Parfum genovez - Cetatea Enisala, Tulcea

,

Iatǎ-ne ajunşi la 2 km in partea de est a comunei Enisala şi la aproximativ 7 km distanţǎ de oraşul Babadag, pe un deal de origine calcaroasǎ, dominând zonele lacustre, uşor deltaice, formate de lacurile Razelm (cel mai întins lac din Romania) şi Babadag. Pânǎ aici ne-am lǎsat purtaţi de istorie, de dorinţa avidǎ de a redescoperi şi de a cunoaşte poveştile dobrogene, poveştile unei zone aparent ardide şi mǎcinate de vânt, dar, totuşi, o zonǎ plinǎ de însemnǎtate pǎstrandu-şi valoarea culturalǎ. Aşadar, astǎzi paşii noştri au ajuns în Dobrogea, tocmai la ruinele fortǎreţei medievale Yeni-Sale (Enisala, Heracleea sau Heraclia). În ultimii ani acest ţinut s-a dovedit a fi foarte valoros, în special, pentru arheologi, dar şi pentru turişti, care găsesc atât istorie cât şi legende.
Cetatea Enisala a fost construitǎ cu scop militar şi de supraveghere a drumurilor de pe apǎ şi uscat, în a doua jumǎtate a secolului al XIV-lea, de cǎtre o formaţiune interesatǎ de zona de la Gurile Dunǎrii. Fortificaţia Cetǎţii de la Enisala fǎcea parte din lanţul de colonii genoveze care cuprindeau oraşele din Delta Dunǎrii – Chilia şi Likostomion, Cetatea Albǎ ( ţinut identificat la gurile Nistrului) şi Caffa (în sudul Peninsulei Crimeei).
Din punct de vedere strategic sau analizând materialul arheologic şi a realitǎţilor istorice se poate emite ipoteza drept care singurii interesaţi de ridicarea acestei cetǎţi situate în cadrul sistemului de fortificaţii din nordul Dobrogei, avându-şi orientarea spre ţǎrmurile mǎrii în scopul exercitǎrii controlului asupra traficului naval, erau chiar negustorii de origine genovezǎ. Aceştia dobândiserǎ importante sume de bani, bani câştigaţi pe urma activitǎţilor comerciale. Un alt factor esenţial şi important îl reprezintǎ faptul cǎ genovezii deţineau monopolul navigaţiei pe Marea Neagrǎ.
Îndreptându-ne privirea spre cetatea genovezǎ, observǎm planul poligonal neregulat al acesteia, orientându-se dupǎ sinuozitǎţile masivului de calcar aparţinând perioadei jurasice pe care este amplasatǎ. Zidurile din incintǎ, alǎturi de turnuri şi bastioane, sunt realizate din calcar local în blocuri de mici dimensiuni. Observǎm faptul cǎ acestea au fost sumar cioplite, pǎstrând în unele porţiuni înǎlţimi de 5-10 m.
Începând cu anul 1991 zidurile mǎcinate de intemperii au fost introduse într-un program important de restaurare. Acest lucru a evidenţiat şi mai mult importanţa turisticǎ a acestui obiectiv.
Privind în continuare şi cǎutând sǎ întelegem fiecare detaliu arhitectural, atenţia ne este aţintitǎ asupra bastionului porţii principale, prezentând o arcadǎ dublǎ de origine orientalǎ. Astfel de arcade erau adesea întâlnite în evul mediu, fiind utilizate de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula Balcanicǎ şi Ţǎrile Române. Dintre acestea enumerǎm câteva mai cunoscute, cum ar fi:  Cetatea Neamţului, biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeş, bisericile moldoveneşti ctitorite de Ştefan cel Mare etc.
Între ani 1397 – 1418, mai exact, în perioada domniei lui Mircea cel Bǎtrân, Cetatea Enisala a fǎcut parte din sistemul defensiv al Ţǎrii Româneşti. Astfel, dupǎ cucerirea Dobrogei între anii 1419 si 1420, aici a fost instalatǎ o garnizoanǎ militarǎ otomanǎ.
Deşi a jucat un rol strategic între secolele  XIV şi XV, din cauza înaintǎrii stǎpânirii otomane dincolo de gurile Dunǎrii, pânǎ la Cetatea Albǎ şi Chilia, Cetatea Enisala a fost abandonatǎ în urmǎtoarele veacuri, pentru ca nu mai servea scopului pentru care fusese construitǎ. O altǎ consecinţǎ importantǎ a fost şi formarea cordoanelor de nisip care separau Lacul Razim de Marea Neagrǎ.
Învǎluitǎ mereu în filele trecutului, în perioadele de glorie dar şi în perioade de declin, aflatǎ mereu în bǎtaia vântului crunt care eroda şi eroda.
CETATEA ENISALA
Comuna Sarichioi
Judeţul Tulcea
Program de vizitare: Marţi – Duminicǎ:10.00 – 18.00, Luni Închis
Acces: Drumul european E87, Tulcea - Babadag. Din aceastǎ ultimǎ localitate se poate ajunge la Enisala pe un drum judeţean.

Text si Foto : Cristian-Alexandru CATANĂ

Articol publicat in paginile si pe siteul Revistei Vacante la tara