Nimic nu e imposibil: Aducem Basarabia acasă! [Nothing’s impossible: Bringing Bessarabia home!]

Dacă, pe ce cale, când anume, cu ce preţ (şi plătit de cine?) va redeveni Basarabia parte a României pare la fel de imposibil de prezis precum în urmă cu 22 de ani, când devenea aşa-zis independentă Republica Moldova.

Dintre toate ipotezele, cea mai neplauzibilă este baliverna oficială a reunirii între graniţele comune ale UE şi sub umbrela NATO. De parcă românitatea are nevoie de confirmare şi de oblojire din partea vreunei entităţi suprastatale…

Mult mai important este că o armată de voluntari visează la acest ideal naţional, cu aceeaşi înflăcărare cu care, acum un secol, se visa la trecerea Carpaţilor pentru unirea cu Transilvania. Visul unui Octavian Goga şi al altora părea la fel de imposibil.

Rusia era tot uriaşă şi puternică în acest colţ de lume. Ca mereu, nimeni în Europa nu ar fi mişcat un deget pentru a repara nedreptăţile istorice suferite de alţii. Şi atunci, o bună parte din elita ţării era absorbită de bunul plac spoit sub forma unor găunoase viziuni politice.

Avem visătorii, avem atenţia stârnită (greu de crezut că or fi mulţi cei care să nu fi văzut scris, chiar şi pe la sate, “Basarabia e România” în ultimii doi ani) şi există şi o iniţiativă legislativă cetăţenească pentru care se cer semnături.

Iniţiatorii doresc o lege care să-i asimileze în bună măsură pe locuitorii Republicii Moldova cu cei ai României, să le faciliteze accesul la muncă şi studii. Pe scurt, să-i facă să se simtă cu adevărat acasă.

A dezlipi de pe aceşti oameni stigma unor cetăţeni de mâna a doua (cum erau în URSS, faţă de ruşi) sau a unor români second hand (cum sunt până azi, în România) este un pas esenţial pentru a le reda demnitatea şi libertatea de a se cunoaşte pe sine.

Astfel, le-ar fi mult mai uşor a se recunoaşte drept români (cum doar 2.2% au făcut-o la recensământul din 2004) , dar cum sunt şi ceilalţi 76.2% dintre locuitorii ţării vecine care s-au declarat moldoveni.

Nici nu e nimic greşit: n-or fi toţi românii moldoveni, dar toţi moldovenii (indiferent de care parte a Prutului, chiar şi cei de peste Nistru) sunt parte a naţiunii române!

Cu paşi mărunţi, mai întâi printr-o asemenea lege care nu pronunţă cuvântul unire – care ar isca scandal deopotrivă la Moscova, cât şi la Bruxelles sau Berlin – se va păşi către întoarcerea Basarabiei acasă.

Nici nu contează, pe termen scurt, cum se va face această unire din perspectivă politică. Peste noapte, oricând, din voia lui Dumnezeu, imperii se pot prăbuşi de parcă nici n-au fost.

Dar este vital ca românii din Republica Moldova să se simtă apreciaţi drept români, mai ales după decenii în care li s-a imprimat în mentalul colectiv tragedia părăsirii din 1940.

Aşadar, acolo unde găsiţi corturile cu inscripţiile “Semnează pentru Basarabia!” şi  “Aducem Basarabia acasă!”,  opriţi-vă şi semnaţi în favoarea legii!

Nu vă gândiţi la implicaţiile geopolitice ale gestului! Nici nu o să aţâţaţi Moscova mai tare asupra Republicii Moldova (ruşii oricum îşi urmează planurile lor), dacă semnaţi; nici nu o să-i temperaţi manevrele viclene, dacă nu veţi semna!

Nu vă bateţi capul despre cum va arăta legea sau cum, în ţara lui Vodă-Plagiatorul, chiar se va apleca cineva asupra acestei iniţiative a cetăţenilor, nici nu lăsaţi cinismul să vă roadă cu ideea “cum poate conta semnătura mea pentru unire?” sau altele!

