Ⅶ. Apartamentul. Renovăm, sau demolăm?

 

Clic... Zgomotul făcut de micul clește pe care îl folosesc pentru a tunde bonsaiul tulbură liniștea serii. Ce zi lungă.... îmi spun și mă îndrept spre geam. Întunericul a pus deja stăpânire peste tot și doar stelele mai strălucesc pe boltă,  intermitent. Sunt nori și probabil că bate și vântul, mă gândesc.

Mă așez pe scaunul din fața biroului și trec în revistă evenimentele zilei, în timp ce îmi fac puțină ordine în dulapurile virtuale... fișiere, fotografii, tot felul de documente..

M-a trezit bârâitul telefonului, cu vreo jumătate de oră înaintea lui Creastă, deci pe la 6:30. Deobicei, îl închid seara, dar acum îl lăsasem setat pe vibrații, pentru că așteptam vești. Vrrrrr vrrrrrr. M-am ridicat încă buimac și m-am îndreptat spre birou. Era Dan, coleg de facultate cu P. și, de ceva timp, chiriașul meu. Răspund.

-Duuududduududu... Sebi!  dudududuuduuuuuu stai să cobor..... duuduuudududududuuuuu ... gălăgie....duduuuuu... în stradă....

Instinctiv am îndepărtat telefonul de la ureche și, în timp ce aveam impresia ca vibrez din tot corpul de la zgomot, am tras scaunul să mă așez. Brusc, prin fața ochilor mi se perindau ca într-un film mut, dar foarte grăitor, imagini cu tavane inundate, sau crăpate, pereți mișcându-se și tot felul de alte grozăvii, culminând cu figura grotescă a unui individ îmbrăcat în combinezon de lucru, mestecând în colțul gurii o scobitoare, în timp ce mă privește pe sub șapcă, de undeva de sus. Rânjește ca personajul acela animat, Evil Pete, doar că fără trabuc, în timp ce îmi trântește ușa în nas, iar tot blocul începe sa se dezintegreze......

 

- Sebi! Sebi, mă auzi? Mai ești acolo? 

Pun mobilul la ureche și, în timp ce acea vibrație continuă să își facă de cap în corpul meu proaspăt trezit din somn, îi răspund lui Dan.

- Da, da... Sunt aici. Tu ....ezit puțin, unde ești? La apartament?

- Nu, nu! se aude vocea lui Dan, al cărui timbru trăda puțin amuzament. Sunt pe teren, pe șantier! Dacă eram acasă, te trezeam cu o operă în do minor, sau major, după dispoziție, în interpretarea lui Vlăduț.

Am râs amândoi. Slavă Domnului... nu era la apartament. Mi-am zis în sinea mea și am răsuflat liniștit.
- Încă te mai bântuie, să înțeleg, „renovarea”? reluă el, în timp ce, pe fundal, în depărtare, muzicienii șantierului compuneau o simfonie pentru baros și picamăr și repetau un solo dedicat frezei.
- Mda, așa se pare, am răspuns scuturându-mă ușor, ca și când aș fi vrut să scap de acea vibrație ce continua să se manifeste, de parcă aș fi fost conectat la o sursă invizibilă de zgâlțâieli neîntrerupte.
-  Haha, mi-a povestit P. că nu a fost o experiență prea plăcută, continuă el, dar, dacă nu mi-ar fi spus el, nu aș fi bănuit niciodată că apartamentul minunat pe care ni l-ai împrumutat, ar fi avut parte de un asemenea tratament. Iar vecinătatea este acum atât de liniștitiă, locul perfect pentru a crește un pui de om.
Făcu o pauză apoi și, înainte să-i pot răspunde, adăugă:
- Te-am sunat de fapt.. să îți transmit o veste bună. Încă mai poți depune formularul pentru interviu astăzi, până la 12.
- Oh! am exclamat surprins.
- Realizezi sper că intenția mea nu era să te trezesc în zgomot de șantier, dar băieții s-au apucat să lucreze până să reușesc să cobor. Săptămîna viitoare se anunță vreme nefavorabilă și, nefiind în zonă rezidențială, profităm să începem lucrul cât mai devreme. Dar hai, te las să te ocupi de înscriere, baftă!
- Îți mulțumesc mult, Dane! am îngâimat, în timp ce încercam să mă trezesc pe deplin, inspirând aerul curat și răcoros al dimineții, ce pătrundea prin fereastra pe care tocmai o deschisesem.
- N-ai pentru ce, ne auzim!

