Se afișează postările cu eticheta Sinceritati. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sinceritati. Afișați toate postările

vineri, 16 septembrie 2016

pe pleoapele pline de stele

laura plus maria egal... ?!?

orele se scurgeau pe pereti ca o igrasie a gandului-glasului
ochii cei nespalati indemnau inspre infinitul prapastiei
dimineata tremura, sfartecata, pe cararea Ghimpelui- Aschiei

- scoate sabia, a zis Ingerul meu
mai apara-ti si tu viata, ne-Toato!
- scoate-ti sabia si joaca-te cu ea cum ai juca sotron pe un camp 
cu o fetiscana neghioba.

umbrele, palidele se prefaceau a nu intelege decorul-
umbrele, palidele, nu puteau tolera 
A si Morul-

o, putinta a mea de a innopta desteptarea
o, neputinta a spaimei de a ma stii iar si iar, 
fata in fata cu domnul cel Agresorum

- scoate sabia, nu pleca! a spus daimonul, aparatorul
- scoate sabia, lupta-te iar, fie si numai de dragul humorului

am scos sabia, 
insa din frunte inca ii picura sangele trecutelor fapte-
am scos sabia,
insa in inima lui am auzit ragetele unei fiare turbate

- pune sabia la locul ei! mi-a spus Ingerul cu cei sase ochi
am sa-ti spun o poveste...
- pune sabia la locul ei! a spus daimonul meu
am sa-ti inventez o nepieritoare de veste

- tu vezi si auzi Ne-vazutul, ne-toato!
- tu vezi si auzi Re-nascutul, desteapto!

uite aici amintirea Povestii, a spus
o sa-ti tina de aripi!
uite aici nemurirea Povestii, a spus
o sa-ti fie chemare!

uite aici, sarpele ce l-ai visat! sa inveti de la el-
uite aici, dorul celui imbratisat! (sa ramai o vreme in el-)
uite aici, vezi, Fiinta!
ai primit ceea ce n-ai sperat pentru ca ai pus spada in teaca!
uite aici, prietenii cei mai vitali decat ingerimea
uite aici, imblanzitorul sufletului tau zbuciumat-
sa-ti reamintesca viata- plutirea.

am inchis ochii-
cususe un vis daimonul meu pe pleopele pline de stele-
si mi s-a facut dor de noaptea aceea
cand ne vizitasera niste iele-
cand fricile se facusera mici si ne-am trezit dintr-o data
brate in brate
cand randuielile cele dogmatice se prabusisera
si-am resimtit iarasi, pret de o clipa
Viata in Oase
cand ne pitisem unul intr-altul pana la sufocare
cand ritualuri stravechi renasteau intr-un fel de purificare-

si-am plans de dorul dorului
unui vis care nici n-a inceput sa se nasca-
caci, Doamne, Doamne, sabia ce-as mai fi scos-o din teaca...


marți, 16 august 2016

be kind



we are always asked

to understand the other person's

viewpoint
no matter how
out-dated
foolish or
obnoxious.


one is asked

to view
their total error
their life-waste
with
kindliness,
especially if they are
aged.


but age is the total of

our doing.
they have aged
badly
because they have
lived
out of focus,
they have refused to
see.


not their fault?


whose fault?

mine?

I am asked to hide

my viewpoint
from them
for fear of their

fear.

age is no crime


but the shame

of a deliberately
wasted
life


among so many

deliberately
wasted
lives


is. 

marți, 24 mai 2016

auch!



"Te lupţi cu vise?
Te cerţi cu umbre?

Te mişti ca într-un somn adânc?

Timpul a trecut
Viaţa ţi s-a luat
Te-ai amărât cu fleacuri,
Eşti victima nesăbuinţei tale."


Frank Herbert



joi, 31 martie 2016

roata medicinii Pamantului cu animalele totem



Roata Medicinii Pamantului, cu animalele totem asociate cu cele douasprezece perioade de timp zice asa:

21 martie-19 aprilie - SOIMUL- Timpul trezirii; 


20 aprilie-20 mai- CASTORUL- Timpul cresterii; 

21 mai-20 iunie - CERBUL- Timpul infloririi; 

21 iunie- 21 iulie- CIOCANITOAREA- Timpul zilelor lungi; 

22 iulie- 21 august- SOMON- Timpul desavarsirii; 

22 august- 21 septembrie- URSUL BRUN- Timpul recoltei; 

22 septembrie- 22 octombrie- CORBUL- Timpul frunzelor cazatoare; 

23 octombrie- 22 noiembrie- SARPELE- Timpul inghetului; 

23 noiembrie- 21 decembrie- BUFNITA- Timpul noptilor lungi; 

22 decembrie- 19 ianuarie- GASCA- Timpul reinoirii; 

20 ianuarie- 18 februarie- VIDRA- Timpul purificarii; 

19 februarie- 20 martie- LUPUL- Timpul vanturilor urlatoare." 

din cartea Spiritul Samanic 





smile emoticon

sâmbătă, 12 martie 2016

Hristos si adevarul - (ca sa fie clar pentru toata lumea!)



