Copaci IX. Lapbook-ul: de ce l-am făcut, ce este, cum l-am făcut, ce conține, dacă am repeta experiența

De ce l-am făcut?

Pentru că lucraserăm mult, spun eu, pe o singură temă – copacii, mi-am dorit ca munca Unei să aibă și o finalitate concretă, palpabilă. Am dorit să existe o dovadă materială a pasiunii cu care cercetase, se documentase, citise și explorase. Am vrut ca ea să aibă un  instrument care s-o ajute sa arhiveze ceea ce aflase, sa recapituleze, eventual; un instrument destul de flexibil cât să poată fi folosit ușor de un copil de 5 ani, dar destul de complex încât să crească odată cu ea – altfel spus, care să poată fi completat, actualizat pe măsură ce Una ar fi crescut și ar fi aflat lucruri noi despre tema noastră “de cercetare”. Ceva care să fie proiectul nostru, “al fetelor”; ceva la care să contribuie în mod substanțial, și nu un material primit de la mine, gata făcut. Ceva care să-i și placă, evident. Așa am ajuns să facem un lapbook.

Ce este?

În școala românească, i s-ar spune, probabil, portofoliu (dar ar fi ceva plictisitor, lipsit de impact vizual asupra cititorului/utilizatorului, făcut numai așa, fiindcă-l cere proful și uitat pe undeva sau aruncat imediat ce e notat). Să-i spunem “portofoliu”, dacă vreți un termen autohton, dar mie mi-e mai drag lapbook-ul fiindcă mă gândesc imediat la Una așezată pe covor sau pe canapea, cu dosarele ei în poală, răsfoind, turuind fără încetare, minunându-se de ce i/ne-a ieșit.

 

Cum l-am făcut?

Am pornit de la trei dosare simple de carton și câteva coli de hârtie colorată. Am suprapus două dosare și le-am lipit astfel încât am obținut o ”structură” cu trei pagini - una mediană, fixă, altele laterale, care se pliază peste cea mediană și închid dosarul. Din al treilea dosar am folosit doar o jumătate, pe care am lipit-o de partea mediană/fixă a lapbook-ului, astfel încât să se deschidă în sus. Cu hârtie colorată puteți ”îmbrăca” orice parte a dosarului doriți.

Cred că fotografiile vor explica mai bine cum am procedat ca să montăm totul la un loc.

 

 

 

Dacă subiectul vă interesează, veți găsi tutoriale nenumărate, unele mai simple, altele mai sofisticate. Iată, aici,  un site întreg dedicat subiectului, iar aici un blog care vă pune la dispoziție tone de informație. Iată, aici zeci de pagini cu template-uri pe care le puteți descărca gratuit. Am folosit și noi câteva, le veți recunoaște în fotografii.

 

 

 

 

 

Ce conține?

·         coperta (la care Una încă lucrează și pe care nu m-a lăsat s-o fotografiez, că nu e gata; probabil nu va fi niciodată gata);

·         un pliant despre părțile copacului, un buzunar în care am introdus desenele Unei și carduri înfățișând anotimpurile copacului, un buzunar cu materiale pentru scris-citit în limba română și un altul pentru materialele noastre în limba engleză;

·         un pliant cu informații despre foioase și unul cu informații despre conifere;

 

 

·         un pliant despre părțile frunzei, un altul – în formă de floare –, despre fotosinteză; un buzunar pentru cardurile cu tipuri de păduri (ar fi trebuit sa fie 3 parts cards, au rămas însă simple carduri de identificare, pe Una n-o interesează foarte tare activitatea de asociere a imaginilor cu denumirile aferente); buzunare în care am introdus cardurile folosite pentru a ilustra ciclul evolutiv la foioase (măr și stejar), respectiv cele folosite la activitatea de identificare a coniferelor;

 

 

·         o ”cărticică” despre copaci extraordinari, în care am adunat câteva informații despre bonsai, sequoia, arborele de cauciuc, maslin și baobab; un buzunar în care vom așeza o crenguță de măslin, când va fi să ajungă ea la noi de peste mări și țări; un carnețel în care Una poate să scrie/deseneze ce-i trece ei prin cap (pe prima pagină a scris, în timpul vânătorii de copaci, prin ei adunare mai complicată, 20+7=27 copaci J ).