Gândiţi-vă la ce mult puteţi schimba în bine viaţa unor oameni (întâmplător tot români) care vor putea călători mai simplu către România şi restul UE!

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

A truth worth being told over and over again: Bessarabia is Romania! [Un adevăr care merită spus iarăşi şi iarăşi: Basarabia e România!]

We’re surely living mad times, when some are trying to detach Catalunya from Spain, others to ensure the independence of Scotland, some want to divide Belgium, and others wish to break away from the rest of Italy etc…

Romanians (and especially the young) would like to see their two states – Romania and (the Republic of) Moldova – reunited, irrespective of Russia’s fierce opposition and the EU’s benevolent (to Moscow, not to Bucharest!) indifference.

Reunification looks as unlikely as the collapse of Austria-Hungary or Tsarist Russia looked 100 years ago, in 2012. Nevertheless, the outcome of the First World War of 1914-1918  taught us that it’s better never to say never… 

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Mănăstirea Putna – “Ierusalimul neamului românesc” [Putna Monastery – “Romanian nation’s Jerusalem”]

N-or fi nici 150 de ani scurşi de când Mihai Eminescu socotea Mănăstirea Putna, ctitoria aproape să împlinească 550 de ani a Dreptcredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, ca fiind “Ierusalimul neamului românesc”.

Vorbe prea mari, din cărţi pe care în zilele noastre nu le mai deschide nimeni?! O sintagmă pompoasă, dar desuetă, care nu rezonează cu manelele a căror bogăţie stilistică ţine hangul sărăciei sufleteşti a celor care se adapă cu ele?!

Mai poţi vorbi de ceva sfânt – căci în acest sens era folosită de Eminescu ideea de Ierusalim, de ceva care să le fie sfânt tututor românilor – în România?

Ce mai este sfânt şi pentru câţi dintre locuitorii unei ţări relativ creştine, unde cele care par a se preţui mai mult sunt fie sfântuleţul smartphone, ba sfântul BMW, ori sfântul cont bancar, sau sfântul tupeu şi unde toţi ne bălăcim într-o sfântă ipocrizie?!

Până să calci pe la Putna, este inevitabil să nu ţi se gârbovească mintea sub povara multor temeiuri care să crediteze dureroase îndoieli precum cele mai sus. 

Odată ce te-a binecuvântat Dumnezeu să ajungi pe acolo, nu că ţi s-ar preschimba subit amarul zilnicelor dezamăgiri în dulceaţa nădejdilor senine, dar măcar revii întrucâtva pe linia de plutire, te restabileşti în credinţă, cutezi să mai speri.

Mai poţi nădăjdui că noaptea nu poate să fie absolut neagră, câtă vreme o armată de oameni în straie negre încă mai luptă, ca să răzbată către noi lumina adusă de Hristos în lume.

După ce ai străbătut aproape întreaga porţiune de dealuri din jumătatea rămasă românească a Bucovinei, spre nordul judeţului Suceava (SV), ajungi la Putna, într-un luminiş duhovnicesc din ceea ce fusese cândva un ocean păduros. 

Încă de la intrarea, prin trei rânduri de porţi (care arată cât s-a extins mănăstirea de-a lungul veacurilor), surprinde plăcut sobrietatea locului. Treptat, eşti îndemnat să laşi lumea aceasta învolburată în urmă, să intri în pridvorul celeilalte, cea veşnică.

Nici urmă de bâlci, de tarabe cu magneţi de frigider, covoraşe, brelocuri, căniţe, mici, bere sau îngheţată. Cum, din păcate, se mai găsesc în jurul altor mănăstiri, chiar din Bucovina.

