Nu, nu a murit. A murit (din nou) noţiunea de"Rege"pentru a se revigora mai vechiul principiu: "Râde Ciob de oală spartă".
Termenul de rege la români este sinonim cu îmbuibarea, cu delăsarea, cu indiferenţa şi ignoranţa strălucitoare, care are puterea înzestrată social de a fi... in se si za bil!
"Regele" este similar şi îl asociem cu văzutul sacilor în căruţă. Acel orgasm corect de altfel al nesimţirii ulterioare, şi asta deoarece include cele două părţi componente statale:social şi familial, din care "ajunsul" sau "împlinirea" recomandă statutul salutar şi retrograd de "burtăverde-cu ea la soare" în propria ogradă; iar de acolo implicarea formală care să-i menţină starea recunoscută.
În fond, vorbim(la nivel naţional) de menţinerea aparenţelor cu rolul de a ascunde problemele sub preş, de care ai habar, dar, te întrec toate prin dimensiunea uriaşă de care îţi pemiţi să stai la umbă, că ai sceptrul.
(Şi)ăsta, a stat până în ultimul moment al vieţii... mai mai că ar fi putut veni Maica Domnului să-i arate recunoaşterea Sa; să-i ofere viaţa cu porcuşori la proţap veşnică. Ceea ce, nu l-a deranjat nici cât negru sub unghie. De ce? Pentru că a învăţat de la toţi ceilalţi că pe PĂMÂNT important este să bagi în tine şi-n cei dragi. Şi nu, nu este genocid pentru că a devenit port-popular: să simţi-pentru tine, autosuficienţa mediocrităţii trasă de altfel din securitatea ceauşescului neamului.
ps-de florile merilor
Diferenţa între un rege şi un preşedinte este dată de numărul de admiratori şi de interesaţi care îţi dă feedbackul necesar. Până la urmă, un preşedinte este un îmbuibat profesionist unde starea sănătăţii lui este dată de cantitatea de imbecilităţi gestionată până în momentul punerii în funcţie. De acolo educaţia de acasă îşi spune cuvântul, însă el ce face?... cosmetizează vorba care i dă pretenţia de cuvânt, pentru ca aceasta să ajungă literă de lege la prostimea nevoiaşă.
corolar: orice andreiradu-eminent al inteligenţei mioritice-cu tot cu porumbeii păcii este insuficient(dar necesar). pentru că: nu are funcţia de intrare în miezul dodoaşcei. aplombul intens al dimensiunii abordării sale prezintă sincope deoarece nu poate realiza Marea Ieşire din subiectivismul naţional, acea detaşare....de personal cu care se identifică. puţin mai mult.
Paradoxal sau nu societatea românească înaintează virtuos şi cunoaşte o dezvoltare spectaculoasă în dreptul scenariilor de tot felul. Nu ar fi nimic nociv dacă strategiile nu ar fi şi foarte uşor predictibile. De aici şi sumedenia de clacări cu stagnările de rigoare. Rolul ingrat al domnişoarei Speranţa îşi pierde treptat din aerul credibilităţii trecând pe tărmul formalităţii, acolo unde convine oricui. Ei i se dă rolul de îngrăşat aparenţele de tot felul.
Eşecul diplomaţiei şi dragostei părinteşti va naşte monstruleţi:sexuaţi/asexuaţi
Efervescanta creatoarea economie subterană îşi dezvoltă monştrii ei pragmatici. Munca conceptul în sine este deja scindată între patron şi angajat, şi reflexia ei puterea şi opoziţia; convertită într-o ură colorată-democratic, fără sorţi de izbândă. Aidoma bărbatului care ŢINE femeia, şansa succesului modelului tradiţional(familial) este efemeridă şi se ţine de un fir de aţă; nicidecum (de)o regulă, sau un "destin" aşa cum le-ar place multora să creadă.
Sictiriştii se întâlnesc aici cu plictisiţii, responsabilii cu tradiţionaliştii
Poezia, educaţia fizică, competiţia, fair-playul, pasiunea, creaţia pălesc în faţa corectitudinii, a regulilor ce trebuiesc a fi slujite cu sfinţenie. Strategiile proaste(dar corecte) urmăresc doar respectarea subordonării: ele garantează circuitul banului, iar în urma lui important devine să nu laşi sufletul în manifestare. Mai concret discernământul şi timpul acordat argumentării trebuie anihilat. Naturaleţea trebuie înnăbuşită, nu de unul singur de exemplu, împotriva ei se coalizează artificialii, impotenţii de toate culorile partinice şi spirituale..
Orice subiectivitate se confundă adesea superb cu prejudecata şi trebuie văzută dinainte obiectiv în familie şi în orice instituţie. Aşa avem în viaţă: proaste(uraa..), urâcioase, frustrate, o armată de depresioniste şi CONSECINŢELE: curvari eficienţi, afemeiaţi, şefi-preoţi ascultaţi/aşteptaţi cu sfinţenie.... ?????
Şi,, uite aşa...scenariile de film sporesc! Dar şi de viaţă: chicioase deopotrivă crude, necredibile, neofertante. Din motivul ăsta şi teatrul are trecere la simţurile românului mai uşor decât producţiile cinematografice proprii. Avem nevoie să ieşim din imaginarul cotidian! Se simte nevoia să respirăm puţină iarbă. La munte sau la Kitzbuel ori chiar la salonul de masaj, nu poţi ajunge aşa uşor! De ce sunt milioane de scenarii urmărite? Pentru că ele NE ARATĂ CUM am putea, cum este sau "ar" fi firesc să trăim!
Limba nu se confundă cu vorba. Cuvântul este ca apa de izvor. Limba dă sens, ba chiar plăcere. Iată Frica Naţională!
"Cum" nu este similar cu "posibil", şi asta pt că ne place să ne alintăm şi masochizăm de mici: Creştem cu toţii atât de frumos...şi reciproc adulaţi iar, la maturitate nu mai dăm doi bani pe credibilitate. Dacă... ne referim la EDUCAŢIE: ne căcăm pe noi (plăcere nedisimulată pentru cuvânt) aruncând pisi-ca în cur-tea...diverşilor şi terţilor. Aşa ne-am trezit* (cu şi fără ghilimele)cu toţii că trudirea, responsabilităţile şi repetabilităţile se duc către?.. către? , Twiter şi Face-bok. În fond ne aratăm reciproc unii la alţii-nevoia de scenarii, de creaţie sau că naturaleţea ne-a zburat, ni s-a depărtat, luat. Vrem prin astea să ne identificăm, să ne valorizăm. Este ca şi cum am răcit şi vrem un fervex pe care-l luăm şi dorim să avem febră şi a 2-a zi până... la ultima a vieţii. Mersul la farmacie a devenit o laudă a inimii familiale.
Ni s-a luat bucuria ca sufletul să producă!
Poate n-a existat niciodată, dar astăzi ca să-ţi prostituezi Sufletul este un lux, care se tratează într-un cuantum de orgasme neaşteptate sau nedorite pentru: a ne surprinde plăcut. Micile bucurii se împart şi explodează totodată!
Nu pot să nu le mulţumim celor ce ocolesc orgasmul, necăutătorilor de soluţii naturale, detectivilor de respectări ale regulilor de imbecilizare sufletească, ei oferă gratuit vitamine beatitudinale. Depinde fiecare în ce le poate converti.
