Cand am ajuns in Shanghai, prima impresie mi-a facut-o infrastructura rutiera. Intr-un oras cu aproximativ 17 milioane de locuitori, 13 milioane rezidenti permanenti si alte 3-4 milioane neoficiali sau temporari, este absolut necesara o infrastructura foarte bine dezvoltata.
Shanghai-ul s-a pregatit aproape 10 ani pentru Expozitia Mondiala care a fost inaugurata in 1 mai, iar aceasta pregatire a presupus construirea de autostrazi, de linii de metrou, tuneluri pentru fluidizarea circulatiei, prelungirea linii de tren de mare viteza Maglev (care functioneaza pe principiul levitatiei) sau un nou terminal pentru aeroport.
Mai exact, in cifre, situatia este urmatoarea: Shanghai-ul are, cu zonele limitrofe, o suprafata de 6340 de kilometri patrati, doar centrul sau avand 1500 de kilometri patrati si o populatie de 9 milioane. Sistemului de autostrazi existent i s-au adaugat alti 40 de kilometri, doua tuneluri de fluidizare a circulatiei au fost construite, linia de metrou a fost extinsa, astfel incat Shanghai-ul are acum cea mai intinsa retea de metro din lume.
Notiunea de autostrada suspendata a capatat si mai mult sens cand am vazut Shanghai-ul. Si glumele intre noi, jurnalistii, au fost ceva de genul: oare in urma unei vizite aici i-a venit lui Oprescu ideea cu autostrada suspendata?
Imaginile sunt spectaculoase, dar reteaua se continua si in centrul orasului. Si nu arata deloc rau. Prin oras sunt poduri rutiere peste poduri rutiere, unele pietonale pentru a putea trece strada. Imaginile vorbesc de la sine.
Imaginea de mai sus este de-a dreptul spectaculoasa, intrucat se vad foarte bine cum se impletesc, una deasupra celeilalte, autostrazile.
Chinezii au icnercat sa faca pasajele pietonale cat mai decorative, stalpii lor, scarile, stalpii autostrazilor au fost inveliti, in oras, in vegetatie si flori.
Ma intreb in ce masura ar fi posibil sa avem un astfel de peisaj urban in Bucuresti. Trec peste banii care sunt necesari si dorinta autoritailor locale de a face astfel de proiecte. Ma gandesc in ce masura locuitorii Bucurestiului ar accepta sa vada pe fereastra picioare beton care sustin autostrazile. Constructia pasajului Basarab a suscitat atatea comentarii si rezistenta. Ma gandesc la acele ONG-uri care ar putea argumenta ca astfel de constructii strica peisajul urban.
Mie Shanghai-ul nu mi s-a parut ca arata urat, cu acele autostrazi suspendate. Si la cat de utile sunt, nu cred ca principala problema e una estetica. Oricum, Bucurestiul nu e Viena, sa strici nu stiu ce arhitectura, a fost gandul meu atunci cand am incercat, cu imaginatia, sa vizualizez astfel de autostrazi in orasul in care locuiesc. Cel mai important e sa te poti misca. Iar intr-un oras in ascensiune asta e din ce in ce mai greu. Si totusi, in Shanghai nu am stat blocati in trafic, nu am prins ambuteiaje, totul decurgea normal. Tocmai gratie acelei retele impresionante de autostrazi.
Ceea ce mi se pare cu adevarat important este interesul chinezilor de a participa la mari proiecte de infrastructura in Romania. Totul e sa reuseasca sa se bata palme in acest sens.
Se afișează postările cu eticheta calatorii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta calatorii. Afișați toate postările
luni, 17 mai 2010
sâmbătă, 15 mai 2010
FOTOGALERIE Bites of China (2): Papusi din portelan
Mi-am zis sa imi continuu povestile despre China cu ceva usor si mai mult vizual, ca tot este week end. Imi plac copiii la nebunie si zic ca ma imprietenesc repede cu ei, odata aflati la varsta la care pot comunica. Am spus mereu ca micutii asiatici si cei de culoare, africani - daca vreti, arata spectaculos cand sunt la varste foarte mici, de pana in 3-4 ani. Nu ca ai nostri, "caucazieni", nu ar fi frumosi, nu ma intelegeti gresit.
Din China, cele mai pretioase bunuri cu care m-am intors sunt fotografiile cu pusti si pustoaice chinezi. Copiii m-au dat gata, sunt atat de frumosi. Asa cum am scris si intr-un articol de pe Hotnews.ro, micutii imi amintesc de o papusa pe care am primit-o in copilarie, o chinezoaica supla, cu tricou galben si salopeta de blugi indigo. Avea doua codite, era bruneta, fireste, si cauciucul din care era facut chipul ei, capul, de fapt, era total diferit de al celorlalte papusi pe care le aveam. A fost prima reprezentare pe care am avut despre notiunea "ten de portelan". Imi amintesc ca doamnele pe care le intalneam pe strada, cunostinte ale mamei sau bunicilor mei, spuneau despre mine ca am un ten de portelan si asa imi ramasese in minte aceasta expresie. Pentru mine, papusa aceea avea ten de portelan si nu arata deloc ca mine.
Ei bine, micii chinezi pe care i-am imortalizat in Shanghai sunt ca niste papusi din portelan. Judecati si voi dupa pozele, multe - recunosc, de mai jos. Mi-a placut faptul ca parintii lor nu au avut nimic impotriva sa ii fotografiez, dimpotriva, unii chiar ii puneau sa stea la poza. Nu era tocmai ceea ce imi doream, vroiam mai degraba sa ii surprind, insa mi s-a parut fantastic.
Nu vi s-a parut ca in Europa, de exemplu, parintilor nu prea le face placere sa le pozezi copiii? De niciunde nu m-am intors cu asa portofoliu de poze cu pusti. Si, in plimbarile mele prin Europa, cand am fotografiat copii am facut-o de la distanta sau disimuland. Nu stiu de ce am feelingul ca parintilor europeni nu le prea place sa le pozeze copiii un necunoscut. Dar e foarte probil sa fie o impresie gresita.
Din China, cele mai pretioase bunuri cu care m-am intors sunt fotografiile cu pusti si pustoaice chinezi. Copiii m-au dat gata, sunt atat de frumosi. Asa cum am scris si intr-un articol de pe Hotnews.ro, micutii imi amintesc de o papusa pe care am primit-o in copilarie, o chinezoaica supla, cu tricou galben si salopeta de blugi indigo. Avea doua codite, era bruneta, fireste, si cauciucul din care era facut chipul ei, capul, de fapt, era total diferit de al celorlalte papusi pe care le aveam. A fost prima reprezentare pe care am avut despre notiunea "ten de portelan". Imi amintesc ca doamnele pe care le intalneam pe strada, cunostinte ale mamei sau bunicilor mei, spuneau despre mine ca am un ten de portelan si asa imi ramasese in minte aceasta expresie. Pentru mine, papusa aceea avea ten de portelan si nu arata deloc ca mine.
Ei bine, micii chinezi pe care i-am imortalizat in Shanghai sunt ca niste papusi din portelan. Judecati si voi dupa pozele, multe - recunosc, de mai jos. Mi-a placut faptul ca parintii lor nu au avut nimic impotriva sa ii fotografiez, dimpotriva, unii chiar ii puneau sa stea la poza. Nu era tocmai ceea ce imi doream, vroiam mai degraba sa ii surprind, insa mi s-a parut fantastic.
Nu vi s-a parut ca in Europa, de exemplu, parintilor nu prea le face placere sa le pozezi copiii? De niciunde nu m-am intors cu asa portofoliu de poze cu pusti. Si, in plimbarile mele prin Europa, cand am fotografiat copii am facut-o de la distanta sau disimuland. Nu stiu de ce am feelingul ca parintilor europeni nu le prea place sa le pozeze copiii un necunoscut. Dar e foarte probil sa fie o impresie gresita.
Pustiul statea calare pe un elefant din metal, in orasul vechi in Shanghai. Prea un picut suparat, dar mami il pusese acolo pentru o poza.
Mi-a placut la nebunie grasunelul asta care dormea imperturbabil in aglomeratia din orasul vechi, din apropierea Gradinii Yuyuan.
Pitica din bratele mamei e adorabila. Mai jos, am fotografiat si o varianta masculina. :) Pustiul de mai jos, care e de milioane. Mi se pare cel mai frumos copil pe care l-am vazut vreodata. Nu am o explicatie rationala, pur si simplu mi se pare fabulos! E fotografia mea preferata facuta in China.
Caldura mare in Shanghai, la inceput de mai. Asa ca la plimbarile prin Expo, pustii erau cu sticlele cu ceai sau apa la ei.
Fetita din imaginea de mai sus era extrem de sic, dar si cu personalitate. Am vrut s-o fotografiez din fata, dar n-am reusit. N-a vrut sa stea si se tot ascundea in spatele tatalui ei, care era foarte mandru de interesul meu pentru copil si incerca s-o convinga sa se lase pozata. Mie mi-a placut mai mult asa: un copil care face ce vrea. I-am respectat dorinta.
O alta pustoaice ce mi-a placut la nebunie. Cu umbreluta ei care s-o fereasca de soare, parca era o printesa. Si avea si atitudine de printesa.
In pavilionul danez, era o suprafata din care, la un moment dat, tasnea apa. Copiii au fost prinsi la mijloc si, dupa ce in primul moment nu au inteles ce se intampla, apoi s-au distrat de minune. Cu atat mai mult cu cat era cald afara si o racoreala le facea bine.
Ce ochisori, ce nasuc, ce mutrita simpatica! Unul dintre copiii mei preferati fotografiati in Shanghai.
Fotografia asta are o istorie amuzanta. Cand baiatul mai mare a vazut ca incerc sa le fac poza, l-a strivit pur si simplu pe fratele lui, ca sa iasa el in evidenta, asa cum se vede si din imagine. Ma intreb ce fac cand sunt doar ei, imi imaginez ca cel mic o incaseaza adesea de la fratele lui.
