pacatoasa Teodora

in afara de faptul ca un singur om...

duminica am vazut o oglinda care ma iubea-

s-a apropiat incet, nici nu stiu cand a ajuns aproape de mine;

in ochii sai n-am indraznit sa privesc mai mult de o secunda

intr-o tandrete nepamanteana m-am zarit
in ochi strain,- pentru prima data

purtatoare de-O taina necunoscuta.

duminica, o oglinda care ma iubea s-a asezat, intr-un final, 
 aproape de mine;
nu cred ca stia ca ma iubea

nu era prilej de tulburare, desi o emotie din vremea copilariei

strabatea, cu viteza luminii
o distanta din ce in ce mai mare.

duminica- ziua nasterii mele-

fix de ziua mamei mele care iata, cum le potrivea-

am vazut, pentru prima oara, in acest oras

un chip strain 

care raspundea tristetii cu o duiosie de invidiat.

e joi, e ora 1 si 11 minute

cand iti scriu tie ce-as vrea sa scriu, de fapt, intregii lumi:

iata, ai fost insultat iar eu ti-am ascutat tacerea 
si in tacere m-am cutremurat.

caci era o tacere, era, cu adevarat.

eu nu stiu sa tac in felul acesta-

cand tac, mii de ganduri ma dau de gol

mii de microexpresii isi fac culcus in negraitele-mi vorbe
dar tu, tacand in felul acesta

ai fost, pret de o clipa, cel mai frumos nemuritor;-

iata, un gest, si ti-ai castigat vesnicia!

de lespedea tristetii cand te-ai apropiat-

as fi vrut, cat as fi vrut sa pot invia bucuria.

dar iata, m-am ales in schimb cu un poem ratat

caci duminica e ziua data spre odihna
gandului mult prea impovarat.

de fapt, abia acum imi dau seama ca totul s-a petrecut intr-o

interesanta zi de sambata

cand copiii dansau pe ringul de dans

cand priveam nedumerita in jur si nu intelegeam mai nimic

in afara de faptul ca un singur om, un singur om mi-a confirmat 

ca-n ochii lui as putea parea un om 

cat de cat normal;

a fost cel mai frumos dar primit

de cand m-am reintors in acest oras.

nu ca l-as fi meritat, n-am oferit nimic la schimb

decat o searbada zi de sambata posomorata

transformata intr-o vesnica duminica

de neuitat.

si pe cuvant:
 nimic nu-i mai frumos pe lumea asta

decat sa poti sa ii privesti pe unii dintre cei indreptatiti

sa se indreptateasca-

cum TAC.

acest altcumva vis

- ce mai vezi?! m-a intrebat

gandul gandului care se furisa pe nestiute

- ce mai vezi, tu, zaneteco, ametita pamantului

ce mai vezi dincolo de visul visului celui trufas?!

- vad o mama invelindu-si pruncul

si un prunc imbratisandu-si mama

vad un prunc certandu-si unul

si pe unu dezvelindu-i taina

vad albina cautand petala 

Margaretei care n-are chip-

un Pilat din Pont dialogand pe drumul 

unui rosiatic clar de luna 

din al vagabondului sange ivit

mai vad felinare stinse-n noaptea nuntii

imbratisate, insa, de-un arbore stravechi

un gingas si sfios de felinar mai vechi

si-o buburuza vie si rosie ca vantul.

mai vad un tanar brun ce a-nteles ideea-

mai vad ceva ce-as vrea si n-as mai vrea sa spun

mai vad, din cand in cand si 

cate-un aspru span

.....

si dincolo si-n toate astea

eu

fara de voie, fara Dumnezeu

dormind sau suspinand sau retezindu-mi parul

si incercand sa nu-ti tot tulbur somnul

cu fiecare zgomot de foarfeca ivit

dintr-un natang cosmar, pe cand eram un chip

cu doua, patru fete si inca si mai multe

daca-ntr-o buna zi le-as tot simti pierdute

n-as mai visa cosciugul in care, despletita

adoarme chipul aspru de fata obosita

ce n-a facut nimica, decat sa-si aminteasca

cum ca a fost odata

a fost ca niciodata.

