Olivier de Serres

 

Olivier de Serres

          Se spune ca paradisul ar fi acel loc in care exista politisti britanici, mecanici germani, bucatari francezi, iubiti italieni si guvernanti elvetieni. Numai ca la francezi as mai adauga si agricultori, asta dupa ce am citit despre Olivier de Serres. De citit, am citit in urma cu mai bine de trei ani, am si scris despre el dar dintr-o eroare, prima parte a articolului s-a sters. Asa ca azinoapte dupa o zi de crapat lemne i-a venit timpul sa il rescriu :-)

            Pe cand locuiam in Germania, ma tot intalneam frecvent cu nume  frantuzesti (de exemplu Magin, Vaillant, Benz, Faberge, LeFever, Guy) si ii intrebam daca sunt francezi. Majoritatea imi raspundeau ca nu sunt, dar ca inaintasii lor au fost hugenoti fugiti din Franta care s-au stabilit in regiunile Palatinatului Inferior. Ii mai intrebam cine au fost hughenotii, dar la aceasta intrebare ii pierdeam ... nu mai stiau sa imi raspunda. Apropos, am avut si noi in Romania un descendent hugenot in persoana lui Angel Saligny. Daca numele amintite va spun ceva, inseamna ca veti intelege ce vreau sa spun. Daca ar fi sa concentrez in cate-va cuvinte ce insemna pentru mine hugenot as folosi expresia frantuzeasca "creme de la creme", tot ce a avut mai bun Franta, dar din pacte nu a stiut sa se foloseasca de ei si fie i-a exterminat fie i-a alungat. Asa se face ca astazi urmasii lor se gasesc imprastiati pe toata suprafata globului, din Rusia (cazul Faberge) pana in America. Nu incerc sa fac lobi pentru hugenoti ci as vrea sa il prezint in continuare pe unul dintre ei care m-a impresionat (si inspirat) foarte mult. Si cu siguranta dupa ce ii veti citi viata veti intelege mai bine, cine au fost hugenotii.

               Ne aflam in luna august a anului 1578, si mai bine de 30 de ani, de la dangatul clopotului din noaptea Sfantului Bartolomeu, Franta nu a mai avut somn si liniste ci a fost sfasiata si ravasita de razboaie interne. Asta s-a intamplat si in Villeneuve unde traia linistita si in pace o comunitate de hugenoti, pana intr-o zi cand catolicii au venit si aici si au masacrat cati-va dintre ei iar pe restul i-au alungat. Olivier (care facea si el parte din comunitatea hugenota) nu era un om care sa stea de-o parte si probabil datorita inflacararii tineretii, ia si el parte la represalii. Dar curand isi da seama ca nu aceasta este solutia. Solutia lui Olivier era la Pradel.

              Campurile Frantei sunt intr-o stare de oribil abandon  si, dintr-o data cei mai intelepti simt cum li se strange inima si ii cuprinde groaza: ce va manca poporul acesta maine ?" Olivier face parte dintre inteleptii acestia.

               Impreuna cu oamneii lui se retrage la mosia pe care o avea la tara, la Pradel. Face casa cat de cat locuibila. Intareste zidurile si doreste sa umple santurile de aparare cu apa. Dar de unde apa in plina luna august in acel tinut secetos ? Starea mosiei nu era cea mai buna, dar ce il mahnea cel mai tare era starea pamantului. 

Pamantul, pamantul sau, bunul pamant solid, durabil, lipsit de minciuni. O ce bine ar fi sa se dovedeasca docil, altfel se va lupta cu el si tot nu-i va da ultimul cuvant , pana nu va da tot ce e mai bun din el si va deveni roditor. Cu speranta si perseverenta incepe imblanzirea pamantului.

Dar de unde seminte - toate semintele au fost folosite pana la ultima pentru hrana oamenilor. Asa ca, cate-va zile mai tarziu dupa ce a imapartit cu grija treaba in gospodarie, Olivier isi inseuaza catarul si porneste plin de incredere spre munte. Din aceasta calatorie periculoasa, aduce o veste cu adevarat imbucuratoare. In schimbul a trei oi , a facut rost de samanta. Prima victorie a incapatanarii sale.