Mai pe urmă, biserica şi zidurile înalte arată a bastion al credinţei, o dovadă vie că lupta – pentru sufletele fiecăruia dintre noi şi sufletul neamului în sine – încă se poată, după cinci veacuri de la punerea cu botul pe labe a turcilor otomani. 

Mormântul lui Ştefan cel Mare – cel fără de care nici Moldova (aşa ciopârţită cum a rămăs azi), nici România, ba poate nici vreo Uniune Europeană (ci un mare califat?!) nu ar fi existat – nu poate să nu-i impresioneze pe cei care mai au o licărire de cuget sănătos asupra istoriei.

La fel de impresionante sunt comorile de artă bisericească din muzeu şi icoanele calde dincolo de zidurile austere, ca de fortăreaţă militară. 

Dincolo de aceste impresii, care, măcar parţial, s-or putea desprinde şi din fotografii, ceea ce impresionează este atmosfera duhovnicească – întreaga dedicare a monahilor pentru orice ascultare ar avea şi deschiderea lor deopotrivă spre lume, cât mai ales faţă de Dumnezeu.

Desigur, şi în alte colţuri ale ţării, şi în alte mănăstiri mai puţin faimoase, sunt monahi care îşi ţin cu acrivie voturile, între care or fi şi sfinţi în devenire. Sunt şi alte locuri unde să te simţi binevenit, iubit, nu doar îngăduit ca vizitator. 

Totuşi, la Putna parcă simţi cum o întreagă oştire (una dintre cele mai numeroase comunităţi monahale din România, de 105 suflete) se află în lupta nevăzută cu puterile întunericului.

Iar din vâlvătaia încleştării, de parcă ar fi o ascultare în plus aplicabilă tuturor – de la cioban, la ghizii din muzeu, vânzători la pangar etc – fiecare astfel de luptător trebuie să facă în aşa fel, încât cu nimic să nu rănească, ci să-i odihnească pe vizitatori. 

Aceşti urmaşi ai Sfântului Ştefan cel Mare nu îşi mai poartă luptele cu buzdugane, nici cu săbii şi arcuri cu săgeţi, ci cu arme duhovniceşti şi, mai ales, cu zâmbetul pe buze. 

N-am văzut monah care să nu-ţi răspundă amabil, în condiţiile în care a-ţi păstra până şi răbdarea cea mai de suprafaţă, darămite liniştea necesară îndeletnicirilor duhovniceşti, este o uriaşă provocare în această mănăstire.

Sute de oameni (ba chiar mii – în zilele de sărbătoare) calcă pragurile mănăstirii zi de zi, cei mai mulţi ca turişti, vag sau deloc îmbisericiţi, alţii ca pelerini însetaţi de un cuvânt de folos, unii cu familia, alţii în grupuri mari, unii în excursie, alţii în vizite oficiale…

Vizitatori din toate colţurile ţării sau ale lumii, fiecare cu dorinţele ori, poate, chiar ifosele sale. Iar fiecăruia, turist gălăgios ori credincios evlavios, român (probabil) ortodox sau străin eterodox, monahii trebuie să le arate aceeaşi atenţie.

Şi la o întrebare tâmpă, şi la una cu miez duhovnicesc, şi în faţa unuia care te ia tare (ca pe un funcţionar de la ghişeu), şi în faţa unuia care nu-şi găseşte cuvintele (din cauza sfielii sau a cine-ştie-căror poveri de pe inimă), monahul de la Putna trebuie să se străduiască a rămâne în duhul de blândeţe a lui Hristos. 

Unii tineri se fac corporatişti (corporate people) şi îşi vând sufletele unor găunoase idealuri care se spulberă ca praful în vânt în faţa mormântului ori chiar mai devreme.

Alţii se fac monahi la Putna, acceptând invitaţia Mântuitorului de a prelua jugul Său, aşadar de a se face blânzi şi smeriţi cu inima. O fi zbanghie comparaţia, dar, pe cât de frapantă, pe atât îmi pare de relevantă.