si-n pulsul de poveste sa-ti bata Dumnezeu

si sa iti aminteasca ca ai trait ateu

desi ai vrut sa rupi gardul ghimpat de ganduri

mult prea ucigatoare, mult prea mult multe randuri

tacerea ce-altadata odihna iti parea

sa se prefaca-n ganduri astazi pana si ea

pana si ea sa stie ca vremea e aceea

ca insasi ea, tacerea sa-si freamate durerea

si de n-as fi nebuna mai ca as adormi-

dar uite, rasul asta ma-ndeamna iar a FI-

ales a fost, se spune, cu mult mai dinainte

ca fiecare suflet ce naste din cuvinte

sa fie potrivit cu vremea-n care vine

sa nu se poate plange, sa nu poata apune-

ci sa-si invinga spaima de a se sti-n sicriu

sa rada si de-acolo, sa strige: inca-s viu!

o, nebunie sfanta, ai coborat in noapte

si cat o sa dureze acest altcumva vis?

sunt sau nu sunt faptura, sunt viata sau sunt moarte?-

dar iata ca-n mormantu-mi zac vise fermecate

dar iata ca-n mormantu-mi

surade un suras

care nu-i nici sirena si nu-i nici verde fata

e doar a celui Singur-

Firescului proscris.

...

Pentru ca zilele trecute am avut un vis... 

Pentru ca sunt vise care nu mai vor sa iasa in lume, desi as vrea sa le povestesc lumii intregi! De la facerea lumii au fost mereu luate in ras si batjocorite pentru ca oameni naivi ca mine n-au invatat sa taca la timp. Am facut, poate, multe greseli in aceasta lume. Habar n-am, Dumnezeu stie si ma rog Lui sa mi le descopera la timp. Dar, daca as fi invatat mult mai devreme sa tac si sa nu-mi tot arunc tainele sufletului in lume, acum as fi fost un om mult mai linistit, impacat si ceva mai intelept.

A fost un vis... un fel de cosmar. Dar la final s-a transformat intr-o rugaciune.

despre tapul ispasitor

"Ceea ce a mai fost, a mai fost, ceea ce este, a mai fost, ceea ce va fi, a mai fost" 

Parintele Arsenie BOCA

aurul dumnezeiesc in noroiul omenesc

Photo: For the Love, for the Death and the Poetry

„Creştinii sunt creştini pentru că ei caută în peri­sa­bil veşnicia, în vizibil – invizibilul, în omenesc – dum­ne­zeiescul. Ca pelerini ai nemuririi, călătoresc prin ceea ce e supus timpului spre eternitate, prin ceea ce e uman spre divino-umanitate. Caută neîncetat aurul dumnezeiesc în noroiul omenesc, şi-l află. Pentru ei, lucrurile sunt diafane, prin vizibil percep invizibilul, prin vremelnic sesizează nepieritorul. În tot ce este vizibil caută şi află acea esenţă invizibilă, acel nucleu invizibil care leagă printr-un nerv tainic văzutul de Nevăzut.” 

Sfântul Iustin Popovici- Abisurile gandirii si simtirii umane

inceputul intelepciunii ar suna cam asa...

Rugăciunea Sfântului Nicolae Velimirovici pentru vrăjmaşi

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! 

Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! 

Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. 

Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. 

Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. 

Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu.

Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! 

Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. 

Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. 

Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. 

Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.

Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.

Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.

Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.

Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.

Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.

Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.

Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.

Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. 

Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.

Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!

Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!

Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşii nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi, căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează, căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea, El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! 

Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

*

***

*****

*******

*********

cine rade la urma

pasind pe iluzionara prapastie a lumii

arhetipala fiinta isi cauta un raspuns

pierdut, gasit, regasit-

niciodata inteles 
indeajuns

vis al visului suntem

incalciti in prea multe iluzii-

gata sa ne inhatam, sa ne sfaramam, sa ne subjugam
pana la refuz.

as vrea sa fug;

dar unii spun ca nu te poti ascunde.

desi eu cred ca exista un loc-

un lacas secret unde te poti adaposti

de tot zumzetul, de toata flecareala desarta a unei lumi

atat de dragi si atat de obositoare

deopotriva.

eu cred-

asa m-am nascut.

