[EN] Every 99 years… / [RO] La fiecare 99 de ani…

[EN] Almost every 99 (+/- a few) years, something significant has been setting the world on fire over the centuries. [RO] Aproape la fiecare 99 (+/- câţiva) ani, ceva semnificativ a aruncat lumea în flăcări de-a lungul secolelor.

.

[EN] Many suspect me of being a conspirationist and may wonder where did I get this wacky ideas from. [RO] Mulţi mă suspectează că sunt un conspiraţionist şi s-ar putea întreba de unde am aceste idei năstruşnice.

.

[EN] I just noticed this… curiosity, made some subractions and searched for historical data. [RO] Eu doar am observat această... curiozitate, am făcut nişte scăderi şi am căutat date istorice.

.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

.2013 - 99 = 1914

[EN] The beginning of the First World War (1914-1918) that would bring the end of three empires and the rise of the USSR. [RO] Începutul Primului Război Mondial (1914-1918) care va aduce sfârşitul a trei imperii şi ridicarea URSS.

1914 - 99 = 1815

[EN] The End of Napoleon Bonaparte’s adventure and the beginning of the Perfidious Albion’s supremacy known as Pax Britannica. [RO] Sfârşitul aventurii lui Napoleon Bonaparte şi începutul supremaţiei Perfidului Albion cunoscută drept Pax Britannica.

1815 - 99 = 1716

[EN] The battle of Petrovaradin, one of the first nails in Ottoman Turkey’s coffin. [RO] Bătălia de la Petrovaradin, unul dintre primele cuie în coşciugul Turciei Otomane.

1716 - 99 = 1617

[EN] The fervent counter-reformist Ferdinand II is elected King of Bohemia and The Thirty Years War begins the following year. [RO] Ferventul contra-reformist Ferdinand al II-lea este ales Rege al Boemiei şi Războiul de Treizeci de Ani începe anul următor.

1617 - 99 = 1518

[EN] The Treaty of London marks the first attempt of European Integration and building a lasting peace of the continent. [RO] Tratatul de la Londra marchează prima încercare de Integrare Europeană şi edificare a unei păci durabile pe continent.

1518 - 99 = 1419

[EN] Western Europe was caught in the Hundred Years War, and the Hussite Wars would break after Jan Hus’ execution in 1415. [RO] Europa de Vest era prinsă în Războiul de O Sută de Ani, iar Războialele husite vor izbucni după execuţia lui Jan Hus în 1415.

1419 - 99 = 1320
[EN] France is confronted with the so-called Shepherds’ Crussade, a chaotic anti-nobility and antisemitic movement. [RO] Franţa se confruntă cu aşa-zisa Cruciadă a Ciobanilor, o haotică mişcare anti-nobiliară şi antisemită.

1320 - 99 = 1221

[EN] The Mongols begin their conquest of Central Asia, killing one million people in Merv (ancient Persian city) that year. [RO] Mongolii încep cucerirea Asiei Centrale, ucigând un milion de oameni la Merv (străvechi oraş persan) în acel an.

1221 - 99 = 1122

[EN] Byzantine forces under Emperor John II Komnenos defeat the Pechenegs which would disappear from history. [RO] Forţele bizantine de sub comanda Împăratului Ioan al II-lea Comnen îi înving pe pecenegi care vor dispărea din istorie.

1122 - 99 = 1023 - 99 = 924 - 99 = 825 - 99 = 726

[EN] Byzantine Emperor Leon III Isaurus bans the worship of icons, thus the iconoclastic rage begins. [RO] Împăratul bizantin Leon al III-lea Isauricul interzice cinstirea icoanelor şi astfel începe furia iconoclastă.

726 - 99 = 627

[EN] The founder of Islam, Muhammad, creates a confederation of tribes in today’s Saudi Arabia and his beliefs spread in the area. [RO] Fondatorul islamului, Mahomed, creează o confedereaţie de triburi în Arabia Saudită de azi şi credinţele sale se răspândesc în zonă.

