Adevarul este...

ca mi-e doar sa scriu pe blog. E liniste si praf ca-n desert aici.
Doar ca trebuie sa ma obisnuiesc din nou sa scriu pentru toata lumea. Si recunosc, sunt un om lenes. Ce mai, sunt super! :))
Iar acum ca am intrat iar pe blog, mi se pare tare ca am pus "pokemons" ca label acum muuulta vreme. Cred ca sunt o vizionara!

Pe pisica mea o cheama Cipica

Cipica este pisica mea in varsta de aproximativ 8, 9, sau 10 ani, nimeni nu stie cati. Am adoptat-o anul trecut, am trecut cu ea intre timp prin niste aventuri medicale incredibile, pentru ca acum sa va pot spune despre ea urmatoarele lucruri:
- Cipica nu intelege ca nu are voie anumite lucruri. Cand aude cuvantul "Nu", Cipica imi trage un pumn si fuge.
- Cipica nu suporta sa ma vada bolnava. Daca vede ca tusesc, imi suflu nasul, sau ma zbat in pat, cu febra mare, Cipica imi trage un pumn si fuge.
- Cipica mi-a distrus fotoliul preferat, taburetul preferat si acum a trecut la canapea. Cand am intrebat-o de ce a facut asta, Cipica mi-a tras un pumn si a fugit.
- Cipica nu suporta declaratiile de dragoste. Hai, treaca de la ea, un minut de tandrete pe zi ajunge. Daca depasesc limita, Cipica imi trage un pumn si fuge.
- Toti medicii veterinari se tem de ea. Pentru ca Cipica le-a tras tuturor un pumn si apoi a fugit.
- Cipica a facut stop cardiac in timpul unei operatii, dar a fost readusa la viata. Peste cateva ore, primul lucru pe care l-a facut dupa ce a iesit din anestezie, a fost sa-mi traga un pumn si sa fuga. Nu va faceti griji, de atunci a mai trecut printr-o operatie si acum e bine-mersi, mai evil ca niciodata.
Concluzii:
Cred ca pe Cipica o cheama de fapt Chuck Norris.
Eu sunt un om rabdator.
Nu toate pisicile domestice sunt de fapt domestice.
Toate pisicile cu dungi sunt de fapt tigri cu aptitudini de pugilisti.
Pentru ca traiesc in casa cu Cipica, sunt o femeie neinfricata.

Toate vrabiile ar trebui sa-si cumpere sampon uscat

    Din cand in cand imi aduc aminte ca am in baie un spray cu sampon uscat. Tn minte ca am citit prima oara despre samponul asta intr-un manual de cosmetica inainte de revolutie si ma gandeam ce complicat pare sa te dai cu pudra de talc in cap. Era considerat, ca si azi, varianta mai simpla si practica a spalatului pe cap cu apa. Apoi, peste cativa ani, am citit o carte de groaza in care, din nou, era preamarit acest sampon din praf. Locul lui chiar parea potrivit intr-o carte de groaza.
    Stii cine se mai spala pe cap cu praf? Vrabiile. Ati trecut vreodata pe langa o baie publica de vrabii? Este cea mai minunata priveliste: cred ca e singura data cand vrabiile uita de tot, uita de precautii, de probleme si pericole, in timp ce se zvarcolesc in praf si se spala si pe sub aripi, si in urechi si pe penele de pe copane.     Chiar daca groapa cu praf e in mijlocul trotuarului, cand vrabiile se baga in baie, nu mai dau 2 bani pe tine, poti sa treci de 3 ori pe langa ele, nu o sa zboare niciuna de acolo. E placerea lor suprema, asa cum e pentru noi baia plina cu spuma si uleiuri de baie dupa o zi grea.
    Vrabiile sigur ar iubi samponul uscat. Asa cum il iubesc si oamenii cu par drept, mai degraba scurt si necomplicat. La ei functioneaza.Parul meu nu-l iubeste. Poate pentru ca e mai degraba lung, plin de suciri si rasuciri si serpentine, greu de pieptanat, si de fiecare data cand imi dau cu spray-ul ala si parul mi se face alb, pot sa vad cum o sa arat peste vreo 20 de ani, batrana si cu braul de lana. Asa ca astept sa se inventeze alt sampon practic, de preferat cu aer sau cu jeleu sau apa care nu uda.
      Oare in curand o sa apara si baia uscata? In mod sigur o sa vreau s-o incerc si o sa invit si niste vrabii sa ne balacim impreuna, la un sapun Dove gri din praf hidratant.

