Metoda de plantarea Ellen G. White sau Blueprint

Ellen Gould Harmon s-a casatorit cu James White (membru dintr-o familie veche de puritani: primul copil englez nascut pe MAYFLOWER in portul Massachusetts a fost un inaintas de-al lui, pe nume Peregrine White nascut noiembrie 1620, deci am putea spune primul american). Dupa casatorie, Ellen G. White a fost cunoscuta ca un prolific autor , scriind peste 40 de carti si 5000 de articole din diverse domenii - spiritualitate, istorie, sanatate, educatie etc. De asemenea a fost o figura marcanta in promovarea vegetarianismului in America, ea platindu-i studiile lui Harvey Kellogg cel care va face populare cerealele de la micul dejun (Kellogg's). Pentru toate acestea si multe altele a fost incadrata de Institutul Smitsonian drept unul dintre cei mai importanti 100 de americani din toate timpurile.

Ellen G. White nu descrie propriuzis metoda si pasii pentru plantarea pomilor . Singura referinta este: "In timp ce ne aflam in Australia, am adoptat planul de a sapa santuri adanci si de a le umple cu ingrasaminte pentru a creea un sol bun. Am facut acest lucrul pentru cultivarea rosiilor, portocalilor, lamailor, piersicilor si strugurilor.

Omul de la care am cumparat piersicii mi-a spus ca i-ar placea sa vada cum ii plantam. Atunci, i-am cerut sa ma lase sa ii arat ce mi-a fost descoperit intr-o viziune in timpul noptii cu privire la felul in care trebuie sa fie plantati. I-am cerut omului pe care il angajasem sa sape o groapa adanca in pamant, sa puna un pamant bun de calitate, apoi pietre si din nou pamant bun. Dupa aceea, el a pus straturile de pamant si ingrasamant, pana cand groapa a fost umpluta. I-am spus gradinarului ca plantasem pomi in acest fel in solul stancos din America, El mi-a zis: -Nu ai nevoie de nici o lectie de la mine cu privire la plantarea pomilor-.

Recoltele noastre au fost un mare succes. Piersicii au rodit din belsug fructele cele mai frumos colorate si cu aroma cea mai delicioasa pe care o gustasem vreodata. Am cultivat piersici galbene mari si alte varietati, struguri, caise, nectarine si prune" (scrisoarea 350. 1907)

Cel care a popularizat aceasta metoda de plantare pe care a mai denumit-o si Blueprint (tradus din engleza schita, plan) a fost Lynn Hoag.

Pe cand traia in India ca si copil, a prins pasiune pentru agricultura, asa ca atunci cand s-a intors in America in jurul varstei de 13 ani a participat la un curs de gradinarit  sustinut de Herbert Clarence White (nepotul Ellenei G. White). Herbert Clarence White a plantat mai multi pomi pentru bunica lui prin aceasta metoda. Daca Herbert Clarence a avut informatii de parima mana, de la  Lynn Hoag informatiile sunt la a doua mana. De ce spun lucrul acesta. In prima imagine pe care am postat-o apare la un moment data un cilindru pentru aer. Nu vad sesnsul acestuia. La o adncime de peste 30 cm bacteriiile care sunt prezente sunt anaerobe iar oxigenul nu le-ar ajuta cu nimic, dimpotriva. In schite mai vechi pe care le-am vazut, la aceea adncime era pusa o piatra, lucru pe care si eu il pun.

Lynn Hoag - copaci plantati in aceeasi zi - cel din stanga dupa metoda Ellen G White, cel din dreapta dupa metoda conventionala

Pentru cunoscatorii de engleza este plin internetul de diverse variante de plantare pe metoda aceasta, eu voi prezenta in continuare varianta mea adaptata la conditiile, cunostiintele si observatiile mele.

Se recomanda ca groapa de plantare sa fie de 1 m/1m adica "excavezi" un metru cub. Anul trecut am facut 11 astfel de gropi, ... dupa aceea am zacut cate-va zile :-). Fiind o vara si toamna secetoasa, literalmente am fisurat o cazma Fiskars din cauza duritatii solului. De aceea recomand sa asteptati o ploaie sau bagati apa in caz ca pamantul devine din ce in ce mai dur. Orcum eu recomand sa faceti gropile din timp si sa le umpleti cu apa frecvent pentru a exista o rezerva in zona respectiva. Daca ai de plantat o livada si sapi la dimensiunea asta eu recomand un mini escavator, sau in caz ca sapi manual, gropi mai mici ... gandeste-te ca trebuie sa le si umplii inapoi (cu pamant bun).

