miercuri, 28 aprilie 2021

Tort cu piscoturi, iaurt si fructe de padure

 
Torturile cu piscoturi si creme de fructe sunt minunate! Noua ne plac tare mult si le pregatesc din cand in cand, in diverse combinatii. De aceasta data doream sa folosesc o cutie de lapte condensat si niste fructe de padure. Mi-am mai cumparat cateva ingrediente si m-am pus pe treaba! Sa stiti ca nu se face greu, mai ales ca nu aveti de copt nimic, este perfect de pregatit in sezonul cald sau atunci cand nu aveti mult timp la dispozitie, dar doriti sa faceti ceva dulce. Iar cu fructele va puteti juca, in functie de gusturi.

Ingrediente pentru o tava de chec 12/25 cm:

  • 450 gr fructe de padure congelate
  • 1 lingura zahar
  • 2 linguri amidon
  • 250 gr iaurt grecesc
  • 1 cutie lapte condensat (390 gr)
  • 200 ml smantana pentru frisca
  • 2 lingurite vanilie
  • 3 foi de gelatina
  • 27 piscoturi
  • 4-5 linguri jeleu de capsuni Dulceata Gradinii
  • sirop de zmeura Dulceata Gradinii
  • 3-4 linguri picaturi de ciocolata
  • 100 ml frisca + 1 lingura zahar pudra
  • capsuni pentru decor
  • inimioare de ciocolata pentru decor
Mod de preparare:
Fructele de padure le puneti intr-o sita si le decongelati.
Le rasturnati intr-o cratita, puneti si jumatate din siropul scurs si zaharul.
Transferati cratita pe foc, amestecati, lasati sa clocoteaca 2-3 minute.
Amidonul il dizolvati cu 3-4 linguri apa rece, il turnati peste fructe si amestecati pana se ingroasa.
Dati jeleul deoparte, il acoperiti si il lasati sa se raceasca.
Intr-un bol mixati smantana pentru frisca rece, pana prinde putin volum.
Adaugati iaurtul, laptele condensat, vanilia si le mixati bine.
Puneti jeleul rece de fructe, le mixati pana se incorporeaza toate.
Foile de gelatina le puneti la hidratat in apa rece 5 minute.
Le scurgeti, pe topiti la baie de aburi si o incorporati in crema de mai sus, mixand cat mai repede.
Intr-un bol mic, puneti siropul ramas de la fructele de padure, sirop de zmeura si putina apa, pentru a obtine un sirop pentru piscoturi.
Tapetati cu folie alimentara o tava de chec.
Treceti piscoturi prin siropul obtinut, le asezati pe fundul tavii.
Crema o impartiti in 4 parti.
Asezati o parte crema peste piscoturi, o nivelati.
Puneti jeleu de capsuni din loc in loc, deasupra inca o parte crema.
Asezati un alt strat de piscoturi insiropate.
Iar o parte crema, picaturile de ciocolata si ultima parte de crema.
La final asezati iar un strat de piscoturi insiropate.
Inveliti cu folie, dati tortul la frigider peste noapte.
A doua zi, indepartati folia si rasturnati tortul pe un platou.
Frisca lichida rece o mixati cu zaharul pudra, pana devine spuma.
O puneti intr-un pos si ornati tortul.
Decorati cu capsuni si inimioare de ciocolata!
Il portionati si serviti!
Sa aveti pofta! 










sâmbătă, 24 aprilie 2021

Cotlet de porc cu sos de mustar

 
Cotletul este preferatul meu, cand vine vorba de carnea de porc! Multi prefera ceafa, pentru ca iese mai suculenta, insa eu cum nu sunt fana grasime, prefer cotletul! De aceasta data am avut un cotlet de mangalita si am vrut sa fac ceva simplu din el, dar gustos! Daca tot aveam un vin alb desfacut, am zis ca merge perfect cu un sos de mustar si pot sa zic ca am facut o alegere grozava! Cotletul s-a patruns bine, a fost aromat, iar sosul l-a completat perfect! Ca si garnitura puteti opta pentru un orez, cartofi la cuptor sau piure, legume la gratar, salata... Este un preparat perfect pentru masa de sarbatori sau pentru o masa in familie. 

Ingrediente:

  • 1 cotlet de porc ( mangalita am avut eu, dar folositi de care aveti)
  • sare
  • piper
  • boia de ardei dulce
  • boia dulce afumata
  • 2 catei de usturoi
  • 2 linguri ulei de masline
  • cimbru uscat
  • 1 morcov mare
Pentru sosul de mustar: 
  • 1 ceapa mica
  • 2 linguri ulei de masline
  • 1/2 de cana cu vin alb
  • 100 ml smantana de gatit
  • 1 lingura cu varf mustar
  • sare
  • piper
Mod de preparare:
Spalati cotletul, il stergeti bine cu niste servetele.
Usturoiul curatat, il pisati.
Intr-un bol amestecati toate condimentele cu usturoiul.
Ungeti cotletul cu ulei, apoi il masati cu amestecaul de condimente pe toate partile.
Il asezati intr-o tava tapetata cu hartie de copt.
Morcovul curatat il taiati rondele, il puneti pe langa cotlet.
Acoperiti cotletul cu staniol.
Il introduceti in cuptorul incins la 200 grade, pentru o ora.
Dupa acest timp, il dezveliti si il mai lasati 20 de minute, pana se rumeneste. Daca aveti functia grill la aragaz, o puteti folosi.
Cand este gata, il scoateti din cuptor.
Cat timp cotletul este in cuptor, pregatiti sosul de mustar.
Ceapa curatata, o tocati marunt.
Intr-o tigaie puneti uleiul si ceapa.
Le innabusiti la foc mic 2-3 minute. Daca va place ceapa bine facuta, atunci picurati putina apa.
Adaugati vinul, lasati sa fiarba 2-3 minute, la foc mic.
Puneti mustarul, amestecati pana se dizolva complet, apoi incorporati smantana.
Presarati sare si piper.
Amestecati, lasati sa dea cateva clocote sosul, pana se ingroasa usor.
Feliati cotletul, puneti sos deasupra si serviti. 
Pofta buna!





luni, 19 aprilie 2021

Prajitura tavalita de post

 
Iubesc prajitura tavalita, desi este o prajitura simpla si deloc sofisticata! De cate ori pregatesc, eu mananc cel mai mult din ea, mereu imi gasesc treaba pe la frigider si mai iau o bucatica si inca una! Acum am vazut aceasta reteta la Cristina si cum am citito, am zis trebuie sa o pregatesc. M-am pus pe treaba si am pregatit o tava, o portie putin mai mare, ca stiam ca voi imparti din ea si am vrut sa imi ramana si mie ca sa imi fac bine pofta! A iesit super, super buna, delicioasa, aromata, tot ce vrei! Eu am pus mai putin zahar fata de reteta, dar voi mai puteti mari cantitatea daca doriti sa fie mai dulce prajitura. Neaparat sa o incercati, macar o data!

Ingrediente:

Pentru blat:

  • 370 ml apa minerala
  • 90 ml ulei
  • 100 gr zahar pudra
  • 350 gr faina
  • 40 gr nuca de cocos
  • 1 lingurita rasa turmeric
  • 1 lingurita otet
  • 1 lingurita praf de copt
  • 1 lingurita vanilie
Pentru glazura:
  • 200 ml apa
  • 100 gr zahar pudra (150 daca o doriti mai dulce)
  • 1 lingura cu varf cacao
  • 150 gr ciocolata de post 55% cacao
  • 30 ml ulei
  • 2 lingurite esenta de rom (optional)
  • nuca de cocos pentru tavalit
Mod de preparare:
Blatul:
Intr-un bol puneti apa minerala, uleiul, otetul si vanilia. Amestecati putin.
Cerneti faina, o adaugati peste lichide.
Puneti praful de copt, un praf de sare, zaharul pudra, turmericul si amestecati bine cu un tel, sa nu ramana cocoloase.
La final incorporati nuca de cocos.
Tapetati cu hartie de copt o tava de 20/32 cm.
Turnati compozitia si o nivelati.
Introduceti blatul in cuptorul incins, la 180 de grade, pentru 25 de minute.
Faceti testul cu scobitoarea dupa acest timp, apoi o scoateti din cuptor.
O lasati sa se raceasca.
Dupa ce s-a racit o taiati cuburi.
Eu am obtinut 24 de bucati, dar puteti obtine si 28 daca le faceti mai micute.
Glazura:
Intr-o craticioara puneti apa, uleiul, cacaoa si zaharul pudra.
Transferati pe foc.
Amestecati continuu, focul sa fie dat la mic.
Cand incepe sa clocoteasca, adaugati ciocolata, amestecati cu telul pana este complet topita.
Mai fierbeti glazura circa 2 minute.
O trageti de pe foc, puneti esenta de rom si amestecati.
Pe o farfurie puneti nuca de cocos.
Treceti fiecare patratel de blat prin glazura, apoi le tavaliti prin cocos pe toate partile.
Le asezati pe o tava, pe hartie de copt, cu putina distanta intre ele.
Cand s-au racit, le acoperiti si le dati la rece.
Serviti ori de cate ori doriti!
Este grozava si va recomand cu drag reteta!
Pofta buna! 







