Se afișează postările cu eticheta film. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta film. Afișați toate postările

vineri, 31 mai 2024

#17 Jurnal de MCS - al patrulea capitol

 


💭 Cateva ganduri despre ultima perioada de timp de cand nu am mai scris

Plin de evenimente care sa nu ma lase sa ma plictisesc 😅 - desigur, tinand cont ca fac referire la cauze care dau MCS-ul ocazia sa se manifeste in modul sau unic, imprevizibil si intrucatva obositor, ma puteam lipsi.

Chiar acum marti, in timp ce mancam, m-am trezit luata pe sus si purtata cu bolul de mancare (pe care l-am luat din inertie si l-am descoperit ca avandu-l in mana, abia cand am ajuns la „adapost”, undeva prin camera mea - undeva pe podea, adica). De fapt, boluri - ca aveam si unul mai mare, cu niste covrigei. ce ajunsesera sa inoate in mancare - bolul mai mic, in goana aia, si-a varsat din continut in cel mare.

Am reflectat ulterior ce interesante sunt reflexele si m-am bucurat ca nu era prin toata casa imprastiata mancarea :)). Asa ca m-am felicitat (nu si pentru cascada de invective si alte chestiuni mai putin placute auzului pe care le-am revarsat la un diapazon considerabil ca sa ma „racoresc” = sa scap de acea tensiune pe care mi-o adusese expunerea din senin la niste mirosuri chimice demne de camera de gazare. Totusi potopul cuvintelor a avut darul de a opri avantul curatenesc (🙄) al provocatorilor de senzatii tari. 

🔍 O privire spre ce a fost - cautand cauza/ele

Zilele trecute m-am tot uitat la niste cursuri si fimulete referitoare la noi, oamenii. Gregg Braden si Bruce Lipton - doua cursuri pe care mi-ar placea sa le urmez integral, dar deocamdata am profitat sa vad ce a fost disponibil gratis. 

Bruce Lipton, in primul capitol al cursului, a povestit despre traseul civilizatiei si felul in care oscilatia raportului credinta(spiritualitate, mai degraba) / stiinta (adica de la egalitate, la preponderanta uneia dintre ele) a influentat raspunsuri fundamentale de genul: de unde venim, de ce suntem aici si cum sa facem ca sa profitam de aceasta oportunitate de a fi aici. Si a fost foarte interesant sa vezi cum se modifica raspunsurile in functie de influenta celor care impuneau anumite credinte de-a lungul timpului. Si cum se rasfrand aceste credinte asupra oamenilor....

Interesant a mai fost si modul in care Bruce Lipton a pus problema: oamenii au nevoie sa cumpere informatiile. Si odata ce le cumpara, traiesc conform acelor informatii care devin credinte. Si ma gandeam cate cumpara in viata asta oamenii fara sa verifice... si traiesc cu impresia ca e normal sa fie asa. Hmmm...


💚 Balsam pentru suflet - „tratamentul” creativ / lecturi /muzica / hobbies

In ultima perioada am profitat de cele cateva seturi de picturi cu diamant pe care le-am luat(4 la numar), bucuroasa tare ca pot si eu lucra asa ceva (chiar daca la unele a cam fost necesara lupa). Simt nevoia de ceva care sa ma faca sa imi ordonez, sau chiar linistesc gandurile. Povestim pe blog mai multe .. probabil prin iulie. 😅

Am reusit sa si citesc cate ceva. Am inceput o carte scrisa de Rodica Ojog Brasoveanu. Sper sa nu ma dezamageasca crunt finalul.. vorba aceea. Agatha nu m-a dezamagit si cum tot gasesc comparatia intre ele, sper sa fie sfarsitul ok. Pana acum, pare promitator...

Am ascultat in ultima vreme Radio Garden. Eu il am instalat ca aplicatie pe telefon.  Ma bucur sa vad ca exista si varianta de desktop. Am ascultat mai ales J1, J1Extra si J1Gold (trei posturi japoneze), dar m-am aventurat putin si pe Magic Fm...

🍏 Alimentatie / Stil de viata / Curatenie - solutii alternative, prietenoase si neinvazive

Ehh... mda. Am reusit sa reintroduc pizza pe meniu 🎉. Cam la timp, pentru ca nu prea mai am de unde lua cartofi ... sper sa se faca anul acesta bine - si poate prind si eu cativa noi. Ce fain ar fi. Dar, nu prea am chef sa abordez subiecul raportandu-ma la ce e acum disponibil prin piete pentru ca mi se pare deprimant. Pur si simplu sunt de toate - doar ca e la noroc. Majoritatea sunt luate de pe la en gross :)), sau au in ele prostii en gross, ceea ce iar nu ajuta.  
Asa ca pentru mine piata nu  mai este o varianta sigura. Nu mai e de mult si mi se pare o tampenie. Am crescut mergand la piata zilnic cu Buni - cum de s-a ajuns aici?

Cica profitul cu orice pret e justificabil, pentru ca s-au schimbat vremurile si oamenii vor bani ca sa isi ia chestii. Pf.. Mda. 

Mama si ce piete aveam. Ce legume si ce fructe. Cand incepusera sa faca „magarii” (adica luau vreo 2-3 kg de rosii de la tarani si le amestecau cu de-alea de import) reuseam sa ii depistez si sa ii ocolesc.. acum cauti acul in carul cu fan .. ce prostie, zau.

Nimic nu justifica dorinta de a face profit pe sanatatea celorlalti. Asta e inconstienta, rea-vointa, in multe cazuri prostie curata, lacomie....

🟩 Cati oameni, atatea povesti 

In alt registru, m-am tot uitat, pe cand luam masa de seara cu Mami, la niste vloguri culinare relaxante (in sensul ca sunt filmate in natura) din Azerbaidjan. Noi urmarim trei canale si m-am gandit sa va arat si voua cel mai recent clip vizionat. 


Acesta este de pe WILDERNESS COOKING - cred ca domnul e ceva vedeta locala. Celelalte doua canale au alt gen de prezentatori. Dar toate trei au multe imagini din natura, cu flori, animalute si moduri ingenioase de a gati, sau a realiza diverse constructii. Celalalte doua sunt: Faraway Village si Country Life Vlog.


🟢 Inspirate de voi

Ma bucura gandurile voastre bune si sunt recunoscatoare pentru sprijinul pe care mi l-ati oferit (un gand, o vorba, o poza etc..). Este incredibil cat de putin este nevoie ca sa ajuti, sa sustii. Si nu, sa ajuti si sa sustii nu inseamna sa ii plangi cuiva de mila, cum multi cred (sau, mai bine zis sunt facuti sa creada). Din contra. A-i plange de mila cuiva, e ultimul lucru pe care ar trebui sa il facem ... sau si mai bine, singurul lucru pe care nu ar trebui sa il facem. Deloc. De ce? Pentru ca practic daca iti e mila sau ceva de gen, pui un fel de eticheta sau proiectezi ceva neplacut asupra cuiva. Si nu cred ca e folositor acelui om. Cred ca mai degraba are nevoie de o vorba buna, de un umar care sa il spriine sau pur si simplu de o proiectie buna, care sa se aseze asupra sa. Si sa il ridice din locul acela ...

Si cum cautam sa vad daca gasesc totusi ceva din cursul despre care am amintit la inceput, am dat peste filmuletul de mai jos:



📗 Ce se spune / stie

Ar trebui sa fim cumva mai vigilenti. Sa ne folosim cat mai eficient de liberul arbitru - de faptul ca putem alege. Si sa o facem cat mai ... in avantajul nostru. Si cand spun asta, ma refer la faptul ca suntem ceea ce mancam/ gandim/ respiram/ simtim etc. 

Ma gandeam si cat de mult se merge in ultima vreme pe competitie - pe ideea ca cel mai tare castiga. Cat de mult se merge pe a dezbina. 

De fapt, pentru a evolua si pentru a fi mai bine, ar trebui sa se colaboreze. Competitia e buna doar cand este una sanatoasa, la nivel personal.


❓ Stiati ca....

Anticonceptionalele si Razboiul fac parte din metodele acceptate pentru a reduce populatia? Nu, nu.. fara conspiratii :).  Pe bune. Ce combinatie... Malthusianism.


💬Motivational

Stela Enache - Indragostitii lumii (Filmul Raliul 1984 ).


    „(..)Am inteles purtam in noi puterea de-a uita
Ramane acum in urma mea nelinistea ce-atata timo m-a insotit (...)”

Superbe versuri, minunata melodie - stiam versiunea de la film, care e putin diferita (melodic) - parca putin mai zbuciumata. 

Dar stati... iata filmul:


Si genericul:



(incepe pe la min 1:27 cam asa). Si genericul de final:


Cred ca... am avut noroc. In cele din urma. Nu zic ca nu m-as lipsi cu draga inima de momentele mai putin placute dar... atunci cand realizezi ca totul depinde de ce alegeri faci, parca nu prea iti mai arde sa iti pui sanatatea in pericol pentru niste mizerii, pe care mai dai si bani. Oricat ar fi ele de frumos colorate, prezentate si ... promovate :).

Ce vreau sa zic este ca, nu e chiar atata de rau, atunci cand ai conditii de mediu prielnice si mancare buna. De fapt, e chiar bine. Si ar fi bine mereu, daca nu s-ar cumpara otravurile astea parfumate, total inutile (daca nu punem la socoteala faptul ca, in timp, toate duc la farmacie.. hahahaha).

Cu masura.

😊


luni, 19 iunie 2023

#13 Jurnal de MSC - Al treilea capitol -

💭 Cateva ganduri despre saptamana care tocmai s-a incheiat

Nu e chiar o saptamana - ma hotarasem sa am cate o fila pana la sfarsitul lunii. Dar cu #12 am decalat un pic ordinea si a trebuit sa micsorez distantele... 
Noptile au alternat - pot spune ca am avut si o pauza sau doua de galagie.. si in unele seri au fost momente un pic mai linistite - dar riscai sa adormi si apoi sa sari din pat ca ii apuca iar ovationatul :))). 
Miercuri spre joi i-au scos din minti si pe colocatarii cu codita de subsol, de au alergat pe tevi intr-o veselie...

🔍 O privire spre ce a fost - cautand cauza/ele

Initial am vrut sa scriu doua vorbe despre fotografiile primite de la Suzana, pe mail. Dar cum stau prost cu concentrarea si as vrea ca totusi sa se publice azi fila de jurnal, voi lasa pe alta data - poate reusesc sa aflu mai multe informatii.


