Cum a fost la Zilele orașului TĂUții Măgherăuș...

... cam ce-ati vazut:

”Adio, corset!”

Tinerii adolescenți care frecventează periodic
Casa Orășenească de Cultură TĂUȚII-MĂGHERĂUȘ
respectiv Amatorii de arte ”Tristan Tzara”
constituiți în Trupa de teatru neconvențional ”Nu, nu” –
au scris, regizat, montat și pus în scenă piesa
”Adio, corset!”
pe care o vor prezenta duminică - 7 martie, a.c., orele 15
pentru mamele lor, familii, prieteni si invitați.

A doua reprezentație
și-au propus-o în 9 martie, orele 13
și va fi destinată cadrelor didactice,
colegilor din clasele V - VIII
și personalului Primăriei TM.

După reprezentația de duminică -
Serata... Personajelor cu Invitații!

”Adio - corset”, vivat - pantolon!

Amatorii de Arte ”Tristan Tzara”

ai Casei Orășenești de Cultură TĂUȚII-MĂGHERĂUȘ
respectiv trupa de teatru neconvențional ”Nu, nu” –
pregătesc punerea în scenă a piesei ”Adio, corset!”.


Autoarea piesei este Codruța FRĂȚILĂ –
elevă în clasa a VII-a B a Școlii din oraș.


În pielea personajelor (enumerate mai jos)
intră cu succes alți elevi (eleve!) ai aceleiași școli
și se simt în largul lor:
le dau viață cu mare responsabilitate
de regizori, scenariști, costumieri etc.
și se-ntrec în ”Atelierele Autodidact” cu montarea!!!


Mai trebuie inventată… cauza / momentul reprezentării!
Dar până atunci...
Cine (supra)licitează pentru singurul  rol masculin??? 


Vă vom ține la curent!
Și vă vom invita…


PERSONAJE:

Mircea Belciugesco – sot
Agnesi Belciugesco – sotie (Maria POP)
Eloise Belciugesco – fiica mare (Codruța FRĂȚILĂ)
Alice Belciugesco – fiica mica (Teodora MOLDOVAN)

Lulu – marginalizată de părinții betivi și divorțați (Andreea ȘIMON)
Matilda – orfană (Brigita STEINER)
Natalie – abandonată (Cristina LUPȘE)

Amelia – avocata (Oana CRIȘAN)

Varvara – slujnica 1 (Georgiana CURTUZAN)
Nela – slujnica 2 (Alexandra ANTONIUS)
Tunde – slujnica 3 (Laura FAJE)

Povestitoarea (Diana VASCUL)


PIESA: ” Adio, corset!”

Este vorba despre

un PENSION de fete condus de conul Mircea Belciugescu

și madame Agnesi Belciugescu

care au o fată adolescentă, pe nume Eloise (Eloiz) –

mai des spunandu-i-se "Iz" sau "Izo".



Această adolescentă este foarte alintată de către părinții săi –

Eloise fiind o persoană egoistă, posesivă, enervantă, mâțâită

(în cazul în care nu i se oferă ce dorește...;

Părinții nu scapă de ea deloc...

și în final... Eloise primește ceea ce-și dorește).



Eloise însă mai are o soră cu 2 ani mai mică decât ea, pe nume Alice –

care în comparație cu sora ei, este o ființă bună, generoasă, deșteaptă,

(cum sora ei nu prea); este cuminte și ascultătoare.



În acest PENSION trăiesc acum 3 fete, cu statut diferit: una marginalizată de parinții alcoolici și divorțați, alta orfană și cealaltă abandonată – dar cu un oarecare venit lunar alocat de stat cu titlu de alocație, pensie sau ajutor social.

Aceste fete sunt obligate să nu iasă din cuvântul madamei

dar conul Mircea nu prea are habar de ceea ce se întamplă in casa sa

deoarece acesta este plecat cu afaceri și vine acasă de câteva ori pe săptămână.

Madama le cam snopește pe aceste 3 fete.

Alice ține de fiecare data partea acestora.

În sinea lor, toate 4 doresc sa scape de această ”madame”, chiar dacă uneia îi este mama.

Singura soluție, cum s-a văzut și-n alte cazuri, este ca fiecare dintre ele, când le va veni rândul, să se mărite cu alesul lor, și madame evident că va nu concepe!