În timp ce așezam telefonul la locul lui, îl urmăream pe Creastă luându-si poziția maiestuoasă pe gard, pentru a vesti întregii gospodării că s-a făcut ora șapte. Așa este „setat ” el. Toți ceilalți cocoși interpretează aria lui Cucuriguu la orele 5 ale dimineții, Creasță însă, continuă să-și respecte programul cu strictețe.

Era șapte și atunci.. O rază de soare se strecura silențios printr-o crăpătură a jaluzelei și își găsise loc de odihnă, sau de joacă, fix pe fruntea mea. Nasul meu începu să fornăie încet a umezeală. Apoi a urmat ... picătura. Am deschis ochii brusc și am sărit din pat. Tavanul meu proaspăt renovat, plângea. Nu trecuse decât o săptămână de când încheiasem cu succes un parcurs lung și liniștit, la finalul căruia, micul meu apartament, obținuse un certificat energetic de nota A, cu felicitări. Tavanul cel neted mi se părea cea mai frumoasă dovadă a priceperii și răbdării de care dăduse dovadă „echipa de  renovatori ninja” - cum ne plăcea să-i numim pe cei care se ocupaseră de lucrări.
Cum mă grăbeam să așez un lighean sub ochiul înlăcrimat ivit pe tavan, priveam spre cascada ce începuse să se prelingă foarte, foarte încet, dar sigur, pe peretele de lângă pat.  

Distanța până la prize este încă mare, îmi trecu prin minte, în timp ce plonjam cu rapiditate într-o pereche de blugi și-mi trăgeam un hanorac peste tricou, țopăind spre intrare unde mă așteptau adidașii. Apoi am urcat într-un suflet la etaj, sperând să am noroc și să fie totuși cineva acasă. Vecinii mei vânduseră apartamentul cu două saptămâni în urmă și ne așteptam ca noii proprietari să se mute, sau să renoveze, în cel mai scurt timp. Nu era un început bun pentru aceștia să se trezească inundați și inundând....  
Poate a plesnit o țeavă mi-am zis în timp ce sunam la ușă, încercând să-mi recapăt răsuflarea.
- Mda?... mă întâmpină un ins solid, îmbrăcat în combinezon, ronțăind într-o parte, o scobitoare.
- Bună dimineața.... am ezitat o clipă, luat prin surprindere de atitudinea degajată a omului, gândindu-mă că, dacă s-ar fi spart o țeavă și totul ar fi plutit prin casă, ceea ce evident că nu se întâmplase, comportamentul l-ar fi trădat cumva.
Un zgomot venit din apartament, ca de apă care se izbește de un corp solid în timp ce este aruncată cu găleata, mă readuse la realitate. Poate omul era doar ... foarte calm din fire.
- Venisem să vă anuț de inundație, dar se pare că vă ocupați deja de problemă! am spus în cele din urmă.
- Ce inundație? Nu e nicio inundație... veni răspunsul prompt. Apoi se auziră niște voci din camera aflată deaspra tavanului meu înlăcrimat și un alt ins, înarmat cu o găleată goală, își făcu apariția în prag. Puse găleata jos și i se adresă  celui care deschisese ușa:
- I-ote la el... unii muncește și el s-a domnit, stă la taifas cu .. chiar mă cine-i sfrijitu' ăsta? Hăhăhă.... și dispăru înapoi în cameră.
Am ignorat cu totul intervenția „spirituală” și, fixându-l pe insul cu scobitoarea, l-am întrebat direct, arătându-i găleata:
- Aruncați cumva cu apă pe pereți? mi se părea ceva de domeniul SF-ului, dar mi-am amintit că vecinii anteriori aveau tapet în camera aceea - mă invitaseră odată să discutăm despre prețul pentru audit energetic, pentru că își doreau să scoată apartamentul la vânzare și voiau să îl îmbunătățească, pentru a obține un preț cât mai bun.
- Știi tu un mod mai bun de a da jos tapetu' de pe pereți? veni răspunsul plictisit, dar totuși rostit cu un soi de importanță.
- Bine, dar mă inundați! Afectează și instalația electrică! am început eu să gesticulez exasperat. Nu se aruncă apă cu găleata pe perete, se umezește încet tapetul...
- Auzi.. dacă ai plângeri, vino la prânz! Când vine proprietarul!  Noi muncim aici, n-avem timp de prostii. Mi-a trânit el răspunsul în față vizibil iritat, urmat la scurt timp de ușă, închisă cu aplomb. Apoi l-am auzit destul de clar zicându-le celorlați să nu mai dea cu apă, pentru că:
- ...e un nebun care a venit să se plângă că-l înecăm.
- Cine mă... sfrijitu'? 
- Mda...