Este adevărat aparenţele ne ţin în viaţă dar ele, nu ne garantează existenţa, respectul, rostul, sensul şi fiabilitatea relaţiilor noastre sociale, familiale. Curva supremă numită Statul român mizează în continuare pe una din esenţele recent importate, în speţă a manipulării occidentale: un cur imens şi fraged!
Nu negăm, nimeni, dar nu ne luaţi copiii. Oricum asistentele tv vrem doar să le futem. Ecuaţia casnică are şi ea dreptul la ozon. So? Ce ar mai fi? Da da.., ar mai fi că undeva la 15%din respiraţiile naţionale nu se uită la televizor(un fel de facebook învechit). Altfel spus: Nimic. Dumnezeule! Hai la treabă, că noi suntem atenţi la ce ni se spune!!!
*******************
"dacă azi ai cumpăra... un cerb, fără frunze n-aş veni la tine" :)
În drumul nostru al fiecăruia dincolo...trecând peste anii copilăriei şi adolescenţei de a putea identifica şi recunoaşte ceva... "UN CEVA" cu care să fim contemporani sau să ne mândrim că suntem reprezentanţi ai vreunui model de viaţă ne trezim, doar unii desigur, cu totul în jur îmbibat în relativizare şi cu un subiectivism demn de o soartă mai bună să nu-i zic chiar de "prost gust".
Trecând peste valorile clasice cunoscute de noi toţi, de "ignoranţa ca balsam" sau "sensibilitatea în ameninţarea violului", stările noastre sunt departe de a-şi găsi o constantă şi nu-şi pot regla un echilibru sperat între dorinţă şi faptă. Şi asta pentru că atmosfera socială a deturnat sensul iniţial dintr-un comunism tembel păstrând în moderare instinctele animalice-necunoscute în unul al Exploatării celuilalt!
Ceea ce în trecut mijea printre diverse modele culturale împletite şi amprentate de tradiţiile noastre, astăzi a dispărut ca şi valoare-acceptată şi anume un: "Generator de naturaleţe"...un Firesc pe care relaţiile sociale îl întrevedeau cumva şi la care sperau într-un fel sau altul. Astăzi nu mai este cazul, TOTUL a rămas în furnalul familiei tocmai pentru a se trăda...în exterior. Aşa aflăm sau ne dăm seama că nimic nu se mai încadrează în firescul de odinioară, în traducere: acceptat,înteles,oficial îmbrăţisat, crezut ca valoare intrinsecă, iar păstararea aparenţelor a devenit(???) nevoie stringentă de a mai putea salva ceva.
Desigur una este "ceea ce ştim" şi alta este "ceea ce fumăm" că nu avem încotro. Cu una pleci învăţată de acasă şi alta manifeşti în colectiv. Şi aici chiar cei ce nu fumează inhalează "prostii" şi care la rândul lor le vor trimte mai departe celorlalţi ca bun-vicios asumat, legalizat la Jude-Prim-Marie. :) Cum am mai putea înţelege "firescul"? Zic că...prin înţelegerea acelor "vechi" valori comune, ce între timp s-au preschimbat sensibil la nivel psihologic. De asemenea trebuie "VĂZUT" şi ca percepţie a noastră ce nu mai se poate stabilza, ca şi credinţă acceptată(în adevăratul sens al cuvântului) din perspectiva unui "numitor comun", dar şi al unei diversităţi care scapă, şi mai mult decât atât...
Cum ne dăm seama că "nimic nu mai este firesc"? Şi că tragem precum măgarii greu la deal cu boii minusculi de Sens? Simplu. Dar este necesar să plecăm de la aceleaşi baze şi să vedem că imaginea şi prejudecăţile colcăie... Iaca: -Dai de nişte fiinţe care mult mai mult "vorbesc" dinţii veniţi parcă de la vopsitorie. -Vezi pe cineva "drăguţ", dar care are în faţă, pe piept niste umflături caraghioase pentru a pune tu mâna si toţi ceilalţi...şi asta în idea ca "să fii dorit" care ajuns o "meserie corectă"şi de bon ton. -Televizorul s-a transformat într-un fel de "trend al codurilor" în care NIMENI nu poate şi TOŢI trebuiesc a întelege VIAŢA în termeni POLITICI. -Inteligenţa nu mai este şi nu mai poate fi credibilă în ochii nimanui, ea este satelizată sau sabotată dacă vreţi, de micimi sufleteşti ascunse, de orgolii mici sau de interese meschine... a se vedea atent virtualul andreiraduM-un ciufulitor şi un ciufut părtinitor de sens şi noima. -Producţiile cinematografice românesti, ne arată exact ceea ce simţim şi putem transpune(cu toţii) celorlati. De aici venind şi talentul de a putea "juca": Hidoşenii sau drame... ca laitmotiv naţional! Miştocărelile deja nici nu se mai pun.. -Subiectele predilecte sunt deja OBSESII CONCRETE ale majoritarilor, nu că le-ar fabrica continuu mass media pentru "inimi pregătite" ca asumare!!!! ci, ele "subiectele"astea se învârt cu obstinaţie în jurul MÂNCATULUI,BÂRFEI,SEXULUI ŞI ANLALIZATULUI NEÎNCETAT AL MEDICAMENTELOR DIN FARMACII, ele însele reprezentând Familia-sesibilităţilor!
Se mai întreaba mulţi:-De ce aşa virtual sau real? -Pentru că altfel nu se poate! Nicio minune nu dureaza decât trei zile , ele sunt create din propriul scrum. Focul sperie, creaţia dezbină!
Orice fiinţă(majoritară)este precum principiul JANDARMULui/POMPIERULui: Ai nevoie(cu "N" mare) să "stingă", "să rezolve" şi după... să aştepţi o altă nenorocire ca "el" să intervină! Ăsta este principiul individual existenţial şi evaluator. Oricare din ăstia2 nu este decât un disperat-dezirabil....
Ceilalţi asteaptă şi ei la rând, la visare. Din normă însa nu poţi iesi! Chiar dacă vând Iluziile parţiale, nici macăr întregi. Ps: Vouă nu va venit niciodată să spuneţi: Ruşine!!!?
În ţara în care "deşteptăciunea" are valenţe mai mult decât Hidoase (vezi conotaţia predecesoarei "şmecher")ca atare, acesta împreună cu forma sa "democratică", au devenit cele mai traficate cuvinte în creierul românului din momentul în care...a trebuit să căute elemente ajutătoare pentru a argumenta jumătatea plină a paharului. În speţă să se laude cu ceva... să recunoască într-un fel sau altul progresul de după momentul 89, şi, a ocoli cu graţie motivele care au răpus, încet dar sigur SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT.
Ieri pe un post de radio naţional crainicul ne anunţa cu emfază cum că, elevi din unele licee bucureştene se îmbraca după ultimele trenduri cu coafuri moderne sfidând gerul de afară. Fază care mi-a reamintit de una din dilemele naţionale ce au împărţit profesorii dar mai ales parinţii copiilor în doua tabere: cea pro-uniformă şi cealaltă pro-libertate, de alegere a vestimentaţiei la orele de curs.
Ce mi se pare de-a dreptul fascinant, în toata povestea asta searbădă dar cu iz lambado-mioritic, de care nu se mai aude nimic, este că titulatura de "popor imatur" ne vine ca o mănuşă, iar consecinţa celor 20 de ani post-revoluţionari este una cu atât mai previzibilă cu cât... o întreagă naţie "se plânge" de generaţia tânară sau de teflon(de care nu se lipeşte nimic)cum i se mai spune...deoarece, elementele au în cap numai jocuri, alde Guţă, Becali, şi alte deveniri de Luciu, Cruduţe, Monici sau...asistente Tv.