Baiatul asta mi-a astras atentia penru ca avea la gat ceea ce semana cu o cravata de pionier din copilaria mea. :)
Fetita asta isi striga mama sa o vada unde se catarase. Insa mama nu era deloc atenta. Asa ca pustoaica striga precum o placa stricata. Genul de copil istet, care vorbeste mult si cere atentie.
Pitica din imagine are in mana un castravete. Am mai vazut asta plimbandu-ma prin expo, in acele zile calduroase. E un mod foarte bun de a te hidrata. Ceea ce ii atrasese atentia era mica Sirena, simbolul Copenhagai expus in pavilionul danez.
O familie de chinezi care venise in pavilionul moldovenesc pentru a degusta vinurile si niste placinte traditionale care atunci se faceau.
Pitica din imagine dansa in timp ce rudele ei creau fondul muzical. E amuzanta foc. Si imi place ca e imbracata intr-o rochita traditionala.
O fetita rusinoasa.
Am remarcat in China un lucru interesant in vestimentatia copiilor mici. Sau, mai degraba, ciudat. Copiii - in general cei care inca mai au nevoie de pampersi - poarta niste salopete cu o taietura intre picioare. Dunga aceea albastra care se vede in imaginea cu pustiul de mai jos. Ei bine, el are pe el pampers, dar am vazut si cazuri in care nu mai aveau nimic. E o modalitate mai usoara probabil de a-i ajuta in cazul urgentelor naturii, sa le zic asa, insa e o imagine ciudata. Am vazut in parc un pici care statea pe iara cu parintii lui si avea totul la vedere. E adevarat, avea pana in 2 anisori, insa a fost o imagine care m-a surprins. Dar probabil e foarte practic pentru parinti.
joi, 13 mai 2010
Cea mai luxoasa masina din istorie, un mester pantofar de la Ferragamo, primul Ferrari hibrid - atractiile pavilionului italian de la Shanghai
Criza economica? Nu exista, daca ii intrebi pe cei care conduc delegatia Italiei la Expo 2010 Shanghai - autoritatile italiene nu au facut reduceri de buget, companiile nu si-au redus sponsorizarile, pentru ca mediul de business din China este mult prea important pentru a-l aborda cu jumatati de masura. Cat despre vizitatorii chinezi, ei sunt atrasi de o expozitie de superlative: o masina Isotta Fraschini, cea mai luxoasa masina din istorie, primul Ferrari hibrid sau creatii de celebri designeri italieni. Nu in ultimul rand, la fiecare 100.000 de vizitatori se acorda cadouri substantiale.
Chinezii au dat buluc la pavilionul italian, astfel ca in prima zi de la inaugurare au avut 60.000 de vizitatori, chiar peste capacitatea pavilionului. La sfarsitul zilei, coada de la intrare era inca foarte mare, iar chiezii au vrut sa intre cu forta in pavilion, fara sa accepte ca acesta trebuie sa isi inchida, pana a doua zi, portile. Mai apoi, organizatorii italieni au redus numarul celor estimati sa vada pavilionul intr-o zi si au hotarat ca el sa se reduca la 40-50.000, pentru ca turul merge incet. "Credeam ca va fi un circuit continuu, care va merge mai repede, insa vizitatorii chinezi sunt foarte curiosi, se opresc si citesc tot", ne-a spus directorul executiv al pavilionului, Ernesto Miraglia.
Pavilionul italian promoveaza ideea Orasul Omului - City of Man si incearca sa transmita chinezilor mesajul ca un oras nu trebuie sa fie masiv si grandios ca sa fie un mediu bun de locuit pentru oameni. Ca nu e nevoie sa razi cu buldozerul cladiri vechi, frumoase, ca sa construiesti zgarie nori din sticla si fara personalitate. Ascultandu-l pe tanarul director al pavilionului nu-ti poti ascunde un zambet: in China, in acei zgarie nori din sticla, de zeci de etaje, sunt adapostiti mii de oameni, e un pic bizar sa incerci sa promovezi o astfel de idee intr-o tara in ascensiune si cu o populatie numeroasa precum a Chinei.
Cum s-a ajuns insa la aceasta idee? In 2007, in Italia s-a facut un grup de 30 de experti din mai multe domenii - media, arta, arhitectura, lideri de opinie cunoscuti - care au cautat mai multe idei si apoi s-au fixat asupra acestui concept: orasul trebuie sa aiba atentia centrata pe om. Iar economiile emergente pot invata de la cele dezvoltate cum sa isi construiasca orasele pentru ca ele sa serveasca omul, ca omul sa nu fie prizonierul oraselor.
Criza? Cum sa reduca bugetul cand participare la expo e atat de importanta?
Pavilionul Italiei te poarta printr-o calatorie in cultura, istoria si economia italiana si este al doilea ca dimensiune din expozitie dupa cel al Chinei. Chiar daca Miraglia a refuzat sa spuna o cifra atunci cand a fost intrebat de costul pavilionului sau de bugetul pe care l-a alocat Italia participarii la expozitie, am aflat ca pavilionul a costat in jur de 10 milioane de euro. El e facut din materiale produse de firmele italiene si ele au fost aduse chiar din Italia, ceea ce a ingreunat un pic procesul de constructie, cu toata birocratia de la vama chineza.
"Am vrut sa implicam cat mai multe companii italiene, pentru a se promova in China", a explicat directorul pavilionului italian. De altfel, companii italiene au sponsorizat pavilionul, furnizand materialele de constructie gratuit. Ele au vazut relevanta participarii la expozitie si a prezentei constante acolo, a explicat Miraglia, existand companii ai caror reprezentanti vor fi in Shanghai pe tot parcursul celor 6 luni de expozitie.
Intrebat daca masurile luate de autoritati si companii din cauza crizei a dus la o reducere a bugetului participarii la expozitia mondiala - fie el de promovare sau alte costuri - Ernesto Miraglia a fost categoric: nu au existat reduceri bugetare, iar interesul guvernului italian si al companiilor nu s-a diminuat, dimpotriva, a crescut. "Au inteles ca este o piata-cheie. Interesul Italiei pentru China este foarte mare si chiar a crescut acum, de la inaugurare, o serie de asicuatii industriale sunt itneresate sa vina aici. E o tara si o expozitie mult prea importanta sa nu le tratam cu maximul de atentie", a spus directorul italian.
Pacat ca autoritatile romane nu au avut aceeasi gandire si nici chiar companiile romanesti nu par atat de ahtiate dupa vanatoarea de cooperare economica in China. Bugetele noastre de promovare au fost reduse, reprezentarea economica la inaugurare a fost la un nivel scazut, oamenii de afaceri par mai degraba blazati si complexati de piata chineza, iar autoritatilor par sa nu le pese de interesul chinezilor de a investi in proiecte de infrastructura.
Italienii au mers pe ideea de a promova in fiecare luna cate o industrie si au debutat probabil cu cea mai celebra in China: designul - prin creatii de moda, incaltaminte si mobila. Chinezii care falsifica totul s-au imbulzit sa vina sa vada originalele Prada, D&G, Versace sau Zegna.
Chinezii au dat buluc la pavilionul italian, astfel ca in prima zi de la inaugurare au avut 60.000 de vizitatori, chiar peste capacitatea pavilionului. La sfarsitul zilei, coada de la intrare era inca foarte mare, iar chiezii au vrut sa intre cu forta in pavilion, fara sa accepte ca acesta trebuie sa isi inchida, pana a doua zi, portile. Mai apoi, organizatorii italieni au redus numarul celor estimati sa vada pavilionul intr-o zi si au hotarat ca el sa se reduca la 40-50.000, pentru ca turul merge incet. "Credeam ca va fi un circuit continuu, care va merge mai repede, insa vizitatorii chinezi sunt foarte curiosi, se opresc si citesc tot", ne-a spus directorul executiv al pavilionului, Ernesto Miraglia.
Pavilionul italian promoveaza ideea Orasul Omului - City of Man si incearca sa transmita chinezilor mesajul ca un oras nu trebuie sa fie masiv si grandios ca sa fie un mediu bun de locuit pentru oameni. Ca nu e nevoie sa razi cu buldozerul cladiri vechi, frumoase, ca sa construiesti zgarie nori din sticla si fara personalitate. Ascultandu-l pe tanarul director al pavilionului nu-ti poti ascunde un zambet: in China, in acei zgarie nori din sticla, de zeci de etaje, sunt adapostiti mii de oameni, e un pic bizar sa incerci sa promovezi o astfel de idee intr-o tara in ascensiune si cu o populatie numeroasa precum a Chinei.
Cum s-a ajuns insa la aceasta idee? In 2007, in Italia s-a facut un grup de 30 de experti din mai multe domenii - media, arta, arhitectura, lideri de opinie cunoscuti - care au cautat mai multe idei si apoi s-au fixat asupra acestui concept: orasul trebuie sa aiba atentia centrata pe om. Iar economiile emergente pot invata de la cele dezvoltate cum sa isi construiasca orasele pentru ca ele sa serveasca omul, ca omul sa nu fie prizonierul oraselor.
Criza? Cum sa reduca bugetul cand participare la expo e atat de importanta?
Pavilionul Italiei te poarta printr-o calatorie in cultura, istoria si economia italiana si este al doilea ca dimensiune din expozitie dupa cel al Chinei. Chiar daca Miraglia a refuzat sa spuna o cifra atunci cand a fost intrebat de costul pavilionului sau de bugetul pe care l-a alocat Italia participarii la expozitie, am aflat ca pavilionul a costat in jur de 10 milioane de euro. El e facut din materiale produse de firmele italiene si ele au fost aduse chiar din Italia, ceea ce a ingreunat un pic procesul de constructie, cu toata birocratia de la vama chineza.
Spui Italia, spui pantofi. Giganticul pantof a fost un punct de atractie. Iar tocul e o adevarata expozitie.
"Am vrut sa implicam cat mai multe companii italiene, pentru a se promova in China", a explicat directorul pavilionului italian. De altfel, companii italiene au sponsorizat pavilionul, furnizand materialele de constructie gratuit. Ele au vazut relevanta participarii la expozitie si a prezentei constante acolo, a explicat Miraglia, existand companii ai caror reprezentanti vor fi in Shanghai pe tot parcursul celor 6 luni de expozitie.