In interiorul gospodariei, ca si in exteriorul ei saracia a atins cote extreme. In plus locuitorii conacului se afla adesea sub amenintarea jafului si sau a atacurilor inopinate.

Cand vine iarna, Olivier se apuca sa scrie. Este una dintre maniile lui - sa noteze totul: calculele lui si munca indeplinita in fiecare zi. Scrie cum munceste, cu entuziasm, veselie si sinceritate. Isi consemneaza observatiile. Isi imagineaza experiente noi pe care sa le incerece: cum sa modifie o unealta, cum sa fabrice alta dupa un model vazut deja sau, pur si simplu, imaginat de el. Olivier are inzestrarea aceasta: de a simti intens nevoile pamantului sau ale fiecarui tip de sol sau de planta. Se gandeste mult la ele si apoi insira pe hartie scheme, planuri, proiecte. Veche obisnuinta de intelectual.

           Imediat ce va avea posibilitatea, va fabrica pluguri care sa desfunde in profunzime solul, grape noi, tavaluguri.. Semintele si balegarul se vor lipi bine de sol, in loc sa fie dus la vale de ploi. La punctul in care se afla acum, pierderea oricarei seminte este foarte importanta.

            In fond, agricultura in epoca aceea era foarte rudimentara. Din Antichitate pana atunci, nu se mai realizase vre-un progres. Bernard Palllisy, contemporan cu Olivier, s-a indignat de lucrul acesta.

"Armurieri" spunea el, schimba adesea forma halebardelor, a spadelor si a altor harnasamente, insa ignoranta din agriucultura este atat de mare, incat aceasta se practica in mod obisnuit dintotdeauna".                    Randamentul terenului era extrem de mic, mai ales pe solurile neproductive cum sunt majoritatea celor ale lui Olivier. Totusi, cand vine vara  observa ca parcelele ingrijte in mod special se dovedesc mai rodnice decat de obicei. 

              Inca o iarna plina de angoasa ca un cosmar ... Adesea, pe ascuns, stapanii rup de la ei ca sa le poata da copiilor si servitorilor o portie mai putin zgarcita.

Mintea lui Olivier este coplesita de aceasta obsesie: trebuie sa faca cumva, sa puna capat foamei! Trebuie ca oamenii sa manance! Trebuie ca pamantul sa rodeasca!                                                           Multe probleme - in aparenta, de nerezolvat - il agita si nu ii dau pace. Mai intai problema apei. Ar trebui sa aiba apa peste tot, pentru ca, timp de trei luni, Pradelul, dar si imprejurimile se transforma in desert. 

           Putin cate putin se contureaza si se impune o solutie indrazneata. Un curs de apa care curge din muntii Corions, Gazelul, curge pe la vest de domeniu, insa este asezat intr-un fel de rapa. Ar trebui captat mai sus, in locul unde, pe pamanturi invecinate, formeaza un mic bazin si adus printr-un canal pana la domeniu. Facand o intelegere amiabila cu vecinul sau, seniorul Mirabelului, Olivier va construi pe o lungime de proximativ 1000 de metri un magnific canal de aductie, sapat in sol, pardosit cu dale, care va merge mai inatai de-a lungul rapei, apoi, sosit la limita proprietatilor, va face o cotitura brusca spre casa. Acolo se va impartii in mai multe canalizari care alimenteaza adapatoarele, helesteul ratelor, gradina si pasunile. La inceputul lucrarilor, cate ironii va trebui sa suporte novicele nostru antreprenor! Insa apoi cata uimire!

           Hainele se uzeaza - si nu le pot inlocui. Marguerite (sotia lui) trebuie sa faca fata unor dificultati nemaiauzite. La toate acestea se mai adauga si iarna, care urmeaza dupa o ciuma. La conac viata continua sa dainue. Daca din punct de vedere material, oamenii vegeteaza, inima si spiritul sunt mai vii ca niciodata !

Continuarea o puteti citi aici

   

P.S. La data cand am scris pentru prima oara acest articol i l-am dedicat lui Wili Schuster, un "hugenot" de Transilvania care m-a inspirat prin viata si actiunile sale. De data aceasta il dedic din nou, post mortem, aceluiasi om de bine. Nu-mi doresc nimic mai mult, decat ca tara noastra, sa aiba cat mai multi oameni, care sa fie cum a fost el !