Mă simt cuprins câteodată de o tristeţe, de o melancolie atât de sfâşietoare!... Pentru că, în acele momente, încep să cred că niciodată nu voi mai fi în stare să trăiesc o viaţă adevărată, că am pierdut de mult orice măsură, orice senzaţie a concretului, că nu mai am simţul realităţii; pentru că, în sfârşit, m-am blestemat de atâtea ori eu însumi, pentru că, după nopţile mele fantastice, îmi revin la momentele de luciditate, care sunt ucigătoare.
Prin ce chinuri groaznice am trecut, cât m-a costat şi cât mă costă încă această sete de a crede, care e cu atât mai puternică în sufletul meu, cu cât se găsesc mai multe argumente potrivnice. Şi cu toate acestea, Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care sunt cu desăvârşire liniştit. În aceste momente eu îi iubesc pe alţii şi găsesc că şi alţii mă iubesc pe mine. În asemenea clipe mi-am alcătuit un simbol de credinţă în care totul pentru mine este limpede şi sfânt. Acest simbol este foarte simplu. Iată-l, cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai raţional, mai bărbătesc şi mai desăvârşit decât Hristos. Şi nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. Mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afară de sfera adevărului, aş prefera să rămân mai bine cu Hristos decât cu adevărul.F.M. Dostoievski

multumesc, Calator in Timp. Si tuturor care ati inteles ideea. ... 

Unii prieteni sunt aici- sa-ti reaminteasca mereu de lumina dupa care tanjesti. Altii incearca din greu sa starneasca furtuni, invocand doar greseli natangi si omenesti, din trecut... Mi-e foarte greu sa decid cu care din ei sa raman... :) 

Are si primavara rostul ei: CURATENIA!



luni, 16 noiembrie 2015

rase iar si iar daimonul meu



ei nu luau pe nimeni la misto 
dintre cei care ii imbratisau seara tarziu cu privirea
stiau sa discearna un lup flamand de un lup credincios
si stiau mai bine decat mine toate intrebarile care-si pierdeau sensul
de-aceea invatasera sa rada de cei ce se luau mult prea in serios.
eu nu stiam sa fac asta!

uitasem, mai bine zis, cum se face asta
atat de mult m-a tulburat o respirare libera a lor
atat de mult m-a cutremurat ceva in adancul fiintei
de parca insasi cruciada copiilor isi facuse culcus in mine
si ma sculpta acum pe interior

acest proces, atat de dureros;

as fi vrut sa le strig in gura mare ca nu au nicio vina-
ca ei nu sunt vinovati de neputinta mea-
ca eu am inmarmurit de-acum, cum se facuse stanca de sare sotia lui Lot
privind inapoi, spre acea cruciada dintre Dumnezeu
si om.

atat de mult as fi vrut sa le pot explica-
sa le pot saruta rand pe rand inimile
asa, intarziati cum sunt, asa, cu lacrimi in ochi-
sa le spun ca nu au nicio vina
ca in mine tocmai se petrece ceva:
o viata de om!
dar ceva mai mare decat mine ma imbratisa si-mi soptea:
prea rece, prea grotesca, prea nu stiu cum 
firava.

nu, nu mai aveau scuze
incaltarile care-si pierdusera rand pe rand amintirile;
nu, nu mai aveau scuze tacerile
care-si dezbracau rand pe rand toate necuvinte;

iar lui nici prin cap nu-i trecea
sa stea de vorba cu mine inainte de a-mi impacheta lucrurile
a pleca era pentru el tot una
el era un fel de tiran respectat de toti
dar inteles numai de cei ca mine.
sau eu eram un fel de tiran care nu invatasem sa ma iubesc indeajuns
cine stie?!

vorbesc de el, nu de el
care a fost acolo, dar nici macar nu stiu daca-a avut habar

- de ce ai venit tocmai astazi?! l-am intrebat

rase iar si iar daimonul meu 
de natanga de mine.


joi, 10 septembrie 2015

in contradictii fara iesire


Una dintre cele mai frumoase si sincere rugaciuni la care sufletul meu a ajuns.
Multumesc lui Dumnezeu (si) pentru aceasta incurajare!

