proşti de buni sau buni de proşti

in optzeci si noua, nu mai tziu minte in ce luna, ma cheama directorul la el in birou si incepe sa ma descoasa, amical, ca cam ce parere am despre relatziile interetnice dintre romani si hunguri-bunguri.

pentru ca stiam ca respectivul tovaras era fiu de gheneral de securitate, iar singurul motiv, altul decit hirjonelile minore pe care le aveam cu respectiva institutzie de paza si protectzie (de care nu ma indoiam ca tov director fusese incunosti'ntzat), ca sa "merit" o astfel de convocare, era ca numele meu de fameglie avea ceva rezonantze hungur-bunguresti, i'am recitat tovarasului director varianta vadim-tudorista, aflata din publicatzia de cultura si hodigna saptamina culturista a capitalii, anume ca liftele pagine ar face bine sa'si bage mintzili'n cap, daca nu vor sa le punem iara opinca pe shparlamentu de la budapesta (fusesem deja fragezit cu vestea, inedita pentru mine, ca esstremistii hunguri-bunguri aruncasera in aer statua lu' mihai viteazu din harcov).

dupa rebolucion sandiliescista, tov director n'a facut cine stie ce careera, plafonindu'se intr'o umila conditzie de responsabel cu investitziile intr'o compagnie de stat, fara alifilieri politice de care eu sa fi aflat, dar care s'a soldat, in urma cu doar citeva luni, cu o condamnare, definitiva, cu executare, de vreo 7 (sapte) ani.

tovarasul director erea un mare patriot.

astazi, ziua drapelului, am aflat ca, in prezentza domnul p.m., intermediar, ghenerar izmenoiu, a avut loc, tot in harcov, ceremonia inaltzarii celui mai mare din parcare (din parcarea unei unitatzi militare) drapel (nu am intzeles daca erea mai mare decit celebrul drapel al antenii trei) romanesc, ceremonie urmata de defilarea unor trupe de mascatzi, care au batut un stramosesc pas de ratzoi, in lipsa d'altcineva mai bun de batut.

si cu'n ghenerar izmenar, priministru intermediar, 

stim foarte bine sa ne furam caciula singuri,

ba chiar sa ne'o mincam, daca'i palarie,

ca foamea si fomistii's pe noi

cintare americii

mi'am adus zilele astea aminte, odata cu momentu' comemorativ 09.11.2001, supra - si prost - expus pe la televiziile noastre maneliste, de articolu' care'l facuse celebru in toata lumea pe nistorescu, fostu' mare giurnalist

De ce sunt americanii atât de solidari între ei ? Nu seamănă unul cu altul nici dacă îi vopseşti! Vorbesc toate limbile pământului şi alcătuiesc un amalgam ameţitor de civilizaţii. Unele sunt aproape dispărute, altele incompatibile între ele, iar în materie de credinţe religioase, nici Dumnezeu nu le mai ţine socoteala. Şi, totuşi, tragedia americană făcut din trei sute de milioane de oameni o mână strânsă pe inimă. N-a sărit nimeni să acuze Casa Albă, armata sau serviciile secrete că reprezintă o adunătură de neisprăviţi. N-a sărit nimeni să-şi scoată banii din bănci. Nu s-a înghesuit nimeni pe străzile vecine să caşte gura. Americanii au dat fuga să doneze sânge şi s-au oferit ca voluntari. După primele momente de panică, au ridicat steagul pe ruinele fumegânde, punându-şi tricouri, şepci şi cravate în culorile drapelului naţional. Au fixat steaguri pe clădiri şi pe autoturisme de ziceai că în fiecare loc şi în fiecare automobile trece un ministru sau preşedintele. Si cu orice prilej au în cântecul lor tradiţional: “God Bless America!”. Mut ca bolovanul, am urmărit concertul de binefacere, difuzat sâmbătă. O dată, de două ori, de trei ori, pe tot felul de canale de televiziune. Cu Clint Eastwood, Willy Nelson, Robert de Niro, Julia Roberts, Cassius Clay, Jack Nicholson, Bruce Springsteen, Silvester Stallone, James Wood şi câţi au mai fost şi pe care nici un film şi nici o casă de producţie nu i-a putut aduna vreodată la un loc. Spiritul americanilor de solidaritate i-a transformat într-un cor. Cor e puţin spus. Se auzea artileria grea a sufletului american. Ceea ce nu putea spune nici George W. Bush, nici Bill Clinton, nici Colin Powell fără riscul de a se împiedica în cuvinte şi sunete, se auzea măreţ şi inconfundabil în acest spectacol de binefacere. Nu ştiu cum Dumnezeu toată această cântare obsedantă a Americii nu suna nici dogit, nici naţionalist, nici ostentativ! Te făcea să mori de ciudă că nu eşti în stare să-ţi cânţi şi tu ţara, fără a fi socotit şovin, ridicol sau suspect de cine ştie ce interese meschine. Ore întregi am urmărit transmisia în direct şi reluarea reluării, ascultând povestea celui care a coborât o sută de etaje cu o femeie într-un scaun cu rotile, fără să ştie cine este, sau a hocheistului californian, cel care s-a bătut cu teroriştii şi a împiedicat avionul căzut în Pennsylvania să se pulverizeze într-o ţintă, omorând alte sute sau mii de oameni. Cum Dumnezeu reuşeau ei să se incline în faţa unui semen ? Pe nesimţite, cu fiecare cuvânt şi notă muzicală, amintirea unore se coagula într-un mit modern al eroilor tragici. Şi cu fiecare apel telefonic se adunau milioane şi milioane de dolari într-o colectă menită a recompense nu un om sau o familie, ci un spirit ce nu poate fi cumpărat cu nimic. Ce Dumnezeu poate să-i unească pe americani într-un asemenea “hal”? Pământul acela ? Istoria lor galopantă ? Puterea economică ? Banul ? Ore întregi am încercat să găsesc un răspuns, fredonând melodii şi îngânând propoziţii ce riscă să sune a locuri commune. Le-am întors pe toate feţele, dar n-am putut trece de o idee. Numai librtatea poate face asemenea minuni!