A FI
 in locul secret si in mijlocul lumii, deopotriva-

o tacere, o odihna a sufletului meu de copil

pe care- de cand m-am nascut- am pierdut-o

si nu stiu cand am s-o mai regasesc

strain tie?!

sau strain lumii?!

n-am invatat Iubirea-

sunt inca mult prea departe de aceasta taina- 

si totusi, in cate o zi 
in care stau de vorba cu toate gandurile si indoielile

care colinda prin gradina vaz-duhului meu

uit de mine mereu si mereu-

si mereu-

razi! spun ei

trebuie sa razi!

viata e o joaca! e un vis! e un vis al visului si atat.

razi! regaseste-ti simtul umorului!

dar eu, vai mie!

cat de nebun trebuie sa fii sa vrei sa afli cum gandeste Dumnezeu.

e singurul sens pe care-l mai pot regasi

in aceasta ruina.

Dumnezeu rade, Dumnezeu canta, 

Dumnezeu danseaza-

asa spun ei, cei care spun ca L-au vazut
pe Dumnezeu.

numai eu nu stiu nimic

stiu ca nu stiu nimic.

si totusi, cred!

cineva a sters toate amintirile mele legate de El

si acum nu-L mai pot imagina

in schimb, incep sa-L simt cu lacrima din ochiul inrosit

cam cat sa se dezghete din mine sloiul de gheata-

bucurati-va- spun ei.

veselie- spun ei.

da, asa e, de buna seama.

dar cei ca mine nu-L pot afla

decat cu pretul unei lacrimi care a inteles 
ca nicicand n-a iubit.

si oricum

cine rade la urma, rade mai bine!

probabil va dura o viata intreaga acest dezghet

caci sunt un iceberg

de care se sfarma toate corabiile indraznete-

pana una alta

nu mai vreau sa-mi tradez melancolia-

e singurul adevar pe care mi-l mai amintesc despre mine

la aceasta ora tarzie din noapte.

am luat totul mult prea in serios

si maine am s-o iau de la capat-

ma voi indragosti pana in pragul nebuniei

caci masura mea e departe de a fi una echilibrata.

voi crede la fel de mult in oameni, 

indiferent de ceea ce aleg sa faca ei-

si daca intreaga lume s-ar prabusi in visul visului celui din urma

eu am sa-mi reamintesc iarasi de duiosia visului celui dintai-

si-am sa raman cu el aici, impreuna

eu si inca alti cativa nebuni;

cine indrazneste sa vina, sa vina, e primit-

desi- spun unii- e timpul cel de pe urma.

 De ce te-oi fi iubind, femeie visatoare...

Tristetea mea aude nenascutii caini

pe nenascutii oameni cum ii latra...

pret de cateva zile, de cateva saptamani

am ascultat gandurile lumii-

ele nu mi-au spus nimic nou despre noi, despre mine-

aceleasi indoieli, aceleasi neputinte.

aceleasi infricosatoare spaime,
aceleasi nelamuriri-

aceleasi traume ale copilariei

ca poti fi ori prea mult ori prea putin-

si arareori esti indemnat

doar Sa Fii.

Eu sunt cel ce Sunt.

iata, prin aceaste vorbe

ai aflat ca tu esti moarte, omule.

Si acum, inspaimanta-te, tacere

inspaimanta-te si fugi si tu de mine 
pentru ca indraznesc sa-ti spun astazi cine sunt.

Moarte sunt. Si deocamdata
atat.

ai sa fugi si tu, nu-i asa?

cine ar sta locului auzind astfel de vorbe?

eu.

eu am sa stau locului-

am sa stau locului si poate am sa-mi aprind o tigara

sau poate n-am s-o aprind, cine stie?!