"Cu inima indurerata, ii arata starea jalnica in care se afla:

Tu mi-ai dat porunca Ta- sa iubesc, si eu o primesc cu toata fiinta mea; dar iata, eu nu aflu intru mine insumi puterea de a dobandi aceasta dragoste... Tu esti dragoste; vino Tu Insuti si te salasluieste intru mine si savarseste tot ceea ce ne-ai poruncit, deoarece porunca Ta este mai presus de puterile mele. Duhul meu se istoveste in cautarea Ta. Nu poate duhul meu sa patrunda in tainele vietii Tale... vreau ca intru toate sa savarsesc voia Ta, dar zilele mele se scurg in contradictii fara iesire. Ma inspaimant la gandul ca Te voi pierde pentru aceste ganduri rele care se incuibeaza in inima mea; iar aceasta frica ma rastigneste."

S-A DUS SA-L VADA PRECUM ESTE


marți, 18 august 2015

nu, Parinte, nu esti mai rau, esti mai constient


"Eu inteleg repede, dar trebuie sa-mi explici mult..."

"Crezi ca esti un credincios si te trezesti ca reactiile tale sunt reactiile necredinciosului. Credinta ta te falimenteaza, te tradeaza si aicea zic: tine-ti mintea-n iad si nu deznadajdui. Nu ca sunteti toti asa, dar cei care sunteti... Insa nu e cazul de a deznadajdui, si aici (si poate cu asta sa inceerc sa inchei) ... Vorbeam cu o maica aseara, nu e cazul sa deznadajduim, cand observam lucrurile astea e cazul sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu, e cazul sa ne bucuram... "

"E vremea sa ne bucuram. Cu o intristatoare bucurie..."


joi, 13 august 2015

solitudine sau masti fantastice?!


"Nu exista iubire reala fara cunoastere." - Konstantin Zorin


"Singuratatea, pentru unii dintre noi, este una dintre cele mai grele poveri. O percepem adesea ca pe o pedeapsa pe care o primim, pentru ca “nu suntem indeajuns de buni” sa meritam compania cuiva sau sa fim acceptati intr-un colectiv. In piramida lui Maslow, nevoia de a fi “integrati” intr-un anumit colectiv se afla la mijlocul nevoilor unui individ. Daca ne oprim la ea, ramanem ancorati intr-o realitate care nu este sanatoasa evolutiei noastre, nu vom ajunge sa atingem cele doua nevoi din varful piramidei: recunoasterea si realizarile.

Ce se intampla, de fapt, in momentele de singuratate? Ne confruntam intr-un mod dureros cu propria noastra fiinta. Ne punem intrebari de genul: Ce imi lipseste? Cu ce gresesc? Unde gresesc? Nu arat indejauns de bine? Si continuam sa cautam raspunsuri in exteriorul nostru, raportandu-ne la celalalt sau la cei aflati in grupul in care am vrea sa intram. Si incepem sa ne faurim niste masti fantastice care sa corespunda acelor “sabloane” pe care ni le imaginam ca fiind esentiale pentru acceptare.
Percepem singuratatea ca fiind ceva care ne aduce lipsuri. Si punem atat de tare accentul pe aceste lucruri, incat, atunci cand suntem acceptati de o anumita persoana sau un anumit colectiv, devenim singuri “in doi” sau “in grup”. Pentru ca am uitat de noi. Ne-am pierdut in procesul de ”fabricatie” al unui nou EU!

Exista o treapta superioara, ca vibratie, a singuratatii, si anume solitudinea.
Solitudinea este o stare a sufletului care cere uneori sa-si refaca structurile, sa se reconfigureze dupa o perioada de acumulat experiente. Solitudinea, traita in starea de obseravtor a propriei evolutii, are capacitatea fantastica de a transforma interiorul nostru emotional, de a intelege desfasurarea evenimentelor si experientelor prin care tocmai am trecut. Solitudinea este o stare de reverie care da sufletului si spiritului capacitatea de a renaste, de a se regasi in alte forme, in alte grade de vibratie interioara, de traire emotionala.

La baza, singuratatea si solitudinea sunt aceeasi energie. Acest lucru il confirma si defintiile date in dictionare. Forma pe care o dam face diferenta.
Un calugar aflat in pustie, intrebat cum poate trai in singuratate, ar raspunde, probabil, in modul cel mai firesc posibil: “Dar sunt inconjurat de atata bogatie! Cum as putea sa fiu singur?!” 


preluat de pe Portal Spiritual



luni, 3 august 2015

ne intalnim in prezent cu viitorul trecutului




De la o vreme, imi imaginez prezentul ca o pe echilibrare a trecutului.

