sâmbătă, 30 noiembrie 2019

Vinete cu cartofi in straturi la cuptor

Am gasit aceasta reteta faina si rapida intr-o revista Practic. Sotul de cum a vazut-o a zis ca vrea si el. Am cumparat vinete, restul ingredientelor le aveam deja si am pregatit si eu. In timp ce se rumenea, sotul zice: mama, ce nebunie! Imediat ce am scos preparatul din cuptor a si servit din el! L-a incantat enorm si a zis ca renunta la carne pentru asa ceva. M-am bucurat mult ca a fost pe placul alor mei si chiar am sa fac mai des aceasta reteta!

Ingrediente:
  • 2 vinete potrivite
  • 3-4 cartofi potriviti
  • 150 gr cascaval
  • 100 gr mozzarella
  • 150 gr rosii decojite in suc propriu
  • sare
  • piper
  • 1 catel de usturoi
  • oregano uscat
  • 2 linguri ulei de masline
Mod de preparare:
Spalati cartofii, ii puneti intr-o cratita la fiert.
Cand sunt bine patrunsi, ii scurgeti de apa, ii lasati sa se racoreasca 10-15 minute.
Ii decojiti si ii taiati felii pe rotund.
Vinetele le spalati, le taiati rondele potrivit de subtiri.
Le presarati cu sare, piper, puneti si uleiul, le amestecati.
Incingeti o tigaie antiaderenta sau un grill, rumeniti feliile de vinete pe ambele parti, apoi le scoateti pe un platou.
Rosiile decojite le tocati marunt. Adaugati sare, piper, oregano, usturoiul curatat si pisat.
Cascavalul si mozzarella le dati pe razatoarea mare si le amestecati.
Intr-un vas de ceramica asezati un strat de vinete, le ungeti cu putin sos de rosii.
Puneti felii de cartofi, apoi restul de sos de rosii.
Deasupra puneti ultimul strat de vinete.
Presarati amestecul de cascaval cu mozzarella peste tot.
Introduceti vasul in cuptorul la incins, la 190 de grade.
Cand deasupra s-a format o crusta aurie, scoateti preparatul din cuptor.
Il puteti servi simplu, sau ca si garnitura, cu o salata, pentru ca este delicios indiferent de cum il veti manca.
Sa aveti pofta!

luni, 25 noiembrie 2019

Rulada din cotlet cu ciuperci si bacon

Ruladele din carne sunt minunate pentru mese festive, sarbatori sau chiar si pentru cei dragi din familie, intr-o zi oarecare. Inlocuiesc cu brio fripturile, sunt delicioase cu diferite piureuri, sosuri, muraturi sau dulceata de ardei iuti, pot fi luate la pachet, servite calde, dar si reci. Ne plac mult aceste rulade si le pregatim ori de cate ori avem ocazia.

Ingrediente:
  • 1 cotlet de circa 1.5 kg
  • 200 gr ciuperci din conserva
  • 100 gr bacon cubulete
  • 150 gr mozzarella
  • 1 gogosar
  • sare
  • piper
  • boia de ardei dulce
  • oregano uscat
  • 1 lingura plina mustar dijon
  • 3 linguri ketchup dulce de casa
  • 1 lingura crema de otet balsamic
  • 2 linguri ulei de masline
  • 1 lingura sos de soia
  • 3 catei de usturoi
  • 2-3 linguri pasta de tomate
Mod de preparare:
Spalati cotletul, il stergeti cu niste servetele.
Il subtiati usor cu un cutit, pana obtineti un dreptunghi, apoi il bateti cu un ciocan de snitele, dar aveti grija sa nu il rupeti.
Ciupercile le spalati, le puneti la scurs intr-o sita.
Mozzarella o taiati de grosimea unui deget, gogosarul il taiati fasii.
Presarati sare, piper, boia si oregano pe cotlet.
Asezati ciupercile, gogosarii, baconul si mozzarella.
Rulati cat mai strans, legati rulada fie cu snur din silicon, fie cu ata speciala pentru bucatarie. 
La capete puneti scobitori daca este nevoie.
Intr-un vas puneti usturoiul tocat marunt.
Adaugati mustarul, ketchup-ul, crema de otet balsamic, sosul de soia, sare, piper, oregano, uleiul de masline, iar cu acest amestec masati rulada usor, pe toate partile.
O asezati intr-o tava tapetata cu hartie de copt.
Pasta de tomate o amestecati cu 3/4 de cana cu apa, o turnati in tava.
Acoperiti cu staniol, introduceti rulada in cuptorul incins, la 190 de grade, pentru o ora si 30 de minute.
Dupa acest timp, scoateti staniolul si mai lasati cam 30 de minute rulada descoperita.
O mai stropiti din cand in cand cu sosul din tava.
Cand este gata, o scoateti din cuptor si o asezati pe un platou.
Sosul din tava, il strecurati si il serviti cu rulada feliata.
Daca doriti sa fie mai gros sosul, il puteti pune pe foc si adaugati putin amidon, dar este alegerea voastra.
Incercati reteta si o sa vedeti cat este de apetisanta!
Sa aveti pofta!


