Copaci IX. Lapbook-ul: de ce l-am făcut, ce este, cum l-am făcut, ce conține, dacă am repeta experiența

De ce l-am făcut?

Pentru că lucraserăm mult, spun eu, pe o singură temă – copacii, mi-am dorit ca munca Unei să aibă și o finalitate concretă, palpabilă. Am dorit să existe o dovadă materială a pasiunii cu care cercetase, se documentase, citise și explorase. Am vrut ca ea să aibă un  instrument care s-o ajute sa arhiveze ceea ce aflase, sa recapituleze, eventual; un instrument destul de flexibil cât să poată fi folosit ușor de un copil de 5 ani, dar destul de complex încât să crească odată cu ea – altfel spus, care să poată fi completat, actualizat pe măsură ce Una ar fi crescut și ar fi aflat lucruri noi despre tema noastră “de cercetare”. Ceva care să fie proiectul nostru, “al fetelor”; ceva la care să contribuie în mod substanțial, și nu un material primit de la mine, gata făcut. Ceva care să-i și placă, evident. Așa am ajuns să facem un lapbook.

Ce este?

În școala românească, i s-ar spune, probabil, portofoliu (dar ar fi ceva plictisitor, lipsit de impact vizual asupra cititorului/utilizatorului, făcut numai așa, fiindcă-l cere proful și uitat pe undeva sau aruncat imediat ce e notat). Să-i spunem “portofoliu”, dacă vreți un termen autohton, dar mie mi-e mai drag lapbook-ul fiindcă mă gândesc imediat la Una așezată pe covor sau pe canapea, cu dosarele ei în poală, răsfoind, turuind fără încetare, minunându-se de ce i/ne-a ieșit.

 

Cum l-am făcut?

Am pornit de la trei dosare simple de carton și câteva coli de hârtie colorată. Am suprapus două dosare și le-am lipit astfel încât am obținut o ”structură” cu trei pagini - una mediană, fixă, altele laterale, care se pliază peste cea mediană și închid dosarul. Din al treilea dosar am folosit doar o jumătate, pe care am lipit-o de partea mediană/fixă a lapbook-ului, astfel încât să se deschidă în sus. Cu hârtie colorată puteți ”îmbrăca” orice parte a dosarului doriți.

Cred că fotografiile vor explica mai bine cum am procedat ca să montăm totul la un loc.

 

 

 

Dacă subiectul vă interesează, veți găsi tutoriale nenumărate, unele mai simple, altele mai sofisticate. Iată, aici,  un site întreg dedicat subiectului, iar aici un blog care vă pune la dispoziție tone de informație. Iată, aici zeci de pagini cu template-uri pe care le puteți descărca gratuit. Am folosit și noi câteva, le veți recunoaște în fotografii.

 

 

 

 

 

Ce conține?

·         coperta (la care Una încă lucrează și pe care nu m-a lăsat s-o fotografiez, că nu e gata; probabil nu va fi niciodată gata);

·         un pliant despre părțile copacului, un buzunar în care am introdus desenele Unei și carduri înfățișând anotimpurile copacului, un buzunar cu materiale pentru scris-citit în limba română și un altul pentru materialele noastre în limba engleză;

·         un pliant cu informații despre foioase și unul cu informații despre conifere;

 

 

·         un pliant despre părțile frunzei, un altul – în formă de floare –, despre fotosinteză; un buzunar pentru cardurile cu tipuri de păduri (ar fi trebuit sa fie 3 parts cards, au rămas însă simple carduri de identificare, pe Una n-o interesează foarte tare activitatea de asociere a imaginilor cu denumirile aferente); buzunare în care am introdus cardurile folosite pentru a ilustra ciclul evolutiv la foioase (măr și stejar), respectiv cele folosite la activitatea de identificare a coniferelor;

 

 

·         o ”cărticică” despre copaci extraordinari, în care am adunat câteva informații despre bonsai, sequoia, arborele de cauciuc, maslin și baobab; un buzunar în care vom așeza o crenguță de măslin, când va fi să ajungă ea la noi de peste mări și țări; un carnețel în care Una poate să scrie/deseneze ce-i trece ei prin cap (pe prima pagină a scris, în timpul vânătorii de copaci, prin ei adunare mai complicată, 20+7=27 copaci J ).

 

 

·         un plic mare în care păstrăm toate planșele laminate care n-au încăput în altă parte;

·         un plic mare în care păstrăm jocurile (un puzzle în formă de măr, câteva planșe de la un sudoku cu frunze, un alt joc matematic etc.).