Cu cat groapa estre mai aproape de dimensiunea aceasta este mai bine, ideal este un metru pe un metru. Tatal meu traieste nu departe de mine, deci sunt cam aceleasi conditii climatice. La mine profilul solului este unul lutos (la suprafata este un sol foarte fertil care coboara pana la 40 cm) la el este un sol nisipos  care nu este la fel de bogat ca si al meu. Cu toate acestea pomii plantati acolo in mod normal se dezvolta mai mult si mai repede din cauza faptului ca radacinile se dezvolta mai bine, ne fiind obstructionate de pamantul dur, lutos. Deci oferind un spatiu generos de dezvoltare cu un sol aerat si bogat, pomul va avea toate conditiile de a creste ... daca este pus intr-o zona insorita si udat constant. Daca locul nu este ales bine (umbra sau aproape de copaci mari)  si nu este udat degeaba ai depus efortul sa il plantezi dupa metoda aceasta.

Eu cand plantez fac gropile patrate - de ce? dupa faza de anul trecut cu fisurarea cazmalei am realizat ca in caz ca este seceta pomul sta de fapt ca intr-un ghiveci. Uitati-va la plantele pe care le scoateti din ghivece rotunde - radacinile merg in spirala spre partea de jos - fapt care necesita mult mai mult timp. Pe de alta parte plantele crescute in ghivece patrate, cand radacina da de perete coboara direct in jos - iar ideea este ca planta sa-si infiga radacinile cat mai repede in solul profund acolo unde se afla in mod normal mai multa apa.

I.

Pe fundul gropii eu presar cenusa si ar fi ideal si lemn ars (carbune) - cea ce englezii numesc bio charchoal. Il pun pe fundul gropii din mai multe motive: 1. s-a constatat ca este un mediu deosebit de bun pentru coloniile de bacterii, datorita suprafetei ample in care bacteriile pot coloniza, si eu cred ca si datorita mediului - C face parte din cele 4 elemente vitale vietii (deci si plantelor) alaturi de Hidrogen, Oxigen si Azot. V-ati intrebat de ce solul fertil in mare parte e negru ? Pentru mai multe studiati despre Terra Preta.

2. Pun la aceea adancime pentru a nu intra in contact cu radacinile, in contact direct cu radacinile le arde.

3.Carbunele atat in organism cat si in afara lui este un absorbant atat pentru elemente bune cat si rele - de exemlu in caz de intoxicatie sau chiar otravire folositi (inghititi) carbune vegetal, la rani exterioare se poate pune pe rana deschisa, dar daca intra sub piele exista riscul de a ramane tatuat. In acelasi fel toti nutrientii care sunt spalati de apa si transportati de spre fundul gropii sunt tinuti captivi de acest carbune, carbune/cenusa care in sine si el are o multime de minerale. Iar cand vor ajunge la aceea adancime radaciniile vor da de o rezerva consistenta de minerale.

De semenea eu am mai pus tot felul de roci calcaroase pe care le-am gasit intr-o fantana sapata anul acesta la adancimea de 4-6 m.

II.

Pasul al doilea este sa pun pamantul de sub/din jurul unui pom batran. Acest pamant are tot felul de bacterii benefice, micro organisme, nutrienti, posibil si micoriza. Toate acestea ajuta la procesarea nutrientilor din sol in acelasi mod in care bacterile din stomacul nostru ne ajuta la asimilarea hranei.

Dupa aceasta pun Domolita (Calciu si Magnesiu), drept fertilizant si in acelasi si dezinfectant pentru eventualele boli care ar putea proveni de la copacul batran.

Pasul urmator este sa ma duc la "mina de aur a gospodariei", Aici am o groapa de cati-va metrii patrati in care depozitez materia vegetala si resturi animale iar bacteriile lucreaza pentru mine si transforama toate acestea in "aurul negru" pe care il cern din doua motive - unul pentru a fii cat mai afanat iar al doilea pentru a indeparta larvele acestea care altfel s-ar delecta cu radacinile fragede ale pomilor proaspat plantati.