Mi-am imaginat ca noi cand am venit pe lume, am cazut asa, fiecare ca o stea cazatoare intr-un ocean de apa si am facut valuri valuri. Lumea s-a bucurat... mult, poate prea mult. Apoi ne-am facut adolescenti, cat sa le mancam ficatii parintilor si sa re-echilibram bucuria si dragalasenia aia de la-nceput. Dar iar am cam cazut din masura si am inclinat-o intr-o prea pofticioasa mancare de ficati. Am inteles astfel ca a fi o pramatie nu-i chiar atat de greu si neplacut. Apoi- dupa ce am aflat despre noi insine ca am fost cei mai dificili adolescenti din cati au fost pe pamant- ne-a venit gandul ca poate, totusi, suntem mai buni decat altii. Mult mai buni decat altii. O, si macar de-ar fi fost treaz cineva in noi atunci, sa prinda gandul ala la timp, pana nu-si face tron si culcus acolo, in salasul inimii. Si-apoi, venindu-ne gandul asta, ne-am apucat sa-i aratam pe ceilalti cu degetul. Unii ne-am oprit acolo. Cel mai inspaimantator mi se pare iadul asta! Mai inspaimantator decat iadul in care iti vezi propriile napaste si mizerii, desi, recunosc, nici iadul ala nu-i tocmai floare la ureche. Dar macar ai satisfactia unei oarecare trezii. Asa, cat de cat... Cand iti vezi mizeriile, e clar, e o lumina pe-aproape si nu mai e in afara ta, din moment ce-ti lumineaza atat de strasnic adancul. Cand vezi raul in afara ta, e pericol mare, caci proiectezi propriile mizerii in afara, fara sa fii constient macar ca ai luat parte tocmai la acest proces, al inmultirii umbrelor pe pamant. Nu-i nimic, au si umbrele rostul lor, se zice... doar ca in istoria omenirii, parca repetam mereu ceva. Si stim deja prea bine ca, atunci cand isi pune natura in cap sa face niscai curatenie, sa curete mizeria umbrelor invocate de om, omul pierde de fiecare data aceasta batalie. Asa ca da, au si umbrele rostul lor dar nici discernamantul omului nu e dat pe degeaba.

Oricum, de la o vreme, m-am obisnuit sa fiu atenta la gandurile cu care ma trezesc. Uneori zambesc, alteori ma insp aimant... imi dau seama ca ele chiar se leaga de trecut, dar un trecut al prezentului, un trecut de care eu imi amintesc astazi intr-un fel anume. Si desigur, ce-mi mai amintesc din el. Ce a mai ramas din el. Lumina sau intuericul pe care eu l-am hranit. Incep sa constientizez  ce forte am hranit eu ani de-a randul. Nici treaba asta nu-i tocmai floare la ureche, daca ti-a venit intre timp gandul ca nu mai vrei sa fii fariseu. Esti ca un chirurg printre maruntaieile trecutului. Dar, printre abisurile astea, mai gasesti si niste insulite. Nu stiu cum se face, asa lucreaza Dumnezeu. Si pentru asta, din pacate, chiar n-am sa am minte si trezie cat sa pot multumi indeajuns. 

Da, continui sa-mi imaginez prezentul ca pe o reechilibrare a trecutului. Si asta imi da o oarecare speranta. Ne intalnim in prezent cu viitorul trecutului. - spunea parintele Arsenie Boca. Ma gandesc de cativa ani la cuvintele acestea. Dar parca nici astazi nu le-am deslusit cu-adevarat intelesul. 

Si ma mai bantuie niste cuvinte vii:

"Eu am luptat cu duhul lumii si am invins-o pe ea."

Aproape ca imi doresc sa o provoc, ca sa invat, in sfarsit, sa n-o mai iau in seama. Aproape ca imi doresc sa raman o rebela toata viata. Dar nu in sensul ala plicticos al cuvantului. Spunea Alice Cooper ceva de genul: 

Să bei bere e uşor. Să faci mizerie în camera de hotel e uşor. Dar să fii creştin, asta e o provocare dură. Asta e adevărată răzvrătire…” – Alice Cooper

Asa... si-acum speriati-va de Alice Cooper, ca cei care nu va speriati de el, va speriati la sigur de Rafail Noica :))). Dar PACEA, cand o vom dobandi, oare? 


In rest, ajuta-ne Doamne sa unim cu intelepciune contrariile, de care atata ne mai speriem! 