Rochia rosie D&G, unul dintre simbolurile modei italiene. Un intreg perete al parterului pavilionului este acoperit cu rochii ale celebrilor designeri italieni.
Intrebat daca masurile luate de autoritati si companii din cauza crizei a dus la o reducere a bugetului participarii la expozitia mondiala - fie el de promovare sau alte costuri - Ernesto Miraglia a fost categoric: nu au existat reduceri bugetare, iar interesul guvernului italian si al companiilor nu s-a diminuat, dimpotriva, a crescut. "Au inteles ca este o piata-cheie. Interesul Italiei pentru China este foarte mare si chiar a crescut acum, de la inaugurare, o serie de asicuatii industriale sunt itneresate sa vina aici. E o tara si o expozitie mult prea importanta sa nu le tratam cu maximul de atentie", a spus directorul italian.
Pacat ca autoritatile romane nu au avut aceeasi gandire si nici chiar companiile romanesti nu par atat de ahtiate dupa vanatoarea de cooperare economica in China. Bugetele noastre de promovare au fost reduse, reprezentarea economica la inaugurare a fost la un nivel scazut, oamenii de afaceri par mai degraba blazati si complexati de piata chineza, iar autoritatilor par sa nu le pese de interesul chinezilor de a investi in proiecte de infrastructura.
Italienii au mers pe ideea de a promova in fiecare luna cate o industrie si au debutat probabil cu cea mai celebra in China: designul - prin creatii de moda, incaltaminte si mobila. Chinezii care falsifica totul s-au imbulzit sa vina sa vada originalele Prada, D&G, Versace sau Zegna.
Un artist pantofar care lucreaza pentru Ferragamo face pantofii sub ochii vizitatorilor. rezultatul muncii lui, adica ravnitele perechi de incaltaminte, vor fi facute cadou vizitatorilor. celor mai norocosi dintre ei, adica unuia din 100.000 care trec pragul expozitiei.
Cadouri pentru vizitatori
Italienii au avut si ideea de a face cadouri vizitatorilor pavilionului. In cea de-a doua zi au fost aproape de 100.000, iar vizitatorul cu acest numar urma sa primeasca un cadou: o excursie in Italia sau un scuter Piaggio, poate chiar o pereche de pantofi Ferragamo facuti in "atelierul" din pavilion.
Italienii au avut si ideea de a face cadouri vizitatorilor pavilionului. In cea de-a doua zi au fost aproape de 100.000, iar vizitatorul cu acest numar urma sa primeasca un cadou: o excursie in Italia sau un scuter Piaggio, poate chiar o pereche de pantofi Ferragamo facuti in "atelierul" din pavilion.
Mobila Poltrona Frau. Chinezii vor putea vedea pe viu cum se face mobila sic italieneasca. Tot in cadrul atelierelor, in lunile urmatoare vor fi demonstratii de facut paste italienesti, dantela, dar si viori facute in atelierele de la Cremona, genti de la Tod's sau bijuterii Bulgari.
Primul Ferrari hibrid este expus in pavilionul Italiei. Italienii au facut o concesie, era evident ca nu putea fi rosu, ci verde, in toate sensurile. Si cei de la Fiat (jos) au vrut sa expuna la Shanghai un 500 hibrid. Care a avut succes la chinezi, cel putin in ce priveste dorinta de a se fotografia alaturi de el.
Cate un pic din ceea ce are Italia mai bun, ar putea fi interpretat intregul pavilion. Arta italiana, muzica, arhitectura, bucataria, totul e reprezentat acolo. Ca sa intruchipeze Opera Scala, italienii au suspendat pe perete o orchestra, adica instrumentele care compun o orchestra. Si ele sunt adevarat, organizatorii ne-au spus ca, evident, cel mai greu le-a fost sa ridice pianul si sa il fixele pe un perete vertical. (jos)
Nu in ultimul rand, sunt de mentionat rochiile, creatii ale unor designeri celebri italieni: Prada, D&G, Zegna.
Nu in ultimul rand, sunt de mentionat rochiile, creatii ale unor designeri celebri italieni: Prada, D&G, Zegna.
Bites of China
M-am intors din China de o saptamana, insa plecarea la Bruxelles la doar cateva zile si oboseala cauzata de diferenta de fus orar m-au impiedicat sa scriu pe blog despre aceasta experienta extraordinara.
Am fost la Expo Shanghai 2010 si am facut o groaza de poze. Multe dintre postarile viitoare - pe care le voi scrie sub titlul general "Bites of China", bucati de China - vor fi in mare parte din fotografii.
Vor fi impresiile mele personale, ale unui vizitator in China, mai degraba decat articole. Articole despre expozitie am scris pe HotNews.ro. Ceea ce va urma va fi un jurnal al calatoriei mele in China, fara pretentia de a fi ceva cronologic sau riguros. Sunt, asa cum am spus, bucatile de China pe care am crezut eu ca merita sa le impartasesc.
Am fost la Expo Shanghai 2010 si am facut o groaza de poze. Multe dintre postarile viitoare - pe care le voi scrie sub titlul general "Bites of China", bucati de China - vor fi in mare parte din fotografii.
Vor fi impresiile mele personale, ale unui vizitator in China, mai degraba decat articole. Articole despre expozitie am scris pe HotNews.ro. Ceea ce va urma va fi un jurnal al calatoriei mele in China, fara pretentia de a fi ceva cronologic sau riguros. Sunt, asa cum am spus, bucatile de China pe care am crezut eu ca merita sa le impartasesc.
marți, 30 martie 2010
Impresii de la Chisinau - orasul (III)
Stau foarte slabut la capitolul fotografii din Chisinau si imi pare rau. Am vazut orasul alergand intre interviuri sau in putinul timp liber dintre ele.
Am remarcat ca e foarte greu sa gasesti un taxi care sa iti dea un bon, o chitanta, care mi-ar fi folosit la decont. Adica am gasit, dar fie nu avea banda, fie aparatul nu mergea si pana l-a pus in functiune am ajuns deja la destinatie. Numai ca am fost instruita cam cat ma costa si nu m-am simtit pacalita. In plus, taxiurile mi s-au parut ieftine.
Ei bine, cu taxiurile am constatat cum sunt strazile in Chisinau. ca dupa bombardament. Eu, ingenua, am intebat: Si aici iarna si zapada au facut ravagii? La care imi spune un taximetrist ca asa au fost dintotdeauna.
Chirtoaca dadea vina pe regimul comunist si spunea ca ei il blocheaza si nu paote face mai multe pentru oras. Acum e un regim favorabil lui si tot se plange, da vina in continuare pe vechea guvernare, mi-a spus cu naduf taximetristul.
Stiu ca si in Chisinau sunt probleme cu cainii vagabonzi, sunt probleme cu gropile, dar orasul mi s-a parut mult mai curat decat Bucurestiul. Am prins si zile calde si insorite, dar pe jos nu erau atat de multi scuopati cum vezi la noi pe strazi si caca de caine. La partea cu scuipatii, afirmatia nu e valabila daca mergi in fata Consulatului Romaniei. Acolo, in asteptare, tipii nu prea par sa aiba ce sa faca altceva si practic e imposibil sa eviti a calca in ei daca mergi pe trotuarul din fata Consulatului.
Mi-a placut orasul pentru ca e verde, in toata zona centrala nu sunt cladiri foarte inalte, blocuri de-alea sovietice, ci cladiri vechi, din pacate multe nu foarte bine intretinute. Am strabatut adesea parcul central, in fata caruia e statuia lui Stefan cel Mare si mi-a placut foarte tare. Cu atat mai mult cu cat exista wireless si a putut sa imi verific mailurile pe telefon, sa mai vad ultimele stiri, in momentele de respiro pe care mi le-am petrcut pe cate o bancuta.
Mi-a placut piata de flori de pe strada Banulescu-Bodoni (am vazut ulterior o stire ca vor sa o mute), mi-a placut parcul din fata Catedralei. Catedrala mi s-a parut un pic ciudata. In partea de jos arata ca un templu grecesc, in partea de sus seamana cu una dintre bisericile ortodoxe din orasul meu natal, Deva. Inauntru inscriptii in caractere latine si chirilice, este asa o imbinare de multe elemente in care parca vor sa se regaseasca toti enoriasii. Rezultatul este usor kitsch. ce mi s-a parut ciudat a fost ca tanti de la lumanari, careia i-am cerut o hartiuta pe care sa scriu si eu un acatist, ceva - nu sunt foarte bisericoasa, dar stiu si eu niste chestiuni minime si mi-am zis ca e un moment bun, din moment ce am vizitat catefrala sa dau si pentru o rugaciune - mi-a zis tafnos ca e hartie acolo, pe masura. Normal ca nu era, ca de-asta mersesem sa ii cer si ma mir ca nu mi-a luat bani pe ea. :) Mi-a dat un patratel e hartie si mi-a taiat cheful de piosenie cand am intrebat-o cati bani trebuie sa dau pentru un acatist. "Nu e acatist, e o rugaciune pentru sanatate", mi-a latrat ea. Cum mi-am zis ca e un pacat sa ma enervez in biserica si sa gandesc nasol despre un om, am preferat sa ies.
Chisinaul este, la fel ca Tbilisi - asta e termenul meu de comparatie - un oras al microbuzelor. Asa era si la noi prin anii '90, imi amintesc ca venisem la facultate si era foarte rapid sa mergi cu maxi taxi. Multe, multe maxi taxi, care opresc unde vor pasagerii, in general la intersectii, sau la semafor, chiar daca nu sunt pe prima banda. :)
Am vazut ceva: soferii au mania vitezei, iar daca ii tine masina - am vazut de la Porsche Cayenne la Audi A6, BMW si SUV-uri -, vorba prietenului meu, daca n-ar fi gropile, pietonii ar zbura precum popicele. Am constatat ca pe Stefan cel Mare, artera lor pincipala, pe la 10 seara deja semafoarele sunt pe intermitent, asa ca am traversat intotdeauna in fuga strada, sa fim siguri ca nu stam in calea soferilor. :)
Ceea ce mi-a placut in Chisinau este ca au o serie de restaurante cu specific, am fost la unul uzbek, care mi-a placut mult, am fost la unul japonez. Va recomand si robin's Pub, e pe langa Ministerul de Finante, pe Alexandru cel Bun, cred ca se numeste strada. Mancare foarte buna, servirea a fost prompta, mi-a placut asta. Am fost si la un restaurant de 5 stele, la ultimul nivel al unui hotel de pe Mihai Eminescu, si vi-l recomand si pe asta. E frumos, linistit, vezi Chisinaul - sau centrul orasului - de la inaltime, iar seara arata chiar ok.
