Se afișează postările cu eticheta ogar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ogar. Afișați toate postările

Pointer Englez – Caine de vanatoare la pasari

Posted by bianca On luni, 21 martie 2011 0 comments







poza caine Pointer Englez in pozitie clasica Scurta istorie a rasei

Pointer-ul Englez, recunoscut de majoritatea iubitorilor raselor canine sub numele simplu de Pointer, este un caine de vanatoare-simbol, foarte indragit si apreciat de amatorii acestei indeletniciri. Radacinile rasei sunt inca in discutie, dar teoria care cumuleaza acceptul celor mai multi specialisti este ca la originea rasei Pointer Englez a stat Bracul Spaniol, adus probabil pe pamant britanic pe la inceputul secolului al XVII-lea. Rasa a fost din start dedicata vanatorii asa ca a beneficiat de incrucisari si selectii atent controlate, efectuate mai ales de militari (categorie socio-profesionala cu o mare pasiune pentru vanatoare). Numele rasei Pointer se pare ca provine de la denumirea „Pero de Punta” folosita in limba spaniola. Prima mentionare scrisa a Pointer-ului dateaza din 1650, acesti caini devansand cu mult cainii de tip Setter in preocuparile si preferintele vanatorilor britanici. La acea vreme, cainii Pointer erau utilizati la depistarea iepurilor. Dupa ce Pointer-ul descoperea iepurii, ogarii erau eliberati pentru prinderea acestora. Caini ce etalau caracteristici asemanatoare cu Pointer-ul au fost folositi in secolele XV-XVI in numeroase tari europene ca Portugalia, Spania ori in in estul Europei (prepelicarii), dar rasa aceasta a fost dezvoltata si perfectionata pana la standardele actuale aproape in totalitate in Marea Britanie.

poza caine Pointer Englez atent In crearea rasei au fost implicate multe alte rase de caini, printre care se pare ca cel mai important rol l-au detinut Foxhound, Bloodhound si Ogarii. Printr-o selectie atenta, severa si ingrijita, coordonata timp de mai bine de un secol, s-a format Pointerul de astazi. La randul lor, acesti caini au contribuit la ameliorarea unor rase, mai ales caini de vanatoare. Marele chinolog William Arkwright a contribuit mult la fixarea omogenitatii rasei, careia i-a dedicat o biografie vasta, documentata si foarte amanuntita, intitulata „The Pointer & His Predecessors” (Londra, 1902). Aparitia si dezvoltarea armelor de foc si folosirea lor pe scara larga la vanatoare nu a detronat acesti caini din pozitia de parteneri ideali pentru pasionatii de activitati cinegetice. Foarte repede acesti caini s-au obisnuit cu zgomotul puternic al armelor si au ramas ajutoare nepretuite mai ales la vanatoarea pasarilor mici.

Descrierea si intretinerea rasei

Durata de viata: 12-13 ani
Grupa: Sporting
Culoare: alb cu pete negre, maro-brun, roscat sau galben, de diferite marimi si proportii. Tipice sunt petele de pe cap si cele de la baza cozii
Talie: medie
Naparlire: moderată
Inaltime: 55-62 cm
Greutate: 20-30 kg


poza caine Pointer Englez in camp
Este cotat ca cel mai aspectuos caine pontator cu par scurt: mandru, elegant, zvelt, musculos – cu o alura pregnanta de caine nobil. Un caine de talie medie cu un corp foarte placut modelat, simetric, infatisarea generala sugerand forta, rezistenta si iuteala. Capul este proportionat fata de marimea corpului, patrat si uscativ; craniul de latime potrivita; stopul bine pronuntat; nasul lat, cu narile bine dezvoltate si deschise; botul de forma dreptunghiulara este inaltat (pointerin) si usor tesit. Ochii, de culoare brun sau castaniu, cu privire stralucitoare si blanda, sunt mari, rotunzi, usor proeminenti.

poza caine Pointer Englez superb Urechile de lungime mijlocie atarna pe langa cap, sunt lipite de craniu si putin ascutite la varfuri; insa subtiri si moi. Trupul este solid, pieptul larg si adanc, gatul lung, musculos, usor curbat, umerii lungi, oblici, spatele perfect drept si ferm. Picioarele din fata sunt lungi, cu osatura usor ovala, dar pozitionare dreapta; picioarele din spate sunt usor flexate, puternice si musculoase. Jaretul este bine dezvoltat, pulpele, cu muschii bine reliefati, au fibra lunga. Coada, de lungime mijlocie, mai lata la baza, subtiindu-se spre varf, este purtata la inaltimea spatelui, dreapta sau usor curbata. Parul este scurt, fin, neted, lucios si bine lipit de corp.


