Nu mi-e teamă să lupt ca să fiu văzut.
Masca nu-i pentru tine, ci pentru a-i proteja pe cei apropiați ție. (Christian Bale)

05.10.2013

Geniile și Dragostea... în marșul Relativizării!?


Poate că Geniile au reușit să ne țină la suprafață... să nu cădem de tot.
Parcă Geniile ne-au dat consistență Dragostei, nu?

Geniile ne-au întors înapoi de pe drumul pierzaniei...al carierei bezmetice.
Geniile ne-au arătat că Iubirea face minuni și Isus nu e doar un concept pe post de exemplu postat de gânduri în suflete.... sau de agățători multimpli prin biserici, nu?

Geniile au arătat fără echivoc că dragostea ne salvează, iar noi acum, că nu mai avem genii încercăm să ne păcălim cu poezii ca să, chemăm DRAGOSTEA.
Ea nu vine acolo unde FAPTA a trimis populația la farmacii sau la miracole pe care nu le mai crede nimeni.

FAmilia? Doar dragostea instinctuală-cea la prima mână, pură, necizelată, fără forma perpetuă care anunță finalul desăvârșirii. Doar cu Ea, ești aproape mort. Te pasc alți hămesiți...văduviți involuntar...de necredința frumuseții universului termen, pe care, cei mai mulți îl confundă: de la futut la mângâire, de la miracol la un zâmbet, ivit parcă de nici unde... Dumnezeu cu mila.

...controversă, duplicitar, chiar? ...Da. Însă Nu Curvă, Nu proastă...
                   Unul din geniile românilor Adrian Păunescu. Un ajutat conjunctural desigur
*

23.09.2013

Eşti frumoasă. Într-adevăr. Dar eşti proastă.

Atunci când spui că ai o copilărie fericită...
Şi când ai oamenii minunaţi lângă tine care continuă să îţi slujească inima....
Şi tu măria ta, de dragul vremurilor adaptate politizându-ţi-o!!! crezi că eşti pe drumul Iubirii. Este ca şi cum aş spune despre mine că sunt dependent de viol dar îl fac cu dragoste pentru că am plăcerea de a merge la Biserică să mă-nchin şi spovedesc şi să mi se ierte păcatele.
Cum să te judec sau să te condamn? :)
N-aş putea face asta. 
Te atenţionez însă, că joaca frumoasă a cuvintelor, ieşite jumate din minte jumate din inimă este boicotată şi la tine!!! de ieşiri necontrolate ale gusturilor tale (verificate) pentru bărbaţi.
N-ai fi singura care te păcăleşti cu acordul Tău.

PS: Iubirea lui Dumnezeu asupra ta...generoasă de altfel, nu ţi poate da rapid sau expres gânduri sau sentimente mahalagistico-îndoielnice. 
Asta arată că poţi da dovadă singurică-şi neforţată că eşti PROASTĂ.
 Desigur "prost" înseamnă: să nu ştii şi să nu vrei să ştii, să argumentezi şi să vezi în doi. 
 Morala: O situaţia amplă poate fi defalcată oricum, numai ca subiectivitatea prostiei să se retragă într-un colţ. 
Iată confuzia preferată a Vorbitorilor De Iubiri.
Cretini de fapt, sunt la tot pasul! Noroc că nu au pretenţia la iubire, ci doar la mâncare şi dreptate, iată entropia. De fapt,Dumnezeul pro-stiei care desigur nu este de condamnat, ci de apostrofat: -Bă te-ai născut obosit şi ai vrea ca la televizor să-ţi vezi personajele preferate Harapul Alb şi Cosânzeana fericiţi la Roşia Montana în USL!? :) 

18.08.2013

Regele Cioabă a murit!

                                                            Mic corolar al regi-mului

Nu, nu a murit. A murit (din nou) noţiunea de"Rege"pentru a se revigora mai vechiul principiu: "Râde Ciob de oală spartă".

Termenul de rege la români este sinonim cu îmbuibarea, cu delăsarea, cu indiferenţa şi ignoranţa strălucitoare, care are puterea înzestrată social de a fi... in se si za bil!

"Regele" este similar şi îl asociem  cu văzutul sacilor în căruţă. Acel orgasm corect de altfel al nesimţirii ulterioare, şi asta deoarece include cele două părţi componente statale:social şi familial, din care "ajunsul" sau "împlinirea" recomandă statutul salutar şi retrograd de "burtăverde-cu ea la soare" în propria ogradă; iar de acolo implicarea formală care să-i menţină starea recunoscută.

În fond, vorbim(la nivel naţional) de menţinerea aparenţelor cu rolul de a ascunde problemele sub preş, de care ai habar, dar, te întrec toate prin dimensiunea uriaşă de care îţi pemiţi să stai la umbă, că ai sceptrul.

(Şi)ăsta, a stat până în ultimul moment al vieţii... mai mai că ar fi putut veni Maica Domnului să-i arate recunoaşterea Sa; să-i ofere viaţa cu porcuşori la proţap veşnică. Ceea ce, nu l-a deranjat nici cât negru sub unghie. De ce?  Pentru că a învăţat de la toţi ceilalţi că pe PĂMÂNT important este să bagi în tine şi-n cei dragi. Şi nu, nu este genocid pentru că a devenit port-popular: să simţi-pentru tine, autosuficienţa mediocrităţii trasă de altfel din securitatea ceauşescului neamului.

ps-de florile merilor
Diferenţa între un rege şi un preşedinte este dată de numărul de admiratori şi de interesaţi care îţi dă feedbackul necesar. Până la urmă, un preşedinte este un îmbuibat profesionist unde starea sănătăţii lui este dată de cantitatea de imbecilităţi gestionată până în momentul punerii în funcţie. De acolo educaţia de acasă îşi spune cuvântul, însă el ce face?... cosmetizează vorba care i dă pretenţia de cuvânt, pentru ca aceasta să ajungă literă de lege la prostimea nevoiaşă.

corolar: orice andreiradu-eminent al inteligenţei mioritice-cu tot cu porumbeii păcii este insuficient(dar necesar). pentru că: nu are funcţia de intrare în miezul dodoaşcei. aplombul intens al dimensiunii abordării sale prezintă sincope deoarece nu poate realiza Marea Ieşire din subiectivismul naţional, acea detaşare....de personal cu care se identifică. puţin mai mult.

04.08.2013

Cele 2 tipuri de munci ale noastre


Munca? Nu este brăţară de aur, ea este acum doar un pseudolux, însă esenţial.
Să vedem cum se traduc cele două părţi muncitoreşti ale românului: înainte şi după 90


1-- A Munci: Efortului îi răspundeai cu frumuseţe-manifestarea artistică a inimii.

2- Şmecheriei ei. Tacticizarea şi abilitatea muncii îi corespund acum băşcălia şi zgomotul.

Dacă din primul a reieşit:privirea, expresia, inocenţa, din cel de-al doilea, din generaţia nouă iese doar dulceaţa zaharisită a esteticului şi mai apoi sex-appealului. Şi nu că este rău, ci pentru că este şi se doreşte prost*, noţiune care se traduce ca:"nevoie utilitară de slab", adică în "păcălire", recte tăierea crăcii de sub picioare pentru a ne fi NOUĂ înşine şi familiei noastre "bine".
Exemplu:
 Veronica, cel mai bun film de copii(şi pt o sută de ani mai înainte) nu va fi întrecut de nicio altă producţie cinematografică, prin simplu motiv că "mama idioţilor"(STATUL) nu că va fi mereu însărcinat/ă, ci pentru că va fi întâi însărcinată înainte să iubească şi să respecte ori să înţeleagă SENSUL Ei. Adică un fel de animală-corectă, unde puii-masculi o exploatează spre durerea avantajului ei.


13.07.2013

Iubesc



Un ţigan

 
Cât aş vrea să-mi reprim ciudăţenia asta interioară nu o pot face la infinit... 
Desigur, iubesc ţiganul ăsta dpdv spiritual, asta pentru că l am auzit vorbind-vibrând-disimulând  la scenă şi în culise.

Ştefan Relu Mihalache este ceea ce se cheamă un ARTIST, dacă vreţi o îmbinare perfectă între un lăutar, un manelist şi un interpret de muzică uşoară. Nu ştiu dacă " uşoară " este termenul cel mai potrivit într-o lume de grei-obezo-sensibili şi puritano-conservatoro-grosieri dar, Mihalache este un mic geniu răsărit de aiurea într-o Românie căpiată de simulări  şi medio-a-crităţi în căutare de orice numai bani să iasă.

Connect-R este de departe deasupra multor compozitori şi cantautori ai României neo-moderne, şi asta datorită pasiunii sale, a unei simţiri la superlativ(FEELING ) şi dedicării totale pentru muzică.
Trecând peste faptul că este artistul care după revoluţie a născut cea mai Iubită melodie a românilor "Vara nu dorm" cu zeci de mii de vizualizări triplate de ascultări, cel mai mult m-a enervat da! că în momentul auzirii "Mai dă-te-n dragostea mea", mi s-a părut (şi mult timp de la apariţie) o băşină răsuflată, şi o contra-reclamă dragostei şi chiar liniei melodice!!?

 Acum însă consider o încercare reuşită a ţiganului de a răspunde controversei inimii,Dragosteia "ţigăniei" sentimentului uman, prin interpretarea şi zgubilitismul versurilor. În fond nişte Elfi ai inimii înşurubaţi surprinzător.. 

Vi-l las să-l descoperiţi...atunci când inima vă va spune.
Deşi... pentru cei mai mulţi mângâierea(sau trezirea) ei este egală cu umilirea, confuzia sau inferioritatea.

Plus de asta i-o dedic persoanei de care mi-e Dor şi ea ştie asta...
 Cu toate că, fiind femeie e o mare varză în capul şi-n inima ei. Tocmai de aceea o Iubesc, că e varză!
Ăsta este chiar MESAJUL: Dă-te-n Dragostea Mea. :)
(Şi să vrei nu poţi, şi asta pentru că eşti,dusă. Deci, n-ai cum ignora. Insesizabilul este chiar Iubirea. Beţia de care te prevalezi. Adică acea frică a sensibilităţii Lumii. Un soi de clit voit depărtat de tine şi viaţă)
Sper să fiţi şi voi, la fel de norocoşi. Adică să nu daţi de inteligenţă şi siguranţă, ci de varză cu multe, foarte multe.... foi.
 Cred că ăsta e idealul, să dai de foi: la propriu şi la figurat erotice, spirituale, educaţionale.
Cine poate mai mult?
Noroc cu Răspunzătorul: Who care s? 

Căutati pe acest blog