Chioscul acesta de ziare/tigari m-a atras prin faptul ca avea de vanzare si ceai si m-a atras reclama la ceai. Ca in tot spatiul ex-sovietic se bea ceai foarte mult, presupun, si in Moldova. Am remarcat ca amicul nostru moldovean bea mereu ceai cand mergem in vizita la el. imi amintesc o observatie a lui Vasile Ernu din Ultimii eretici ai imperiului, in care remarca sunatul inconfundabil pe care il face lingurita in ceasca de ceai, cloinchetul ala prezent peste tot, chiar si in trenurile cu care se calatorea in rusia. Si personajul care vorbea despre asta remarca faptul ca la englezi, acelasi gest, este total silentios. :)
O ultima observatie: ma intreb cat de sigur e orasul, mie mi s-a parut sigur, am traversat la 10 seara parcul care desparte Stefan cel Mare de Hotelul Codru, unde am stat, si nu mi-a fost teama. E adevarat, prin Bucuresti nu prea traversez Cismigiul pe intuneric, nu mi-am pus problema daca e safe sau nu, pentru ca nu am avut nevoie.
Am mers mult pe jos, prin diferite zone, dar repet, toate circumscrise centrului orasului. nu stiu cum arata mai la periferie. Dar altfel mie mi s-a parut safe.
Am remarcat ca e foarte greu sa gasesti un taxi care sa iti dea un bon, o chitanta, care mi-ar fi folosit la decont. Adica am gasit, dar fie nu avea banda, fie aparatul nu mergea si pana l-a pus in functiune am ajuns deja la destinatie. Numai ca am fost instruita cam cat ma costa si nu m-am simtit pacalita. In plus, taxiurile mi s-au parut ieftine.
Ei bine, cu taxiurile am constatat cum sunt strazile in Chisinau. ca dupa bombardament. Eu, ingenua, am intebat: Si aici iarna si zapada au facut ravagii? La care imi spune un taximetrist ca asa au fost dintotdeauna.
Chirtoaca dadea vina pe regimul comunist si spunea ca ei il blocheaza si nu paote face mai multe pentru oras. Acum e un regim favorabil lui si tot se plange, da vina in continuare pe vechea guvernare, mi-a spus cu naduf taximetristul.
Stiu ca si in Chisinau sunt probleme cu cainii vagabonzi, sunt probleme cu gropile, dar orasul mi s-a parut mult mai curat decat Bucurestiul. Am prins si zile calde si insorite, dar pe jos nu erau atat de multi scuopati cum vezi la noi pe strazi si caca de caine. La partea cu scuipatii, afirmatia nu e valabila daca mergi in fata Consulatului Romaniei. Acolo, in asteptare, tipii nu prea par sa aiba ce sa faca altceva si practic e imposibil sa eviti a calca in ei daca mergi pe trotuarul din fata Consulatului.
Mi-a placut orasul pentru ca e verde, in toata zona centrala nu sunt cladiri foarte inalte, blocuri de-alea sovietice, ci cladiri vechi, din pacate multe nu foarte bine intretinute. Am strabatut adesea parcul central, in fata caruia e statuia lui Stefan cel Mare si mi-a placut foarte tare. Cu atat mai mult cu cat exista wireless si a putut sa imi verific mailurile pe telefon, sa mai vad ultimele stiri, in momentele de respiro pe care mi le-am petrcut pe cate o bancuta.
Mi-a placut piata de flori de pe strada Banulescu-Bodoni (am vazut ulterior o stire ca vor sa o mute), mi-a placut parcul din fata Catedralei. Catedrala mi s-a parut un pic ciudata. In partea de jos arata ca un templu grecesc, in partea de sus seamana cu una dintre bisericile ortodoxe din orasul meu natal, Deva. Inauntru inscriptii in caractere latine si chirilice, este asa o imbinare de multe elemente in care parca vor sa se regaseasca toti enoriasii. Rezultatul este usor kitsch. ce mi s-a parut ciudat a fost ca tanti de la lumanari, careia i-am cerut o hartiuta pe care sa scriu si eu un acatist, ceva - nu sunt foarte bisericoasa, dar stiu si eu niste chestiuni minime si mi-am zis ca e un moment bun, din moment ce am vizitat catefrala sa dau si pentru o rugaciune - mi-a zis tafnos ca e hartie acolo, pe masura. Normal ca nu era, ca de-asta mersesem sa ii cer si ma mir ca nu mi-a luat bani pe ea. :) Mi-a dat un patratel e hartie si mi-a taiat cheful de piosenie cand am intrebat-o cati bani trebuie sa dau pentru un acatist. "Nu e acatist, e o rugaciune pentru sanatate", mi-a latrat ea. Cum mi-am zis ca e un pacat sa ma enervez in biserica si sa gandesc nasol despre un om, am preferat sa ies.
Chisinaul este, la fel ca Tbilisi - asta e termenul meu de comparatie - un oras al microbuzelor. Asa era si la noi prin anii '90, imi amintesc ca venisem la facultate si era foarte rapid sa mergi cu maxi taxi. Multe, multe maxi taxi, care opresc unde vor pasagerii, in general la intersectii, sau la semafor, chiar daca nu sunt pe prima banda. :)
Am vazut ceva: soferii au mania vitezei, iar daca ii tine masina - am vazut de la Porsche Cayenne la Audi A6, BMW si SUV-uri -, vorba prietenului meu, daca n-ar fi gropile, pietonii ar zbura precum popicele. Am constatat ca pe Stefan cel Mare, artera lor pincipala, pe la 10 seara deja semafoarele sunt pe intermitent, asa ca am traversat intotdeauna in fuga strada, sa fim siguri ca nu stam in calea soferilor. :)
Ceea ce mi-a placut in Chisinau este ca au o serie de restaurante cu specific, am fost la unul uzbek, care mi-a placut mult, am fost la unul japonez. Va recomand si robin's Pub, e pe langa Ministerul de Finante, pe Alexandru cel Bun, cred ca se numeste strada. Mancare foarte buna, servirea a fost prompta, mi-a placut asta. Am fost si la un restaurant de 5 stele, la ultimul nivel al unui hotel de pe Mihai Eminescu, si vi-l recomand si pe asta. E frumos, linistit, vezi Chisinaul - sau centrul orasului - de la inaltime, iar seara arata chiar ok.
Chioscul acesta de ziare/tigari m-a atras prin faptul ca avea de vanzare si ceai si m-a atras reclama la ceai. Ca in tot spatiul ex-sovietic se bea ceai foarte mult, presupun, si in Moldova. Am remarcat ca amicul nostru moldovean bea mereu ceai cand mergem in vizita la el. imi amintesc o observatie a lui Vasile Ernu din Ultimii eretici ai imperiului, in care remarca sunatul inconfundabil pe care il face lingurita in ceasca de ceai, cloinchetul ala prezent peste tot, chiar si in trenurile cu care se calatorea in rusia. Si personajul care vorbea despre asta remarca faptul ca la englezi, acelasi gest, este total silentios. :)
O ultima observatie: ma intreb cat de sigur e orasul, mie mi s-a parut sigur, am traversat la 10 seara parcul care desparte Stefan cel Mare de Hotelul Codru, unde am stat, si nu mi-a fost teama. E adevarat, prin Bucuresti nu prea traversez Cismigiul pe intuneric, nu mi-am pus problema daca e safe sau nu, pentru ca nu am avut nevoie.
Am mers mult pe jos, prin diferite zone, dar repet, toate circumscrise centrului orasului. nu stiu cum arata mai la periferie. Dar altfel mie mi s-a parut safe.
Impresii de la Chisinau - oamenii obisnuiti (II)
Sederea mea la Chisinau m-a facut sa ii inteleg mai bine pe oamenii de-acolo, sa renunt la niste idei pe care le avea despre ei, sa imi intareasca altele. E adevarat ca inainte sa merg acolo am citit cartea lui Vasile Ernu: Made in URSS. Stiti cum e cand te pregatesti sa pleci in concediu si citesti un ghid turistic foarte bun care te pregateste pentru ceea ce va urma? Ei bine, cartea lui Vasile Ernu exact asta a fost pentru mine. M-a ajutat sa inteleg viata oamenilor din RSS Moldova, caci intelegand asta, iti e foarte usor sa intelegi lucrurile astazi. Si pe moldoveni/romani/cetatenii Moldovei, sau cum vreti sa ii numim.
Despre moldoveni inainte de a vizita Chisinaul
Va marturisesc ca in studentie, studentii moldoveni mi-au facut o impresie foarte proasta. La Facultatea de Jurnalism am avut colegi din Bulgaria, Albania, Congo, China, dar n-am avut niciunul din Moldova. I-am cunoscut insa pe moldoveni luna de luna cand mergeam si faceam coada la Drept, la decontarea abonamentelor RATB. Cei din generatia mea isi amintesc ca se faceau cozi imense sa ne decontam abonamentele, care erau gratuite teoretic, dar plateai jumatate din costul lor la chiosc si ti-o recuperai de la Universitate, care o deconta. Ei bine, luna de luna se intampla acelasi lucru: daca era un student moldovean in fata ta, erai terminat. Pe cand credeai ca ajungi si tu la ghiseu, ii apareau prietenii al caror loc l-a tinut, adica asa, vreo 10-15-20. Si iti intrau in fata, doar le tinuse prietenul locul.
