sâmbătă, 19 martie 2016

Ciorba cu urzici si ghebe

O ciorbita de sezon, daca pot sa zic asa, cu multe urzici si legume. Am apelat si la ghebele ce le-am conservat in toamna, putin bors acru de casa si a iesit o bunatate. Daca va plac urzicile sa nu ezitati sa preparati si o ciorbita delicioasa. Eu am pregatit-o la Crock pot, voi o puteti pregati intr-o oala pe aragaz!

Ingrediente:
  • 1 ceapa verde
  • 1 ceapa uscata mica
  • 1/2 ardei galben
  • 1/2 ardei kapia
  • 1 morcov
  • 200 gr ghebe la borcan in sare
  • 1 castron plin cu urzici
  • 2 linguri rase de orez
  • 4-5 llinguri suc de rosii de casa
  • 1 cana bors de casa
  • sare
  • piper
  • 4 crengute patrunjel verde
  • 2 crengute leustean verde
  • 2,5 litri de apa
  • 2 linguri ulei
Mod de preparare:
Spalam bine ghebele, le punem in apa la desarat. Dupa ce s-au desarat bine le tocam marunt.
Urzicile le spalam bine in multe ape si le curatam coditele. Le punem la scurs intr-o sita.
Ceapa verde o curatam, o taiem rondele, ceapa uscata si curatata o tocam marunt.
Ardeiul galben si kapia, ii curatam de cotor si seminte, ii taiem cubulete.
Morcovul il decojim, il taiem bucati potrivite.
Patrunjelul verde il spalam, indepartam coditele si il tocam marunt.
In vasul aparatului punem uleiul, ceapa verde si cea uscata, ardeii, morcovul, ghebele.
Adaugam apa, patrunjelul tocat, sare si piper.

Acoperim aparatul cu capacul, il conectam la curent. Selectam modul High si un timp de 5 ore si 30 de minute.
Dupa ce au trecut 2 ore, adaugam urzicile bine scurse si sucul de rosii. Amestecam.
In ultima jumatate de ora, turnam borsul fierbinte si orezul, pe care il spalam bine inainte. Gustam sa vedem daca mai necesita sare sau piper.
Amestecam iar si lasam pana se scurge tot timpul de preparare. Deconectam aparatul de la curent.
Tocam leusteanul verde, il punem in ciorba fierbinte si o lasam acoperita 15-20 de minute, apoi poate fi servita.
Sa aveti pofta!