528 - 99 = 429 - 99 = 330

[EN] Emperor Constantin the Great moves the capital of the Roman Empire to Constantinople. [RO] Împăratul Constantin cel Mare mută capitala Imperiului Roman la Constantinopol.

330 - 99 = 132 - 99 = 33

[EN] Some scholars consider the year 33 AD as the year the Crucifixion, while all agree to place it sometime in the years 30-36. [RO] Unii cercetători consideră anul 33 AD drept anul Crucificării, în timp ce toţi sunt de acord să o plaseze cândva între anii 30-36.

[EN] As long as, since then, we know that Christ is Risen!, there are reasons for hope, no matter what world cataclysm awaits us. [RO] Câtă vreme, de atunci încoace, ştim că Hristos a înviat!, sunt motive de speranţă, indiferent ce cataclism mondial ne aşteaptă.

[EN] As for something bad happening that year – a grave financial crisis erupted in Rome, leaving many aristocrats bankrupt. [RO] Cât despre ceva rău petrecut în acel an – o gravă criză financiară a izbucnit la Roma, lăsând faliţi mulţi aristocraţi.

--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---

1914 + 99 (+1) = 2013/2014

[EN] What next? [RO] Ce urmează?

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Colourless sea [Mare fără culoare]

In winter, the English Channel can be drearily colourless.

Whether it’s looked at from England (pics 2, 4, 6, 8).

Or from the opposite direction – France (pics 1, 3, 5, 7). 

That is from East Sussex or Brittany (La Bretagne).

The pics weren’t meant to be black & white or sepia.

This is how my Panasonic Lumix took them.

They are as colourless as a world without God.

As if we were Darwin’s species, born from a sea of nothingness. 

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

The crippled giant [Gigantul infirm]

One shouldn’t have necessarily been a great military analyst to anticipate that such a moment would sooner (rather than later) come for the Perfidious Albion.

The commanders of the armed forces (depleted by budgetary cuts) seem to be shrugging their shoulders in front of David Cameron’s request to implement a no-fly zone over Syria.

Great Britain, the former superpower of the 19th and early 20th century, can’t do anything in Syria by itself, and mustering American and NATO support would take much time.

The only readily available ally would be Turkey, but imposing a Libyan scenario on Bashar al-Assad can certainly draw the ire of Russia.

Would Britain (and France?!) risk another Crimean War, when the odds of victory are so different from what they were some 160 years ago?

Assuming that the newly re-elected ‘pacifist’ at the White House agrees with Cameron’s eagerness to go to war, wouldn’t all risk turning into a Third World War?

If I were Argentina’s president these days, I’d be rubbing my hands, wishing very much to see Britain involved in Syria.

The military giant of 1982 is severely crippled, while Obama will most probably not do anything to defend the pride of the USA’s former colonial power.

By the time (2016-2018) London gets a new aircraft carrier, it would be very unlikely for the next (Labour?!) government to promise retaking the Falkland Islands.

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Un gând la moarte [A thought on death]

Punându-l pe idolul-om şi capriciile sale drept etalon (permanent relativ) al tuturor lucrurilor de pe lume, omenirea din ultimele veacuri, pare să cadă de acord cu adevărul fundamental sintetizat de René Descartes: “Mă îndoiesc, deci cuget (Dobito ego cugeto). Cuget, deci exist (Cogito ergo sum)”.

Totuşi, cum se face că oamenii refuză să îşi mai amintească şi de cea de-a treia parte a butadei filosofului francez, care adaugă: “Eu sunt, deci Dumnezeu este” (Sum ergo Deus est) şi fug mereu de cunoaşterea Creatorului?

Iar dacă de evidenţa prezenţei Lui te mai poţi ascunde cumva, sub voaluri ţesute din ceţoase concepţii despre ‘totul’ care ar fi apărut din ‘nimic’, ce te faci cu evidenţa evidenţelor, cu moartea? Până acolo, poţi să faci ce vrei, cum vrei, cât vrei, să-şi tot gândeşti şi răzgândeşti sensul vieţii după cum pofteşti...