III.

Tot acum pun si plasa anti soareci si adaug superfosfatul, cel care este responsabil cu dezvoltarea radacinilor. In interiorul plasei adaug compostul iar chiar inainte de a introduce radacinile adaug o piatra care sa actioneze ca o ancora. Cand copacul va creste isi va infasura radacinile in jurul acestui punct fix care ii ofera rezistenta si de ce nu, hrana.

In acelasi timp pun pietrele de care spunea si Ellen G. White in jurul plasei pentru a oprii soarecii in caz ca intentioneaza sa coboare (desi in mod normal cand dau de un obstacol sub pamant ei urca). Mai adaug si praf de Zeolit, o roca vulcanica macinata care are multe minerale.

Produsul final arata cam asa. Este un mar Gustav durabil, plantat 15 noiembrie 2024. Daca veti trece prin Gherdeal il veti putea vedea, eventual masura :-) , e plantat in fata portii. I-am pus plasa anti caprioare deoarece o parte din pomii plantati anul trecut dupa metoda aceasta au fost rosi de caprioare ... si dupa ce muncesti atat nu iti mai arde sa ii vezi din nou rosi.

Vedere din strada

Spre final inca cate-va sugestii: cautati sa orientati portaltoiul spre SUD ca in imagine, dar pozitionat putin mai sus decat cel din imagine

Nu bagati materie vegetala sau gunoi de grajd (trebuie sa aiba minim 2 ani) nedescompus pe langa radacina pomului. Eu sfatuiesc sa nu bagati gunoi la pomii tineri iarna, ii puteti omora. De cand intra in vegetatie puteti sa le dati ingrasaminte animale/macerate. In perioada de repaus eu le dau doar ingrasaminte minerale ca cele amintite in articol. 

In caz ca e o zona cu panza freatica aproape de nivelul solului asiguati un drenaj bun radacinilor pomilor.

Pentru o dezvoltare mai buna a radacinilor eu am bagat in sol o teava pe unde irig direct la radacina, nu e recomandat sa tii teava asta mai mult de 2 ani. Iarna o sigilez ca frigul sa nu afecteze radacinile.

Cea mai buna perioada pentru plantare este toamna !

Inchei cu un gand din Biblie care imi vine in minte de multe ori cand trec pe langa pomi:

"Doamne, i-a raspuns vierul, - mai lasa -l si anul acesta; am sa-l sap de jur imprejur si am sa-i pun gunoi la radacina" Luca 13:8.

Olivier de Serres

 

Olivier de Serres

          Se spune ca paradisul ar fi acel loc in care exista politisti britanici, mecanici germani, bucatari francezi, iubiti italieni si guvernanti elvetieni. Numai ca la francezi as mai adauga si agricultori, asta dupa ce am citit despre Olivier de Serres. De citit, am citit in urma cu mai bine de trei ani, am si scris despre el dar dintr-o eroare, prima parte a articolului s-a sters. Asa ca azinoapte dupa o zi de crapat lemne i-a venit timpul sa il rescriu :-)

            Pe cand locuiam in Germania, ma tot intalneam frecvent cu nume  frantuzesti (de exemplu Magin, Vaillant, Benz, Faberge, LeFever, Guy) si ii intrebam daca sunt francezi. Majoritatea imi raspundeau ca nu sunt, dar ca inaintasii lor au fost hugenoti fugiti din Franta care s-au stabilit in regiunile Palatinatului Inferior. Ii mai intrebam cine au fost hughenotii, dar la aceasta intrebare ii pierdeam ... nu mai stiau sa imi raspunda. Apropos, am avut si noi in Romania un descendent hugenot in persoana lui Angel Saligny. Daca numele amintite va spun ceva, inseamna ca veti intelege ce vreau sa spun. Daca ar fi sa concentrez in cate-va cuvinte ce insemna pentru mine hugenot as folosi expresia frantuzeasca "creme de la creme", tot ce a avut mai bun Franta, dar din pacte nu a stiut sa se foloseasca de ei si fie i-a exterminat fie i-a alungat. Asa se face ca astazi urmasii lor se gasesc imprastiati pe toata suprafata globului, din Rusia (cazul Faberge) pana in America. Nu incerc sa fac lobi pentru hugenoti ci as vrea sa il prezint in continuare pe unul dintre ei care m-a impresionat (si inspirat) foarte mult. Si cu siguranta dupa ce ii veti citi viata veti intelege mai bine, cine au fost hugenotii.

