O treaba neterminata (31.12.2012)

M-am dus prima oara s-o prind pe 5 decembrie. Am sperat sa mi-o aduca Mos Nicolae si sa-i spun Nicky, sau Nicoleta, sau orice alt derivat, dar nu s-a intamplat. Nu mi-au adus-o nici Mos Craciun, nici Sfantul Stefan... nu stiu cine o sa mi-o aduca, pentru ca eu una nu reusesc s-o prind. Cred ca am sa-i spun Naluca. 

E o pisicuta tanara, femela, care de cel putin doua luni traieste pe peron la metrou la Gara de Nord, de fapt in catacombele de dupa pereti, de unde iese printr-o gaura de aerisire si pe sub o usa. E hranita si i se pune apa, dar nimeni nu poate pune mana pe ea. Noaptea iese si se plimba, ziua sta mai mult ascunsa. 

Iar mie nu-mi intra in capcana. Am schimbat meniul, am schimbat capcana de doua ori, am descantat-o (asta ii place, cand tac iese din gaura, se uita dupa mine pe peron si ma striga sa merg sa mai vorbesc cu ea), am incercat cu jucarii, cu iarba pisicii, cu masline, cu toate felurile de conserve de oameni si pisici. Nimic. Intra in capcana pana la jumatate si ori isi trage cu gheara ce apuca, ori rabda, dar de calcat pe dispozitivul de declansare n-ar calca nici moarta.

Momentan am epuizat toate ideile si resursele, dar incapatanarea mea e mare.

===============

UPDATE, 16.01.2013

Dupa 43 de zile: http://andreea-robi.blogspot.ro/2013/01/pisicuta-de-la-metrou-16012013.html

Doi ani cu Noël (dec 2012)

Noël, Noelușul meu drag.

Tandru cu mine, sfios cu unii necunoscuti (cei buni) si de-a dreptul speriat de altii (ei bine da, animalele simt :-D). O iubeste pe mama, care tot vine pe la mine sa aiba grija de sugari, cat nu sunt eu acasa. Interesant este ca de tata, pe care il vede extrem de rar si pe care te-ai gandi ca nu-l prea tine minte, nu s-a ferit niciodata. Cum ziceam, animalele simt :-)

Noelușul bun, care-si iubeste familia pisiceasca si se intelege bine cu toti ceilalti, dar are o feblete pentru unchiul Tibi (desi Tibi mai degraba il tolereaza) si mereu se duce respectuos la el, cu capul plecat, ca sa fie lins pe urechi, iar cand Tibi il lasa sa stea langa el, e in al noualea cer:

Noelușul intelept si altruist, care vrea sa ma ajute si care s-a ocupat, fara exceptie, de toate generatiile de pui care mi-au trecut prin casa. Cu o rabdare infinita, i-a vegheat si i-a lasat sa faca din blana lui ce-au vrut ei :-), i-a educat, s-a jucat cu ei si le-a fost dadaca, mai ceva ca Mami, care de la o vreme cred ca a obosit, pentru ca-i evita pe pisoii foarte mici.

Noelușul pe care-l mangai si-l laud mereu, iar el toarce si inchide ochii lenes, de parc-ar zice "stiu, stiu... " :-)

 

Charlie si Spotty - update (dec 2012)

Cei doi sugari gasiti la jumatatea lui august, si pe care, cand de-abia implinisera vreo 10 zile, i-am luat la mare cu cortul, fiindca n-aveam cu cine sa-i las. Lor le-au priit aerosolii, iar noua, vacanta :-)

Cel alb cu negru e Spotty, pisoi normal de la bun inceput. Pe cel alb cu portocaliu, sugar cu MAAARI probleme neurologice, de care n-am fost sigura ca o sa traiasca prea mult, l-am numit Charlie, ca pe vestitul motan cu hipoplazie cerebelara (Charley pe youtube). Pana pe la 4-5 saptamani, cand a inceput sa vada, se clatina incontinuu ca un copil de la orfelinat si, pentru ca se dadea cu capul de toti peretii, ii tineam intr-o cusca tapetata cu burete. 

Pe urma, cand a mai crescut si a inceput sa misune, s-a coordonat din ce in ce mai bine, spre enorma mea bucurie. In afara de faptul ca manca mai greu si inca mai clatina din cap, ca un batran sfatos, a inceput sa semene tot mai mult cu un pisoi normal. 

 Noelusul cel bun, bineinteles, nu se dezminte :-)

Mami, ce sa mai faca si ea... 

Intre timp s-au facut pisoi de 4 luni, grasani si plini de energie. Charlie tine pasul si la joaca, si la mancare, si la tors. Din pisoi rapciugos, cum era cand l-am preluat, s-a facut un motanel cu blanita foarte deasa si moale. E tare dulce, mi-e drag de el de nu mai pot si, ramane intre noi, cred ca-l alint un pic mai mult decat pe ceilalti...

Porumbel cu aripa rupta (30.12.2012)

Un porumbel gasit sub o masina de cateii lui M, voluntar Robi, la plimbarea de seara. Tanar si slabut, cu o aripa rupta. Deocamdata l-am cazat intr-o cusca mare, ca sa n-aiba loc sa zboare si sa-si forteze aripa, si l-am trecut pe meniu de ingrasare, cu calciu si vitamine.

Presupun ca-si va petrece iarna la mine.

Ratonel (26.11.2012)

Ratonel n-a fost cazul meu, propriu-zis... 