Am mai repeta experiența?

            Da. Avem acum mai multe resurse la îndemână – ați râde de mine dacă ați ști cât am muncit să fac pliantul acela despre copaci extraordinari, numai nu-mi ieșeau măsurătorile! J Unei i-a plăcut. Petru a câștigat și el ceva „experiență” din tot ce s-a întâmplat.

Așadar, probabil că o să mai încercăm un lapbook la vară. Festivalul de Artă Medievală e un eveniment care se desfășoară anual în cetate și Una îl pregătește cu pasiune cu luni înainte – citim, bricolează, inventează, colorează, anticipează zilele de întâlnire cu cavalerii și cu domnițele lor. Anul acesta am și filmat câteva dansuri medievale (sau doar de de inspirație medievală?) pentru ea, fiindcă vrea să le poată dansa la anul, la festival. Deci o să reluăm ce-am început astă-vară și chiar o să facem, în așteptarea cavalerilor, un lapbook despre castele și locuitorii lor.

 

Copaci VIII. Vorbe, vorbe, vorbe...

            În lapbook-ul nostru despre copaci am construit și-o secțiune pentru tot ceea ce ține de scris-citit în limba română. Ce-am inclus în această parte a lapbook-ului:

·        bucățele de hârtie pe care am scris termenii care apăreau cel mai des în discuție (copac, trunchi, rădăcină, frunză etc.) sau termeni de specialitate. Cu termeni precum “fotosinteză”, “clorofilă”, “dioxid de carbon” Una nu se întâlnește zilnic, dar cred că ei au intrat deja în vocabularul ei pasiv, astfel încât, atunci când îi va auzi, va ști măcar că sunt legați de procesul prin care planta își pregătește hrana. Ce-am făcut cu bilețelele acestea? Le-am folosit pentru:

v  exerciții scurte de citit;

v  exerciții de despărțit în silabe și de identificat numărul de silabe dintr-un cuvânt;

v  exerciții de scriere – fie Una a scris cuvîntul cu majuscule, așa cum apărea el pe micile noatre fișe, fie îl compunea din litere mici de tipar, folosind un set de litere magnetice cu care se mai joacă uneori;

v  fișe cu un exercițiu scurt de identificare a numelui unor copaci dintr-o serie de cuvinte extrem de asemănătoare; Unei i-am printat cuvintele pe hârtie verde, le-am decupat și le-am lipit în chip de frunze pe această fișă primită de la naturedetectives.org; pentru fiecare serie de cuvinte am construit câte un copac diferit, ca să nu se aglomereze prea mult ramurile și ca să nu fie copleșită de numărul prea mare de cuvinte de citit;

v  mici exerciții de creativitate lexicală (“Care e prima silabă a cuvântului fotosinteză? Hai să mai găsim cuvinte care încep cu aceeași silabă – focă, folositor, fotograf etc. Hai să inventăm noi cuvinte care încep cu silaba aceasta. Ce-ar putea fi un folinac? etc.”)

·        carduri pentru un exercițiu clasic, cel de recunoaștere a literei inițiale/a sunetului cu care începe un cuvânt; ele au fost printate pe carton, laminate și apoi tăiate separat; Una fie a încercuit răspunsul corect cu un marker (ușor de șters după aceea), fie a folosit clame de rufe ca să indice răspunsul corect.

Foarte aproape de buzunarul cu vorbe românești e cel cu vorbe în limba engleză. Am pus acolo câteva cuvinte uzuale, nu neapărat noi pentru Una dar legate de tema noastră – leaf, tree, apple etc. Ce-am făcut cu ele?

·         le-am pomenit, repetat de câte ori s-a ivit ocazia;

·         le-am asociat cu culori și/sau numerale (one green leaf, two red apples etc.) în exerciții scurte și nepretențioase, improvizate din mers.

 

Am inclus în acest buzunar și-o poezioară scurtă pe care am recitat-o ritmat, din nou și din nou, astfel încât Una a reținut-o fără prea mult efort. Pare să fie un text “clasic” pentru copii, am găsit acum nenumărate menționări ale lui pe Internet. Numai peste sursa exactă a pdf.-ului nu mai reușesc să dau, așa încât vi-l pun la dispoziție cu precizarea că nu-mi aparține. Dacă, din întâmplare, îl recunoașteți, vă rog să-mi spuneți care e sursa lui exactă, ca s-o pot nota și aici.