Întrebare. Singura(sic!):
Este cineva sănătos la cap în ţara asta din spectrul decizional care poate să încerce să creadă că banii lui tati şi mami convertiţi în frizuri futuriste, X5-uri sau vestimentaţii moderne pot să eclipseze dorinţa de a epata sau impresiona pe ceilalţi? ...Şi mai cu seamă fără să influenţeze procesul de acumulare, aventură a cunoaşterii, sau chiar de respect solemn mutual pentru instituţia în sine...a învaţamântului?
Câţi copii pot veni îmbracaţi dupa moda pitzi, funcky sau emo de exemplu, şi mai apoi să pot sta sârguincioşi, curioşi...cu o anume curiozitate, dedicaţi şcolii, liceului precum şi a formării unei păreri în privinţa a tot ceea ce se înţelege ca proces de învaţământ: Şcoala-Profesor-raport timp liber-căutat?
Entuziasmaţii pe dos, de la conducerea Învăţământului.
Care cred şi se încred precum că plozii, aprioric trebuie să vină cu bunul-simţ târâş la Şcoală!!!
Mi se pare destul de firesc ca pentru a doborî un sistem de învaţământ să loveşti acolo unde doare, în INIMA copilului: la cum arată cum se îmbracă, şi mai mult... să creezi fără voia ta zâzanie or competiţie latentă şi estetică între elevi, pentru a-i sustrage câtuşi de puţin de la ATENŢIA pentru materii şi din drumul sensibil în acel moment, de formare a cunoştiinţei. Un pic de libertate poate deveni şi o pierdere, o diluare în mare stil de picătură chinezească. Nu? Ziceţi?
-Cum să nu vrei să omori puţin sistemul, precum orgasmul, şi să găseşti totodată subterfugii de genul: europene/elitiste/emancipate... doar aşa... de dragul schimbării, al Valului citit mai bine al "hei-rupului" entuziast?
Iaca... Am încălecat pe o şa şi v-am tradus povestea, pentru Adormit na! Nu-i aşa că unora care chiar le-a reuşit? Mai doare? Pe cineva? Somnul este la mare cautare.
CONCLUZIE. A-TIPICĂ.
Pentru a evita contrabanda vă sugerez să aveţi nopţi albe, să mă sunaţi... sau să vă bucuraţi pur şi simplu a doua zi că existaţi...împotriva unora(ESENŢIALII) care, v-au furnizat zeci de ani numai somnifere, rareori energizante. Astea sunt tare periculoase.... Am re-inventat însa băutura, Şi visarea, era sa uit.
Ce am opus noi mesajului acestei melodii? Ce am frăgezit...sau urmărit în cele din urmă? ....................................................
Sunt prea optimişti cei care reuşesc şi se încred în propriile arme: cum că iubirea(grija)lor poate arbitra educaţia, relaţiile de muncă, politica şi viaţa în genere.
Ordinea afectivă încă o menţine pe cea socială. Iar capriciile ei... prin vârful fin al iubirii nu face decât să sporească ipocrizia ignoranţei, în competiţie veritabilă cu prostia(dorinţa latentă de a nu afla). De asemenea tot din ordinea afectivă, (violată ca la-carte) continuă să înflorească prejudecata care, la rândul ei, nu reprezintă decât motorul stricat de drum bătătorit împotmolit, în tradiţiile locurilor prin care ne ducem existenţa.
Neutralitatea, este departe de a fi un modus vivendi, şi asta mă face să rămân într-o anume stare de impacientare socială, cu toată opoziţia intimităţii intangibile dar sensibile.
Îmbrăţişez cu voioşie ideea lui Bruckner, ce vede Marea bucurie a vieţii publice precum: "Să împleteşti între ele universuri străine, să evoluezi în contexte diferite, să te delectezi cu trecerea, cu tranziţia, să nu fii prizonierul niciunui grup, să scapi de endogamia* socială(contractarea obligatorie a căsătoriilor), de fatalismul consangvin. Ce poate fi mai sufocant decât aceste congregaţii de persoane care se deranjează unele pe celelaltele şi se axfisiază prin efuziuni reciproce? Asta numai e societatea afinităţilor, ci o mulţime de termite". :) Şi ce mişto să vezi zilnic termite cu pretenţii la nautilus sau titanic(vals).
Au anticipat asta..foarte bine Caţavencii.
Şi de ce optimism... original(fals) românesc? Pentru că se bazează pe: "Speranţa" şi pe o anume ordine "firească" a lucrurilor, a aranjărilor. Iarăşi... pentru că există o LEGE SUPERIOARĂ, încălcată mult prea brutal. Plus de asta unii îşi astupă urechile crezând în victorie, personală, familială, comunitară.
Soluţii, soluţii şi iar soluţii, asta încearcă în aceste zile de foc searbăd driguitorii statului român care parcă s-au trezit din beatitudinea gol-goluţă a entuziasmului cu care şi-au fezandat cititorii, telespectatorii, ascultătorii şi ceilalţi subordonaţi care le-au mai rămas.
După ce s-a încercat...tot ce era posibil de-o minte mioritică în domeniul hoţiei şi manipulării, minciunii şi duplicităţii, şi-n materie de simulare şi festivism s-a ajuns la ideea salvatoare(????) că, doar alegerile anticipate şi plecarea agale a lui Băse mai poate oferi românului oxigenarea de care cu onor trebuie să aibe parte, în anul alegerilor.
Creaţia, platitudinea, originalitatea, frustrarea sau plictiseala notorie a românului visător, pragmatic, sper-gasmic, dă semne acute(în sfârşit)că toată SERIOZITATEA asta oficial-senioral-patriarhală, e de foarte proastă speţă: cu precădere un motor cu injecţie băşinoasă care nu mai impresionează pe nimeni ÎN SFÂRŞIT.
Dar a trebuit să secăm toate holdele şi resursele COMUNICAŢIONALE pentru ca în sfârşit să ne dăm seama că, un Început se face pe nişte baze strategice, sincere şi în orice caz de coeziune naţională.
Acum după ce am obosit, bătut, futut cu drag şi violat boii, acum ne-am trezit să ne uităm la CĂRUŢĂ: Hopa!!!
În timpul ăsta, vizitiul ce a făcut? ... S-a CRETINOIDO-LUXURIZAT! Să fie de vină Sclava Isaura?
Şi în orice caz cel mai grav este că.., este căă: a făcut copii. Aştia s-au împrietenit şi la rândul lor..iar au făcut copii! Vai!
.....
Momentul ZERO a trecut. Acum e 0,1 "dă cu virgulă" cum îi place prietenei mele să spună..
Cine confirmă toate astea? RĂZVAN EXARHU. Un tip pe care vi-l recomand cu căldură..
"A mânca rahat nu e o deviaţie bolnăvicioasă, ci o cutumă socială transmisibilă. Nicicând nu au mai fost oamenii atât de dispuşi să se pupe în fund sau să se înjure, în condiţiile în care nimeni nu le stă cu pistolul la tâmplă. Din cauza asta, e firesc să îşi dorească toţi să ajungă nişte amatori de mare succes. S-ar putea să vă aduceţi aminte de o mare schemă piramidală."