Dar ce mai poţi zice dincolo de pragul morţii? Când şi aşa este preaplină de parametrii incontrolabili viaţa aceasta, ce te faci în cea de dincolo, de apoi? Dacă lucrurile sunt infinit mai puţin controlabile precum aici?

 

Aşa-zişi oameni deştepti, cugetă toată ziua câte în lună şi în stele, declarând că dincolo nu mai este nimic precum nici înainte n-ar fi nimic, motivând cu uşurinţă măcelărirea nenăscuţilor oameni. Şi îşi pierd timpul gândindu-se la tot soiul de imposibilităţi, lăsându-şi propria moarte să-i prindă pe negândite...

Ce poate fi mai tragic în stupizenia sa decât omul modern care îşi petrece viaţa gândindu-se la infime posibilităţi (“Ce-ar fi să câştig la Loto?”) fără să-şi oprească vreun mic răgaz spre a a se gândi la cel mai cea mai mare probabilitate a vieţii sale?

Refuzul evidenţelor este, adesea, jalnicul rezultat al gândirii aşa-zis libere şi se arată a fi suprema valoare umanistă a omenirii contemporane. Omul civilizat al zilelor noastre – blindat pe dinafară de ştiinţă şi tehnologie şi căptuşit pe dinăuntru cu o cultură fără valoare, consumistă şi hedonistă – este despuiat.

Uitând că este muritor, omul civilizat poate înfăptui crime de neconceput în cele mai înapoiate triburi din Amazonia sau Africa. Uitându-şi nemurirea, îmbogăţit în nimicuri, omul care şi-a uitat moartea este cel mai de plâns dintre toţi. Dar cine să-l mai plângă?

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Comoara nevăzută [The unseen treasure]

“Îl interesau comorile îngropate în România, chiar înfiinţase un departament secret care se ocupa de acest lucru. Iar despre Constantin Brâncoveanu se spunea că dăduse peste o comoară imensă…” 

“Se bănuia că sub Aşezămintele Brâncoveneşti s-ar afla tuneluri secrete care ar putea duce la legendara comoară, şi că de aceea Ceauşescu ar fi hotărât demolarea acestor clădiri”.

Aceasta este mărturia fostul său operator de film despre mult prea regretatul (pentru a i se potrivi eticheta de‘tiran’) Nicolae Ceauşescu. Până şi asasinarea dictatorului ar putea fi explicată prin faptul că demolările sale i-au atras un blestem al urmaşilor lui Brâncoveanu.

C-o fi aşa, că n-o fi… contează mai puţin. Important este că această ipoteză istorică arată cum Ceauşescu, aidoma ceauşeilor (cu păr schimbat, dar nu şi năravuri), cocoţaţi la putere în urma sa, au ratat adevărata comoară imensă a naţiunii române.

O fi fost Constantin Brâncoveanu, într-adevăr, un om nespus de bogat, un Prinţ al Aurului (cum era poreclit de turci). Poate că averea lui era comparabilă cu a unor personaje biblice precum Avraam şi Iov.

Însă comoara lui cea mai de preţ este cea din ceruri, pe care şi-a agonisit-o încă înainte de a o fi sporit şi mai mult prin moartea martirică.

Din păcate, sub lupa istoricilor seculari, ba chiar şi a unor ‘fani’ de peste veacuri, dar care să nu le împărtăşească credinţa, Sfinţii Martiri Brâncoveni rămân de nepriceput.

Cum, să fi fost chiar atât de bogaţi, însă să nu fi negociat cumva eliberarea cu nesătulul Sultan şi hrăpăreţii săi slujitori de la Istanbul?! Aşa ceva pare de neconceput în zilele noastre!