intre timp am aflat ca americanii sint intr'o mare galeata plina cu rahat, traindu'si ultimele clipe de maretzie cu mina intinsa la baetzeii aia cu ochii oblici, pe care tot ei i'au facut sa fie ceea ce sint azi.

pe linga ca'i consideram "cei mai prosti oameni din lume", pe ei si pe conducatorii lor indiferent de culoare politica, cu creerii plutidu'le'n osinza macdonalds-urilor modificate genetic, continuam sa ne programam cumintzi pe listele de obtzinere a vizelor,  n'are prea mare importantza forma, enervatzi la maximum ca acolo nu'i in vigoare, decit in mult prea mica masura, procedura romuneasca de "descurcareala", adica or prea-cunoscutu' pecere, pile... etc! sau de usa deschisa cu picioru', atunci cind avem miinile ocupate cu diverse "atentzii".

tot asa, ne straduim mereu sa fim in trenduri, cu ultimele gadgeturi produse in muribunda economie americana, acolo unde nu pridideste sa se 'nghesuie crema cremei intelighentzilor din toata lumea, nu numa' din lumea a treia bis, unde cu multa glorie ne cantonaram noi.

ii cainam, da' tot p'acolo ne'am vedea duse progeniturile, daca le'am avea, si daca ne'ar tzine punga, macar sa'si umfle plaminii cu aeru' campusurilor lor bintuite de criminali in serie, iar, in lipsa, ne benoclam la sub-produsele culturii lor decrepite, fie ca's sub forma 3D, ca cu cititu'i mai greu, lasindu'i pe mizerabilistii nostri, cistigatori de premii, cu salile goale.

si pentru ca tot e momentu' astral al reintroducerii cintatului solemn al imnului natzional, in fiecare dimineatza, initziativa ce'mi trezeste amintiri dizgratzioase, nu stiu daca pentru ca "trei culori" era un imn "antipatic", sau pentru ca realitatea acelor ani nu avea nimic inaltzator de cintat, lucru ce nu cre' ca s'a schimbat in prea mare masura odata cu "desteapta'te romune", nu pot sa ma'ntreb: oare americanii d'aia's asa de vizibil  mişcatzi de intonarea imnului lor, pentru ca cineva'i sileste sa mormaie, indiferent ca au chef sau voce, şi pe nepişete, versurile imnului?

da' oare o fac, ca nu stiu?!

sint de acord, din aceste considerente, plus altele care ne fac sa purtam fara nici un complex slipuri si alte desuuri cu steagu' american pe ele, ca in fiecare dimineatza sa fie cintat de catre copiii nostri imnu' american!

america,  te iubim, ca ca tine vrem sa fim!

sper ca asta'i motivu' deplasarii diktatorului local pina'n capitala imperialismului in putrefactzie, ca altfel ce motiv ar fi avut sa'i treaca supararea?

VISU de aur al rrromenirii

sau flacăra tineretului rebolutzionar ce pîlpîie complice la căpătîiu' tzarişoarii 