Si desigur, eu, ascultand chiar acest cantec, nu pot sa nu ma gandesc la Cel care a fost mai puternic decat lumea aceasta. N-ai cum sa nu-L IUBESTI, cand ii intelegi LUCRAREA! N-ai cum sa nu-L iubesti! N-ai cum sa nu te gandesti cum ar fi sa poti sa stai de vorba cu El, sa-L intrebi despre tainele acela pe care El le-a-nteles. Asa cum poti tu, la masura care esti. Eu azi il iubesc cu cantecul asta. PUNCT. Si-apoi chiar mai departe... Dar mereu ma gandesc la El cand ascult cantecul asta. Nu stiu de ce... e, o metamorfozare a trecutului sau nu e. Dar de fiecare data ma gandesc la El. Si ma gandesc la cei ce-au fost langa El si-au putut sa il vada, sa il asculte. Uite, asta e momentul ala cand iti pui lumea in cap de dragul Lui ascultand Alice Cooper. Iti pui ambele tabere in cap, sperand sa existe o a treia, a nebunilor- care sa te accepte asa, pur si simplu. Si cu Alice Cooper si cu Rafail Noica. Mai bine asa, decat fariseu sau prefacut, cu invidie, ranchiuna sau spaima. Mai bine asa... invelind trecutul intr-un tainic prezent, care va lucra- numai el stie cum, de ce si inspre ce.
In rest, noapte BUNA! 


duminică, 25 ianuarie 2015

c-un ochi usor deschis...


Mereu am crezut ca am nevoie de o balanta care sa-mi echilibreze destinul. 
Ani de zile am crezut ca nu pot trai fara aceasta masura, fara acest echilibru perfect. De buna seama, aceasta ar trebui sa fie justitia divina... mi-am spus. Dar apoi a venit o zi, apoi a venit o primavara, apoi a venit un spin in inima si-un cucui. Si balanta aceasta a inceput si-a tot inceput sa se incline, fie intr-o parte, fie in cealalata. Si s-a tot inclinat si s-a tot inclinat. Nu-mi dau seama daca era prea multa frica sau prea putina iubire. Dar cumva, in spaima acestei pierderi a echilibrului, am ales sa ma las in voia puterii care incepuse sa incline balanta. Sa trec prin frica, sa las, pur si simplu, lumea sa se rastoarne ca sa pot afla cu cine-am sa ma-ntalnesc dincolo de catastrofa. I-am alungat pe toti salvatorii. Sau poate ca aflasem deja ca adevaratii salvatori nu sunt aproape niciodata la vedere. Adevaratii salvatori fac tot posibilul sa ramana ascunsi. Si numai Dumnezeu hotareste cand sa se iveasca urmele ca ei au fost acolo mereu. Lucrarea intru salvare cred ca se face in taina! Am inteles asta atat de tarziu...

Si da! am zis. Fie! 
Prea suntem cuminti, prea suntem farisei... Prea nu avem curajul sa actionam in acord cu propriile noastre suferinte, traume, iubiri si credinte! Prea ne vrem perfecti in ochii celorlalti oameni, fara nervi, fara frici, fara pacate, fara incercari, fara vise. Fie! - am spus, si m-am lasat in grija Celui ce stiam ca vegheaza mai presus de aceasta balanta a justitiei, a echilibrului precar, a unei perfectiuni perfide. Si am lasat vantul sa vina... si i-am ingaduit sa-mi rastoarne balanta. N-am mai opus rezistenta, cum ar veni! Si pret de o secunda, doua, sau trei... am crezut ca-mi voi pierde mintile. 

Apoi s-a facut liniste. Apoi a inceput sa-mi bata in inima o rugaciune. Apoi mi-am amintit de vremea copilariei. Apoi mi-am amintit de primele vise. Apoi balanta parca s-a intors, din orizontala, pe verticala unui nou sens. Un sens pe care l-am pierdut candva, singurul sens al acestei existente: acela de a ramane OM in orice imprejurare, atat cat iti ingaduie puterile sufletului. Dar nu om-fariseu. Sa spui intotdeauna ce gandesti si ce crezi, pana cand insasi gandul cel mai ascuns ti-i va des-coperi pe oameni FRUMOSI si BUNI.

Nu, Dumnezeu nu e drept! 
Daca Dumnezeu ar fi drept, nu s-ar mai mantui nimeni!