Fetele, pe parcurs, vor gasi altă metodă de a scapa. Vom vedea care…



Eloise (crizată): Papa, Alice stă iaaar cu fetele alea… Spune-i să nuuu mai stea… Spuuune-i papaaa...



Mircea: Dar de ce nu vrei să stea cu ele?



Eloise (mâțâită): Pentru că sunt niște țăraaance care își bat joc de miiine, papaaa… Nu veeezi papaaa? Și-mi strică imaaaginea…; (calma) eeeu papa, eu nu trebuie să fiu deranjată când îmi încălzesc vooocea papaaa (face vocalize)… Eeeu trebuie să am condiiiții… și cooonfort…



Mircea: Pai… de ce nu ai?



Eloise: Papaaa, tu nu intelegi nimic... ăăă… uite-o și pe nenorocita aia mica… Las' ca-i vin eu de hac!



Alice:Bună, Eloise!



Eloise:Tuuu....fugi, fugi, că te prind eu... și să vezi ce-ți fac...



Eloise fuge după Alice prin toată casa, făcând numai dezordine.... O prinde pe Alice și o loveste, urlând și spunându-i că e o nenorocită.... Între timp tatal încearcă să le despartă iar mama se amuză de ceea ce vede stând pe canapea...



Mircea: Agnesi... de ce stai? Vino și ajută-mă să le despart!



Agnesi: De ce? Nu vezi ce bine se distreaza Eloise?



Mircea, neștiind ce să mai facă, îi propune lui Eloise să cânte, sperând că obsesia acesteia de-a ieși în evidență, poate fi mai mare decât hărțuirea surorii sale.



Mircea: Eloise, oprește-te!



Eloise: Lasă-mă papaaa... Laaasă-mă să vezi ce-i fac eu ăsteia…



Mircea: Vino draga mea... Nu ai vrea mai bine să-i cânți tu tatii ceva frumos?



Eloise (bătând din palme): Ba daaa, papaaa... Papa, chiar vrei să-ți cânt?



Mircea: Păi… da!



Eloise: Bine papa.



Eloise începe să cânte și cânta fals de tot!

Alice își vede de treaba ei și pleacă.



Eloise: Eeei papa?... Cum a fost? Cum am cântat papaaa?



Mircea: Păăăi.... cum să cânți...?! Ai cântat...



Eloise: Da, papa! Cum am cântat???



Mircea: Amețitor...



Eloise: Pentru că am cântat atat de bine, ce îmi dai papaaa?



Mircea: Ce să-ți dau? Îți dau ce vrei tu ... Nu sunt eu suficient de bogat?



Eloise: Ba-da papaaa... Ești! Papa… Fii atent ce vreau eeeu (visătoare): papaaa, eu vreau un șirag de mărgele foaaarte maaare… Și vreau să fie numai al meu!



Mircea: Și de unde să scot eu un șirag de mărgele pentru tine?



Eloise: Faaaci tu cumva papaaa... doar ai bani… suficienți! Papa (amenintatoare): dacă nu-l am până mâine – o bat pe Alice... Dacă mi-l dai până mâine... nu o mai bat pe Alice!



Mircea: Bine fata mea. Acum plec. Am niște afaceri urgente.



Mircea iese din casă; rămân Agnesi și Eloise singure în salon, povestind…



Eloise: Ei, mamaaa, cum m-am descurcat?



Agnesi: Foaaarte bine fata mea... Acum vino să le punem la punct pe fetele astea!



Eloise trage cu urechea la camera fetelor, și le aude pe acestea spunând că vor să scape de madame și de casa asta – dar nu stiu cum…



Matilda: Fetelooor?! Eu nu mai suport traiul acesta!



Lulu: Nici eu.



Natalie: Nici eu.



Alice: Eu am o idee cum am putea scăpa... Doar că nu prea e cu putință, dar e singura cale.



Fetele în cor (nerăbdătoare): Spune! Spune! Spune!



Alice: Ca să scăpăm de aici, ar trebui ca fiecare dintre noi să se mărite, doar că… problema e… că… eu, mai mult decât voi, voi fi obligată să fac par-ti-da care o va alege tata pentru mine. Și cum el e stârnit mereu de cele două scorpii... vor spori și ele deznădejdea mea! Poate voi o să scăpați mai ieftin: cu pretendenții voștri va negocia doar întreținerea voastră, nu și averea…



Natalie: Si cum putem face asta?