Şi tot el afirmă graţios:
" Cum spunea un prieten de-al meu, românii fac nişte revoluţii care seamănă cu chefurile alea la care te îmbeţi foarte rău, faci foarte urât, uiţi, dar de la care rămân multe fotografii şi filmuleţe. Mi se pare foarte amuzant că tocmai noi, urmaşii vitejilor care au făcut probabil cele mai multe fântâni din Europa, pentru că le tot otrăveau în luptă, avem senzaţia că dintotdeauna am ieşit în stradă de capul nostru ca să ne strigăm nemulţumirile, cum titrează toate televiziunile"
Sau
" Adevărul e că asta e marea noastră măiestrie, facem nişte kestii spontane foarte bine organizate. E foarte interesant din punct de vedere ştiinţific şi fenomenul isteriei care a cuprins mulţi cetăţeni respectabili, care au simţit brusc nevoia să iasă în stradă pentru a susţine programul politic şi social generos de simplu al opoziţiei:Vrem să ajungem şi noi la putere. Ajutaţi- ne şi pe noi, suntem doi lideri acasă, bunicuţa e bolnavă şi murim de foame până la alegeri.
La urma urmei, pe lângă penibilul discursurilor sau al abuzului de media, pe lângă mesajul deloc subtil că nişte iresponsabili vor să ia locul altor iresponsabili, rămâne doar întrebarea dacă nu cumva s-a stricat ceva definitiv în fibra naţiei, pentru că prea nu mai e nici una la locul ei.
După atâţia ani de gimnastică democratică, soluţia vine tot din joc de gleznă de judeţeană de partid. Oamenii de rând şi politicienii gândesc la fel, au memorie scurtă şi planuri pe termen la fel de scurt. Dacă n-ar fi atât de jalnic spectacolul, ar mai putea fi amuzant, cu toată inflamarea şi infantilismul care au cuprins presa şi poporul, deşi au trecut 20 de ani de repetat glumele astea"
*** Corolar Jean reprezintă dorinţa, talentul, audienţa, vestimentaţia, entuziasmul şi expresia cea mai elocventă a dezirabilităţii românului de azi. Atâţia ani după 89 s-a căutat un brand de ţară! El este, multora însă le este greu să accepte. Este adevărat, nici n-au căutat:n-au unde şi nici cu ce, de unde să înţelegem că în faza cu nomenclatorul de meserii nu numai prostituata constitue un mare minus pentru statul român.
Nu e unică nu are proprietatea exclusivităţii nu e deşteaptă...dar ar face-o toţi constructorii de copii toţi o urăsc deoarece ştiu... că în propriul for lăuntric nu aparţine nimănui. ...Uneori avem tendinţa de a ne autodistruge habitatul:)
„Un om deştept rezolvă o problemă, un om şi mai deştept o evită” Einstein
De când educaţia a devenit o problemă prea complicată pentru sexele noastre ocupate cu munca şi şmecheria, chinul de a simţii e chiar o adevărată povară.Şi nu repetabila aia..
Noile generaţii, resimt sau mai bine zis miros foarte bine acest lucru... pentru care Părinţii, au avut destul timp la dispoziţie de se agăţa consolidând o lege nescrisă al dracu' de funcţională:Să nu-ţi baţi capul. Dezirabile sunt de acum:
Şi cum în Epoca Confuziei „a învăţa” a devenit sinonim cu a te trezi plimbat de la Ana la Caiafa, tot ce mişcă...românaşii noştrii au prins „din zbor” că doar, UNELE lucruri se învaţă:Cele care ţi se spun la şcoală, la examene, când ies din gura celui cu buzunar plin şi în orice caz din creierul ăluia ce trebuie să-l suporţi că-i lângă tine. Boon! Cum nu ştim să facem diferenţa între a şti şi a învăţa, ne bucurăm în continuare că putem să trecem fluierând peste Iubire, anulând pedagogia sau tandreţea pe motiv că sunt puerile sau nenecesare.De aici apare şi firescul sau laitmotivul vieţii românului:-Fiecare cu pizda mă-sii.
Răceala devine şi ea o ţintă de acum dezirabilă şi agonică prin formele noi-democratice, nesimţite. Vechii şi proştii bărbaţi (aculturali)sunt râvniţi de multe dintre femei care îşi spun în sine că:Nu-mi mai pasă/Nu mă interesează.
Dacă P.Brukner a scris Tentaţia Inocenţei, cineva trebuia să replice azi cu Tentaţia Prostiei. Prostie ce are ca vehicul sau mobil Ignoranţa. Nu poţi iubi, poţi f.bine fute. Te scapă de repercusiuni, de învăţăminte. Devii adaptat, dar la rigiditate.Dacă ignori sau eviţi simţirea (rotundul /discernământul)numai ajungi la problemă!!!
Suntem nişte aparate de captat sau de mişcat. A te eschiva a devenit o artă. Poţi să vorbeşti şi 2000 de ani, important este să ocoleşti problema. Fiţi ficşi şi la obiect, dar să câştige cine trebuie.
O proastă de la Magic Fm spunea în direct acum câteva zile că Mariah Carey nu a dat publicităţii pozele cu cei doi copii ai ei, pentru că, nu a apărut revista care să plătească preţul corect. CORECT???
Ştiţi ce i-aş face eu ăsteia. Ştiţi? Da?
Concluzie? Nu putem vorbi de manipulare când suntem atât de proşti. PROŞTI. Iar când eşti PROST, şi bucuria e suspectă.
A Simţii:
A prezenta sensibilitate, a-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie.
Dincolo de vina(băgată foaarte politic-os sub preş), bărbaţii-vor sau mai corect spus..ar vrea tot ce e mai-bun să găsească în partenera lor.
Sexi, inaccesibilă altora, înţelegătoare, ca o:mamă, prietenă, tovarăşă de/la... prostii, cazne şi fantasme.
Cum prototipul dorit/visat de milenii nu s-a născut(nu şi că cineva s-ar fi dus cu gândul atât de departe) , cel mai la modă este şi se accentuează: CERUTUL.
Practica e veche. Şi proastă(de fapt ea n-are vină, deloc)
Şi este inclusă în panoplia de onoare a carenţelor educaţionale acestui popor, privită ca pretenţie îndreptăţită. Asta şi datorită agăţatului în exces(de neseimţire) de dictonul nociv şi copiat prost:
Să nu judeci pe Celălalt.
Şi în orice caz: "Nu-i prost cine cere ci cel ce dă.."
În secolul 21 încă mi se pare fantastic cum FETELE/FEMEILE...nu pot mirosi că ORICE FĂCĂTOR ADEVĂRAT DE BANI PLĂTEŞTE UN PREŢ.
Zilele trecute am fost martorul unei discuţii aprinse privind conştiinţa universală, unde... marilor întrebări retorice le-au fost date răspunsuri destul de interesante. Partea feminină reprezentată de Blue Freedom, Lorelei şi Brânduşa, au întors pe mai multe feţe vechile şi cunoscutele echivocuri.
Dacă suntem sau nu conştienţi, dacă Liberul arbitru poate sau nu să răzbească prin imensa dimensiune a automatismelor sociale...sau dacă el poate fi cuantificat în cele mai mici detalii. De asemenea...vinovăţia dacă există şi are grade de implicare pentru fiecare dintre noi...ori dacă ea e apriorică?
Marea înfundătură s-a produs în dreptul iluziilor, a aparenţei, ele continuând a suscita vii discuţii la intersecţia planurilor material-spiritual. Iată câteva fragmente cu adevărat delicioase.
