De ce mi-a placut "Acasa la tata "

Saptamana trecuta am fost la Teatrul Act sa vad Acasa la tata (multumesc pentru recomandare Nicoleta) . O recomand si m-am gandit sa va zic si de ce o recomand.

Mi-au placut asa:
- tema care nu e nici mare, nici mica, ci reala si care e dezbatuta in asa fel incat ajungi si tu sa o dezbati in capul tau
- pentru ca e despre viata la tara vazuta de Mimi Branescu (cum citisem pe undeva)
- pentru ca actorii chiar par oameni reali si joaca exact ca si cum ar fi asa: cu pasiune cand trebuie si fara pasiune cand e cazul
- pentru ca biletul e 40 RON si am simtit ca intr-un mic fel (total insuficient, oricum) am achitat pentru actul artistic {prozaic si material (si deci ancorat in realitate) vorbind}
- pentru ca imi place de cum joaca Mimi Branescu si vroiam sa vad daca imi place si cum scrie si ma intrigase faptul ca e zice asa:
„Toate textele mele de teatru sunt incercari, mai mult sau mai putin reusite. Sunt exercitii destinate in primul rand actorilor. Nu contin mesaje profunde si nici nu-si propun să dezbata teme mari, universale. Din neputinta. Sunt inspirate din realitatea imediată si povestite sincer, cu onestitate.” Mimi Branescu

Deci, recomand tare "Acasa la tata".
Pentru ca se joaca rar, abonati-va la e-news Teatrul Act si primiti din timp pe mail programul ca sa apucati sa va faceti rezervari.

In mod categoric

trebuie sa scriu mai des pe blog. O sa incerc timp de o luna sa scriu macar 3 posturi pe saptamana. Trebuie sa stabilesc obiective si aici ca altfel vad ca nu se mai poate.

Gloria fara glorie

What Have I Done to Deserve This? (¿Qué he hecho yo para merecer esto?) e facut de Almodovar prin '84 ca omagiu adus neorealismului italian (remember Ladri di biciclette -Vittorio De Sica, s.a.m.d.) dar io n-am prea inteles asta. Am inteles in schimb - din nou- ca viata uneori e prea grea dar ca unii oameni (asa cum e si Gloria, femeia de serviciu din film) suporta greutatea asta atata de firesc incat povestile lor devin cutremuratoare.

"May you have food and raiment, a soft pillow for your head; may you be 40 years in heaven, before the devil knows you're dead."

Before The Devil Knows You're Dead e un film usurel, de vara, cu un jaf prost facut si niste baieti cu prea multe probleme.
p.s da, Marisa Tomei e frumoasa:)
p.s. 2 titlul filmului vine din urarea irlandeza din titlul acestei postari

Naked Lunch

David Cronenberg (Dead Ringers, Videodrome, eXistenZ s.a.m.d.) combină de data asta o viaţă (a lui William S. Burroughs) cu o carte (tot a lui William S. Burroughs) şi face Naked Lunch. Deşi ştiam că oamenii se droghează cam cu orice de la heroină la iluzie, de la cocaină la adrenalină, nu credeam că până otrava de gândaci e bună- dacă nu de drog, măcar de metaforă.

Closely Watched Trains sau despre frumuseţea de a nu face nimic şi a ajunge să faci totul

Closely Watched Trains (Ostre sledované vlaky) este un film ceh (cehoslovac, de fapt) din 1966. Dacă nu vă sună bine, este doar ghinion, pentru că filmul are în el o frumuseţe desăvârşită amestecată cu naivitate şi minimă sexualitate mai puternică decât se vrea.

Doua filme pentru o dimineaţă de sâmbătă

Două filme văzute destul de recent (am o listă lungă, lungă de filme despre care trebuie să scriu, dar care stau în pending că nu am găsit încă cele mai bune cuvinte) pe care vi le recomand când aveţi chef de ceva mai uşor, mai nepretenţios, mai fără multe gânduri, dar nu prost.

Interview în care Buscemi face un rol foarte bun. Nu greu, dar bun.