Vrand nevrand anul acesta, fiind ordinea zilelor ca in 2017, dar si evenimente nu tocmai placute care se tot intampla - cum ar fi episoadele lui Kouki de scarpinat, care intr-o oarecare masura cred ca e si un pic... nervos, dar si datorita nebuniilor cu care se tot da in perioada asta peste tot in jur), am tot calatorit in trecut.. S-au reivit intrebari, s-au reivit neputinte, s-au reivit remuscari - pentru ca inevitabil exista in acest caz. Problemele mele cu chimicalele m-au tinut departe de un contact direct cu medicul lui Dodo. Faptul ca nu am fost acolo, avand incredere ca se va spune tot ce repetasem de atatea ori (degeaba).. mai mult ca sigur a cantarit in defavoarea noastra. Nu dau vina pe nimeni, sa nu intelegeti gresit - inteleg perfect iuresul in care trebuie sa functioneze medicii (veterinari sau umani) - sistemul asta e atat de defect, incat iti vine sa urli. Efectiv. Si bazat pe medicamente. Majoritar. 

De ce scriu asta? Pentru ca pierderea lui Dodo (faptul ca am avut dreptate in niste chestii nu ma incalzeste absolut deloc, el nu mai e acum cu mine) m-a afectat si ma afecteaza in continuare enorm. Faptul ca nu am putut sa il salvez. Faptul ca nimeni (ma refer la cadre medicale) nu a fost in stare sa imi dea un regim alimentar pentru el. NU ESTE NORMAL  - nu e normal sa nu stie sa imi dea o reteta ca sa ii prepar mancare. Nu se poate sa se promoveze in asa hal mancarea la punga. Spuneti ce vreti dar.. ganditi-va (poate in alte tari sunt branduri care fac ceva de calitate): boabele alea ce stau in pungi deschise de nu stiu cat timp, cum pot ele fi mai bune decat o mancare facuta proaspat din ingrediente de calitate. Si da, in 2017 inca, piata de la noi era una buna, mai gaseai si produse de calitate (nu ca acum, preturi mari si chestii discutabile, calitativ - majoritar de la en gros, dar vandute ca produse autohtone...)

💚 Balsam pentru suflet - „tratamentul” creativ / lecturi /muzica / hobbies


Printre picaturi, am reusit sa vad un nou proiect Poppen Atelier. Marina a realizat-o pe Rose, din Titanicul lui James Cameron. 
Cat am asteptat sa vad eu filmul acesta - l-am vazut pana la urma cu purici (prindeam HBO cand voiau ei sa bage si evident ca la Titanic nu a fost cazul, haha) si nu mi-a placut. Dar nu pentru ca era cu purici... culmea e ca mi-a placut versiunea pentru tv ce aparuse cam in aceeasi perioada (1996), care din punct de vedere al efectelor speciale e asa, glumita, hahaha. Desigur, filmul lui Cameron este foarte tare pe partea de documentare si efecte. Iar muzica... vai cred ca ajunsesem sa nu vreau sa o mai aud pe Celine... :)) Si mie imi place tare mult de ea. Imi luasem caseta cu coloana sonora si am facut si prostia sa o ascult cand citeam Concert de Muzica de Bach - de H P Bengescu. :))))))

🍏 Alimentatie / Stil de viata / Curatenie - solutii alternative, prietenoase si neinvazive

Continui episodul retete, cu ce am publicat in 2020: 

Va vine sau nu sa credeti, am cam ajuns la.. zi. Va trebui sa ma ocup si sa fac pagini dedicate pentru anii 2021, 2022 si al nostru 2023 (ongoing). Dar, oricum, despre acestea am povestit mai recent - daca trag linie la retrospectivele facute, nu prea mai bifez mare lucru, nu? :)). Cum se schimba totul... :D.
Dar sa vedem - avem cateva descoperiri faine facute cu ocazia unei participari la Superblog: O aniversare pusă în scenă cu ajutorul Băcăniei Tei. Foarte faine produse. Zacusca mirosea divin - pe cuvant ca am fost atat de tentata sa gust si eu... Dar nah, prefer sa ma abtin cand nu stiu sigur cum e cu sarea. Asta e. Poate am noroc anul acesta si reusesc sa imi fac un borcanas. Oricum, produsele acelea.. toate super faine. Am mai luat si paste (tot pentru ai mei). Sunt cu totul altceva.. 
Am mai povestit un pic despre piscoturi (alaturi de Kouki si cu gandul la Dodo 18 ani.) - ceva usor, nu am scris reteta (in principiu smantana, drojdie, branza, putina sare de himalaia si faina..) si in  Calendar Advent: Un Kurtos la Tava va rog!. Aici aveti si reteta - am mancat si eu - este foarte bun (am reusit sa pun si miere intr-un timp, va trebui sa mai incerc. Problema e cu uleiul... la mine. :)

🟩 Cati oameni, atatea povesti 

Nu are legatura cu MCS, dar cu oamenii si povestile, da si, daca tot am vorbit mai sus despre Titanic, am gasit versiunea din 1996 pe youtube:


🟢 Inspirate de voi

Pentru ca rasul face bine... de data aceasta un trailer sincer - la care am ras din toata inima. Sper sa o faceti si voi pentru ca stiti cum este cu rasul :))).

📗 Ce se spune / stie


❓ Stiati ca....

asa se pregateste orezul? :) Am zis ca e un subiect interesant. Mie imi placea tare mult sa mananc orez, dar am observat in ultima vreme ca nu il mai tolerez. Cumparam mereu de la Rizo Scotti si de data asta, dupa ce a facut o pauza (si au luat orez romanesc de sarmale), Mami a luat orez cu bob lung. Doar ca nu se fierbea ca deobicei si cand m-am uitat pe ambalaj, surpriza: fabricat non ue... adica pana si ei? Nu era normal sa scrie de unde este? Incepe sa ma agaseze treaba asta cu UE / NonUE. Vreau sa aleg in cunostinta de cauza, ceea ce cumpar.


💬Motivational

Revenind la Summit Flow 2023. M-am gandit sa adun cateva ganduri referitor la materialele prezentate (pe unele le-am privit integral, pe altele pe sarite, doar cat sa imi fac o idee...). 
Mi-ar placea sa aflu si parerea voastra, daca ati urmarit si ce.. :).

Ca sa nu aglomerez pagina de jurnal prea mult, m-am gandit sa imi notez pentru fiecare zi din eveniment, gandurile in alta ciorna - care in timp va deveni fila de jurnal...

Ziua a cincea - corpul tau in flux:



  1. Meditia - cu privire spre viitor (am urmarit de fiecare data aceste materiale introductive pentru ca imi placea atmosfera creata B.Y. - o prezenta in sine .. placuta - iti dadea impresia de intalnirea cu o prietena veche, cam asa ceva).
  2. Scott Schwenk -  acest domn de 50 de ani (pe care nu ii prea arata) mi-a amintit de o colega si prietena draga. Integrarea respiratiei in meditatie mi s-a parut interesanta, desi nu am reusit sa urmaresc pana la capat materialul.
  3. Lee Holden - candva am inceput si eu sa fac exercitii dintr-o carte. Doar ca din motive independente de vointa mea am fost nevoita sa intrerupt. Chiar am fost curioasa sa ascult informatii si sa vad exercitii... Foarte tare! Neaparat sa caut cartea cu Qi-Gong.
  4. Ruediger Dahle - tot despre respiratie si importanta ei.
  5. Uwe Albrecht - fondatorul tehnicii innerwise (despre care am scris cateva note acum ceva timp: Copilarim: #09 Jurnal de MSC - Al doilea capitol -). Interesant
  6. Patricia Cihodaru -
  7. Matei Georgescu - un conceptul aparte de realizare al materialului  - sigur s-a muncit mult la el, dar nu am reusit sa il urmaresc...

 🕮

Acest articol este inscris si in tabelul gazduit de Suzana la rubrica Jocul de luni, facand parte din Serialul ”Citate favorite”😊


luni, 6 martie 2023

#02 Jurnal de MSC - Primul capitol -

💭 Cateva ganduri despre saptamana care tocmai s-a incheiat

Saptamana trecuta... a fost ok. Sambata cel putin, de Baba mea, a fost o zi minunata - soare, placut. Am facut si pizza. Dar de duminica... cam de pe la pranz, nu stiu ce s-a intamplat  ca am inceput sa dau rateuri. Desi nu pot spune ca m-am obosit excesiv. E ca si cum, din cand in cand, ceva imi pune bete in roate si nu reusesc sa identific ceva-ul. Or fi vecinii de peste deal (cu centraluca nucle... hahahaha).

Cert este ca ma simt foarte obosita (si Buni la fel.. ) si .. nu numai noi. Sper sa treaca repede. Am observat aceasts stari de cand cu 5G-ul. Cu antenele astea care ne inconjoara efectiv - uneori ma simt inexplicabil de obosita. Sunt tari in... unde :)))).

🔍 O privire spre ce a fost - cautand cauza/ele

1997 a fost anul in care am fost la Romeo si Julieta, fix de ziua mea. Intr-o sambata. Este ceva destul de memorabil, pentru ca nu pot spune ca mergeam foarte des la cinema (sau oriunde altundeva, haha, in afara de liceu). Mai este si anul in care a fost o campanie in presa (de tv imi amintesc sigur) in care se anuntau modificari la detergenti - mai precis, inlocuirea formulelor folosite la acea data, cu unele noi. Se promiteau etergenti concentrati, care ar fi fost mai prietenosi... cu mediul. Se repeta ca va fi necesara o cantitate mai mica de detergent si ... se va consuma si mai putina apa. Cam asa ceva. Va amintiti?

Pana in acel an am spalat cu Ariel albastru (parca). Mirosea frumos si foarte slab (comparativ cu ororile de acum). De fapt, dupa acea schimbare, a fost imposibil sa mai folosim acea marca. Mirosul era infiorator de puternic si de ... scarbos, ca sa fiu eleganta. Am trecut pe Persil. 

Dupa momentul x, de cate ori treceam pe langa magazine cu detergenti, am observat cum simteam anumite reactii ciudate ale corpului: simteam un fel de moleseala in picioare si in maini, stomacul meu reactiona cu un fel de gol, apoi se revolta din senin si inima incepea sa imi bata din ce in ce mai alert. Cand am povestit, mi s-a spus ca probabil aveam o criza de hipocalcemie (de fapt asta a si fost mult timp „diagnosticul” meu.. lipsa de calciu - pentru ca, la analize, singura valoare care era putin mai scazuta, dar nu sub limita!!, era calciul si, pentru ca, toti refuzau sa vada legatura intre problemele mele si chimicale, era mai comod - desigur, o lipsa de calciu se trateaza). Mai adaugau si ca probabil exagerez, ca ma panichez, ca somatizez si ca astfel am mici atacuri de panica........
Bun, desigur ca, atunci cand simti brusc ca pierzi controlul asupra corpului, cel putin cand se intampla prima data .. clar te poti speria. Poate si a doua sau a treia oara. Dar eu sunt un om foarte cerebral, care se controleaza destul de bine (fara modestie - doar va scriu acum, nu? 😅). Asa ca la un moment dat, mi-a fost clar ca persoanele respective, ori nu au habar, ori nu ma iau in seama si ma considera o ipohondra sau mai stiu eu cum, ori ....nu? Eram atenta la ce se intampla - pentru inca de cand eram foarte mica, am inteles ca pentru a putea sa se puna un diagnostic corect, trebuie sa fii foarte atent la amanunte si foarte precis in a descrie simptomele si contextul. 

Doar ca vorbeam la pereti....  Asa ca, dupa ce am tot intrebat despre lipsa de calciu (si am vazut ca imi cam da cu minus) am facut ce am simtit ca ar fi nevoie sa  fac, ca sa imi fie mai bine: am scapat de spray-uri si alte produse care sesizam ca imi fac rau si am incercat sa imi ascult cat mai mult corpul. Si, intr-adevar, atunci cand nu intram in contact cu anumite produse, eram foarte bine, merci. Cu toate acestea, nu am respins ipoteza lor, cu calciul.

Cand am gasit*, in 2010, Asociatia MCS si am facut testul (eram singura, atunci cand l-am completat), nu mi-a venit sa cred. Toate intrebarile din test contineau FIX, dar FIX lucrurile pe care le recitasem de fiecare data cand mergeam pe la vreun specialist (care evident ca ma ignora si se lega de lipsa de calciu si dadea vina pe mine ca fie sunt eu mai sensibila, sau mai sperioasa, ca imi imaginez sau exagerez si asa mai departe). Efectiv radeam... ca sa nu plang :)).
Nici macar atunci, avand in fata confirmarea, unele persoane nu au acceptat realitatea. Mai mult, nici macar acum, multe persoane nu o accepta.

*Nu m-a interesat nicioadata sa imi gasesc boli, dar am fost fericita doar ca am gasit dovedit faptul ca exista asa ceva, si nu de acum, ci din anii 60, de cand cu produsele... petrochimice. Cum de am ajuns sa gasesc totusi Asociatia? Eram cum sa zic... la limita. Presiunea asupra mea din exterior era intr-atat de mare.. incat am zis sa caut sa vad... poate gasesc o explicatie. 

💚 Balsam pentru suflet - „tratamentul” creativ / lecturi /muzica / hobbies

De cand ma stiu mi-a placut sa creez - fie ca imi imaginam tot felul de povesti, sau ca ma jucam cu jucarii mele, sau desenam, sau citeam... sau ascultam muzica si dansam. Pana in momentul cand am inceput sa public pe Copilarim, am fost implicata in mai multe proiecte pe internet. Dar Copilarim... a fost, este si sper eu ca va fi si mult timp de acum inainte, locul unde pot sa scriu si sa ma joc creativ si in care imi doresc din tot sufletul sa aduc putina bucurie. 

Pentru astazi m-am gandit sa va povestesc putin despre un hobby al meu pe care l-am neglijat destul de tare: fotografia. Desi probabil ca nu exceleaza prin calitate (in acest moment, avand in vedere unde am ajuns cu performantele aparatelor), incerc in pozele mele sa surprind o emotie, ceva... Uneori imi reuseste, alteori ma saboteaza lumina sau ma sabotez sinugura, in fuga aceasta prin timp. 

📷

Imi placea tare mult sa fac fotografii in calatorii. Este posibil sa mai fi prezentat aceasta fotografie pe blog - dar este poza mea preferata in tema rubricii Reflexii, pe care o readuce la lumina, Carmen.  Este reflexia cerului pe capota masinii noastre de atunci.

2006 - cum se vedea cerul pe Seat Ibiza

Cele mai noi poze facute lumii de afara sunt din 3 februarie 2023 :)), de pe balcon - dar nu prea am prins reflexii (desi sunt cateva geamuri si nu numai, care reflecta lumina prin casa, cand ti-e lumea mai draga, haha). Iata-le:



Intalnirea cu aceasta rubrica este joi si sper sa reusesc si eu sa gasesc reflexii interesante macar, daca nu nemaipomenit de frumoase 😅, sa va arat (deocamdata am ales sa introduc in acest articol lung prima participare, pentru a nu rata startul).

🍏 Alimentatie / Stil de viata / Curatenie - solutii alternative, prietenoase si neinvazive

Nu stiti ce mi-ati cerut! :))) Sa va spun ce mananc intr-o zi? 

In primul rand, sa lamurim de la bun inceput. Nu am fost, nu sunt si nici nu intentionez sa ma transform intr-o mofturoasa. Si imi place mult sa mananc. Sunt lucruri care nu imi plac, desigur. dar cred ca asta e normal, pana la urma.
Am avut perioade mai dificile decat acum si cu siguranta perioada muuuult mai bune. Pentru mine, orice pas, oricat de mic este foarte important. Asa ca as spune ca acum stau chiar foarte bine, comparativ cu alte dati si avand in vedere conditionarile. 

In general, mananc cam de trei ori pe zi. Uneori de doua ori pe zi. Anul trecut nu am reusit sa fac foarte mult suc de rosii (pe care ma bazez) pentru ca parintii s-au captusit cu faimosul C, fix cand ar fi trebuit sa ia rosii... Ghinion curat. Am pierdut vreo 2 lazi cu rosii atunci, adica ... 6-7 poate chiar 8 sticle. Foarte mult - daca imi ajunge sucul pe care il mai am pana in aprilie, sunt norocoasa (cred ca visez, mai am doar doua sticle). Apoi...... sper sa ma descurc cu rosiile cherry puse la congelator (am vreo 2 pungute).

De cand cu nebunia cu baia si efectul nefericit pe care l-a avut asupra corpului meu (apropo, acum e bine si sper sa fie asa cat mai mult - niciodata nu a durat atat), plus stresul cu mancarea si faptul ca trebuie sa am mare grija cum ma desfasor, Mami m-a ajutat foarte mult si a preluat ea o parte din acest „sector”. Asadar, am trecut pe mancarici de cartof (uneori spre ciorbica, adica mai mult sos), mancarica de praz, sau... rar de tot, cate una de fasole boabe (numarate, ca nu am avut decat o punguta mica (sa zicem vreo 5 pumni mici, asa cam ca ai mei... pentru ca explicatie: se dau cu ierbicide si alte cele la porumb si nu mai planteaza fasole ca inainte ... zic cei de la tara). Am avut o scurta perioada in care am avut si morcovi (cred ca mai sunt 3-4), dar momentan nu mai are doamna de la care luam si lapte. Oricum vreo 2 ani nu a avut deloc - efectiv faceau viermi. 
Asadar - mancarica plus grisine (pentru ca tolerez mai bine sub forma aceasta, mai uscata). Apoi, am reintrodus pizza (ocazional), pe care o perioada nu am mai putut sa o mananc (blatul, crema de branza facuta in casa cu smantana stransa de pe lapte batut, ou)  si evident suc de rosii...  Fara suc de rosii nu pot manca pizza (pe incercate). A treia masa e deobicei grisine cu ceai de galbenele. Inainte mancam pancakes, dar vad ca acum nu le mai pot consuma (am mai avut probleme cu laptele, dar si cu ouale asa ca nu forteze nota).

Nu trebuie sa imi spuneti ca ar trebui si si si si.. ca stiu. Nu este vorba ca nu vreau. Cred ca va dati seama, nu? Sunt foarte recunoscatoare ca pot manca aceste lucruri si ca ma simt relativ bine. Cam asta e acum situatia.

🟩 Cati oameni, atatea povesti 

Deja am scris foarte mult azi... dar mi-am amintit despre o intamplare. Eram la plimbare cu Dodo si ne-am intalnit cu doua doamne (care nu se cunosteau, dar ma cunosteau amandoua si erau si pacientele lui Mami amandoua) si din vorba in vorba, nu stiu cum s-a ajuns la povestea aceasta pe care o voi nota. Nu stiu numele domnului (stiu doar ca era vorba despre un domn si ca era un om erudit), nici ce profesie avea/avusese. Cert este ca avea clar o problema grava de sanatate si ca era foarte restrictionat alimentar. Doamna care povestea era de parere ca ii cam sarise o doaga pentru ca avea aparat de masurat radiatiile si cand facea cumparaturi il folosea... Mie nu mi s-a parut nici amuzant, nici exagerat. De fapt regret ca nu stiu ce aparat avea - apropo, stiu ca in Japonia exista si inscriptionate (sau existau cel putin in parioada de dupa 2011) valorile ce tineau de radiatii. Si mai stiu ca acolo oamenii folosesc asa ceva, folosesc si masti, isi plimba si animalele de companie in carut si nimeni nu se uita ca la nebuni.  In fine, poate occidentalii :))). 
Dar sa revin. Ideea e ca domnul era abonat sa consume lapte de capra. Si cand a murit capra, a cedat si s-a .. sinucis. Nu sunt pentru acest gest... eu sunt genul care sa lupte (asa am fost si cu Dodo - efectiv am luptat pana la capat si am sperat si chiar am fi reusit daca as fi avut anumite informatii din timp, in fine..). Dar, in acelasi timp, ii pot inteleg disperarea. Nu mi s-a parut nici amuzant, nici ca o luase pe aratura. Ci doar foarte trist... de fapt mi se pare foarte trista imaginea egoista a lumii. Ce bine ar fi, daca nu am uita cine suntem... dar suntem invatati sa uitam inca de mici - ca asa e mai profitabil.

🟢 Inspirate de voi

Recunosc, nu am mai avut timp sa caut informatii - dar mi s-a parut foarte interesant si de notat observatia Mihaelei (Mniko), referitoare cu efectul pe care il au anumite produse asupra dezvoltarii copilului in perioada intrauterina si aparitia unor afectiuni (sau predispozitia pentru asa ceva) - de exemplu, alergii.

Dupa cum bine stiti (banuiesc), exista o multime de atentionari pentru gravide (care sa nu consume anumite alimente, sa nu foloseasca anumite produse, sa evite medii toxice etc). De fapt, persoanele la risc (excluzand bolnavii) sunt copii, gravidele si persoanele in varsta. Dar ma intreb, retoric, doar ei sunt la risc? Si riscul asta cum e? Ca ruleta ruseasca? Zic si eu... se merita? Adevarul este ca in jurul nostru, pe rafturi, majoritatea produselor au ingrediente de evitat, periculoase si chiar interzise (da, in unele tari nu gasiti produse care sa contina anumite ingrediente, in altele da - depinde de cat de permisive sunt autoritatile in domeniu - dar presupun ca stiti, nu?).

Ma gandesc ca daca ceva este potential daunator si neindicat unei categorii de persoane, logic ar fi sa nu se foloseasca... dar!

📗 Ce se spune / stie

De curiozitate am dat o cautare pe prietenul Google sa vad daca s-a mai scris ceva pe la noi si am gasit acest articol: Sensibilitatea la substante chimice - ce este si cum se trateaza. Pe langa faptul ca iar exista asocierea gresita cu alergii sunt total dezamagita de ce scrie pe acolo (cu cateva exceptii...). Mi s-a parut interesanta varianta cu foamea (dar pica, in ceea ce m priveste)... in rest... cum sa recomanzi uleiuri esentiale ?? Fie ele si naturale. Este unul dintre factorii declansatori. In fine. Macar spune de otrava aia pe care se da si o gramada de bani, pe care eu o denumesc generic pufaitori - odorizant de camera. Si care, intre noi fie vorba, nu ar trebui sa existe.

❓ Stiati ca....

Sarea iodata se obtine deobicei printr-un procedeu care implica folosirea a doua ferocianuri?

In 2010 (cand a fost scrisa carticica despre care va povesteam data trecuta (Ghidul Aditivilor Alimentari). cele doua ferocianuri erau trecute in cateogria portocaliu - Atentie! (rata toxicitate si alergii). 
Am descoperit prezenta lor pe lista ingredientelor din cutia cu sarea iodata din intamplare: era o perioada cand nu stiam ce sa mai fac cu arsurile (ce apareau dupa masa) si aveam si cateva manifestari ciudate (mai ales cand consumam branza telemea, sarata evident, in cartofii frantuzesti - deci gatita). Intr-una din zile, Buni a scapat putin mai multa sare (nu gatea sarat, ci potrivit, dar atunci s-a intamplat sa pice probabil un cristal mai maricel si a ajuns in farfuria mea). Asa ca, simtindu-ma foarte rau, am zis sa ma uit sa vad daca nu cumva de la sare o fi problema. Asa ca am luat repede cutia sa verific data expirarii, ca, ce altceva sa verifici.. doar era sare. Sau nu. Pe cutie apareau si doua ferocianuri. Despre ferocianurile respective gasisem informatia conform careia la temperaturi peste 100 de grade, s-ar transforma in cianuri (interesant, acum nu mai apare aceasta mentiune, doar ca nu sunt „extrem de toxice” - chiar imi pare rau ca nu am facut un print screen atunci). Cert este ca am zis sa fac un test - a doua zi, gatit fara sare. Nu am mai avut nicio arsura... nicio senzatie de rau. Incercat putina sare - probleme... Fara sare - fara probleme. Am schimbat cu sare de himalaya neiodata si nu am mai avut probleme. Din pacate mai nou vad ca se iodeaza si sarea de himalaya, sau, mai rau, sarea vrac care ar trebui folosita la muraturi. 
Oricum, dincolo de teorii ale conspiratiei (sau nu) si de faptul ca nu mai gasesc studiul facut de profesorii de la Univ de Endocrinologie (parca din Iasi) referitor la impactul (deloc pozitiv) al acestei formule nefericite (normal ar fi sa se gaseasca la farmacii, pentru cei care chiar au probleme) care se afla in ORICE vrei si ce nu vrei (mai ales), eu m-am ales cu o intoleranta la sarea romaneasca (vad ca si la cea netratata) si la iod. Asa ca ciuciu nuci verzi, din care inainte mancam fara probleme. 😓

💬 Motivational

Va invit sa vedeti un film: Multumim ca fumati! (2005) - IMDb. Mi se pare genial! Nu imi vine sa cred ca era cat pe ce sa il ratez, din cauza titlului. Dar, serios, este un film bun. Foarte bun, chiar!


De ce la motivational? Pentru ca sper sa il vada cat mai multi oameni, cu folos. Iar pentru mine este dovada ca se mai pot spune si lucruri incomode, pe tava. Intrebarea este insa... stiati de acest film? L-ati vazut?

Sunt cateva citate   „simpatice” in film - de descoperit (le puteti vedea pe unele pe pagina filmului - am lasat link mai sus), dar, de departe, am ales ca citat finalul:


    „ Domnilor, repetati aceste cuvinte in fata oglinzii: desi cercetam in mod constat acest subiect, in acest moment, nu exista o legatura directa intre folosirea telefoanelor celulare si cancer...”

📚📚

Acest articol este inscris si in tabelul gazduit de Suzana la rubrica Jocul de luni, facand parte din Serialul ”Citate favorite”😊

duminică, 7 februarie 2021

Povestea Lui Yamada Tarou - ep.10

Buna!

Buna dimineata. E aproape 5. Am zis ca trebuie sa fac ceva - nu pot sa dorm, nu ca nu as vrea. Asa ca redactez ultimul episod. L-am vazut acum cateva ore. M-a amuzat ca prima data. :)

Ah... ce enervant. Mai ca m--as apuca sa fac ceva de mancare (nu de alta dar as rontai ceva). Problema este ca... am ramas fara faina. Mai am fix doi pumni de faina alba si un pic mai mult de intermediara (cred ca pret de o pizza cu un blat foarte subtire). Ma simt un pic ca Tarou, dar din cu totul altfel de motive.. haha.

Nu de foame nu pot sa dorm ci din cauza ca m-a piscat ceva si imi vine sa ma sui pe pereti. Mi-e sa nu ma apuc sa ma scarpin in somn. Da suna cam aiurea. Nu nu pot sa ma dau cu nimic. Trebuie sa suport.

Asa ca, mai bine sa trec la treaba. Iata-ne ajunsi la ultimul episod. :) Episodul zece pare a fi un fel de oglinda a primului episod din unele puncte de vedere - este ca si cum un ciclu se incheie si incepe un altul. intr-un fel e si normal sa fie asa, actiunea s-a intamplat pe perioada unui an scolar.

Personajul care ne priveste din imaginea de mai sus este cel de-al treilea membru al formatiei Arashi care apare in film. A fost invitat in episodul zece si nu este prima data cand ei au procedat asa (si in uneme dintre serialele in care a jucat el apar unul sau chiar mai multi dintre colegii sai).


Sper sa va fi placut serialul. Poate il veti mai urmari si cu alta ocazie, poate veti descoperi lucruri noi, poate veti avea la un moment dat o revelatie (eu stiu, un amanunt care v-a scapat, sau pe care nu l-ati observat alta data). Mie imi plac subtilitatile din felul in care ei privesc, sau comunica prin mimica fetei, priviri. Poate ca acestea spun uneori mai mult decat 100 de cuvinte.

Dar ce este cu fotografia de mai sus? Oare?.... Pai, hai sa aflam:


Rezumat:

Yamada afla de la Nagahara ca primise o invitatie de la universitatea din State, unde ar fi urmat sa fie asistentul acestuia. Directorul il intreaba daca nu crede ca este o foarte buna oportunitate, pentru el.
Tarou raspunde ca familia lui nu area bani. Nagahara ii spune sa nu isi faca griji, toate cheltuielile presupuse de cei patru ani studii, fiind suportate de catre institutia de invatamant.
Tarou se pregateste sa spuna ca familia lui va avea nevoie de sustinere, dar directorul il intrerupe, stiind ca va pune aceasta problema. Nagahara il asigura ca, beneficiind de un salariu, isi va putea sustine familia, cae va avea suficienti bani pentru mancare.
Tarou este uimit de vestile primite. Directorul ii spune ca nu crede ca exista vreo oportunitate mai buna decat aceasta. Iar Nagahara ii lanseaza din nou invitatia de a merge impreuna in State.
Directorul presupune ca vor primi un raspuns dupa ce Tarou se va sfatui cu familia sa, ceea ce acesta intentioneaza sa si faca.

Kazuo este impresionat de veste. Si descrie America: grozava, lata, uriasa .... si mare. :)))))))) (ma scuzati, dar e foarte amuzant). Ii spune fiului sau ca, atata timp cat este tanar, e bine  sa mearga si sa viziteze lumea. Tarou nu pare foarte entuziasmat. Mama sa ii aduce un teanc de hartii. Un caiet vechi pe care scria vise si in care Tarou isi notase:
"Yamada Tarou - Visul meu
Visul meu este sa produc legume mari in America.
Deasemenea, voi manca si hamburgeri mari."
El se amuza citind ce scrisese, iar mama lui se gandeste ca e uimitor ca un astfel de vis din copilarie sa devina realitate.
Cei mici vor sa vada caietul si incep sa puna intrebari despre cat de mari sunt hamburgerii - la care tatal raspunde ca fireste, sunt pe masura Americanilor. :)) Si incepe sa isi dea cu parerea privitor la marime. Cei mici sunt impresionati si ii spun lui Tarou ca neaparat trebuie sa manance asa ceva. El spune ca isi doreste sa manance, insa nu pare extrem de entuziasmat, iar surioarele sale par un pic triste.


A doua zi, Takako afla de la Mimura ca Tarou pleaca in America. Intra pe modulul panica si vrea sa stie amanunte: cand, unde... Mimura ii spune sa se linisteasca. Ea spune ca nu se panicase si atunci el ii spune ca poate ar trebui sa se grabeasca pentru ca i se pare ca Tariu a zis ca va pleca la 5 dupa amiaza in acea zi. Uitandu-se la ceas, Takako o zbugheste la fuga, inspre iesire, in timp ce Mimura mustaceste.
Il ajunge pe Tarou exact cand iesea pe poarta. Il intreaba: Pleci deja? Iar el ii raspunde: Nu voi reusi, daca nu ajung pana la 5 acolo. Ea ii spune ca e prea curand, nici macar nu si-au luat ramas bun. Bietul Tarou nu intelege nimic. Si ii spune simplu: pa. In timp ce ea plange lipita de un perete, Tarou ii spune: ... merg doar la un serviciu cu jumatate de norma. Tocmai atunci apare si Mimura care se amuza.
Ea il intreaba daca a pacalit-o. Tarou vrea sa stie ce se intampla si Takako ii spune ca Mimura i-a zis ca urmeaza sa plece in America chiar atunci.
Tarou raspunde ca nu are cum sa plece atunci. Exact cand Takako se gandea ca totul fusese o minciuna, Mimura intervine, spunand ca partea cu america este  totusi adevarata. Tarou spune ca inca nu a fost decis daca va merge sau nu.

Profesoara Torii deseneaza pe o hartie, la biroul sau, cand o intrerupe profesorul de sport si o intreaba ce fel de bucatarie i-ar placea sa incerce daca ar lua pranzul cu el: japoneza, sau chinezeasca sau poate italiana? Ea ii raspunde usor absenta: americana.
El realizeaza ce a raspuns ea si o intreaba Americana? Torii se gandeste ce departe este America, iar profesorul de sport se intreaba care sunt felurile de mancare americane. Apoi, se gandeste ca probabil este vorba despre hamburgeri si hot dogs. Torii nu stie insa ce sa faca....

Tarou lucreaza si in timp ce vede un avion, se gandeste la America.
Seara, inarmata cu casti, Takako studiaza limba engleza, repetand cu voce tare lectia 1.Pe hol, taral ei se dezbraca de costum, mama ajutandu-l. Oare ce mai pune la cale fiica lor? Tatal se intreaba daca nu cumva s-a indragostit de vreun american, asa ca parintii se apuca sa invete si ei :))). Unbelievable .... :))

Tarou se indreapta spre casa, cand simte un miros care ii atrage atentia. Un personaj imbracat intr-un halat albastru se aude pe fundal, in timp ce face reclama la ceva. Pe fereastra unui magazin se afla o reclama la Hamburgerul Jumbo american.
El isi spune... "cu siguranta, exact asa cum ma gandeam". Vrea sa isi continue drumul cand personjaul in albastru ii taie calea.
(trecand peste o aluzie care clar face referire la o gluma de-a lor, din Arashi, iata-l pe "capitanul" formatiei, invitandu-l pe Tarou la festivalul ce urmeaza sa aiba loc in curand).
Tarou ii raspunde entuziasmat, fermecandu-l instant (cei doi actori si colegi de trupa au avut multe scheciuri amuzante impreuna si asta am aflat ulterior, dupa ce am vazut initial serialul - stiind acest lucru ma amuza si mai tare "intalnirea" dintre ei din acest episod, unde Ohno a fost invitat sa apara). Tarou ia pliantul si pleaca spre casa.

In biroul directorului, a doua zi, pliantul se afla pe masa din fata acestuia si a lui Nagahara. Tarou le spune ca inca din copilarie, visul sau era sa mearga in America si sa manance un hamburger mare. In acest moment, visul sau este sa ia un hamburger mare pe care sa il imparta cu toata familia.
Directorul se uita spre Nagahara, care il intreaba pe Tarou ce vrea sa spuna cu acest lucru.... Tarou ii spune ca ar vrea sa refuze excursia in America. Apoi adauga faptul ca, chiar daca ar manca un hamburger mare doar el, acesta nu ar fi gustos.
Directorul rade. Si ii spune ca il felicita, pentru ca victoria ii apartine. Nu conteaza cate tentatii i-ar pune in fata, el prefera sa manace acel jumbo burger, prezent pe pliant. El confirma. Directorul spune: " Probabil ar fi bine pentru noi sa simtim cu adevarat cum este sa iti fie foame....". Nagahara il priveste si directorul continua spunand: "Cand devenim cu adevar flamanzi, pentru prima data, am putea incepe sa intelegem ce ne-am dori sa nancam, cel mai mult. Lucrul pe care trebuie sa il pretuim cel mai mult, lucrul care este cel mai important, lucrul pe care il vrem cel mai mult... tu l-ai gasit." I se adreseaza el lui Tarou. Apoi ii spune ca el, profesorul, a invatat de la elev. Si ii multumeste.
Dupa ce Tarou pleaca, directorul ii spune lui Nagahara ca vor trebui sa ii ofere un premiu castigatorului. Apoi se uita pe afis si dintr-o data devine serios.

In clasa, Mimura afla de la Tarou care este urmatoarea provocare: Jumbo Humburgerul american. Acesta putea fi castigat in urma unui concurs de Chitara in Aer (:D). Tarou vrea sa castige concursul pentru a castiga, evident premiul premium :)). Se gandeste ca va fi delicios, daca il va imparti cu toti cei dragi.
Mimura il intreaba daca se inscrie la concurs. Tarou ii spune ca da, alaturi de Mimura. Acesta refuza. Tarou il roaga sa i se alature, de dragul familiei lui si il intreaba foarte senin ce este Chitara in aer :))). Tarou habar nu avea ce insemna acel lucru, dar era hotarat sa castige ( nota: actorul stie sa cante la chitara foarte bine :P).
Vazandu-i determinarea, Mimura se lasa antrenat in provocare si ii spune ca vor trebui sa mai gaseasca pe cineva pentru proiect. Privesc spre partea opusa a clasei, unde Sugiura se agita ca un rocker adevarat, in preajma lui Masami si Takako. Acesta priveste spre cei doi baieti, dar ei ii fac semn ca nu se uitau la el. Persoana vizata era Takako, care este pusa la curent cu ce urma sa se intample. Si se reitereaza intamplarea din primul episod: Tarou viseaza la hamburger, Takako este vrajita de ochii lui si se gandeste ca este gata sa mearga pana in America daca este nevoie. Asa ca ii spune ca li se alatura si apoi va merge si in America. :))) El ii spune ca nu mai pleaca, pentru ca pana la urma, evenimentul la care urmeaza sa participe este mult mai important .. pentru el. Takako se gandeste: Unbelievable :)).

Mimura ii spune ca, asa cum se gandise, lucrul asta i se potriveste mai bine prietenului sau. Si acesta confirma.

Torii il vede pe Nagahara si se hotaraste sa ii vorbeasca. pentru prima data isi face curaj si il striga, coborand vesela pe scari si ii spune ca va merge cu el in America. La care acesta ii spune ca nu mai merge. :)) si o intreaba cum ramane cu cererea in casatorie. Apoi estimeaza masura inelului si pleaca.

Tatal lui Tarou il intreaba daca este sigur ca asta vrea si Tarou ii raspunde afirmativ. Parintii il sustin si cei mici se bucura foarte mult. El le spune ca nu a renuntat la hamburgerul urias. Si le arata afisul. Toata lumea este incantata. Tatal observa insa o schimbare in comportamentul lui Jirou si Saburou. Si, in timp ce statea pe prispa casei, alaturi de sotia sa, observa ca  plantele celor mici au crescut. 

Saburo si Jirou se gandesc ca probabil este din vina lor faptul ca Tarou nu vrea sa plece in America. Pentru ca banii sunt necesari pentru ei. Fetele si cei micuti nu vor ca el sa plece, insa cei doi baieti mai mari se gandesc ca desi fratele lor vrea sa mearga in America nu o va face.
Intre timp, Tarou era la un serviciu part-time.
Pana la urma si fetele se gandesc ca ar vrea sa il lase sa mearga in America. Se gandesc ca daca ar avea bani, l-ar putea ajuta. Se hotarasc sa isi sparga pusculitele. Cei mari se uita la maruntis, in timp ce cei mai mici "suplimenteaza" suma cu niste piese de la un joc. Jirou, ca un frate mai mare ii priveste, se ridica zambind si le multumeste, mangaindu-i pe par. Saburo observa ceva pe afis si toti copiii sunt entuiasmati.

Dupa ce termina de facut curat in holul cladirii in care se afla, lui Tarou ii vine o idee, inspirat de un mop si incepe sa exerseze. A doua zi la scoala, le impartaseste si prietenilor sai ideea si incep sa exerseze impreuna. Fiecare dintre ei continua sa exerseze:
Tarou la munca, ajutandu-se de mop,
Takako la ea in camera cu ajutorul unui ursulet de plus, in timp ce asculta muzica in casti, sub privirile uimite ale parintilor sai,
Takuya in camera sa, in apropierea aranjamentelui floral, acompaniat din umbra de simpaticul Isogai.
Si desigur la scoala, unde par sa se distreze de minune.
In seara dinaintea concursului, Tarou ii priveste pe cei mici dormind si le promite ca va  face tot posibilul a doua zi. Parintii, care dormeau separat il aud, si zambesc.

Cel de-al 38lea festival al districtului comercial Cer Instelat (Hoshizora) isi deschide portile. La programul de stiri (real) se transmite in direct de la fata locului, corespondenta, Mino,  fiind chiar cea care prezinta vremea, la acea televiziune. Aceasta prezinta evenimentul care urmeaza sa aiba loc in acel an - si anume concursul de Chitara in Aer.
Din studio, i se cere sa ii intrebe pe perticipanti ce parere au. In timp ce Mino se indrepta spre multime ii atrage atentia grupul format din trei elevi care se indrepta spre eveniment. Prezentatorul ii intreaba pe cei trei ce au de gand sa faca in respectiva zi. Tarou ii raspunde ca au venit sa se inscrie la campionatul de Chitara in aer. Prezentatorul ii intreaba daca cred ca vor invinge. Tarou ii raspunde ca daca vor castiga vor primi hamburgerul si il vor putea imparti . Prezentatorul il intreaba daca il vor imparti ei trei, dar Tarou spune ca familia sa este compusa din 9 membrii, asa ca se vor bucura cu totii. Prezentatorul este impresionat de acel sentiment de unitate al familiei si le ureaza celor trei sa dea ce e mai bun. Dupa ce multumesc, acestia merg sa se inscrie.
Pe scena evenimentului, concurentii deja isi prezinta numerele. Tarou este impresionat. Alaturandu-se celorlalti doi in culise, recunoaste ca nu se astepta sa aiba atata concurenta. Takako incearca sa isi invinga emotiile si le spune celor doi baieti sa faca asa cum repetasera. Mimura se uita in jur si la un moment dat ii arata lui Tarou pe cineva. Echipat ca la carte, isi face aparitia directorul. Acesta are o costumatie haioasa si este chiar si vopsit asortat cu geaca. Cei trei vor sa stie ce sa intampla si acesta le spune ca s-a inscris si el. Pe masa din fata lor, se afla o cutie, iar directorul o deschide, in timp ce le spune elevilor ca a fost chitaristul unei formatii de rock, numita Red Vegetable. Scoate din cutie o chitara invizibila si ii uimeste pe cei trei cu maiestria sa.
In sala, mama lui Takako a pastrat locuri pentru familia Yamada. Nu lipsesc nici colegii lor, Sugiura avand un aparat foto cu un obiectiv puternic, pentru a putea fotografia de la distanta. Cand se uita mai bine, Masami si Sugiura il recunosc chiar pe directtorul lor, in persoana concurentului cu numarul 3. Familiile  Yamada si Ikegami ii aplauda prestatia demna de admirat. Trupa celor trei T este fascinata de interpretarea directorului. Dintr-o data, ceva ii distrage atentia lui Tarou. Prin culise, se plimba nimeni altul decat ravnitul hamburger jumbo. Tarou inspira cu nesat.
Pe scena este prezentat premiul... Toata lumea este incantata iar cei mici se duc langa scena, incantati. Tarou si colegii lui sunt decisi sa castige. Parintii lui Takakai sunt incantati. Iar tatal si mama lui Tarou spun ca vor castiga cu siguranta, pentru ca fiul lor nu si-ar dezamagii fratii.  Cand directorul se apropie de elevi, Tarou ii spune ca acesta este visul sau acum si cu siguranta nu va pierde. 

In timp ce isi asteapta randul, Tarou si Mimura stau de vorba pe acoperisul cladirii, unde sunt amenajate niste bani. Tarou ii multumeste lui Mimura ca l-a insotit in aceasta aventura. Si acesta ii multumeste, la randul sau. Pentru prima data a lucrat din rasputeri. 

Sa iti dai silinta pentru lucruri neinsemnate, sa razi din toata fiinta, sa plangi in voie - intr-un fel lucrurile acestea nu i se parusera foarte cool pana atunci. Dar privindu-l pe Tariu, se gandeste ca poate, sa faci aceste lucruri intr-un mod placut, este posibil. Isi doreste sa fie si el asa, datorita lui Tarou. Si ii spune ca se bucura ca l-a intalnit. Takako li se alatura si le spune ca este timpul sa intre pe scena. Cei trei isi propun sa isi prezinte numarul asa  cum au repetat, sa se amuze si sa tinteasca hamburgerul.
Si, ultimii inscrisi, cu numarul 16, isi fac aparitia: cei trei elevi urca pe scena. Sunt incurajati de familie si prieteni in timp ce isi prezinta numarul pe scena. Piesa pe care o interpreteaza este chiar Happiness - pe care o puteti asculta in articolul sursa - linkul la sfarsit. In timp ce ei se afla pe scena, ne reamintim de intamplarile trecute. Zambetele celor trei lumineaza scena si ii fac pe toti cei prezenti sa se ridice in picioare, aplaudandu-i.
In mod miraculos, apare cate o chitara pentru fiecare, chiar si asa desenata cu puterea imaginatiei.
Toti aplauda si ii felicita, chiar si ceilalti concurenti. Profitand de moment, fratii lui Tarou se strecoara pe usa.
Urmeaza sa se afle cine a castigat. Mama lui Tarou observa ca cei mici lipsesc. Toti concurentii sunt pe scena, asteptand rezultatul.  Castigatorii sunt cei cei trei elevi, insa in tot acest timp, ceva se intampla si familia lui Tarou, cu care acesta abia astepta sa imparta premiul, a  disparut.
Pe strazile intesate de oameni, incepe o cursa pe urmele celor mici. Toti ii cauta:: Tarou, Mimura si Takako, parintii.. fara succes. Lui Tarou i se pare ca este strigat si priveste inspre strada.

In sectiunea unde avea loc loteria, o coada lunga de oameni se formase. Cei mici isi propusesera sa castige, dar cineva care se ocupase de organizare, le spune ca fara bilete, nu pot participa la tragerea la sorti. premiul cel mare era de 100 000 de yeni, iar cei mici sperau sa reuseasca sa il castige. le trebuiau 5 tichete, ca sa poata sa isi incerce norocul macad o data. Cei mici nu stiu ce sa faca. Daca nu aveau bani, fratele lor nu isi putea continua studiile. Itsuko zareste un bilet pe jos - atunci le vine ideea sa caute bilete: in cosurile de cumparaturi, in cosul de gunoi, de la persoane care faceau cumparaturi...
Cei mici isi dau silinta, pentru a-l ajuta pe fratele lor, in timp ce acesta ii cauta, la randul lui.
la loterie isi fac aparitia parintii lui Takako - doamna Ikegami strangand o multime de bilete, pentru acest eveniment. Cand se aseaza la rand, doamna Ikegami le observa pe Itsuko si pe Yoshiko, in timp ce intrebau pe cei care stateau la coada daca nu au cumva un bilet in plus. Se indreapta spre ele, intrebandu-le ce s-a intamplat. Fetele vor sa stie daca au cumva bilete in plus. Doamna le intreaba daca vor sa participe si ele la ruleta si sa invarta roata. Fetele ii raspund ca isi doresc ca fratele lor sa isi continue studiile si sa mearga la colegiu. Doamna vrea sa afle amanunte iar Itsuko ii spune ca au nevoie de bani pentru a-l sustine. Tatal lui Takako le spune ca intelege, dar cu doar 100 000 de yeni nu se poate sa... Dar sotia sa il opreste (foarte dragut.. lol). Le spune ca intelege si ca pot folosi tichetele stranse de ea iar fetele sunt foarte fericite. Doamna se straduise sa stranga multe bilete, pentru ca si ei sperau ca anul acesta sa castige. Desi la inceput vrea sa imparta tichetele, pana la urma le da pe toate celor doua fetite, care ii multumesc mult si fug spre celalti copii, nu inainte ca cea mai mare sa le spuna ca este un secret si ca ii roaga sa nu ii spuna fratelui lor mai mare. Doamna Ikegami le promite si fetele se reunesc cu ceilalti bucuroase.


Cand cei mici se pregatesc sa isi incerce norocul, doamna isi cere scuze, spunand ca este cam bagacioasa si nu poate sa taca si o suna pe Takako, chemand-o la loterie. In timp ce se uita la copii de la distanta, parintii lui Takako  il vad pe Tarou si pe ceilalti venind in fuga. Doamna Ikegami ii spune ca promisese sa tina secretul, dar cei mici vor sa castige banii ca el sa poata merge la colegiu. Cei doi sunt impresionati si printre lacrimi spun ca isi doresc ca cei mici sa castige. Tarou vrea sa mearga spre ei dar este oprit de tatal sau, care ii spune sa stea acolo, in liniste si sa ii priveasca pana la sfarsit. La fel ii spune si mama sa. Astfel parintii, si cei trei colegi se uita din departare la cei mici. Aveau 30 de bilete - fix 6 incercari, cate una de fiecare. Primul este Saburou. Invarte maneta si primeste un servetel, ca premiu de consolare. Urmeaza Yoshiko - dar nici ea nu are mai mult noroc. La fel si Itsuko. Nici micutii nu sunt mai norocosi. Mai ramane o sansa - Jirou este ultimul. Toti isi pun speranta in el. Invarte maneta si.... o noua bila alba cade in tavita. Cei mici se uita la premiile de consolare, in timp ce Tarou vibe spre ei si le vorbeste. Cei mici plang si isi cer iertare. Ei ii spun ca e vina lor ca el nu isi poate continua studiile. El le multumeste si le spune ca este fericit, pentru ca toti au muncit din rasputeri sa faca ceva pentru el. Dar le spune ca nu el nu mergea in America pentru ca isi dorea sa fie cu toti al lui. Nu renuntase la nimic din cauza lor. copii il intreaba daca este adevarat si el le raspunde ca da. Nu va pleca si va fi mereu cu ei. 


Banuiesc ca pentru unii poate parea intr-un anumit fel deznodamandul. Dar, oare nu este o varianta foarte fericita? Va... asteptati?


Tarou le spune sa nu mai planga si sa mearga acasa, sa manance hamburger. Toata lumea se strange laolalta, si iata-ne in casuta familiei Yamada, in jurul unui hamburger urias, de care se bucura cu totii, impreuna.

11 noiembrie, la liceu, directorul, insotit de Nagahara, il cheama pe Tarou in biroul sau pentru a-l rasplati pentru faptul ca a castigat jocul. Premiul este o bursa de student la universitatea Jounan. Tarou este uimit. Urmeaza sa fie scutit de taxele scolare, dar... va trebui sa isi ia in continuare mici slujbe part time, pentru a acoperi cheltuielile celelate. Cand directorul il intreaba daca ii convine aceasta oferta, Tarou ii multumeste din suflet.

Apoi ii povesteste colegului sau Takuya ce urmeaza sa faca in viitor, intrebandu-l ce planuri are el. Acesta ii raspunde usor evaziv ... Cine stie? Si apoi adauga: Oare ce ar trebui sa fac?
Takako se inarmeaza cu multa vointa si studiaza din greu, in timp ce parintii sau o sustin de pe margini.


Torii primeste inelul de la Nagahara, Sugiura nu vrea sa ii arate lui Masami fotografiile facute si din greseala le sterge pe toate, profesorul de sport care tocmai venise sa o invite pe Torii duminica primeste o fotografie de la nunta acesteia :)).

In gradina scolii, Tarou si Takako lucreaza la gradinile lor. Directorul constata ca in acel an, au inflorit niste flori mari, devenind fructe splendide. Si se intreaba oare in anul viitor, ce flori vor imboboci. Dupa care le face celor doi "dovlecei" care il privesc zambind o fotografie.

In gradina de legume a familiei Yamada au mai aparut doua plantute - apartinand celor mai mici. Imbracat intr-un costum negru, Tarou le uda cu stropitoarea. Ne aflam in aprilie, cand incep scolile si cei mici se pregatesc de cursuri, in timp ce parintii ii petrec din prag, urandu-le o zi buna. Si iata-i pe cei 9 frati Yamada, pornind spre scoala.


Intrarea in Universitatea Jounan este impunatoare. Tarou se pregateste sa paseasca pe poarta. Isogai ii doreste lui Mimura o zi buna. Acesta ii multumeste si, imbracat intr-un costum elegant, iese din masina. Ceva mai in spate, Tarou mergea linistit. Cand il zareste pe prietenul sau, vine spre acesta razand. Cei doi pornesc impreuna intr-o noua aventura. Efectul pe care il au asupra celor din jur insa, nu s-a schimbat, cei prezenti facandu-le loc sa treaca, uimiti de aura lor de aristocrat ieuropeni, ce-i facea sa para... bogati. De undeva din spate, o tanara cu parul lung alearga spre ei si le se alatura. Este chiar Takako. Si iata-i pe cei trei mergand increzatori si zambind catre... viitor? :) sau poate vreo competitie de chitara in aer.

:)

 

________

Nota: 

Veti putea gasi toarte episoadele stranse la un loc, in articolul sursa.

 

 

sâmbătă, 6 februarie 2021

Povestea Lui Yamada Tarou - ep.09

Buna!

Iata-ne ajunsi la penultimul episod. In noapte.... mi-am recapatat zambetul. Zilele astea au fost cam pline de chestiuni perturbatoare. Dar, desi am furat iar timp din noapte, am revazsut episodul si am facut povestirea. 

Cum vi se pare? Sunt poate chestiuni banale, dar este vorba despre felul in care ni se reamintesc. "... de finete", cum mi-a zis cineva, candva.

In fine. Maine este ultimul episod. In el va aparea si Riida, adica Satoshi Ohno, colegul de trupa al lui Nino si Sho (Tarou si Takuya).  De fiecare data imi doresc sa mai.. continue serialul. Cum ar fi fost? :)

Va las sa vizionati episodul :D.



Rezumat:

In vila in care locuia mai nou familia lui Tarou se aude zgomot. Un vas este spart si cei mici plang, intrebandu-se ce e de facut. El ii linisteste spunand ca vor trebui sa isi ceara scuze asa cum trebuie.
Sefa personalului ii spune ca acela era un vas foarte pretios. El isi cere iertare si ea ii spune ca, chiar daca ii va lua sa faca asta intreaga lui viata, va trebui sa plateasca pentru vaza.
Tocmai atunci apare Mimura si ii spune ca probabil vaza costa in jur de 6 sute de milioane. Imediat, Tarou se gandeste cate crochete ar intra in respectiva suma.
Isi fac aparitia si parintii, extrem, de suparati. Tatal intreaba cine e de vina si cei mici dau vina pe el. Exact cand nimic rau nu parea sa se mai poata intampla, isi face aparitia Takakao si mai sparge o serie de vase.

duminică, 31 ianuarie 2021

Povestea Lui Yamada Tarou - ep.08

 

Iata-ne ajunsi si la ultima intalnire din aceasta luna, de pe blog. In ultima perioada m-au incercat tot felul de trairi. Uneori m-am simtit entuziasmata si fericita ca pot imparti cu voi ceva special. Alteori m-am simtit foarte trista. Aveam senzatia ca pierd ceva special. Foarte special, doar al meu. 

Mi se intampla de multe ori. Probabil ca deriva din faptul ca nu multa lume ma intelege. De fapt, cand eram mai mica si... nu se adunasera atatea, mi se parea chiar amuzant. Mai nimeni nu stia cum sunt de fapt. Acum, nu mi se mai pare atat de amuzant, mai ales ca mi s-au lipit atatea etichete false si unii s-au straduit sa ma faca sa par in anumite feluri, pentru a da ei bine, incat.. probabil am obosit. Uneori as vrea ca oamenii sa ma poata vedea asa cum sunt. Insa.. atunci cand le ofer posibilitatea, se incapataneaza sa vada tot ceea ce si-au creat ei ca fiind adevarul despre mine.

De ce am spus lucrurile astea? Sincer... am obosit. Am obosit de jocul acesta al mastilor si al .. superficialitatii. Al aparentelor. Poate ca este de "vina" si acest episod. Va spuneam la inceput... in fiecare dintre episoade, printre banalitati si exagerari menite sa starneasca rasul, printre maimutareli si prostiute.. se afla chestii ceva mai profunde. Uneori ascunse atat de bine, incat lumea poate trece pe langa acestea, fluierand. Sunt camuflate. Probabil tocmai pentru ca ma regasesc foarte bine cel putin in trei dintre personajele din serial, rezonez cu acesta - este ca si cand as avea revelatia unor lucruri pe care le uitasem, sau sunt pe cale sa le uit. Ceva ca un dus rece, ca un colac salvator. 

In fine... sper sincer ca faptul ca am scris despre el sa ii fie cuiva de folos. Sa aduca macar un zambet. Chiar m-as bucura. :) Sunt fericita atunci cand ii vad pe cei din jurul meu bucurosi. Vreau sa fie bine, sanatosi... si sa zambeasca. Imi place sa fac tot felul de scenarii amuzante, de povesti simpatice si de jocuri interesante. Chiar daca lumea nu ma intelege mereu si, uneori nici cei dragi nu inteleg de ce creez anumite lucruri. As vrea sa ne jucam din nou, impreuna. Si visez la lucruri care unori par imposibile si neverosimile, pentru ca.. de ce nu? Dar asta nu inseamna ca nu stiu pe ce planeta traiesc. Daca aleg constient si responsabil sa copilaresc, o fac pentru ca am un motiv intemeiat. Si a copilari, nu este sinonim cu a fi infantil.

Dar, mai bine sa revenim la antepenultimul episod. Ma gandeam astazi, despre ce sa va povestesc atunci cand s-a terminat. Daca gasesc disponibil pe undeva, online, ma gandeam ca ar fi interesant, dupa ce ne vom lua ramas bun de la Yamada si prietenii sai, sa va povestesc despre un film in care ii vom revedea pe Mimura, Torii si profesorul de sport, intr-o alta ipostaza.  Dar pana atunci, dōzo (poftiti):


Rezumat:

Pe cand se pregatesc sa plece la scoala sau gradinita, cei mici ii cer bani lui Tarou pentru pranz. Se aseaza toti in rand si se amuza ca de fiecare data. Odata cu inceputul scolii, cresc insa si cheltuielile.

sâmbătă, 30 ianuarie 2021

Povestea Lui Yamada Tarou - ep.07

Bunaaaaa!!!!
Stau in sufragerie alaturi de testoase si Kouki ... si Bradu'. Saracul a cam fost scuturat in ultimele doua zile (nu dau din casa, dar vreo doua persoane nu au avut loc de el si l-au cam agatat 😅). Crengile de mai jos au inceput sa se lase... dar parca nici nu a fost iarna, zau asa. Caut o sticla, sau un borcan pentru un proiect. Cu tepi. De brad. Hmmm.

Am aprins si luminitele. Mi s-a parut dragut, cat am urmarit episodul sapte. Trebuie sa recunosc ca am ras cel mai mult la el, cand am vazut prima data serialul. 😁 Sper sa va amuzati si voi, macar asa putin. Ar trebui sa fac cateva comentarii legate de anumite lucruri din el dar... sunt cam obosita si nu vreau sa intind prea mult coarda. Ma grabesc sa adaug textul de la rezumatul poveste si sa il corectez, sa programez articolul si sa imi car toate lucrurile in camera... Si sa dorm bine in noaptea aceasta - am de recuperat la acest capitol.

Am zis sa mai pun o imagine din film. Mi-a placut mult templul acesta. Atat de mult, incat am incercat sa il caut pe google earth. Si chiar l-am gasit. Atunci, in 2014. 

Dupa 15 minute de cautari .... am abandonat. Oare nu mi-am notat pe nicaieri? Pfff... Ei, daca il voi gasi din nou, voi adauga informatia in acest articol.

Mai sunt doar trei episoade, ceea ce inseamna ca maine ne vedem cu antepenultimul.


Rezumat:

Spre finele verii il regasim pe Tarou lucrand de zor sub arsita soarelui. In acest timp, fratii lui mai mici pun ceva la cale. Intors acasa, este intampinat de familie si, dupa ce le da salariul pentru care toti sunt recunoscatori, se pregateste sa gateasca.

duminică, 24 ianuarie 2021

Povestea Lui Yamada Tarou - ep.06

Buna!
Cred ca imi plac intalnirile noastre de weekend - ce bun pretext de evadare si ce poate fi mai indicata decat o portie buna de ras, autentic?

Am terminat ce aveam de facut (inclusiv de mancat pizza) ceva mai devreme, asa ca m-am asezat a revad episodul, ca sa scriu "rezumatul" (care numai rezumat nu este, haha, ca este o povestire a intregului episod, dar in fine). Si m-am asezat atat de bine, ca nu am scris nimic :)). M-am uitat si da-i cu hahaha si hihih si tot asa pana cand s-a terminat. Era sa trec la urmatorul. Hopa! Stai asa Ruxandra ca ai treaba. Acum urmeaza sa il read pe sarite ca sa fac compunerica.

Imi place episodul acesta. :) 

Cred ca am scris deja in articolul sursa ca in acest episod apare o tanara care a mai jucat cu ei si in alte filme. Cand am inceput sa urmaresc eu diferitele filme in care apar si ei, mi se parea foarte amuzant sa recunosc actori si sa identific pe unde i-am mai vazut. Ei bine, tipa aceasta (care joaca rolul regizoarei) a jucat in Pikanchi (2 si 2.5 daca nu ma inseala memoria) - era nevasta si apoi ex-nevasta personajului interpretat de Sho (adica Mimura). Pikanchi poate produce un adevarat soc, urmarit imediat dupa Yamada Tarou si in necunostinta de cauza (adica daca nu esti deloc pregatit privitor la japonezi, in general, haha).

Ah.. si era sa uit, spre final, tanara regizor ii spune ceva: atunci cand va avea succes si va lucra la Hollywood isi propune sa faca un film istoric, in care Tarou sa aiba rolul unui militar si apoi sa paseasca impreuna pe covorul rosu - ceea ce nu multa lume stie este ca, in urma cu putin timp, Nino jucase in filmul lui Clint Eastwood - Letters from Iwo Jima, si chiar fusese pe covorul rosu - unul dintre motivele tunsorii lui din acest film fiind si faptul ca fusese tuns foarte scurt pentru celalalt film. ;)

Dar sa revenim la episodul de zi.


Rezumat:

Caldura verii este apasatoare. Cei mici incearca sa se racoreasca in mica piscina de cauciuc din gradina casei. Il cheama si pe Tarou, dar cand acesta face doi pasi spre ei, piscina peticita cedeaza.

In racoarea din camera lui Mimura, Tarou stranuta si se gandeste ca ar vrea sa ii duca pe cei mici macar o data  la o piscina adevarata. Mimura ii aduce mai multe pachete cu mostre de faina si alte ingrediente pe care le primisera. Tarou este foarte entuziasmat gandindu-se cate poate prepara din faina respectiva, inclusiv un sortiment de clatite facute doar din vegetale si faina (okonomiyaki).
Nu isi termina bine gandul, ca iar stranuta. Cei doi baieti se contrazic referitor la cat este de racoare in casa. Tarou ii atrage atentia colegului sau ca, daca diferenta dintre caldura de afara si racoarea generata de aparatul de aer conditionat in casa este prea mare, poate afecta corpul si cauza oboseala. In loc de reiboubyou insa, el spune reibyoubou si evident acel moment este amuzant, un fel de calilofer/calorifer, de-al nostru.

In fine, Tarou se pregateste sa plece acasa inarmat cu ce ii pregatise prietenul sau, povestind despre cursurile de vara de la scoala si alte part time job-uri. Mimura ii spune ca este mai bine sa ai mai multe lucruri de facut, decat sa te plictisesti acasa. Tocmai atunci trece pe langa ei o tanara si Tarou pare brusc pierdut in visare, nestiind ce i s-a intamplat. Mimura in schimb, fin observator cum il stim deja, se amuza copios.

Ajuns acasa, Tarou rememoreaza intamplarea, pierdut in amintirea parfumului ce il invaluise. Cei mici adulmeca la randul lor mirosul din casa - ei bine, clatita pregatita de Tarou a sfarsit prin a fi arsa. Familia il inconjoara intrebandu-se ce s-a intamplat, asa ceva fiind de neimaginat.  Este indragostit? Si urmeaza un dialog amuzant in care membrii familiei se comporta ca niste reporteri: raspunzand la intrebari puse sub forma de interviu aflam ca: Tarou doar a trecut pe langa persoana respectiva, nu i-a zarit chipul, dar este cam curios in ceea ce priveste totul. Mama concluzioneaza: este cu siguranta vorba de dragoste.

Si in familia Ikegami, aflata la masa, se vorbeste despre dragoste. Takako le spune ca nu este vorba de asa ceva, dar mama ei ii explica faptul ca ar fi vorba despre un fel de "maladie" provocata de indragosteala. Takako se incapataneaza si atunci parintii pun in "scena" un scheci amuzant, in care pretind ca isi amintesc cum erau ei pe vremuri si insira "simptomele":
- nu ai apetit
- orice ai face te gandesti la el
- chiar daca incerci sa il uiti, nu poti
- daca inchizi ochii, vezi zambetul lui
Urmarind de fapt care sunt reactiile fetei lor, pentru a concluziona din nou ca este vorba despre.....


"Cu siguranta dragoste!", spune si Mimura a doua zi, in timp ce Tarou ii povesteste ce i s-a intamplat. Mimura se amuza copios. Apoi ii vine o idee, in timp ce o priveste pe Takako. Se intoarce spre Tarou ca sa il invite acasa la el, pentru a verifica despre ce este vorba. Tarou accepta in cele din urma, pretextand ca este vorba, desigur, doar de "verificare", dar neobisnuit de distrat.

In pauza, Takuya ii spune lui Takako despre ce se intampla cu Tarou si ca ar putea fi indragostit. Ea pretinde ca nu o intereseaza, asa ca Mimura pleaca. Nu face nici doi pasi ca Takako il opreste intreband cum este persoana respectiva, dupa care, intrebata de Mimura daca isi face griji, spune ca nu e treaba ei si pleaca. Mimura ii spune ca Tarou urmeaza sa o intalneasca pe persoana de care poate ca e indragostit in dupa amiaza aceea. Reactia lui Takako este una usor fortata, exprimandu-se cu termeni onorifici, ceea ce implica o doza de sarcasm (ceva de genul: cred ca este minunat daca domnul actioneaza dupa cum doreste :))))) ) si pleaca razand fortat.

La liceu isi face aparitia o tanara care atrage atentia tuturor.
Orele s-au terminat si Mimura ii priveste pe Tarou si Takako, fiecare prins in bula lui. Tanara Kotami il observa pe Mimura, apoi este total captivata de Tarou, cel aparent indragostit.

Tanara este o fosta eleva a liceului, acum in anul 4 la colegiu. Directorul se bucura sa o revada si ii multumeste pentru cadourile aduse (de la hotelul ei). Fata ii prezinta un scenariu, al filmului "Licuriciul". Directorul se intreaba daca ar putea avea si el un rol. Tanara isi doreste sa realizeze un film despre un tanar foarte sarac si o tanara foarte bogata. In timp ce ii povesteste si profesoarei Torii (pentru ca voia sa lucreze cu elevii din clasa speciala la acest proiect) aceasta din urma tresare, amintindu-si de situatia speciala a lui Tarou. Nu apuca sa spuna insa nimic, pentru ca tanara i-o ia inainte, argumentand ca va apela la contraste (fara sa stie ca alege chiar un baiat sarac in locul celui sarac), alegand baiatul care are cea mai aristocratica prezenta.


In timp ce asteapta intalnirea, Tarou este foarte nervos, iar Mimura abia isi mai stapaneste rasul. Cand fata in casa se apropie de el, Tarou, care o recunoscuse, are iar aceeasi traire, inima batandu-i puternic. Dupa ce fata pleaca, ii spune lui Mimura. Acesta il priveste serios si ii spune ca ii cam place sa flirteze. Apoi cand Tarou este coplesit de situatie, izbucneste in ras, fara ca acesta sa il vada.

Takako se afla la karaoke, alaturi de prietena sa, pretinzand ca se distreaza. Se gandeste la ce ii spusese Mimura si ca, desi incercase sa il uite pe Tarou...

Dar nu aflam ce vrea sa spuna, pentru ca ne reintoarcem la resedinta lui Mimura, unde isi face aparitia chiar tanara care trecuse cu o zi inainte pe langa baieti, dandu-i viata peste cap lui Tarou. Aceasta ii ofera o prajitura speciala lui Tarou. Cand se pregateste sa guste, apropiindu-se de prajitura, sesizeaza ceva. Isi cere scuze si se apropie de tanara, recunoscand parfumul care ii facuse inima sa bata nebuneste. Mimura nu mai rezista si pufneste in ras, explicandu-i ca tanara era o profesoara care a venit sa le invete pe menajere sa faca prajituri. Acest lucru il lamureste pe Tarou de ce si fata in casa avea acelasi parfum. Ca si profesoara. Ca si .... TARTA. :)))
Revenind la tarta de fructe - care este minunata, Tarou se bucura de savoarea acesteia, in timp ce colegul lui ii spune ca, desi are un simt al mirosului excelent, faptul ca a confundat un parfum al unei tarte cu dragostea, este cu siguranta ceva fenomenal. Tarou il intreaba pe Mimura cand si-a dat seama ca el de fapt reactionase la mirosul tartei si nu era vorba de dragoste, la care Mimura ii spune ca inca de la bun inceput. Si toata lumea se amuza, in timp ce Tarou se "lamenteaza" ca trebuia sa i se fi spus :)))).

Takako este foarte fericita cand afla ca Tarou nu era indragostit. Mimura ii spune ca ea e usor de citit, apoi incepe sa mai spuna ceva, dar se opreste. Dupa care ii ureaza fetei multa bafta si concluzioneaza ca a doua a trecut si de baza a doua, cu succes (ca la baseball). Cand Takako se indrepta catre Tarou, decisa sa-i vorbeasca, apare tanara regizoare si incearca sa il convinga pe baiat sa participe la proiectul ei. Este nevoie doar de o cutie de instant pentru clatite (speciale - la care visau cei mici de mult timp) si de un permis la piscina hotelului si Tarou accepta.

Takako afla de la multimea de eleve in delir ca Tarou va aparea in filmul lui Kotami. Ajunsa in clasa se alatura colegilor. Si Sugiura isi face aparitia dorind rolul principal. Primeste insa in grija aparatul de filmat, si ajunge la concluzia ca e perfect asa, mai ales dupa ce afla ca personajul principal este foarte sarac. Imbracat cu un sacou peticit, Tarou trebuie sa isi imagineze ca ar coase ceva. Este atata de convingator, incat toti incep sa vada ceea ce coase, ba chiar sunt teleportati in interiorul casei lui Tarou ....
Toti sunt impresionati de interpretare. Mai ramane sa fie gasita eleva care va juca in rolul fetei bogate. Takako pleaca, fiind convinsa ca ea nu are sanse, in timp ce celalalte colege incearca sa o impresioneze pe regizoare. Mimura o opreste dar Takako il infrunta, spunand ca poate pentru el este ca un joc, dar ca ea chiar si-a facut o gramada de griji. El ii spune ca crede ca ar fi interesant daca ei doi (Takako si Tarou) s-ar intelege bine. Apoi ii spune sa nu mai renunte asa de usor, pentru ca asa pierde multe oportunitati. Takako se intoarce in clasa si, dupa ce spune convingator ca "nu exista lucru mai important ca banii pe lume", primeste rolul. Astfel, fata dintr-o familie modesta, va juca rolul fetei bogate. Tarou o felicita si prietena ei se bucura. Takako isi imagineaza cum va arata imaginea lor pe copertele celor mai grozave reviste. In timp ce plecau de la scoala Tarou o complimenteaza pentru prestatia avuta: s-a simtit ca si strigatul insufletit al unei persoane care chiar iubeste banii (ahahahahaha). Intrebat de ce a acceptat, Tarou ii  raspunde simplu: pentru mixul de clatite si invitatia la clatite. Takako se intreaba daca este ok sa renunte la visul ei de a se marita pentru bani cand, apare mama ei, care il invita pe Tarou la ei acasa.

In tot acest timp, intrebarea care ii tot revine in minte lui Takako este: oare este bine sa fac asa?
Tarou se uita amirativ in casa colegei, in timp ce tatal lui Takako este imbracat la costum. Tarou lauda preparatele de pe masa, iar tatal fetei ii spune baiatului ca se vor ocupa sa o invete si pe Takako sa devina o sotie priceputa, ca mama ei. Tarou raspunde ca el crede despre colega lui ca va deveni o sotie minunata, la fel ca mama ei (hahaha). Dialogul este absolut amuzant. Iar imaginatia fetei o trimite intr-un viitor in care ea si Tarou refac tabloul prezentat de parinti. Patrunsa de acea perspectiva, fata se trezeste ca spune cu voce tare ca nu poate alege pe cineva sarac. Parintii se uita la ea stupefiati, dar Tarou, netulburat, se gandeste ca este o replica din film. Si situatia este salvata.

Mama si cei mici sunt fericiti cand Tarou le aduce cutia pentru pancakes de la Kotami. Si stabilesc sa o prepare pentru o ocazie speciala pana atunci stand in altar.
Takako citeste replicile din scenariu si gaseste greu de spus partea cu "te iubesc oricat de sarac ai fi".

La filmari, Directorul este imbracat adecvat, in caz ca i se rol. Si Sugiura se pregatise, dar ajunge sa fie tot in echipa celor care ajutau - sa tina un panou. Directorul "il citeste" iar pe Takuya - care venise sa vada ce fel de scena de iubire vor avea cei doi colegi de filmat.
Actiunea are loc in trecut - vezi uniformele (apropo, uniforma purtata de Takako seamana cu rochita mea, care este chiar o uniforma stilizata .. hihi). Urmeaza mai multe cadre foarte dragute: plimbare pe bicicleta, un cadru alaturi de licuricii magici, altul in care se adapostesc de ploaie. O mica particica plina de emotie din viata de licean japonez de pe vremuri.

Dupa filmari, Takako este invitata de Tarou acasa la el, ca sa ii multumeasca pentru invitatia la masa. Ea vrea sa plece, dar este "capturata" de cei mici. Fiind o ocazie speciala, urmeaza sa pregateasca pancakes. Inconjurata de toata familia, Takako intelege in sfarsit ca s-a inselat. Poti fericit si atunci cand esti sarac. Poti gasi fericirea adevarata atunci cand imparti si te bucuri de o clatita, alaturi de cei dragi.
Inconjurata de familia Yamada, Takako se bucura alaturi de ei de delicioasa clatita si in sfarsit, gaseste forta sa spuna replica de film, cu incredere: "Chiar daca esti foarte sarac, te iubesc!"
Doar ca, de data asta, Tarou care juca atat de bine rolul baiatului sarac, cand era vorba de iubire, este dezastru... Nu poate spune deloc asa cum trebuie "Nu pot trai fara tine " (hahahaha). In cele din urma, dupa ce Kotami ii spune sa puna sentimente in ce spune, Mimura se aprope de el si ii spoteste ceva. Urmatoarea incercare iese perfect. Si iata, filmarile se incheie si filmul este un succes.

Tarou nu prea intelege ce ii spune Kotami, referitor la film (si aici vine acea trimitere catre Hollywood, care este mai mult ca sigur intentionata :P vezi in introducere de ce). Dar este incantat sa primeasca biletele pentru piscina.
Mimura ii ureaza succes lui Takako pentru urmatoarea etapa. Seara, mergand spre casa, Takako si Tarou povestesc despre film. Ea isi doreste ca filmarile sa nu se fi oprit niciodata. El isi doreste ca vara sa nu inceteze. Atunci Takako isi face curaj si repeta replica din film.
Tarou se intoarce incet spre ea zambind si ii spune ca...... suspans...