El si surioara lui au fost abandonati ziua-n amiaza mare pe un buleard circulat. M&M, voluntari Robi, au trecut pe acolo si i-au vazut, dar pisoii erau speriati si au fugit. I-au tot cautat, seara le-am dus eu capcana, dar nu i-au mai vazut. A doua zi l-au gasit pe Ratonel, murdar ca naiba si cocotat intr-un copac. Fiind prieteni cu baiatu'de la cablu, au gasit scara si l-au dat jos imediat. 

A stat la mine o zi, pe urma l-am dus in alta parte in cazare temporara unde l-am si spalat bine, ca nu se putea, a mai stat acolo vreo trei zile si a fost adoptat, incredibil de repede.

Surioara lui n-a mai fost gasita.

Micutul Mathias (05.11.2012)

Se insera. Fusesem cu M. la adapostul de catei si tocmai plecam spre casa, cu masina. Mai aveam un pic si ajungeam la lumea civilizata, la drumul mare. Pe campuri, aproape de ultimele case din sat, doua fetite se jucau, ghemuite. Pe urma s-au ridicat. Una tinea in maini niste bulgari de pamant cu fire de iarba, cealalta... ceva. Din experienta noastra, "ceva" mic, in mijlocul drumului sau in mainile oamenilor e aproape intotdeauna un pui de animal. Ne sare inima si ne apropiem sa vedem despre ce e vorba, sperand totusi ca era doar o punga, sau un obiect oarecare... dar de data asta n-a fost doar o punga, ci un pisicut de vreo doua luni jumate. 

La marginea unui sat unde oamenii n-au nici cea mai mica grija de animale si unde cainii lor ies din curti si umbla flamanzi pe strazi, n-ar fi avut nici o sansa. Am luat-o pe fetita cu duhul blandetii si i-am zis sa mi-l dea mie, dar mi-a aruncat o cautatura incruntata si l-a strans si mai tare in brate. Am reluat negocierile, mai pe limba ei: "auzi fato, e-acasa tac-tu?" A reactionat pozitiv. Nu era tac-su acasa, dar era bunicu', cu care ne cunosteam si stia cu ce ne ocupam. Pisoiului ii curgeau ochii, asa ca i-am spus bunicului ca, fara tratament, o sa orbeasca sau o sa moara, cum s-a intamplat si cu pisoii din livada de la doi pasi de casa lui, unde stia cat statusem ca sa-i prindem. Am pronuntat, tacticos, RI-NO-TRA-HE-I-TA, si l-am epatat. 

"A, si ce, vreti sa-l luati? Pai vi-l dau, ca si asa are si piciorul rupt. Il avem de vreo saptamana". 

Dobitocule, si nu puteai sa ne opresti in oricare dintre zile, si sa ni-l dai sa-l ducem la doctor de cand l-ai vazut ca are piciorul rupt? Dar nu i-am mai zis nimic, ca-mi pusese deja pisoiul in brate si asta conta. 

Telefon la Mari, aranjat cu vetul sa-l ducem direct la cabinet, fuga la Bucuresti. 

A fost operat, i s-a pus o brosa si a stat vreo trei zile la cabinet. Cand m-am dus sa-l iau, era fericit si nu-si dorea decat sa stea in bratele cuiva si sa fie mangaiat. 
.

 

Pentru ca la mine acasa erau prea multi pisoi si prea navalnici, a stat o vreme in cazare temporara, undeva unde stiam ca e un motan batran si care doar cu greu poate fi scos din ale lui. Perfect pentru un pisoi care trebuie sa stea cuminte, sa i se vindece piciorul. Ash, dupa vreo doua saptamani (cand deja i se scosese si brosa) erau nedespartiti, se jucau in draci, cel mare il adoptase si-l tot spala...

Dar R. n-a mai putut sa-l tina si l-am luat eu. Vreo trei zile s-a marait cu ai mei, dar pe urma totul a intrat in normal. 

E un lipicios mic si torcator. Dimineata, cand Noël deschide usa de la dormitor ca sa poata veni la mine toata lumea :-D, urca in pat si mi se strecoara pe gat, pe langa plapuma. Bineinteles ca trebuie sa mai stam asa un pic, chiar daca intre timp a sunat ceasul :-)

Grasu' (03.11.2012)

Pasat de R., voluntar Robi, care l-a primit de la altcineva, care l-a vazut ca nu zbura. Nici n-avea cum sa mai zboare, pentru ca in coada aproape ca nu mai avea nici o pana. 

Un porumbel mare si gras cum n-am mai vazut, visul oricarui bucatar :-D

L-am tinut vreo luna si jumatate. Mi-a mancat si urechile. 

Cand l-am vazut ca se agita mult si nu mai suporta sa stea in cusca lui, l-am lasat liber cateva zile intr-o camera goala din subsol, sa-si dezmorteasca aripile si sa-si revina. Si-a revenit foarte bine, m-a alergat un sfert de ora pana am reusit sa-l prind :-D

Dus afara, prima lui grija a fost sa mai manance putin, daca tot daduse peste painea inmuiata pentru porumbeii mei din cires, pe urma s-a uitat in sus, s-a uitat in stanga, s-a uitat in dreapta, si-a zburlit penele, si le-a aranjat meticulos si si-a luat zborul. Cred ca o sa se descurce la mine-n cartier.  

Mau (07.10.2012)

Inca un aviator, al patrulea, in timp, dupa Mussi, Mitts - Henri Coa(n)da si Tavi Aviatorul, cazut de pe terasa aceleiasi vecine (iresponsabila, dar altfel cu mari pretentii), de la etajul 2. Cules de data asta de alti vecini care stiu sa ma sune cand gasesc ceva :-D Mi l-au adus in stare de soc, lovit la nas, cu un ochi care ii curgea putin si o mega-raie in urechi. La raie ma asteptam, e brandul tuturor pisicilor cucoanei. Altfel, se preocupa sa le puna la gat margele sau zgardite cu clopotei.

