draga Inger pazitorule...

"Suna fara suflet, dar este adevarul. 

Asta este bine: Mânie. 

Inseamna ca simti si altceva in afara de suferinta."

doctor Lightman

farewell

how do you observe?

Ce m-a determinat sa ma apropii de acest om? Am citit cate ceva despre viata lui si m-a impresionat cel mai mult faptul ca a fost denumit "omul care nu vrea sa devina zeu". Apropo, s-a mai intrebat cineva recent de ce unul dintre cele mai geniale filme ale acestor timpuri pe care le traim se numeste Mr. Nobody?! 

In rest, sa ne fie noaptea cat mai luminata cu putinta si ziua cat mai impacata cu ea...

cautand raspunsuri...

"The individual loses his guilt and exchanges it for infantile innocence; once 

more he can blame the wicked father for this and the unloving mother for that, 

and all the time he is caught in this inescapable causal nexus like a fly in a 

spider's web, without noticing that he has lost his moral freedom. But no 

matter how much parents and grandparents may have sinned against the child, 

the man who is really adult will accept these sins as his own condition which 

has to be reckoned with. Only a fool is interested in other people's guilt, since 

he cannot alter it. The wise man learns only from his own guilt. He will ask 

himself: 

Who am I that all this should happen to me? To find the answer to this fateful 

question he will look into his own heart."

C. G. Jung, Collected Works, vol. 12, par. 152

noroc cu Pluto!

Prezentul acesta imi pare a fi o grota imensa din care, de pe-acum, incep sa lipseasca sfintii de altadata. Imi amintesc ca, atunci cand inima imi sangera, ma inchideam cu cate o prietena de suflet intr-o camera mica. Aprindeam cateva lumanari sau o lampa. Nu lasam fiorul lumii sa intre si nici cuvintele sa iasa din camera mica. Imi spovedeam acolo adancul, cat sa nu cad  in visul acela pe care l-am visat inainte ca toate sa se tulbure. Insa, cazand tocmai in visul acela, am ajuns sa-mi pun semne de indoiala legate de propria-mi sanatate mintala. Pe cuvant, nimic nu-i mai dureros ca momentul ala cand sti ca ai cazut intr-un cosmar al visului... desi ai fost avertizat. Daca n-ai fi fost avertizat, ai avea macar o scuza. Dar asa, cu ce te alegi in afara de o terfelire si o batjocura pe masura care refuza sa-si incheie capitolul nascut dintr-o minte acaparata fie de trufie fie de paranoia? Cu experienta, desigur! Nimic nu se compara cu asta! Da! daca ar fi fost sa-mi ascult, cum am facut de fiecare data- intuitia- as fi fost ferita de tot circul asta. Mi-as fi tinut drumul drept- cum zic judecatorii. Ei, cei ce te judeca toti sunt pe drumul cel drept. Si eu ma bucur, caci mereu a fost asa in istoria lumii. Mereu ai fost judecat de cei drepti. Numai ca... nu se poate sa te nasti in pozitie de drepti... Da, as fi fost calduta si cuminte si parca de data asta n-am mai vrut sa fiu. Si, desi n-a fost un experiment, caci nu fac experimente legate nici de sufetul meu nici de al celor din jurul meu- a fost un salt in gol. Si a fost... inspaimantator. Dureros. Si frumos! Cred c-am sa repet din cand in cand treaba asta, cam cat sa ma obisnuiesc sa nu mai iau in seama gura lumii.

Da. De indata ce s-a cuibarit acolo, de indata ce i-am permis sa se cuibareasca acolo a si inceput sa scoata limba si sa scuipe. Unii spun ca tot circul asta e menit a speria moartea. Dar de undeva, dupa o perdea, s-au putea sa soseasca clipa aceea cand absenta mortii ne va inspaimanta mai mult ca orice altceva. Uneori simtim de tineri franturi din clipa asta. Moartea isi are rostul ei... la fel ca circul asta de a o-nspaimanta. Cu-adevarat suntem bolnavi pana la os: de boli mentale si cancere de tot felul. Pacat ca nu luptam mai mult cu asta. Pacat ca nu vedem mai departe de limita asta. Pacat!

Ma tot gandesc la treaba asta: vis in vis/ teatru in teatru. Ma intreb uneori, privind asa, peretii, casele, zilele, anii in ce fel de spectacol am nimerit. De la o vreme, sunt clar in Ionesco. N-am crezut ca Ionesco poate fi atat de amuzant, pe cuvant. Desi iti sta ceva in gat, tot iti vine sa razi. E singura solutie sa n-o iei razna cu totul. Poate ca asta inseamna de fapt a-ti duce crucea cu bucurie. Fiind preocupat de teatrul prost AL LUMII si de cum sa-ti afli calea proprie de a evada din treaba asta, n-ai vrea sa stii ce soi de paranoia provoci in jurul tau. Fiecare cuvant, fiecare gest- interpretat la milimetru. 

Incercand sa nu mai fiu cuminte si sa aflu cate ceva pe propria-mi piele, am ajuns sa aflu si care e pretul. A, numai la judecata lumii sa n-ajungi. Dar tot judecata lui Dumnezeu e. 