miercuri, 20 noiembrie 2019

Tort de mere cu crema de vanilie, fara zahar

Astazi va las o reteta mai altfel in ceea ce priveste pozele. Daca pana acum am postat doar poze cu preparate, astazi ma puteti vedea si pe mine alaturi de un desert minunat, un desert din vremea copilariei, iubit de noi chiar si acum, doar ca fara zahar.
Este vorba despre tortul de mere, pe care il mancam atat de des cand eram copil. Il serveam simplu, cu frisca sau cu crema de vanilie, in functie de cum avea mama timp sa ni-l pregateasca. Eu m-am oprit de aceasta data la cel cu crema de vanilie, pentru ca imi era dor de el. Cu fiecare imbucatura servita, parca nu reuseam sa ma satur de el.
Am folosit indulcitorul de la Edulcorem, un indulcitor 100% natural din Stevia Rebaudiana si Erittritol. Are zero calorii, zero indice glicemic, este stabil termic si nu are gust amarui, asa cum au alti indulcitori.
Am folosit ambele variante: 1:1-putere de indulcire similara zaharului si 1:2- putere dubla de indulcire fata de zahar.

Ingrediente:
Pentru blat:
  • 3 oua
  • 3 linguri indulcitor 1:1 (sau 3 linguri zahar)
  • 2 linguri lapte
  • 2 linguri ulei
  • 6 linguri faina
  • 1 lingurita praf de copt
  • un praf de sare
  • 2 linguri zeama de lamaie
  • 2 lingurite vanilie
Pentru crema de vanilie:
  • 2 oua
  • 3 linguri indulcitor 1:2 (sau 6 linguri zahar)
  • 500 ml lapte
  • 4 linguri amidon
  • 200 gr unt 80% grasime
  • 2 lingurite vanilie
In plus:
  • 4 mere potrivite
  • 1 lingura indulcitor 1:2 (sau 2 linguri zahar)
  • miez de nuca
  • 1 lingura unt
  • scortisoara
Mod de preparare:
Curatati merele de coaja, le scoateti cotoarele.
Le asezati intr-o tava rotunda de 18 cm, iar in locul unde au fost cotoarele, puneti bucati de miez de nuca.
Puneti cate un cubulet de unt pe fiecare mar, apoi le presarati cu scortisoara si indulcitor.
Le introduceti in cuptorul incins, la 180 de grade, pentru 20 de minute.
In acest timp, pregatiti blatul:
Albusurile le mixati spuma cu un praf de sare.
Adaugati indulcitorul treptat, iar apoi turnati zeama de lamaie.
Galbenusurile le amestecati cu uleiul, laptele si vanilia.
Le adaugati peste albusurile spuma, mai mixati pana sunt incorporate.
Faina o amestecati cu praful de copt, o adaugati treptat in compozitia de mai sus, amestecati usor cu o paleta.
Dupa ce au stat merele la cuptor, scoateti tava.
Turnati compozitia de blat si o nivelati.
Introduceti tortul iar in cuptor, pentru 25 de minute.
Cand este gata, il scoateti din cuptor, il lasati 10-15 minute sa se racoreasca, apoi il rasturnati pe un platou.
Il lasati sa se raceasca complet.
Crema de vanilie:
Intr-o cratita mai groasa, amestecati ouale cu indulcitorul bine.
Adaugati laptele, apoi amidonul si amestecati pana ce, acesta din urma este complet dizolvat.
Puneti cratita pe foc, focul sa fie dat la mic, amestecati continuu cu un tel pana crema se ingroasa.
Cand este gata, o luati de pe foc, o acoperiti cu folie si o lasati sa se raceasca.
Peste crema racorita, puneti untul de la temperatura camerei, taiat cuburi, vanilia si mixati.
Dati crema la rece 20-30 de minute.
Tortul rece, il imbracati in crema de vanilie, dupa cum doriti, apoi il decorati.
Eu l-am decorat simplu, pentru ca in copilarie nu aveam parte de sofisticarii si am vrut sa pastrez aceasta nota.
Sper sa va placa reteta si de ce nu, sa o incercati si voi.
Sa aveti pofta!