Cât timp ele se gândeau cum ar putea să se mărite și cu cine –

Amelia, o avocată venită de la Paris la București,

se gândește ce demersuri să facă și cum să conteste legile care dezavantajează femeia,

cum să scape de legile care o umilesc,

cum să se împotrivească și de ce este necesar corsetul?

Fără drept de a vota,

fără drept de a muncii,

fără drept de a purta pantalon,

excluse din societate dacă fac o faptă socotită indecentă –

”descalificate”, decăzute din drepturi (și acelea puține),

trădate si marginalizate chiar de partenerii… profitori –

private de dreptul de a se căsătorii din dragoste

(pentru unul dintr-o treapta socială inferioară)

și neconditionat, de tată.



Alice: Aceasta e problema: nu se prea poate dacă nu ieșiți.



Auzind acestea, Eloise merge la mama ei pârând totul.



Eloise: Mamaaa, fetele vor să se măriiite, ca să scape de aici (impacientata)…



Agnesi: Nu vor scăpa, draga mea Eloise!



Eloise: De ce spui asta mamaaa?



Agnesi: Am eu ac de cojocul lor. Le voi supraveghea neîncetat. Varvarooo (strigând)!!!



Varvara: Da, madam?



Agnesi: Adă-mi o cafea…



Varvara: Da, madam!



Eloise: Așteaptă Varvaro!



Varvara: Da, coniță?



Eloise: Adă-mi și mie un dulceț.



Varvara: Am înțeles coniță!



Nela vine de la piață, unde află despre Amelia. Intră în camera unde cele 4 fete își fac planuri…



Nela (impacientată și fugind): Feeetelor, feeetelor...



Alice: Ce e Nelo?...



Nela se ține de piept pentru că, după atâta alergat – nu mai poate respira…



Natalie: Răsuflă-te Nelo și după aia ne spui ce s-a întâmplat.



Nela (respirând greu): Am fost la cumpărături pentru madama.



Lulu: Da! Și?



Nela: Am văzut o femeie... o femeie care zicea că se lupta pentru drepturile femeilor... și pentru mine… o femeie venită de la Paris…



Matilda: Cum adică?



Nela: Din câte am înțeles, ar vrea ca femeile, mă rog… fetele, să nu fie obligate să se căsătoreasca din interes, din interesul taților… Ar vrea să le elibereze de corset și-ar mai vrea ca femeia să fie egală cu bărbatul în societate, adică… să poarte pantaloni! Și vrea… poimâine să țină un discurs.



Aceste 3 fete, împreuna cu Alice

afla prin intermediul unei servitoare (care le vrea tot binele din lume) –

cu ce se ocupă Amelia.

Și, prin urmare, ele o conving pe Agnesi să le ducă la biserică

deoarece acolo, după slujbă, Amelia va face acest anunț public –

nespunându-i lui Agnesi secretul lor…

Alice era satisfacută peste măsură și fața ei tradă asta…



Matilda: De ce ai fața asta, Alice?



Alice: Feeetelor, asta este șansa noastră de scăpare! Femeia asta ne poate ajuta să scăpăm de mama și de Eloise!



Lulu: Cuuum?



Alice: O să o convingem pe mama să ne ducă la biserică în ziua în care femeia aceea își va ține discursul, apoi o vom ajuta pe aceasta să își îndeplinească scopul. Și așa, susținând aceste cauze – care sunt și cauzele ale noastre, vom scăpa de mama și de sora mea…



Fetele se mirau cu ochii căscați și se bucurau enorm în sinea lor!

Între timp, tatăl fetelor, Mircea, se întoarce din călătoria lui de afaceri.



Eloise: Papaaa, papaaa, unde e șiragul meu de perle? Unde e, papaaa?



Mircea: Păăăiii..

Eloise: Nuuu mi l-ai luat papaaa.... Aliiice... Vino până la sora ta mai mare te rog – să te căsăpesc (își șpune în barbă)!



Mircea: Nu, nu, nu... stai Izo!



Eloize (amenințătoare): Să nu îmi mai spui Izo. Tunde!



Tunde: Da, coniță!



Eloise: Cheam-o te rog pe Alice până la mine.



Mircea: Izo... Adică Eloise... stai…



Eloise: De ce papa? Ce mai vrei?



Alice: M-ai chemat, Eloize?