se facea ca visam - să fi fo' duminică sară ? - ca visu era un tinar injiner de perspectivă, cu seralu' la bază (pe care, nota bene, io nu'l am !), intr'o citadelă muncitorească situata in fromoasele noaste meleaguri montagniote.
care tinar injiner, reprezentind "mai binele", era in conflict cu "binele" intruchipat d'un injinier ceva mai caruntziu, si cu obiceiuri mic burgheze (se lasa servit la masă de cohorte de chelneri pe muzică de vivaldi, pe lingă ca era un intrigant nesuferit...), avea sprijinu' organelor de conducere den intreprindere (prin intermediu' tovarasei directoare deleanu), şi pe cel al organelor de partid (cu mustatza, şi sprincene albulesti), bine'ntzeles.
nu mi'e prea clar care era natura conflictului intre ăştia, decit ca apăreau in fundal neşte strunguri carusel, raboteze, morteze & alte producătoare de şpan, ca alte produse finite io n'am zarit.
in juru' cărora se foiau diverşi arşinei si arşinele in salopetă.
in schimb, to'arasa directoare deleanu, ce era foarte sufletistă (asigurindu'i visului cazarea semi-gratuită la domitziliu' surioarii decăzut-cartoforese), era şi foarte suferindă, ajungind, la un moment dat, sa ia foarte multe calmante prescrise de un doftor, evident: foarte cinic, ca totzi doftorii.
visu' din vis se deplasa pe teritoriu' vast al intreprinderii sotzializde producatoare de şpan la bordu' a diverse mijloace de locomotzie, in general motostivuitoare, pentru a creşte productivitatea muncii, mai mult ca sigur...
la un moment dat visu din vis se'nsoara cu o to'araşă de muncă, ce devine, astfel, şi to'araşă de viatză (şi, cindva, Maica DOMNULI), fapt care se petrece concomitent, sau simultan, cu o fază foarte acută a bolii to'araşii directoare deleanu, care'i cade, literalmente, in bratze (intr'un bratz, ca cu cel'lalt incerca sa formeze numaru' de la salvare) moment ce ar fi trebuit sa culmineze, intr'o sănatoasă melodramă industrialistă capitalizdă, cu un deces sanatos acompaniat de riuri de lăcrămi.
datorită (sau din cauza) visului, şi, deductibil, cenzorului sef, episodu' se nimeri sa nu fie cel final, căăăci, in scena urmatoare, to'arăşa directoare apare, bine merci, la vernisagiu' altei raboteze.
fine !
şi pen' ca visu' nu putea fi complet fără o latură ludică, se făcea că'l zăream, printre cuvinte, si pe MARELE ALB păunesc, la o masutză, lăsindu'se inginat de o liota de guristi, in frunte cu propriu'i fiu ghitarizd, si vocalizd ("Doamne, ocroteste'i pe rrromani !), intr'o tentativa de flacara a tineretului dan-diaconescian.
Doamne, apara'ne si pazeste'ne!
============================
asta'i tzarishoara din car' dispar, iar, dosare...

in tzara flacarii viole(n)te (sinecu)risti sa existi

vad ca flacara violenta avu efecte taman in tabara blogerilor de larga respiratzie (gura la gura), in rindu' carora ma precipitam si io sa intru...

intrarea fu glorioasa (in top one thousand din chestia aia absconsa numita "ze list"), da' a dracu' de meteorica.

nu putui striga: clipa, stai !

sa'mi fac o poza...

avui aceasta scurta senzatzie de catifelare mai ales gratzie d-lui patrasconiu (si citarii de catre d-sa a citarii mele dupa otv, care l'a citat pe d'l agarici, car'a citat, la rindu' sau, o 'nregistrare, pasata si aceasta, zice agarici, de un popa, care n'a mai citat de la cine o avea) si adrian paunescului inspumat de recunostintza bucurestenilor in decembrie 1989.



deci, ca sa nu'mi pierd ideea (lucru teribil de lesnicios in cazu' meu), odata intrat in acest veritabil pantheon al flecarelii si aflatului in treaba (aici sint autocritic), s'a produs, si in cazu' meu o destindere, un sentiment de bine metafizic, ce s'ar traduce (cred ca in spanioleza), printr'un titlu al unui film sud american vazut de mine p'in pubertate - si care mi'a cam marcat evolutzia ulterioara - "LA FIACA"...

in re-re-traducere romaneasca asta ar insemna ceva de genu' "lenea"

o lene terebela ma cuprinse si pe mine odata ce aliodor isi 'ndrepta energiile spre postanacul (vinatoru' de posturi, adeca) geonel si'a lui trupa de subrete social liberale.

constat cu neplacere ca dupa ce am cautat indelung finalu' filmului respectiv, si care m'a marcat cel mai mult, acesta e cenzurat cu nerusinare ! de fapt ce a putut fi vazut pe televizia romana a sfirsitului anilor 60, anume o flegma bogata adresata obiectivului aparatului de filmat, nu poate fi vazut pe liberu' internet al anului 2010...

scena cenzurata ar fi fost o reprezentare foarte autentica a reactziei mele la tot ce se'ntimpla p'ale noastre meleaguri.

nu'i haios pin' la Dumnezeu, si dincolo de El, ca ezotericii care ne conduc, sau care doresc sa ne conduca, apeleaza la FMI pentru neste amarite de miliarde, cind, foarte bine, ar putea sa faca reprize de pase magice asupra resorturilor ioconomice natzionaletze, pina'ntr'acolo incit sa'i depasim barem pe americani, care, se stie, 's cei mai prosti oameni din lume ??



s'apoi, daca, prin absurd, nu le'ar reusi asta, n'ar fi mai la 'ndemina sa'si canalizeze fluxurile energetice spre satisfacerea terebilei pohte de mai bine a populimii nevolnice si nazuroase ce vietzuieste impreuna cu ei pe aceste teritorii ?

dac'ar putea sa fie asa de bine, de ce draku e asa de rau ?

da, stiu !

desi o pot face (doar "se stie" ca deja au facut'o, nu ?) prefera sa ne lase sa ne batem intre noi ca chiorii pentru iezistentza zilnica, fiecare in cautarea unei (sinecu)risti da' cistigi, pentru noi si famiglioanele noastre, in veacu' vecilor !