luni, 18 noiembrie 2019

Creveti cu vin alb si usturoi

Este pentru prima data cand gatesc fructe de mare. Eu nu mananc pentru ca nu iubesc nici pestele si nimic inrudit cu el, insa ai mei sunt consumatori de peste si am zis sa incerc ceva nou, pentru ei. Am pregatit o reteta simpla, intr-o cantitate mica, ca sa nu consum prea multe ingrediente, in caz ca nu avea sa le placa si ajungeau la gunoi. Surpriza placuta: ai mei au mancat tot si au zis sa le mai pregatesc. Eu am folosit unt la prepararea lor, insa daca doriti sa ii pregatiti pentru aceste zile de post cu dezlegare la peste, puteti folosi ulei de masline.

Ingrediente:
  • 250 gr creveti curatati
  • 1 lingurita unt (sau 2-3 linguri ulei de masline)
  • 2 catei mari de usturoi
  • 1/2 pahar vin alb
  • 2-3 linguri zeama de lamaie
  • sare
  • piper
  • patrunjel verde
Mod de preparare:
Spalati crevetii, ii puneti intr-un bol pe niste servetele.
Curatati usturoiul, il taiati felii.
Puneti o tigaie pe foc, focul sa fie potrivit, adaugati untul si usturoiul.
Cand untul s-a topit si usturoiul devine usor auriu, dati drumul crevetilor.
Ii sotati 2-3 minute, apoi turnati vinul.
Presarati sare si piper.
Amestecati si lasati pe foc 5-7 minute, ca sa mai scada lichidul.
Spre final ii stropiti cu zeama de lamaie, amestecati totul si mai lasati circa 1 minut pe foc.
Trageti tigaia deoparte cand sunt gata crevetii.
Ii presarati cu patrunjel verde, tocat marunt.
Sa aveti pofta!

vineri, 15 noiembrie 2019

Ciolan afumat aromatizat cu cartofi la Multicooker Express cu gatire sub presiune

Aveam o pofta teribila de ciolan afumat, pentru ca mancam maxim de doua ori pe an si cum mi-am scos aparatul meu preferat sa gatesc ceva in el, Multicooker-ul Crock Pot Express cu gatire sub presiune, am zis ca este momentul sa pregatesc ceva bun. Am vrut sa il prepar intr-un timp scurt, pentru ca se apropia ora pranzului, sa aiba un gust deosebit si sa fie insotit de niste cartofi. A iesit o bunatate de ne-am lins toate degetele! Dar nu va spun cat de fraged a fost! Daca nu aveti un astfel de aparat, va recomand sa trageti cu ochiul pe https://www.crockpot-romania.ro/produse/crockpot-express, pentru ca il gasiti la reducere in aceste zile. Merita sa il aveti!

Ingrediente:
  • 1 ciolan afumat dezosat
  • 5 cartofi mari
  • 3 linguri pasata de rosii
  • 1 lingura crema de otet balsamic
  • sare
  • piper
  • boia de ardei dulce
  • boia de ardei iute
  • ierburi aromatice pentru friptura
  • 1 lingura boabe de mustar
  • 1 lingurita condimente pentru porc
  • 4 catei de usturoi
Mod de preparare:
Ciolanul il parliti de flacara aragazului, apoi il spalati.
Il taiati bucati mai mari.
Intr-un bol amestecati pasata, crema de otet balsamic, sare, piper, boia iute si dulce, ierburile aromatice, condimentele pentru porc si boabele de mustar.
Adaugati 4-5 linguri de apa, pentru a subtia amestecul.
Conectati aparatul la o sursa de curent.
Setati functia Brown/Saute, un timp de 5 minute si apasati butonul Start/Stop.
Puneti bucatile de rasol, le rumeniti usor pe toate partile.
Adaugati 3/4 din sosul pregatit, amestecati si lasati pana se termina tot timpul.
Turnati 60 ml de apa si doi catei de usturoi, taiati in sferturi.
Apasati functia Meat/Stew, un timp de 20 de minute, presiunea High si butonul Start/Stop.
Aveti grija de fie inchisa supapa de aburi!
In acest timp curatati cartofii si ii taiati in 3 sau in 4, in functie de cat de mari sunt.
Turnati peste ei restul de sos, ii amestecati.
Cand auziti sonorul aparatului, inseamna ca timpul a expirat.
Lasati 5 minute la odihnit, apoi deschideti supapa sa fiti siguri ca a iesit tot aburul.
Puneti cartofii, amestecati usor, apoi adaugati ceilalti doi catei de usturoi taiati.
Puneti iar capacul, il inchideti, apasati iar functia Meat/Stew, un timp de 15 minute, presiunea High si butonul Start/Stop.
Acum nu trebuie decat sa asteptati pana auziti sonorul de final.
Cand este gata, il lasati 10 minute la odihnit, deschideti supapa de aburi.
Desfaceti capacul si priviti cat de minunat arata totul!
Cum nu am pus mult lichid, pentru ca nu mi-am dorit sa iese o tocanita, atat bucatile de ciolan cat si cartofii s-au rumenit usor, iar asta ne-a placut enorm.
A iesit atat de minunat preparatul ca trebuia sa il repet curand! Poate fi servit cu salata sau muraturi!
Sa aveti pofta!


vineri, 8 noiembrie 2019

Paste Quatro Formaggi

Reteta de paste Quatro Formaggi este o reteta super delicioasa! Imi doream foarte mult sa le incerc, asa ca le-a venit timpul. Am ales niste branzeturi care sa fie pe placul tuturor, asa ca aici puteti alege branzeturile voastre preferate, dar totusi sa se potriveasca acestor paste. Se fac atat de usor, sosul este unul cremos si sunt cam pe placul tuturor, nu prea puteti da gres cu ele. Neaparat sa le serviti calde!

Ingrediente:
  • 400 gr penne (sau alte paste)
  • 200 ml smantana de gatit
  • 50 gr gorgonzola
  • 50 gr parmezan
  • 100 gr emmentaler
  • 120 gr cheddar
  • 1 lingurita unt
  • piper
Mod de preparare:
Puneti apa cu putina sare la fiert, iar cand clocoteste dati drumul pastelor.
Le fierbeti atat cat este necesar.
In acest timp pregatit sosul.
Branzeturile le taiati cuburi, doar parmezanul il radeti, pentru ca este o branza mai dura.
Puneti o tigaie pe foc, de preferat mai groasa, topiti untul.
Adaugati smantana si toate branzeturile, reglati focul sa fie mic.
Amestecati continuu pana branzeturile s-au topit toate si s-a format sosul.
Presarati piper macinat. De sare nu mai este nevoie, pentru ca au branzeturile destula sare.
Cand sosul este gata, adaugati pastele fierte si bine scurse de apa.
Le mai lasati pe foc circa 1 minut, dar le amestecati continuu cu o paleta.
Se portioneaza si se servesc calde.
Pofta buna!

duminică, 3 noiembrie 2019

Tort cu caise, crema de ciocolata si de mascarpone

Acest tort a fost pe placul tuturor si plin de savoare. De ce spun asta? Pai a avut fructe, in acest caz caise, o crema de ciocolata combinata cu niste arahide, asta pentru iubitorii de ciocolata si o crema de mascarpone cu aroma de vanilie. Deci nu poti da gres cu o astfel de combinatie, decat daca este cineva super, super mofturos 😃😃...La mine a avut mare succes, musafirii au fost super incantati, iar asta nu a putut decat sa ma bucure. In sezonul rece il puteti pregati cu caise congelate, pentru ca iese la fel de bun.