Temperament si comportament specifice

Pointer-ul Englez este un caine de vanatoare inteligent, afectuos si loial. Are un simt al mirosului exceptional, in special pentru detectarea pasarilor simt pe care se pare ca l-a mostenit de la cainii de rasa Bloodhound. Un caine de talie medie inteligent, dar in egala masura curajos, rapid si cu un inalt spirit concurential. Instinctul pentru vanatoare este intiparit genetic, astfel ca puii incep sa „pointeze” inca de la varsta de 8 saptamani.
Pointer-ul este un caine docil, sociabil, cu o atitudine permisiva si prietenoasa, dar poate deveni incapatanat si neascultator daca nu beneficiaza de socializare precoce. Este destul de zgomotos, placandu-i mult sa vocalizeze in afara momentelor cand vaneaza, dar se dovedeste bland si tolerant cu copiii. Orice Pointer Englez se dovedeste un companion loial si un caine de vanatoare care necesita un spatiu extins pentru miscare, dar se va adapta oricarei situatii. Suporta bine alte animale in jurul sau, dar trebuie supravegheat in preajma pasarilor de curte (sau a celor din rasele decorative). Strainii sunt semnalati prompt pe masura ce se apropie, dar in ansamblu Pointer-ul Englez nu se dovedeste prea bun in rol de caine de paza, deoarece este incantat sa faca pe placul companionilor umani si se va imprieteni usor cu oricine.

poza caine Pointer Englez scotocitor
Despre dresaj

Pointer-ul Englez este un caine care se dreseaza si se educa usor si placut, pentru ca este inteligent si mereu dornic sa coopereze, sa se evidentieze in fata partenerului sau uman. Rasa poate fi in acelasi timp un bun animal de casa, un caine de expozitie si un caine de vanatoare (in special pentru vanatul cu pene) cu un minim de antrenament. Dupa ce ia urma prazii, pointer-ul se opreste instinctiv si „pointeaza”. Cand cainele se afla in pozitia numita in limbajul vanatorilor „de pointare”, inseamna ca a ramas neclintit cu nasul orientat pe directia pe care se afla vanatul, iar coada este tinuta orizontal, in prelungirea coloanei vertebrale.

poza caine Pointer Englez interogand o veverita Ingrijire si sensibilitate la boli

Pointer-ul Englez nu necesita o ingrijire speciala. Totusi, acest caine de talie medie nu rezista prea bine la frig. Pointer-ul englez prezinta o blana scurta si deasa care nu necesita prea multa ingrijire. Dupa activitati desfasurate in aer liber (mai ales dupa partidele de vanatoare) labele lor trebuiesc controlate pentru detectarea corpilor straini. O frectionare zilnica a blanii, cu un prosop usor umed, o va mentine lucioasa.
Caini sanatosi si robusti, Pointer-ii sunt afectati de putine boli comparativ cu alti caini din aceeasi categorie. Totusi, pentru ca reprezinta o rasa foarte bine monitorizata, cu referinte excelente, lista afectiunilor probabile si a celor pentru care prezinta predispozitii este destul de lunga, cuprinzand rapoartele a numerosi veterinari si cunoscatori ai rasei. Cele mai intalnite boli: displazia de sold, hipotiroidism, entropion, atrofia retinala progresiva, cataracta, artrita si surzenia ereditara.

Concluzia noastra: Partenerul visat de vanatorii de pasari salbatice, Pointer-ul Englez se dovedeste „profesionist redutabil” la acest capitol. Datorita calitatilor sale de vanator innascut, multi oameni ignora latura personala a cainelui, care-l recomanda ca pe un minunat caine de companie. Este un caine inteligent, sociabil, maleabil si afectuos. Va fi mereu „dinamizatorul” familiei, antrenorul de jogging pentru adulti si „fratele mai mic”, pus pe sotii, pentru copii.

Nume traditionale pentru cainii din rasa Pointer Englez:

Masculi: Albino, Argus, Astor, Braco, Bran, Bruno, Casper, Collum, Dexter, Falco, Gopo, Hector, Huron, Kondor, Letho, Memphis, Marroco, Nero, Speedy, Triko, Valdo

Femele: Alabama, Aretha, Barbara, Bianca, Koko, Lavina, Miranda, Nora, Origami, Perla, Robina, Sayonara, Yuki, Vandana



Articole pe aceeasi tema:
Pointer Englez – Afectiuni ale ochilor
Pointer Englez – Dresajul cainelui tanar
Pointer Englez – Preferinte in hranire
Pointer Englez – Cum il alegem? Cum il ingrijim?