Dar poate ca as imbratisa un om gandind ca poate-i
cea de pe urma imbratisare.

Poate as da un telefon 
gandind ca-i ultimul glas pe care il aud.

am sa stau locului o vreme-

trebuie sa fii nebun sa stai locului, nu?!

sa nu alergi, sa nu ai nimic de demonstrat

nimic de castigat, nimic de pierdut.

Sa stai locului o vreme, pur si simplu-

sa stai locului.

astazi, acum, nu-mi mai doresc nimic altceva-

Sa cada, rogu-va, cortina!

Vreau sa-mi sterg masca asta cat mai curand

sa-mi las parul lung, cat mai lung

si sa-l impart apoi zarilor, in vantș

nu-mi mai soptiti nimic-

nu-mi mai amintiti nimic-

nu-mi mai tot dictati unde este si unde nu este
destinul meu.

maine oricum habar n-avem unde vom fi

daca vom fi, daca vom fi.

Dar acum, in aceasta clipa

cand pentru toti viata pare ca merge inainte la fel de firesc,
de natural, de sublim

ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat

ca si cand totul ar fi

ce-ar fi daca-ar fi

in aceasta clipa

am si eu o rugaminte:

ce-ar fi daca-ar fi tacere?

cum ar fi?

ar putea avea tacerea chipul lui

daca-ar fi ce ar fi?!

va rog din suflet-

pret de o secunda sa tacem cu totii

intreg pamantul sa taca pret de o secunda;

sa-L auzim pe Dumnezeu cum respira adanc

sa-I odihnim si Lui mintea

pret de o secunda!

va rog din inima, pret de o secunda

sa tacem, va rog
si atat.

si Tu Singur stii

Doamne, ti-am multumit pentru atatea bucurii, pentru darurile Tale, pentru multele minunatele zile pe care mi le-ai daruit de la nastere si pana acum, dar am uitat in aceasta perioada sa-Ti multumesc pentru TOT ceea ce lucrezi acum asupra mea, cu mana Ta Sfanta de Sculptor intru bucuria cea adevarata, si intru Viata. Iti multumesc pentru ajutorul Tau si pentru increderea pe care o ai mereu in mine, nevrednica. Iti multumesc, Doamne, iti multumesc! Si Tu Singur stii pentru ce iti multumesc eu acum! Slavit fie numele Tau in veac! Maria

oricum

Oamenii sunt adesea neintelegatori, irationali si egoisti...

Iarta-i, oricum.

Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse...

Fii bun, oricum.

Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati...

Cauta succesul, oricum.

Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot insela...

Fii cinstit si sincer, oricum.

Ceea ce construiesti in ani, altii pot darama intr-o zi...

Construieste, oricum.

Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi...

Fii fericit, oricum.

Binele pe care il faci astazi, oamenii il vor uita maine...

Fa bine, oricum.

Da-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata de-ajuns...

Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este intre tine si Dumnezeu...

N-a fost niciodata intre tine si ei, oricum.-

Maica Teresa

taceri. taine. pace.

Renului trenului Relului

 

Da... Bine... Desigur...

Stiu ca esti. Stiu ca pasesti pe aici.

Te vad. Te aud. 

Simt cum respiri in ascuns.

Simt cum iti pui intrebari si cum singur gasesti un raspuns.

Simt ce ar trebui si n-ar trebui sa rostesc.

Simt ploile care pleaca, ploile care sosesc.

Simt revolutiile, gheata, focul, fiarele, sangele.

Simt tatonarile, indoilelile, ororile, nerostirile.

Simt un susur ca o chemare in vine.

Simt o uitare si o iubire.

Simt eroi inviind in arzande morminte desferecate.

Simt descreierati dand la o parte lespedea urilor coapte.

Simt ca esti. Simt ca esti parte din mine.

Mai ramane sa-ti amintesti cine esti tu 

pentru tine.

 Da. Bine. Desigur.

Am prostul obicei sa mai sar calul din cand in cand.

Am cate un vis care-mi spune 

ca ai vrea sa-mi spui ceva in curand.