Şi unii, şi ceilalţi, lucrează pe rupte. Dar ce imensă diferenţă de rost, între a munci ca o rotiţă în maşinăria capitalistă, ca o pregustare a muncilor veşnice, şi a lucra în slujba semenilor, ca pentru Hristos şi în nădejdea odihnei în Hristos!

De hram şi nu numai, Putna devine un furnicar supus unor constrângeri logistice comparabile cu cele pe care le înfruntă mari companii în goana lor după profit. 

Doar că aici nu se caută profitul în sens lumesc, ci păstrarea roadelor Duhului Sfânt, chiar şi în condiţii aparent potrivnice, de permanent du-te-vino, agitaţie, gălăgie, tulburare, valuri şi valuri de turişti şi pelerini.

Se înşală cine o crede că ordinea şi zâmbetul pe buzele pot fi păstrate doar cu o disciplină de colegiu iezuit, că monahii pot fi instruiţi să fie amabili şi gata. 

Inevitabil, te întrebi… Oare monahii aceştia când mai au timp să se dedice rugăciunii fără de care nu ar fi decât cuiere umblătoare pentru haine negre?

O fac în orele de rugăciune nocturnă, poate rupându-şi din puţinele ore de somn rămase, sau, care or fi mai sporiţi, poate că se roagă chiar când stau de vorbă cu noi. Când şi cum o fac, cum anume se păstrează legaţi de Dumnezeu, rămâne o taină.

Însă este neîndoielnic că fiinţe umane, trăind în condiţii atât de solicitante precum la Putna, nu şi-ar putea păstra dragostea de aproapele fără să rămână în legătură cu Hristos.

Dragostea şi pacea pe care le resimt cei care trec porţile mănăstirii nu pot fi obţinute prin dresarea sau autosugestia monahilor, ci ele sunt primite (ca să poată fi dăruite mai departe vizitatorilor) de la Duhul Sfânt, după rugăciuni stăruitoare. 

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

[EN] Grave and unpleasant readings / [RO] Lecturi grave şi neplăcute (10)

[EN] Exactly two centuries ago (on May 16, 1812), Russia snatched Bessarabia (which had not existed as distinct territory before) from Moldova. [RO] Exact acum două secole (pe 16 mai, 1812), Rusia a înşfăcat Basarabia (care nu existase ca teritoriu distinct înainte) de la Moldova.

[EN] Ottoman Turkey renounced this fringe of land between the Prut and the Dniester rivers, chopping Moldova for a second time. [RO] Turcia otomană a renunţat la această făşie de pământ dintre râurile Prut şi Nistru, ciopârţind Moldova pentru a doua oară.

[EN] Not very long before (1775), the Ottomans had ceded the north-western part of the country (Bukovina) to Austria. [RO] Nu cu foarte mult înainte (1775), otomanii cedaseră partea de nord-vest a ţării (Bucovina) Austriei.

[EN] The Russian-Ottoman Treaty was signed at Manuc’s Inn, Bucharest. Today, people have beer and Lebanese (?!) food there. [RO] Tratatul ruso-otoman a fost semnat la Hanul lui Manuc, Bucureşti. Azi, oamenii iau bere şi mâncare libaneză (?!) acolo.

[EN] A similar deal (1878) between Istanbul and London would forever change the destiny of Cyprus. [RO] O înţelegere similară (1878) între Istanbul şi Londra avea să schimbe pentru totdeauna destinul Ciprului.

[EN] Greece and Cyprus never united, though they are both EU members. A similar scenario is unlikely for Romania and Moldova. [RO] Grecia şi Cipru nu s-au unit niciodată, deşi sunt ambele membre ale UE. Un scenariu similar este improbabil pentru România şi Moldova.

