hai ca s'a mai trezit unu care sa'i dee sfaturi binevoitoare, si gratis, domnului presedinte iohannis, cel care pare deja, si tot mai mult, daca tzinem seama de circumstantze si de diversi circumcisi, drept un presedinte ideal
pentru alte coordonate geografice.
Domnule Preşedinte Iohannis, vă rog să-i redaţi lui Paul Goma cetăţenia pe care statul român comunist i-a luat-o în mod abuziv! Aşa vom reuşi să eliminăm gravele consecinţe ale comunismului. Pas cu pas.
Klaus Iohannis dă un interviu la Turnul Sfatului și, deocamdată, singura știre de acolo este că îi reproșează lui Băsescu că nu și-a ridicat titlul de cetățean de onoare acordat de CL Sibiu. Jeez! Eu nu vreau nici să fiu avocatul lui Băsescu, nici să latru prin gard la Iohannis, căruia chiar îi doresc succes, dar, prietene, astea sunt problemele tale? Niște răfuieli tardive și meschine cu Băsescu? Măcar să fi avut un reproș major, gen: „Eu voi avea proceduri mai bune decât TB și voi pune la DIICOT un personaj care să nu ajungă la DNA după 18 luni”. Au trecut peste șase săptămâni de la câștigarea alegerilor - poate e puțin, poate e mult - și nu vedem care este proiectul PNL și al lui Iohannis. Fiecare zi în care continuă declarațiile astea de amatori șocați că s-au instalat la Cotroceni și care deocamdată nu știu cum să-și împartă camerele din palat sau ce culoare să aibă draperiile este o zi în care PSD se consolidează și își pregătește revenirea.
am uitat prea usor ca, la 8 august 2014, octavian bjoza a exprimat solidaritatea afdpr cu dan voiculescu, cel care tocmai fusese condamnat pentru coruptie. trec peste gestul grețos si cred tot mai puternic ca asistam la cabala unui grup care vrea sa il impinga pe iohannis in bratele antenei 3. andrei muraru, creația lui relu fenechiu, abonat al antenelor, l-a impins pe bjoza la decorare anticipand reactia "ciomagarilor basisti" (tismaneanu, narcisa iorga, eu), urmand ca antenele sa isi dovedeasca utilitatea si sara in apararea lui iohannis. nu vreau insa sa il apar pe iohannis: este problema lui ca si-a adus câțiva smenari la cotroceni si este problema lui daca se lasa manipulat si târât in bratele lui gâdea.
numai bine ca sa'i ofere munitzie sectei duduchii si'a patronului 'mnea'ei spir'tual, care atit asteapta, ca iohannis "sa se compromita", din ou, daca mai era nevoe, prin cel mai mic eventual gest reparatoriu pe adresa bietului paul goma, batrin si bolnav, care daca n'ar fi tata de copil evreu, cu pedigree in regula (nevasta lui goma, stim totzi, e evreica), mai ca i'am ierta excesele evident antisemite din ultima perioada a vietzii si creatziei.
n'au indraznit asta nici unul din presedintzii nostri cu ochii ca cafeaoa, n'a indraznit el nici inconstient de curajosul basescu, asa ca n'o sa indrazneasca nici papa iohannis.
in alta ordine de idee, e induiosator sa'i vezi pe focosii anti-iohannisti, dintre care de jac cristoa si mircea marian nu ma pot despartzi decit rizind tzinindu'ma de pintec, cum depling ei luarea in arenda a iohannismului de catre antena trei.
nu stiu daca se intimpla asa, ca nu ma uit nici daca de asta ar depinde viatza si bunastarea mea, dar eu vad cum se chinue gasca ramasa pe metereze a domnului fost diktator si'a duduchii lui sosii sa'l impinga pe neamtz in directzia alora, ca sa aiva si mai multe argumente sa'l injure dup'aia.
aseara inexorina, pe care o suport doar in secventze homeopatice, de citeva secunde bucata, ajungind s'o egaleze pe dana grecu in privintza asta, ii numara geamurile la birou lui iohannis, ca sa vaza lumea ca minte ca un pork cind zice ca nu s'a mutat in biroul lui basescu pentru ca e prea intunecat.
si eu care credeam ca nu s'a mutat acolo pentru ca e fostul birou al unuia din cei mai mari capi ai mafiei, ne dat in vileag, inca, decit pentru cunoscatori si "consumatori"!
klaus iohannis este impins, contra vointzii sale
(sau din contra),
ca s'apuce calea sa devie
(sau sa devieze)
unul dintre cei care o mamelesc pe florina cercel
in studiourile antenii trei,
in direct si la ore de maxima audientza
iote'l si pe morocanosul de cetepescu, pe care, cărindu'i in creere si pe ceilaltzi sase pitici din dotare, l'a cuprins lehamitea, de data asta cit poate el de "liric", fatza de lipsa de andrenalina a neantului moldo-vlaho-tedesc
Gândul de an ce-i bate tac şi ticul
Călcând români pe coadă, Ponta dete chix
Iohannis birui binefăcând nimicul
Dar un nimic nemţesc, monumentalul nix
Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gândul
Îmi permit ipoteza că ați fi fost revoltat. Ați fi acuzat de fascism grupul și persoana cu pricina.
Dintr-o perspectivă democratică, este exact acuza pe care v-o aduc, un maniheism intransigent care a stat la baza tuturor „-ismelor” criminale din secolul trecut.