Dar ca sa-L poti pricepe dincolo de aceasta justitie, trebuie sa lasi balanta aia sa se incline... si sa se incline... pana unde poti tu, pana unde te tine puterea, credinta! Dincolo de aceasta rasturnare, ai sa vezi lumea dintr-un alt unghi. Ai sa-i vezi cu un alt fel de ochi pe oameni. Ai sa vezi o lume in care inima fiecarui om are o poveste pierduta, o trauma, un vis sfaramat, o drama, o tragedie. Si apoi, daca vrei si-ai sa te incumeti- ai sa vezi chiar mai departe. Ai sa vezi dorul omului de a-si depasi aceasta trauma, acest handicap, acest vis spulberat. Ai sa vezi vointa omului, ai sa-i vezi curajul, ai sa-i vezi frumusetea, aripile. Tu alegi cum sa vezi lumea! Tu alegi cum sa-i vezi pe oamenii din jurul tau. Dar nu te mira daca-ntr-o zi, ei iti vor spune pe nume! Un nume de care tu poate n-ai habar... si care vine sa-ti desluseasca cum te porti tu in raport cu cel ce ti-e aproape(le).

Da, stiu, astazi ploua. Astazi ploua si n-am inspiratie. 
Am visat azi-noapte un poem legat de aceasta balanta a justitiei. Suna bine, avea logica si acum, asternute aici, cuvintele par ca nu mai au nicio valoare. Dar poate o scanteie tot se va aprinde in mintea sau in inima vreunui om care isi poarta cicatricea sufletului la vedere! Pe acesti oameni ii iubesc! Ii iubesc enorm. 

Si da, langa astfel de oameni pot fiinta si eu cu cicatricea mea, fara sa tulbur!
Langa astfel de oameni, viata mea are farmec!
Langa astfel de oameni, inima mea bate altfel si inventeaza uneori un poem!
Uneori il scriu, alteori aleg sa-l pastrez pentru lumea de dincolo, lumea viselor mele. Acolo-as vrea sa ma-ntalnesc cu toti acesti oameni, care au dus lupta cu demonii lor, dupa masura puterilor lor. Care au dus lupta cu propria lor umbra doar pentru ca au vrut sa-i vada pe cei din jur mai buni, mai iertatori, mai increzatori. Aici vad sensul luptelor noastre, aici vad vremea potrivita a razboiului cu propriul egou. Iar cand acest razboi se metamorfozeaza intr-un spectacol, intr-un poem, intr-o pictura... inteleg sensul vietii, al razboiului, al luptei, al artei. 



marți, 20 ianuarie 2015

Vesnic pomenirea Ei!


cand ma gandesc la Vesnicie 
simt un gOl in stomac si o stare de paralizie-
imi imaginez ca-mi culc trupul in sicriu pret de o clipa
apoi o trambita ingereasca ma trezeste iar 
intru existenta cea mizilica

mai lasa-ma, rogu-te, o secunda
mai lasa-ma, rogu-te, o clipa
mai lasa-ma, rogu-te, un fir de nisip
un an, un timp

cand ma gandesc la ne-Fiinta
simt o naduseala, un spin in orbita- 
un adjectiv ce refuza sa-mi vina in minte:
ce bine! ce bine! ce bine!

daaar cand imi vine fratele Iuda IN minte
ma cuprind chinurile facerii, pandaliile
pana-n ultima secunda am tot sperat, am crezut!
Da! era un tip misto dar mult prea ades
mohorat, abatut, pre-facut...

- hai! pleca! du-te odata si fa-ti treaba aia murdara!
scuipa pe iubire, vinde-ti sufletul, 
tradeaza-ti prietenii pentru o tigara-

- nu era o tigara, erau zece! erau douazeci!
de fapt erau mult mai multe decat poti tu 
cu capul tau visator sa pricepi!

- hai, du-te! si fa o data ceea ce ti s-a cerut sa faci!
iti ajung cei 30 de arginti 
sau mai vrei si o cafea adusa 
direct la pat?!

iarta-ma! si iarta-ne!
sau mai bine, stii ce?!?
ia mai bine lasa-ma! si mai bine lasa-ne!

uite-aici langa mine un tip misto, un cersetor
un pusti cu parul carliontat de al marii fior-
mai bine stau cu el o vreme la taclale-
impartim o cafea, o patura albastra de plaja, o paine
un vers eminescian, o initiere, 
o imbratisare.

el imi zice ca sunt o capra-
(vorbim pe fata, cum s-ar zice)-
eu ii zic ca e sufletul meu pereche-
el rade, apoi se-'nspaimanta, 
eu raman o capra cu o patura de plaja pierduta
cu un suflet-pereche 
vesnic intr-o copilareasca deruta!

dar ce bine, ce bine, ce bineee-
m-am ales cu o vesnica amintire!!!

Vesnic pomenirea ei!
Vesnic pomenirea ei!
hei hou ho!!! si hei hei hei!!!

Ce sa zic?!? 
Fie, Doamne, cum vrei Tu! 
FIE!