[EN] What is likely is for Greece to exit (or be kicked out) of the Eurozone (+ EU), and for Moldova to be left out of the EU and Romania. [RO] Ceea ce este probabil este ca Grecia să iasă (sau să fie dată afară) din Eurozonă (+ UE), iar Moldova să fie lăsată în afara UE şi a României.

[EN] Russia is ready to benefit from that, and – after 70 years of peace taken for granted by many – Europe could be on the brink of war again… [RO] Rusia este gata să beneficieze de acesta şi – după 70 de ani de pace luaţi de-a gata de mulţi – Europa s-ar putea afla în pragul războiului din nou…

[EN] The proposed readings: / [RO] Lecturile propuse:

[EN] 1) How was Moldova chopped – here, here, here, here.

[RO] 2) Cum a fost ciopârţită Moldova – aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici.
--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

[EN] 3) Republic of Moldova’s indentity problem – here, here.

[RO] 4) Despre capcana încrederii în Vladimir Putin – aici.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

UK’s Prince of Wales, the future Charles III of Romania? [Prinţul Ţării Galilor al UK, viitorul Carol al III-lea al României?]

UK’s current Prince of Wales – let there be no room for confusion, I am refering to Charles Philip Arthur George, the first son of HM Queen Elizabeth II, father of Prince William and Prince Harry :-) – could be the future King of Romania, crowned as Charles III.

Believe it or not, this is one the hottest media topics in Romania these days! As if this country stood serenely above the economic turmoil engulfing the rest of the EU and the planet, and had plenty of time to indulge in political phantasms.

The likelihood – or imminence (?!) – of Romania’s return to monarchy under UK’s Prince of Wales has been intensely discussed in for the past ten days, since Romania’s former King, Mihai I, gave a speech in the Romanian (republican!) Parliament.

As long as Greece’s Prime Minister appears to have gone crazy, hordes of lunatics think of themselves as ‘occupying’ New York City’s Wall Street, and all sorts of nobodies get the chance to have their meteoric planetary celebrity (as defined by Andy Warhol) in our times,  why would the idea of a Romanian King of British stock sound preposterous?

Not only that the idea itself is not crazier than the mad times we are going through; the sly disseminators and the (maybe not so wise :-) supporters of this political Utopia have many (albeit illusory) arguments to feed the debate.

First and foremost, they invoke Prince Charles’ great fondness for Romania and especially for Transylvania (of which I’ve already written on this blog).

There’s hardly any doubt that His Royal Highness (HRH) is passionate about these lands, although, like it sits well with all blue-blooded characters, he’s interested in a lot of other things (I listed many of his interests in a comment to this post).

He’s a relentless supporter of Romania, and – compared to the image of Romanian political leaders, seen as corrupt, self-interested and rapacious traitors – Prince Charles benefits from a Messianic allure.

What if he could mend the broken political establishment of Romania? Couldn’t HRM put out all petty disputes, call to order the daily ‘political circus’, and unite the catastrophically disuntited and depressively disgruntled Romanians around his throne?

What if he could restore the dignity of a nation so badly seen among the other 26 EU or 27 NATO ‘sisters’?

What if, under his supposedly enlightened reign, Romania could be reunited with (the Republic of) Moldova, in defiance of Russia, our archenemy?

This is what some (I don’t know how many) ‘fans’ of Charles (and of the whole monarchic Utopia) could think, claiming that he deserves to be king more than any of the presidents of Romania had deserved their title.

Reading the (pretty long – thus apparently well documented :-) original article on this ‘Charles III issue’ can be an interesting intelectual experience, offering some valuable insights on how Romanians are.

Maybe only one article (nor the scores of opinion columns about it) couldn’t prove how mad and how feasible this Utopia is. However, given these completely insane times, no one should believe that the unthinkable will forevermore remain impossible.

Anyway, let us always bear in mind a witty bit about Romania (already shared with my Romanian readership) that I have learned in the UK from a keen observer of Romanian realities:

“If rumours and conspiracies could be exported, Romania would be the richest country in the world.”

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]