Cel mai greu mi-a fost sa-i aleg numele. Henri Coa(n)da am mai avut, era motanel si nu-i puteam zice Amelia (Earhart), Traian (Vuia, dar nu numai) nu suna prea bine zilele astea... :-D fiind si birmanez, i se potrivea un nume mai nobil, gen Antoine (de Saint-Exupéry), dar pe urma m-am gandit cum aveau sa i-l poceasca potentialii adoptatori, si am renuntat. Am experienta de la Noël, pe care din Noli si Nolea nu-l scoteau...

In pana de idei, l-am luat in brate si l-am intrebat:
- Pisicut, tu cum vrei sa te cheme?
Mi-a raspuns, prompt:
- Mau!
Si asa i-a ramas numele.

Vreo doua zile a fost tare amarat, era rupt de lumea lui, il dureau oscioarele si-l mancau rau urechile... unde mai pui ca-l si curatam de trei ori pe zi si-i puneam picaturi in urechi...

Pe urma s-a integrat, pe langa Mami cea inteleapta si ceilalti pisoi de seama lui.

S-a facut un grasunel frumusel si in scurta vreme i-am si gasit adoptator. 

Puiul de sturz (06.10.2012)

Gasit pe strada, de tata, cand se intorcea de la cumparaturi. Mi l-a adus in palme. "Nu zboara. Doar nu era sa-l las acolo??" E clar ca aschia n-a sarit departe de trunchi :-D

La inceput nici n-am stiut ce e. Mi-am dat seama din poze, cautand pe internet, ca ma pricopsisem cu un pui maricel de sturz. Buuun. Dar ce te faci cu meniul, pentru ca sturzii nu mananca grau sau paine inmuiata, ca porumbeii mei din cires, ci prefera prospaturi, musculite, larve, rame...

Am scos niste mancare de pisici in curte, intr-o cutiuta, si i-am vanat cateva muste, dar fara prea mare spor. N-a fost deosebit de incantat, probabil si pentru ca nu mai miscau suficient de mult cand i le-am dus pe tava. Ca sa nu moara de foame, i-am indesat si carnita cruda pe gat, dar nu-i placea deloc sa-l prind si sa-l manevrez. Oricum, pasare atat de agitata n-am mai vazut, se misca incontinuu incercand sa scape din cusca in care il tineam. 

Suporta greu captivitatea si nu era chiar grav ranit, zburatacind totusi, iar eu pur si simplu nu ma vedeam mergand la Obor sa-i cumpar larve, pe care pe urma le-as fi tinut vii... unde? in frigider? in casa??

I-am dat drumul in libertate cat am putut de repede, dupa doar vreo 3-4 zile.

L-am dus in Herastrau, intr-un loc suficient de ferit, si cu pajiste, si cu padurice, si cu apa proaspata de la o teava pe care n-o repara nimeni niciodata, cu multe soiuri de pasaret in jur, cu veverite si fara pisici. L-am urmarit cum a topait un pic, uitandu-se in stanga si in dreapta, pe urma s-a dus sub niste tufisuri... si sper sa se fi descurcat si sa-si fi gasit neamul lui de sturzi pe acolo.

T 61 (24.09.2012)

Sumi, dintre cei 3 sugari din aprilie.

La varsta de cinci luni si un pic, ultimele aproape patru saptamani si le-a petrecut mai mult zacand, cu multe medicamente pe zi, cu febra mare si topindu-se pe zi ce trece sub ochii mei, diagnosticata cu o boala care n-are leac.

In ultimele cateva zile nu i-a mai trebuit nimic. Nici macar n-o mai cauta pe Mami , sa i se culcuseasca langa burta si sa suga ca un pisoi mic, cum avea obiceiul. Uneori se mai ducea Mami la ea. Nu se mai putea spala, dar se indurau Noël si Tibi si o lingeau temeinic. Manca cate putin, pentru ca o rugam eu. Apa ii dadeam cu forta. Mai torcea doar rar si stins, si doar cand o luam in brate si nu stiam cum sa-i mai vorbesc si s-o mangai ca sa mai aiba si ea o placere. Abia se mai tinea pe picioare cand se ridica sa mearga la olita. Statea toata ziua covrig, la mine-n pat sau in cosuletul ei din sufragerie, cu ochii pe jumatate inchisi, privind in gol, si doar cu urechile mai urmarea ce se petrece.

In ultimele nopti am dormit cu capul langa ea, sa nu se simta singura. E mult spus am dormit, mai mult i-am udat blanita fleasca, pentru ca nu ma puteam opri din plans. O mangaiam, o simteam fierbinte si piele si os, topita, si ma rugam sa nu se mai trezeasca, ca sa nu trebuiasca sa fie hotararea mea.

Aseara am stat mult impreuna. Am tinut-o in brate. Am mangaiat-o si i-am vorbit duios, asa duios cum n-as putea sa-i vorbesc unui om. Am invelit-o intr-o paturica pentru ca avea frisoane. I-am dus mancare si apa sub nas, dar a intors capul si a inchis ochii, obosita. Mai tarziu i-am dus si un soricel nou, cine stie, si chiar ne-am jucat pret de vreun minut.