În mod tragic pentru Ceauşescu, dar şi pentru noi toţi este faptul că el nu a rezonat decât parţial cu destinul istoric al românităţii. A despărţi acest destin, al istoriei omeneşti, de miezul său ortodox este lipsit de sens.

Nici fondatorului statului numit încă România, Alexandru Ioan Cuza, nu i-a fost dragă Ortodoxia, nici prea lăudatulului său urmaş, Regele Carol I – în vremea căruia au fost dărâmate mai multe sau cel puţin tot atâtea biserici*** precum în epoca lui Ceauşescu.

Nici nefericitul rege, venit la Gurile Dunării, ca să facă de strajă intereselor Germaniei, n-a înţeles destinul naţiunii române, ci a murit de inimă rea. Acest acest popor de opincari nerecunoscători – pe care socotea că îl scosese din beznă – nu voia să lupte de partea unei cauze pierdute de la început.

Bucură-se acum, căci un alt urmaş de-al său, Traian Băsescu, va pune şi ultimele găini cu ouă de aur tot în proţapul Germaniei! Dar nu se va bucura mult...

Alergarea către comorile pământeşti ale lui Cuza (în beneficiul stăpânilor masoni din Franţa), al lui Carol I (pentru scumpa lui Germanie), ale lui Ceauşescu (de dragul unei ficţiuni personale despre poporului român) sau a lui Băsescu (pentru păpuşarii din UE şi, iarăşi, Germania) nu va ţine decât până la mormânt.

Or, comoara credinţei dreptslăvitoare ţine mai mult decât viaţa de aici şi rămâne neatinsă de prădăciunile unor satrapi vremelnici, slugoi ţinuţi în jilţ de mai marii lor, odinioară de la Istanbul, azi de la Berlin, Bruxelles, Washington DC sau de aiurea.

Poate că, nu pentru (ne)meritele nevrednicilor de noi, ci prin voia Domnului şi jertfa mucenicilor Săi, de care a dat destui şi acest neam, comoara aceasta va rămâne până la sfârşitul vremurilor!

*** NOTĂ: Ar fi vorba, doar pentru Bucureşti, de 25 demolate în vremea lui Carol I, respectiv 23 – în timpul lui Ceauşescu. Desigur, aştept alte surse mai precise, care ar putea confirma sau infirma ceea ce am găsit eu.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Leacuri pentru mahmureala de după alegeri [Cures for the post elections hangover]

Gata alte alegeri locale în România! Câştigători întâmplători (mulţi dintre ei cam nepotriviţi, dar candidând la scrutinul potrivit) şi pierzători care şi-o merită cu vârf şi îndesat.

Şi unora, şi celorlalţi, dar mai ales alegătorilor le recomand câteva ziceri ale lui Napoleon Bonaparte, cel cu statut de ‘erou’ doar pentru că alţii de teapa lui au scris istoria.

Şi au urmat definiţia idolului lor, care zicea că “istoria este o versiune a evenimentelor din trecut asupra căreia oamenii au decis să cadă de acord”.

Nu că ar fi fost o neprihănită, căci se scăldase deja în sângele a zeci de mii de victime, dar corsicanul Bonaparte a fost cel care a siluit (democratica?!) Republică franceză.

Şi avea să o transforme în Imperiu, să treacă Europa prin foc şi sabie, să împrăştie cu tunul idealuri democratice, tot aşa cum alţii le propagă azi cu... bombe inteligente.

Să luăm aminte la ideile cinice ale acestui Bonaparte şi să nu ne mirăm că, imediat ce s-au cocoţat în fruntea unor instituţii aşa-zis democratice, şi alţii gândesc şi fac asemenea lui:

“Oamenii sunt mai uşor guvernaţi prin viciile decât prin virtuţile lor.”

“În politică, niciodată să nu dai înapoi, să nu retractezi, să nu admiţi o greşeală.”

“Dacă vrei să ai succes în lume, promite totul, dar nu îndeplini nimic.”