Blue Freedom
„Toţi produc, guru huzureşte şi dă ordine”...”vrea să te chinuie până pocneşti”,
„Poţi avea cunoaştere, lipsa afectelor te păstrează în categoria inteligenţe artificiale”
Foarte adevărat! Lucrurile se complică în dreptul Liberului arbitru.
Lorelei spune
„Tu să alegi de la început.”
Definiţia asta incumbă până la urmă TOATĂ VIAŢA NOASTRĂ.
1-„Tu”cine eşti, ce eşti, ce vezi şi cum... vezi?
2-„Să alegi”ce? Cum? În funcţie De ce?
3-”De la început”?? Cum asta! Începutul unei relaţii, unei implicări în...x, z cazuri etc Sau la naştere?
Cine te-a făcut şi ce... poată să facă...pentru a te hrăni cu iubire, astfel încât să nu mai produci sens(PE INVERS): ură, latenţă, încredere în croiala minciuni, plăcerea pentru diluare sau apetenţa pentru perpetuarea confuziilor? Ştiindu-se că aici... ne aflăm pe terenul nisipurilor mlăştinoase.
Deci: Cum să alegi „să trăieşti”? În condiţiile în care în postarea mea anterioară am arătat foarte clar că noi „muncim”, „gândim”, „facem ceva” că TREBUIE! Neavând o orânduire, tradiţia ori obişnuinţa din inerţie ne îmbie la toate giumbuşlucurile posibile, de aceea se şi spune că avem o ţară anomică. Pentru că nu există reguli. Decât de suprafţă. Noi fiind de fapt experţi în păstrarea aparenţelor celor lumeşti.
Lorelei, conchide în dreptul Liberului arbitru:
„Io le fac, io le trag”!
Foarte adevărat! Dar aici trebuie să ai o con-ştiinţă nenee...beton. Chiar dacă turma nu vrea să-ţi recunoască, TU ca individ eşti obligat faţă de tine să ştii în ce ECUAŢIE te implici! NimenIi nu vrea să te ţină frumos, sănătos, virilă sau maleabil/înţelegător. Foamea de dreptate personală a devenit acută!!! ...şi... are o manifestare spectaculos de amplă. De aici, şi până la a ţi se răpi un orgasm, o opinie favorabilă „întâmplătoare” sau postul de la serviciu, numai e decât un mic pas.
Legat de vină tot Lorelei, spune
„Nu-mi place să cred că eşti la mâna unui mare dumnezeu, care face cu tine ce vrea şi îţi dă un destin”
Minunat conştientizat. Şi tot ea recunoaşte candid: „Eu mă fac pe mine”!
Aici însă... intră în conflict cu subiectul GENERAL acolo unde toată lumea „se face”. Cu ce? Prin câte etape...şi în ce constau ele? Ca să te faci cu IUBIRE...sau să te ajuţi de RĂU pentru a câştiga „ceva”(!??!)...Ce Implică?
Întrebări necesare...esenţiale care... au fost ocolite...
De asemenea ţin să mă joc(SERIOS)întrebând CINE face RĂUL şi DE CE?
Pentru că şi eu l-aş face! DAR N-AM CUI!
-CE SĂ FAC CU RĂUL...ŞI PÂNĂ UNDE ÎL ÎNTIND?
-CRAPĂ EL...SAU CRĂP EU?
-PRIMII 5000 de dolari sau ULTIMII?
-PENTRU a-mi atrage respect trebuie să „fac”RĂUL!?
-CA ORGASMELE SĂ-MI FIE COLORAT MULŢUMITOARE ALEG O SINGURĂ FĂPTURĂ SAU....?
La fel Blue Freedom, nu vine în ajutorul subiectului mult prea stufos...dar previzibil...şi spune:
„Fericirea mea e acolo unde consider eu că e”?
Cum oare să-ţi faci ţie „bine” fără să încalci drepturile şi considerentele celuilalt, încă nu s-a inventat FORMULA şi asta acceptată unanim. Şi plus că pentru Fericire sau Iubire trebuie să ai BAGAJ neicuşorule pe care trebuie să-l simţi! SIM ŢII. Că POŢI, CONSTRUI. Un depozit întreg!
Lori vine să generalizeze şi să puncteze HĂUL CON-ŞTIINŢEI.... DOAR PE NUANŢE!
„Nu elitele îndoctrinatoare, ci gloata...” este văzută în opinia ei, minimalizând maculatura grosieră a elitelor din ţara asta care neîncetat şi-au văzut doar de căcaturile lor beletristico-subiective şi prea puţin au putut să ofere scriitură care să lumineze şi să edifice românul.
Tot ea merge mai departe şi susţine:
„Nu cărţile greşesc , ci faptul că gloata alege să NU se trezească”, trecând val-vârtej peste faptul că....a „ALEGE” este o chestiune personală ce ţine de gradul de cultură/cunoaştere şi respect, iar ASTEA ţi le dă „tot unitarul”, statul de drept, tendinţele actuale, credibile în ochii mulţimii. Iar EL statul ţi le dă VRAC, prin oamenii pregătiţi şi remuneraţi chiar de el.
(Indirect)Tocmai pentru a te zăpăci tu şi a te ÎNDREPTĂŢI TU!!???
Dacă tu, nu poţi lua de la viaţă iubirea sau lucruri care te împlinesc şi mulţumesc, înseamnă că MERGI PE MÂNA MOARTĂ a celor „puternici”, ce.... reuşesc să te păcălească cu BRIo! Şi în general contează(din păcate) ce Val TE IA!
Al curvelor/politic-osului/al minciunii frumoase/al fraierilor sau de ce nu...al acelora de pe frânghia subţiată şi necredibilă a bunului simţ.
Să nu uităm de Valul iubirii, aici trebuie să fii matusalemic, să respecţi orice, să simţi milioanele de nuanţe, să controlezi instinctele şi slăbiciunile... să ierţi orice!!!
Acum e foarte simplu să vezi cine a făcut Iadul, aşa cum de altfel ai şi zis.
Problema se mută acum în dreptul rădăcinii. A „sursei”, a lui Dumnezeu, de fapt a IUBIRII, iar nenorocirea este că nu ai cui o aplica!
Degeaba enunţi, demonstrezi, arăţi, denumeşti, CERI că te-a învăţat pe tine pulea sau comunici, că aşa ţi-a zis sulăreasa.
Viaţa se împarte la 2. În sexul lui, în ţipătul ei, în plictiseala lui, în indispoziţia ei, în stresul lui samd.
În realitate, în viaţa de zi cu zi, nici Dumnezeu, nici Satana, nici eu care mă dezbrac în curul gol în intersecţie, nici stelele mâhnite de lapoviţă nu-ţi aduc RĂUL. NU ELE ÎŢI PERPETUEAZĂ RĂUL, LATENŢA, HAOSUL din cuplu, familie sau de la serviciu.
Ci doi indivizi care se fut şi..şi... nu fac DRAGOSTE. N-apucă să se întrebe dacă vreunul dacă să se depresurizeze, nici dacă au vreun interes..... EI ŞI-O BAGĂ.
Din CHESTIA ASTA "SE FACE" SOCIETATEA.
În altă ordine de idei atunci când creşti puiul de om...e OBLIGATORIU SĂ-I DAI DRAGOSTE. Dacă va apuca să ia şi tărie de la tată, atunci nu va fi un manipulabil...AŞA CUM SE ÎNTÂMPLĂ ASTĂZI în România. Şi pentru că nu este aşa, deţinătorul absolut al Adevărului, şi înaintea mea, culmea!(sic asel:))) esteee...andreiraduu!!!