Asadar, toti vor explicatii: de ce faci asta, de ce simti asta, de ce taci, de ce nu suni, de ce nu simti ce-ar trebui sa simti, de ce simti ce n-ar trebui sa simti, de ce poza aia, de ce crucea la gat, de ce si pentru ce esti tu, Laura, de ce poetul ala?! In numele libertatii vorbesc cei mai incuiati oameni. Te-ai nascut pe lumea asta sa le dai lor explicatii... Iar ceilalti s-au nascut sa-ti spuna cum sta treaba cu tine, cat esti de sanatos in ochii lor. Ei stiu ce ai zis, ce ai simtit, cum te-ai simtit, ce-ar fi trebuit sa simti, ce n-ar fi trebuit sa simti, stiu tot contextul ala pe care tu speri ca macar in ceasul mortii sa-l descifrezi cumva- cam cat sa te treci dincolo ceva mai descalcit si mai sanatos si mai eliberat fata de cum ai venit. 

N-am vrut sa scriu despre asta. De cate ori citeam despre scarba Parintilor, nu intelegeam ce e aia. Si nici astazi nu prea inteleg. Si nu, nu e vorba de lume aici, ci de bolile astea in care am intrat cu totii. Si habar n-am cum vom iesi curati si sanatosi de-aici. Unii spun ca-i floare la ureche, Dumnezeu e iubire si asta e tot. Floare la ureche. Eu simt ca e cu totul altfel, ca e lupta, ca e razboi: cu tine, cu lumea, cu propriile patimi. Cu bolile astea care parca ne-au acaparat mai ales mintea. Sau ma rog, nu atat o lupta cu aceste boli, intru vindecare, o moarte, o nastere, o metamorfozare. Dar nici sa te nasti nu-i tocmai floare la ureche. E tot cu sange, cu durere si chiar cu urlete, daca vreti.

Si nu pot sa nu ma intreb: daca ramaneam eu calduta aia, mai simteam oare tot ce simt acum? Pur si simplu ma intreb. Si as impartasi mai multe, dar sunt mai de suflet, asa... si de la o vreme am invatat sa le tin pentru mine. Suntem niste copii, de cele mai multe ori rasfatati si razgaiati. Si ne-am cam luat nasul la purtare. Si ne mai si credem nebuni frumosi si invatati. Dar citind din Sfantul Andrei cel Nebun intru Hristos, ne trece si asta.

Desertaciune a desertaciunilor suntem... si e aproape hilar ca in desertaciunea asta nu incapem unii de altii. Ne e mereu teama sa nu ne ia cineva locul, in aceasta desertaciune fiind. E ca atunci cand esti pe fundul gropii, si-n loc sa-ti imbratisezi fratele, sa-i mangai tampla, sa-i stergi sudoarea, tu-i zici: da-te ma, mai incolo! Da-te mai incolo! Suntem pe fundul gropii si tot n-avem loc unii de altii. E trist, e pacat, chiar e pacat. Nu-i nimic, o sa ne salveze Pluto la sigur. Noroc cu el, noroc cu Pluto. Bine ca are desenata o inima Pluto. Sper ca peste cativa ani sa nu-si intoarca inima aia de la noi. Ca ne-am scos cu inima aia a lui Pluto. Noroc cu Pluto. Ce mai conteaza care-i treba cu noi? As scrie o piesa de teatru despre inima asta lui Pluto in care intreaga omenire si-a pus speranta. Pe cuvant! Chiar ar trebui sa scriu despre entuziasmul asta al lui 2015 legat de inima lui Pluto care e la ani lumina distanta. Nu-i nimic, floare la ureche. Dumnezeu e iubire, Pluto e iubire, razboiul e numai in(ntre) noi. De ce sa nu fie bine cu Pluto? Iar tre sa te pui tu contra a tot... tu, laura, desteapta pamantului. Esti desteapta cata vreme nu te deranjeaza ignoranta lumii, asa sa afli tu azi de la inima lui Pluto.

Da, in seara asta, pentru prima oara dupa un lung timp, am simtit o eliberare. Mi-am amintit de o replica celebra: fa ceva rau, am nevoie sa te urasc! Si pesemne nici REPLICA asta n-o mai cred, dar tot simt o eliberare. E ca si cand totul se reaseaza la locul firesc. Asa cum ar fi trebuit sa fie daca nu m-as fi aruncat in cosmarul ala. E ca si cand m-as fi trezit acum din cosmarul ala si am dat de mine- un alt fel de mine.  Nimic nu mai parea ca are sens pe acolo. Sa visezi un vis, sa nu tii cont de el desi e o avertizare, sa te arunci in inima lui (nu, nu semana cu inima lui Pluto) si sa stai in cosmarul visului o vreme cat sa intelegi CE mai ESTI si pe-acolo... apoi sa te aduci la suprafata. Plina de noroi. Ma rog, nu intru in amanunte. Sunt maruntaiele sufletului meu. Ma bucur ca am indraznit sa ma arunc, ma bucur. Pe cuvant, nicaieri nu-i mai aproape Dumnezeu ca acolo. Ce pacat ca unii cred ca crestinismul e floare la ureche. Si cat de minunat vorbea parintele Steinhardt tocmai despre acest aspect. Pana si scena, pana si un one woman show de o ora si jumatate e floare la ureche comparativ cu munca asta, a cunoasterii de sine, cu bune si cu rele. Astazi, in noaptea asta, desi am vazut un teatru absurd peste tot, viata tot imi pare o minune! O minune de la Dumnezeu! Si, daca n-as fi ratacit o vreme prin abisurile acestui suflet de om numit laura si maria, n-as fi simtit astazi ce simt acum. Si-n momente din astea, nu pot sa nu ma intreb: cine se roaga pentru mine in incercari ca acestea? Cine se gandeste la mine in felul acesta, acum, in perioada asta cand eu vad si simt tot ce-i mai rau in om, in lume? Care profesor, care invatat, care regizor, care director, care judecator- intr-un moment de criza- arunca vina numai pe unu? Si cine intinde mana si te apuca de acolo... care inger, care om, care frate, care prieten, care parinte? Cine e cel al carui gand te pune in legatura iar si iar cu Viata, cu Calea, cu Dumnezeu? In timp ce tu stai prin mocirla, cautand pe-acolo sa afli raspunsuri sau incercand macar sa intelegi ceva mai mult despre cei din jur, despre om, despre eu, despre tu, despre lume.