O familie de nota 10

Merita vizionat si dat mai departe.

Ben Carson

"Nevoia cea mai mare pe care o are lumea acum, este aceea de barbati - barbati care sa nu se lase cumparati sau vanduti, barbati care sa fie cinstiti si credinciosi in adancul sufeltului lor, barbati care sa nu se teama sa spuna lucrurilor pe nume, barbati a caror constiinta este la fel de bine orientata catre datorie, precum este acul busolei catre pol, barbati care vor lua pozitie neclintita pentru adevar chiar daca s-ar prabusi cerurile."

Ben Carson (numele intreg - Benjamin Solomon Carson) este un neurochirurg american de culoare foarte popular in SUA, dar mai putin cunoscut publicului romanesc.
Parintii sai au divortat inca de cand era foarte mic, iar mama sa a fost nevoita sa munceasca din greu pentru a-l creste pe el si pe fratele lui. Unul dintre secretele sucesului lui Ben a fost insasi mama lui care desi avea doar trei clase era o femeie foarte ambitioasa
si inteligenta. Pentru a nu trai din ajutor social (deoarece ea credea ca cine traieste din ajutor social nu isi va putea depasi niciodata conditia, ramanand in aceea situatie pentru tot restu vietii) avea cate 2-3 joburi, fapt pentru care trebuia sa plece inca de la 5 dimineata intorcandu-se acasa, uneori dupa miezul noptii. Ideea revolutionara care i-a venit mamei a fost aceea de a nu le mai permite baietilor ei sa se uite la televizor, decat cu un program foarte strict. In schimb trebuiau sa citeasca  2 carti pe saptamana carora sa le faca un rezumat, pe care mama il citea si il sublinea :-) desi baietii nu stiau ca mama nu prea putea citi :-) . Aceasta si multe altele au facut incet, incet ca perceptia de sine si perspectiva despre viata sa i se schimbe. Rezulatel muncii sarguincioase au dat roade in sensul ca ,
Ben a castigat o bursa la Yale Univeritym fapt care i-a deschis drumul spre o cariera de doctor.
Nu as vrea sa umplu pagina cu date biografice - o buna parte din cartile lui Ben Carson fiind traduse si in limba romana- Maini inzestrate, Gandeste cutezator, Imagine de ansamblu si Asuma-ti riscul.
Personal Ben Carson m-a influentat destul de mult in modul in acre privesc lucrurie astazi, a fost si continua sa fie un model penru mine. Eram copil cand am "devorat" cartile scrise de el. Cate-va idei pe care le-am desprins din cartile lui si care cred ca merita mentionate:
Primul lucru pe cate ar trebui sa si-l formeze cineva este o viziune sanatoasa despre lume si viata. Sa-ti pui tinte inalte la care sa muncesti din greu pentru a le putea realiza- cu alte cuvinte tu esti la carma vietii tale iar propriile alegeri si decizii sunt cele care iti influenteaza in cea mai mare parte viata. Cauta sa rezolvi problemele umbland la cauza nu la efecte.
Recent Ben Carson s-a retras din functia de neurochirurg, il apreciez pentru un fapt pe care extrem de putini oameni reusesc sa il faca - sa zica destul si sa se retraga in glorie.
Ben Carson ramane pentru mine un tip cu foarte mult bun simt, inteligenta si echilibru care poate deschide o pagina noua de istorie.
In continuare un documentar despre viata lui Ben:

Amintiri ... din epoca de aur

Nu este vorba despre filmul lui Cristian Mungiu, nici de vre-o reclama la emisiunea Iarta-ma :-) ci amintirile unei fetite pe nume Beatrice, respectiv ale unui coleg care intre timp a ajuns ziarist.
Merita vizionat.
Vizionare placuta.