Zeul buburuza

 Azi am muncit mult, am obosit si m-am gandit la buburuze. Am acest tic cognitiv, imi vin numai buburuze in minte cand simt ca nu mai pot.
A fost odata ca niciodata un camion incarcat cu lazi pline ochi de buburuze. Buburuze mari si mici, cu ochelari, cu pantofi cu toc, cu papion, cu carti in buzunar, cu dinti de tigri si cunostinte de semiotica. Toate tipurile de buburuze fusesera urcate in camionul ala si trimise sa se piarda in lume. Pentru ca se decisese ca de acum inainte oamenii nu mai merita sa fie ei cei mai tari de pe pamant. Au nevoie de concurenta, au nevoie sa se uite in sus la cineva si sa-si doreasca sa fie si ei asa. Si dintre toate fiintele pamantului, se pare doar buburuzele, cu bulina lor de inima, au puterea de a micsora cantitatea de rautate dintr-un om. Bine ca nu e vorba de crocodili!

Geniul din casa intunericului

Saptamana trecuta am ramas cateva zile fara curent si asa mi-am dat seama ca iubesc electricitatea, dar ca, fara ea, viata e mult mai palpitanta. Eu n-am lanterna in casa. Am vrut sa-mi iau una in forma de urs dar pana la urma am cumparat-o si am dat-o cadou. Lumanari am doar trei, cu fitil anemic si corp obez, care dau lumina doar un strop, cat sa nu ma impiedic de mobila.
Atunci cand n-ai lumina este foarte greu. Esti obligat sa-ti auzi toate gandurile din cap si sa te distrezi singur, in mintea ta. De aceea, devii filosof. Sau iti pierzi mintile.
N-am rezistat decat o singura noapte intr-o casa fara curent, apoi am fugit, ca o lasa ce sunt. Lucrurile mergeau mult mai bine decat ma asteptasem!
In noaptea aceea am stabilit ca:
- e bine atunci cand vecinul de vizavi are un televizor maare-maare, am putut sa ma uit ( nu si sa aud) la un talk-show. Mi-as fi dorit totusi ca vecinul sa se uite la un film subtitrat.
- am in continuare o voce de Gavroche la telefon. M-am distrat chiar foarte bine inregistrand tonuri de apel aiurea pe telefonul meu, dar bateria se ducea rapid asa ca a trebuit sa renunt.
- picturile facute de mine pe intuneric sunt la fel ca picturile facute de mine pe lumina: abstracte si mistice. am pictat cu ceai negru concentrat, pentru ca nu mai aveam culori.
- am scris de mana o multime de idei, atunci cand nu mai vezi ce e in jur nu-ti prea mai pasa de cenzura si perfectionism.
- daca as trai undeva, fara electricitate sau gaz, as fi un om care se culca odata cu gainile, dar mult mai activ si creativ, un geniu chiar :)).

Revelatie

Uneori am impresia ca anumiti oameni sunt calatori din viitor, probabil studenti la antropologie, care vin aici, in trecut, ca sa vada la fata locului cum era pe vremuri ca sa ia nota mare la examene sau sa aiba apoi ce povesti prietenilor la masa de pranz, unde vor bea bere modificata genetic sau vor manca cine stie ce prajitura cu fructe care vindeca bolile ereditare . 