Notes On A Scandal cu o Judi Dench megaconvingătoare.

Eu am o nedumerire

nu ştiu câţi din cei care citesc acest blog mă urmăresc şi pe twitter.
Ma gândeam să fac un mic sondaj, aşa că mă puteţi ajuta cu un comment la acest post.
Mulţumesc.

Temporada de patos sau cum mi-am julit eu genunchii

Cand eram mica aveam momente de perfecta impacare pe care le numeam fericire. Stateam in cetate (in Sighisoara) pe o strada frumoasa aflata (normal) in panta. Ca sa ajung la joaca, in Piata Cetatii trebuia sa merg (sa fug) la vale.

Si intr-o dup-amiaza frumoasa alergam spre Piata Cetatii si totul era perfect. Nu ma durea nimic, nu aveam nicio nota ascunsa de mama, nu facusem nimic rau, nu aveam nicio treaba. Stiam ca urmeaza o dupa-amiaza de joaca si atata. Si exact in timp ce alergam spre Piata Cetatii si ma gandeam la asta, la cat de bine e si la cat de "nusepoateintamplanimica" ma impiedecam si cadeam. Si ma juleam si ma dureau genunchii.
In Temporada de patos niste baieti isi julesc genunchii.

Let the Right One In (Låt den rätte komma in)

Un film suedez cu vampiri. Cred ca deja v-ati dat seama ca se merita.

Cateva recomandari de filme diverse care mi-au placut recent

In ultimul timp am mai vazut niste filme care mi-au placut si pe care nu le-as lasa nerecomandate. Asa ca, voila, in dezordine:

REC e un film de groaza cumva, spaniol, cu o abordare interesanta, de documentar mult mai documentar decat Blair Witch.

BI-MONG: Kim Ki-Duk despre iubire, vis, cosmar, somn, poveste, intalniri. Totul se petrece in liniste. Mai putin impresionant decat Bin-jip sau alte dovezi de-ale lui Kim Ki-Duk, dar suficient de puternica ideea din spatele povestii din spatele filmului incat sa merite!

101 Reykjavík multe intamplari si sentimente frumoase pentru doar 5 ore de lumina pe zi si alea cu minus multe grade.

The Boat That Rocked, asa, sa fie si o comedie.

Il divo: La straordinaria vita di Giulio Andreotti

Ce personaj!
Ce urechi!
Ce maini!
Ce cadenta imperturbabila a vocii!
Ce calm!
Ce vorbe grele!
Ce priviri inteligente! Ce putere! Ce vicii! Ce neinfricare! Ce sange parca mereu rece! Ce neiertare! Ce pragmatism! Ce filosofie de viata si de moarte! Ce strategie politica! Ce rezistenta! Ce maleabilitate! Ce masca de samurai!....
Ce personaj!
Il Divo

Despre Giulio Andreotti puteti citi aici.

Ostrov

Ostrov, adica The Island in engleza (desi nu ne intereseaza musai in engleza) este un film rusesc din 2006 regizat de Pavel Lungin.
Trebuie sa va uitati intr-o dupa-amiaza linistita, daca aveti dupa-amieze linistite, daca nu intr-o seara racoroasa si linistita, cand aveti mintea umpic mai limpede si sufletul umpic mai deschis.

Pe langa alte intrebari mi-a ramas in cap asta: de ce l-a omorat Cain pe Abel?

Hangover

Hangover este cea mai buna comedie pe care am vazut-o in ultima, lunga vreme. Am ras de la cap la coada, desi ce-i drept incepusem si destul de binedispusa vizionarea.

Scenariul reuseste sa exploateze extrem de bine un sambure banal si megafolosit ca punct de plecare in comedii: "Ce dracului am facut asta noapte?". Replici foarte bune si fapte foarte neasteptate sunt reteta unei seri vesele. Si a unui film asemenea.