Mai am si un feeling care zice 

ca n-ai sa asculti- la sigur- de acest indemn.

Pentru ca ai doi gemeni in tine 

si fiecare face doar ce vrea el.

Da. Bine. Desigur.

Daca te-am facut sa zambesti inseamna ca ti-ai amintit

ceea ce era important din tot ceea ce zace pitit

intr-un suflet senin care stie mai multe decat banuim noi-

toti cei patru pesti care inotam numai inspre ce 

si inspre cine vrem noi.

Da. Bine. Desigur.

Ar fi bine sa mai si dormim.

Ar fi bine sa mai dam si cate un semn atunci cand iubim.

Ar fi bine sa stergem trecutul cu blandele ploi.

Ar fi bine sa radem si sa nastem frumuseti din noroi.

Ar fi bine sa trecem prin foc- nu cate unul ci macar cate doi.

Ar fi bine sa alegem sa fim trandafiri

si sa le dam incolo de oi.

Si sa stii ca ai face bine 

sa dai un semn cat mai curand

altfel am sa ma scufund si promit solemn:

n-am sa(-ti) mai ciripesc niciun rand.

Si sa stii ca e fix treaba ta ce faci- orice ai face

vreau doar sa stiu ca esti bine si-n rest... 

taceri. taine. pace.

tainele-acestea

„Tainele-acestea şi alte mai mari, mai adânci vei cunoaşte

Fiule-ascultă: când flacăra-n suflet s-aprinde, se naşte,

Răul patimii-alungă şi casa se face curată,

Focul s-amestecă-n toată fiinţa, o străbate şi iată;

Printr-o unire nespusă sufletu-ntreg străluceşte,

Raze şi flăcări în jur cu lumină şi el răspândeşte,

Cum ? Nu mai pot spune, dar una se fac: suflet şi Ziditor,

Cela ce ţine zidirea în palmă şi-i Domn tuturor

Sfânta Treime întreagă încape-ntr-un suflet curat.

Tatăl şi Fiul şi Duhul – neacoperit, neapropiat,

Ei locuiesc înăuntru, în suflet, şi nu-l pârjolesc,

Înţeles-ai ce-adâncuri de taină în noi se plinesc?

Omul, o mână de ţărână, poartă pe Domnul în sine,

Poartă întreg pe Acela, ce toate cu-n deget le ţine,

Deci pe Acesta purtându-L în sine, în Duh şi văzând

Marea-I frumuseţe, s-aprinde de dor după El, şi arzând

Cum va putea suferi a dragostei flacără tare?

Cum nu-i vor curge din inimă lacrimi fierbinţi şi amare?

Cum va grăi, povestind de-a rândul minunile, care

Se-ndeplinesc înăuntru, în el, şi bogata lucrare?

Cum să şi tacă, atunci când-îi silit să vorbească ?

Pentru că-acum abia vede iadul, în care-i menit să trăiască.

Nimeni nu-şi poate da seama în ce întunerec petrece,

În stricăciune şi-n moarte-n necunoştinţa cea rece,

Dacă nu vine, la vreme, din Ceruri scânteia divină,

Când în suflet s-aprinde şi arde cereasca lumină.

Cad legăturile grele, pui mâna pe răni, şi deodată

Rănile pier şi se-nchid şi se şterge orice urmă de tină,

Iar din semnele rănilor curg străluciri de lumină.

Trupul întreg e-o minune: se umple de slavă cerească…

Din murdăria mocirlei: curat şi din lanţ slobozit,

Cu dumnezeiasca lumină de tot învăluit

Mă-mbrăţişează Stăpânul a toate şi-mi dă sărutare…

Şi spre-o mare lumină mă duce de-a-notul, pe care

Nici Îngerii n-o pot tălmăci. Minunată lucrare!