Da, au fost momente cand l-am vazut pe om rau, ipocrit, fatarnicsi prefacut - aproape pana la extrem. ASTAZI stiu ca m-am vazut pe mine in oglinda. Dar au fost si momente cand, in acest proces, l-am vazut pe om bun si frumos; copil- copilarie. Atunci l-am iubit asa cum n-as mai vrea  niciodata sa uit. Dar cred ca nici macar nu erau eu... era o rugaciune care se gandea fix in acel moment- la mine, la oameni, la intreaga lume. Si nu, nu cred ca era Pluto. Desi, habar n-am de nimic...

A, da, era sa uit! I-am vazut si pe inchizitorii neocomunisti. Le-am ascultat graiul. Vorbeau despre libertate, parca. In rest: itzy bitzy voodoo voodoo/ do the things I tell you to do!  (pentru cei care mai au astazi un real simt al umorului, care, dupa opinia mea, n-are nicio legatura cu batjocorirea celui de langa tine!).  Mai bine sa razi de tine, pe cuvant ca-i mai sanatos. :)

...

I-am visat. Mi-au adus flori. Flori dalbe, dalbe flori.

Mi-au spus ca e teatru in teatru, asa mi-au spus. Mi-au spus ca cel mai greu e sa ne iertam pe noi insine si unii pe altii, asa mi-au spus. Mi-au spus ca au facut asta ca sa-mi vindece ranile.

Dimineata m-a trezit rasaritul. Din intunericul camerei mele nu poti vedea decat ziduri dar uneori rasare si altceva. N-am stiut ca intr-o camera atat de mica se poate piti acest altceva, atat de bine incat sa nu-l poata simti nimeni. N-am stiut, chiar n-am stiut. Sau poate ca da.

Mergeam mana in mana pe marginea prapastiei. Copilul mi-a spus:

- Acum, ca mi-ai castigat increderea, am sa merg cu tine!

Ma uitam in ochii lui si ma gandeam ca de undeva, din casa parasita a calugarului, cineva, altcineva ii sopteste ceva. Apoi mi-am auzit inima batand. Era o casa de care nu se putea apropia oricine. Am incercat de multe ori sa ma apropii de ea, dar pana in clipa de fata nu reusisem. Era un grajd, era incuiat si ferestrele ii erau batute cu scanduri. De dincolo se auzea inca inima batanda a calugarului plecat. Oamenii locului spuneau ca s-a ascuns in alta parte, insa eu inca ii auzeam inima. Ii auzeam indrumarile. Ii auzeam incantatiile. Locul era unul al exorcizarilor. Un loc pe care putini l-au aflat.

Am mers pe buza prapastiei, cu copilul de mana. 
Pasii imi alunecau pe frunzele uscate si privirea nu-mi dadea voie sa cad. Priveam in gol cu o privire de lumini ce nu-mi ingaduia sa cad. Cu o privire de lumini ce ma ferea s-alunec. N-am stiut ca o simpla privire poate avea o astfel de putere. N-am stiut ca o simpla privire poate opri sau declansa o cadere. Credeam ca totul e gand sau cuvant. Dar se pare ca mai e si altceva. Ochii, lumina sufletului era acum obosita, dar in templul trupului meu, inima calugarului celui plecat ma calauzea. 

Strangeam gunoaiele aruncate in padurile de pe munte si imi parea ca spal rochia de mireasa a mamei mele, murdarita de altcineva. Sarutam copacii si imi parea ca-n geamatul lor aud plansetul Tatalui meu pe care unii cred ca l-am tradat. Numai Dumnezeul iubirii stie. Numai Dumnezeul iubirii poate spune. Nu mai erau gunoaie prin zona, sau poate mai erau. 

Si noaptea. Noaptea, acolo, in poiana zanelor. Punga cea alba absorbind chipurie unor fantome. Noaptea parea tulburata de un straniu nesomn. Privind mai bine punga cea alba leganata de vant, am inteles ca ea imprumutase chipurile umbrelor cu care luptase pana la capat calugarul schiop. El mai era sau nu mai era printre noi, Dumnezeu stie. Doar noaptea ii respiram linistea si inima incepea sa-mi bata in piept a rugaciune.

- Cum vine asta? a intreabat copilul. Cum adica, sa-ti bata inima in piept a rugaciune?
- Habar n-am, i-am raspuns. Nu vezi ca nu stiu nimic?! Nu vezi ca mi se intampla lucruri care sunt dincolo de mine?

I-am visat. Mi-au adus flori.
Mi-au spus ca e teatru in teatru.
Mi-au spus ca au inventat toata treaba asta ca sa ne vindece.
Calugarul spunea ca nu poti vindeca pe nimeni pana nu te-ai vindecat pe tine. Cred ca uitasem. Sau poate eram doar tulburata de niste chipuri ce pretindeau a fi fiinte.
Cum poti evada din tesatura asta? Cum se poate trece dincolo de cortine?!