Cum poti sa recunosti un calator din viitor? In primul rand se pricepe foarte bine la calculatoare si la chestii tehnologice ( pentru ca in viitorul asta extrem de indepartat totul o sa fie super tehnologizat, logic), este foarte, dar foarte interesat de maruntisurile vietii tale de zi cu zi, este foarte descurcaret, foloseste multe neologisme si poarta ochelari falsi ( pentru ca in viitor, spre marea mea nefericire pentru ca-mi plac mult oamenii cu ochelari, ochelarii nu vor mai fi deloc necesari si vor fi purtati doar de pasionatii de lucruri vintage)

Cred ca jumatate din cititorii blogului meu sunt calatori care vin din viitor. Hello, there! :))

Inventar

Nimic nu m-ar face mai fericita zilele astea decat sa stau toata ziua la soare pe un cearceaf colorat, sa vorbesc despre OZN-uri si filme cu extraterestri si sa beau cuba libre.
Nu mai am deloc dorinte mari si nici nu le mai vad deloc rostul.

Pestele Fanfin mi se pare un peste foarte interesant: "When a male finds a female, he bites her and stays attached. His skin fuses with the female and he becomes a parasite on her sharing the same bloodstream". Toti pestii cu un comportament ingrozitor au de obicei nume extrem de dragute.

Lucruri de bun-simt despre roboti

Orice buton albastru care se aprinde pe un robot, indiferent ca e localizat pe ceafa, pieptul sau piciorul robotului, inseamna ca acelui robot ii este dor de cineva.
Robotii pot sa arda macaroanele atunci cand le fierb pentru ca ii uita Dumnezeu admirandu-le. Daca nu-s amestecate bine,  macaroanele se strang unele in altele si formeaza bancuri de corali. Robotii ar pune bancurile de corali din macaroane in acvarii fara nicio problema.
Robotii pot sa planga fara lacrimi. Cand ii vezi ca se ascund in casa si le tresalta umerii, inseamna ca sufera rece si exact; asta nu inseamna ca-i doare mai putin.
Robotii se indragostesc numai de fiinte calde.
Robotii rebeli sunt intotdeauna admirati de ceilalti roboti cuminti. Le place sa se uite la filme cu James Dean.
Robotilor nu le este niciodata rusine de oamenii lor.
Cu cat un robot se va purta mai ciudat si mai frivol cu tine, cu atat inseamna ca te place mai mult.
Toti robotii de bucatarie viseaza sa-si deschida la un moment dat propriul lor restaurant.

Orasul purcelusilor fanfaroni

Este un oras nu foarte bine ascuns, pentru ca purcelusii fanfaroni s-au gandit sa-l construiasca drept in drum. Totul este poleit cu aur si noroi, printre dovlecei gasesti smaralde si printre brusturi - ametiste de culoarea lavandei. Domnisorii porci si domnisoarele purceluse se imbraca in dantele si satin si alte materiale din care oamenii isi face de obicei perdele puse direct insa pe pielea lor rozalie, destul de murdara si maronie. Ca sa-ti gasesti loc in orasul asta ciudat, trebuie sa ai o diploma de maestru in nefacut nimic, sa nu-ti placa apa si sapunul, dar sa-ti placa sa faci pe nebunul. Zilnic au loc batai cu noroi, unde toata lumea sta tolanita pe canapele si arunca cu pamant si apa in trecatori. Cel mai lenes si galagios purcel este ales primar, inalt demnitar, si sef al politiei este ales intotdeauna purcelul cel mai mancacios. Ai zice ca e mare distractie mare pe acolo, din pacate dupa atata mancat si nefacut nimic, este posibil ca intr-o dimineata sa te trezesti ca in loc de buna ziua nu mai stii sa spui decat "guit".

Cine vinde gratis demoni-abtibilduri

Pentru C. :)

Exista niste oameni care trec prin amintirile mele dar nu-mi prea amintesc mare lucru in legatura cu lucrurile facute impreuna cu ei. Dar imi amintesc foarte clar lucrurile pe care nu le-am facut impreuna. Ca-s atat de multe. Mai intai este vina mea, pentru ca am acceptat ca lucrurile sa stea asa. Dar este mai ales si vina lor, pentru ca uitau sa spuna la inceput cum sunt: ca sunt comozi si speriati de orice este nou, ca nu vor sa riste si sa puna mai presus de ei un alt om.
Asa ca eu am devenit recreatia lor, nu o ora de studiu intens, asa cum mi-as fi dorit eu.
Daca eu voiam sa beau vin rosu pe acoperis ei ziceau "nu", ca o sa cadem in cap.
Daca voiam sa facem excursii neasteptate in orice colt al lumii ei ziceau "nu", ca sa o ne pierdem prin lume si nu e nimic mai grav decat sa te pierzi pe undeva, departe de canapeaua ta.
Si apoi, in ore intregi de incantatii si vorbe mestesugite imi bagau in cap idei cum ca eu nu sunt romantica, cum ca eu nu sunt spontana, cum ca eu sunt de vina pentru faptul ca nu-i fac sa se dea jos de pe canapea si nu repar ceea ce ei considerau ca e de reparat.