Dr. Mikkel Hindhede

Dupa cum am promis, voi continua cu mai multe detalii despre doctorul Mikkel Hindhede, acest om deosebit care a facut enorm de mult bine tarii lui si de ce nu, omenirii. Experienta lui de viata poate fi inspiratoare atat tinerilor, cat si parintilor din zilele noastre. Sa ascultam ce povesteste el insusi:
"Cu toate ca tatal meu era taran, era socotit un om instarit. Poseda o extraordinara putere de munca, si muncea cu atata silinta, incat a transformat zone mlastinoase in pamant cultivabil. Sistemul de nutritie pe care l-am promovat de-a lungul vietii, il am in mare parte de la el. Cand eram copil, mancarea noastra se compunea din: 2 mese pe zi de cereale, uneori chiar 3, iar la pranz aveam cartofi din belsug cu o bucatica de slanina. Tatal meu a dat copiilor lui urmatorul sfat: Traiti simplu, nu fumati, nu beti niciun fel de alcool si nu faceti legaturi cu oameni care nu sunt ca voi."
Doctorul Hindhede, povesteste cat de usor i-a fost chiar in anii studentiei sa nu fumeze sau sa nu bea alcool, caci niciodata nu-si vazuse parintii facand asa ceva. Nu a luat parte la petrecerile studentesti cu bautura, mancare, fumat si pierderea noptilor. Se scula la 6 dimineata si programul de lucru incepea dupa ce parcurgea 1-2 km in aer curat. Niciodata nu lucra dupa 8 seara si nu pierdea noptile. Din aceasta cauza randamentul lui profesional a fost excelent, asa incat profesorii il considerau genial. "Eu stiu", spune el, "ca nu sunt un geniu, ci numai un om obisnuit care a inteles sa traiasca cu cumintenie".
Cu o asa stralucita calificare, doctorul Hindhede, nu ramane in oras ca medic, ci prefera sa profeseze la tara. Intelege de timpuriu ca viata in mijlocul naturii este singura care il poate vindeca pe om. Ajunge atat de cunoscut si iubit de oameni incat i se ofera un laborator in Copenhaga pentru cercetari in nutritie. Cartea lui "Sanatate printr-o hrana simpla si adevarata", devine cunoscuta in toata lumea. Cand a implinit 80 de ani si a fost sarbatorit in capitala tarii sale, doctorul Hindhede a declarat plin de umor unui jurnalist:
-150 de ani lungi, nici nu am baut alcool de nici un fel, si nici nu am fumat!
-150 de ani?, s-a mirat jurnalistul.
-Da, am calculat corect. Nici tatal meu, nici bunicul meu nu au fumat si nu au baut alcool.
Doctorul Hindhede a lasat urmatoarele reguli pentru pastrarea sanatatii:
"Daca un tanar m-ar intreba cum ar putea sa-si pastreze sanatatea, puterea de munca si sa se bucure cu adevarat de viata, i-as raspunde:
1. Gandeste ca hrana simpla ca painea completa, cartofii, untul, laptele, legumele si fructele, sunt cele mai sanatoase alimente. Chiar daca nu reprezinta toata alimentatia ta, sa constituie cea mai mare parte din hrana. Mananca cel mult de trei ori pe zi. Mananca incet si mesteca bine, si sa nu crezi ca daca te hranesti cu vegetale trebuie sa mananci mult, nu iti va face bine. Este adevarat ca se invata greu arta de a manca putin. Cel putin o jumtate de ora inainte de masa trebuie sa simti o foame adevarata. O zi pe saptamana sa nu mananci nimic, este benefic organismului, mai ales daca ai o profesie sedentara.
2. Nu fuma si nu te bucura de nicio bautura care are alcool. La fel straduieste-te sa nu bei cafea. Cea mai buna bautura este apa proaspata de izvor.
3. Mergi devreme la culcare si scoala-te devreme. Spala-te dimineata cu apa rece, iar apoi frectioneaza intregul corp cu o perie sau cu ceva aspru. Fa in asa fel, incat zilnic sa-ti pui muschii in miscare in aer curat (sport, lucru in gradina etc.). Daca nu ai aceasta posiblitate, sa faci plimbari lungi de 8-10 km mai ales in zilele cu soare. Ai treaba in celalalt capat al orasului, mergi pe jos, nu cu autobuzul sau tramvaiul.
4. Sa te obisnuiesti cu o temperatura scazuta, nu sta permanent langa soba. In aer curat nu trebuie sa fi foarte gros imbracat. Vara imbraca-te cat mai usor, cu lucruri din fire naturale. Gandeste-te ca soarele vindeca cele mai multe boli (n.m. in zilele noastre expunerea la soare trebuie facuta totusi cu precautie).
5. Pazeste cu strictete legile morale. Un barbat cu o singura femeie este mijlocul cel mai sigur pentru prevenirea bolilor sexuale, care pentru raspandirea lor au nevoie de trei persoane. Cand vor intelege oamenii in fine ca pe masura in care alearga dupa placeri, cu atat devin mai insetati de ele, si ca cea mai mare placere in viata este sa ramai sanatos la corp si la suflet! Intr-o astfel de sanatate nu mai exista alergarea dupa placerile artificiale. Sa-ti simti nervii si muschii plini de sanatate si forta de viata, aceasta este singura si adevarata placere a vietii, care nu lasa in urma nicio suferinta.
Sobrietatea si modul de viata modest, te vor face sa gasesti drumul spre fericire."
Ce fericiti sunt copiii carora parintii le dau un astfel de exemplu.