Astazi am mers la veterinar. I-a facut anestezia si am luat-o in brate, dar ma sufocam de plans si n-am reusit sa-i vorbesc ca s-o linistesc. Am tinut-o doar in brate, cum faceam si acasa. Parca se imputinase si mai mult. A stat cuminte si a adormit foarte repede. Prea repede. As mai fi tinut-o putin in brate.

Apoi a urmat T 61.

Prima mea eutanasie.

_________________
Nu doresc comentarii de nici un fel la aceasta postare. Multumesc. 

Sugari de august (17.08.2012)

Se putea sa treaca o luna si sa nu mai aduc eu in casa sugari, mai ales ca Fumi s-a facut baiat mare?

Eram in vizita la o prietena, ne beam cafeaua cu un ochi la Facebook, iar ea a descoperit niste poze ale cuiva cu un sugar proaspat gasit. Pozele aveau si comentarii deosebit de pertinente care raspundeau la intrebarea "l-am gasit, acu' ce sa fac cu el?", la genul "fata du-l la vet da' nu zi ca-i al tau sa nu-ti ia bani", sau "da-i o pastila, costa 5 lei si pe urma o sa manance" (WTF???)

Nu mi-a trebuit mult sa ma hotarasc sa cer eu pisoiul. Am vorbit cu fericita posesoare, am stabilit unde sa ne intalnim, am mers sa luam sugarul, alb cu negru, in varsta de cel mult doua zile, am ajuns acasa, i-am dat sa manance, l-am cazat in cuclus cu ursulet... si nu trece mult pana suna telefonul. "Am mai gasit unul, tot acolo".

A ajuns tot la mine. Alb cu portocaliu, mai rapciugos ca primul si cu ceva probleme neurologice, pentru ca, tot timpul cat e treaz, se leagana si da din cap ca un copil orfan. N-am mai vazut pisoi mic sa faca asa.

Deocamdata sunt bine amandoi, mananca din trei in trei ore, dorm cuminti si cresc.

Noelușul, bineinteles, e si el mereu prezent:

 

Peste cateva zile plec iar cu cortul la mare si am sa-i iau cu mine, pentru ca n-am cui sa-i las acasa. In fond, ce mare scofala? In afara de cele vreo 6 mese pe zi + toaleta, care nu dureaza mult, nu necesita vreun fel de ingrijire speciala, si nici nu cred c-o sa viscoleasca... 

Pisoiul de pe sub masini (14.08.2012)

     Nici macar o poza n-am cu el. Va fi un articol LUNG din categoria "frustrari in scris".

     Aseara pe la 10 ieseam in oras cu o prietena venita din Japonia, pe care in general apuc sa o vad doua ore pe an. Din cele doua, jumatate de ora ne-am petrecut-o in patru labe pe langa niste masini, pentru ca, undeva pe Mosilor, am auzit un mieunat de sub o masina. Cazul clasic si enervant, pisoi care urla ca din gura de sarpe, bagat IN caroseria masinii, parcata la un metru de bulevardul cu trafic intens. Lanterne n-aveam, cu telefoanele mobile nu vedeam nimic, i-am luat niste conserve pentru pisici de la nonstopul din colt, i-am pus tipului bilet la stergatoare sa nu porneasca motorul si sa ma sune neaparat, am sunat pe cineva de la Robi dandu-i toate datele si rugand-o sa posteze pe Facebook, in speranta ca o fi cineva in zona si poate veni sa incerce sa prinda pisoiul. Pe urma am plecat cu S sa bem si noi un suc undeva, totusi, ca sunt si eu om, am si eu prieteni, din ce in ce mai putini, si uneori nu pot, sau nu vreau sa las totul balta pentru animale. 

     La 12 si ceva ne-am intors tot pe acolo, n-am auzit pisicul dar biletul mai era pe geamul masinii. Am pus si o carte de vizita, sa fie mai convingatoare.

     La 1 noaptea cand ajung acasa, vad ca postarea de pe facebook n-avea toate indicatiile, era un fel de "pe Mosilor pe dreapta" si chiar daca s-ar fi dus cineva, ar fi cautat acul in carul cu fan. 

     Mi-am pus ceasul sa sune la 5 si pe la 6 eram pe Mosilor, dardaind de frig si somn. Am strigat pisoiul si mi-a raspuns de sub alta masina, bineinteles tot bagat adanc intr-o caroserie. De data asta venisem pregatita cu lanterna, oglinda si ce mai trebuia si l-am vazut: un puiut tigrat superb, de cel mult doua luni, cu ochi albastri. 