Si multi ani m-am gandit oare ce nu e in regula cu mine, de ce salbaticesc oamenii, de ce-i fac sa-si doreasca putin si de ce dorintele mele par sa nu conteze si devin invizibile si fum? Singura mea vina e ca rascoleam in cutia cu acelasi model de oameni ( cutie cuprinzatoare, ce-i drept), model special conceput sa traiasca pe insule in forme de canapea.
Apoi am vorbit cu alte fete si ele patisera la fel, si cu alti baieti care si ei patisera la fel, apoi au trecut anii si oamenii aceia s-au dovedit neschimbati.
Intre timp, eu mi-am vazut de ale mele si m-am indepartat de cutia periculoasa incet, incet. Si-am invatat ca sunt si romantica si spontana si, desi o gramada de oameni m-au urat pentru asta, daca am simtit ca nu sunt omul potrivit sa-i faca fericit, i-am lasat in pace si nu am incercat sa le vand iluzii.

In cutia oamenilor din care fac parte exista loc si pentru vin rosu pe acoperis si pentru orice lucru nou si neasteptat. Mi-am dat seama in sfarsit ca eu nu-s mecanic si nici nu am talent la reparat.
Mi-ar placea sa ajung sa rad intr-o zi de toate astea, dar stiti cati demoni-abtibilduri lipeste de tine o relatie cu un om care nu e interesat sa creasca si nici sa te ajute pe tine sa cresti? Peste 100 de demoni care nu te mai parasesc cu anii.

no comments for this post

Ia-l acasa pe Robert Redford

Fotografii de Vlad Birdu

Deocamdata nu stie sa vorbeasca. Daca ar vorbi sunt convinsa ca ar avea de spus foarte multe. Dupa cum se uita pe geam pare ca stie destul de multa astronomie si sunt convinsa ca oricine il va lua acasa, va castiga un partener de discutii desavarsit ce detine arta conversatiei la perfectie. In plus e un mic gentleman tare ingrijit si cuminte, cand cade dupa calorifer isi curata intotdeauna hainele.
Deocamdata se odihneste intr-o resedinta de protocol, dar are mare, mare nevoie de o casa a lui.

Nu vi se pare ca seamana un pic cu Robert Redford? Nu vreti sa aveti un mic Robert Redford alergand prin casa?

LE: Si gata, fermecatorul Robert ( sau Roberta, ca nu stim sigur ce e) a gasit-o pe Irina. Se vor muta impreuna si se vor iubi si happy end.
LLE: Si e fetita. Acum Robert Redford a devenit Matilda.

Pisici pe tricou, sub tricou, langa si deasupra tricoului

Un concurs-leapsa de la Kitten si Hotcity, primit de la lamaie.
"Publicati pe blog o poza cu pisica voastra. Preferabil cand o tineti in brate. Si sunteti imbracate cu un tricou".
Poza e de acum 2 ani. Intre timp eu el s-a facut si mai mare si mai rotund. Iar eu si mai mica si mai rotunda. Nu-l mai pot lua in brate pentru ca e prea greu, daramite sa mai facem si poza. Fiecare incercare de luare in brate e o lupta din care eu ies cu mainile foarte sifonate. Are foarte multe kilograme si mama nu intelege ca trebuie sa-l puna la regim.
Cine are pisica si vrea tricouri cute si un papion pentru matza sa considere ca i-am dat leapsa.

Ne puteti vota AICI. Daca o sa castig evident ca o sa mai pun o poza cu mine incercand sa ma sinucid punand papionul motanului.

