De la 1 până la 10

           Una lucrează acum mult cu cifre așa că, prin forța lucrurilor, pe la urechile lui Petru trec în zbor o mulțime de zeci și de unități. El nu pare prea impresionat, niciodată nu l-au interesat în mod deosebit cifrele. Totuși, ceva pare să-l fi captivat mai mult decât înainte.

 

E vorba despre o cărticică extraordinară, apărută la editura Prut, în colecția ”Vreau să știu”. Întreaga colecție e excelent scrisă iar cartonul gros al paginilor, arcul solid care leagă volumașele mă fac să cred că sunt cărți gândite pentru copii adevărați, care mai dorm cu cartea sub pernă, care mai fac avion din ea, apoi mai rod câte-un colț și se așteaptă ca paginile să reziste. Ei bine, acestea rezistă! Și ceea ce rezistă, e mai ales doza incredibilă de farmec, sporită parcă de fiecare nouă lectură.

Volumașul care i s-a lipit lui Petru de suflet se numește ”Poezii despre… cifre”, e ilustrat frumos de Violeta Dabija iar pentru fiecare cifră, Vasile Romanciuc a scris câteva versuri istețe, pe care le iubim fiecare în felul nostru – Una insistă să i le citească ea lui Petru, Petru aproape că ni le recită după atâtea lecturi repetate, eu deschid de fiecare dată cărticica asta cu un drag pe care-mi vine greu să-l explic. Sunt de vină ilustrațiile calde, inspirate? Sunt de vină versurile de pe pagina cifrei 2, pe care le citesc gândindu-mă la pruncii mei?

”Suntem doi – soră și frate

Inimioare-ngemănate.

Ne-ajutăm mereu, frățește:

Unde-s doi, puterea crește!”

 

Lângă cărticică pun, de obicei, un puzzle cu cifre și mașinuțe multe de numărat. Citim, conducem mașinile în curse nebunești și-l lăsăm pe Petru să priceapă ce-i de priceput…

Continentele

           Cam orice face acum Una trebuie să facă și Petru. Iar dacă Una a făcut de dimineață un puzzle cu harta lumii, a trebuit să fie și el acolo, zburlit, desculț și-n pijamale, dar teribil de competent în chestiuni de geografie. Puzzle-ul cu pricina e unul de dimensiuni mari, făcut de Melissa&Doug. Piesele din carton gros, lucios sunt probabil foarte plăcute la atingere de vreme ce Petru a trebuit să facă nenumărate curse de la nord la sud și de la est la vest de-a lungul hărții. Ca să nu ne supărăm, am recapitulat așa cu Una punctele cardinale, ne-am adus aminte pe unde trece ecuatorul și-am buchisit, din nou, numele continentelor.

            Ne-am folosit și de un indicator ca să animăm nițel sesiunea de ghicitori cu temă geografică: pe ce continent locuim noi? Care e continentul cel mai sudic? Ce continent nu e traversat de ecuator? Pe ce continente poți călători pe uscat, pornind din Europa? etc.

            Luminița de la capătul indicatorului a stârnit entuziasm, prea mult entuziasm, din păcate, de vreme ce indicatorul e numai unul iar copiii, întotdeauna doi. Ca să-l distrag pe unul dintre prunci – niciodată nu știu care dintre ei e dispus să cedeze – am adus lângă noi două cărți tare frumoase de-ale lui Petru. Au apărut la editura Teora, se numesc ”Locuri, plante, animale” și sunt, în esență, cărți ilustrate, cu foarte, foarte puțin text. Fotografiile sunt toate imagini din natură care reprezintă habitate diverse, mai sălbatice sau mai prietenoase cu omul.

            Am deschis deci cărțile  (le găsiți aici și aici) și-am căutat pe glob locuri unde se regăsesc realitățile din fotografii. Practic, am vorbit despre tipuri de climă și răspândirea lor pe glob (dar nu în termenii ăștia foarte sofisticați).



            Mi-ar fi plăcut să-i pot imprima Unei niște fișe extrem de frumoase care merg perfect cu discuția noastră de azi. Dar am rămas fără imprimantă, dar afară viscolește… cum, cine să scoată nasul în vijelie?! Una a salvat situația și și-a amintit de un joc de memorie cumpărat mai demult de la Julia Toys: am sortat cardurile care se potriveau unui anume habitat, ajutându-ne de imaginile din cărți și de ce mai știm noi despre lume.

           

 

 

             Cu Petru am potrivit cardurile în perechi – e pentru prima oară când are răbdare să stea lângă mine, pe covor, să căutăm perechile imaginilor si să le așezăm ordonat, una sub cealaltă.

            Cu Una am jucat jocul de memorie așa cum era ea obișnuită.

            Și uite așa, fără să vrem, am ajuns să facem mult mai mult decât ne-am propus. I-am avut vioi și atenți lângă mine, am găsit câte ceva de făcut pentru fiecare dintre noi și-am redeșteptat interesul Unei pentru călătorii imaginare în jurul lumii.