Păsări VI. Cuiburi

          De când Una a învățat să citească, am căutat mereu cărți frumoase și provocatoare pe care să-și încerce puterile. Am găsit destul de ușor volume de beletristică, cel mai adesea la Gama sau la Girasol. Una însă vrea să citească și ”chestii științifice”, vrea să citească despre vulcani, și cosmos, și păsări și despre orice îți trece prin minte. Iar enciclopediile noastre sunt încă greu de parcurs, obosește repede citind font mic… așa încât am fost nemulțumite multă vreme, fiindcă toate căutările se soldau cu o nouă dezamăgire.

            Până ne-a ieșit în cale această carte:

 

 

            ”Căsuțe de animale”, de Angela Wilkies a apărut în 2008 la Aquila, e scrisă mare, nu încarcă pagina cu text și e o sursă bună de informații noi. Că, până la urmă, de asta deschizi o carte cu ”chestii științifice” – ca să afli lucruri noi.

            Deocamdată acesta este singurul volum din colecție pe care l-am încercat, dar porunca Unei e să dăm iute și de urma celorlalte.

 

 

Ce i-a plăcut ei? Nu numai provocarea vizuală, fiindcă fiecare pagină e incitantă prin ilustrații și prin felul în care e dispus textul. Mai sunt și ”proiectele interesante” anunțate încă de pe copertă.

Pentru că păsările sunt încă o mare pasiune în casa noastră, am încercat să construim un cuib, urmărind instrucțiunile din carte.

 

 

Am observat cuiburi: în parc, prea numeroasele cuiburi de cioară; pe pervazul bunicilor, un cuib de anul trecut, abandonat de proprietari; la țară, rândunelele de sub streașina vecinilor.

 

 

 

Când să purcedem la aplicații, a început să plouă. Și-a plouat. Și iar a plouat. Și acum plouă. A trebuit deci să rămânem în casă și să improvizăm. Una a venit cu soluția salvatoare: ”dacă aș fi o pasăre, din ce mi-aș face cuibul?”

Dintr-o eșarfă?

 

 

Dintr-o pălărie?

 

 

Dintr-o crăticioară?

 

 

Dintr-o trăistuță peruană?

 

 

Din multe perne în care să încap împreună cu fratele meu? La cuibul acesta încă lucrează, nu vi-l pot arăta. Dar e plin de râsete și chicoteli, asta se aude limpede!

Păsări V: Rățușca nu era urâtă, era doar diferită

În ultima vreme am lucrat mult pornind de la povestea lui Hans Christian Andersen – Rățușca cea urâtă. Norocul de a avea un volum frumos, care să ne inspire îl datorăm editurii Vellant. Cei de la Vellant au tipărit această mică bijuterie pe care aproape ne-o dăruiesc, într-atât de mic e prețul.

 

 

 Dramatizarea

            A fost ideea Unei. Am întrebat de ce să facem asta, numai de dragul de-a mai începe un proiect?! A spus că am înțelege mai bine povestea dacă am dramatiza-o iar motivul mi s-a părut la naibii de bun. Am fotocopiat câteva pagini din carte ca să improvizăm personajele și am vorbit. Muuuult, mai mult decât pot eu rezuma aici.

Întâi am jucat împreună rolurile și-am lăsat-o pe Una să aleagă cine vrea să fie. Am invitat-o apoi să fie spectator, și-a cumpărat bilet și și-a pus rochiță, întocmai cum ar fi făcut dacă ar fi mers la un spectacol adevărat. Am jucat eu două scene pe care le știam delicate: cea în care rățușca e ciupită și alungată de toate animalele și păsările din curte, respectiv discuțiile dintre rățușcă și găină care nu cunoaște decât trei lucruri care merită făcute pe lumea asta: să torci, să faci ouă sau să scoți scântei.

 Teatru forum

Una a asistat tare încordată, am supralicitat și eu momentele tensionate tocmai ca s-o provoc. Și a mers! Am continuat cu un fel de teatru forum improvizat, pe măsura puterilor noastre de diletanți, minori pe deasupra. Una a intervenit în fiecare dintre cele două scene, a schimbat mersul lucrurilor, a îndreptat ceea ce resimțea ca injust sau dureros în fiecare dintre cele două scene.

A vrut să renunțăm la marionete și să fim noi personajele. Spre surprinderea mea, a ales o altă scenă, cea în care rățușca cea urâtă se ascunde de vânători și e surprinsă de un câine de vânătoare care o adulmecă, dar se îndepărtează. Rățușca își spune, amărâtă, că e atât de urâtă încât până și câinele a cruțat-o.