Luna de luna era acelasi dialog. Studentii care pierdusera 2 ore la coada strigau sa nu intre moldovenii in fata, acestia raspundeau obraznic si se ajungea la vesnicele reprosuri:
- Va da statul roman loc in camin, cand eu am intrat printre primii la facultate si n-am apucat loc, va da bursa, iar voi sunteti niste nesimtiti.
- Suntem destepti, bai, certati-va cu statul roman, ca el e fraier.
Mama, cand auzeai astfel de chestii iti venea sa ii strangi de gat. Si uite-asa am descoperit cat de "simpatici" puteau fi.
Mai tarziu, la post-universitara, am avut colegi din Moldova. Baietii erau isteti si foarte galanti, fetele vorbeau intre ele in ruseste, cand erau la scoala, ceea ce ne irita la culme. Am descoperit ca nu sunt antipatici ca la coada la decontarea abonamentului. :D Imi amintesc ca am fost la vreo doua petreceri cu ei si am descoperit acolo cat de bine dansa un coleg, al carui nume acum imi scapa. Eu, care sunt total lipsita de talent la dans, am fost o provocare, intrucat a incercat sa ma invete niste chestii foarte artistice. Facuse dansuri in adolescenta. Numai ca eu am fost un non-talent si nu prea a avut succes.
Prietenul cel mai bun al iubitului meu este roman din Moldova, traieste insa de multa vreme in Romania, are cetatenie romana, ce mai, e roman. Il cheama Oleg, iar eu ii spun mereu ca e rus. Ceea ce il probabil il cam deranjeaza. Stiu, sunt o afurisita, dar el e sufiient de diplomat sau indiferent sa nu imi arate aasta. Sau poate nu ma baga in seama. Oricum, de multe ori imi replica: "Menaru, eu sunt mai roman decat tine". Si recunosc ca are dreptate, n-am spus niciodata ca sunt romanca 100%, in conditiile in care tatal meu e tatar. :) Oleg m-a facut sa vad o perspectiva asupra Moldovei la care nu ma gandisem: pentru moldoveni, nu cei 20 de ani cand au fost lipiti Romaniei a fost perioada de glorie, ci perioada sovietica.
O idee confirmata si de cartea lui Vasile Ernu, care povesteste cu usoara nostalgie, dar cu multa ironie despre viata in URSS, despre mandria de a trai intr-o tara care ocupa jumatate din harta lunii, despre a fi cetatean al tarii care a trimis primul om in spatiu sau care ii batea pe canadieni la hochei.
Prima vizita la Chisinau - o zi, in 2008
Primea mea vizita la Chisinau a fost in vara lui 2008, cand am fost in delegatia de presa pe care a luat-o ministrul de externe Lazar Comanescu la Chisinau. am stat doar o zi. Impresia despre oras a fost una surprinzatoare, orasul mi s-a parut frumos si verde, aerisit si linistit. Ma asteptam la ceva cenusiu precum e Sofia, insa Chisinau a fost o surpriza extrem de placuta.
Ce m-a suparat atunci a fost faptul ca pe strada am auzit vorbindu-se numai ruseste, fie ca era vorba despre tineri sau oameni mai in varsta. Asta mi-a lasat un gust amar. Si mi-a lasat un gust amar si dialogul meu cu vanzatoarele de la Bucuria sau din bazarul cu produse traditionale din fata BRD sau BCR (?) de pe Stefan cel Mare. Eu le vorbeam in romaneste, ele imi vorbeau in rusa si credeam atunci ca refuza sa vorbeasca romana.
Recenta vizita la Chisinau
Recenta vizita la Chisinau mi-a schimbat parerea despre oamenii de-acolo. Imi plac, mi se pare ca au un bun simt care la noi a cam inceput sa lipseasca, sunt amabili si chiar daca au hibele lor, nu poti sa te enervezi pe ei. Daca te ratoiesti la ei, ai impresia ca se sperie, ca sunt debusolati. Daca ii contrazici sau esti mai ferm cu ei. Am vazut asta in dialogul cu un millitian din fata Consulatului Romaniei sau in discutia cu un chelner, altfel n-am avut niciun motiv sa adopt un ton mai ferm in conversatii.
Nu vreau sa luati aceasta postare ca si cum as privi de sus lucrurile, vreau sa o luati asa cum o gandesc: oamenii mi-au lasat o impresie puternica despre care vreau sa va vorbesc. Am vazut la postari despre R. Moldova comentarii ale unor moldoveni care stau in Romania si vehementa lor mi s-a parut ca nici nu merita o replica. Am inteles, documentandu-ma, ca printre cei care posteaza comentarii atat de inversunat sunt si niste tineri mai extremisti. Resping extremismul de orice fel.
Am vazut ca moldovenii (spun in sensul de cetatenii moldoveni, intrucat ei sunt romani) din Romania fie sunt extrem de indiferenti la ce se intampla in tara lor - anul trecut, cand erau evenimentele de la Chisinau, stiam mai multe despre asta decat ei si faptul ca n-aveau documente moldovenesti valabile ca sa poata vota in alegeri mi s-a parut o renegare a ceea ce sunt, pana la urma, si a ceea ce se poate face intr-un minim gest civic - sau moldoveni care vorbesc doar despre unire, despre romanism, romani pana la ultima lor fibra a fiintei. O a treia categorie sunt moderatii, cei care sunt integrati bine la noi, insa sunt ancorati si in realitatea moldoveneasca si ei mi se par valorosi, nu au accese extremiste, dar nici indiferenta si nu reneaga faptul ca, de fapt, ei de-acolo provin.
Numai ca mie mi-au placut moldovenii pe care i-am descoperit acolo, la Chisinau. Impresia la nivel superficial pe care mi-am facut-o - spun superficiala pentru ca nu poti cunoaste bine oamenii stand doar o saptamana intr-o tara si doar in capitala - este foarte buna. Mi-au placut mult.
Nu vreau sa ma gandesc la lucrurile mai putin placute care mi-au ramas si ele:
Despre moldoveni inainte de a vizita Chisinaul
Va marturisesc ca in studentie, studentii moldoveni mi-au facut o impresie foarte proasta. La Facultatea de Jurnalism am avut colegi din Bulgaria, Albania, Congo, China, dar n-am avut niciunul din Moldova. I-am cunoscut insa pe moldoveni luna de luna cand mergeam si faceam coada la Drept, la decontarea abonamentelor RATB. Cei din generatia mea isi amintesc ca se faceau cozi imense sa ne decontam abonamentele, care erau gratuite teoretic, dar plateai jumatate din costul lor la chiosc si ti-o recuperai de la Universitate, care o deconta. Ei bine, luna de luna se intampla acelasi lucru: daca era un student moldovean in fata ta, erai terminat. Pe cand credeai ca ajungi si tu la ghiseu, ii apareau prietenii al caror loc l-a tinut, adica asa, vreo 10-15-20. Si iti intrau in fata, doar le tinuse prietenul locul.
Luna de luna era acelasi dialog. Studentii care pierdusera 2 ore la coada strigau sa nu intre moldovenii in fata, acestia raspundeau obraznic si se ajungea la vesnicele reprosuri:
- Va da statul roman loc in camin, cand eu am intrat printre primii la facultate si n-am apucat loc, va da bursa, iar voi sunteti niste nesimtiti.
- Suntem destepti, bai, certati-va cu statul roman, ca el e fraier.
Mama, cand auzeai astfel de chestii iti venea sa ii strangi de gat. Si uite-asa am descoperit cat de "simpatici" puteau fi.
Mai tarziu, la post-universitara, am avut colegi din Moldova. Baietii erau isteti si foarte galanti, fetele vorbeau intre ele in ruseste, cand erau la scoala, ceea ce ne irita la culme. Am descoperit ca nu sunt antipatici ca la coada la decontarea abonamentului. :D Imi amintesc ca am fost la vreo doua petreceri cu ei si am descoperit acolo cat de bine dansa un coleg, al carui nume acum imi scapa. Eu, care sunt total lipsita de talent la dans, am fost o provocare, intrucat a incercat sa ma invete niste chestii foarte artistice. Facuse dansuri in adolescenta. Numai ca eu am fost un non-talent si nu prea a avut succes.
Prietenul cel mai bun al iubitului meu este roman din Moldova, traieste insa de multa vreme in Romania, are cetatenie romana, ce mai, e roman. Il cheama Oleg, iar eu ii spun mereu ca e rus. Ceea ce il probabil il cam deranjeaza. Stiu, sunt o afurisita, dar el e sufiient de diplomat sau indiferent sa nu imi arate aasta. Sau poate nu ma baga in seama. Oricum, de multe ori imi replica: "Menaru, eu sunt mai roman decat tine". Si recunosc ca are dreptate, n-am spus niciodata ca sunt romanca 100%, in conditiile in care tatal meu e tatar. :) Oleg m-a facut sa vad o perspectiva asupra Moldovei la care nu ma gandisem: pentru moldoveni, nu cei 20 de ani cand au fost lipiti Romaniei a fost perioada de glorie, ci perioada sovietica.
O idee confirmata si de cartea lui Vasile Ernu, care povesteste cu usoara nostalgie, dar cu multa ironie despre viata in URSS, despre mandria de a trai intr-o tara care ocupa jumatate din harta lunii, despre a fi cetatean al tarii care a trimis primul om in spatiu sau care ii batea pe canadieni la hochei.
Prima vizita la Chisinau - o zi, in 2008
Primea mea vizita la Chisinau a fost in vara lui 2008, cand am fost in delegatia de presa pe care a luat-o ministrul de externe Lazar Comanescu la Chisinau. am stat doar o zi. Impresia despre oras a fost una surprinzatoare, orasul mi s-a parut frumos si verde, aerisit si linistit. Ma asteptam la ceva cenusiu precum e Sofia, insa Chisinau a fost o surpriza extrem de placuta.
Ce m-a suparat atunci a fost faptul ca pe strada am auzit vorbindu-se numai ruseste, fie ca era vorba despre tineri sau oameni mai in varsta. Asta mi-a lasat un gust amar. Si mi-a lasat un gust amar si dialogul meu cu vanzatoarele de la Bucuria sau din bazarul cu produse traditionale din fata BRD sau BCR (?) de pe Stefan cel Mare. Eu le vorbeam in romaneste, ele imi vorbeau in rusa si credeam atunci ca refuza sa vorbeasca romana.