- Intrebarile tale si-au gasit deja un raspuns, asa ca mai bine ai tacea o vreme din gura.

Copilul m-a luat de mana.
- Acum, ca ai castigat increderea mea, am putea sa ne luam si noi la tranta.
- Dar tu parca iubeai dansul.
- E vreme pentru toate, mi-a raspuns. Oricum, aveam nevoie de o calauza.
- Nu intelegi?! Eu nu sunt calauza nimanui.
- Nu vorbeam cu tine, mi-a raspuns copilul. Si mai bine ai tacea o vreme din gura. Cat sa asculti tanguirea padurii, rugaciunea calugarului si scartaitul portii celei din urma.

- Esti viu? l-am intrebat.
- Imi aud inima batand... mi-a raspuns.

un ghimpe in inima

in padurea ielelor

in dansul ideilor

un amarat visandu-se mag 

a intrat.

de dansul lin al unei iele 

tip til s-a apropiat

insa gandul sau 

nu era prea curat.

si ideea l-a luat

si l-a azvarlit

pe o culme-nalta

unde bietul amarat

se viseaza sfant.

din degetul aratator

si-a sculptat un baston

cu care arata

catre toti neputinciosii.

unul bea prea mult

pentru ochiul lui de sfant

altul fumeaza- destul de rau!

pentru maria sa, sfantul erou!

daca degetul lui aratator n-ar mai fi

lumea- intr-o clipa-  s-ar prabusi

ca asa-i in lumea lui, nu poti fi om

trebuie sa fii mai ales ce nu esti

sa te poata tolera 

minunatul domn.

linisteste-ti o clipa ochiul nervos

si mai bine fii ca noi, pacatos

si-ai sa vezi ca ielele nu-s asa cum le crezi

e doar ochiu-ti bolnav 

de le vezi cum le crezi.

in somnu-ti adanc, adormit

ai visat ca elfii-ar fi usor de pacalit

insa esti departe de adevar, dragul meu,

nu ii poti cumpara cu o suta de lei

nici sa vrei!

si sa stii, e firesc sa fii frustrat

ca ielele, frumoasele, te-au cam refuzat

insa pe cuvant, asta nu-i un motiv

sa continui sa fii un mojic.

eu, sincer, cred ca te-ai indragostit

amaratule, de propriu-ti chip

si-ai uitat ca un sfant nu-i un sfant

ci cel care aflat-a candva despre sine

ca e cel mai rau si mai pacatos om

care-a existat pe pamant...

Strainul

photo: Poiematike

"Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!"

Mihai Eminescu, 1883

Oda (in metru antic)

In Credere

 "Cred, Doamne,

ajuta necredintei mele!" 

N. Steinhardt

***

iata- 

mi-am intins varful piciorului

si cu talpa goala incerc sa pasesc cat mai delicat

pe orbita pamantului

e un mers stangaci prin aer

care imi da tarcoale din cand in cand

dar ce mai conteaza un mers stangaci care iti da tarcoale

cand stii de pe-acum ca orice incercare

se poate transforma oricand 

intr-o aripa binecuvantata
de heruvim 

apoi am aruncat toate hainele de pe mine

sa se tulbure toti cei nerusinati

n-am gasit alta cale mai buna de a-i deslusi-

printre atatea si atatea intentii bune

care m-au condus catre iad-

 pe cei neprihaniti,
 pe cei curati.

iti mai aduci aminte

ce mi-ai spus intr-un vis, frate drag:

 atunci cand vine apocalipsa

sa nu uiti mai ales sa arunci de pe tine

hainele care te ard!

toate hainele m-au ars

afara de una-

unu/ una

trei

trei in unu

 trei plus unu

 patru

iata crucea

trei spre zece

treisprezece

iata Soarele

iata Stelele

iata Luna- 

1 plus 1 egal 1
1 plus 1 egal 2
1 plus 1 egal 3
astazi ce alegi?!

am sa-L caut

am sa-L caut pana cand am sa aud tacerea

care are sa-mi reaminteasca

 iar si iar:

 Nu M-ai cauta

daca nu M-ai fi gasit deja!

pentru prima oara 

L-am zarit in ochii cuiva

pentru prima oara!

STIU

stiu ca ar trebui sa-L pot vedea in toti si in toate

dar cine- in afara de Sfinti

poate sa-L vada asa?

dar de-atunci-

de cand L-am vazut in ochii cuiva

ma straduiesc in fiecare zi sa-L pot vedea in orice si in 

FIECARE

uite- 

deja am inceput sa-mi tin- cat de cat- echilibrul 

pe aceata nebuloasa orbita

deja mersul stangaci pluteste dezinvolt pe langa mine

zambeste, surade, respira 

si aproape ca inceape sa inteleaga ca aici e inceputul

AICI

in aceasta incredere oarba

increderea

ca oricat de stangaci ai fi

Dumnezeu iti va invia aripa franta

si-ti va fi, de-a pururi

 aripa dreapta. 