 

Una a decis să aducă în jocul nostru încă un personaj: un leu din pluș, despre care a spus că e prietenul micii lebede. Ținându-l în brațe pe leuț a putut să joace rolul păsării speriate, s-a pitit bine ca să nu fie surprinsă și-a spus că e atât de norocoasă încât a trecut bine printr-o mare, mare primejdie.

La ce bun?

            Una a văzut că lucrurile se pot schimba. Că nimeni nu trebuie să fie marginalizat numai pentru că e diferit. Că nimeni nu trebuie să ia asupra lui micimea celorlalți.

Eu am văzut cât de greu îi vine Unei să joace scenele acestea atât de tensionate. Am văzut însă cu uimire că are și o soluție: când te simți copleșit, aduci aproape un prieten.

Păsări IV: Rățușca cea urâtă

Povestea

            Povestea lui Hans Christian Andersen vă e cunoscută, cu siguranță: o rață clocește un ou de lebădă. Diferită de ceilalți pui, lebăda devine ”rățușca cea urâtă” – e mai mare decât ceilalți boboci, are puful gri-brun, lipsit de strălucire. Alungat, respins, neînțeles, puiul de lebădă petrece o primă iarnă cumplită la capătul căreia trăiește o apoteoză: penajul îi devine alb imaculat, își regăsește semenii, e în sfârșit acceptat și admirat.

            E o poveste perfectă pentru această perioadă a anului – cartea descrie o primăvară glorioasă (ce-i drept, în răspăr cu vremea de afară – primăvara noastră s-a consumat așa de grăbit, că aproape n-am simțit-o).

            Una avea încă ceva amintiri ale unei puneri în scenă a poveștii văzute anul trecut și a acceptat cu jumătate de gură să citim cartea – se temea că nu va suporta partea de la început, pe care  atunci o trăise tare intens, cu strângere de inimă. Așadar, dacă începeți să citiți această poveste cu un copil mai/foarte sensibil, poate e bine să începeți cu finalul cărții, să faceți o lectură rapidă a imaginilor pentru ca cel mic să nu fie prea tulburat de episoadele dramatice de la început.

Cartea

 

            Noi am citit o adaptare a poveștii lui Andersen scrisă de Stephen Mitchell și apărută la editura Vellant în condiții grafice excepționale. E o carte mare, superbă, ilustrată desăvârșit de Steve Johnson și de Lou Fancher, lucrată cu o grijă evidentă pentru detaliu.

 

 

Nici textului nu-i găsesc nici un cusur, e curgător și limpede, fidel poveștii și filonului ei dramatic. Raportat la calitatea cărții, prețul afișat de editură este, vă asigur, simbolic.

 

 

            Am citit și recitit cu plăcere volumul, Una l-a plimbat și la iarbă verde de câteva ori. De fiecare dată a găsit lucruri noi de remarcat – felul în care mama rață, o mama adoptivă, își apără puiul, atitudinea stupidă a găinii, care crede că lumea se reduce doar la ceea ce a cunoscut ea, imaginile cu ouăle care eclozează și de aici discuții despre ciclul evolutiv al unei păsări etc.

 

 

Un puzzle

            Printr-o întâmplare norocoasă, am descoperit acest puzzle superb pe naturedetectives.org. S-ar putea numi chiar ”Rățușca cea urâtă”, într-atât de bine se potrivește poveștii noastre. Am printat totul pe o coală de carton de dimensiuni A3 și nu mă pot abține să nu vă arăt imaginea înainte să fie ciopârțită:

 

 

 

Un material de citit pentru Una

            Și-a încercat și Una puterile cu volumul mare dar cartea noastră e prea lungă pentru ca ea s-o poată citi singură dintr-un foc. De aceea i-am pregătit și un material mai scurt, de parcurs într-o ”sesiune” de lectură. Informații despre lebede (cele mai multe traduse de aici) și multe imagini care să-i arate păsările acestea magnifice în mediul lor. Am printat câte două slide-uri pe o pagină A4, am tăiat&am legat paginile ca să formez o cărticică ușor de răsfoit.

 

Ciclul evolutiv al unei păsări

            După ce citiserăm povestea lui Andersen și toate informațiile despre lebede, lucrurile nu erau greu de pus cap la cap. Una a decupat & lipit această fișă, în chip de recapitulare: