Am sărbătorit vara

            În orăselul desenat de Una pe pietre se găsește o fântână de aur. Avem fiecare cotlonul nostru – l-am împărțit cu lăcuste, cu vreun fluture rătăcit, cu albinele momite de flori. S-a oglindit și soarele într-o piatră.

 

 

            La urmă, niște monștri (Petru&Una) au năvălit și-au dărâmat pașnica așezare. Pietrele s-au risipit în iarba înaltă. Am adunat altele și-am scris:

 

 

Cine a furat soarele și luna?

          ”Soarele și luna sunt prietenii mei”, spune Una. Pentru ca prietenia aceasta să dureze, am și citit câteva texte în care apar cele două astre.

 

Ce știe Făt-Frumos despre eclipse?

 

            Întâi i-am citit ”Greuceanu” – a fost inspirație de moment, nici nu avem în casă o ediție pentru copii, ilustrată potrivit celor 5 ani ai Unei. A fost însă încântată să vadă că-i citesc dintr-o carte pentru copii mari iar eu am avut grijă să ”cosmetizez” din mers textul, acolo unde era prea arhaic pentru Una. A urmărit însă extrem de atentă firul poveștii, a făcut împreună cu mine o listă de personaje și de decoruri ca să putem dramatiza și noi basmul.

Când a numărat câte personaje ar trebui să construim, a stat nițel pe gânduri și-a hotărât că nu-i nevoie de trei zmeoaice, una singură cu trei capete ne ajunge. Și, la urma urmei, am putea să folosim doar soarele, luna, pe Greuceanu și pe prințesa cea atât de puțin pomenită, ca să ne scriem propria poveste.

Tare cred însă că acesta va fi un proiect abandonat, Una nu-i niciodată mulțumită de prințesele pe care le desenează iar eu nu le-aș desena în locul ei.

Basmul a fost, însă, un prilej bun să discutăm despre eclipse. Pe lângă volumul cu povești am deschis o enciclopedie și-am încercat să pricepem care-i mecanismul unei eclipse.
 

 

Ce știu iepurașii despre alternanța zi-noapte?

 

Al doilea text e dintr-un număr mai vechi al revistei ”Histoires pour les petits”, pe care-o citim mai mult sau mai puțin regulat. ”Les voleurs de soleil” e, de fapt, o legendă. Demult, în țara iepurașilor, era mereu senin. Iepurașul cel mai îndrăzneț (un fel de Făt-Frumos, am spune noi) urca în fiecare seară pe o scară mare, mare, mare ca să acopere soarele cu o draperie albastră, brodată cu stele, apoi din nou, în fiecare dimineață, ca să dezvelească discul solar.

 

Până când o furtună face ca soarele să dispară cu totul. Iepurașul cel mai îndrăzneț îl regăsește dincolo de deal, în țara șoriceilor și-l aduce acasă, făcând să domnească iar bezna și frigul în ținutul rozătoarelor.

În cele din urmă, iepurașii și șoriceii decid ”să împartă” soarele – atunci când unii au nevoie să fie noapte și să doarmă, ceilalți se bucură de lumină și de căldură.

Așa ne-am amintit de emisfere, de mișcările Pământului în jurul Soarelui, despre arcul pe care îl descrie Soarele pe bolta cerească etc.

 

 

Ce-am învățat?

 

            Întâi, că știința și literatura pot fi și ele prietene. Apoi am învățat că, în mod cu totul neașteptat, poate să existe mult adevăr în minciunile literare, vorba unui povestaș celebru.

 

Poveștile Soarelui

         Una dintre primele imagini pe care Petru le-a îndrăgit și le-a numit a fost cea a soarelui, găsită întâmplător într-o carte a Unei. Cu toții desenăm, stereotip, discul solar cu razele dispuse simetric. Una s-a obișnuit să așeze soarele în colțul din dreapta al oricărui desen, ca mai toți copiii pe care îi știu.

            Pornind de aici, m-am gândit să-i arăt Unei câteva reprezentări diferite ale soarelui, imagini care să concureze nițel stereotipul așa de temeinic instalat în mintea ei. Am ales o fotografie a Soarelui văzut din spațiu, imaginea soarelui de pe porțile maramureșene, imaginea lui Helios conducându-și carul pe bolta cerească și pe cea a lui Ra în barca lui sacră.

          Am pregătit opt cartonașe: patru cartonașe cu imagini întregi și alte patru cartonașe pe care apare doar câte-un detaliu din imaginea-sursă. Dacă vă sunt de folos, iată-le.

Mai întâi am rugat-o pe Una să le privească bine și să le grupeze în orice fel crede de cuviință, cu condiția să existe un criteriu logic al asocierii cartonașelor. Am provocat-o să refacă mereu asocierile după criterii neașteptate și-a fost acesta un exercițiu logic bun, pe lângă faptul că i-a dat răgazul să se familiarizeze cu imaginile în sine: imagini în care apar/nu apar siluete umane, imagini reale/plăsmuiri ale minții omenești etc.

Ușurel, ușurel am ”povestit” imaginile. Ce caută soarele pe o poartă? Îl apără pe cel ce e în curte sau îl întâmpină cald pe cel ce sosește? Sfințește locul? De ce Ra și Helios sunt călători? De ce Ra e văzut tocmai într-o barcă? Pe unde trece Nilul? Dar ce legătură o fi între soare și cursele unui car purtat de cai? De ce regii se consideră urmași ai Soarelui? De ce oamenii și-au reprezentat Soarele ca pe o persoană? Etc.

Și-am tot povestit așa până Una s-a plictisit și până ce eu am rămas în pană de răspunsuri. Sunt atâtea simboluri pe poarta maramureșeană pe care nu știu să le decodez, atâtea legende pe care nici eu nu le-am citit încă!

Soarele

Se întâmplă ceva nou cu Una: Una a început să-și facă propriile ”notițe” după ceea ce citim. Cum noua ei pasiune e Sistemul Solar, am început azi să citim despre Soare:

 

 

N-am fotografiat ”rezumatul” ei pe măsură ce-l construia, dar dacă-mi dați voie, vi-l povestesc: mai întâi Soarele galben din stânga și titlul, apoi Soarele portocaliu din centrul paginii și  propoziția ”Soarele este o stea”.

A fost prea mult de scris pentru o singură zi, așa că, pe măsură ce eu îi citeam, ea a ales să deseneze: câmpul înflorit ca să-i amintească faptul că lumina și căldura Soarelui fac posibilă viața pe Pământ, arcul albastru și punctele cardinale ca repere ale drumului Soarelui pe bolta cerească.

N-am reușit să parcurgem toate materialele pe care le scoseserăm din bibliotecă pentru că desenatul și scrisul durează, dar pentru mine a fost absolut fascinant să văd cum copila a înțeles să facă ale ei toate informațiile, cum a selectat ce ține minte și ce pune pe foaie.

 

 

Mai toate discuțiile noastre au pornit de la un material publicat de editura Teora, ”Sistemul Solar” care include o cărțulie și un model mobil pe care ți-l poți monta singur. Încă n-am desfăcut macheta, dar cartea ne place foarte mult. Fiecare corp ceresc e ilustrat printr-o fotografie din spațiu, informația e puțină dar extrem de bine aleasă. Întreagă lucrare - cu sistemul mobil montat - mai e prezentată și aici.

 

 

N-am reușit să citim în întregime cele două pagini despre Soare din enciclopedia Disney, în care accentul se pune mai mult pe exploziile solare, eclipsele de Soare etc. Dar și mâine e o zi, nu-i așa?