Am sunat administratorul, am făcut poze și am așteptat să vină... vecinul. Eram pregătit pentru orice, dar s-a dovedit că acesta era un om foarte plăcut și profund afectat de întâmplare. S-a oferit să plătească și despăgubiri, pe care însă le-am refuzat, și și-a cerut scuze pentru comportamentul și limbajul muncitorilor angajați. Seara, tot evenimentul era istorie și priveam fericit cum apa se „retrăsese”, în timp ce făceam planuri să folosesc cutia de lavabilă rămasă, atunci când se va usca bine.

A doua zi, la 7 dimineața însă, m-am trezit într-o zdruncinătură zdravănă, însoțită de o hărmălaie pe măsură. Peretele „vibra”, tavanul avea firicele mici de crăpături și, crezând că este cutremur, m-am grăbit să mă adăpostesc sub cea mai apropiată grindă. Dar nu, nu era cutremur. Era un picamăr, pe care băieții cu renovarea de la etaj, îl puseseră pe pardosea - „să pregătească locul pentru instalația de încălzire”, cum aveam să aflu mai târziu. Apoi au pus și barosul la treabă, pe perete - ca să facă spațiu. Căci:
- Domne, noi muncim nu ne jucăm aici! urmat de un scuipat edificator. Acesta fusese răspunsul la rugămințile noastre de a se lucra mai, cu grijă.

Poate că echipa care a lucrat la mine era extraterestră, de nu a știut, auzit și simțit nimeni că renovam - m-am gândit, în timp ce „vajnicii oșteni” munceau cu drag și spor, ca pe șantier, doar că într-un bloc locuit, din (aproape)centrul orașului.

Pe când îmi făceam bagajul, pentru a mă adăposti până la finalul lucrărilor la ai mei, m-am gândit că poate indivizii o luaseră și puțin personal, fiind deranjați de tupeul meu de a mă plânge că fusesem inundat. Îi auzisem vociferând la un moment dat, într-o pauză de baros, cum că nu aș fi apreciat cât de silențios lucraseră și că-mi arată ei acum. Și cum voiam să minimizez stricăciunile, m-am gândit că mai bine plec...
Zis și făcut. Bagajul era gata, iar eu, cu ochii spre tavan mi-am zis, profitând de liniștea ce se lăsase odată cu venirea nopții:  Renovăm, sau demolăm? Asta-i întrebarea!

Povestea s-a terminat însă cu bine. Și cum s-a terminat, cum am și chemat un auditor energetic pentru a evalua „pierderile suferite” în aprigul război. Din fericire (pentru mine) rezultatul nu a fost atât de dezastruos precum mă așteptam - se pare că la scurt timp după ce am plecat le fusese domolit avântul și fuseseră „puși la locul lor”, după cum îmi povestise vecinul de palier. Asta nu m-a împiedicat să nu mă programez, nu pe mine, ci apartamentul, la o sesiune de termografie pentru clădiri, doar așa ca să-i văd cu ochii mei poza în culori reci, ceea ce însemna că-i întreagă și încă, bine izolată.


Închid laptopul. Mă ridic și mă îndrept spre întrerupătorul de lângă ușă. În drumul meu trec prin dreptul oglinzii de pe șifonierul bunicilor... Mă uit la silueta mea și-mi zic amuzat:
- Sfrijitule.... la odihnă. Mâine ai programare la solar.... Roșii și salată verde! Dacă nu dai randament... și morcovi.