               Ne aflam in luna august a anului 1578, si mai bine de 30 de ani, de la dangatul clopotului din noaptea Sfantului Bartolomeu, Franta nu a mai avut somn si liniste ci a fost sfasiata si ravasita de razboaie interne. Asta s-a intamplat si in Villeneuve unde traia linistita si in pace o comunitate de hugenoti, pana intr-o zi cand catolicii au venit si aici si au masacrat cati-va dintre ei iar pe restul i-au alungat. Olivier (care facea si el parte din comunitatea hugenota) nu era un om care sa stea de-o parte si probabil datorita inflacararii tineretii, ia si el parte la represalii. Dar curand isi da seama ca nu aceasta este solutia. Solutia lui Olivier era la Pradel.

              Campurile Frantei sunt intr-o stare de oribil abandon  si, dintr-o data cei mai intelepti simt cum li se strange inima si ii cuprinde groaza: ce va manca poporul acesta maine ?" Olivier face parte dintre inteleptii acestia.

               Impreuna cu oamneii lui se retrage la mosia pe care o avea la tara, la Pradel. Face casa cat de cat locuibila. Intareste zidurile si doreste sa umple santurile de aparare cu apa. Dar de unde apa in plina luna august in acel tinut secetos ? Starea mosiei nu era cea mai buna, dar ce il mahnea cel mai tare era starea pamantului. 

Pamantul, pamantul sau, bunul pamant solid, durabil, lipsit de minciuni. O ce bine ar fi sa se dovedeasca docil, altfel se va lupta cu el si tot nu-i va da ultimul cuvant , pana nu va da tot ce e mai bun din el si va deveni roditor. Cu speranta si perseverenta incepe imblanzirea pamantului.

Dar de unde seminte - toate semintele au fost folosite pana la ultima pentru hrana oamenilor. Asa ca, cate-va zile mai tarziu dupa ce a imapartit cu grija treaba in gospodarie, Olivier isi inseuaza catarul si porneste plin de incredere spre munte. Din aceasta calatorie periculoasa, aduce o veste cu adevarat imbucuratoare. In schimbul a trei oi , a facut rost de samanta. Prima victorie a incapatanarii sale.

In interiorul gospodariei, ca si in exteriorul ei saracia a atins cote extreme. In plus locuitorii conacului se afla adesea sub amenintarea jafului si sau a atacurilor inopinate.

Cand vine iarna, Olivier se apuca sa scrie. Este una dintre maniile lui - sa noteze totul: calculele lui si munca indeplinita in fiecare zi. Scrie cum munceste, cu entuziasm, veselie si sinceritate. Isi consemneaza observatiile. Isi imagineaza experiente noi pe care sa le incerece: cum sa modifie o unealta, cum sa fabrice alta dupa un model vazut deja sau, pur si simplu, imaginat de el. Olivier are inzestrarea aceasta: de a simti intens nevoile pamantului sau ale fiecarui tip de sol sau de planta. Se gandeste mult la ele si apoi insira pe hartie scheme, planuri, proiecte. Veche obisnuinta de intelectual.

           Imediat ce va avea posibilitatea, va fabrica pluguri care sa desfunde in profunzime solul, grape noi, tavaluguri.. Semintele si balegarul se vor lipi bine de sol, in loc sa fie dus la vale de ploi. La punctul in care se afla acum, pierderea oricarei seminte este foarte importanta.

            In fond, agricultura in epoca aceea era foarte rudimentara. Din Antichitate pana atunci, nu se mai realizase vre-un progres. Bernard Palllisy, contemporan cu Olivier, s-a indignat de lucrul acesta.

"Armurieri" spunea el, schimba adesea forma halebardelor, a spadelor si a altor harnasamente, insa ignoranta din agriucultura este atat de mare, incat aceasta se practica in mod obisnuit dintotdeauna".                    Randamentul terenului era extrem de mic, mai ales pe solurile neproductive cum sunt majoritatea celor ale lui Olivier. Totusi, cand vine vara  observa ca parcelele ingrijte in mod special se dovedesc mai rodnice decat de obicei. 