     Am stat in patru labe, i-am vorbit, i-am mieunat, l-am descantat, i-am facut tot ce mi-a trecut prin minte. Degeaba. Se facuse aproape 9 dimineata, bulevardul era tot mai circulat, lumea se tot baga sa-mi dea sfaturi, s-au adunat toate colectionarele de pisici din cartier, una care-si plimba cainele mi-a adus doua jucarii de catel sa-l scot cu ele de sub masina, in fine, un circ intreg de care nu reuseam sa scap. Ba mai mult, de la un balcon incepe sa zbiere la mine un tataie la bustul gol, ca ce caut la masina lui. Ii zbier si eu de jos in sus, zice ca se imbraca si coboara.
     Coboara cu o camasa trasa la repezeaza si incheiata aiurea la nasturi si cu o coada de matura. Eu civilizata, el foarte deranjat de situatie. Ii dau cartea de vizita, o mototoleste in pumn si o baga in buzunar. Deschide capota, ne uitam la motor, vedem pisicul, n-am cum sa-l apuc, trec trei minute si tataie isi pierde rabdarea, ia coada de matura si incepe sa loveasca pe la motor, pe sus si pe jos, ca apucat. Pisicul iese innebunit sub masina si vad ca are doar trei picioare, din al patrulea, din spate, ii lipsea un ciot. Mi se face rau. Pisicul, terorizat, intra inapoi sub caroserie. Tataie, nervos, injura si ameninta ca porneste masina si pleaca la piata. Incerc sa-i aduc argumente logice sa mai aiba putina rabdare, ca daca tot ne-am chinuit sa salvam pisicul, putem sa mai incercam putin, ca suntem oameni. "Da' ce ma intereseaza pe mine pisicu fato, sa se duca dracu, da'mi intra la curea si-mi strica motorul." Intre timp se infiinteaza o tanti despre care banuiesc ca e nevasta-sa si incepe sa ma imbranceasca la propriu si sa tipe, dar nu-mi da nici o clipa ragaz sa raspund si sa-i explic. Ca-n filmele cu nebuni. - CE TE TOT INVARTI P-ACI D-AZNOAPTE??? - Pai, o pisica... - O PISICA? NU MA INTERESEAZA! - Bine dar.... - NICI UN DAR, NU MA INTERESEAZA! SI MIE IMI DISPARE LUCRURILE! MASINA ASTA E BUNUL MEU! - Dar... - NU MA INTERESEAZA! si nu mai stiu ce. Mi-am iesit din fire si am inceput si eu sa urlu ca sunt pe domeniul public, ca ma doare-n fund de bunul ei, sa cheme politia daca vrea neaparat sau mai bine o chem eu daca ma mai imbranceste mult, scot mobilul, zic cu voce tare formula magica UNU... UNU.... DOI si ticnita se intoarce pe calcaie si pleaca. Barba-su mai mormaie ceva, amentinta ca pleaca cu masina cu pisic la motor sau nu, ca nici pe el nu-l intereseaza, il rog sa-mi lase coada de matura si sa se duca sus sa mai astepte putin.
     Se duce. Intre timp o sun pe M s-o intreb cum il pot impiedica sa plece cu masina, imi zice sa sun la politie daca e nevoie si sa le dau cu legea 9/2008 pe la nas... dar intre timp nu mai e nevoie, pentru ca pisicul se aude mieunand de la 5 masini distanta, de sub o rabla cu husa pe ea. Tot am castigat o mica batalie.

     Fumez o tigara sa ma calmez un pic. Mi-e frig rau si-mi vine sa fac pipi, dar n-am cum sa plec de acolo. Intru in vorba cu tanti de la farmacie, care urmarea scena, imi spune ca n-are voie sa lase persoane straine in toaleta lor, dar acuma.... in caz de forta majora..... ii zic ca inteleg situatia si, numai si numai cand o fi forta majora, o sa abuzez de amabilitatea ei. 

     9 si ceva. O sun pe R si o rog sa-mi aduca capcana cea buna, ca nu stiu ce sa mai fac sa prind pisoiul. Se urca in taxi si mi-o aduce, sta putin dar trebuie sa plece. Imi dau seama ca n-o sa intre pisoiul in capcana, care nu incapea sub masina, pentru ca e prea galagie si el n-o sa iasa. Asa, cate un pas-doi, iesea jos sub masina dar intra repede la loc in caroserie. 

     Se face 11. La 12 trebuia neaparat sa rezolv ceva in alta parte pana pe la 4-5. Tocmai cand voiam s-o rog pe tanti de la farmacie sa-mi dea niste apa, sa-i las pisoiului care deja era ragusit, aude miorlaiturile si se opreste langa mine un tinerel cu o cutie de lapte in mana. Il rog sa-mi dea putin lapte, imi da, se uita si el dupa pisic, imi zice ca mai are timp si mai poate sta el acolo sa incerce sa-l prinda. Ii multumesc, facem schimb de telefoane, ii dau si o carte de vizita, las capcana si transportorul la farmacie, las si acolo numarul de telefon si plec. 

     Pe la vreo 2 jumate ma suna tipul ca a chemat un prieten si au reusit sa prinda pisoiul. Sar in sus de bucurie, il rog sa-l bage in transportor repede, sa-l lase la farmacista si sa NU-l mai deschida sa-i dea apa sau mancare pisoiului, ca vin eu cat de repede pot. Mi-era frica sa nu le scape iar. 

     Mai trece un pic si ma suna din nou, ca ia el pisoiul. Imi zisese deja ca-l vrea, daca-l prindem. Ii explic ca vreau mai intai sa-l duc la un vet, sa vad ce are la picior si cum e in general, sa vad daca nu trebuie amputat, sa fie totul in ordine si pe urma i-l dau, pe bune, nu-l duc cu vorba, dar suntem o asociatie si facem lucrurile ca la carte. Un animal trebuie dat spre adoptie sanatos. Mai voiam sa-i fac si niste poze, ca sa le pun pe Facebook si sa mai educam lumea - uite, frate, se poate si asa, mai exista si oameni care se opresc din drum sa ajute animalele. Tipul nu prea vrea sa-mi lase pisicul, ca stie si el un cabinet in zona cutare, dar il mai rog, cu aceleasi argumente si pana la urma zice da da si-mi promite ca-mi lasa pisoiul la farmacista. 

     Am ZBURAT inapoi pe Mosilor, ametisem de bucurie, nu stiam cum sa ajung mai repede si numaram statiile de autobuz. Mai sunt trei, mai sunt doua, mai e una.... gata, cobor!

