Paste Fericit!

Gata, intru in vacanta. In vacanta de Pasti. La mine in Ardeal, e momentul in care vine iepurasul si iti aduce cadouri. De fiecare data imi aducea, in copilarie, haine noi si pantofiori. Imi amintesc unii rosii, din lac, precum cei al lui Dorothy, pe care mi-i dorisem foarte tare.

Acum vreau ca Iepurasul sa imi aduca sanatate mie si celor dragi mie, iubire si odihna. Si cam asta, plus orice altceva va doriti voi, va urez sa va aduca si voua.

Un Paste Fericit!

Exquisite French Cuisine - McDonald's

Stiti bancurile din seria: care e culmea...? Si care au fiecare cate un raspuns. In vacanta noi am trait ceva in genul asta: care e culmea unei aventuri culinare in Franta? Sa mananci la McDonald's.

In vacanta noastra, in aventura cu masina, am decis sa mergem si in sudul Frantei, la Perpignan si prin imprejurimi. Avand experienta unei mese extrem de delicioase, cea mai buna paella mancata in Spania, undeva intr-un orasel in inima muntilor, spre Andorra, ne-am spus ca ar trebui sa facem la fel si in Franta, sa cautam un orasel autentic francez si sa mancam acolo.

Am ajuns in Perpignan. Mi-a placut foarte mult orasul, iar terasele erau imbietoare, iar vitrinele cu patiserie franceza iti faceau cu ochiul. Dar am zis sa amanam un pic momentul mesei, pentru ca nu ne era foame.

Pe o caldura de peste 35 de grade, copacii umbrosi deasupra teraselor erau te indemnau la leneveala.

In orasul vechi ne-am oprit la o limonada. In meniu, o multime de specialitati culinare spaniole, nelipsita paella si tapas. Ne-am spus ca poate intr-un orasel mai putin turistic vom gasi mancare frantuzeasca traditionala.

Perpignan, orasul vechi.

Asa ca am scos harta si am ales o localitate. Am parasit cu oarece regret Perpignanul cu terasele sale imbietoare, dar aveam perspectiva unei mese traditionale, credeam noi.

Am mers pe drumuri regionale inguste, care serpuiau printre podgoriile din zona. Abaterea de la un drum batut in general de turisti este mai mult decat interesanta, asa ai ocazia sa descoperi lucruri pe care nu le gasesti in ghidurile turistice.

Numai ca aventura noastra n-a avut tocmai rezultatul scontat. Am oprit in vreo doua orase care la acea ora erau practic moarte. Era foarte cald, era in jur de ora 15 si niciun suflet pe strada. Sau cativa copii rataciti la joaca. Am oprit intr-un orasel sau sat, mai degraba, in care am gasit doua restaurante, insa ambele inchise. Unul inchis pana prin septembrie, altul se deschidea la ora 7 seara.

Ne-am asezat intr-o piateta cu o fantana, la umbra, sa studiem harta si sa decidem unde sa ne incercam norocul. Acolo am gasit un pusti de vreo 8 ani si l-am intrebat daca stie un restaurant deschis, unde putem manca. Ne-a explicat ca mai jos pe strada este unul. "C'est divine", am inteles noi ca ne-ar fi spus pustiul.

- Mama, francezii astia au de mici marketingul culinar in sange, ne-am spus noi. Credeam ca baiatul ne indica faptul ca acolo mancarea e divina.

Asa ca mergem in directia indicata, adica exact unde ne parcasem masina, in fata unuia dintre restaurantele inchise. Ridicam ochii si vedem numele restaurantului: "Chez Divine". Atunci ne-am prins ca pustiul nu zisese "c'est divine", ci "Chez Divine". Ne-am amuzat copios, dar deja stomacele noastre protestau. Ni se facuse foame.

Ne-am stabilit ca punct final orasul Limoux, parea mare pe harta, adica mai mare decat cele vazute pana atunci si ne gandeam ca e imposibil sa nu gasim un restaurant deschis.

Limoux este orasul unde a fost facut primul vin spumos. La Blanchette de Limoux a fost "la premiere boulle", adica prima bula. Chiar daca Champagne e mult mai cunoscut in intreaga lume, pentru ca a cat denumirea bauturii, sampanie, prima bautura de acest gen a fost facuta la Limoux, cam cu 100 de ani inainte, prin 1531.

