miercuri, 6 mai 2015

Chec cu vanilie si ciocolata

M-am gandit ca nu aveti nimic dulce pentru maine la cafea si am venit sa va las o pufosenie de chec!

Ingrediente:
  • 7 oua
  • 10 linguri zahar
  • 6 linguri ulei
  • 10 linguri lapte
  • 100 gr ciocolata amaruie
  • 9-10 linguri faina
  • 1/2 pastaie de vanilie
  • 2 lingurite zahar pudra cu pastai de vanilie
  • 1 lingura coaja rasa de portocala
  • 2 lingurite praf de copt
  • un praf de sare
Mod de preparare:
Ciocolata o rupem bucatele si o topim pe baie de aburi. O dam deoparte sa se racoreasca.
Separam ouale, galbenusurile le mixam cu zaharul.
Adaugam uleiul, apoi laptele, praful de copt si zaharul cu pastai de vanilie.
Punem semintele de la pastaia de vanilie, coaja rasa de portocala, apoi faina.
Albusurile le mixam spuma cu un praf de sare, le incorporam cu o paleta, in compozitia de galbenusuri, cu miscari usoare.
Tapetam cu hartie de copt o tava de 22/26 cm, punem cam 3/4 din compozitie si o nivelam.
In compozitia pastrata punem ciocolata topita, amestecam.

Punem lingura cu lingura compozitia de ciocolata peste cea alba, apoi cu o furculita il modelam putin.
Il introducem in cuptorul incins, la o temperatura potrivita, pana se rumeneste frumos si trece testul scobitorii. Cam 35 de minute dureaza.

Cand este gata il scoatem sa se raceasca si servim!