vineri, 16 aprilie 2021

Salata cu oua de prepelita

 
Cum a venit primavara, cum am inceput sa pregatesc mai multe salate! Ne plac mult, fiecare le servim in combinatia dorita, in plus, cand nu este prea mult timp pentru gatit, este o varianta super buna! Astazi va propun o salata cu oua de prepelita, la care am adaugat cateva bucati de miez de nuca, ceea ca a facut-o si mai buna!

Ingrediente:

  • 100 gr mix salata
  • 4-5 rosii cherry
  • 1 castravete
  • 1/2 ardei kapia
  • 6 oua de prepelita
  • 1 felie mai groasa de cascaval
  • cativa miezi de nuca
  • sare
  • ulei de masline
  • zeama de lamaie
  • crema de otet balsamic
Mod de preparare:
Salata o spalati si o puneti la scurs intr-o sita.
Intr-o cratita cu apa, puneti ouale de prepelita la fiert.
Le fierbeti sa fie tari, cam 5 minute din momentul in care apa incepe sa clocoteaca.
Le scoateti in apa rece, iar dupa 1-2 minute le decojiti si le taiati pe jumatate.
Rosiile cherry, le taiati in sferturi.
Castravele il decojiti, in taiati in doua pe lungime, apoi il feliati.
Ardeiul kapia il taiati bucati pe rotund.
Cascavalul il taiati cubulete.
Puneti salata pe un platou.
Peste asezati castravetii, ardeiul kapia, rosiile, bucatile de cascaval si bucatile de oua.
Miezul de nuca il rupeti bucati, il preserati deasupra.
Stropiti cu zeama de lamaie, ulei de masline si presarati putin sare.
Din loc in loc, puneti putina crema de otet balsamic.
Gata si aceasta bunatate de salata!
Pofta buna! 





duminică, 11 aprilie 2021

Tort cu crema caramel si zmeura

 
Un tort simplu, la care nu am multe de zis, pentru ca, ar fi mai bine sa il incercati ca sa vedeti ce delicios poate fi! O crema caramel, jeleul de zmeura, bucati de alune, ce poate fi mai minunat? 

Ingrediente:

Pentru blat:

  • 3 oua
  • 4 linguri indulcitor pulbere (sau 4 linguri zahar)
  • 40 ml ulei
  • 70 gr sana
  • 1 lingura cu varf cacao
  • 4 linguri faina
  • 50 gr alune macinate
  • 1 lingurita praf de copt
  • 2 lingurite esenta rom
Pentru crema caramel:
  • 150 ml smantana pentru frisca
  • 200 gr ciocolata caramella
  • 250 gr mascarpone
  • 3 linguri alune tocate
  • 100 gr zmeura
  • 1 lingurita amidon
  • 1 lingura indulcitor pulbere (sau 1 lingura zahar)
In plus:
  • 200 ml smantana pentru frisca
  • 1-2 linguri indulcitor pudra (sau zahar pudra)
  • bilute folorate
  • flori naturale
Mod de preparare:
Blatul:
Separati ouale.
Bateti albusurile spuma cu un praf de sare pana devin spuma.
Adaugati indulcitorul, mixati pana obtineti o bezea ferma.
Incorporati galbenusurile, uleiul si sana.
Cerneti faina cu cacao si praful de copt.
Le adaugati si pe aceastea, amestecati usor cu o paleta de silicon.
La final incorporati alunele macinate si esenta de rom.
Impartiti compozitia in 3 boluri, in mod egal.
Ungeti cu unt si tapetati cu hartie de copt, o tava de 18 cm.
Turnati prima parte din compozitie, o nivelati.
Bagati in cuptorul incins, la 170 de grade, pentru 10 minute.
La fel procedati si cu celelate doua foi de blat.
Puteti coace si blatul intreg, apoi sa il taiati in 3 foi.
Le lasati sa se raceaca.
Crema caramel:
Puneti smantana intr-o craticioara, o transferati pe foc.
Cand da in clocot, o dati deoparte.
Adaugati ciocolata taiata bucati, amestecati pana este complet topita.
O dati la rece 3-4 ore.
Dupa acest timp, o scoateti de la rece, o mixati circa 2 minute.
Adaugati mascarponele, mai mixati pana obtineti o crema spumoasa.
Zmeura o puneti intr-o cratita cu indulcitorul.
O lasati sa dea 2-3 clocote, apoi adaugati amidonul, pe care il dizolvati inainte in doua linguri de apa rece.
Amestecati pana se ingroasa putin, apoi dati deoparte si il lasati sa se raceasca.
Pe un platou asezati prima foaie de blat si un inel detasabil in jurul sau.
Puneti jumatate din crema caramel, o nivelati.
Jeleu de zmeura puneti cu o lingurita, din loc in loc, presarati alune tocate.
Asezati a doua foaie, restul de crema, restul de jeleul si iar alune tocate.
La final puneti ultima foaie de blat.
Dati tortul la rece 3-4 ore sau peste noapte.
Smantana rece o mixati cu indulcitorul pudra, pana devine spumoasa.
Scoateti tortul de la rece, indepartati inelul.
Imbracati tortul in frisca, apoi il decorati.
Eu am ales un decor simplu: cu flori naturale si niste bile colorate.
Pofta buna! 












miercuri, 7 aprilie 2021

Chifle pufoase

 
Imi plac chiflele in fel si fel de combinatii, insa astazi va las reteta unor chifle simple! Ies pufoase, cu coaja usor crocanta si mananci din ele, mai ales cand sunt fierbinti, pana nu mai poti! Eu nu pot minti, sa zic ca mananc doar una atunci cand le scot din cuptor. Merg foarte bine simple, cu o cana de lapte, iaurt, la sandwich-uri, burgeri sau sa le serviti alaturi de o tocanita delicioasa! Merita sa le pregatiti ori de cate ori va doriti!

Ingrediente:

  • 400 gr faina
  • 4 gr drojdie uscata
  • 1 lingurita zahar
  • 1 ou
  • 220 ml lapte
  • 3 linguri apa calda
  • 40 gr unt moale
  • 2 linguri ulei de masline
  • sare
  • 1 galbenus + 3 linguri lapte
  • seminte
Mod de preparare:
Intr-un pahar amestecati drojdia cu apa calduta si zaharul.
Intr-un bol cerneti faina.
Laptele il puneti pe foc intr-un ibric, pana devine caldut.
Adaugati peste faina, drojdia dizolvata, oul si sare.
Incepeti si framantati.
Turnati laptele treptat si framantati pana este incorporat.
Adaugati untul moale, iar la final incorporati uleiul si mai framantati 3-4 minute.
Daca framantati la robot, dati la viteza mai mare ultimele minute.
Acoperiti aluatul si il lasati la loc cald, pana isi duvleaza volumul.
Ungeti masa de lucru cu putin ulei, rasturnati aluatul.
Il impartiti in 10 bucati egale.
Formati chiflele si le asezati intr-o tava, pe hartie de copt, cu distanta intre ele.
Le lasati 15-20 de minute sa creasca.
Amestecati galbenusul cu oul, ungeti chiflele.
Deasupra presarati seminte.
Le introduceti in cuptorul incins, la 190 de grade, pentru 20-25 de minute.
Cand devin rumene si sunt coapte, le scoateti din cuptor.
Le serviti calde, iar daca va raman, cat sunt inca caldute, le inveliti bine in folie alimentara, pentru a se pastra fragede.
Pofta buna!