Pentru

Pentru toti cei care nu se iau in serios si poarta boxeri cu crocodili, care nu au ambitii marete de cariera cu cravata neagra la gat, care se joaca pe birou, la sedinta, in vazul tuturor, care nu se simt jenati daca-si toarna cafea pe ei cand sunt inconjurati de 100 de necunoscuti, care nu-i umilesc pe cei din jur doar pentru ca asa vrea ego-ul lor cu mustacioara neagra sub nas, care nu au o canapea rosie in cap, pe care stau si-si fac nonstop psihanaliza incat ajung sa nu mai stie cine sunt de fapt cu adevarat, care nu-si pupa banii din portofel si asteapta sa ii pupi si tu. Pentru toti cei care se simt ca intr-o statiune balneara in propria lor fiinta si au chef de glumit ( atentie, nu de spus bancuri), nu de plans, pentru toti cei ce stiu asta, care nu se supara cand sunt calcati pe picior, care nici nu observa cand sunt calcati pe picior, care nu stiu niciodata de cu seara cu ce se vor imbraca a doua zi, care-si fac planuri dar nu-si planifica viata si sunt atenti cand traverseaza strada, care zambesc, nu ranjesc si nu-si doresc sa fie in centrul atentiei decat cel mult de 5 ori pe an.
Mi-ar placea sa fiti mai multi in Romania si sa va cunosc pe toti.
Mi-ar placea ca in viitor sa am o familie ca aici. Sper sa am noroc de niste oameni ( si un caine) cu care pot sa rad de dimineata pana seara. Pe masura ce devin o persoana din ce in ce mai vesela, imi dau seama ca nu ma mai pot intoarce la perioadele dese de tristete care ma caracterizau inainte, fara sa ma simt o straina in propria mea piele. Si inca ma mir cand imi dau seama cat m-am schimbat. Pentru ca ritmul este inegal si poti sa nu inveti nimic timp de un an, dar intr-o luna sa sari cate 10 trepte deodata si sa te pomenesti ca esti un om nou.
fara comentarii in camera asta.

Ironia sortii

Cand restaurantul de langa noi a intrat in renovare, acum mai bine de un secol, ne incepeam fiecare zi in fluieraturile muncitorilor de pe schele si in cuvintele lor deosebit de amabile. Pana cand, de curand, proprietarul nostru s-a gandit sa-i angajeze exact pe acesti muncitori sa ne renoveze o camera si bucataria. Incepand de ieri, aceeasi muncitori au cheie de la casa noastra si se misca nestingheriti pe unde doresc, pentru ca nu sta nimeni cu ei. Ironic, nu? Dar ma gandesc pentru cine e ironic. Ma gandesc ca ei ies in paguba mai mare; ei au o distractie mai putin si nu mai au pe cine sa fluiere si sa comenteze, nu noi.

Saracie dar si un pic mai multa veselie

Nici nu vine bine mijlocul lunii, ca noi ramanem fara bani. Bolile, dentistii veseli si cizmele noi si frumoase, dar nepotrivite pentru iarna, costa nu gluma :(. Ultimii banuti se duc pe chirie si la supermarket iar apoi ramanem doar cu multe monede de 5 lei prin buzunare. Pana acum nu am fost nevoite sa apelam la monedele din pusculita porc de argint calator pe Marte, pe care mi-a facut-o cadou Ruki cu ocazia venirii sfarsitului lumii, presimt insa ca o vom goli si pe aia cand vom tine neaparat sa ne cumparam brad si nu vom avea cu ce.
Este grav, mi-am pierdut spiritul economic. Nu stiu unde, cand si cum. Dar de la o vreme banii mi se scurg printre degete ca niste tipari speriati.
Dar daca n-am bani, cu atat mai bine. Dupa ce ma voi achita de obligatii, voi vizita niste fabrici de cascaval si ma voi plimba prin Sighisoara, o sa devin antisociala, o sa stau numai in pat, o sa traiesc numai cu ceai si o sa ma uit la toate filmele din lume, cu mica pisica neagra la picioare, culcusita bine in plapuma. Departe de probleme, de oameni care au mereu ceva sa-mi reproseze si sa se supere pe mine. Ne-am atasat amandoua de pisoiul asta ochios, aflat in vizita la noi doar pana in decembrie, care noaptea face naveta intre camera mea si a lui Ruki, pentru ca este adepta egalitatii intre popoare.
Revenind insa la bani, trebuie cu regret sa marturisesc ca mi-am facut caiet de cheltuieli. Cat uram agendele alea oribile, cu coperti verzi, maro sau negre, in care ai mei notau fiecare ban dat si pline de liste precum masa de revelion: ciuperci, 4 paini, coca cola si fanta... tort de inghetata, prajituri diverse, linie trasa 4 milioane. Si iata acum, am ajuns si eu sa ma opresc la aceeasi borna kilometrica. Lucrurile nu vor mai fi niciodata cum au fost :(. Sunt convinsa ca in curand masa de revelion se va gasi si in caietul meu.