Eloise: Sigur că da... vino până la mine.



Alice se apropie puțin…



Eloise: Vino mai aproape te rog!



Alice se apropie și mai mult. Eloise începe să o alerge din nou prin casă.



Mircea: Eloise, oprește-te!



Agnesi: Lasă-le Mircea.... Eloise doar se distrează…



Mircea: Ești mama amândurora… comportă-te ca atare… fii echidistantă…



Agnesi: Mi-este imposibil... dar mă străduiesc!



Mircea: Tot eu le fac pe toate. Eloise, am comandat șiragul tău de perle.



Eloise (bătându-se cu sora ei): Nu mă mai interesează, papa, dacă nu mi l-ai adus....



Mircea: Fata mea.... îmi este atât de dor de cântecele tale…



Eloise (oprindu-se și aranjându-se): Pe bune, papaaa?



Mircea: Da! Îmi cânți ceva, te rog? Pentru că îndată plec din nou…



Eloise: Bine, papa!



Eloise începe să cânte, dar cântă la fel de fals ca și întotdeauna...



Mircea: Bravo, Eloise! Acum plec într-o călătorie. De afaceri, firește. Să fiți cuminți fetele mele.



Eloise: Bine, papa.



Agnesi: Hai du-te, du-te.



Eloise: Varvaro!



Varvara: Da, conita!



Eloise: Vino și curăță mizeria asta…



Varvara (impacientată): Daaar… coniiiță… Tunde, leneveste toata ziua.



Eloise: Și tu ce faci, mă rog… cât este ziua de lungă. Varvaro?



Varvara: Păăăi… eu... madam… dar Tunde ce face?!



Agnesi: Ia mai taci; ascultă și fă ce-ți spune Eloise!



Varvara: Dar...



Eloise (nervoasă): Nici un "dar". Mai cârpește-ți și rochia…

Varvara: Bine, coniță!

Agnesi: Tunde!

Tunde: Da, conită!

Agnesi:Adu-mi un ceai te rog!

Eloise: Și spune-i Nelei să meargă la băcănie să îmi aducă ciucalată.

Tunde: Bine, coniță.



Intre timp apare Alice cu fetele…



Alice: Mama, noi vrem să te rugăm să mergem la biserică. Nu am fost de multă vreme.

Agnesi (puțin neîncrezătoare): Biiine fetelor, vom merge.

Tunde: Poftiți coniță ceaiul.

Eloise: Nela vine-odată cu ciucalata mea?

Tunde: Acum a plecat doar, coniță…

Alice: Mama, se poate să mergem poimâine?

Agnesi: Da, cred că da... Acum lăsați-mă să îmi beau ceaiul.

Alice: Îți mulțumim mama!



În timpul acesta Eloise află ce plănuiesc fetele, spunându-i mamei sale.

Aceasta înfuriindu-se le pedepsește, inchizandu-le într-o cameră pe toate 4.

Dar fetele scapă cu ajutorul ingeniozității lui Alice.



Eloise: Ți-am spus eu că astea vor să scape; pun ele ceva la cale... Să vezi ce le fac....



Agnesi: Lasă-le Eloise... lasă-le; sunt și eu curioasă ce vor să facă.



Eloise: Daaar… mamaaa… (mâțâindu-se).



Agnesi: Nici un ”dar”.



Eloise merge nervoasă în camera ei. Între timp vine Nela cu ciucalata.



Nela: Coniță, am adus ciucalata.



Agnesi: Eloise e în camera ei.



Nela: Bine; mă duc să i-o duc acolo, coniță.



Agnesi: Du-te, du-te.



În camera lui Eloise…



Nela: V-am adus ciucalata, coniță.



Eloise: De ce a durat atât?



Nela: Era rââând la băcănie, coniță!.



Eloise: Aaa, biiine... Duuu-te…



ZIUA DE MERS LA BISERICA:



Alice: Feeetelor, asta e ziua cea mare!



Fetele dansează de bucurie.

Toate se aranjează pentru a ieși, iar în scurtă vreme vor fi la biserică. După terminarea slujbei fetele și madame ies din biserică și întâlnesc femeia de la Paris care tocmai își începea discursul…



Amelia (citind): V-am oprit azi, aici, pentru că vreau să vă fac câteva anunțuri importante în ceea ce privește dezvoltarea, progresul societății voastre în general, și emanciparea femeii.