Iată câteva fresce de Adevăr pur!
„Cei deştepţi fac jocul.
Gloata e hrănită prost şi la nivel de tub digestiv şi la nivel de spirit.
Gloata înghite tot pe nemestecate
La nivel individual au fost transformaţi(cu dorinţa lor)în xeroxuri.....într-un maglavais omogen şi se comportă ca atare” Superb/Grandios.
Lovitura puternică de abia acum vine, Adevăr sută la sută, strategie existenţială supremă, letală:
"Lumea animalelor civilizate ca şi lumea animalelor necivilizate se-mparte fix în două: tari şi slabi!
Se iţise la un moment dat şi categoria de mijloc, dar...cei tari au sesizat pericolul, aşa că îi elimină"!!!!
Cam aşa arată un om care ştie EXACT ce se întâmplă în România.
Restul? Prostie, Lehamite, Corectitudine de non-sensuri, Dreptate căpiată, Subiectivism care îngraşă unul din cele mai mari păcate ale prezentului: Omisiunea!
Chirurgia pe pacientul şpăgar? Da. Inima lui o recomandă.
Zicese că 3 din 10 români dau spagă? Serios? Cei rămaşi cu siguranţă au avut o „zi bună”.
Dincolo de aceste hai să le zicem estimări ori păreri multiple legate de chestiuni mai mult sau mai puţin echivoce în societatea noastră, tendinţele sunt din ce în ce mai evidente, iar ele iau conotaţii mai periculoase decât lasă să se întrevadă.
Aşa că eu văd în această situaţie, o dimensiune crescândă a şpăgii, a persistenţei ei în mentalul colectiv.... în fapt o extrapolare de influenţe nefaste în însuşi simţirea şi percepţia românului de astăzi. Aşa că pornesc de la nişte ipoteze pe care le văd veridice.
Şpaga, între frica de a râmâne nemâncat sau „de căruţa... ochiului lumii”
Şpaga, între frica nevalorizării şi oftica îndepărtării firescului
Şpaga, între teama de a nu fi iubit şi a nu-ţi fi ţie îndeajuns.
Numai punem la socoteală frica de moarte că i se întrevede preponderenţa.
Ei mănâncă, dorm, fac treabă şi caută recreere în plăceri proprii diferite. Acţiunea lor intimă nu este însă dezinteresată. Plăcerea, necesitatea reprezintă surplusul!!? De ce, probabil vă întrebaţi?
Răspunsul este că: nu-şi simt plăcerea. Nimic nu-i asigură Şi asta o simt pe propria piele şi doare al dracului de mult. Pentru asta scot din buzunare.
Iată „inima”... şi adevărata ei bătaie, pe de lături. În fapt fiind „Noua oxigenare”
Ce s-ar putea desprinde de aici. Românul de la atâta „făcut” şi de la atâta „vorbit”, a început să i se facă silă de el...şi bineînţeles de CELĂLALT.
Repet, fără să mă strofoc prea tare: românii „fac ceva”, ei nu nasc! Nu crează, ei „realizează”după un plan verificat(de alţii). Ei acţionează...ei „gândesc”.
Şi tocmai din această cauză caută a perpetua valoarea pentru a se folosi de ea, purtând numele generic de”deştept”.
Într-un fel sau în altul, ca să trăieşti „trebuie” să-ţi calculezi şansele! Bineînţeles că trebuie să fii pregătit pentru asta: să înfrunţi, să înţelegi, să-ţi doreşti, să vrei apărându-te negând ceea ce nu este pus în joc, în cel social.
Tertipurile de aceea rămân apanajul fără echivoc al inteligenţei. De aici, toată suflarea părintească se mulţumeşte cu cei 50% obţinuţi din deşteptăciunea(diferite automatisme) acumulată sau moştenită. Dincolo de ea, se pierd. Cu inteligenţă, cu tertipuri mai puţin credibile sau fără, ei nu trăiesc a simţi binele/răul cum se transformă odată!! Intempestivul î-ţi trânteşte uşa în nas, în suflet? Nu! Ei simt doar „ceva”.
Fiecare ştie însă...că poate(?) cuprinde şi înţelege, întregul îi scapă. Aici e frumos şi e de cascadorii râsului. Însă el nu simte!
Dacă înainte cerutul (sau aşteptarea) banului, a şpăgii prin oferirea de ţigări, cafea, whisky, aveau scopul de grăbire, de întâietate, ba chiar de importanţă în faţa Celuilalt, astăzi şpaga sugerează...dincolo de scrâşnetul crizat al supravieţuirii, o lipsă de AFECTIVITATE, înlocuită... cu un suprlus.
De atâta dat în servicii sociale, românul a ajuns la fundul sacului! S-au dat atât de multe...aşa pare, astfel încât în prezent dacă nu dai ceva pe lângă serviciul solicitat.......eşti considerat din oficiu nesimţit, tradus în timpurile astea insuficient... de corect! Nu-i mai puţin adevărat că acest cuvânt ”ne-simţit”(!!!)este folosit mai tot timpul de cei care... niciodată n-au simţit mare lucru..decât obligaţia de a „face” sau chiar de a „simţi” ceea ce TREBUIE Făcut pentru rezolvarea Ceva-ului ăla. Pentru împlinirea a „ceva”.
Suntem aşadar în ţinutul întâplării şi cumulării neostoite de stres...mioritic. Iată ceea ce este GRAV. La rândul lui, cuvântul „trebuie” nu reprezintă decăt vehicolul copierii autiste al unui social tembel şi învechit. El se impune în sânul funcţionării şi funcţionariatului, a desfăşurării oricăror forme organizaţionale, familiale cât şi instituţionale! Şi tot un principal vehicol se dovedeşte pentru dimensiunea manipulării, a prostiei centrale...aflate în măduva sistemul nervos a mioriticului de catifea ori de marginea şanţului.
Întrebarea fireasacă (re)vine: Ne-am săturat? La unison este acelaşi „da” , care aplatizează tot ce prinde în cale. De unde şi hitul „Laso bă că merge aşa...ne-am obişnuit cu ea.. Ne-am îndrăgostit de Ea:))
Observaţi cumva ceva neîntâmplător prin zonă? No!
Sila, plictiseala sau întâmplarea ce rezidă dintr-un univers copleşitor al impunerilor de tot soiul în organizarea muncii....cu precădere în istoria ultimilor ani...a dus în asemenea hal...la forţarea notei în dreptul simţirii „firescului”. Românul a juns astăzi un pierdut irecuperabil(?)între: ceea ce e necesar să facă pentru altul sau să se poată înţelege pe el însuşi? Deoarece asistă îmbuibat şi căpiat de impulsurile tradiţionale de „a face” pentru el şi pentru familia lui. Prins la mijloc, va alege calea cea mai scurtă: aceea de a denigra, mai democratic spus de a nega sau ne-recunoaşte ceea ce de fapt nu a învăţat. Ce să mai vorbim de cul-tivat.
Percepţia s-a tot diluat, cu sau fără a avea bani...sau nevoi. De asemenea... lipsa de iubire a scăzut potenţialul de sens şi recunoaştere personală ca... A FI din sânul cetăţii. Pe un astfel de teren propice ..”mănos”...s-a ajuns la apariţia unor multitudini de nuanţe înşelătoare în dreptul impunerilor, tertipurilor, şmecheriilor. Şi de ce?
