Scrisoare deschisa din partea lui Devis Grebu preluata de pe http://tismaneanu.wordpress.com
Daca cineva din fosta conducere a “Cotidianului” (si chiar a trustului R.-C.) este in stare (si « inca » in functie) ca –dand la o parte fumul, praful si gemetele sfasietoare ce plutesc cu densitate pestilentiala peste ruinele acestui FOST ziar- sa receptioneze un mesaj, le comunic prin prezenta ca: de cca. 5 ani (din ziua in care fraiele au fost preluate de Catavenci) am lucrat zi de zi la aceasta decedata publicatie, ca Editorialist ( in imagini). Spun „am lucrat” deoarece in 9-10 iulie a.c. mi-am dat demisia (efectiva din 1 august, din cauza de zile restante de concediu platit), scarbit de degringolada deontologico-calitativa a ziarului – pasa-mi-te „de elita”, pentru „elite”. Era vorba de un „brand-quality” cu grija ales de redactie la inceputul acestei aventuri la care –lasand orice falsa modestie la o parte- eu sustin ca, prin Editorialul meu zilnic care acoperea o suprafata importanta a paginii de comentarii, de cele mai multe ori superioara celei scrise pe aceeasi tema- dedesubt- de colegul comentator in cuvinte, contributia mea a fost esentiala.
As mai adauga ca, de-alungul acestor ani am avut parteneri de pagina (si de tema) ilustrii, printre care O.Paler, V.Tismaneanu, T.Baconsky, Tr. Ungureanu, S. Voinescu, M. Mihaies. Cu reputatul scriitor T.Baconsky (fost Secretar de Stat si actualul Ambasador la Paris) am scos de curand- un superb album- „111 incursiuni in Cotidianul romanesc” (textele lui si desenele mele in oglinda/tandem, publicate anterior in acest ziar), publicat de Editura „Curtea Veche”, la lansarea caruia Dl.E. Hurezeanu, Presedintele trustului (vezi foto in atasament) a prezentat unui numeros si select public, atat calitatea cartii, cat – mai ales- valoarea si contributia mea (citez) „exceptionala”. V. Tismaneanu si M. Mihaies au marturisit in public, atunci cand au parasit „Cotidianul” pentru „Evz”, ca ceea ce regreta ei – mai ales – este incheierea asocierii textelor lor cu imaginile mele. Mai toti si nu o data, au sustinut la diverse ocazii, ca ei considerau ideea si realizarea estetica a ilustratiei mele (pe aceeasi tema cu textul lor) mai pertinente si chiar superioare textelor lor.
In decursul acestor 5 ani am fost de asemeni premiat ca desenator al ziarului „Cotidianul”, am expus in diverse Muzee prestigioase si Galerii de Arta importante din strainatate si din tara, originale publicate anterior in acest ziar, s-a scris de nenumarate ori elogios despre mine -ca colaborator al acestui ziar- in publicatii reputate autohtone sau de peste hotare, am dat o multitudine de interviuri in ziare, reviste si la TV/Radio, despre aceeasi activitate jurnalistica. Dar… dar… conducerea si redactia acestui ziar, care timp de 5 ani „nu aflasera” ca eu fac parte din redactie, ca eu sunt colegul lor si – mai mult- ca sunt (daca nu „cel mai”) unul din principalii stalpi de rezistenta ai stilului si nivelului aparte cu care aveau pretentia sa diferentieze de celelalte publicatii acest ziar. Ca rezultatul muncii si creatiei mele realizate zi de zi -deseori contra-timp, intr-o stare de stress exploziv- acoperea o importanta suprafata a mesajului transmis cititorilor …si atunci cum ar fi putut EI sa-si dea seama ca eu am plecat de langa ei, definitiv…Chiar colegii mei mai apropiati, inclusiv cei cu care am conlucrat direct si permanent, chiar cei care – nu o data- au fost invitatii mei, in sanul familiei mele (alaturi de alti ilustrii comeseni pe care-i admirau- altfel- de la distanta), nu au „realizat” PANA IN ZIUA DE ASTAZI ( peste o luna a trecut de la demisie) ca eu nu mai colaborez, ca in locul imaginii cu care se delectau „cititorii de elita” (dupa propriile si publicele lor zise) este o gaura sumbra, umpluta la intamplare cu o fotografie banala, inestetica si fara nici o legatura simbolica cu tema zilei. Ca in ultima perioada, pagina de Comentarii a disparut, locul ei precum si al altor articole de o anumita tinuta deontologic/jurnalistica, a fost luat de niste scursori abjecte sau tabloide de atac la persoana si/sau la inteligenta si bunul simt al cititorului, sub orice nivel imaginabil. Nici un protest (fie el ipocrit sau catifelat) pe blogurile lor, nici o remarca asupra „inexplicabilei” si /sau „nejustificatei” mele absente * vezi „extras” de pe blogul Cultura…Nici macar un telefon (pe sest) de consolare, de solidarizare tacita, ingrijorare pentru soarta financiara a mea si a familiei mele…A fost deprimant, dar nesurprinzator…Helas!…Iar acum (…just in case!…), daca le vine cumva vreo idee „protocolara”, ii previn, va fi prea, mult prea tarziu.