Vă rog puțină liniște dacă se poate!

Eu vin de la Paris… mă numesc Amelia… și sunt născută aici, la București.

Vreau să vă aduc la cunoștință – că de când m-am întors în această țară, care este și țara mea, dacă-mi permiteți – am suferit un șoc enorm când am constatat decadența morală a societății, inechitatea între oameni și discriminarea femeii, lipsa acesteia de perspectivă datorită privării ei de opțiuni; am văzut, pe de altă parte, chinurile femeilor încorsetate, adică – cramponarea, închistarea în mentalitatea mult prea tradițională și refuzul – prin urmare – și de a se dezrobi căci, chiar dacă nu se recunoaște roabă (decât a lui Dumnezeu) se recunoaște înrobită de semeni ori de bărbați – pe criterii de clasă socială, rang sau… virtutea masculină.

Eu sunt avocată și vreau să vă propun și să inițiez câteva schimbări în viața dumneavoastră, a femeilor. În primul rând vreau să vă întreb câte dintre voi faceți migrenă din cauza corsetului?



Unele ridicau din umeri, altele ridicau mâna.



În concluzie – corsetul nu e bun pentru sănătatea unei femei. Dacă e bun doar pentru efectul creat în ținuta dumneavoastră vestimenară – evidențierea bustului și subțierea taliei – nu e o cauză suficientă pentru a-l suporta.

Eu vă propun ca aceasta să fie prima schimbare pe care să v-o asumați.



Femeile au început să vorbească între ele.



Liniște vă rog.

Mai vreau să vă spun că nu e drept ca femeia să fie mai prejos în societate decât bărbatul.

De ce să nu mergeți si voi la vot? De ce să nu aveți și voi dreptul de a alege?

De ce să nu vă puteți căsători când și cu cine vreți, nu când și cu cine stabilesc parinții voștri?



Femeile începură să se rărească; în scurt timp au rămas doar cele de la pension. Ele au înțeles de multă vreme deja, că pentru ele nu este cine negocia o partidă favorabilă de căsătorie dar sigur va fi cine vinde și cumpăra destinul lor.



Dacă noi nu vom promova o schimbare, dacă nici altele nu au gândit să ia atitudine, această societate va opera în continuare cu aceleași criterii: patriarhat, inechitate și discriminare.

Haideți să ne mobilizăm împreună!



Amelia era deja dezamăgită în sufletul ei, pentru că nu are auditoriu: cum spuneam – mai erau de față doar fetele de la pension.



Eu voi face demersurile necesare, voi face și comunicate publice în presă dar aștept să dați curs acestei provocări, să recunoașteți că vă doriți această schimbare și să vă solidarizați.

La revedere!



Finalul discursului a fost umbrit de starea de slăbiciune și leșin a doamnei Agnesi. Fetele se panichează pentru starea de șoc a madamei, iar Eloise se crizează chiar – pentru asta. Doamna începe să-și revină instantaneu însă – după ce reușește să instaleze panică în jurul ei. Fetele se hotărăsc să o ducă acasă numaidecât.



LA PENSION:



Agnesi (în revenire): E o prostie ce a îndrugat fata aia acolo!



Eloise: Daaa, mama... chiar așa. Nu te impacienta…



Fetele, mai izolate, povesteau câtă dreptate avea Amelia în tot ceea ce a spus. și trag concluzii…



Alice: E șansa noastră de scăpare!



Natalie: Și cum vom reuși să mergem să vorbim cu Amelia?



Lulu: Am o idee: ce ar fi să ieșim când toată lumea doarme?



Matilda: Ai dreptate, Lulu.



Alice: Atunci așa să fie: chiar în această noapte vom merge la Amelia la hotel.



LA AMELIA:



După ce au bătut la ușă, Amelia le deschide…



Amelia: Bună! Vă recunosc…



Alice: Am ascultat discursul Dumneavoastră.



Amelia: O, nuuu... Plecați… vă rog... nu vreau critici…



Lulu: Dar noi nu vrem sa vă criticam…



Matilda: Ne-ați impresionat, suntem întru-totul de acord și… ne solidarizăm!



Amelia: Ooo… voi… pare-se… sunteți încă minore, nu prea am ce face pentru voi deocamdată, doar pentru mamele voastre eventual - dacă au curaj să înfrunte sistemul…



Natalie: Dar... sa stiți… ca noi… vrem sa ne ajutam singure - viitorul. Adică… să nu hotărască PENSIONUL pentru noi – roabele cui să fim și-n ce fel!