Copaci VI. Coniferele (reconstituire)

Dacă, pentru foioase, ne-am oprit mai mult asupra mărului, nucului și stejarului, pentru conifere am folosit ceea ce e plantat în jurul blocului: brad (Abies alba), pin (Pinus sylvestris) și zadă (Larix decidua). Am citit despre conifere, prin enciclopediile noastre, că au floarea în formă de con și frunze aciculare, că nu sunt, așa cum umblă vorba, veșnic verzi, ci își schimbă frunzele pe rând etc. Am vorbit despre rășină. Am vorbit despre cetină – da, a cântat și Una “O, brad frumos, o, brad frumos/ Cu cetina tot verde”, dar nu s-a întrebat niciodată ce e cetina. Acum știe.

Pentru că Una dorea cât mai multe “chestii științifice”, pentru conifere ne-am gândit la ceva care să implice multă explorare și multă știință.

Pasul întâi

            Am explorat. Am fost atente la coniferele din jurul nostru, am observat trunchiul, forma diferită a conului și a copacului în general. Ne-am înțepat cu ace diverse – de pin, de brad, de zadă. Am măsurat ace diverse. J Am adunat conuri și ramuri de conifer. Am mirosit rășina.

Pasul al doilea

            Am pregătit, pentru Una, “chestiile științifice” – aceste trei planșe botanice în care apar cele trei specii de care ne-am ocupat mai atent. Le-am micșorat, le-am printat pe carton și le-am laminat. Planșele originale – excepționale ca aspect și ca informație – îi aparțin lui Otto Wilhelm Thomé, au fost publicate inițial în 1885 și i-au părut Unei suficient de “științifice” cât să-i capteze atenția. Noi le-am găsit aici  (dacă vă interesează, puteți răsfoi indexul pentru alte planșe, la fel de uluitoare). De când le-am descoperit, îmi tot imaginez cum e să ai în brațe un tom uriaș cu planșele acestea tipărite, probabil genul de carte în care te pierzi cu orele.

Pasul al treilea: 1+2

            Am grupat, pe măsuța Unei, crenguța și conul de brad, o ramură și-un con de pin, o crenguță de zadă plină de conuri. I-am dat cardurile, lupa și i-am propus o activitate științifică: să observe atent tot materialul științific de pe masă și să asocieze fiecare card cu planta corespunzătoare.

 

Ceea ce s-a și întâmplat, în timp ce omul de știință ronțăia niște biscuiți.

Copaci IV. Foioasele

Căutând mai multe materiale pentru șnuruit, am improvizat și-am meșterit noi câteva – din două cutii de la pizza am decupat câteva frunze. Am folosit arțar, nuc și stejar pentru că forma frunzelor e ușor de recunoscut. Una le-a pictat, eu le-am găurit cu un perforator și Una a tot șnuruit. Așa am ajuns să vorbim mai multe despre frunze și asta a condus la distincția dintre foioase și conifere. Una cunoștea termenii din anii trecuți, probabil de prin enciclopediile pe care le mai citim, dar nu zăboviserăm niciodată în detaliu asupra termenilor.

I-am luat pe rând și-am încercat să ducem totul un pic mai departe.

Foioasele

Culegând frunze în timpul plimbărilor noastre obișnuite, am vorbit despre faptul că foioasele au frunzele precum niște „foi” verzi și subțiri, care-și schimbă spectaculos culoarea înainte de a cădea. Am numit foioasele pe care le întâlneam ici și colo, am comparat forma frunzelor lor și aspectul general al copacului – coroana rotundă, plină a nucului cu silueta alungită, grațioasă a mesteacănului, spre exemplu.

Acestea sunt și informațiile pe care le-am inclus, de curând, și-n lapbook, nu pentru că Una poate citi singură un text de dimensiunile astea, ci pentru că e bine să fie acolo în momentele în care folosim lapbook-ul împreună.

Frunza

            De la grădiniță, Una știa că frunza este „bucătăria” plantei. Am construit pe informația asta. Tot culegând frunze, am pipăit nervurile, am analizat forma limbului și marginile frunzei, am văzut că pețiolul fixează frunza de ramură – am introdus deci o terminologie care poate părea inutilă, dacă nu de-a dreptul ridicolă, dat fiind faptul că învățăcelul nu are decât 5 ani. Unei însă îi place toată „pălăvrăgeala” asta științifică, planul ei e să devină, atunci când va fi mare, o regină-om de știință, așa încât are nevoie să știe totul pentru ca să poată fi o regină bună! Așadar, cine-s eu să mă pun în calea visului ei de a stăpâni lumea?! Dacă va uita mâine că „pețiol”se numește codița frunzei, nu-i, cu siguranță, nicio tragedie. Dar rămâne faptul că mintea ei a lucrat cu informație autentică, și-a exersat abilitatea de a folosi date reale. Până la urmă, rămâne faptul că a spus lucrurilor pe numele lor.