Desi sfaturile par demodate pentru zilele noastre, am convingerea ca efectul lor este acelasi. Echilibrul si cumpatarea sunt elemente pe care daca civilizatia actuala le-ar practica, ar evita multa suferinta si neplacere.
____________________________
*informatie preluata din cartea "Pentru ce atat de bolnavi?"

Abatele Pierre

Era prin 1912, la numai cateva luni dupa ce Titanicul se scufundase. In familia unui bogat negustor de matasuri din Lyon, se naste al cincilea copil, Henri. In ciuda intentiilor tatalui de a-l determina pe tanar sa-i urmeze calea, la 18 ani ... visand la o lume mai buna, acesta renunta la mostenire si se calugareste.
Al Doilea Razboi Mondial l-a scos din contemplare si l-a aruncat in valtoarea Rezistentei franceze. Acolo si-a primit pseudonimul "Pierre". Din locuinta sa din Grenoble, Pierre conduce un cuib de luptatori. De doua ori arestat a scapat de fiecare data, dupa ultima scapare este nevoit sa fuga in Algeria.
In 1945 "revolutionarul" este impins ca deputat in Adunarea Nationala Constituanta. Dezgustat de politica, in 1950 isi da demisia din Parlamentul Frantei.
Gasise ceva mai bun de facut: la data aceea , Parisul misuna de oameni ai strazii lipsiti de toate. Abatele Pierre s-a dedicat ajutorarii lor.
Iarna lui 1954 a fost una cumplit de geroasa. In fiecare noapte in Paris mureau cam 2000 de oameni degerati. Abatele nu mai poate suporta. Rosteste la radio un apel fulminant catre parizieni. Peste noapte, se naste "insurectia bunatatii". In cateva zile se strang 500 de milioane de franci si apar volunatrii! Luat pe nepregatite de sarcina imensa a distributiei, Pierre pune la cale cel mai inspirat sistem: ii organizeaza pe cersetori, ca sa-i ajute pe cersetori. Metoda da roade.
Vazandu-se deodata utili, vagabonzii s-au facut oameni de treaba.
Dupa ce a trecut iarna , Pierre ii organizeaza in echipe si ii trimite prin tot Parisul sa stranga sticle. Pe altii mai voinici, ii echipeaza sa transforme din ruine ... un depozit, unde sa fie sortate sticlele. Asa s-a nascut Societetea Emaus, in care cersetorii ii salveaza pe cersetori. Modelul s-a extins si peste hotare in peste 42 de tari (Beirut 1959, colonia de leprosi Vellore, din India 1971).
In 1992 a fost medaliat cu Legiunea de onoare. De asemenea, pentru stradaniile sale de a face lumea mai buna, ani de-a randul a fost votat cel mai popular om din Franta. Abia in 2003, a fost intrecut de ... fotbalistul Zidane. Spune si asta ceva despre "evolutia societatii" ...
Desi cu o viata riscanta, scapat ca prin urechile acului de nenumarate nenorociri, printre care un accident aviatic (1950) si un grav naufragiu (1963), Pierre - ca si altii care "isi pierd viata pentru Isus" atinge pragul longevitatii, moare la nouazeci si patru de ani (22 ianuarie 2007). In ciuda personalitatii sale controversate Pierre, a lasat in urma ceva ... a facut ceva pentru semeni ...
Pare pe dos. Dar oamenii care au iubit cel mai mult Imparatia de sus, sunt cei care au facut cel mai mult pentru lumea de jos.
De fapt asta si este esenta adevaratului crestinism ...
_____________________
material care apartine d-nului profesor Lucian Cristescu