Ingrediente:
Pentru blat:
  • 6 oua
  • 6 linguri zahar
  • 5 linguri ulei
  • 5 linguri lapte
  • 12 linguri faina
  • 1 lingurita cu varf praf de copt
  • 2 lingurite vanilie
  • un praf de sare
Pentru jeleul de caise:
  • 600 gr caise fara samburi
  • 2 linguri zahar
  • 2 linguri pline cu amidon
Pentru crema de ciocolata:
  • 250 ml frisca lischida
  • 200 gr ciocolata cu 50% cacao
  • 50 gr arahide prajite
Pentru crema de mascarpone:
  • 500 gr mascarpone
  • 150 ml lapte
  • 2 galbenusuri
  • 4 linguri zahar
  • 1 lingura amidon
  • 3 lingurite vanilie
In plus:
  • 150 ml frisca lichida
  • 150 gr smantana pentru frisca
  • 1 lingura zahar pudra
  • decoratiuni
Mod de preparare:
Blatul:
Separati ouale.
Albusurile le bateti spuma cu un praf de sare, apoi adaugati zaharul treptat si mixati pana devin spuma.
Intr-un vas amestecati galbenusurile cu uleiul, le adaugati peste albusuri si mixati.
Incorporati laptele si vanilia.
Faina o amestecati cu praful de copt, o puneti peste compozitia de mai sus, amestecati usor cu o paleta, cu miscari de jos in sus, pana sunt bine incorporate.
Tapetati cu hartie de copt o tava cu diametrul de 23 cm, turnati compozitia de blat.
Introduceti tava in cuptorul incins, la 180 de grade, pentru 30-35 de minute.
Faceti testul cu scobitoare si cand este gata blatul, il scoateti din cuptor si il lasati sa se raceasca bine.
Cand s-a racit, taiati 3 foi.
Eu optez mereu sa coc foile separat.
Jeleul de caise:
Caisele le puneti in blender si le maruntiti, dar nu le faceti piure.
Rasturnati intr-o cratita, adaugati zaharul, le transferati pe foc.
Lasati sa dea cateva clocote, apoi adaugati amidonul pe care il dizolvati cu 4-5 linguri de apa rece.
Amestecati continuu pana se ingroasa.
Dati cratita deoparte.
Asezati 2 foi de blat pe doua platouri, puneti in jurul sau inele detasabile, daca nu, hartie de copt.
Turnati jeleul de caise pe cele doua foi, in mod egal, il nivelati, apoi le dati la rece.
Lasati pana se incheaga bine jeleul, iar in acest timp pregatiti cremele.
Crema de ciocolata:
Intr-un vas de inox puneti ciocolata rupta bucati, frisca lichida si le transferati pe baie de aburi.
Amestecati continuu pana ciocolata aeste complet topita si cele doua ingrediente sunt bine incorporate.
Dati bolul deoparte si il bagati la frigider 3-4 ore.
Dupa acest timp, scoateti crema de la rece si o mixati pana devine spuma.
Arahidele le tocati grosier, le amestecati in crema de ciocolata.
Crema de mascarpone:
Intr-o cratita amestecati galbenusurile cu zaharul.
Adaugati laptele, apoi amidonul si amestecati bine.
Transferati totul pe foc, focul sa fie mic, amestecati continuu cu un tel pana se ingroasa crema.
O dati deoparte, o acoperiti cu folie si o puneti la rece.
Cand crema s-a racit, o mixati usor, apoi adaugati mascarponele, vanilia si mixati bine.
Acum treceti la asamblarea tortului.
Scoateti de la frigider cele doua foi cu jeleu de caise.
Una din foi o lasati pe platou si montati un inel detasabil in jurul sau.
Puneti crema de ciocolata, o nivelati, a doua foia cu jeleul in sus, crema de mascarpone si nivelati.
La final puneti ultima foaie si dati tortul la rece 3-4 ore sau chiar peste noapte.
Frisca lichida si smantana, reci, le mixati impreuna cu zaharul pudra. Trebuie sa obtineti o frisca spumoasa.
Scoateti tortul de la rece, indepartati inelul.
Imbracati tortul in frisca, apoi il decorati puna bunul plac.
Sa il serviti cu placere, pentru ca este prea delicios!