            Ce-am făcut ca să întărim datele acestea noi despre frunză? Am făcut un veritabil număr de magie – vechiul, nemuritorul truc al frunzei ascunse sub foaia de hartie; pe măsură ce hașurezi pagina cu un creion moale, apare, ca prin minune, „negativul” frunzei. Pe măsură ce hașuram, numeam părțile frunzei care deveneau vizibile, încercând să facem totul cât mai amuzant – “Cât de lungă o fi nervura asta?! Siiigur nu încape pe pagină. Hai să călătorim de-a lungul ei. ” “Doaaaamneeelor și domnilooor, vă preziiint... pețiolul!” Mă rog, tot ce mi-a trecut prin minte! Greu s-a săturat Una de jocul acesta, cred că avem pe undeva un carnețel întreg în care apar frunze în toate culorile curcubeului!

            Pentru lapbook am colorat nițel pe fișa cu  „uși”. Dacă bați la fiecare „ușă”, ai șanse bune, spune Una, să te întâlnești cu stăpânul casei. De fapt, așa trece ea în revistă toate informațiile, cu câte un cioc-cioc scurt, salutul obligatoriu, bucuria că da, uite, pețiolul (sau limbul, sau nervura principală) e acasă, apoi pornim în vizită la „vecini”! Conturul frunzei l-am făcut după o frunză de păr culeasă în timpul unei plimbări, am și lipit frunza pe fișă. Una a lucrat singură apoi, citind ce scrie pe fiecare parte a fișei și colorând în interior, după chef și inspirație. Pentru ultima fereastră ar fi trebui să traseze nervurile frunzei și asta a și încercat să facă. Nervura principală e la locul ei, cele secundare însă le-a trasat  invers, cu deschiderea spre pețiol și nu spre vârful frunzei. Am lăsat-o totuși să termine așa și la sfârșit numai am observat împreună diferențele dintre frunza de păr și cea lucrată de ea. A remarcat greșeala dar tot ea m-a informat că frunzele zânelor au nervurile altfel orientate, așa că n-am mai corectat nici noi fișa!

 

            Pe lângă toate astea, ca să putem răspunde la veșnicele întrebări despre frunze – de ce sunt verzi, de ce-și schimbă culoarea, de ce cad toamna etc. am citit enciclopediile pe care le avem în bibliotecă. Am folosit și pachetele de fișe gratuite pe care le-am găsit pe naturedetectives.org.

Vânătoarea de copaci

            A fost, cred, una dintre trăsnăile care i-au plăcut Unei cel mai mult. Am căutat, cale de câteva străzi în jurul blocului nostru, toți nucii pe care i-am putut găsi. Pentru fiecare nuc găsit, Una bifa (cu roz!) o căsuță din tabelul pe care-l pregătisem de acasă (și pe care l-am pus și aici, ca să vă puteți face o idee mai clară despre cum arăta el). Am crezut că 20 de casete o să fie suficiente, ei bine, n-au fost! N-am fost nici eu pregătită pentru entuziasmul cu care s-a echipat pentru expediție, pentru pasiunea cu care a scotocit din ochi fiecare grădină, pentru satisfacția cu care a numărat (de nenumărate ori!) căsuțele deja bifate, pentru insistența cu care a cerut să fie fotografiată în timp ce se comportă ca un veritabil om de știință. Sigur că pentru asta și-a pus bocancii de munte și-un bandaj de pirat pe-un ochi, și-a luat lupa în rucsac și-a vrut musai o pauză pentru gustare, că doar așa fac adevărații cercetători!

Și cred că tot entuziasmul ei a fost răsplătit prin micile bucurii pe care întâmplarea ți le scoate în cale – o salcie cu ramurile lungi până la asfaltul trotuarului este, a spus Una, o casă a zânelor; un copac în care se adunase tot păsăretul din lume ne-a ținut o bucată bună de vreme în loc, filmând larma asurzitoare. Ce mai, numai aventuri și descoperiri!