Recenta vizita la Chisinau
Recenta vizita la Chisinau mi-a schimbat parerea despre oamenii de-acolo. Imi plac, mi se pare ca au un bun simt care la noi a cam inceput sa lipseasca, sunt amabili si chiar daca au hibele lor, nu poti sa te enervezi pe ei. Daca te ratoiesti la ei, ai impresia ca se sperie, ca sunt debusolati. Daca ii contrazici sau esti mai ferm cu ei. Am vazut asta in dialogul cu un millitian din fata Consulatului Romaniei sau in discutia cu un chelner, altfel n-am avut niciun motiv sa adopt un ton mai ferm in conversatii.
Nu vreau sa luati aceasta postare ca si cum as privi de sus lucrurile, vreau sa o luati asa cum o gandesc: oamenii mi-au lasat o impresie puternica despre care vreau sa va vorbesc. Am vazut la postari despre R. Moldova comentarii ale unor moldoveni care stau in Romania si vehementa lor mi s-a parut ca nici nu merita o replica. Am inteles, documentandu-ma, ca printre cei care posteaza comentarii atat de inversunat sunt si niste tineri mai extremisti. Resping extremismul de orice fel.
Am vazut ca moldovenii (spun in sensul de cetatenii moldoveni, intrucat ei sunt romani) din Romania fie sunt extrem de indiferenti la ce se intampla in tara lor - anul trecut, cand erau evenimentele de la Chisinau, stiam mai multe despre asta decat ei si faptul ca n-aveau documente moldovenesti valabile ca sa poata vota in alegeri mi s-a parut o renegare a ceea ce sunt, pana la urma, si a ceea ce se poate face intr-un minim gest civic - sau moldoveni care vorbesc doar despre unire, despre romanism, romani pana la ultima lor fibra a fiintei. O a treia categorie sunt moderatii, cei care sunt integrati bine la noi, insa sunt ancorati si in realitatea moldoveneasca si ei mi se par valorosi, nu au accese extremiste, dar nici indiferenta si nu reneaga faptul ca, de fapt, ei de-acolo provin.
Numai ca mie mi-au placut moldovenii pe care i-am descoperit acolo, la Chisinau. Impresia la nivel superficial pe care mi-am facut-o - spun superficiala pentru ca nu poti cunoaste bine oamenii stand doar o saptamana intr-o tara si doar in capitala - este foarte buna. Mi-au placut mult.
- I-am descoperit oameni molcomi, cu bun simt, politicosi, amabili.
- Oamenii din administratie pe care i-am intalnit sunt la fel ca peste tot in Europa, zic eu. Au incercat sa rezolve cat mai eficient cu putinta - e important de precizat asta, in conditiile in care am stabilit ora exacta a interviului cu premierul cu o zi inainte - orice solicitare, insa s-au tinut de cuvant si m-au ajutat foarte mult. Singura chestie care m-a surprins a fost secretara unui ministru care la ora 17, cand i se termina programul, era gata imbracata sa plece. "Plecati?", am intrebat-o surprinsa cand am vazut-o ca isi imbraca haina. Eram in antecamera, ministrul trebuia sa termine intalnirea dinaintea interviului si e adevarat ca m-a chemat la sfarsitul programului, adica la ora 17. "O sa va invite domnul ministru in birou cand terrmina", mi-a spus ea, punandu-si poseta pe umar. Noroc ca ministrul a terminat intalnirea si a iesit din birou sa ma pofteasca pana nu plecase secretara. Era un pic ciudat sa raman singura in antecamera si sa astept. N-am mai vazut asta pe niciunde. Secretara - mai ales a unui ministru - sta pana cand seful termina treaba, chiar daca e peste program.
- Am reusit sa ii inteleg, sa inteleg de ce moldovenii de-acolo, in marea lor majoritate, nu corespund imaginii pe care noi o avem despre ei, aici in Romania. Genul de moldovean care ne place este cel precum presedintele Ghimpu, roman autentic, unionist, care simte si gandeste romaneste. Numai ca asa ca el sunt 20% dintre locuitorii Moldovei, alti cam 20% simt ruseste si se considera rusi, iar majoritatea lor, 60%, sunt moldoveni. (Asta am gasit intr-o brosura a unui ONG gen ProDemocratia pe care am citit-o in timp ce asteptam in antecamera ministrului Economiei). Ii inteleg acum pe cei 60% care sunt moldoveni si sustin ca sunt asa. Ei sunt acel om sovietic creat in URSS, iar dupa dobandirea independentei ei au vrut sa fie natia unui stat independent, Moldova. Chiar si presedintele Ghimpu mi-a dat, in felul sau, aceasta explicatie. "Eu vreau sa se restabileasca adevarul", mi-a spus el, adevarul istoric, insa, asa cum zicea el, dupa 100 de ani de ocupatie tarista, 20 de ani alipiti la patria mama si alti 50 de ani de ocupatie sovietica, cum sa se revendice oamenii astia romani. Ei sunt moldoveni, ei sunt generatiile nascute si crescute in perioada sovietica, asa au fost educati, asa au fost crescuti. Familiile de romani nu au accentuat toate romanismul, din dorinta de a supravietui si a se adapta noilor conditii. De-asta sunt oameni acolo care tin foarte mult la notiunea de moldovenism, oricat am nega-o noi aici la Bucuresti. Si vorbind despre asta la Chisinau mi-am amintit de ceea ce imi spunea Oleg: moldovenii identifica perioada de glorie a tarii nu in cei 20 de ani interbelici, de care ne agatam noi romanii foarte tare, ci perioada cand erau parte a unei mari puteri, perioada sovietica. Acum pot sa inteleg asta.
- Ceea ce m-a iritat in prima mea vizita la Chisinau mi s-a explicat acum. Imi spuneam atunci: din moment ce le vorbesc in romana, de ce imi raspund in rusa? Acum stiu: pentru ca am vazut conversatii care se poarta bilingv. Moldovenii care vorbesc romaneste vorbesc si rusa, in timp ce rusii inteleg si romaneste, chiar daca nu vorbesc. Asa ca fiecare isi vorbeste limba si se inteleg intre ei. Numai ca handicapul meu era ca eu nu vorbesc rusa si astfel comunicarea intr-un sens era obturata. Am descoperit insa ca oamenii vor sa comunice. English?, m-au intrebat cei carora le-am spus pe un ton usor rastit: Nu inteleg, cand mi-au raspuns in rusa. Oamenii au gasit solutia sa comunice si sa imi dea explicatiile necesare. Asta mi s-a intamplat si la restaurant, si in niste magazine. Si iata cum am avut explicatia: nu e vorba despre rea vointa si ideea de a comunica asa cum vor interlocutorii de limba rusa sau deloc. Nu, oamenii chiar nu vorbesc romana, dar au cautat modalitati sa o inlocuiasca si sa gasim un limbaj comun.
- Romanii de-acolo iti devin foarte dragi. Ii vezi cum simt romaneste, cum se revolta la lucrurile despre care va spuneam mai sus ca m-au revoltat si pe mine inainte sa petrec ceva vreme acolo, cum te admira cum vorbesti romaneste si iti spun ca vor ca si copiii lor sa vorbeasca la fel de corect. Te induioseaza asta. Graiul lor e chiar simpatic, chiar daca descoperi ca spun lucruri pe care tu nu le-ai spune niciodata in felul acela. Cand le spui multumesc, majoritatea iti raspuns: poftim. Un superlativ il exprima astfel: este foarte si foarte important. Vorbeam intr-o seara cu prietenul meu despre cuvinte care exista in DEX, dar noi nu le folosim niciodata, insa ei le folosesc: cosmetolog, noi zicem cosmetician sau stilist. Recunosti in dialogul cu ei o topica usor nefireasca si mi s-a explicat faptul ca ea vine din rusa, din faptul ca gandesc in rusa si traduc in romana. Numai ca si asta mi s-a parut simpatic. Apropo, stiti cum se spune la termopane? Nu va pot priva de cuvantul asta: steclopacheti.
- Ma gandesc ca ar fi pacat ca moldovenii de limba romana sa nu mai invete rusa la scoala. Pentru ei ar fi un avantaj competitiv. Oricat de romaneste ar simti, eu cred ca e un castig sa cresti invatand o a doua limba. Am vazut in parc mamici cu copii foarte mici, cu prichindei, care le voreau fie in romana, fie in rusa. Si atunci m-am gandit ca ar fi pacat ca acei copii, la maturitate, sa nu stie doua limbi la fel ca parintii lor.
Nu vreau sa ma gandesc la lucrurile mai putin placute care mi-au ramas si ele:
- faptul ca atunci cand suna la Consulat sa se intereseze de dosarul pentru obtinerea cetateniei ei intreba despre pasaport, dovada clara ca cetatenia romana este pentru ei echivalenta pasaportului romanesc, care le permite sa calatoreasca in UE. Sunt foarte pragmatici si sa nu idealizam lucrurile. Cetatenia e un permis de calatorie pentru majoritatea dintre ei.
- Nu mi-a placut moda de-acolo, faptul ca fetele sunt usor spre vulgar, cu fuste foarte scurte si bluze foarte decoltate. Ma rog, o fi fost si expresia faptului ca a venit vrremea buna si calduroasa - am prins o saptamana foarte frumoasa si insorita la Chisinau - si s-or fi saturat si ele de hainele groase de iarna. Numai ca o vestimentatie provocatoare nu este cea mai potrivita in orice moment al zilei si ramai cu impresia de cheap.
- Ohooo, mi s-a atras atentia asupra unghiilor false si pictate. Le-am remarcat si eu, inteleg ca e o moda acolo, insa mie mi-au evocat niste unghii de actrite porno. Nu sunt foarte stilate unghiile alea, chiar daca sunt foarte la moda. Totusi, probabil ca sunt la moda pentru anumite segmente ale populatiei feminine, pentru ca la doamnele cu care am intrat in contact pe la institutii din administratie si companii n-am vazut asta.
joi, 18 martie 2010
Sunt la Chisinau
Sunt la Chisinau de vreo trei zile deja, trei zile pline in care am facut o multime de interviuri. Dupa chat-ul de marti dintre presedintele Ghimpu si cititorii Hotnews.ro, am reusit, in sfarsit, sa trimit si fisierul cu interviul video. A aparut astazi pe HotNews.ro, aici.