     Ajung la farmacie... si farmacista imi da capcana si transportorul gol. A, pai au luat baietii pisoiul, erau asa bucurosi de el! S-au dus cu el la cabinet.

     Pai stati, fratilor, ca nu asa se fac lucrurile!

     Il sun pe tip, nu raspunde. Vad negru in fata ochilor. Ii dau sms rugandu-l sa-mi zica unde s-a dus, ca sa vad si eu pisoiul si sa-i fac poze, cum ziceam. In zona cutare din apropiere, pe care o pomenise, erau doua cabinete. Ma duc incolo. Peste vreo 5 minute suna telefonul. Numarul tipului. Dau sa-i zic din nou ce voiam, dar cineva se rasteste la mine. Era celalalt, prietenul lui. Ca ce-s pretentiile astea, pisicul e al lui si nu-l da, las' ca ne stie el pe noi de la Robi, ca i-am pus numai bete in roate cand a vrut sa adopte de la noi chiar si venind cu o recomandare sus-pusa, auzi, am avut obraznicia sa-l intrebam daca are plase la geamuri, si cum imi permit eu sa-l interoghez la ce cabinet se duce... si nu stiu ce-a mai zis ca i-am inchis telefonul in nas. Un dobitoc ingamfat, iar celalalt, care initial mi se paruse civilizat, nu si-a gasit sa asculte de altcineva mai breaz. Dobitoc si el, pana la urma.

     Spumeg. 

     In 10 minute ajung la primul cabinet dintre cele doua cabinete posibile, unul unde se stie cine e Robi. Ma prezint, intreb daca au venit doi baieti cu un pisic cu trei picioare, da, dar tocmai plecasera, spun ce s-a intamplat, doctorita, amabila, imi da detalii. Pisoiul era oboit si plin de purici, dar altfel vioi si intr-o stare rezonabil de buna. Cam 6-7 saptamani si ceva mai mult de 500g. Piciorul nu se stie daca asa a fost din nastere sau a avut un accident, dar nu constituie cine stie ce problema. Ii multumesc si plec, tot spumegand.

     Voiam si eu sa-l vad pe pisoiul ajuns in siguranta, la care ma gandisem toata noaptea si pentru care ma trezisem la 5. Voiam sa-l mangai si sa ma linistesc si eu dupa atatea ore de consum nervos, pentru ca A FOST un consum nervos. Cred ca macar atata lucru meritam. 

Si ce daca.

Porumbel bolnav (07.08.2012)

Unul dintre porumbeii din ciresul meu, hraniti temeinic de mama in fiecare zi. Nu stiu ce-i cu el, dar prea statea bleg si aproape ca nici nu mai zbura. Si cat mi-e mie de drag Stolz, motanul vecinilor, nu mi-a venit sa-i fac un asemenea cadou. Asa ca am pus mana pe minciog (incepe sa-si scoata banii), l-am prins intr-o clipa si l-am dus in subsol, la regim de racoare, apa, mancare si vitamine la discretie. N-a parut prea fericit, dar n-am ce-i face. 

Totul depinde de el. Daca mananca, rezista si se face bine. Sper.

Caine orb peste gard (05.08.2012)

O duminica dupa-amiaza fierbinte, prea linistita si plictisitoare. 
Un caine mascul necastrat, bland, batraior, slab de i se numara coastele si ORB.  

Doresc sa profit de ocazie si sa le multumesc iubitorilor de animale care, stiind cat sunt de ocupata, m-au ajutat sa mai salvez un suflet fara a fi nevoita sa plec de acasa. Cei care stiu ca ma ocup cu protectia animalelor si mai stiu si unde stau sunt putini: colegi din protectia animalelor, adoptatori, persoane care au venit sa le imprumut capcane, o mana de vecini de pe strada, plus cui or mai fi spus si ei.
 

Celui care mi-a aruncat cainele peste poarta inalta de 2 metri, ii spun: neam de bivol ce esti, nu stiai sa suni la poarta? Nu stiai sa ma cauti? Un bilet nu puteai sa lasi (Andreea, sunt cutare si am nevoie de ajutor, te rog suna-ma la... )? Ca as fi ajutat cat pot.

Fumi, sugarul din iulie (20.07.2012)

M-a sunat Andreea, cea care ne ceruse ajutorul si pentru pisoii din canal sa-mi spuna ca, in aceeasi zona, a gasit un pisoi sugar, care arata foarte neingrijit si se pare ca e acolo de mai multa vreme. Ea n-avea cum sa-l tina. Eu as fi preferat sa nu fie nevoie sa-l iau tot eu, dar n-am avut incotro. Era important sa-l ia de acolo cat mai repede, dar nu putea pleca de la serviciu, asa ca ne-a venit ideea sa-si trimita mama (bietele mamele noastre...). 

In doua ore aveam pisoiul. Murdar rau si mancat de viu de purici, dar altfel vioi. L-am hranit, l-am spalat si ne-am reinceput rutina, biberon din 3 in 3 ore. Nu pot sa zic ca-mi era dor. 

L-am numit Fumi, dintr-o subita inspiratie japoneza. 

Tocmai deschidea ochii, deci cred ca avea vreo 10 zile. Azi se apropie de trei saptamani, e cuminte si dulce, si mai ales foarte receptiv la ce e in jur, mult mai atent si mai curios ca multi alti sugari care mi-au trecut prin mana. 

Peste inca vreo doua saptamani incepem intarcarea :-)

Pisoii cu larve de musca (07.07.2012)

Se facuse vreo 10 seara si veneam cu Mari de la Glina, topite de caldura, dupa o zi proasta, in care ea a muncit pe rupte la adapost iar eu am stat in livada cu pruni nu stiu cate ore degeaba, si n-am reusit sa-l prind pe ultimul dintre pisoi.