 

Și-am reușit, printre picături, să și adunăm ramuri, scoarță, frunze și fructe de nuc din care, la întoarcerea acasă, am “reconstruit”, după o idee de pe naturedetectives.org, un nuc în miniatură. De lucrat, am lucrat amândouă și-am încercat să punem materialele adunate în timpul expediției acolo unde le era locul și în natură - din scoarță am imaginat trunchiul, din frunze și crenguțe - coroana copacului etc. Buburuza a aterizat pe planșă la insistențele Unei, care a vrut ca nucul să aibă un prieten.

 

            Una peste alta, si eu am fost impresionată de cât verde e în jurul nostru – mulți pini, foarte mulți tei și, desigur, 27 de nuci.

Copaci III. Anotimpurile copacului

Am folosit mult, pe parcursul “proiectului” nostru, “Prima carte despre natură și ecologie”, apărută în 2008 la editura Gama.

 

 Câteva pagini de acolo, cele despre anotimpurile copacului au rodit foarte frumos în mintea Unei – textul scris e depășit, în opinia mea, de lectura imaginilor, pentru că fiecare pagină conține o mulțime de detalii pe marginea cărora subiectul se poate extinde aproape la nesfârșit.

A pictat și Una anotimpurile copacului, ba direct cu degețelele pe hârtie, ba folosind banalele bețișoare pentru urechi pe post de pensulă. Știu că văzusem ideea pe undeva, în marea grădină virtuală, dar nu mai reușesc acum să găsesc sursa.  

Având în minte modificările pe care copacul le suportă pe parcursul anului am ajuns să discutăm despre faptul că și copacii au viață și de ce (și-am completat cu cardurile foarte frumoase pe care le-am găsit aici). A încăput munca ei de atunci într-un buzunărel special al lapbook-ului, pe care, iată, am uitat să-l etichetăm. La un moment dat am adăugat acolo și cardurile printate de aici, care ne-au plăcut nu fiindcă Una n-ar fi știut anotimpurile, ci pentru că prea se potriveau temei noastre. Era nevoie de ele? Probabil că nu, Una le-a folosit mai mult la joacă, nu neapărat pentru conținutul lor. Abia când am montat totul în lapbook a asociat picturile ei cu cardurile corespunzătoare și-apoi a trecut foarte repede la altceva.

 

Ușurel, ușurel, rezolvând un puzzle în straturi pe care îl avem de câțiva ani în casă, ne-am apropiat de ciclul evolutiv al copacului. Am cumpărat puzzle-ul de la Casa Retro, pe site-ul lor nu mai apare acum, însă am văzut altele, poate la fel de interesante.

 

Am completat, în manieră Montessori, cu aceste carduri, pe care eu le-aș fi vrut exploatate mai intens, însă Una a folosit cu mai multă plăcere puzzle-ul și-a observat cu pasiune copacii din jurul ei.

Oricum, mărul și merele au ținut-o ocupată ceva vreme: o mulțime de idei am găsit în “Micul atelier de creație” al Cameliei și al M.-ei, pe unde trecem zilnic – am șnuruit și noi, am decupat și-am ștampilat tot ce ne-a căzut în mână!

Copaci (II): Din ce e făcut copacul?

Recapitulând ce-am mai lucrat, îmi dau seama că multe dintre informațiile noastre au venit, identice, din surse diferite. Așa încât multe dintre micile proiecte ale Unei par repetitive, dacă nu de-a dreptul redundante. S-a întâmplat așa pentru că demersul nostru n-a fost planificat anterior, în sensul că eu nu mi-am propus să facem nimic în mod deosebit, ci am încercat s-o las pe Una să caute, să ceară, să-și conducă propria “muncă de cercetare”.

A fost pentru mine extraordinar să văd cum “crește” subiectul în mintea Unei, cum simte nevoia să “reviziteze” anumite informații, oricât de simple sau banale păreau ele pentru mine – și aici am intervenit punându-i la dispoziție materiale cât mai diferite, care să-i satisfacă nevoia de explorare a subiectului. Până la urmă, cred că așa era și logic să se întâmple: când te pasionează ceva, te scufunzi cu totul în ceea ce te interesează, aprofundezi, reiei etc.

Totuși, când am început să lucrăm la lapbook-ul nostru despre copaci am descoperit că Una reușea să sistematizeze (în limita celor 5 ani ai ei) ceea ce învățase, corela materialele pe care le folosise sau crease ea însăși, punea cap la cap informațiile într-un mod coerent. Deși numai liniar nu fusese demersul ei de până atunci, în final fiecare piesă a puzzle-ului își găsea locul.