Adevarul despre gummy bears

Povestea nu incepe cu o patratica de ciocolata, asa cum va asteptati. Ci cu descrierea apucaturilor barbare pe care oamenii le dezvolta atunci cand este vorba de ursuleti de guma. Sade ursuletul de guma pe salteluta, se uita la televizor la dezbateri politice, impreuna cu poporul, si bum, este saltat de talie si dus la polul nord. Pentru ca ursuletii din jeleu nu se mananca asa, cu una-doua. Unii barbari ii prefera calzi, asa ca ii tin in mana, in buzunar, ii baga in ceai sau ii baga la cuptor, amestecati in prajituri. Dar unii ii prefera tari, asa ca-i lasa peste noapte in punga deschisa si uneori chiar, ii baga la frigider.
Ursilor de guma le convine situatia friguroasa. Au mai multe sanse sa evadeze. Gospodina care a vrut sa faca un ou ochi si a gasit in ou un ursulet inocent, ce dormea dus invelit in albus, poate sa depuna marturie. La fel si miile de disparitii misterioase. Cati ursi n-ati scapat pe jos si dusi au fost?
Cat despre muscaturile si intepaturile pe care le patiti noaptea si le puneti pe seama tantarilor, paianjenilor, iubitului, iubitei, ma tem ca va inselati. Sunt ursuletii din jeleu evadati, aceia cu firi rele si razbunatoare, care va chinuie pielea cu ace inrosite sau tinute la frigider sau va molfaie de vii. Nu sunteti singurii cu apucaturi barbare. O familie din Cluj a ajuns chiar si la o emisiune tv despre fantome, dupa ce un ursulet din jeleu rosu de manie, care aducea un pic la fata cu Dennis Hopper, i-a terorizat nopti in sir, umplandu-i de tatuaje in forma de stea, folosindu-se de o forma de cozonac.

Despre caracterul si obiceiurile canarilor

Vreau sa-mi iau canari si de aceea citesc pe net despre ei. Si cate nu aflu...
Am aflat ca unii, desi frumos colorati, sunt muti. Am aflat ca de fapt femeile canari ( canare?) sunt aproape mute, scot uneori cate un "piu" ( ca sa vezi, invers ca la oameni :))) . Ca se pare ca un canar nu mai canta dupa ce si-a gasit femeia visurilor ( ca in casnicie, barbatul ( sau femeia) dupa ce se casatoresc fac burta, renunta la epilat si stau in capot, respectiv pantaloni de trening patati cu vopsea si tocanita). Cica, trebuie sa-i desparti pentru ca el sa-si dea iar in petec ( :( ce crud, nu fac ma asa ceva!). Si cica nu mai canta atunci cand naparleste si se intristeaza. Cine nu e trist cand ii cade parul, mai ales daca e barbat?
Am aflat ca Fanel Iancu si-a cumparat papagali si canari pentru farmacia sa Elefarm si a avut succes in afaceri.
Ca unii ce au nimerit canari muti, ii indoapa si-i transforma in elefanti, sperand sa dezghete astfel in ei darul cantatului. Dar cred ca mare lucru nu reusesc, probabil canarul urias ii mananca intr-o zi pe ei.
Ca le putem oferi cateva feluri de mancare gatita si calda ( ce exprimare de cabanier), ca exista vitamine pentru cantat, ca mananca seminte laptoase, ca este bine sa fie tinuti in lumina fluorescenta ( asta e bizar, d-aia mi-o fi luat mama o lampa-neon, cand dorm la ei si aprind lampa, am impresia ca am fost rapita de extraterestri si sunt lungita pe o masa alba si rece).
Si trebuie sa li se taie unghiile, dar cu grija, pentru ca altfel pot sangera pana la moarte.
O_o Canarii astia sunt foarte pretentiosi. Care este animalul cel mai usor de ingrijit? ( va rog sa nu spuneti paianjeni, ca am deja o generatie noua, sau pisici, ca incerc sa traiesc o perioada pisicaless dupa niste experiente foarte traumatizante cu pisici mici, bolnavi si aproape turbati.)