Alice: Ele 3 sunt ignorate în pension de sora mea, Eloise și de madame Agnesi, mama mea. Eu sunt fiica ei cea mica, dar… pentru că ne-am împrietenit, mă tratează și pe mine la fel.



Lulu: Iar noi suntem niște fete orfane, abandonate sau marginalizate de părinți, cu o alocație de stat, înscrise la acest PENSION.



Amelia: Și eu cu ce vă pot ajuta?



Alice: Noi vrem să vă susținem cauza. Ar fi și singura noastră cale de salvare. Vrem sa vă facem campanie, publicitate, să milităm pentru drepturi egale și libertate femeilor. Ni se vor alătura multe alte femei și fete!



Amelia: Biiine... Așa să fie... dacă credeți acest lucru, dar acum știu că am și o răspundere în plus: vă am și pe voi, cu privațiunile voastre…



Natalie: Vom reuși: șanse egale și în PENSION!



După rugăminți insistente, Amelia înțelege să le ajute pe fete, mărșăluind împreună prin zonă, strigând: "VREM LIBERTATE!" ”VREM…”, ”VREM…”



VREM LIBERTATE PENTRU FEMEIE!

VREM EGALITATEA FEMEII CU BĂRBATUL!

VREM SĂ VOTĂM…

ȘI SĂ NE MĂRITĂM!



VREM SĂ NU PURTĂM CORSETUL!

VREM SĂ… NE IUBEASCĂ ÎN PENSION!

ȘI VREM SĂ PURTĂM PANTALON!



Apoi cele 4 fete s-au dus la madam și la Eloise, spunându-le că vor alte condiții pentru că societatea se va schimba.



Alice: Mama!... Eloise!... Să renunțăm la acest PENSION, societatea este în schimbare și în curând vom fi libere să avem păreri; vor fi libere și femeile din casă - și fiecare va putea alege ce, unde, pentru cine și pentru cât să muncească… iar fetele, la majoratul lor – vor decide singure pentru ele. Și eu! Și tu – dacă vrei!



Eloise: Tuuu... ne-no-ro-ci-to... să vezi ce-ți fac eu...



Și Eloise începu să fugă din nou după Alice. Și a tooot fugit după ea ceva vreme…

Între timp, Mircea veni acasă.



Întorcându-se acasă, conul Mircea

nu întelege de ce fetele protesteaza și cine e această Amelia.

Eloise îi spune tot ce s-a întamplat dar nu adevărul – și-anume:

că fetele sunt motivate

și că mama ei a suferit un soc… emoțional.



Eloise făcându-se "fata cuminte", il ia pe papa al ei si-l întrebă:



Eloise: Papa... tu mă iubești?



Mircea: Păi sigur că te iubesc fata mea!



Eloise: Atunci închide-le pe fete, pentru că mi-au făcut mult rău papaaa...

Mircea: Cum să le închid?

Eloise: Cum poți... dar dacă nu le închizi, eu plec de-acasă.



Și incepu să își facă bagajele – la care renunță îndată.



Pt. ca Agnesi să-și revină, Eloise îl convinge pe tatăl său să le pedepsească pe fete –

capturându-le pe cele 4, si ținându-le înfometate câteva zile.



Mircea: Nu, nu pleca fata mea, le închid acum... (către fete) hai, în cameră cu voi... (și le închise)



Eloise și Agnesi erau foarte satisfăcute. Mai târziu:



Mircea: Duc fetelor ceva să mănânce…



Înainte să deschidă ușa unde erau fetele închise, trage cu urechea.



Alice: Ce mincinoasă e Eloise…



Matilda: Daaa; cum a putut să își mintă propriul tată?



Mircea (intrand in forta si nervos): Cum să-l mintă?



Alice: Papa, nu cred că vrei să afli...



Mircea: Ba da, sigur vreau să aflu, draga mea.



Alice: Papa... Eloise te-a mintit, pentru că nu voia… ca tu să știi… că ea și cu mama… sunt de vină pentru toate astea.



Mircea:Nu-nțeleg; cum adică? Care ”toate astea”?!