Dupa ce il vazusem recent pe Zach Galifianakis in Visioneers il revad acum si ma convinge definitiv. Iar pe Bradley Cooper l-am regasit cu placere dupa ce nu l-am mai vazut demult, de pe cand urmaream in fiecare seara Alias pe Procinema (da, mi-a placut Alias acum ceva ani:)

Singurul lucru care nu mi-a placut e ca oamenii astia au planificat Hangover2 inainte chiar sa se apuce sa filmeze Hangover asta. Dar na, planificarea e cheia succesului, nu?

Delicatessen

Asta e din ciclul "Recuperari".

Filmul lui Jeunet (da, cel care a facut Amelie) si Caro este de fapt o tragi-poezie suprarealista cu imagini memorabile. Unele dintre ele o sa va aduca aminte filmul lui Greenaway- The Cook the Thief His Wife & Her Lover, altele nu. Oricum, merita vazut pentru ca va va ramane in cap o lume fascinanta si supra si subpamanteana tratata intr-un mod trashy-art remarcabil.

Visioneers

Acesta este un fel de 1984 mai modern, asa. Filmul infatiseaza o distopie, stiut fiind ca oamenilor le este in general mai usor sa isi imagineze o distopie decat o utopie (mai multi vor fi cei ce pot sa iti zica cum o sa fie in iad decat cei ce pot sa isi imagineze raiul, de pilda).
Asadar, Visioneers este despre cum poate fi rau. Un rau enervant, un rau-rau care te poate face sa explodezi.

A...si inca ceva. Atmosfera este senzationala iar Zach Galifianakis face un rol genial.

Mongoleze

In primul rand, imi doresc foarte mult sa ajung in Mongolia si am si cercetat umpic in directia asta.
Pana una alta, ador peisajele mongoleze si sunt innebunita dupa copiii mongolezi si dupa linistea mongoleza si dupa culorile mongoleze si dupa imensele intinderi de pamant verde de acolo.


In ultimul timp am vazut doua filme pe care le recomand (nu in egala masura):
Mongolian Ping Pong/ Lü cao di (2005)- DA, de 8-9 pe imdb (atata i-am dat eu). Multa liniste in filmul asta si o tema atat de mica, aproape cat o minge de ping pong si atat de mare cat sa intre in sufletul unui copil.

Mongol: The Rise to Power of Genghis Khan (2007) -NU PREA, de 6-7 maxim, asa. Destul de eroic, poate prea eroic din cauza regizorului rus Sergei Bodrov. Si subiectul este mare si tratat cam necredibil. Da, Gingis Han este subiectul si cum a reusit el sa fie mare dupa ce a fost mic.

sursa foto: aici.

p.s. va mai aduc aminte (din aceeasi lume) si de filmul asta.

Coraline

Coraline este un film de animatie frumos. Cred ca "frumos" este cuvantul care il descrie cel mai bine, desi sa stiti ca am incercat sa gasesc si cuvinte mai complexe.
Este un stop motion, un film de animatie fotografiat si desenat impecabil. Regia ii apartine lui Henry Selick care a mai facut, printre altele, The Nightmare Before Chirstmas.
Povestea si detaliile sunt extraordinare, in film sunt multi nasturi, multi catei, flori de gura-leului care gadila si mananca, multe prajituri, cantece frumoase, atmosfera de toate felurile si cam de toate, dar mai ales multa magie.
Cred ca fetita Coraline (nu, nu Caroline) ar fi prietena buna cu Alice si daca Alice ar lua-o cu ea, Coraline ar trage o fuga fara pic de ezitare pana in Tara Minunilor.

Filmele bune nu-s neaparat mari

Stiam, dar nu formulasem asa de clar. Am reusit cu ajutor umpic dupa ce am vazut Band's Visit sau Bikur Ha-Tizmoret. Un film israelian care nu a fost acceptat la Oscarurile de film strain (si mai bine) pentru ca avea mai mult de jumate din replici in engleza.

Nu, in film nu se prea intampla nimic. Va zic doar ca in film joaca Alexandria Ceremonial Police Orchestra. Da, personajul principal este colectiv: o minifanfara din Egipt si se individualizeaza incet in film in personaje si povesti personale.