Dar, pentru a nu parea pretios si/sau pretentios peste masura, voi enumera cateva date personal-profesionale ( pentru cei care nu au parcurs biografia exilului meu pana acum) care –sper – vor demonstra ca nu eu eram cel care avea nevoie sa se laude cu colaborarea la Cotidianul, ci dimpotriva acest ziar avea TOT INTERESUL sa se laude cu asocierea mea, fapt pe care- sunt convins- nici acum nu l-au inteles.
In adolescenta, din punct de vedere intelectual, m-am format (in afara lecturilor intense- de calitate si studiilor muzicale aprofundate si indelungate) la Institutii de prestigiu, precum Liceul Sf.Sava ( printre altele), iar artistic prin absolvirea Scolii Medii Tehnice de Arta, continuata de studiile superioare la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu”- Bucuresti, la sectia de Pictura, sub indrumarea reputatului (si preferatului) profesor, Dl. Catul Bogdan. Ulterior am devenit (la 23 de ani – cel mai tanar) membru al UAP, pentru ca la 24 de ani sa fiu dat afara pentru devieri ideologico- estetice fata de linia trasata de partidul unic. Inca din facultate, tatal meu a fost arestat si detinut timp indelungat in inchisoare, fapt care m-a indreptat spre – si explica activitatea mea de ilustrator, in paralel cu cea de pictor, de-a lungul intregii mele cariere. Fiind- in plus- si interzis de a expune, inutil sa precizez ca doream din tot sufletul sa parasesc acea mocirla comunista a terorii, inca din anii 50…Dar din pacate, nu am reusit sa o fac decat la inceputul anilor 60.
M-am repatriat dupa aproape 40 de ani , ca unul dintre cei mai realizati artisti plastici romani peste hotare. Inca din anii 70, am capatat cetatenia/nationalitatea franceza si – intrucat in acea perioada nu-mi puteam inchipui ca ma voi reintoarce vreodata in tara- intr-atat mi se parea regimul comunist de inradacinat- faurindu-mi intre timp o noua familie cu rezidenta permanenta la Paris, castigand de-a lungul anilor o reputatie artistica la cel mai inalt nivel( in Franta si –in general- in Europa occidentala, precum si in Israel) am fost solicitat sa reprezint aceasta mare si minunata tara pe care o mai reprezint si acum prin expozitii personale chiar la Bucuresti si prin prezenta mea in „echipa” Frantei alaturi de cativa dintre cei mai ilustrii artisti francezi in „Who’s Who”-ul celor mai buni ilustratori din lume. Ca atare, am avut si o imensa activitate ulterioara si in Statele Unite, rezidand circa 15 ani la New-York, timp in care mi-am faurit si acolo reputatia unuia dintre cei mai de vaza ilustratori „americani”, sau -mai curand- internationali, de presa si carti. Pentru cei neincrezatori, ii invit sa capete confirmare pe internet. Dar, numai asa pentru a-i sfichiui un pic pe fostii mei „colegi” care ma ignorau cu un tupeu provincial, enumar cateva titluri dintre sutele de publicatii cu care am colaborat atatia ani, masiv (si ca spatiu si ca numar): „The New-York Times”, „Washington Post”, „International Herald Tribune”, „L’Express”, „Le Point”, „Le Monde Diplomatique”, „Time Magazine”, „Business Week”, „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, „Ha’aretz”, etc….,etc.
Si pentru a incheia in apoteoza, alatur cateva „impresii” personale (in imagini) despre noul „Conducator” (iubit) al ziarului –publicate anterior cu diverse ocazii- precizand ca eu am parasit epava inainte ca acesta sa-i striveasca pe cei ramasi ca un rinocer (clonat cu varanul de Comodo).
Intr-un fel isi merita soarta, iar eu- tinand cont de reciprocitate- sunt indiferent si nu-i plang defel…
Imi vad de drumul meu mai departe si – neaparat- mai sus…
Devis Grebu
P.S. As fi nedrept sa nu-l mentionez pe fostul meu coleg de pagina Mihail Neamtu, un tanar deosebit de inzestrat – atat moral- cat si literar- un intelectual de exceptie cu viitor stralucit, asigurat (fara indoiala- nu aici) in Occident. El (alaturi de alt fost coleg- Horatiu Pepine- pentru a-i face si lui dreptate) a parasit indignat, pe drept cuvant, ziarul, imediat dupa ce Traian Ungureanu ( pe care eu -si nu numai- il consider cel mai dotat jurnalist/eseist roman, orice text al lui fiind o adevarata delectare literara) a fost „maturat” fara nici o consideratie si motiv plauzibil dintre comentatorii de vaza, care faceau –probabil, prea multa umbra „fetelor”- sau mai bine zis tatelor „Cotidianului”, care tronau peste destinul –deja- sumbru al acestei publicatii. Mihail Neamtu este SINGURUL care, fiind informat de V. Tismaneanu, revoltat ca urmare a porcariei la care fusesem supus- m-a mentionat intr-un puternic si superb text pe blogul lui, alaturi de Ungureanu, Avramescu si Voinescu, ca o pierdere importanta pentru presa romaneasca prin epurarea noastra absurda.
ps'u' meu (niku_elektriku)
ma felicit ca am reusit sa'mi salvez o parte din bijuteriile lu' grebu la adresa: http://picasaweb.google.com/niku.elektriku/Grebu#5351344167704735602 , vizitabila si de pe blog... presimtzeam io !