Alice: Păi… a sosit în oraș o femeie care luptă pentru drepturile celorlalte femei; după ce i-am auzit discursul, înaintea bisericii – când am fost cu mama, eu și fetele am căutat-o a doua zi, pentru că fetele vor să scape de acest regim de PENSION; au nevoie de o atmosferă de familie proprie, și de afecțiune…



Mircea: Păi – familie le suntem noi, confort au – și de ce vor să scape?



Alice: Tu nu știi, pentru că esti mereu plecat cu treburi: mama nu le suportă; la fel si Eloise. Și nici pe mine. Ne chinuim unele pe altele…



Mircea merse fără să mai spună o vorbă, direct la cele două:



Mircea: Agnesi... cum ai putut să mă minți?



Agnesi: Cu ce? Ce-am făcut?



Mircea: Știi prea bine ce ai facut, durează cam de multă vreme – ca să nu știi ce-ai făcut, ce faci…



Eloise: Papaaa... chiar vrei sa mă întristezi? Înțeleeeg: deci adio – mărgele…!



Mircea: Să știi că m-am cam săturat de mofturile tale... false! Și de ifosele maicăti; de îmbolnăviri instantanee…



Eloise: Dar papaaa...



Mircea: Gata cu vorba.



Mircea le apucă pe amândouă și le trânti în cameră în locul celorlalte 4.



Cu ajutorul lui Alice, tatăl observă minciuna celor două (Agnesi și Eloise) -

căci nu protestul a fost din senin ci boala nevestesi -

și le eliberează pe fete, închizându-le pe Eloise și Agnesi în locul celorlalte.



Și după ceva vreme – în care lucrurile au început să evolueze în societate și să se schimbe în favoarea femeilor:



Mircea: Agnesi....Eloise... v-ati răzgândit?



Eloise: Eu da, papa... Nu mai suport izolarea aceasta…



Mircea: Asta au simțit și fetele celelalte...



Eloise își recunoaște până la urmă fapta și este iertată de către cele 4.



Mircea: Agnesi – tu???



Agnesi: Da... voi încerca... oricum…



Mircea: "Oricum" – ce, Agnesi?



Agnesi: Nimic... doar că… democrația aceasta-i cam scumpă pentru noi: menajul de-acum nu-i cine să-l facă și întreținerea fetelor costă; PENSIONUL nu mai aduce același profit… ”Egalitatea” celor 3 cu ale noastre 2 ne costa tot pe noi, la fel și emanciparea lor: au renunțat la a-și confecționa singure garderoba și vor tot mai mult să semene cu ale noastre… - îți dai seama?!



Mircea: Îmi dau seama: chiar seamănă! Și chiar putem fi o familie.



S-au asezat la masă: el – vesel, ea – îngândurată. Și toate celelalte, pe rând.

Apoi primesc vizita avocatei.



Servitorii au ales să muncească în fabrici.



Amelia reușește în cele din urmă să realizeze egalitate între femeie și bărbat

iar Agnesi văzând că e mult mai bine fără corset

și ifose scandaloase,

se decide să renunțe la vechile obiceiuri,

își cere iertare de la toți cei cărora le-a făcut rău –

aceasta recuperându-și astfel familia,

care acum este alcătuită din Mircea, Agnesi, Eloise, Alice

și cele trei fete asumate, pe nume Lulu, Matilda si Natalie.



Amelia bucurându-se de succesul ei,

se hotărăște să rămână la București

iar cele 3 servitoare, pe nume Varvara, Nela si Tunde,

au încetat să mai slujească-n casa conului Mircea, bucurându-se și ele de ”șanse egale”.





SFÂRȘIT

Cum a fost in ”Casa de pe granita”...

... si ce-am vazut privind din ea, dupa reprezentatie:

(vezi postarea Venind (altfel!) în întâmpinarea Zilei Naționale a României... - miercuri, 11 noiembrie 2009)

Venind (altfel!) în întâmpinarea Zilei Naționale a României...

Dintre Amatorii de Arte ”Tristan Tzara”
de pe lângă Casa de Cultură a orașului TĂUții MĂGHERĂUȘ
respectiv Trupa de teatru neconvențional ”Nu, nu” -
prezintă în premieră în data de 30 noiembrie 2009
piesa ”Casa de pe graniță” (autor Slavomir MROZEK).

De ce Amatorii de Arte ”Tristan Tzara”?
Veți deduce - prin analogie - din textul de mai jos, preluat de pe Wikipedia ...