Sorescule, tu esti, ma?!?
Tu ma bantui de acolo, de Sus?!
Nu ai somn, prietene?!?
Ce faci? Ma trezesti asa, cand vrei tu?!?
ai sa-mi spui un ceva in al vesniciei 
vers?!?

vai de creierul gol al omului- 
sopti glasul Sorescului-
prin care poate sa vorbeasca cine cand are chef!

.....


miercuri, 26 noiembrie 2014

1 0 2

                                        
                                        Putin "shamanism" autentic... :)



luni, 24 noiembrie 2014

a caror unica valoare...


"Plecand de la cuvantul unui om de spirit, ca singurul sens al existentei e de a-i gasi un sens- am adunat in caietul acesta o serie de reflectii si de indoieli a caror unica valoare e SINCERITATEA lor, nuda, nestilizata, asadar nealterata. De aceea, desi angajand intrebari filosofice, nu pretind a scrie filosofie. O filosofie eficace implica nesinceritate. Caci, evident, sinceritatea nu are ce cauta intr-un travaliu filosofic, care nu-mi cere sa fiu eu insumi, ci sa fiu in adevar, nu sa ma descopar asa cum sunt, ci sa descopar realitatea ultima. Sinceritatea e adesea alaturi de adevar sau impotriva lui. A fi sincer fata de mine insumi sau fata de lume nu confirma validitatea concluziilor mele. Adevarul e prin firea lui nesincer, fiind fructul multor auto-mutilari (renuntarea la subiectivism, alteritatea), rezultanta multor judecati care imi sun poruncite din afara, ma violenteaza prin structura lor logica, obiectiva, si ma stapanesc prin necesitatea lor. Fiecare a indurat cel putin o data umilinta abdicarii in fata unui adevar, desi pasiunea de a-l cauta si a fi violentati de legile lui se pare ca biruieste intotdeauna, impotriva oricator umilinte si oricator degradari." Mircea Eliade

vineri, 21 noiembrie 2014

gandurile cetii



Seara e rece. Realitatea, neutra. 
Mintea se straduie sa-mi sopteasca vrutul si nevrutul.  Singuratatea - deocamdata singura iubire adevarata. O singuratate in care bat inimi multe. Usa inimii as vrea s-o deschid pentru fiecare, dar fericit cel care a ajuns la o asa masura. Atunci probabil ca nu iubesc pe nimeni! Habar n-am. Nu mai fac diferenta dintre iubire, indiferenta si ura. Pesemne e faza aia cetoasa. Habar n-am. N-am chef sa ma tulbur. 

Lipsa masurii se repeta mereu. 
Iubirea in care cred nu are de-a face cu acesta vesnica rasturnare nebuna. Sau poate ca are. Ridicam oameni pe soclu, ii impovaram cu viziunea noastra iar cand isi arata si ei chipul cel omenesc luam piatra in mana. Nu-i nimic, nu ma tem! Nu ma tem decat de farisei. De la ei niciodata nu prea stii la ce sa te-astepti. Si sa te fereasca Sfantul sa le cazi in mana cand esti vulnerabil. Serios, n-are sa se termine bine. Desi, de fiecare data, totul se sfarseste bine. Pe cuvant! Apare mereu un nevrednic din ala de care te-ai ferit o viata intreaga, un terchea berchea din ala si descoperi ca-n el se piteste un inger. Stiu! Stiu! Mai bine sa-ti vezi pacatele decat sa-i vezi pe ingeri. Pe cuvant ca mai bine! Esti surprins mai putin de propria prostie si ingustime.
   
Vara asta m-a invatat un elf deghizat in hobbit o rugaciune. 
Cand mi se face frica, incerc s-o repet. Si-o repet si o tot repet. In rest, mai fac si eu pe nebuna. Cred ca a ramas singura cale prin care poti afla cate ceva despre ce-i in lume, dincolo de chipul ei mult prea fardat/ fabricat. Noutati: omul nu mai are timp pentru nimeni. Ascuns in coltisorul sau secret, lumina primita n-a invatat s-o imparta cu fratii de suflet. Apoi se tot mira ca sufletul i se stinge. Cine- din noi- ne indeamna sa uitam unii de altii si pe noi insine? Care frica, care trauma, care nebunie? Cand se spune clar: pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.
   
Daca mintea s-ar opri acum si n-ar mai interpreta nimic, as fi, pret de o secunda, fericita. Sau macar linistita. Oamenii imi sunt dragi si in genere incerc sa-i iubesc potrivit. Desi masura, pana la urma, le apartine. Nu-i pot opri sa ma-ndrageasca mai mult sau mai putin. Da, poate ca iubirea ar trebui sa fie un echilibru. Altfel se tot rastoarna ceva iar noi repetam rasturnarea asta la plus infinit. Dar asta se intampla, pesemne, fiindca suntem oameni, nu ingeri. Nu-i nimic. E bine asa. CRED ca e BINE!
Cred, Doamne, ajuta necredintei!