***

Si pentru ca piesele de puzzle se aranjeaza frumos intr-o mica imagine, am sa inchei asa:

 "În textele foarte vechi se poate citi cam aşa: Eu suntem doi. Pasărea care ciuguleşte şi pasărea care se uită. Una va muri, una va trăi. Îmbătaţi de existenţa în timp, ocupaţi să ciugulim, uităm să-i întreţinem viaţa şi acelei părţi din noi-înşine care se uită. Suntem astfel ameninţaţi să nu existăm decât în timp şi în niciun chip în afara timpului. A te simţi privit de cealaltă parte din tine însuţi (cea care se află oarecum în afara timpului) este ceva care îţi dă o altă măsură. Există Eu – Eu. Cel de-al doilea Eu este cvasi-virtual; el nu reprezintă în noi nici privirea celorlalţi, nici judecare; este ca un fel de privire fixă: o prezenţă tăcută la fel ca a soarelui care luminează lucrurile şi atât. Procesul de metamorfozare a fiecăruia se poate realiza numai în contextul acestei prezenţe nemişcate. Eu – Eu: în experienţă dualitatea se manifestă ca fiind nedivizată, ca unicitate, ca deplinătate." J. Grotowski

dar unde dragoste nu e, nimic nu e

 „Nu fi deşert, o, suflete al meu, şi nu deveni surd de urechea inimii din cauza zgomotului deşertăciunii tale. Ascultă şi tu: Cuvântul însuşi îţi strigă să te întorci la tine însuţi, căci locul liniştii tale netulburate va fi acolo unde nu este părăsită dragostea, dacă nici ea nu părăseşte. " Sf Augustin

Eu insumi cand  am venit in mijlocul vostru, am fost slab, fricos si plin de cutremur. Si invatatura si propovaduirea mea nu stateau in vorbirile induplecatoare ale intelepciunii, ci intr-o dovada data de Duhul si de putere, pentru ca credinta voastra sa fie intemeiata nu pe intelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu."- Corinteni

...

Inger, ingerasul meu
ce mi te-a dat Dumnezeu
Totdeauna fii cu mine
si ma-nvata sa fac bine.

Eu sunt mic, tu fa-ma mare
Eu sunt slab, tu fa-ma tare
Si-n tot locul ma pazeste
Si de rele ma fereste

Si-n ziua, si-n noapte
Pana-n ceasul cel de moarte...

Inger?!
Ingeeeer!!!!!!!

acel elan de iubire pura

In caz ca ne mai intrebam ce ne lipseste... :)

"Hristos e iubire si nu cere decat iubire.
Voi, astilalti, vorbiti si azi ca niste minti smintite si ca niste negustori. Ati ramas aceiasi ca in pustiul Sinai, ganditi tot ca Simon Magul. Inima voastra nu s-a schimbat. Din lehamite sau din dragoste pentru pace, vreti sa va supuneti Bisericii, dar nu-l iubiti cu adevarat pe Hristos, pentru ca nu sunteti dispusi sa suferiti ca sa-i meritati dragostea. 
- Preasfinte Parinte, l-a intrerupt Sabbatai, pe un ton aproape furios, oare nu am suferit destul? Orasul nostru sfant a ars, mamele evreice au fost constranse sa se hraneasca chiar cu carnea copiilor lor, patria ne-a fost smulsa, suntem decimati, despuiati, exilati in cele patru colturi ale pamantului. Atatea secole de dureri si umilinte nu sunt suficiente ca sa domoleasca mania celui ucis de noi?
- Ar putea sa fie destul daca v-ati primi martiriul cu recunostinta, precum criminalul ce priveste cu ochii deschisi dreapta pedepsire. Din pacate, in inimile voastre otravite de ura ati simtit aceste persecutii ca pe niste razbunari si nu ca pe fructul si leacul pacatului. Iata de ce suferintele voastre nu vi le puteti atribui pe merit. Voi nu concepeti decat rau contra rau, binefacere in schimbul binefacerii. Va lipseste acel elan de iubire pura care isi trage bucuria chiar din suferinta, care daruieste in mod liber totul celui ce ii fura o parte, care plateste insutit cu bine raul ce i s-a facut. Numai cu pretul acestei iubiri poate fi recastigat Iisus."

Giovanni Papini, Martorii Patimilor

pace si nadejde in orice imprejurare

"Daca vrei sa vezi, trebuie sa stii sa privesti oglinzile." M. Eliade

Traim zile tulburi... zile in care este foarte usor sa ne aprindem, sa ne suparam, sa aratam cu degetul spre ceilalti care- consideram noi- fac mai putin decat noi. Caci intotdeauna eu fac mai mult decat altul... nu-i asa?! :) E bine sa luptam, e foarte bine, ii iubesc enorm pe toti cei pasnici care au iesit in strada saptamanile  acestea. Dar m-am si intristat teribil zilele acestea vazand cum incearca (si cam reuseste!) vrajmasul sa ne dezbine, sa instinge la ura, la judecarea aproapelui, chiar la amenintarea semenilor nostri. Din pacate, toate aceste reactii vadesc o puternica lipsa a credintei. Caci, daca am avea-o, am lupta, dar cu iubire, cu nadejde si nu am uita nici de mila si nici sa ne iubim vrajmasii. 