“Cea mai sigură cale de a rămâne sărac este să fii un om cinstit.”

“Un lider este un comerciant de speranţă.”

“Sunt uneori o vulpe şi alteori un leu. Secretul guvernării constă în a şti când să fii una sau alta”.

[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]

Goodbye, rightist hypocrite! Welcome, leftist hypocrite! [La revedere, ipocrit de dreapta! Bun venit, ipocrit de stânga!]

Another swellhead hypocrite – who is convinced of having saved France as much as Gordon Clown dreamt of having saved the world – exits the stage. To no one’s surpise, not even his…

The promised surprise in the run-off election didn’t happen. Thus, Nicolas Sarkozy must step down, leaving his conterparts in the USA, EU, and NATO wondering about the future.

How and to what extent would France change under a ‘Mr Normal’ type of president, as François Hollande describes himself?

Under Sarko ‘the extravagant’, things worked out pretty well for the American (+ NATO) and German (+ EU) interests. Or, at least, everything was predictable.

On the one hand, Sarkozy indebted the country as no other before him – both as minister for Budget (1993-1995) and as President (2007-2012).

On the one other hand, he prescribed the same inane panacea – austerity. In mild doses for France, in deadly doses for Greece.

There’s nothing unusual about this hypocrisy. Excessive spending followed by excessive austerity are irrational only from the perspective of the taxpayer.

For those who decide them and their wealthy friends (from Paris or elsewhere), these apparently irreconcible policies surely have profitable reasons.

And here comes Hollande, a kind of accidental president. As lacklustre as John Kerry in the US presidential election of 2004, yet certainly luckier than him.

Dominique Strauss-Kahn’s philandering made François Hollande the new president of France. Only fanatical leftists could outline other merits of his.

As for wacky promises, he’s as good at selling them as others. He said he would tax by 75% all incomes over 1 million euros a year.

That’s second only to the 100% tax on incomes over 360,000 euros envisaged by Jean-Luc Mélenchon, the Trotskyst candidate.

It’s possible that this is but typical electoral campaign crap, however, does Hollande have any viable solutions to back up his ‘no more austerity’ slogan?!

[For all the posts on this blog go to/Pentru toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

Witty bits from what I learned in the UK (21) [Vorbe de duh din ce am învăţat în UK]

Less than a year after the biggest wave of EU enlargement, the better off (Western) half of the European Union was more or less terrified by the prospect of an invasion of low skilled workers from the new Member States.

On a peaceful, stable and prosperous continent – too bad that these ‘certitudes’ would be put in doubt sooner than most people could have imagined in May 2004 or January 2007 – this kind of scaremongering was a lucrative strategy for many newspapers.

East Europeans were allegedly rushing to the former paradise that had been protected by the Iron Curtain, in order to feast on its delights, but bring nothing in exchange. So it was told by some, so it was believed by many.

For anyone coming from the poorer (Eastern) half of the EU, those assumptions were preposterous from the beginning.

With some exceptions (tens of thosands at most) most of the intra-EU migrants (about two million only from Romania) would not be savage migratory hordes, but law-abiging taxpayers in their adoptive countries.

By no means were these ‘second class Europeans’ inherently  prone to pulverise the social structures of the Welfare States which had already been weakened by numerous homegrown causes.

The archetipal threat was – as it was portrayed initially and mainly in France, but not exclusively there – the Polish plumber.

This character was meant to represent a cheap worker, with unverifiable skills, who was free to access the labour market, thus to ‘steal’ the jobs of the locals.

A large number of foreign workers would drive wages down, make trade unionism falter, and cause massive unemployment.

A EU commissioner from the Netherlands dared to claim that, contrary to popular belief in the ‘threat’ posed by such workers from the new Member States, he would entrust a Polish handyman with taking care of his second home in France.

When I was in the UK, I asked someone (an economic researcher) whether a similar fear of foreign plumbers existed in Britain, beyond the hysteria of the tabloids.