STIU:
ORICE SE POATE INTAMPLA ORICAND. 
Nu e nici rau si nici bine. Realitatea e doar un spectacol cata vremea mintea nu intervine. Cand mintea intervine- creeaza. Si ce-ai creat astazi- intalnesti maine. 
Nu-i nimic. Cel putin o sa fie ceva. Ceva interesant tot
o sa fie!

Linisteste-te. Toti suntem singuri. 
Unii mai auzim alte inimi batand; asta cred ca e bine. Alteori auzim ganduri din alea de-am vrea s-o zbughim. Unele incep sa prinda viata in hale pline de frig. Nu mai stii daca esti om, daca esti chip cioplit. Si apoi, daca-i vezi, tot ei se supara pe tine.
Nu-i nimic...

Cautati Adevarul si El va va face liberi! 

Dar intai de asta, sa ne cautam pe noi insine. 
In noi insine, in fiecare chip. In fiecare suras, in fiecare julitura. SINCERITATE! 
Atat cat poti. Nu poti ajunge la adevar fara conditia asta sine qua non! Vorbesc de sinceritatea cu tine! Nu sinceritatea aceea care face rau celor din jur! 
Decat sa musti din sufletele oamenilor, mai bine sa pleci o vreme din lume! 

Prezentul acesta imi apare trist. 
Si nu, nu mai vreau sa ma mint. 
Si nu vreau sa supar pe nimeni.

Dar oamenii interpreteaza fiecare dupa propria judecata ce vad, ce aud. 
Isi cioplesc chipuri si-apoi se inchina la ele. Nu-i de judecat: ultimul meu scenariu m-a bagat in mormant. Nu-i nimic. De-acolo, din pamant, poti s-auzi cum cineva bate toaca in tine. Poti sa te cutremuri de dragul pulsului tau care-i unul viu, nicidecum mort, mohorat.

Unii stau la marginea gropii si te incurajeaza, tacand. 
Altii scuipa pe mormant cu ganduri de hula, cu pietre- cuvant. Nu-i nimic; 
un mos stramos al unei manastiri m-a invatat sa surad. Stiu ca sunt propriile mele umbre. Macar atat stiu despre ceea ce sunt. 
Desi astazi inteleg mai bine ca oricand ca nu stiu nimic despre lumi, despre L U M E.

Am tot incercat sa-mi imaginez zilele trecute ce-a simtit Hristos cand Vera i-a sters chipul plin de sudoare si sange! M-a cutremurat pana la lacrima acest gand. Putinul acesta de l-am face si tot ar fi un colt de rai pe pamant. Dar n-avem timp. 
In schimb, avem asteptari pana la stele si-napoi, fiecare de la oricine. 
Si mai ales eu le-am avut.

As vrea sa cred ca nu mai vreau nimic. 
Decat sa ma cunosc pe mine. Dar asta-i deja o gogonata minciuna.

Si da, poate ca ai dreptate, de o vreme sunt taratoare. 
Sa stii ca nu-i chiar floare la ureche. Dar daca vrei sa vezi ce-i dincolo de bine si rau... asta e, trebuie sa fii taratoare o vreme. Ce sa fac? Sunt taratorul cel curios. Asa m-am nascut. E patologic la mine! Si drept urmare, suport cu demnitatea unei taratoare- consecintele curiozitatilor mele. Si ma bucur de ele. Asa sunt eu, printre lacrimi am invatat sa surad. Stii, viata asta a mea e un film atat de interesant, filmul asta al meu nu l-as schimba niciodata cu nimeni. E filmul meu si, dincolo de orice, oricat ar fi greu, am invatat sa ma bucur de tot ce vine si nu vine! Nu-mi pot imagina o viata normala, pur si simplu, nu-mi pot imagina. Mai bine taratoare, mai bine tigru in zapada, mai bine insecta, mai bine cate un razboi cu umbrele din tine... decat o viata moarta, searbada, lipsita de sens si culoare. Mai bine noroi, pe cuvant.

Pentru ca, dincolo de orice, viata asta e o minune!
Si-ntr-o buna zi ai sa inveti ca nimeni, nici un om, nici un rol, nici un premiu, nimeni, absolut nimeni in afara de tine nu poate sa faca din propria ta viata:

o minune! Intr-o zi am sa invat si eu! Promit!

Noapte instelata, cititorule, oricine-ai fi!