Ogar pitic italian - Cani de rasa - Piccolo levriero italiano

Posted by bianca On duminică, 28 martie 2010 1 comments







ogar italian piticDesi la inceputurile prieteniei sale cu omul cainele nu a manifestat cine stie ce gusturi fine, socializand foarte bine cu omul simplu, din popor (cu pestera confort III, unelte de silex, haina din blana de urs, 6 copii si barba de 2 saptamani), exemplarele selectionate de mai tarziu au inceput sa manifeste gusturi … regale sau chiar imperiale. Iata mai jos prezentata prima dintre cele mai importante rase simpatice de ‚Caini cu nasul pe sus’, indragite cu predilectie de inalta aristocratia a istoriei umane.

Ogarul pitic italian (Piccolo levriero italiano)

Chinologii italieni afirma ca istoria rasei incepe aproape cu 2000 de ani in urma, in zone geografice situate acum pe teritoriul Greciei si Turciei. In sprijinul teoriei lor vin unele pictograme din patrimoniul popoarelor care au trait in aceste spatii. Unele situri arheologice au dat la iveala fosile cu caracteristicile rasei, cel mai pertinent exemplu fiind scheletul mumificat gasit la intrarea in mormantul reginei egiptene Herneit (sotia faraonul Djer, din prima dinastie a Egiptului, aprox. 3000 i.e.n.). Deasupra locului de odihna a ciinelui s-a gasit inscriptia ‚Pe nimeni altcineva nu a dorit regina sa aiba alaturi in calatoria spre Taramul Mortii decat pe credinciosul ei caine’ – text care, sugereaza oarecum ca regina era certata cu sotul ei, probabil mai putin credincios decat cainele. In lava ce a pietrificat Pompeiul s-au gasit ramasitele unui astfel de caine, iar Iulius Caesar dorind sa dea o dovada de galanterie dupa cucerirea Egiptului (48 i.e.n.) i-a daruit Cleopatrei cativa puiuti de ogar pitic italian. Probabil nu avea bani de orhidee…

ogar pitic italian

Rasa a devenit foarte populara in Evul Mediu Tarziu, iar incepand cu secolul al XVI-lea a avut multe aparitii in opere de arta, in sculptura sau pictura. Rasa favorita a roialitatii, exemplare ale rasei au fost imortalizate alaturi de Printesa Ana a Danemarcei, Regina Victoria si Caterina cea Mare a Rusiei. Este binecunoscut faptul ca Frederick cel Mare era un mare admirator al rasei, fiind mereu in compania unuia sau mai multor exemplare. De asemenea, Piccolo Levriero Italiano era un chirias obisnuit in palatele reginei Mary a Scotiei, Reginei Ann, regelui Charles I. Maestri ai iluminismului ca William Blake, Vittore Carpaccio, Anthony Van Dyck, Teniers sau Ward i-au mentionat/imortalizat in scrieri si picturi. Fara doar si poate Renasterea a fost perioada sa de apogeu, multi artisti mari ai vremii declarand pur si simplu ca il adora (impreuna cu reginele si printesele carora le apartineau, bineinteles).
Nu poate fi ignorata aici prezenta ogarului pitic italian in preajma celebrei eroine a lui Flaubert, Madame Bovary.

Rasa a fost inregistrata de AKC in 1886, iar primul exemplar care a castigat premiul Best in Show (BIS) intr-o competitie a tuturor raselor a fost Flamina of Alpine, in 1963. De atunci, numarul detinatorilor de premii BIS a crescut constant, recordul de titluri fiind detinut de Scarlet Ribbons, a lui Charles Donmar, cu 22 de titluri! Recordul de prolificitate este de 30 de puiuti la o singura fatare, dar, in medie, catelele fata 2-4 pui.

Este un caine rafinat si suplu, de o uimitoare eleganta. Multi il aseamana cu o caprioara in miniatura!

Italian Greyhound

Emotiv, sensibil si extrem de afectuos, se ataseaza foarte mult de stapan. Mersul elegant si alura mandra dar fina in acelasi timp i-au mentinut cota de popularitate printre reprezentantii marilor case regale. Poate fi considerat un model al gratiei si distinctiei. Este rezervat si foarte ascultator. Roba este scurta si fina pe toata suprafata corpului, fara franjuri. Culori acceptate: nuante de negru, gri, galben, iar albul este acceptat doar pe piept si membre. Inaltime: 32-38 cm. Greutate: maxim 5 kg.

Va recomand cu caldura cainii din aceasta rasa, care, pe langa faptul ca sunt superbi, va pot induce acea senzatie aparte care te face sa te uiti iritat dupa valeti si majordom … ‚Garcon, trasura te rog !’.


SEO