Chestii d-astea, numai la britanici (37) [Things like these, only at the Brits]

Pentru o liră (£ 1), dintr-unele toalete publice din UK (la Londra, acum s-of fi răspândit) puteai cumpăra astfel de periuţe de dinţi, nu tocmai comestibile, dar cu siguranţă... mestecabile.

Pusă într-o biluţă de plastic, o gumă de mestecat în formă de periuţă cu mâner (Fuzzy Brush) îţi promite curăţarea dinţilor şi împrospătarea respiraţiei.

 

Interesanta idee s-a născut în Ţările de Jos (la Amsterdam), a călătorit prin Australia, dar avea să devină o afacere de succes în... Anglia. 

În 2008, cică fuseseră deja vândute 70 de milioane de bucăţi, mai ales în UK, SUA, Canada, America de Sud, Asia etc... Oare se vinde şi prin România?!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Înfruntând canicula… [Facing the heat…]

Unii ar prefera o bere australiană sau orice bere (într-un tren din UK, precum în poza de aici – deşi nu era caniculă :-)...

Alţii aşa-zisa ‘bere de ghimbir’, care este tot un suc carbonat (inventat în SUA)...

Sau un suc cu bucăţele de aloe şi piersică produs în Arabia Saudită (cumpărat de aici)...

O cutiuţă nu prea atrăgătoare de îngheţată comunistă nu prea dulce (la Shanghai)...

Un suc de rodii proaspăt stors, cam înecăcios faţă de cel cu chimicale care imită aşa-numitul fruct al pasiunii (la Istanbul)...

O bucăţică, prea mică pentru cât de scumpă (la € 1), de nucă de cocos (pe străzile Romei)...

Bune toate, dar eu aş zice că un suc de guava (produs de o firmă din India, probabil în Ţările de Jos) merge cel mai bine...

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Îngheţată olandeză?! [Dutch ice cream?!]

Dacă pe la Bacău circulă o maşină de îngheţată londoneză, în Bucureşti am prins în poză, deja de două ori, o maşină de îngheţată... olandeză – care îi  va atrage pe mulţi copii.

Nu ştiu încă ce gust are, dar sper că nu unul la fel de imposibil precum limba în care apare inscripţia Het Droomijsje, adică ‘visul de gheaţă’, potrivit Google translate.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Witty bits from what I learned in the UK (21) [Vorbe de duh din ce am învăţat în UK]

Less than a year after the biggest wave of EU enlargement, the better off (Western) half of the European Union was more or less terrified by the prospect of an invasion of low skilled workers from the new Member States.

On a peaceful, stable and prosperous continent – too bad that these ‘certitudes’ would be put in doubt sooner than most people could have imagined in May 2004 or January 2007 – this kind of scaremongering was a lucrative strategy for many newspapers.

East Europeans were allegedly rushing to the former paradise that had been protected by the Iron Curtain, in order to feast on its delights, but bring nothing in exchange. So it was told by some, so it was believed by many.

For anyone coming from the poorer (Eastern) half of the EU, those assumptions were preposterous from the beginning.

With some exceptions (tens of thosands at most) most of the intra-EU migrants (about two million only from Romania) would not be savage migratory hordes, but law-abiging taxpayers in their adoptive countries.

By no means were these ‘second class Europeans’ inherently  prone to pulverise the social structures of the Welfare States which had already been weakened by numerous homegrown causes.

The archetipal threat was – as it was portrayed initially and mainly in France, but not exclusively there – the Polish plumber.

This character was meant to represent a cheap worker, with unverifiable skills, who was free to access the labour market, thus to ‘steal’ the jobs of the locals.

A large number of foreign workers would drive wages down, make trade unionism falter, and cause massive unemployment.

A EU commissioner from the Netherlands dared to claim that, contrary to popular belief in the ‘threat’ posed by such workers from the new Member States, he would entrust a Polish handyman with taking care of his second home in France.

When I was in the UK, I asked someone (an economic researcher) whether a similar fear of foreign plumbers existed in Britain, beyond the hysteria of the tabloids.

His answer is another ‘witty bit’ which explains the success of Polish (+ Romanian, Estonian, Hungarian etc) plumbers (+ other workers) have been having in many EU countries over the past years:

“The British plumber is not as good as the Polish plumber, and the latter may even smile to you. Skills of the lower part of  the population are not as good as in Eastern Europe.”