Și - de ce ”Nu, nu”?
Pentru că fiecare dintre acești tineri
(adolescenți, amatori de arte - nonconformiști, neconvenționali, în ariergarda avangardei)
nu, nu vrea să fie... trist în tzara lui!

”Da,da”...

«Cei care sînt cu noi îşi apără libertatea – explică Tzara. Noi nu recunoaştem nici o teorie.
Ne-am săturat de academiile cubiste şi futuriste, laboratoare de idei despre formă. […]
Să răcnească fiecare, avem înaintea noastră mult de distrus, de negat. Măturaţi, curăţaţi!»

«Dada învinge definitiv» - nota Tzara, încîntat că a călcat în picioare toate uzanţele şi convenţiile.

Pe Tzara îl oboseau lirismul facil şi spiritul dogmatic. În schimb, părea să fie fascinat de simţul spectacolului, de entuziasm şi, mai ales, de confruntarea directă cu publicul. De aici trage învăţături esenţiale pentru propria lui bătălie.

«Luaţi un ziar. Şi o foarfecă. Alegeţi un articol de lungime potrivită pentru poemul dumneavoastră. Decupaţi-l. Tăiaţi apoi cu grjă fiecare cuvînt din articol şi puneţi-le pe toate într-o pungă. Scuturaţi-o uşor. Scoateţi apoi tăieturile din ziar una cîte una. Copiaţi conştiincios, în ordine...»

«Pot spune că l-am cunoscut personal pe Lenin la Zürich, am jucat şah cu el. Dar, spre marea mea ruşine, trebuie să mărturisesc că pe atunci nu ştiam că Lenin era Lenin. Am aflat mult mai tîrziu.»

Amatorii noștri de arte - nu l-au cunoscut personal pe Lenin...
dar sunt totuși triști în țara noastră. Oare de ce ???
Și ”nu, nu”, nu vor să meargă până la Paris să (ne) spună asta... ”Da, da” !!!

Tristan Tzara (n. 16 aprilie 1896 Moineşti - d. 25 decembrie 1963 Paris)

este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, poet şi eseist evreu român,

cofondator al mişcării culturale dadaiste care a condus la o revoluţie majoră în artele plastice şi literatură.

Numele de "Tristan Tzara" e ales pentru - după cum spunea Colomba Voronca (soția lui Ilarie Voronca și sora lui Claude Sernet) - datorită faptului că exprima starea de spirit a tânărului poet: "trist în țară".

Mişcarea dadaistă îşi are originea în oraşul elveţian Zürich în timpul Primului Război Mondial. Tzara ajunge acolo în toamna lui 1915 şi curînd se alătură unui grup de tineri intelectuali care pun la cale "happening-urile" de la Cabaret Voltaire. Astfel s-a născut celebra mişcare Dada, care nu e o invenţie exclusivă a lui Tzara, dar "nu ar fi devenit niciodată ceea ce a devenit fără eforturile de popularizare şi diplomaţia lui" (parafrază după R. Huelsenbeck).

In 1919 se mută la Paris într-o încercare de a lansa Dada pe o scenă cu adevărat universală. Mulţi critici consideră totuşi că perioada cu adevărat inovativă a mişcării încetează odată cu acest "transfer". Fiind la Paris s-a angajat în activităţi tumultuoase cu André Breton, Philippe Soupault şi Louis Aragon pentru a şoca publicul şi a dezintegra structurile limbii.

În a doua parte a anului 1929, sătul de nihilism şi distrugere, intră în activităţile mai constructive ale Suprarealismului. Şi-a consumat mult timp pentru reconcilierea Suprarealismului cu Marxismul şi a intrat în Rezistenţa Franceză în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi în Partidul Comunist Francez în 1947, când a devenit cetăţean francez. Va demisiona din partid în 1956, ca protest împotriva suprimării revoltelor din Ungaria de către Uniunea Sovietică.

Aventurile lui politice îl vor apropia de fiinţele umane şi treptat se va transforma într-un poet liric.

Poemele lui Tristan Tzara revelează durerile sufletului prins între revoltă şi uimirea datorată tragediilor zilnice ale condiţiei umane.

A murit la Paris şi a fost înhumat acolo în Cimetière de Montparnasse.

La Moineşti există o statuie dedicată lui Tristan Tzara, a cărui inaugurare a fost făcută de Alexandru Piru.