 

 

·         un plic mare în care păstrăm toate planșele laminate care n-au încăput în altă parte;

·         un plic mare în care păstrăm jocurile (un puzzle în formă de măr, câteva planșe de la un sudoku cu frunze, un alt joc matematic etc.).

Am mai repeta experiența?

            Da. Avem acum mai multe resurse la îndemână – ați râde de mine dacă ați ști cât am muncit să fac pliantul acela despre copaci extraordinari, numai nu-mi ieșeau măsurătorile! J Unei i-a plăcut. Petru a câștigat și el ceva „experiență” din tot ce s-a întâmplat.

Așadar, probabil că o să mai încercăm un lapbook la vară. Festivalul de Artă Medievală e un eveniment care se desfășoară anual în cetate și Una îl pregătește cu pasiune cu luni înainte – citim, bricolează, inventează, colorează, anticipează zilele de întâlnire cu cavalerii și cu domnițele lor. Anul acesta am și filmat câteva dansuri medievale (sau doar de de inspirație medievală?) pentru ea, fiindcă vrea să le poată dansa la anul, la festival. Deci o să reluăm ce-am început astă-vară și chiar o să facem, în așteptarea cavalerilor, un lapbook despre castele și locuitorii lor.

 

Copaci IV. Foioasele

Căutând mai multe materiale pentru șnuruit, am improvizat și-am meșterit noi câteva – din două cutii de la pizza am decupat câteva frunze. Am folosit arțar, nuc și stejar pentru că forma frunzelor e ușor de recunoscut. Una le-a pictat, eu le-am găurit cu un perforator și Una a tot șnuruit. Așa am ajuns să vorbim mai multe despre frunze și asta a condus la distincția dintre foioase și conifere. Una cunoștea termenii din anii trecuți, probabil de prin enciclopediile pe care le mai citim, dar nu zăboviserăm niciodată în detaliu asupra termenilor.

I-am luat pe rând și-am încercat să ducem totul un pic mai departe.

Foioasele

Culegând frunze în timpul plimbărilor noastre obișnuite, am vorbit despre faptul că foioasele au frunzele precum niște „foi” verzi și subțiri, care-și schimbă spectaculos culoarea înainte de a cădea. Am numit foioasele pe care le întâlneam ici și colo, am comparat forma frunzelor lor și aspectul general al copacului – coroana rotundă, plină a nucului cu silueta alungită, grațioasă a mesteacănului, spre exemplu.

Acestea sunt și informațiile pe care le-am inclus, de curând, și-n lapbook, nu pentru că Una poate citi singură un text de dimensiunile astea, ci pentru că e bine să fie acolo în momentele în care folosim lapbook-ul împreună.

Frunza

            De la grădiniță, Una știa că frunza este „bucătăria” plantei. Am construit pe informația asta. Tot culegând frunze, am pipăit nervurile, am analizat forma limbului și marginile frunzei, am văzut că pețiolul fixează frunza de ramură – am introdus deci o terminologie care poate părea inutilă, dacă nu de-a dreptul ridicolă, dat fiind faptul că învățăcelul nu are decât 5 ani. Unei însă îi place toată „pălăvrăgeala” asta științifică, planul ei e să devină, atunci când va fi mare, o regină-om de știință, așa încât are nevoie să știe totul pentru ca să poată fi o regină bună! Așadar, cine-s eu să mă pun în calea visului ei de a stăpâni lumea?! Dacă va uita mâine că „pețiol”se numește codița frunzei, nu-i, cu siguranță, nicio tragedie. Dar rămâne faptul că mintea ei a lucrat cu informație autentică, și-a exersat abilitatea de a folosi date reale. Până la urmă, rămâne faptul că a spus lucrurilor pe numele lor.

            Ce-am făcut ca să întărim datele acestea noi despre frunză? Am făcut un veritabil număr de magie – vechiul, nemuritorul truc al frunzei ascunse sub foaia de hartie; pe măsură ce hașurezi pagina cu un creion moale, apare, ca prin minune, „negativul” frunzei. Pe măsură ce hașuram, numeam părțile frunzei care deveneau vizibile, încercând să facem totul cât mai amuzant – “Cât de lungă o fi nervura asta?! Siiigur nu încape pe pagină. Hai să călătorim de-a lungul ei. ” “Doaaaamneeelor și domnilooor, vă preziiint... pețiolul!” Mă rog, tot ce mi-a trecut prin minte! Greu s-a săturat Una de jocul acesta, cred că avem pe undeva un carnețel întreg în care apar frunze în toate culorile curcubeului!