Din ce e făcut un copac, Una știa deja. Dar a folosit subiectul ca pretext pentru un craft rapid, improvizat din ceea ce-am avut în casă. Am folosit ața de la niște covrigi mâncați mai devreme ca să închipuim rădăcinile unui copac, un tub de la hârtie igienică drept trunchi (Una a ținut să adauge o scorbură), carton pentru crengi și bucățele de șervețel verde pentru frunze.

Pe ultima pagină a acestui document am găsit o fotografie foarte frumoasă a unui copac ale cărui rădăcini sunt expuse, destul cât să pornim și noi o discuție despre ce e deasupra pământului și ce se ascunde sub pământ.

Pentru lapbook am improvizat repede un puzzle simplu și-am discutat încă o dată despre rolul fiecărei părți componente a unui copac. Informațiile le-am scris eu, Una n-a avut răbdare. Pentru că ea nu citește încă cu atâta ușurință cât să parcurgă întreg textul, am stabilit amândouă niște simboluri pe care le-a asociat cu informația. Spre exemplu, săgeata cu vârful în jos îi spune că rădăcina fixează copacul în sol, mănunchiul de săgeți cu vârful îndreptat în sus îi spune că prin rădăcini, copacul extrage din sol apa și substanțele nutritive etc. 

Ce-a interesat-o mult pe Una a fost, în punctul acesta, scoarța copacilor. Am stat mult afară, am observat și comparat scoarța copacilor din cartier și-a înțeles astfel că, pe lângă forma frunzelor, scoarța te ajută să determini specii diferite. De fapt, cred că partea senzorială, tactilă a experienței a atras-o cel mai mult. Am printat acest document pentru mai multe informații și am încercat și acest proiect de pe “Art Projects for Kids”, tocmai pentru că era orientat tocmai spre aspectul scoarței. Așa arată el în varianta Unei.

 

Ce-am făcut în vacanța de vară. Copaci (I)

De când Una s-a reîntors la grădiniță, îmi lipsește tihna dimineților noastre obișnuite, când totul putea să mai întârzie încă 5 minute – și somnul, și joaca, și cafeaua... Am însă timp să croșetez compunerea fără de care nu începe niciun an școlar: Ce-am făcut în vacanța de vară.

În vacanța de vară ne-au interesat mult copacii. Nu mai știu exact de unde a început pasiunea Unei pentru copaci, dar a durat câteva săptămâni bune și intense, de care și acum își amintește cu plăcere. De fapt, dacă mă gândesc bine, e posibil ca începutul aventurii noastre cu și printre copaci să fi fost această acuarelă de pe "Art Projects for Kids", blog pe care de atunci îl răsfoim des în căutare de idei și de inspirație. A încercat-o și Una așa cum apărea ea descrisă pe blog, apoi a refăcut totul așa cum a simțit ea că trebuie să arate.

Între timp, între cele două variante ale desenului, am răsfoit albume de artă, am comparat tabloul original al lui Klimt (este vorba despre "Copacul vieții", un tablou din 1909) cu acuarela de pe blog, am discutat mult despre Klimt, despre cămașa lui aproape monacală și despre pisica din brațele lui, cea care-l face atât de cald, de uman. Am vorbit - tot mult, e singura unitate de măsură pe care o cunoaște Una - despre faptul că artiștii sunt ei înșiși oameni în carne și oase (fiindcă prea adesea uităm asta), pentru care lumea e locul unei nesfârșite surprize. De aceea copacul lui Klimt nu seamănă cu niciun copac din realitate și cu nici un alt copac pictat de altcineva. Klimt i-a devenit cu atât mai drag cu cât l-a regăsit și într-o serie de desene animate pe care le urmărea deja, "Mia and Me". Ia să-mi spuneți dacă vă e cunoscută ținuta regelui elfilor (secunda 25). De fapt, mai peste tot sunt detalii klimtiene, dacă știi ce să cauți! :))

Am desenat spirale peste tot și-am încercat să ne dumirim de ce a asociat Klimt spirala cu imaginea copacului. Așa am ajuns să căutăm imagini ale trunchiului de copac văzut în secțiune și-am descoperit acest material care a dus povestea un pic mai departe. 

Dar despre asta, dragii și dragele moșului (babei, de fapt), într-o altă postare...