Crucea insangerata

Cu vreo doi ani in urma am ajuns in Geneva, orasul lui Calvin si a altor cativa oameni de calibru, care au lasat ceva benefic in urma lor. Printre locurile pe care le-am vizitat se afla si unul care are legatura cu ce voi scrie in continuare.
Desi stiam istoria lui Henry Dunant, modul in care a povestit-o aseara, profesorul Lucian Cristescu, m-a entuziasmat atat de mult incat nu am putut sa ma abtin sa nu o impartasesc si pe glob (blog:-)
Personajul despre care am amintit s-a nascut in Geneva in 1829, intr-o familie destul de bine asezata. Dedicarea neobosita a parintilor pentru orfani si amarati a adancit sensibilitatea baiatului.
La optsprezece ani, Dunant a devenit membru al Societatii Caritabile. Fiind plin de initiativa a infiintat "Societatea de marti" un cerc de tineret care se strangea pentru studiul Bibliei si binefaceri la azil, orfelinat, puscarie ... Dar preocuparile caritabile i-au furat timpul pentru scoala, fapt pentru care Dunant a fost exmatriculat.
Tatal sau s-a oferit sa-l ajute, si datorita spiritului sau si a inteligentei a ajuns negustor, bancher si a infiintat mai multe companii ... (chiar pana in indepartata Algerie).
Pentru a-si clarifica niste situatii juridice (referitoare la Algeria - care atunci era sub francezi), Dunant a trebuit sa mearga in audienta la Napoleon al III-lea, care era in plin razboi cu Austria, pe frontul de la Solferino.
Providenta a facut sa ajunga acolo exact pe 24 iunie 1859, ziua macelului.
Pe campul de lupta zaceau 38.000 de morti si raniti. Atmosfera de iad l-a socat pe Dunant. In cateva ore a luat initiativa si a organizat populatia civila din oras. Pentru ca nu aveau nimic, Dunant a cumparat tot: de la consumabile sanitare, pana la corturi-spital. Zi si noapte a indemnat pe cetateni sa-i trateze pe raniti fara deosebire: Tutti fratelli !
Ajuns acasa, Dunant a dat glas poverii sufletesti in cartea Amintiri de la Solferino, pe care a distribuit-o personalitatilor Europei. Cartea a cazut si in mana unui jurist de la Societatea Caritabila din Geneva, care a prins ideea si l-a ajutat sa infiinteze societatea visata. Astfel pe 17 februarie 1863, s-a nascut Comitetul International al Crucii Rosii (adica insangerata), care, chiar in acelasi an avea sa coopteze 12 state membre.




Implicarea sa totala in cauza umanitara, i-a atras falimentul. Cu datorii la banci, Dunant a fost condamnat de Tribunalul din Geneva pentru "afaceri oneroase".
Denigrat inaintea societatii si chiar exclus din Comitetul Crucii Rosii, Dunant paraseste Geneva pentru totdeauna. Va ramane vesnic calator, urmarit de creditori si sustinut doar de cativa prieteni. In cele din urma se va refugia intr-un azil.
Rareori razbuna providenta atat de prompt nedreptatile. Prietenii sai au continuat sa-i popularizeze ideile si numele ... iar treptat, cu trecerea anilor Dunant a recapatat respectul lumii.
In 1901, un comitet norvegian proaspat infiintat a ajuns sa ia in discutie personalitatea care a contribuit cel mai mult la cauza pacii. Dupa multe tatonari, majoritatea l-a votat pe batranul de saptezeci si trei de ani.
Astfel Henry Dunant a devenit detinatorul primului Premiu Nobel pentru Pace din istorie.
Dunant nu a folosit in scop personal niciun cent din cei 104.000 de franci elvetieni. I-a destinat caritatii, iar el a ramas mai departe la azil. A murit cu intrebarea: "Incotro se indreapta omenirea ?".
__________________________________________
informatii preluate din prelegerea domnului profesor Lucian Cristescu "Incepe sa traiesti"
cei care vor sa vizioneze aceste emisiuni o pot face aici online, inregistrare.
O prelegere foarte buna pentru cei interesati de subiectul sanatatii Taramul longevivilor
merita vizionata
Speranta de viata ar creste imens, daca verdeturile ar avea miros de carnati
:-))) (Doug Larson)

Eroina din Gherla

Avea 15 ani, era elevă şi locuia în apropierea închisorii de la Gherla. În fiecare zi când mergea şi se întorcea de la şcoală, trecea prin faţa ferestrelor cu zăbrele şi se simţea privită de cei închişi. O dată, fără să-i vadă, a fluturat spre ei o batistă, şi dintre toate gratiile, i-au răspuns batiste fluturând. A reuşit să facă rost de la un impiegat de mişcare de alfabetul Morse, l-a învăţat şi a intrat în dialog cu deţinuţii, transmiţând de la geamul camerei ei semnale. Deţinuţii i-au transmis numele şi adresele soţiilor şi a început să le trimită acestora cărţi poştale, ilustrate în care le anunţa să vină la Gherla, la cimitirul catolic de sub zidurile închisorii, la o anumită oră când soţii închişi, şi preveniţi la rândul lor, le puteau vedea. Cărţile poştale le punea în cutii din Dej sau Huedin. Ingeniosul mecanism a funcţionat nebănuit, aducând puţină bucurie în tragedia unor familii. În cele din urmă a fost prinsă şi condamnată la 7 ani de închisoare. Era cea mai tânără deţinută, deţinuţii care nu ştiau cum o cheamă îi spuneau „îngerul păzitor”, avea acum 17 ani şi se numea Gertrud Bader.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Sighet

Articol preluat de pe: http://gorbanescu.blogspot.com/2009/01/ngerul-pzitor.html

Fotocopii provenite de la Institutul de investigare a crimelor comunismului:

Gustav Adolf

Printre cătările mele intelectuale se află și aceea a observării în istorie a cauzei și efectului. Unii autori precum Arnold Toynbee sau Neagu Djuvara m-au ajutat să înțeleg că exista anumite legi sau clișee care acționează și în cadrul istoriei. Nu am speranțe că se mai poate face ceva la nivel macro (național) de aceea nu sunt nici pe departe tentat să intitulez articolul "Soluții pentru România" . Totuși cred că la nivel individual se poate face ceva - iar internetul pe lângă toate relele pe care le aduce (cronofagia) și altele, are și posibilitatea de a influența extrem de mult. În speranța că cel puțin voi reuși să vă îmbogățesc cultura generală sau cine știe poate chiar să va influențez (în sens pozitiv :-), doresc să vă prezint o serie de oameni care nu au ținut umbră degeaba pământului pe care au călcat și care pe mine m-au fascinat.
Ordinea este aleatorie.
Aș începe cu Gustav Adolf, cel care a fost pentru suedezi cam ce a fost Ștefan cel Mare " și Sfânt" pentru români. De fapt la rândul său a fost denumit în popor "cel Mare".
Gustav are parte de o educație extrem de solidă (îl are drept mentor pe John Skytte). Nu doar că educația este solidă dar și riguroasă, astfel tânărul este obligat ca încă de la vârsta de 11 ani să participe la ședințele Consiliului de Stat și la primirea delegațiilor din străinătate.
La doar 17 ani urcă pe tron (în 1611). De la tatăl său primește 2 țări Suedia și Finlanda, dar mai primește moștenire și trei războaie de "rezolvat", cu Danemarca, Polonia și Rusia.
Contemporanii lui îl descriu ca pe un " Creștin pios, adept al luteranismului, (care) face dovada unei profunde cucernicii și se pretinde a fi luminat de cuvântul Evangheliei"
În mod surprinzător reușește ca în mod sistematic să oblige țările beligerante să încheie tratate de pace cu Sudia (cu Danemarca în 1613, cu Rusia în 1617) transformând Marea Baltică într-un "lac" suedez.
Gustav are parte de un cancelar devotat interesului public - Axel Oxenstierna, care-l va susține în toate acțiunile sale.
" Suedia secolului al XVII-lea este o țară eminamente rurală, iar o mare parte a teritoriului său, Finlanda, acuză o considerabilă înapoiere. Numeroase produse trebuie importate din Europa continentală, iar economia este caracterizată de o slăbiciune pe care Gustav Adolf reușește să o atenueze grație principalei materii prime a țării: fierul apreciat în străinătate în special în Anglia. Sub conducerea unui calvinist din Liege pe nume Louis de Geer, exploatarea minieră a fierului și cuprului este reorganizată, iar metalurgia suedeză cunoaște o dezvoltare considerabilă. Artizanii acestui miracol economic, proprietarii turntoriilor, sunt supuși cu 1637 unui control strict al producției, fiind totodată obligați să marcheze fiecare piesă realizată, pentru a putea fi urmărit mai eficient nivelul calitativ. Câți-va ani sunt suficienți pentru a transforma metalurgia într-unul dintre principalele atuuri ale economiei suedeze în plin avânt, fapt care favorizează creșterea fără precedent a exporturilor".
Printre numeroasele pasiuni pe care le am este și cea legată DIY (Do it Yourself). Aceasta se legă și de cumpărarea de diverse unelte ... și fiindcă sunt sărac caut ca aceste unelte să fie de calitate. Surprinzător cele mai calitative unelte (pe care le-am găsit eu) sunt cele suedeze. Se pare că au rămas în top vre-o 400 de ani.
As dori să vă prezint câte-va dintre ele:


Este vorba despre niște topoare suedeze Granshors Bruks - hand made, din oțel suedez, care sunt prelucrate de același meseriaș de la capo al fine.



De exemplu acesta este un topor de pădure produs de Mattias Matteson





Pe când acesta este un topor de tâmplărie produs de Kjell-Ake Sjolund.
Nu știu dacă legea promulgată în 1637 mai este în vigoare ... dar ei mai continuă să marcheze fiecare unealtă în parte (cel puțin cei de la Gransfors Bruks) și să facă cele mai bune topoare din lume.


Sunt extrem de multumit de aceste unelte. Nu spun lucrul acesta pentru a face reclamă firmei Gransfors Bruks ci pentru a prelua de la ei o etică ... o etică a muncii.

Fierul este materia primă și pentru ridicarea Suediei ca putere militară. "Deși dorește pacea (ca să ai pace, de multe ori trebuie să te pregătești pentru război :-), Gustav-Adolf este un rege războinic care a înțeles de timpuriu, pe câmpul de luptă, necesitatea unei armate disciplinate și eficiente". El a modificat radical tactica de luptă preferând liniile ușoare și mobile renunțând la greoaiele regimente de lăncieri. "Pe lângă cavaleria muschetarilor, arma vedetă a trupelor li Gustav-Adolf devine artileria, modernizată și regrupată în unități independente".
În 1630 Gustav împreună cu trupele sale care nu numărau mai mult de 40000 de soldați debarca în Pomerania și pornește împotriva armatelor Sfintei Ligi, distrugându-le una câte una și eliberând regatele protestante.
"În lucrarea sa Discurs asupra bătăliei de la Lutzen, tipărită pentru prima data în 1633, Francois La Mothe Le Vayer se lansează într-o critică acerbă a regilor de cabinet, fiind trup și suflet de partea suveranului suedez, căruia îi schițează un portret de perfect monarh-războinic. Ca un Hercule suedez, Gustav-Adolf și-a dovedit curajul în luptă, depășind obstacole. Fără a cunoaște teama, suveranul se aruncă vitejește în focul luptei, spre a-i apăra pe cei în nevoie și deopotrivă pe cei care-i cer acest lucru. Înainte de Lutzen, primise deja în bătălii treisprezece glorioase răni pe trup, dar acum un foc de muschetă îi sapă mormântul în câmpul de bătaie".


Sursă: Personalități care au schimbat istoria lumii - La Rousse.