Ce mai, am gasit vreo trei localuri deschise, insa toate ne ofereau de baut. La unul dintre ele aveau loc degustari de vin, iar doamna de acolo ne-a spus povestea Blanchette-i, ne-a indemnat sa degustam, insa nu servea mancare inainte de ora 19. Stia despre Romania, era foarte incantata ca eram romani, pentru ca nu prea ajung acolo romanii, spunea ea, iar fiica ei era mare fan Nadia Comaneci. In amabilitatea ei ne-a spus ca vom gasi sa mancam doar la McDonald's, la iesirea din oras.

Asa ca visul nostru de a degusta mancare autentica, traditionala din sudul Frantei s-a spulberat in "capitalistul, imperialistul" McDonald's. Evident ca acolo erau alti turisti rataciti prin acele locuri ca si noi si infometati. Prin urmare, pentru noi "the exquisite French cuisine" a fost "sanatosul" Royale cu o portie de wedges.

Valencia - un oras spatial: Orasul Artelor si Stiintei

Cand am hotarat sa plecam in concediu ne-am spus ca vom inchiria o masina sa ne plimbam putin, pentru a vedea si alte orase decat Barcelona sau a sta pe plaja. Destinatia urma sa fie Valencia, numai ca n-am avut timp sa ne documentam inainte despre acest oras.

Asa ca nu stiam exact la ce sa ne asteptam, insa, vorba aceea, "berzei chioare ii face Dumnezeu cuib", adica lucrurile se aranjeaza de la sine. Asa ni s-a intamplat si noua: am ajuns in Valencia si ne-am luat dupa niste indicatoare care aratau directia spre o sala de concerte. Am zis sa incepem de-acolo.

Si foarte bine am facut, intrucat am nimerit in poate cel mai frumos loc din Valencia: City of Arts and Science, orasul artelor si stiintei, un loc care pare un oras spatial.


Am traversat un parc si ne-am indreptat spre cladirea care se vedea in zare. Pe masura ce ne-am apropiat am vazut apa de un bleu hipnotizant. Totul parea o bijuterie. Bazinele "batute" cu mozaic alb erau cele care faceau ca apa sa aiba aceasta culoare. Afara erau peste 35 de grade, noi simteam ca sunt pe putin 40, asa ca primul impuls a fost sa ne scaldam mainile in apa racoroasa, cu timiditate la inceput, insa am vazut ca localnicii n-aveau nicio ezitare in a intra cu picioarele in apa.



Orasul parea adormit la acea ora a pranzului, pe acele temperaturi, insa pe masura ce inaintam in "orasul spatial", cum mi-a placut mie sa-i zic, i-am descoperit si pe valencieni. Stateau pe terasele umbroase de sub cladiri, sau stateau pe bancile din mozaic alb la plaja, sau cum am spus, stateau pe marginea bazinelor cu apa, cu picioarele la racorit.

Cladirea centrala, in forma de ochi, zic ei, care adaposteste opera din Valencia. Se numeste Palatul Artelor Regina Sofia si are patru sali de concerte. A fost inaugurat in octombrie 2005.

Am intrat intr-un magazin de-acolo si am rasfoit un ghid al Valenciei. El ne-a confirmat ca ajunsesem in cea mai spectaculoasa parte a orasului si am citit ceva despre Orasul Artei si Stiintelor. Am aflat ca acolo exista cel mai mare acvariu din Europa, cinematografe imax, un muzeu de stiinte, sediul operei din Valencia. Mai multe informatii gasiti aici.

Presupun ca fotografiile vorbesc de la sine, insa in mod sigur as recomanda Valencia atunci cand hotarati sa faceti o calatorie in Spania. Am fost si in orasul vechi si locurile arata foarte bine, dar sunt locuri pe care le intalnesti in toate marile orase occidentale. Ne-a mai placut si arena in care au loc luptele cu tauri si regret ca nu am vazut un astfel de spectacol.

"Harpa" din spatele meu este un pod, iar artera pietonala este chiar pe mijlocul lui, intre cele doua benzi de circulatie a masinilor.