Pe ce se bazeaza relatiile. Marturii.

Pe sex ( parca-am fi in transa, orice am face, cu oricine am iesi, ajungem in cele din urma unul langa altul, in pat), pe faptul ca amandoi suntem foarte frumosi ( si ne facem impreuna cumparaturile, nu, nu mereu de la mall, nu fii rautacioasa), foarte urati ( si eu si ea avem cate un neg in mijlocul fruntii, dar nu ne deranjeaza), antisociali ( seara mancam si ne culcam, nu avem nevoie de altceva, rasa umana este periculoasa), sociali de-a binelea ( noi iesim in fiecare seara, avem multi prieteni si pantofi crapati de atata dans), ne plac muraturile ( conopida care scartaie), ne plac filmele ( noi am alcatuit imdb-ul, am vazut toate filmele de acolo!), muzica (lalalala, noi ne cantam cantece, nu ne vorbim), ne place sa facem poze ( el are un canon, eu un nikon dar le schimbam intre noi in weekend), am fost atat de mult singuri si acum ne agatam de primul care si-a ridicat ochii spre noi ( ce rau a fost cand eram singura, rau cu rau dar mai rau fara rau, adica mai bine imi fac praf nervii cu el in casa), vrea si el/ea copii ( la fel vor si parintii nostri, mai ales ei), vrea sa calatoreasca in lume ( cand eram in Haiti, s-a spart o teava in baie si administratorul a intrat sa faca curatenie si mi-a furat un covor, dar el neaga, evident) , zice ca e la fel de matur/imatur ( ma duc sa-ti cumpar tampoane/ nu ma duc sa-ti cumpar tampoane, ma!), mi-e comod cu el ( imi face masaj la picioare si doarme la mine doar 3 nopti pe saptamana), nu sforaie ( de fapt scoate un fel de piuituri, dar nu ma deranjeaza) si nu face firimituri ( si cumpara paine! tu stii ce rari sunt barbatii astia?), ii place sa faca baie, nu dus, ca si mie!!! ( evident facem baie impreuna, asa il si supraveghez, ca sa nu lase par in sapun) imi citeste gandurile ( uneori e asa ciudat, cand ma suna ex-ul, imediat dupa ma suna si iubitul sa-mi zica "te iubesc"), imi da cadouri, bani, casa, masina, aspirina ( dar ce nu-mi ia, mi-a dat si luna de pe cer, in forma de tort de bezea) , facem sport impreuna ( stam permanent imbracati in trening, daca ne vine nevoia de sport, sa fim pregatiti, impreuna!).
Fiecare cuplu poate fi descris printr-o singura actiune care-i apropie. Si de multe ori nu e dragoste. Si de multe ori e dragoste, dar nu stii pe moment. Si de multe ori e ceva, ce nu poate fi descris drept dragoste, poate e ceva mai jos decat dragostea, dar e la fel de important si te ajuta sa mergi inainte.

Best video la Anim'est 2008 - Hearts a mess. Cu ocazia asta, cam tarziu, l-am descoperit si pe Gotye, un australian pe care unii il compara cu Beck.

Cum va place?

O leapsa vasta, cat o zi de post, de la Klara. Ca doar totul intra in categoriile astea: ce-mi si ce nu-mi place.