Căci ajungând în lumină, minuni şi mai mari mi s-arată:

Domnul îmi dă să-nţeleg cu de-a rândul lucrarea Lui toată:

Cum înnoieşte cu harul din Ceruri sărmana mea fire,

Din stricăciune m-a scos, învestit cu nemurire,

M-a despărţit de ale lumii, şi haină mi-a dat, luminoasă,

Şi-ncălţăminte mi-a dat şi cunună în veci nestricăcioasă.

M-a-nstreinat de-ale lumii, făcându-mă nepipăit,

Şi nevăzut m-a făcut, cu firea celor nevăzute unit.

Şi-am înţeles cu uimire, că eu, cel închis în făptură

Port pe Acela, care-i afară de toate, fără măsură.

Dar dacă eu şi Acela, cu care prin har m-am unit,

Suntem una-n unire; iar pe mine cum m-oi numi?

- Iată, primeşte şi vezi osebirea cea mare: că sunt

Om după fire – dar Dumnezeu după dar.” (Cuvântul I)

Sf. Simeon Noul Teolog, Imnele Iubirii divine 

copilul meu, totul e atat de simplu!

Nimic altceva nu contează


Copilul meu, ţi-am spus deja:
adevărata convertire este convertirea la Iubire.
Nimic altceva nu contează.
Dacă ai aceasta, tu ai totul.
Ai toată legea şi toţi profeţii.
Ai intrat deja (deşi nu definitiv) în viaţa veşnică.
Nimic altceva nu contează.
Ah, să fie alţii mai inteligenţi decât tine!
Să fie alţii mai atrăgători decât tine!
Să fie alţii mai sensibili la orice frumuseţe exterioară decât tine!
Să-şi  râdă alţii de mediocritatea şi de stângăciile tale!
Acceptă cu bucurie şi cu umilitate toate acestea.
Nimic din acestea nu contează dacă tu ai Iubirea.
Strecoară-te cu bucurie, fără zgomot, pe ultimul loc.
Ţie ţi s-a dat să iubeşti.
Ţie îţi rămâne Iubirea.
Aceasta va fi bucuria ta.
Fie ca această bucurie să rămână în tine!
Tăinuieşte la tine comoara ta.
Căci tu ai găsit comoara ascunsă, unicul necesar.
Nimeni nu va putea să ţi-o ia.
Alţii te vor socoti ca fiind cel mai sărac dintre toţi.
Dar eu, Iubirea ta, Domnul tău,
te fac nesfârşit de bogat.
Iată că ai găsit perla de mare preţ.
Tu ai descoperit drahma pierdută.
Rămâi umil şi tăcut, în timp ce stăpâneşti lumea.
Tu stăpâneşti lumea, pentru că iubeşti.
Prea târziu ai cunoscut Iubirea fără margini.
Prea târziu ai venit spre dumnezeiasca taină a universului.
Te întorceai cumva în jurul centrului, fără a vedea centrul.
Şi acum nu trebuie să apuci pe nici un drum care să nu ajungă la mine.
Omul trăieşte doar acolo unde respiră.
Tu spui totuşi: „Trăiesc atunci când pot iubi, acolo unde pot iubi.”
 
Iubire, învaţă-ne să ne rugăm
 
Copilul meu, nu discuta cu privire la formele rugăciunii.
Lasă-i pe alţii să-i deosebească gradele şi tehnicile.
În ce te priveşte, fii recunoscător
celor care au ştiut să ne comunice bogăţia,
flacăra vie a rugăciunii lor,
dar fii prevăzător cu teoriile care împiedică,
care încurcă elanul simplu al iubirii.
Copilul meu, totul e atât de simplu!
Orice rugăciune nu este altceva decât acest elan de iubire
care poate exprima infinitul într-o fracţiune de secundă.
Miezul oricărei rugăciuni este un act de iubire.
Câteva cuvinte, foarte puţine cuvinte, un singur cuvânt
sunt de ajuns ca să dirijeze spre mine elanul de iubire.
Atunci când, din tot sufletul tău, ai spus: „Te iubesc”,
sau „Dăruieşte-mi Iubirea ta”,
sau pur şi simplu: „Iubesc”,
când te-ai unit astfel cu universala Iubire,
tu ai spus totul.
Vei putea, potrivit locurilor, potrivit împrejurărilor,
şi pentru a nu-i întrista pe ceilalţi,
să foloseşti parafraze şi adaptări respectabile
ale elanului de iubire:
esenţialul rămâne în acest elan.
Iubire nesfârşită, pune pe buzele mele
cuvântul de iubire adresat Iubirii.
 