Traim zile in care parca suntem "obligati" sa invatam iubirea... si probabil nu intamplator vedem atata nedeptate, atatea legi in favoarea crimei... Dar daca nu ne vom scarbi de toate aceste uratenii si nu vom alege IUBIREA, nu vom fi decat reflectiile in oglinda ale acestor inimi inghetate. Judecarea aproapelui e mai neplacuta lui Dumnezeu decat majoritatea celorlalte pacate. Si pana la urma, poate ca fiecare face atat cat intelege si cat poate... si in ce priveste Rosia Montana, si in ce priveste cateii... Eu asa simt, desi nu ma simt vrednica sa rostesc aceste vorbe... dar le scriu pentru a mi le reaminti in primul rand mie. Vad atatia oameni nobili care cad astazi in aceste capcane ale vrajmasului, uitand de marea lectie a Iubirii... 
DA, eu am sa aleg de data aceasta tacerea in ce priveste a arata cat si ce si cum fac eu. E treaba mea cu mine, cu Dumnezeu si cu constiinta mea... si daca am o datorie fata de societate, in nici un caz ea nu se rezuma la "a le arata" sau "a le demonstra" celorlalti cat bine fac eu in comparatie cu restul lumii si nici la a ma tulbura sau a ma considera brusc salvatorul acestei planete... ci mai degraba la a-mi mentine sanatatea psihica, echilibrul, nadejdea, pacea sufletului, credinta si apoi - eventual- a actiona in consecinta. Asadar, SUS SA AVEM INIMILE! Iar apoi poate vom reusi- cu ajutorul lui Dumnezeu-  sa schimbam ceva legat de aceste legi. 

M-am saturat de isterii, manii si rautati, fratilor! 
Am vazut o mama care si-a ingropat copilul de un an si multe alte cruci greu de purtat... dar oamenii acestia s-au purtat mai demn in fata mortii decat majoritatea iubitorilor de animale. Sunt un mare iubitor de animale, am semnat cate petitii am putut si m-am intristat. Dar n-am sa ma isterizez si mai presus de orice, n-am sa le doresc calailor moartea, din contra, am sa ma rog sa le inmoaie Dumnezeu inimile... iar daca nu-mi pierd cumpatul si nu-mi smulg parul din cap si nu ma zvarcolesc in dureri... nu e pentru ca nu ma doare si nu-mi sangereaza inima, ci pentru ca inca mai am credinta si nadejde. Si ma rog lui Dumnezeu sa o am chiar si atunci cand tot pamantul acesta va fi scaldat in sange. 

Asta nu inseamna ca nu trebuie sa facem nimic! 
Trebuie sa luptam, desigur, si nu azi sau maine... lupta asta e de la nastere pana in ultimul ceas, pana cand ne dam ultima rasuflare. Dar ca fii ai pacii si ai iubirii. Altfel, suntem doar oglinda acestei societati si a acestor suflete reci si inghetate. Si atunci, pe buna dreptate ne infuriem cand ne pune Dumnezeu inaintea ochilor OGLINDA. Caci, de buna seama, nu prea ne place ceea ce vedem. 

Dumnezeu sa ne ajute sa ne amintim fiecare pentru ce-am fost trimisi pe aceasta lume! 

Si, in timp ce ascultati acesti Psalmi minunati, incercati sa va reamintiti ca poate "dintii pacatosilor" sunt in noi insine. La fel ca toate celelalte. Si poate ca "sfatul necredinciosilor" pot fi gandurile cele de vrajmasie si de judecare a aproapelui. Pe care avem libertatea de a le primi sau a le respinge. Si tot asa si tot asa... tot la noi insine la si "cunoaste-te pe tine insuti!" ajungem. Dumnezeu sa ne ajute si sa ne lumineze mintile tulburate.



IUBESTE SI FA CE VREI!- FERICITUL AUGUSTIN

Fericirile Cuviosului Paisie Aghioritul

1) Fericiti sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii si traiesc departe de lume si aproape de Dumnezeu împartasindu-se de bucurii paradisiace înca de pe pamânt.

2) Fericiti sunt cei care au izbutit sa traiasca ascunsi si dobândind virtuti mari, n-au dobândit nici macar o faima mica.

3) Fericiti sunt cei care au izbutit sa faca pe nebunii pentru Hristos pazindu-si în felul acesta bogatia lor duhovniceasca.

4) Fericiti sunt cei care nu propovaduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o traiesc si o propovaduiesc prin tacerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi tradeaza.

5) Fericiti sunt cei care se bucura când sunt clevetiti pe nedrept, iar nu atunci când sunt laudati pe drept pentru viata lor virtuoasa. Acesta este semnul sfinteniei si nu nevointa seaca a faptelor trupesti si numarul mare al nevointelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie si cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creeaza numai simtaminte false.

6) Fericiti sunt cei care prefera sa fie nedreptatiti decât sa nedreptateasca si primesc netulburati si în tacere nedreptatile, aratând cu fapta ca ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul” si de Acesta asteapta sa fie îndreptatiti iar nu de oameni, în felul acesta izbavindu-se de desertaciune.

7) Fericiti sunt cei care fie s-au nascut betegi, fie s-au facut din neatentia lor, dar nu murmura, ci slavesc pe Dumnezeu. Acestia vor avea locul cel mai bun în rai împreuna cu marturisitorii si mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos si-au dat mâinile si picioarele lor spre taiere, iar acum, în rai, neîncetat saruta cu evlavie picioarele si mâinile lui Hristos.

8.) Fericiti sunt cei care s-au nascut urâti si sunt dispretuiti aici, pe pamânt, deoarece acestora, daca slavesc pe Dumnezeu si nu cârtesc, li se pastreaza locul cel mai frumos din rai.

9) Fericite sunt vaduvele care au purtat haine negre în aceasta viata, fie si fara voie si au trait o viata duhovniceasca alba slavind pe Dumnezeu fara sa murmure, iar nu cele care poarta haine pestrite si duc o viata pestrita.