Ca sa intri in complex de pe una dintre laturi, pentru a ajunge intr-o galerie verde numita Umbrar, trebuie sa intri pe-aici. Mai multe randuri de trepte trec pe sub niste arcade cu mozaic albastru. Totul e alb si albastru acolo, preponderent alb. Totul este "batut" nu cu pietre pretioase, ci cu mozaic.

Asa arata galeria, o parte din ea este inca in amenajare, este o galerie de arta in aer liber, sunt o multime de palmieri, de plante, un frumos loc de plimbare. O multime de tufe de lavanda imprastie in aer mirosul binecunoscut. Nu mai vroiam sa plecam de-acolo. Mai ales ca, la soarele de-afara, umbra de-acolo era mana cereasca.

In Umbrar poti ajunge prin mai multe parti, una dintre ele este asta, urcand un sir lung de trepte albe si stralucitoare. Mozaicul despre care va vorbeam este prezent peste tot, inclusiv pe trepte. Daca in patea opusa lor nu ar fi niste magazine, un Carrefour, ai zice ca esti intr-un spatiu de pe alte taramuri. Comul din plan indepartat este locul in care se gasesc lifturile si scarile, pentru a cobori la nivelul inferior, unde sunt bazinele cu apa.

Acesta este unul dintre podurile rutiere din Orasul Artelor si Stiintei, cel apropiat de Opera. Este o sosea cu dublu sens, destul de pustiu la acea ora din zi. Nici macar blocurile de locuinte din jur nu sunt obisnuite, arhitectii le-au gandit in asa fel incat ele sa rezoneze cu "orasul spatial".

Asta se vede de pe podul de mai sus, atunci cand te uiti inspre cladirea operei, care e in dreapta. Bazine cu apa, de aceeasi culoare, si multa umbra sub coloane.

Munca la acest oras al culturii si stiintelor continua, inteleg ca aceasta constructie va adaposti spatii pentru concerte si evenimente sportive.


Noi n-am stiut ca Valencia poate oferi asemenea surprize, recunosc ca nu stiam multe lucruri despre acest oras. Insa repet, merita sa il vizitati cand sunteti in Spania. Locurile vazute cu propriii ochi sunt mult mai spectaculoase decat pozele. Imi pare rau ca nu l-am vazut si seara, insa am vazut niste fotografii facute atunci cand toate cladirile sunt luminate si pare un spatiul ireal. Va recomand cu caldura sa mergeti acolo.

Un ultim sfat: noi nu stiam ca in Spania sunt autostrazi cu plata si fara, adica presupuneam ca se plateste pe autostrazi ca peste tot. Insa pe alea cu plata se plateste enorm. Drumul spre Valencia l-am facut numai pe autostrazi cu plata, apoi ne-am prins si am luat-o, la intoarcere, pe altele fara plata. E adevarat, mai aglomerate. Insa drumul ne-a costat vreo 50 de euro, ceea ce e foarte mult, in conditiile in care, cum am spus, la intoarcere am luat-o si pe mari bucati de autostrada fara plata. Asa ca, daca inchiriati o masina in Spania aveti in calcul si asta.

M-am indragostit. De un nebun... sau de un geniu

Veti spune ca sunt una dintre multele care s-au indragostit de Gaudi. Nebun sau geniu, era intrebarea in epoca, pana cand s-au lamurit ca e vorba despre a doua varianta. Ma gandesc cum Spania asta a dat niste artisti de-a dreptul geniali: Dali (preferatul meu), Gaudi (noua mea dragoste) si Picasso.

Am vazut fotografii cu opera lui Gaudi, am vazut documentare si filme, insa e cu totul altceva atunci cand vezi pe viu toate minunatiile alea. Mi-am dorit foarte mult sa ajung la Barcelona - am colindat atat prin Europa asta si nu ajunsesem in Spania pana acum - si dorinta mi s-a implinit in aceasta vacanta. Din grupul nostru, am fost cu un cuplu de prieteni, eram singura care nu mai fusese in Barcelona. Iubitul meu era pentru a patra oara, prietenii mei am inteles ca a doua. Si totusi, Barcelona este intotdeauna de descoperit.

Asa ca am decis sa luam un autobuz care face tururi prin cele mai importante locuri turistice, dupa care urma sa revenim in locurile care ne-au placut cel mai mult, sa zabovim pe-acolo. Era a doua zi de concediu si am nimerit o zi extrem de calduroasa. Nici nu avea cum sa fie altfel in august, in plin sezon. Sa nu vorbesc despre aglomeratia din oras.



Prima destinatie a fost Sagrada Familia si, evident, imi doream foarte tare sa o vizitez. Numai ca probabil am fi pierdut toata ziua stand la coada. Cred sincer ca e o idee proasta sa vrei sa vezi astfel de obiective turistice in plin sezon, pentru ca alte mii de oameni au exact aceeasi idee ca si tine. Dupa experienta din noiembrie anul trecut, cand am stat la coada la Turnul Eiffel mai bine de doua ore, mi-am spus ca nu ne tin puterile sa stam la coada de la Sagrada Familia probabil mai bine de 3-4 ore. De-a lungul cozii erau niste indicatoare care iti aratau ca din locul respectiv mai ai de asteptat x ore. Iar cum coada se insira pe trei laturi ale catedralei, am privit-o cu regret doar pe dinafara, promitandu-mi ca voi merge intr-un week end in timpul iernii sa vad si interiorul.



Schelele si constructiile care au loc indica foarte clar faptul ca Sagrada Familia este inca in constructie si este estimat ca finalul lucrarilor sa fie in 2026, la 100 de ani de la moartea lui Gaudi. Finantarea lucrarilor se face prin donatii private si din banii adunati in urma vanzarii biletelor. Ultimii ani ai vietii Gaudi si i-a dedicat acestei opere si chiar locuia acolo.

Detaliile de pe cladire sunt remarcabile si iti iau rasuflarea, desi probabil acesta nu este cel mia reprezentativ dintre ele.

Cel mai mult in Barcelona mi-a placut Parcul Guell. Pe drumul spre parc parcurgi o strada in panta cu magazinase cu suveniruri. Nu mica mi-a fost mirarea cand am remarcat la vanzare reproduceri ale tabloului meu preferat: Sarutul lui Klimt.

Accesul in parc este gratuit si, slava Cerului, nu era nicio coada. Ne-a intampinat muzica imediat ce am intrat in parc. Un tanar canta hit-uri ale U2 acompaniat la o chitara. Gaudi si U2 - ati zice ca e corny, dar, pe bune, mi se parea ca asa trebuie sa arate paradisul. :)) Chiar daca temperatura de-afara era extrem de ridicata. Probabil ca erau vreo 37-38 de grade, insa eu simteam ca ar fi fost 42.


Clipocitul apei in fantana de la intrare te imbia la balaceala. Sub pretextul ca faceai poze, iti scaldai un degetel in apa rece si te inviorai.



Adevarul e nu stiam incotro sa ma uit, ma fascina totul. Acoperisurile, mozaicul, atmosfera. Urcand scarile i-am zarit pe Andra si pe Catalin Maruta, pierduti intr-o multi care le conferea anonimatul, insotiti probabil de prieteni care le faceau poze.



Mi-a placut foarte mult mozaicul, pe care l-am intalnit nu numai in Barcelona, ci si in Valencia. Vorbeam cu prietenii mei si imi aduceam aminte ca aveam in orasul copilariei mele, in Deva, un bloc cu mozaic, dar parea atat de urat si de ieftin, iar aici mozaicul facea ca fiecare cladire sa para o bijuterie in oras.

Terasa principala din parc este celebra prin mozaicurile atat de pe interior, cat si din exterior.

Si un detaliu.

Turistii se odihnesc pe terasa principala, de unde au o imagine de perspectiva asupra intrarii parcului, o imagine spectaculoasa. Din galeria de dedesub se auzeau acorduri de muzica clasica, interpretata la chitara.

Marturisesc ca nu as fi plecat din parc. Este locul meu preferat din Barcelona, voiam sa ma intind pe iarba, la fel ca foarte multi tineri, sa imi scot cartea din geanta si sa citesc pana as fi uitat de mine. Asta mi-as fi dorit, insa mai aveam lucruri de vazut si voiam sa le parcurgem pe toate, pentru a reveni apoi la cele care ne-au placut cel mai mult.

Asa ca urmatoarea oprire a fost la La Pedrera, unde am stat la coada pentru a intra inauntru. Cladirea era interesanta si privita din exterior, insa acoperisul iti taie rasuflarea. Fotografiile din ghidul de calatorie cu Barcelona pe care il aveam cu noi ne-au determinat sa ne luam inima in dinti si sa ne asezam la coada. A mers mai repede decat ne-am imaginat.

Dupa o zi de colindat simteam nevoia unui moment de odihna, chiar daca simteam ca sunt 40 de grade afara si soarele ardea. Merita insa sa stai si sa contempli ce a putut imagina Gaudi.

La Pedrera sau Casa Mila a fost construita pentru un cuplu extrem de bogat la inceputul secolului trecut, cladirea se considera a fi fost terminata in 1912. E amuzant ca proprietarii au fost la vremea respectiva amendati in repetate randuri de oficialitati pentru ca nu respectau arhitectura cartierului. :)

Detaliu al ornamentelor balcoanelor vazut din interior.

In interior, pot fi vizitate niste apartamente. Nu sunt extrem de spectaculoase, dupa parerea mea, insa sunt foarte bine conservate: bai, bucatarii, sufragerii si o camera a copiilor cu multe jucarii, cu un plan al casei, cu camerele din apartament in miniatura. Am glumit cu prietenii si spuneam ca, probabil, copiii trebuiau sa invete asa cat de mare le e casa si care este destinatia fiecarei camere.

Pe aceeasi strada cu La Pedrera este Casa Batllo, tot opera lui Gaudi, iar mai jos este un detaliu din exterior.

Pe masura ce scriu imi dau seama ca fotografiile vorbesc de la sine, cuvintele sunt de prisos. Mai mult, cred ca toate acestea trebuie vazute cu propriii ochi. Cei care au fost in Barcelona stiu despre ce vorbesc. Celor care nu au ajuns inca le spun ca merita. Eu mi-am propus sa revin, intr-un week end prelungit, candva iarna sau toamna tarziu, atunci cand nu este sezon turistic, pentru a avea timp suficient sa savurez - in mai putina aglomeratie - noua mea dragoste: opera lui Gaudi.

I'm back!

E adevarat, nu v-am anuntat ca plec, dar va anunt ca ma intorc. Dar n-am vrut sa intorc cutitul in rana celor al caror concediu era ceva mai tarziu sau l-au avut deja. :)

Asadar, m-am intors dupa doua saptamani de absenta. Am fost in concediu. In perioada urmatoare va voi povesti descoperirile mele din Spania, unde am fost pentru prima data. Mi s-a indeplinit dorinta de a vedea Barcelona, dar am si colindat putin prin"imprejurimi", adica la Valencia, in Andorra si in sudul Frantei, prin zona Perpignan-ului. Am facut un pic de plaja, am inotat si m-am odihnit.

Am facut poze, m-am indragostit de Barcelona, asa cum anticipam, am abuzat de Mojito (adica am baut in fiecare seara cate unul) si m-am scarbit de paella (desi n-am mancat decat de doua ori). M-au amuzat cateii turistilor, parca pe zi ce trecea din ce in ce mai mici, i-am adorat pe buldogii francezi. Pacat ca prietenul meu nu-mi da voie sa tin un pet in apartament, ca mi-as dori un buldog francez.

Daca ar fi sa enumar pe scurt high light-urile vacantei ar fi: Barcelona - Parcul Guell, in special, acvariul din Barcelona, Orasul artelor si stiintelor din Valencia, infrastructura spaniola - au super-autostrazi, cele cu plata cam scumpe, asa ca o sa imi permit sa va dau niste sfaturi de calatorie mai incolo, daca aveti intetia de a inchiria masina si n-ati mai facut-o in Spania, fructele de mare. Si Hard Rock Cafe din Barcelona, din Piata Catalunia. Despre ele, pe larg, in postarile viitoare. :)

Vizitati pestera Dambovicioarei! Beti un ceai de tei inainte, sa fiti calmi si sa va bucurati de peisaj

Mi-am propus ca tot ce vad in tara asta si ma enerveaza sa scriu sub tag-ul nesimtirea la romani si probabil ca voi avea multe postari sub acest tag.

In week end am fost la munte, am fugit de caldura si am mers in Dambovicioara, am stat la o pensiune la 200 de metri de la inceputul strazii care duce spre pestera Dambovicioarei. Sambata a plouat cu galeata, asa ca n-am avut cum sa facem plimbari, insa duminica soarele ne-a incurajat sa parcurgem cei 5 kilometri spre pestera. Devenise un pic cam cald, insa peisajul era promitator.

Intrarea in Parcul National Piatra Craiului, din directia satului Podul Dambovitei.

Probabil ca de la pensiune pana la intrarea in parc am mers ceva mai putin de un kilometru si ne-am felicitat ca nu am luat biciclete, asa cum avusesem initial ideea. De ce? Pentru ca strada spre Dambovicioara este extrem de aglomerata si am fost claxonati neincetat, de parca vroiam sa ne aruncam in fata masinilor. Dar mai pe margine decat mergeam era imposibil, asta daca nu vroiam sa cadem in rau sau sa parcurgem drumul prin toate urzicile care il margineau. Am ajuns la intrarea in parc destul de iritata de toate masinile alea. Insa credeam ca vor parca la intrare si ocupantii lor vor continua plimbarea spre pestera pe jos. Pana la urma, ce inseamna 5 km? Si, daca tot mergi la munte sa admiri peisajul si sa iti incarci plamanii cu aer curat, de ce ai face-o din masina?

Dupa intrarea in parc, este o ghereta in care stau doi oameni si incaseaza o taxa. Nu pe masina, ci pe turist, 1 leu/persoana. Adica masinile alea ma polueaza pe mine, turistul care parcurge distanta pe jos, si mediul si nici macar nu platesc pentru asta? Ca mai mult de 5 lei/masina nu are cum sa iasa.

Drumul este ingust, este destul de dificil sa treaca doua masini una pe langa cealalta, iar atunci cand ele sunt Audi Q7 va imaginati ce iese. Am avut impresia ca ma vor calca cu rotile peste degetele de la picioare. Ii spuneam prietenului meu ca am fost norocosi ca a plouat cu o zi inainte, altfel, pa langa emisiile de la masini, am fi inhalat si tot praful ridicat de ele. Pentru ca soseaua asfaltata se sfarseste la un moment dat.

Aglomeratie mare pe sosea. Si, ca si cum nu ar fi de ajuns, mai si parcheaza pe marginea drumului.

Mai mergem un pic si simtim miros de fum. Hm, parca stiam ca nu este voie sa faci foc intr-o rezervatie naturala, caci parcul Piatra Craiului este o rezervatie naturala. Ca sa fiu 100% sigura, am consultat regulamentul parcului. Aici. Articolele 29-31 iti arata clar unde ai voi sa campezi - adica in locuri special amenajate, unde ai voie sa aprinzi focul - numai in campinguri, altfel este strict interzis, unde ai voie sa arunci gunoaie - adica niciunde, e de datoria turistilor sa le duca de-acolo si sa le arunce in alta parte, nu pe rau.

Ce se vede aici? Romanul iesit la gratar, care face focul in rezervatia naturala. Am crezut ca sunt exceptia, insa oamenii astia erau regula.

La inceput, ne-am zis ca oameni simpli, fara bani si fara prea multa educatie au iesit la un gratar in rezervatia naturala. Insa cand am vazut SUV-urile bengoase, ne-am dat seama ca astia chiar aveau banii sa manance un gratar pe terasa unei pensiuni sau sa mearga intr-un loc amenajat.

Turistii care mergeau pe jos spre pestera erau o minoritate, doar un grup de israelieni am intalnit in drum si ne-am spus, cand i-am vazut de la distanta, ca nu pot fi romani. Ca doar romanul sta cu fundul in masina pana la intrarea in pestera, ce naiba. Ne scad burtile si rangul daca mergem un pic pe jos la munte. Doar nu asta e scopul!

Iata cum arata raul: pet-uri , ambalaje de bere, suc, apa, o cutie de lapte praf, ca doar mergem cu toata familia la iarba verde, de ce sa ne complicam sa le adunam intr-o punga si sa le aruncam. Mai bine pe rau, ca merge.

Cu apa asta jegoasa in care unii aruncau sticle si resturi de mancare, altii isi spalau legumele sau se racoreau, dandu-si cu ea pe fata. Amuzant, ne-am pus ca e ok sa o faca, doar ceva mai sus facea cineva pipi in rau. De ce nu te-ai spala pe fata si cu un pic de ingrasamant natural? :D

Am ajuns la pestera, dar parea destul de complicat sa mergi spre scarile care duceau la intrare. De ce? Drumul era foarte ingust, iar un SUV si o alta masina-balena nu incapeau una pe langa cealalta. Mai mult, turistii iesiti la munte vroiau sa parcheze chiar in buza pesterii, daca s-ar fi putut, asa ca aceia care nu au ajuns sa ocupe cele trei locuri pe marginea drumului faceau acum manevre sa intoarca si sa parcheze mai jos.

Peisajul e minunat, dar nu poti sa stai sa faci poze, sa casti gura in voie, pentru ca trebuie sa te feresti de masini. Si, daca nu te misti repede, te claxoneaza de nu te vezi. Evident ca ajungem sa repetam sablonul: Frumoasa tara, pacat ca e locuita.

Si atunci sa vrei sa faci concediu in Romania, cu atata ghiolbaneala in jur, cu atata nesimtire? Erau 5 kilometri de mers pe jos, o distanta care sa te faca sa zici ca ai facut un picut de miscare cand ai fost la munte, iar romanul isi ia masina pana la buza pesterii? In masini o gramada de tineri, oameni in putere, nu oameni in varsta pentru care aceasta distanta ar fi reprezentat o provocare.

Mi s-a facut o sila teribila si ceea ce trebuia sa fie o plimbare relaxata a fost o iesire plina de nervi. Pentru ca nu poti sa te bucuri de o drumetie cand trebuie sa te feresti de masini ca in Bucuresti, cand inhalezi o cantitate de noxe ca si cand ai sta intr-o intersectie aglomerata din capitala si cand vezi toti necioplitii care isi bat joc de natura cu un aer de macho. Ei fac gratar, frate, in rezervatie naturala, isi hranesc femeia si si-o impresioneaza aruncand ostentativ coaja de pepene pe rau, uitandu-se cu dispret la turistii care trec ca fraierii pe drum.

Nervoasa, cand am iesit din parc i-am interpelat pe cei de la intrare.
- Stiti ca sunt oameni care fac focul si fac gratare?
- Da, doamna, stim, mi s-a raspuns.
- Pai e normal? Ce scrie in lege, e normal sa faci focul in rezervatie naturala?
- Nu stiu, doamna, ce scrie in lege.
- Pai luati bani pe biletele de intrare si nu stiti legea? E la bunul simt ca nu e voie sa se faca foc in rezervatie, chiar daca nu stiti legea pe articole.

Intre timp, a iesit ca un cocos din chicineta colegul lui.
- Care-i problema?
- Cum care e problema? Problema e ca nu poti merge pe jos pe-aici ca te calca masinile, ca oamenii fac foc in rezervatie naturala si atunca mizeriile in apa. De ce nu chemati garda de mediu?
- Pai doamna, asa fac mereu, ce sa le facem? O data pe luna sunt niste voluntari care curata parcul, dar nu se vede. A venit un grup de italieni care a zis doua cuvinte: frumos, dar crima.
- Repet, ati chemat garda de mediu sa dea amenzi.
- Pai stiti cum e, ei nu lucreaza la sfarsit de saptamana, noi lucram, dar ei lucreaza pana vinerea.

Este inadmisibil ce se intampla acolo si sunt absolut convinsa ca asa este peste tot.

• Daca Garda de Mediu ar lucra la sfarsit de saptamana si ar da amenzi de 1000 de lei, credeti ca ar mai fi atatia "gratargii" intr-un parc national?
• Daca oamenii ar merge in locuri amenajate sa faca gratare, ar exista si investitori care sa bage bani in astfel de locuri pentru a le face decente si civilizate.
• Daca s-ar pune o taxa de cel putin 50 de lei pe masina la intrarea in parc, s-ar mai rari masinile, iar autoritatile locale ar mai face un banut. Dar cu 1 leu /persoana e chiar caraghios.
• Daca s-ar aplica amenzi usturatoare pentru aruncarea gunoaielor pe rau sau lasarea lor acolo, in iarba, atunci ele ar fi mai putine. Niste cosuri mari de gunoi instalate din loc in loc ar mai rezolva si ele din problema.
• Daca am fi mai educati si am respecta regulile, am avea speranta pentru tara asta. Altfel, riscam sa ne domine ghiolbanii, fie ei cu bani sau fara.

Cum sa optezi pentru un concediu in Romania, repet? Toate campaniile de promovare a turismului romanesc, intern si international, sunt bani risipiti. Sau poate nu, vine strainul o data, vede si apoi se gandeste ca o tara precum Croatia este si mai aproape de Occident, si mai civilizata si mai ieftina. De ce-ar veni in Romania? De ce-am ramane noi in Romania?

Pana cand vom deveni mai civilizati sau autoritatile mai competente si mai dure in aplicarea legilor - pe care le avem, dar degeaba- voi merge (daca mi-o va permite bugetul) in strainatate. Macar o iesire acolo iti face placere, nu nervi.

Cat de greu este sa iti faci vacanta pe care o astepti un an de zile

Anul acesta plec in concediu in august, doua saptamani. E o premiera in ultimii ani, cand am putut pleca doar in septembrie, cand preturile erau mai mici, cand lumea se intorcea din vacanta.

De vreo 3 saptamani - o luna cautam locul in care sa ne facem vacanta si innebunim. Nu mi-am imaginat ca este atat de greu sa gasesti, la un pret decent, 10 zile undeva in Europa. Noi am pornit de la ideea sa mergem in Italia, apoi am largit plaja si am adaugat si Spania pe lista si am ajuns acum sa vrem si in Creta.

Noi ne dorim 10 zile de vacanta, minim 9 nopti de cazare, intr-un loc la mare, de une sa putem face si excursii inchiriind o masina. Genul asta de vacanta l-am avut anul trecut, in Croatia, iar eu cred ca e cea mai frumoasa vacanta pe care am avut-o. Sa imbini odihna si prajitul la soare cu excursiile si posibilitatea de a vedea locuri noi. Si sa stai doua saptamani in vacanta, sa simti ca te odihnesti.

Ei bine, agentiile nu au oferte de sejururi in locurile mentionate pentru 9 nopti de cazare. Am ajuns la varianta Creta intrucat am zis ca e mai simplu sa gasim sejururi acolo. Numai ca ele sunt de doar 7 zile. Circuitele sunt de 14 zile - dar nu vrem sa stam intr-un autocar 2 saptamani si sa vedem orasele dupa indicatiile unui ghid si pe fuga, nu e stilul nostru.

Cand vezi atatea agentii de turism iti spui ca e imposibil sa nu gasesti ceva pe gustul tau, pe bugetul tau. Si totusi, nu am gasit. E adevarat, mergem in varf de sezon, cand preturile sunt la nivel maxim, dar totusi...

In Italia si Spania nu prea sunt oferte de sejur (noi nu am gasit), doar circuite, iar agentiile care ne-au facut niste propuneri le-au facut la niste preturi cam mari. Acum suntem la varianta de a cauta sejururi din Anglia, sa mergem la Londra sa luam un avion spre Spania. E mai complicat, dar plecand de acolo macar nu mai ai nicio grija. Si au sejururi de 9-12-14 nopti, exact cum ne dorim. Totul e sa gasim la niste preturi ok.

Ma intreb daca cei care merg prin agentiile de turism sunt doar cei ce nu-si pot lua mai multe zile de vacanta decat o saptamana odata. Pentru ca am aflat ca sunt facute oferte asa pentru ca asta se cere: doar o saptamana. pai din alea 7 zile, te odihnesti si simti ca esti in concediu 5. Noi nu am simtit nimic acum doi ani cand am optat pentru o astfel de varianta.

Acum am o tema de gandire: cum isi fac romanii vacanta, unde si daca reusesc sa gaseasca ceea ce vor, pentru bugetul lor si in perioada care le convine cel mai mult.