Purtător al focului
 
Doamne Iubire, voi merge în întâmpinarea celor
care au naufragiat şi pe care îi pătrunde frigul.
Voi aprinde pentru ei un foc lângă care vor găsi adăpost şi vor fi bineveniţi.
Îi voi primi în propria mea casă, fără a face diferenţă.
Le voi deschide toate porţile.
Daţi la o parte stâlpii de susţinere, o porţi!
Porţi veşnice, ridicaţi-vă capetele!
Lăsaţi să intre Împăratul Slavei,
Iubirea fără margini.
Voi purta cu mine jarul aprins,
pentru a începe focuri pretutindeni.
Dimineaţa, la ieşirea din casă, mă voi întreba:
Ce bariere urmează să distrugă astăzi Domnul meu Iubire
în vederea unei şi mai mari Iubiri?
Care porţi le voi deschide astăzi Iubirii fără margini?
Astăzi, ce foc urmează să aprind?
Pentru cine urmează să aprind un foc?
Zeci de mii de flăcări, şi alte zeci, şi altele încă, pe care nu le pot număra,
se aprind de la Flacăra unică.
Văd peste tot arzând focuri
pe care aceeaşi Iubire le-a aprins.
Pretutindeni unde un suflet se lasă aprins de Domnul Iubire,
peste tot, pe străzi, în pieţe, de-a lungul gardurilor,
printre cei sărmani şi infirmi,
prizonieri, rătăcitori şi fără adăpost,
peste tot unde un elan de sacrificiu face ca
bărbaţii şi femeile să se aplece asupra suferinţelor
şi să se ridice împotriva nedreptăţii,
flacăra sacră se propagă.
Aceştia sunt servitorii Iubirii.
Doamne Iubire, îi întâlnesc în fiecare clipă
pe aceşti bărbaţi şi pe aceste femei pe care nu-i cunosc,
dar le văd generozitatea şi nobleţea simplă.
Poate că ei nu cred de loc.
Poate că ei nu ştiu de loc ceea ce ştiu eu.
Dar, lăuntric, eu le spun:
”Fiţi binecuvântaţi! Mi-aţi făcut atâta bine!
Cum aş vrea să vă fac un pic de bine!”
Ceea ce aceştia sau acelea au făcut
n-aş putea vreodată să fac eu pentru ei ?
Dar cum aş îndrăzni să visez să aprind focuri,
eu care nu am în mâini decât un lemn verde şi umed
şi câţiva tăciuni stinşi ?
Eu care eşuez în a face lucruri bune şi obişnuite,
cum să fac eu lucruri extraordinare?
Copilul meu, ceea ce contează, nu este puţinul pe care-l ai în mâinile tale.
Cu acest puţin în mâini apropie-te de adevăratul foc,
de singurul foc care este Inima mea.
Atunci tăciunii tăi se vor aprinde din nou
şi lemnul tău verde se va usca.
Tu crezi că nu poţi face aproape nimic;
acest aproape nimic, încearcă să-l faci
de o manieră extraordinară.
Nu-ţi spun de o manieră spectaculară.
Concentrează-te asupra obişnuitului,
asupra infimului.
Fă lucrurile obişnuite de o manieră extraordinară,
adică iubind, – iubind extraordinar.
Atunci scânteia va sări.
Atunci focul se va aprinde.
Atunci focul „te” va lua.
Atunci vei începe să fii purtător al Focului.
 
Fragmente din cartea lui Lev Gillet (Un monah al Bisericii de Răsărit)  
Iubirea fără margini
 
ceruldinnoi.ro

preluat de pe In Tacere, Cerul incape in inima ta...