            Pentru lapbook am colorat nițel pe fișa cu  „uși”. Dacă bați la fiecare „ușă”, ai șanse bune, spune Una, să te întâlnești cu stăpânul casei. De fapt, așa trece ea în revistă toate informațiile, cu câte un cioc-cioc scurt, salutul obligatoriu, bucuria că da, uite, pețiolul (sau limbul, sau nervura principală) e acasă, apoi pornim în vizită la „vecini”! Conturul frunzei l-am făcut după o frunză de păr culeasă în timpul unei plimbări, am și lipit frunza pe fișă. Una a lucrat singură apoi, citind ce scrie pe fiecare parte a fișei și colorând în interior, după chef și inspirație. Pentru ultima fereastră ar fi trebui să traseze nervurile frunzei și asta a și încercat să facă. Nervura principală e la locul ei, cele secundare însă le-a trasat  invers, cu deschiderea spre pețiol și nu spre vârful frunzei. Am lăsat-o totuși să termine așa și la sfârșit numai am observat împreună diferențele dintre frunza de păr și cea lucrată de ea. A remarcat greșeala dar tot ea m-a informat că frunzele zânelor au nervurile altfel orientate, așa că n-am mai corectat nici noi fișa!

 

            Pe lângă toate astea, ca să putem răspunde la veșnicele întrebări despre frunze – de ce sunt verzi, de ce-și schimbă culoarea, de ce cad toamna etc. am citit enciclopediile pe care le avem în bibliotecă. Am folosit și pachetele de fișe gratuite pe care le-am găsit pe naturedetectives.org.

Vânătoarea de copaci

            A fost, cred, una dintre trăsnăile care i-au plăcut Unei cel mai mult. Am căutat, cale de câteva străzi în jurul blocului nostru, toți nucii pe care i-am putut găsi. Pentru fiecare nuc găsit, Una bifa (cu roz!) o căsuță din tabelul pe care-l pregătisem de acasă (și pe care l-am pus și aici, ca să vă puteți face o idee mai clară despre cum arăta el). Am crezut că 20 de casete o să fie suficiente, ei bine, n-au fost! N-am fost nici eu pregătită pentru entuziasmul cu care s-a echipat pentru expediție, pentru pasiunea cu care a scotocit din ochi fiecare grădină, pentru satisfacția cu care a numărat (de nenumărate ori!) căsuțele deja bifate, pentru insistența cu care a cerut să fie fotografiată în timp ce se comportă ca un veritabil om de știință. Sigur că pentru asta și-a pus bocancii de munte și-un bandaj de pirat pe-un ochi, și-a luat lupa în rucsac și-a vrut musai o pauză pentru gustare, că doar așa fac adevărații cercetători!

Și cred că tot entuziasmul ei a fost răsplătit prin micile bucurii pe care întâmplarea ți le scoate în cale – o salcie cu ramurile lungi până la asfaltul trotuarului este, a spus Una, o casă a zânelor; un copac în care se adunase tot păsăretul din lume ne-a ținut o bucată bună de vreme în loc, filmând larma asurzitoare. Ce mai, numai aventuri și descoperiri!

 

Și-am reușit, printre picături, să și adunăm ramuri, scoarță, frunze și fructe de nuc din care, la întoarcerea acasă, am “reconstruit”, după o idee de pe naturedetectives.org, un nuc în miniatură. De lucrat, am lucrat amândouă și-am încercat să punem materialele adunate în timpul expediției acolo unde le era locul și în natură - din scoarță am imaginat trunchiul, din frunze și crenguțe - coroana copacului etc. Buburuza a aterizat pe planșă la insistențele Unei, care a vrut ca nucul să aibă un prieten.

 

            Una peste alta, si eu am fost impresionată de cât verde e în jurul nostru – mulți pini, foarte mulți tei și, desigur, 27 de nuci.