Mari imi intinde telefonul ei si-mi spune: "Vezi ca a sunat mai devreme o doamna care a gasit niste pisoi cu viermi, sun-o inapoi si spune-i ce sa faca, pentru ca nu se descurca". Sun. N-am putut avea un dialog. Cucoana ii vroia luati de acolo (ceea ce noi nu puteam face, pentru ca nu mai aveam unde sa-i mai punem si pe astia), ea nu-i luase nici macar temporar din mizeria in care erau, in spatele unui bloc, si nici n-avea de gand, pentru ca "stiti, eu mai am o pisica si mi-a murit si un caine acum trei ani"(??????), in fine, totul incepea cu "nu". Simteam ca incep sa tip la ea. Am tras aer in piept si am rugat-o pe Mari sa intoarca masina, ACUM. Singurul gand a fost ca, decat sa-i las acolo sa-i manance viermii de tot, mai bine le frang eu gaturile. Pentru ca, la ora aia, oricum nu-i puteam duce la nici un veterinar. Mari saraca n-a comentat nimic, doar s-a uitat lung la mine, a intors masina si ne-am dus spre adresa data de cucoana. 

In zece minute ni se punea in brate o cutie cu patru pisoi de vreo luna, PLINI de cuiburi cu oua de muste si naclaiti intr-o zeama cu miros de voma. 

Cin' sa-i ia acasa? Andreea, normal. 

 

Am curatat la ei doua ore si jumatate, de-au curs apele pe mine. Erau mai mult morti decat vii. Mi-a venit foarte, foarte greu sa le curat zecile de cuiburi de oua de musca cu mana, sub jet puternic de apa. Nu se duceau neam, i-am frecat si cu peria. Senzatia de racait cu unghiile imputiciunea aia m-a dat gata, iar mirosul de voma mi-a ramas in nari multe ore. Pe langa ouale de musca, ii mancau si puricii de vii, am scos zeci de pe fiecare.

I-am spalat de doua ori, i-am uscat, i-am dat cu pudra Bolfo, le-am dat sa manance (cu biberonul pentru ca singuri nu se descurcau), i-am lasat un pic, i-am luat cu pieptenul de paduchi, si tot mai aveau oua de musca prin blana, dar moarte. Aveau toti puroi la ochi, unul horcaia rau de la plamani. 

Cat m-am chinuit sa-i curat, m-am tot gandit ca trebuiau sa ajunga la mine, ca sa aiba zile. Altfel, chiar daca i-ar fi luat cucoana, ori nu i-ar fi spalat pana dimineata, ori nu i-ar fi spalat suficient de bine, iar dimineata, cand poate i-ar fi dus la doctor, ar fi fost deja plini de viermi. Si cin' sa stea sa-i curete? Eutanasie ar fi scris pe ei.

Cand am terminat, eram cu stomacul intors pe dos si mi se parea ca-mi misunau viermi prin par si prin ochi, dar pisoii... pisoii se culcusisera linistiti, satui si curati, si torceau pe rupte. Era asa o liniste, fata de toata agitatia dinainte, ca ma uitam la ei si mi se parea ca nu-s adevarati. 

De a doua zi au stat in cazare temporara (eu plecam in sfarsit in CONCEDIU!), intr-un loc si apoi in altul, iar dupa vreo doua saptamani le-am pus anunturi pentru adoptie. Dupa inca o saptamana, toti patru erau la casele lor. 

 

Niste pisoi superbi. Le-am zis Savannah, Anita, Griuta si Negrito. 

Mai multe poze aici: https://picasaweb.google.com/andreea.robi/4PufosiNorocosi

Livada cu pisoi (04.07.2012)

Livada cu pruni... si cu pisoi bolnavi. O livada mica, pe langa care trecem in drumul nostru catre adapostul de caini. Fetele care au mers la adapost duminica i-au zarit, au oprit si au incercat sa-i prinda. Erau mai multi, nu si-au dat seama cati, vreo 3-4, si toti foarte bolnavi, cu infectie serioasa la ochi. Unul zacea mort. Pe doi au reusit sa-i prinda dupa ce i-au fugarit vreo ora, dar macar unul sau doi tot au ramas.

In zilele urmatoare li s-a lasat doar mancare, pentru ca nimeni n-a avut timp sa stea cu capcana.

Miercuri am lasat totul balta si m-am dus eu, pusa pe fapte mari, cu trei capcane. Dupa 4 ore, prinsesem un pui si inca o pisica mai maricica, probabil mama lor. Puiul, portocaliu, m-a alergat ceva. Desi epuizat, aproape orb si fara miros (i-am pus conserva de peste fix sub nas si nici macar n-a tresarit), cum simtea miscare sau vibratie, cum sarea din craca in craca si din prun in prun... Am avut noroc ca l-am prins, l-am dat jos de pe o craca cu coada de la minciog, si am reusit sa i-l pun in cap in secundele in care a ramas la pamant, buimacit. Salbatic foc. 

Pe mama lui nici nu ma mai asteptam s-o prind, pentru ca timp de patru ore si-a ras de mine si s-a plimbat pe oriunde, numai in capcana nu. Probabil ca pana la urma a razbit-o foamea, si pac! Prinsa si ea.

Cat am stat la panda, mi s-a parut ca mai zaresc un pisoi, alb cu gri tigrat, foarte sperios si care a tulit-o repede. Ceea ce insemna ca nu-mi terminasem treaba acolo.