Urmeaza interviu cu premierul Filat, dar mai aveti de asteptat, ca nu am timp sa il scriu, fiind tot in intalniri de dimineata pana seara.
Experimentez jurnalismul multimedia si recunosc ca nu-mi place deloc. Adica sa fiu si reporter, si cameraman, si fotograf. La naiba, opinia mea e ca trebuie sa faci foarte bine un lucru, iar dovada ca facand multe nu iese nimic ca lumea am avut-o aici. Ma rog, cand spun nimic, exagerez. Partea cu filmatul imi repugna si asta pentru ca nu am abilitati de cameraman, cu toate ca am incercat sa aplic toate regulile pe care le tin minte de la laboratoarele de pratica TV din facultate. Iar asta nu mi-a iesit bine. Ambitiile mele profesionale insa au fost intotdeauana sa fiu un jurnalist bun, nu un cameraman bun. Poate pentru ca, probabil, imi cunosc limitele si stiu ca sunt cam atehnica? :)
Insa, zic eu, continutul discutiei conteaza. Cel putin pentru mine. Asa ca video-ul e doar dovada ca am stat de vorba cu oamenii astia. Sper ca si colegii mei din redactie vor intelege asta.
Oricum, discutiile sunt interesante. Va voi spune parerea mea despre cei intervievati, pentru ca fiecare mi-a lasat o impresie care merita impartasita.
Si e interesant si diferit si modul in care se gandesc lucrurile aici, si cand spun asta nu ma gandesc la cei intervievati. O sa va spun impresiile mele despre Moldova, oameni si Chisinau.
Ceea ce ma exaspereaza este lipsa de punctualitate si faptul ca unoeri oamenii sunt neparolisti. ca mi se aman itnerviuri, cand oricum nu sunt total stapana pe timpul meu, ca sa ma lejeritatea de a le reprograma oricand altcandva.
Am fost pe la consulatul Romaniei, si la sediul unde se elibereaza permisele de mic trafic, si la cel de vize si cetatenii. va voi povesti si despre asta, nu stiu daca pe blog sau pe Hotnews.ro. Impresiile moldovenilor despre servicii sunt diferite, dar predominant bune. Si disfunctionalitatile sau alte episoade neplacute li se datoreaza. Sper sa reusesc sa vorbesc si cu reprezentantii nostri diplomatici, cu oamenii care lucreaza in consulate, ca sa iasa un articol mai mult decat un reportaj de atmosfera. sunt lucruri care nu imi plac, in modul de comportare al oamenilor care fac cozi la consulatul nostru. Si e asta nu ii putem invinovati pe functionarii roomani. dar voi detalia alta data.
Daca aveti sugestii de locuri, restaurante si cadouri pe care le pot lua de la Chisinau, nu ezitati. Eu tot sper ca voi avea macar o jumatate de zi si pentru sufletul meu. deocamdata nu mi-a iesit asta. :)
Urmeaza interviu cu premierul Filat, dar mai aveti de asteptat, ca nu am timp sa il scriu, fiind tot in intalniri de dimineata pana seara.
Experimentez jurnalismul multimedia si recunosc ca nu-mi place deloc. Adica sa fiu si reporter, si cameraman, si fotograf. La naiba, opinia mea e ca trebuie sa faci foarte bine un lucru, iar dovada ca facand multe nu iese nimic ca lumea am avut-o aici. Ma rog, cand spun nimic, exagerez. Partea cu filmatul imi repugna si asta pentru ca nu am abilitati de cameraman, cu toate ca am incercat sa aplic toate regulile pe care le tin minte de la laboratoarele de pratica TV din facultate. Iar asta nu mi-a iesit bine. Ambitiile mele profesionale insa au fost intotdeauana sa fiu un jurnalist bun, nu un cameraman bun. Poate pentru ca, probabil, imi cunosc limitele si stiu ca sunt cam atehnica? :)
Insa, zic eu, continutul discutiei conteaza. Cel putin pentru mine. Asa ca video-ul e doar dovada ca am stat de vorba cu oamenii astia. Sper ca si colegii mei din redactie vor intelege asta.
Oricum, discutiile sunt interesante. Va voi spune parerea mea despre cei intervievati, pentru ca fiecare mi-a lasat o impresie care merita impartasita.
Si e interesant si diferit si modul in care se gandesc lucrurile aici, si cand spun asta nu ma gandesc la cei intervievati. O sa va spun impresiile mele despre Moldova, oameni si Chisinau.
Ceea ce ma exaspereaza este lipsa de punctualitate si faptul ca unoeri oamenii sunt neparolisti. ca mi se aman itnerviuri, cand oricum nu sunt total stapana pe timpul meu, ca sa ma lejeritatea de a le reprograma oricand altcandva.
Am fost pe la consulatul Romaniei, si la sediul unde se elibereaza permisele de mic trafic, si la cel de vize si cetatenii. va voi povesti si despre asta, nu stiu daca pe blog sau pe Hotnews.ro. Impresiile moldovenilor despre servicii sunt diferite, dar predominant bune. Si disfunctionalitatile sau alte episoade neplacute li se datoreaza. Sper sa reusesc sa vorbesc si cu reprezentantii nostri diplomatici, cu oamenii care lucreaza in consulate, ca sa iasa un articol mai mult decat un reportaj de atmosfera. sunt lucruri care nu imi plac, in modul de comportare al oamenilor care fac cozi la consulatul nostru. Si e asta nu ii putem invinovati pe functionarii roomani. dar voi detalia alta data.
Daca aveti sugestii de locuri, restaurante si cadouri pe care le pot lua de la Chisinau, nu ezitati. Eu tot sper ca voi avea macar o jumatate de zi si pentru sufletul meu. deocamdata nu mi-a iesit asta. :)
luni, 18 ianuarie 2010
De ce merg toti sa faca mitinguri la Bruxelles?
Asistentele medicale germane, activistii spanioli, producatorii de branza italieni, sindicalistii polonezi sau camionagiii danezi - de ce merg intotdeauna la Bruxelles sa demonstreze?
E ca o ghicitoare, dar raspunsul l-am aflat in timp ce stateam la o coada imensa la filtrul de pe aeroportul din Bruxelles. Veti zice ca acolo sunt institutiile europene, nu? Asa am zis si eu. Priviti:
Mi s-a parut extrem de funny. Iata de ce: ca biletul de avion e ieftin. :)) Mi s-a parut foarte reusita reclama la Brussels Airlines. Eu am vazut-o pe print, chiar in aeroport. Si marturisesc ca m-a binedispus de dimineata si m-a facut sa parcurg coada de 10 minute la filtru mult mai destinsa si amuzata.
E ca o ghicitoare, dar raspunsul l-am aflat in timp ce stateam la o coada imensa la filtrul de pe aeroportul din Bruxelles. Veti zice ca acolo sunt institutiile europene, nu? Asa am zis si eu. Priviti:
Mi s-a parut extrem de funny. Iata de ce: ca biletul de avion e ieftin. :)) Mi s-a parut foarte reusita reclama la Brussels Airlines. Eu am vazut-o pe print, chiar in aeroport. Si marturisesc ca m-a binedispus de dimineata si m-a facut sa parcurg coada de 10 minute la filtru mult mai destinsa si amuzata.
joi, 14 ianuarie 2010
Bruxelles-ul a redevenit al meu
Poate povestea mea va parea puerila celor care locuiesc in Bruxelles, romanilor care isi au viata aici, asa ca pe ei i-as indemna sa nu isi piarda vremea citind mai departe. Dar pentru mine orasul asta are ceva special, in ciuda faptului ca e orasul cu rata de criminalitate cea mai mare dintre capitalele europene, ca are strazi care miros a pipi si vagabonzi care dorm pe strazi si ziua in amiaza mare, ca pe culoarele de la gara Centrala - spre metrou sau spre trenuri - miroase infiorator, mai ales in zilele in care homeless-ii primesc mancare gratis de la nu stiu ce asociatii caritabile.
La prima mea vizita la Bruxelles orasul nu m-a impresionat, ba dimpotriva, mi s-a parut chiar nasol. Apoi, pe masura ce am venit aici, am inceput sa prind drag de orasul asta si mi-am format un traseu al afectiunii pe care il parcurg de fiecare data. Cred ca e foarte phony ceea ce fac eu pentru cei care locuiesc aici, pentru amicii mei de-aici, dar pe bune daca nu ma simt minunat. Merg pe strada zambind, spunandu-mi ca sunt din nou aici.
Cea mai lunga perioada petrecuta aici a fost anul trecut, in noiembrie, cand am stat o luna. Altfel, vad orasul asta destul de des, dar asa, pentru cate 3-4 zile. Zile incarcate cu foarte multa treaba, dar fac orice sa am o jumatate de zi pentru a-mi parcurge traseul si a-mi incarca bateriile.
Nu ratez niciodata Rue Neuve, pentru ca deh, chiar daca nu sunt o shopaholica, sunt femeie si vreau sa fac ceva cumparaturi. Imi iau intotdeauna un gaufre de liege (total nesanatos, daca te gandesti ca e un aluat cald si uneori nici foarte bine facut) pe care imi place sa il mananc in Place des Martires, apoi sa ma plimb si sa stau un pic pe banca in Place de la Monnaie (chiar daca e destul de nasol si de multe ori acolo sunt tinerii galagiosi). Trebuie intotdeauna sa vad Grande Place, cel mai frumos loc din Bruxelles, dupa parerea mea. Vizitand insa Brugges si Gent am vazut ca o astfel de piata gasesti prin multe orase belgiene.