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

About public transport in the UK (22) [Despre transportul în comun în UK]

It would be reasonable to expect that in a country like Great Britain, where locomotives were invented some two centuries ago, trains would the best in the world in our times, wouldn’t it?

Well, that would be reasonable… But what’s reasonable these days in the world we live in? There’s no secret that – although faring well compared to what happens in Romania – the British rail transport lags behind those of France, Germany and other EU countries.

And it is certainly lightyears away from the Japanese rail system, where passengers can receive a ‘delay certificate’ if a train is only five minutes late!

As of 1994, trains in the UK have been operated by private firms, nevertheless, Britons haven’t seen any of the improvements in service quality that they had been promised ever since Margaret Thatcher, in the 1980s.

By all accounts, it was a botched privatisation. Britons ended up paying 40% more for a train ticket in their own country than they would pay in the Netherlands, Sweden or France.

To this day, France’s (SNCF) and Germany’s (Deutsche Ban) rail companies are state-owned and their performance is often acclaimed. On the other hand, since 1987, Japan’s complex rail system has been in the hands of some 16 private firms – and trains run even better.

It’s not the aim of this blog post to go into ideological speculations about privatisation. If it’s carried out, it should be done properly – the Japanese way, not the British way (read about this big failure: here, here, here, here, here, here, here or here).

Why do I fear that when the Romanian state-owned rail company (CFR) is eventually privatised, the result will look more like what happened in Britain than how privatisation was done in Japan?

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Femeile în UK (2) [Women in the UK]

Iată o fotografie care nu poate nici să-mi infirme, nici să-mi confirme vreo teorie despre britanice, pentru că este vorba de o... olandeză. Chiar dacă se întâmplă să se afle de cinci ani în UK şi are un irezistibil accent britanic (remarc şi eu ca un romantic, nu ca un lingvist, să pot spune şi care anume :-), mi-a zis clar că nu se simte britanică.

Or, olandezele par a fi singura excepţie aplicabilă până acum teoriei mele că toţi marii de exploratori şi-au luat lumea în cap plecând peste mări şi ţări pentru că femeile din ţara lor erau prea nasoale. Grecii, portughezii şi spaniolii (na, că nu mai sunt politically corect spunându-le pe lume :-) sigur d-asta au plecat!

Cu englezii, teoria mea e încă în plin proces verificare. Căci, spre deosebire de portughezi (care, pe unde ajungeau, se îndrăgosteau de localnice), din câte ştiu eu, multă vreme englezii îşi importau soţii de soi de acasă. Nu-mi dau seama încă dacă era un simplu moft pentru a ţine la puritatea sângelui sau chiar aveau de ce să le fie dor - aşa că mai verificăm.

Altfel, până acum doar două localnice simpatice de pe aici n-au vrut să le fotografiez spunându-mi că nu le place să fie pozate, iar o a treia mi-a dat cu flit fără explicaţii. Nici eu n-am insistat în a-mi testa umilele tehnici persuasive şi să mă dau în spectacol în ţara asta unde, cu milioanele ei de camere de supraveghere, parcă te vezi la televizor în aproape orice loc public. Oricum, nu găsesc decât trei explicaţii:

a) cea optimistă - de ce să nu le cred pe cuvânt, câtă vreme cel puţin una din cititoarele acestui blog - se ştie ea :-) - are efectiv oroare de a fi fotografiată, încât trebuie să o vânezi pentru a o trage în poză cu răbdarea necesară prinderii unei musculiţe cu cuţitul?

b) cea pesimistă - sunt eu un mare nătăfleţ, ba încă şi genul care poate să calce în gropi visând doar (nici măcar uitându-se după!) îngeri blonzi - nu încape îndoială că aşa prost sunt şi asta poate să o vadă imediat o fată deşteaptă :-)

c) cea mai probabilă - am trăit mai mult în lumea virtuală în ultimele 72 de ore şi nu am prea ieşit la aer, ca să am ce poza, încât să fie relevantă statistic şi rata refuzurilor, căci altfel am strâns destule poze, dar nu cu britanice; dar recuperez eu curând, când, cu voia Domnului, voi pune pentru prima oară piciorul în Londra!!!

[Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la/For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]