10) Fericiti si de trei ori fericiti sunt orfanii care au fost lipsiti de afectiunea parintilor lor, deoarece unii ca acestia au izbutit sa-si faca pe Dumnezeu tata înca din aceasta viata, având în acelasi timp depusa în casieria lui Dumnezeu afectiunea parintilor lor, de care s-au lipsit si care creste cu dobânda.

11) Fericiti sunt parintii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrâneaza de la rau prin viata lor sfânta, pe care copiii o imita si, bucurosi, urmeaza lui Hristos cu noblete duhovniceasca.

12) Fericiti sunt copiii care s-au nascut sfinti “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiti sunt aceia care s-au nascut cu tot felul de patimi mostenite, însa s-au nevoit cu sudori si le-au dezradacinat dobândind împaratia lui Dumnezeu “întru sudoarea fetii” lor.

13) Fericiti sunt copiii care de mici au trait într-un mediu duhovnicesc si astfel, fara osteneala, au sporit în viata cea duhovniceasca. Dar de trei ori mai fericiti sunt copiii cei nedreptatiti care nu au fost ajutati deloc, ci dimpotriva, au fost îmbrânciti spre rau, dar care, îndata ce au auzit de Hristos, au tresaltat în inima lor si întorcându-se cu 180 de grade, si-au înaripat sufletul iesind din sfera de atractie a pamântului si miscându-se în orbita duhovniceasca.

14) Mirenii îi numesc norocosi pe astronautii care se misca în spatiu, câteodata în jurul lunii, alteori pe luna. Însa mai fericiti sunt nematerialnicii lui Hristos, zburatorii prin rai, care urca la Dumnezeu si adeseori umbla prin rai, în adevarata lor locuinta, cu mijlocul cel mai rapid si fara mult combustibil, ci doar cu un posmag.

15) Fericiti sunt cei care slavesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi lumineaza si îi ajuta sa mearga noaptea, însa mai fericiti sunt cei care au priceput ca nici lumina lunii nu este a lunii si nici lumina lor duhovniceasca nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Caci zidirile, fie ca lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conserva, daca însa nu vor cadea razele soarelui peste ele, nu este cu putinta sa luceasca.

16) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care traiesc în palate de cristal si au toate înlesnirile, însa mai fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata lor si s-au eliberat de lantul acestei evolutii lumesti a multor înlesniri (de fapt a multor greutati) si astfel s-au slobozit de nelinistea înfricosatoare a epocii noastre.

17) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care pot sa dobândeasca bunatatile lumii. Dar mai fericiti sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos si se lipsesc de orice mângâiere omeneasca aflându-se astfel langa Hristos zi si noapte în mângâierea Sa dumnezeiasca, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multa si nu încape în inima mea cea mica”.

18) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care au functiile cele mai înalte si casele cele mai mari, deoarece acestia au toate înlesnirile si duc o viata tihnita. Dar mai fericiti sunt cei care au numai un cuib în care se adapostesc si putina hrana si îmbracaminte, dupa cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit sa se înstraineze de lumea cea desarta folosind pamântul doar ca reazem picioarelor lor, ca niste fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lânga Dumnezeu, Bunul lor Parinte.

19) Norocosi sunt cei care devin generali si ministri, dar si cei care devin si pentru câteva ore, atunci când se îmbata si se bucura pentru aceasta. Dar mai fericiti sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat si au izbutit prin Duhul Sfânt sa devina îngeri pamântesti. Unii ca acestia au aflat caneaua paradisiaca prin care beau si se îmbata mereu de vinul paradisiac.

20) Fericiti cei care s-au nascut nebuni, caci vor fi judecati ca nebuni si astfel vor intra în rai fara pasaport. Dar mai fericiti si de trei ori fericiti sunt cei foarte învatati, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos si îsi bat joc de toata desertaciunea lumii. Aceasta nebunie pentru Hristos pretuieste mai mult decât toata stiinta si întelepciunea înteleptilor întregii lumi.

din “Epistole” , Cuviosul Paisie Aghioritul

d a r

poza preluata de la poiematike

Interesant cum niste imagini pot scoate din tine 
niste ganduri mai mult sau mai putin stranii:

Eu sunt cea
care-a fost blestemata candva
sa nu vada raul din oameni
dar sa-i simta pretutindeni pericolul 
si capcana 

de-ar fi mai mare iubirea decat osanda, de buna seama ne-am putea numi vindecati

"Vrei sa-ti biruiesti dusmanul fara arme?
Vrei sa-i aduci amaraciune, facandu-l sa turbeze?
Urmareste-i miscarile si foloseste virtutea."
                                                             Parinti necunoscuti

Nu ma consider un om virtuos... dar observ tot mai des ca pana si dorinta mea de a trai altfel in ideea de a ma regasi pe mine pe cale e prilej pentru semenii mei de a ma osandi si eticheta. Ba ca nu e bine ca m-am retras (cu nasul in carti, ca sa intelegeti), ba ca trebuie sa stau mai mult printre oameni (fum de tigara, cafele, ce altceva?!), ba ca aia, ba ca aialalta... Ce sa fac si eu?! Zambesc... cu durere. E zambetul meu preferat. 
Imi vine si mie dupa un secol gandul cel bun, sa stau cu mine, sa-mi amintesc cine sunt, sa ma regasesc si deja am tulburat atmosfera. Si-mi tot amintesc de Dostoievski si al lui Mare Inchizitor care-l intreaba pe Hristos: "pentru ce-ai venit sa ne tulburi?" 
Cum i-a tulburat Invatatorul nu pot nici macar sa-mi imaginez... nici nu cred ca mai vreau sa-mi imaginez ceva... ma multumesc cu sentimentul care se declanseaza in mine. Prefer de la o vreme sa ascult ce si cum zice inima mai degraba decat ce zic gandurile razlete din capul meu virusat... Da totusi, ce vremuri mai traim si noi, mai fratilor mai. Cand rataceam, n-a fost unul care sa ma mustre cu iubire si buna intentie. Acum, cand incerc sa revin si eu pe cale, ma mustrati aproape toti. Dar nu a fost mereu asa... oare?! Da, sunt recunoscatoare pentru aceasta mustrare, altfel n-as avea puterea sa zambesc catre soare...