Tocmai pentru a prinde consitenţă(dar pe dos)...în faţa Celuilalt, din familie sau... din instituţie oricum s-ar numi ea. AŞA au luat naştere proliferând parcă la nesfârşit(nu vi se pare dragilor?)...favoritismele, cumetriile care, au împins ATÂT DE MULT, CA VOLUM ŞI INTENSITATE în relaţionarea client-beneficiar, astfel încât această Relaţie a devenit ca o boală contagioasă, şi mai rău o lege nescrisă ce trebuie privită cu teamă sau în orice caz, în pericol de a fi chiar respectată!! S-a ajuns astfel să se ceară „ceva”..orice... pentru munca prestată în folosul comunităţii. Munca(un termen supus unor mari confuzii)...munca prestată, devenind astfel o corvoadă, o ofrandă pe dos. Prin şi cu acest gând, se arată foarte bine poate mai bine ca niciodată Ura Românului pentru Celălalt. Ura reiese şi din repulsia confratelui faţă de „Bine”, de senzaţia călâie lipsită de substanţă...pe care el însuşi o anticipează foarte bine!!! Sensul s-a evaporat înainte de a fi fost prins, asimilat.
Familia românească nu are timp pentru fundamente etice sau morale, pentru Ea, nu pentru altcineva. Vrea să fută sau să iubească îngurgitând premeditat sau entuziast cucută... Frumosul din viaţa reală a dispărut, locul este ocupat...de duioşia nefirească faţă de bani(încercându-se a se mângâia în gol), de unde şi expresia cultivată în ultima vreme de sufletele pervertite fără voia lor„câţiva bănuţi”. Cei din vârful statului, din poziţia lor de păstori sau pastor (n-ar fi mare diferenţa), cu specificaţia că ultimul ştie mai bine a-şi înfunda capul în pământul gliei, se simt datori să păstreze tradiţiile...aparenţele şi toate cutumele aducătoare de rău.
Pentru EI spitalele şi farmaciiile sunt îndeajuns. Falşii iubiţi, căsătoriţi, împrieteniţi pot prolifera în linişte. Prostia, critica nefondată & asociaţii pândesc după colţ.
Românul însă... nu vrea să ştie! Are oroare de întreg, de luminare, îl bucură surpâdu-l... BUCURIA vagabondării prin vagin, oxigenat fiind... pe moment. Femeia, exploatează această gaură în ozon, e mult prea strategă, subiectul doritor, este larg, amplu, pe faţă... oferit. Pământul trebuie să respire. Tocmai de aceea, El vrea urmaşi, „vrea să muncească” , „să simtă” şi „să facă”
sau invers. De fapt:
Vrea să se păcălească CORECT, ŞI NU INCORECT!
„Uite vezi, te-am rezolvat. Ce dai?” Schimbul de servicii şi gratificaţii este de altfel destul de recomandabil în orice sistem politic. La român însă trocul... este cariat, ameninţat fiind de impurităţile neîncrederii şi suspiciunilor de toate felurile Făcutul, comunicatul, educatul, iubitul sunt aneantizate vârtos. Nu că n-ar fi şi firesc. Dar chiar să fugim de micile semne de întrebare fundamentale este parcă strigător la cer. Şpaga vine să certifice acest lucru.
Suntem insuficienţi iar suficienţa, nu vrem să o învăţăm unde... se încadrează!
A cere pur şi simplu devine un deziderat.
Să lupţi pentru a fi primul să ceri tu, nu celălalt, va fi din ce în ce mai bine inoculat..nu şi la vârstele cele mai fragede.
Simţirea firescului a autenticului...percepţia asupra iertării sau a sacrificiului se diluează, se depărtează de nucleul fiinţei încet dar absolut sigur. Şi ca să vedeţi un caz real şi de şpagă sufleterască(?) sau cum ea se întinde....de vă poate ajunge chiar prin case... Ptiu, drace!
Am aflat de curând, de fapt, am văzut şi mirosit un caz real de şpagă a inimii. El o cunoaşte pe Ea. Iar ea mica, cum n-o duce capul decât la mânării: sufleteşti, geopolitice sau sexualo-sociale, s-a profilat profesionistic pe cazuri de „descoperiri”. El, pentru serviciul pe care madama la depus.. interesată, a considerat să-şi vândă sufletul mici satane, drept şpagă. Aşadar, mai mult decât se cuvenea ca ea „să primescă”...ăsta, nu s-a mulţumit... că-i dădea CE TREBUIA, astfel să fie satisfăcută/mulţumită de muncile de pe teren şi dormează!! Ea „ghişeista”, a simţit că trebuie să-i ceară, mai mult decât era necesar!! Caz tipic zic, de şpagă în ţara în care pentru serviciul prestat.. trebuie să şi ceri ÎN PLUS! (?) Cazul mi se pare clasic... de calicie prostească. De „atenţie” din lipsă afecţională sau raţiune. Şefulipulică ăsta, a consimţit să-i dea mai mult decât se cuvenea...să împlinească aşadar schimbul de daruri, MAI MULT DECÂT AR FI FIRESC SĂ CEARĂ SAU SĂ DEA. Mare scofală!!!! El, a lăsato pe îngrijitoarea dogvilliană d acasă să-şi vadă de menire. Iar Ea, beneficiara şi cerşetoarea ”de atenţii” exagerate/prosteşti şi-a luat premiul râvnit:ŞPAGA. Cum o trăi cu şpaga în casă...Dumnzeu ştie. Cert este că ceea ce au asimilat până acum Doiul sau Doii ăştia urât mirositori...au învăţat prost, recte în numele iubirii. Săraci cu duhul...micii ticăloşi ai sufletului corupt. Bine, că sindromul este foarte ascuns...şi nu se poate sesiza. Pentru că şpaga în simţire încă nu s-a inventat. Răsare însă falnică...câte una pe care o dibui foarte lesne. Acă pentru simţire nu, în schimb pentru prostie daaaa!:)) Şi pentru reguli. Bătătorite. Cu voioşie. Şi iată, cum beteala curge peste noi acompaniată de cărnaţii autohtoni. Doctori! Pregătiţi paturile vin, pacienţii optimişti.
Mic îndreptar de atitudini prost copiate, la noi şi aiurea..
Câţi dintre noi nu am luat la ochi de câţiva ani buni OBEZITATEA? Despre acest "monstruos fel de conformare la spaţiul gol", sociologul Jean Baudrillard dezvoltă într-una din lucrările sale "Strategiile fatale".. cu lux de amănunte, sfârtecând fără milă adepţii, fanii şi involuntarii căzuţi pradă acesteia, a curentului, a culoarului lăsat. Vizionarul, care nu de mult ne-a părăsit ia la puricat...cu o uşurinţă dezarmantă şi cu o luciditate cutremurătoare tot ceea ce înseamnă ignoranţă, nihilism social.