Multe-mi plac. Imi place sa dau banii pe tot felul de uleiuri si creme naturale ( sa va povestesc de acidul ursolic continut de boabele de cafea, deci e clar ca daca boabele de cafea au ursi si ursii contin cafea, am concluzionat cu F.). Imi place sa rad si sa spun prapastii pentru ca nu mi-e frica sa spun prostii si sa fac glume proaste sau neintelese de ceilalti. Imi place sa stau cu capul-n jos si sa citesc. Sa nu ma supar, sa nu zic ca viata e grea si urata. Sa lenevesc in pijama, in casa, la caldura, cu lumina aprinsa. Sa nu lenevesc si sa am impresia ca astfel detin controlul, pentru ca daca invingi lenea, poti invinge orice, chiar si un han tatar. Imi place sa ma uit la filme , sa adorm si apoi sa ma uit iar si sa adorm la aceeasi secventa. Imi plac barbatii care mai sunt un pic baieti inca si care au aceeasi fire ca si mine. Imi place solistul de la The Killers chiar si cu mustata si ma supar cand mi se zice ca in metrou poti sa dai zilnic de 10 care arata ca el ( da, sigur! :)))) Imi plac papagalii vorbitori si canarii si mi-ar placea sa cresc un urs koala sau un lenes sau mai bine pe amandoi sa-i tin toata ziua in brate. Imi place sa rasfat si sa fiu rasfatata si sa fiu ridicata in carca atunci cand vreau sa iau ceva de pe dulap.

Nu-mi place ca sunt prea sensibila, ca un lucru urat ma haituieste cu anii, ca nu am incredere in corpul meu si cred ca si d-asta se imbolnaveste usor, nu-mi plac oamenii care nu-mi iau supararea in serios, care ma parasesc cand imi este rau, nu-mi plac unghierele, afemeiatii, gentile din lac, frigul umed, cum suna "drumetie montana", nu-mi place ca sunt timida si devin foarte stangace atunci cand cunosc oameni noi si ma port nefiresc, nu-mi plac imortelele, criticii, oamenii insistenti, mararul, ca ma doare spatele cand ma supar, faptul ca tuburile de silicon au un fel cric special, fara de care nu poti impinge siliconul in afara sticlei. Nu-mi place sa fiu pupata in mijlocul capului ( numai mama are voie) si sa fiu pusa sa astept la intalniri. Nu-mi place ca sunt cam surda si ca atunci cand ma enervez devin atat de balbaita incat nu mai reusesc sa ma impun.

etcetcetcetc.
Cine vrea leapsa, sa se serveasca singur. E bufet suedez.

Casa paianjenilor

In casa mea se gasesc multi paianjeni. Deja nu ma mai tem atat de tare de ei, desi uneori si-o iau in cap si ma musca de picioare. S-au prins ca nu-i omoram asa ca si-au chemat toate neamurile, cu valize, bagaje, si-au carat chiar si pianinele dupa ei. Casa a devenit un fel de the promise land pentru toate neamurile de paianjeni, de la europoizi pana la mongoloizi. Ieri noapte mi-am spalat cana. Cana a ramas goala cam o secunda, dar inainte sa torn ceai in ea am observat ca deja aparuse un pui de paing in ea, isi cosea linistit culcuselul. L-am luat cu o lingurita si l-am aruncat pe geam, in noapte. Probabil in 5 minute a intrat inapoi pe usa.
In camera mea am reusit sa le pun insa embargo. Dar chiar si in aceste conditii m-am pomenit cu un Marinush( sau Marinica) care-mi fuge pe pereti. Poate vi se pare un nume prea prozaic, dar asta e!
E orfan, timid, si-i place sa-mi inconjoare patul, sa-mi rasfoiasca jurnalul intim si sa incerce sa-mi opereze la ochi o broasca. Spre deosebire de alti paianjeni, nu stie sa fuga atunci cand se apropie omul de el. E un paianjen de casa lipsit de simtul supravietuirii.
Si cand te gandesti ca a existat o perioada cand omoram paianjeni cu aspiratorul. Spiritele lor, pline de praf, au inceput deja sa ma bantuie. Cum se intoarce roata!