Imi place si Catedrala Saint Michel si de fiecare data intru in ea. Astea sunt chestii pe care le bifez de fiecare data, pentru ca mi-e usor, stau la hotel in Place des Herbes si n-am cum sa le ratez, imi sunt la indemana. Altfel, cand am timp mai mult, vad si alte locuri, dar in general timpul e limitat. Insa imi rezerv cateva ore, fie inainte, fie dupa evenimentul pentru care merg la Bruxelles, macar sa fac asta. Stiu, sunt patetica, toti cei care stau in Bruxelles si citesc postarea asta sunt convinsa ca isi spun ca sunt patetica.
In ultimii ani, imi doream sa ma intorc mai repede la Bucuresti, sau imi spuneam ca as vrea sa fie cu mine aici omul drag, ca sa imi impartaseasca placerile, sa ma plimb cu el prin locurile familiare. Si anul trecut, in acea luna, am stat impreuna aici.
Am facut si shopping pe Rue Neuve sau la Rodebeek, am stat ore in libraria Waterstone's unde am lasat o buna parte din bani, am mancat in restaurantele din Grande Place (da, stiu, fraieri, mancarea e mult mai buna si mai ieftina in alte parti, nu in buricul targului, dar ne-am rasfatat ca turistii) si ne-am infruptat din fructele de mare pe terasele din apropiere. Am lucrat umar la umar in sala de presa de la Comisie si am mers impreuna la conferinte de presa, am fost si in Parlament si i-a cunoscut pe oamenii cu care eu ma vad frecvent si vorbesc si mai des. Si am fost cuprinsa de entuziasmul de a-i arata viata mea cand vin la Bruxelles si ce-mi place sa fac si ce trebuie sa fac. I-am fost ghid aratandu-i ce stiam si am descoperit impreuna locuri noi si lucruri noi.
Si dupa aceea Bruxelles-ul n-a mai fost al meu. Mi se parea deprimant - chiar daca imi urmam traseul obisnuit - pentru ca nu eram cu el, pentru ca fusesem cu el la un moment dat peste tot pe unde imi placea mie. Si imi doream ca vizitele la Bruxelles sa fie cat mai scurte, daca nu eram impreauna. Ultima data, prin octombrie parca sau inceput de noiembrie, mi s-a parut chiar foarte trist si simteam ca nu mai trecea tipul pana la plecare. Probabil si pentru ca dupa patru zile de Bruxelles urmau alte patru in Georgia.
Dar astazi, ajunsa in Place de la Monnaie si indreptandu-ma spre Rue Neuve, poate si gratie soarelui de-afara - vremea e surprinzator de frumoasa - mi-am surprins intr-o vitrina imaginea si zambeam. Iar sufletul parca sarea intr-un picior, de fericire. Si, in acel moment, am simtit ca Bruxelles-ul este din nou al meu. Ca nu mai e un menage a trois, ci a redevenit iubirea aia dinainte, dintre mine si el. Nu sunt nerabdatoare sa ma intorc, imi pare rau ca nu am mai mult timp sa-i dedic, cand el m-a primit cu atata bucurie. S-a inseninat si soarele a stralucit astazi in Bruxelles. Si ca totul sa fie si mai frumos, in Catedrala, cineva exersa la orga. Si, chiar daca sunetele se mai impiedicau uneori, a fost un spectacol pe cinste!
Dar gata, maine voi avea o zi grea, doar sunt aici pentru audierea lui Dacian Ciolos in Parlament. Am scris o stire de anticipare pe HotNews.ro, maine va voi tine la curent live de-acolo, din Parlament, si apoi o sa puteti citi si impresiile mele despre audiere.
Dar azi va multumesc ca mi-ati permis un moment liric si foarte personal, despre povestea mea de dragoste cu Bruxelles-ul. N-a fost dragoste la prima vedere, dimpotriva, nu l-am iubit, dar descoperindu-l m-am indragostit de el si acum il iubesc. Cu toate hibele lui. Sau in ciuda lor.
La prima mea vizita la Bruxelles orasul nu m-a impresionat, ba dimpotriva, mi s-a parut chiar nasol. Apoi, pe masura ce am venit aici, am inceput sa prind drag de orasul asta si mi-am format un traseu al afectiunii pe care il parcurg de fiecare data. Cred ca e foarte phony ceea ce fac eu pentru cei care locuiesc aici, pentru amicii mei de-aici, dar pe bune daca nu ma simt minunat. Merg pe strada zambind, spunandu-mi ca sunt din nou aici.
Cea mai lunga perioada petrecuta aici a fost anul trecut, in noiembrie, cand am stat o luna. Altfel, vad orasul asta destul de des, dar asa, pentru cate 3-4 zile. Zile incarcate cu foarte multa treaba, dar fac orice sa am o jumatate de zi pentru a-mi parcurge traseul si a-mi incarca bateriile.
Nu ratez niciodata Rue Neuve, pentru ca deh, chiar daca nu sunt o shopaholica, sunt femeie si vreau sa fac ceva cumparaturi. Imi iau intotdeauna un gaufre de liege (total nesanatos, daca te gandesti ca e un aluat cald si uneori nici foarte bine facut) pe care imi place sa il mananc in Place des Martires, apoi sa ma plimb si sa stau un pic pe banca in Place de la Monnaie (chiar daca e destul de nasol si de multe ori acolo sunt tinerii galagiosi). Trebuie intotdeauna sa vad Grande Place, cel mai frumos loc din Bruxelles, dupa parerea mea. Vizitand insa Brugges si Gent am vazut ca o astfel de piata gasesti prin multe orase belgiene.
Imi place si Catedrala Saint Michel si de fiecare data intru in ea. Astea sunt chestii pe care le bifez de fiecare data, pentru ca mi-e usor, stau la hotel in Place des Herbes si n-am cum sa le ratez, imi sunt la indemana. Altfel, cand am timp mai mult, vad si alte locuri, dar in general timpul e limitat. Insa imi rezerv cateva ore, fie inainte, fie dupa evenimentul pentru care merg la Bruxelles, macar sa fac asta. Stiu, sunt patetica, toti cei care stau in Bruxelles si citesc postarea asta sunt convinsa ca isi spun ca sunt patetica.
In ultimii ani, imi doream sa ma intorc mai repede la Bucuresti, sau imi spuneam ca as vrea sa fie cu mine aici omul drag, ca sa imi impartaseasca placerile, sa ma plimb cu el prin locurile familiare. Si anul trecut, in acea luna, am stat impreuna aici.
Am facut si shopping pe Rue Neuve sau la Rodebeek, am stat ore in libraria Waterstone's unde am lasat o buna parte din bani, am mancat in restaurantele din Grande Place (da, stiu, fraieri, mancarea e mult mai buna si mai ieftina in alte parti, nu in buricul targului, dar ne-am rasfatat ca turistii) si ne-am infruptat din fructele de mare pe terasele din apropiere. Am lucrat umar la umar in sala de presa de la Comisie si am mers impreuna la conferinte de presa, am fost si in Parlament si i-a cunoscut pe oamenii cu care eu ma vad frecvent si vorbesc si mai des. Si am fost cuprinsa de entuziasmul de a-i arata viata mea cand vin la Bruxelles si ce-mi place sa fac si ce trebuie sa fac. I-am fost ghid aratandu-i ce stiam si am descoperit impreuna locuri noi si lucruri noi.
Si dupa aceea Bruxelles-ul n-a mai fost al meu. Mi se parea deprimant - chiar daca imi urmam traseul obisnuit - pentru ca nu eram cu el, pentru ca fusesem cu el la un moment dat peste tot pe unde imi placea mie. Si imi doream ca vizitele la Bruxelles sa fie cat mai scurte, daca nu eram impreauna. Ultima data, prin octombrie parca sau inceput de noiembrie, mi s-a parut chiar foarte trist si simteam ca nu mai trecea tipul pana la plecare. Probabil si pentru ca dupa patru zile de Bruxelles urmau alte patru in Georgia.
Dar astazi, ajunsa in Place de la Monnaie si indreptandu-ma spre Rue Neuve, poate si gratie soarelui de-afara - vremea e surprinzator de frumoasa - mi-am surprins intr-o vitrina imaginea si zambeam. Iar sufletul parca sarea intr-un picior, de fericire. Si, in acel moment, am simtit ca Bruxelles-ul este din nou al meu. Ca nu mai e un menage a trois, ci a redevenit iubirea aia dinainte, dintre mine si el. Nu sunt nerabdatoare sa ma intorc, imi pare rau ca nu am mai mult timp sa-i dedic, cand el m-a primit cu atata bucurie. S-a inseninat si soarele a stralucit astazi in Bruxelles. Si ca totul sa fie si mai frumos, in Catedrala, cineva exersa la orga. Si, chiar daca sunetele se mai impiedicau uneori, a fost un spectacol pe cinste!
Dar gata, maine voi avea o zi grea, doar sunt aici pentru audierea lui Dacian Ciolos in Parlament. Am scris o stire de anticipare pe HotNews.ro, maine va voi tine la curent live de-acolo, din Parlament, si apoi o sa puteti citi si impresiile mele despre audiere.
Dar azi va multumesc ca mi-ati permis un moment liric si foarte personal, despre povestea mea de dragoste cu Bruxelles-ul. N-a fost dragoste la prima vedere, dimpotriva, nu l-am iubit, dar descoperindu-l m-am indragostit de el si acum il iubesc. Cu toate hibele lui. Sau in ciuda lor.
vineri, 4 decembrie 2009
Stockholm (II): Vine Craciunul!!!!
M-am saturat de politica, de campanie, de alegeri, de dezbaterea de-aseara. Vin sarbatorile, in curand. Can am fost saptamana trecuta in Stockholm am fost cuprinsa deja de spiritul Craciunului, pentru ca ei aveau deja piata de Craciun, orasul era impodobit, iar in toate vitrinele erau elfi, Mosi Craciuni, decoratiuni. Cateva imagini - din nou multumiri Magdei Barascu, ea le-a facut.
In conditiile in care incepe sa se insereze la ora 14.30, faptul ca orasul e impodobit cu luminite de Craciun este minunat.
Decoratiuni simple si de efect. Sunt curioasa cum vor fi cele din Bucuresti. Sper sa evite kitch-ul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)