De la americani...vin graşii
"Vreau să vorbesc de o anomalie, de această fascinantă obezitate care se poate întâlni pretutindeni în SUA. De acest monstruos fel de conformare la spaţiul gol, de diformitatea din exces de conformitate, care traduce hiperdimenisiunea unei societăţi saturate şi, totodată vide, în care s-au pierdut scena socialului şi cea a corpului. Această obezitate ciudată nu mai este cea a grăsimii de protecţie şi nici cea nevrotică, a depresiei. Nu este nici obezitatea compensatorie a subdezvoltatului, nici cea alimentară a subnutritului. În mod paradoxal, ea este un mod de dispariţie a corpului. Forma secretă a oglinzii, prin care corpul se veghează pe sine însuşi şi imaginea sa, este abolită, lăsând loc redundanţei neînfrânate a unui organism viu. Nu mai există limită, nu mai există transcendenţă: e ca şi cum corpul nu s-ar mai opune unei lumi exterioare, ci ar căuta să digere spaţiul în propria sa aparenţă. Aceşti obezi sunt fascinanţi prin felul lor de a uita cu totul de seducţie. De altfel ei nu-şi mai fac nici o grijă şi îşi duc traiul fără complexe, cu dezinvoltură, ca şi cum nu le-ar mai fi rămas nici măcar idealul eu-lui. Ei nu sunt ridicoli şi o ştiu. Ei pretind un fel de verosimilitate, şi pe bună dreptate, căci nu fac decât să afişeze ceva din sistem, din inflaţia sa în gol. Ei sunt expresia nihilistă a acestui sistem, cea a incoerenţei generale a semnelor, a morfologiilor , a formelor de alimentaţie şi a oraşului-ţesut celular hipertrofiat, proliferând în TOATE sensurile. Obezitate fetală, primală, placentară: e ca şi cum ei ar fi însărcinaţi cu propriul corp şi n-ar reuşi să scape de el. Corpul se îngraşă şi se îngraşă şi nu mai reuşeşte să se nască pe sine însuşi....
care se îngraşă de atâta informaţie pe care n-o va putea naşte niciodată, obezitate caracteristică a modernităţii operaţionale, în delirul său de a stoca totul...de a memora totul, într-o totală inutilitate, şi de a o pune pe picioare, cu această ocazie, o monstruoasă potenţialitate a cărei reprezentare nici nu mai este posibilă, pe care nici nu mai este posibil să o pună în joc, o redundanţă vană ce evocă un secol viitor, dar într-un univers calm şi fără ironie"
Deşi Baudrillard face referinţă la Statele unite, cuprinde fără echivoc şi Occidentul, implicit popoare copiatoare. Vine el, să dea sens şi lumină celor explicate:
"Nu este vorba, deci, de obezitatea unui individ anume, ci aunui întreg sistem, de obscenitatea unei întregi culturi. Abia atunci când corpul îşi pierde regula şi scena, se atinge această formă obscenă a obezităţii. Abia atunci când corpul social îşi pierde regula, scena şi miza, se atinge şi în cazul său această formă PURĂ ŞI OBSCENĂ pe care i-o cunoaştem, această operaţiune vizibilă şi prea vizibilă*, această ostentaţie..." Despre obiectul dorinţei şi pornografie
"În cazul pornografiei sexul este inutil. Obscenitatea pornografiei nu e în aceea cã e prea mult sex, ci în faptul cã în cele din urmã sexul e prea mult. Obezul nu e obscen prin aceea cã are prea mult corp, ci pentru cã în cazul lui corpul e prea mult."
"Demultiplicare fractală a corpului (a sexului, a obiectului, a dorinţei): văzute de foarte aproape, toate corpurile, toate fetele se aseamănă.
Prim-planul unei fete este la fel de obscen ca şi un sex văzut de aproape. Este un sex. Orice imagine, orice formă, orice parte a corpului vazută de aproape este un sex. Promiscuitatea detaliului, îngrosarea zoom-ului capătă valoare sexuală. Ne atrage exagerarea fiecărui detaliu, mai mult, ne atrage ramificarea, multiplicarea serială a aceluiaşi detaliu. La polul opus al seductiei, promiscuitatea extremă a pornografiei, care descompune corpurile în cele mai mici elemente, gesturile în cele mai mici mişcări ale lor. Iar dorinţa noastră se îndreaptă spre aceste noi imagini cinetice, numerice, fractale, artificiale, de sinteză, pentru ca ele sunt toate de cea mai mică definiţie. Aproape că s-ar putea spune că ele sunt asexuate, ca şi imaginile porno, din exces tehnic de bunavoinţă. Dar noi nu mai căutăm în aceste imagini o definiţie şi nici o bogăţie imaginară, noi căutăm vertijul superficialităţii lor, artificiul detaliului lor, intimitatea tehnicii lor. Veritabilă."
Mai fals decât falsul este APARENTA.
Mai lent decât lentul este INERTIA si TACEREA.
Mai adevãrat decât adevãrul este MODELUL.
Modă, Adevăr, Extaz
"Existã ceva mai rapid decât comunicarea cea mai rapidã: sfidarea."
"Moda este fabuloasã prin pretenţia ei de a fi mai frumoasã decât frumosul însuşi: fascinantã. Moda este dincolo de esteticã, fiind metamorfozã necondiţionatã."
"Esteticul tradiţional este moral, pentru cã implicã o distincţie între frumos si urât. Moda este imoralã, ea exclude orice sentiment, este superficialã, arbitrarã si în afara oricãrei dorinţi." "Moda este ceva frumos care a absorbit întreaga energie a urâtului. Simulacrul este ceva adevãrat care a absorbit întreaga energie a falsului. Dupã acest model: modernitatea este o societate “bunã” care a absorbit întreaga energie a rãului, aşa cum era el definit în societãtile tradiţionale." !!!!! "Extazul este calitatea corpului care se învârte în jurul propriei axe pânã la pierderea sensului si care strãluceste apoi în forma sa purã si vidã. Moda este extazul frumosului. Simularea este extazul realului. Antipedagogia este forma extaticã a pedagogiei. Antiteatrul este forma extaticã a teatrului. Masele sunt extazul socialului."
"Realul nu dispare sub atacul imaginarului, ci pentru a fi înlocuit de ceva mai real decât realul: hiperrealul. Adevãrul nu este înlocuit de minciunã, ci de simulare. Prezenta nu este înlocuitã de absenţã, obscuritate si linişte, ci de dublarea prezenţei în obscenitate (hiperprezenţa). Vidul nu se lasã înlocuit cu plin, ci cu saturaţie (hipervidul). " "A iubi pe cineva înseamnã a-l izola de lume, a-i sterge urmele, a-l deposeda de umbra lui, a-l antrena spre un viitor ucigas. Înseamnã a te roti în jurul lui asemeni unui astru mort, a-l absorbi într-o luminã neagrã.
Toatã dragostea se joacã într-o exorbitantã exigenţã de exclusivitate proiectatã asupra unei fiinţe umane oarecare. Obiectul unei pasiuni este interiorizat ca sfârşit ideal, şi ştim cã orice obiect ideal este automat mort." "Lévi-Strauss spunea cã ordinea simbolicã ne-a pãrãsit pentru a fi înlocuitã de istorie. Canetti a spus ulterior cã istoria însãşi s-a retras. Postmodernilor nu le-a mai rãmas decât sã treacã alãturi de obiect, de efectele lui exocentrice si preţioase, de efectele lui fatale (fatalitatea nefiind decât libertatea absolutã a efectelor)."
"În cele din urmã, totul se rezumã la a presupune fie şi o singurã clipã cã existã un sens fatal şi enigmatic al ordinii lucrurilor. În orice caz, existã ceva stupid în situaţia postmodernitãţii. Existã ceva stupid în evenimentul brut, la care destinul nu poate sã nu fie sensibil." "Existã ceva stupid în formele actuale ale adevãrului si ale obiectivitãtii faţã de care o ironie superioarã nu poate sã nu fie miloasã."
În loc de concluzie
Camelia Grădinaru: "Transformarea filosofiei în literatură şi a literaturii în filosofie se înscrie în proiectul mai vast al criticii raţiunii totalizatoare prin răsturnarea primatului logicii în faţa retoricii"