His answer is another ‘witty bit’ which explains the success of Polish (+ Romanian, Estonian, Hungarian etc) plumbers (+ other workers) have been having in many EU countries over the past years:

“The British plumber is not as good as the Polish plumber, and the latter may even smile to you. Skills of the lower part of  the population are not as good as in Eastern Europe.”

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

[EN] Worth trying in the UK / [RO] Merită încercat în UK (22)

[EN] It is often said – and for good reasons – that Great Britain is an ‘expensive country’.

[RO] Se spune adesea – şi pentru motive întemeiate – că Marea Britanie este ‘o ţară scumpă’.

[EN] In pounds (GBP), all things seem to cost more than in most other EU countries.

[RO] În lire (GBP), toate lucrurile par să coste mai mult decât în cele mai multe ţări UE.

[EN] That’s why, before the current economic crisis, many Brits dreamed of spending their retirement years in France, Spain, Portugal or Cyprus…

[RO] De aceea, înaintea actualei crize economice, mulţi britanici visau să îşi petreacă anii de pensiei în Franţa, Spania, Portugalia sau Cipru...

[EN] However, what exacly is expensive in UK should be debated beyond a blog post.

[RO] Totuşi, ce anume este scump în UK ar trebui dezbătut dincolo de o postare pe blog.

[EN] In my view, truly expensive are those things indispensable – such as rents, gas and electricity bills, insurances, public transport etc…

[RO] În opinia mea, cu adevărat scumpe sunt acele lucruri indispensabile – precum chiriile, facturile de gaz şi electricitate, asigurările, transportul public etc…

[EN] Clothing and other daily necessary items can be bought at reasonable prices from places like this Inverness Street Market, in Camden Town, in the north of London.

[RO] Îmbrăcăminte şi alte obiecte necesare zilnic pot fi cumpărate la preţuri rezonabile din locuri precum această Inverness Street Market, în Camden Town, în nordul Londrei.

[EN] Thanking my reader C.L. for the pics, I invite anyone to visit this not as posh as Oxford Street (but surely not so expensive!) part of London.

[RO] Mulţumind cititoarei mele C.L. pentru poze, invit pe oricine să viziteze această parte nu-la-fel de fiţoasă-ca Oxford Street (dar sigur nu chiar aşa scumpă!) a Londrei.

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]

About public transport in the UK (22) [Despre transportul în comun în UK]

It would be reasonable to expect that in a country like Great Britain, where locomotives were invented some two centuries ago, trains would the best in the world in our times, wouldn’t it?

Well, that would be reasonable… But what’s reasonable these days in the world we live in? There’s no secret that – although faring well compared to what happens in Romania – the British rail transport lags behind those of France, Germany and other EU countries.

And it is certainly lightyears away from the Japanese rail system, where passengers can receive a ‘delay certificate’ if a train is only five minutes late!

As of 1994, trains in the UK have been operated by private firms, nevertheless, Britons haven’t seen any of the improvements in service quality that they had been promised ever since Margaret Thatcher, in the 1980s.

By all accounts, it was a botched privatisation. Britons ended up paying 40% more for a train ticket in their own country than they would pay in the Netherlands, Sweden or France.

To this day, France’s (SNCF) and Germany’s (Deutsche Ban) rail companies are state-owned and their performance is often acclaimed. On the other hand, since 1987, Japan’s complex rail system has been in the hands of some 16 private firms – and trains run even better.

It’s not the aim of this blog post to go into ideological speculations about privatisation. If it’s carried out, it should be done properly – the Japanese way, not the British way (read about this big failure: here, here, here, here, here, here, here or here).

Why do I fear that when the Romanian state-owned rail company (CFR) is eventually privatised, the result will look more like what happened in Britain than how privatisation was done in Japan?

[For all the episodes of this series, and all the posts on this blog go to/Pentru toate episoadele din această serie şi toate postările de pe acest blog mergi la: Contents/Cuprins]