M-am mai putut duce abia vineri, cand as fi avut treburi peste treburi de rezolvat, mai ales ca luni aveam de gand sa plec la mare. Am stat vreo 3 ore cu doua capcane, dar fara succes. Am vazut pisoiul, a venit pana la o oarecare distanta, dar cum ma miscam un pic, cum fugea iar. Insa am vazut ca, daca mieunam, imi raspundea si parca s-ar fi apropiat mai tare. In orice caz, s-a lasat noaptea si a trebuit sa plec. 

Mi-a ramas gandul la el, pentru ca n-avea cine sa vina sa-l prinda in lipsa mea, si nici nu stiam daca mai rezista o saptamana, pana aveam sa ma intorc de la mare. Le-am rugat cu cerul si pamantul pe fetele care treceau sa-i lase de mancare sa stea un pic pe acolo, sa miaune si sa vorbeasca, ca sa-l obisnuiasca si sa-l faca sa vina tot mai aproape. Dar cum nimeni nu-i descanta pe pisoi ca mine... mari sperante nu mi-am pus. 

Si cum nu mi-l puteam scoate din minte pe pisoiul bolnav si ramas singur, duminica m-am hotarat sa-mi aman cu o zi plecarea in concediu. Luni eram din nou in livada, cu doua capcane, dorindu-mi cu disperare sa se intample o minune, sa se imblanzeasca peste noapte, sa vina cand il strig, sa intre singur in capcana...

... si asa a fost. N-a trecut jumatate de ora ca s-a auzit capcana, si cand m-am dus sa vad, prostovanul era prins. Imi venea sa-l pup de bucurie. Salbatic foc si el, dar ce mai conteaza. 

Intre timp, mama lor a fost sterlizata, iar ei, toti patru cati mai erau in viata, au fost tratati si s-au vindecat. Doi dintre ei inca sunt salbaticuti, iar eu deocamdata am casa prea plina ca sa-i mai pot lua si pe ei sa-i socializez. Incerc totusi sa fac cumva si sa gasesc o solutie.

Sub Pamant SRL / Ten Feet Under (23.05.2012)

Adevarul e ca daca n-ar trebui sa si muncesc ca sa am din ce trai, mi-as petrece toata ziua pe teren, la salvat de pisici. Chiar mi-era dor, parca n-am mai avut asa actiune cu suspans de cand scoteam pisoi din tevile de aerisire de la Cinema Patria. Si, fata pastratoare, am luat acum cu mine improvizatiile de atunci, un pic mai puse la punct. Ca sa ma laud, am pus in geanta si un minciog nou-nout, abia luat acum cateva lefuri, dar n-am avut cum sa-l folosesc :-D

Pe scurt, a aparut o cerere de ajutor pe Facebook, pentru doi pisoi cazuti intr-un canal adanc, cu o deschidere foarte mica sus. In curtea din dos a unui spital. Ca de obicei, pazicul rade de fata care se da de ceasul mortii sa scoata pisoii de acolo, instalatorul, sau mecanic, ce-o fi fost, da si el din umeri, ca deh, nu e problema lui. 

Nici a mea nu era, ba chiar ar fi trebuit sa fiu in cu totul si cu totul alt loc la ora aia, dar m-am dus. A venit sa ma ajute si C., o colega de la Robi, plecata si ea de la serviciu "in pauza de masa". 

Gaura adanca, loc incomod, deschidere mica, gunoaie, si doi pisoi de vreo 2 luni care asa, in intuneric, aratau mai mult a sobolani. 

Moi :-)

Pe primul l-am scos dupa jumatate de ora, cu un fel de saculet prins cu sfori (e ce se vede alb cu potocaliu in poza) in care-i pusesem mancare si de care a ramas agatat pana sus, exact ca Nimbus de la Patria. Cu al doilea insa ne-am chinuit ceva, venea atras de miros dar nu se agata de saculet. Am incercat si cu un cearceaf innodat, lung de cativa metri, dar nu se agata nici de el. Am incercat si cu o cutie de carton cam uda gasita pe acolo, in care i-am pus iar momeala, si a intrat in ea, dar cand ajunsese pana aproape sus si eram gata sa-l inhat, s-a rupt cartonul unde prinsesem sforile si a cazut iar in fundul gropii. Tare frustrant. 

In cele din urma, am trimis-o pe C. sa gaseasca alta cutie si a venit cu un bidon de 5l de plastic. L-am taiat destul de sus, l-am prins cu sfoara, am pus mancare inauntru si l-am lasat in groapa, culcat pe o parte (lasand la o parte ca mi-a luat 5 minute pana am reusit sa-l culc, numai in picioare vroia sa stea). Pisoiul a intrat dupa mancare, eu am tras repede in sus, si de data asta am reusit sa-l inhat de ceafa exact cand dadea sa sara din improvizatie. Bine ca era suficient de sus cat sa-l pot apuca. 

Intre cei doi prinsi "la copca", C. a mai prins "la mana" un pisoi gri complet, probabil fratior de-al celorlalti, care misuna pe langa noi. Doar nu era sa-l ratam :-D. El a ramas la C., pe ceilalti doi i-am luat eu acasa. I-am hranit, i-am spalat, i-am deparazitat intern - au niste burtoaie de pleznesc - si am inceput sa-i curat de raie auriculara. Aveau in urechi ceva de nedescris, erau practic umplute complet cu mizerie, straturi peste straturi, groasa si uscata. O sa dureze ceva pana le trece de tot.

Le-am zis Batman si Robin.