Dar cred ca ar trebui sa stim cu totii, daca tot am ajuns la varsta la care am ajuns, ca poti iubi si ajuta un om doar atunci cand tu esti vindecat, cand ti-am amintit cat de cat cine esti, cand ti-ai regasit echilibrul si calea. Pana atunci... iaca... ne smintim unii pe altii, pentru ca atata putem. Sau ne retragem, pentru ca ne dorim mai mult limpezirea decat sminteala... Cand ne limpezim, tusti! intre oameni. De ce sa nu fie bine si asa, daca asta e calea mea?! De ce sa nu avem fiecare dreptul de a ne alege propria cale fara de a fi judecati? 
Ooo, de-ar fi mai mare iubirea decat osanda, de buna seama ne-am putea numi vindecati. Pana atunci... etichete... etichete si iar etichete... Ocheade, priviri iscoditoare, viclene... et cetera, et cetera, et cetera... Sa ne fie iertat! Iaca... a iesit si soarele, semn ca Dumnezeu inca ne iarta, ne ingaduie si ne iubeste. Noi de ce nu am face la fel... "pe noi insine si unii pe altii?!" O zi minunata, dragii mei! Si sa nu uitam indemnul cel bun: 
IUBESTE SI FA CE VREI!

iata de ce in padurea verde
nimeni nu se pierde...



Asculta Radio Vocea Sufletului

asta este

In seara asta sunt trista... 
Imi dau seama ca unii oameni dragi chiar nu sunt dispusi sa afle cu adevarat cine sunt, ce gandesc, ce cred, ce simt, ce ma intereseaza. Cata vreme ma incadrez in "patul lui procust"- masura mintii lor, totul e bine... Daca cumva am picioarele mai lungi, zambetul mai larg, ideea mai 'cuantica', vor taia fara mila din mine, altfel masura in care ma incadrez ii va deranja mult prea evident si prea mult. Cata vreme stiu sa tac, e bine! Sau nu, e mai degraba trist... As vrea ca celor apropiati sa le fiu draga pentru ceea ce sunt... Altfel, la ce bun?! ...

Noroc ca ninge si, vorba poetului cel ESenin:

"Nu-i nimic, m-am impiedicat de-o piatra
Pana maine nu se mai cunoaste nimic."

As fi putut sa plang... pentru ca am realizat de cata lipsa de intelegere si toleranta dam dovada. Zi de zi... da! Cam zi de zi... Uneori chiar ma simt ca un copil... si as putea sa plang exact ca un copil. Noapte buna, asadar... noapte buna!

"Maria mergea in lungul zidurilor, intre norii inalti si ceturile joase. Mergea in ritmul sau propriu, fara oprire; cu cat ma straduiam s-o urmez, cu atat se indeparta de mine. Apoi am pierdut-o din vedere. Briza culmilor m-a racorit, intr-un sfarsit. Am ridicat fruntea si am vazut-o in picioare, in plin cer, la marginea prapastiei, ocupata sa-si innoade parul la spate. Mi-a intins mana, am refuzat-o voiniceste si m-am pravalit fara nici un ajutor langa ea. Ne-am regasit suflul, dupa un lung moment de tacere."

"Uita-ti fricile, uita-ti necazurile si incurcaturile, uita totul despre tine si poate ma vei vedea. (...) Nu trebuie sa te inchizi in asteptare. Nimic nu vine cand e asteptat; de altfel, ce-ar fi putut veni? Totul e acolo intotdeauna! E suficient sa te deschizi si sa captezi, asta este." Henri Gougard

Asculta Radio Vocea Sufletului

sub becul cel mai puternic

"M-am asezat sub becul cel mai puternic
ca sa ma vezi si sa stii:
sa nu poti spune vreodata
ca ti-am ascuns stângaciile mele,
asimetriile si zonele imperfectiunii.

Fiecare sarut a fost definit.
Fiecare îmbratisare, sarbatorita prin idei.
Atât de limpede îti stau în fata,
încât îmi poti vedea durerea si bucuria,
ca pe doi pesti, în doua nuante de-albastru,
înotând în cristalul trupului meu."


Nina Cassian- "Limpede"

Asculta Radio Vocea Sufletului

 

revelatio apokaliptiko

Nu stiu, m-am tot gandit... sa va spun... sa nu va spun...
Am avut o revelatie... 
Desigur, la adresa mea... cum altfel?!

N-am sa ma lungesc sa va plictisesc cu intreaga poveste; cred ca e mai bine asa...
Daaaar, concluzia revelatiei a fost urmatoarea:

... si tu crezi ca esti smerit
... si cand colo esti tampit...

tampit= nerod, stupid, buimacit, naucit, ametit, zapacit.

Ce sa mai zic?!?
MULTUMESC!! Si ... Noapte buna! ... :))))

Asculta Radio Vocea Sufletului