              Inca o iarna plina de angoasa ca un cosmar ... Adesea, pe ascuns, stapanii rup de la ei ca sa le poata da copiilor si servitorilor o portie mai putin zgarcita.

Mintea lui Olivier este coplesita de aceasta obsesie: trebuie sa faca cumva, sa puna capat foamei! Trebuie ca oamenii sa manance! Trebuie ca pamantul sa rodeasca!                                                           Multe probleme - in aparenta, de nerezolvat - il agita si nu ii dau pace. Mai intai problema apei. Ar trebui sa aiba apa peste tot, pentru ca, timp de trei luni, Pradelul, dar si imprejurimile se transforma in desert. 

           Putin cate putin se contureaza si se impune o solutie indrazneata. Un curs de apa care curge din muntii Corions, Gazelul, curge pe la vest de domeniu, insa este asezat intr-un fel de rapa. Ar trebui captat mai sus, in locul unde, pe pamanturi invecinate, formeaza un mic bazin si adus printr-un canal pana la domeniu. Facand o intelegere amiabila cu vecinul sau, seniorul Mirabelului, Olivier va construi pe o lungime de proximativ 1000 de metri un magnific canal de aductie, sapat in sol, pardosit cu dale, care va merge mai inatai de-a lungul rapei, apoi, sosit la limita proprietatilor, va face o cotitura brusca spre casa. Acolo se va impartii in mai multe canalizari care alimenteaza adapatoarele, helesteul ratelor, gradina si pasunile. La inceputul lucrarilor, cate ironii va trebui sa suporte novicele nostru antreprenor! Insa apoi cata uimire!

           Hainele se uzeaza - si nu le pot inlocui. Marguerite (sotia lui) trebuie sa faca fata unor dificultati nemaiauzite. La toate acestea se mai adauga si iarna, care urmeaza dupa o ciuma. La conac viata continua sa dainue. Daca din punct de vedere material, oamenii vegeteaza, inima si spiritul sunt mai vii ca niciodata !

Continuarea o puteti citi aici

   

P.S. La data cand am scris pentru prima oara acest articol i l-am dedicat lui Wili Schuster, un "hugenot" de Transilvania care m-a inspirat prin viata si actiunile sale. De data aceasta il dedic din nou, post mortem, aceluiasi om de bine. Nu-mi doresc nimic mai mult, decat ca tara noastra, sa aiba cat mai multi oameni, care sa fie cum a fost el !

Jurnal de gradina

Solul este asa de important incat numele primului om - Adam, provine din termenul evreiesc "adamah" care inseamna pamant iar numele sotiei, Eva provine din termenul "hava" care semnifica viata.

Este foarte interesant ca termenul pentru om - "homo" este derivat din "humus" latinescul pentru sol viu.

Din nefericire astazi - pamantul si toate activitatile ce sunt legate de el sunt privite cu dispret.

Dar omul ca si pomul - de mic se formeaza. Asa ca voinicul meu sper sa fi inceput deja sa prinda drag de tarana :-)

Dupa ce am vizionat documentarul Back to Eden m-am hotarat sa aplic pricipiile de acolo si in gradina la mine. Ca tot imi place lemnul - acum nu mai concep gradina fara pomi, arbusti si alte tufisuri :-)
Asa ca m-am pus pe tocat, si am prins drag incat acum toc tot ce prind :-) ca sa reincorporez in sol.
De ce ? Motivul este simplu - nu pot sa primesti de la sol in permanenta daca nu ai dai si ceva in schimb. Pamantul te invata sa fi generos. Dindu-i ce i se cuvine el iti va da inapoi mult mai mult.
Agricultura moderna da si ea - chimicale si minerale. Problema este ca la fel cum noi avem in stomacul nostru bacterii care proceseaza hrana ingerata - la fel si pamantul are bacteriile lui care isi fac treaba foarte bine daca nu sunt deranjate. Dupa o cura de antibiotice flora intestinala este data peste cap. Din fericire Dumnezeu a lasat atat in organism cat si in natura, remedii. In organismul uman solutia pentru o perturbare severa a florei microbiene (am aflat de curand de la un prieten) o reprezinta apendicele care stocheaza suficiente bacterii care sa refaca flora microbiana distrusa.
Cam ce sunt antibioticele pentru stomac sunt chimicalele pentru sol. De ce are solul nevoie in primul rand este o flora microbiana stabila, iar apoi daca ii vei da ceea ce ii trebuie de mancare (mulci) atunci totul va fi perfect si nu va mai fi nevoie de minerale si alte prostii.
 In sol exista un echilibru fragil care poate fi distrus de interventie exterioara. Am amintit deja o cauza - chimicalele.
O alta sursa de perturbare o reprezinta sapatul. Ce se intampla cand sapi ?
In sol sunt doua tipuri de bacterii: in primii 10-15 cm se gasesc bacterii aerobe, iar sub acest strat se gasesc bacerii anaerobe. Prin sapat (si mai rau prin arat) se aduc la suprafata bacteriile anaerobe care in prezenta aerului mor si se ingroapa bacteriile aerobe care la randul lor in absenta aerului mor. Asta inseamna o decimare a bacteriilor.
Asa ca anul acesta este primul an in care nu am mai sapat.
Dar sa revenim la tocatura de lemn ca de acolo am plecat:

Avantajul tocaturii este - ingrasamant la prima mana. In agricultura ecologica se foloseste in mod special ingrasaminte animale. Desi nu sunt impotriva lor, consider ca sunt ingrasaminte la mana a doua, ceva de genul diferentei dintre miere si zahar. De ce spun asta - cand animalul consuma hrana, absoarbe cel putin o treime din nutrienti.
Un alt avantaj pe care l-am observat in iarna aceasta este protectia termica pe care o ofera stratul de tocatura, care actioneaza asemenea unei paturi termice (in zona in care am pus tocatura, era plin de viata).
In acelasi timp vara actioneaza asemenea unui burete care atunci cand ploua absoarbe apa nelasand ca solul sa fie spalat oricat de torential ar ploua, iar atunci cand este seceta retine apa in sol astfel incat este nevoie de aproximativ 10 % din necesarul de apa de care ar fi fost nevoie anterior.
Un alt avataj il constitue faptul ca se reduce substantial lupta cu burienile.
Acuma sa revin la apendice - in iarna asta am realizat ca de fapt corespondentul pentru apeapendice, in gradina este gramada de compost.
Daca este suficient de mare acolo poti sa-ti adapostesti rezerva de bacterii pe care in primavara urmatoare le vei imprastia, impanzindu-ti gradina.
Dar despre aceasta intr-un articol viitor.
VA URMA

A doua carte lansata de TEI

O noua carte pe care o puteti citi de aici: http://de.scribd.com/doc/121341876/Edward-Faulkner-Nebunia-aratului-TEI

Spor la pus in practica :-)

Compostul, si nu numai

 De mai mult timp mi-am propus sa sa ajung sa il cunosc pe domnul Willy Schuster. Aseara am avut ocazia aceasta si m-am bucurat mult pentru ea. Domnul Schuster este unul dintre parintii agriculturii ecologice de la noi din tara, si ma bucur ca a ramas la fel, un parinte  :-) care te primeste in casa si familia lui cu multa caldura.
Dansul este si copresedinte al grupului "eco ruralis" grup destinat sprijinirii taranilor ecologici si traditionali.
M-a impresionat foarte mult mottoul gospodariei domnului Schuster: "...Domnul Dumnezeu a luat pe om si l-a pus in gradina Edenului, ca s-o lucreze si s-o pazeasca". (Geneza 2:15)
Se pare ca in contradictie cu alte crezuri provenite din legendele urbane :-) meseria de agricultor ... sau hai sa-i zicem mai pe romaneste, taran, este cea mai veche meserie, care are in plus si "binecuvantare".
Voi dedica acest articol domnului Schuster, un om care iubeste pamantul ... in forma lui cea mai naturala.
Si daca tot vorbeam de pamant  in articolul urmator voi discuta despre compost.

Din pacate termenul de taran este folosit de multe ori in sens peiorativ. In Suedia am avut parte de o experienta care m-a facut sa doresc sa scimb perceptia care exista la noi in tara cu privire la "meseria" si statutul de taran. Am avut ocazia sa intalnesc un batranel de vre-o 70 de ani care cand a inceput sa vorbeasca despre agricultura, despre bacterii eficiente, despre compozitia solului, te fascina dar in acelasi timp te provoca serios la cercetare. Asa ca m-am pus serios pe treaba, iar ce urmeaza este rezultatul studiilor  impletite cu experienta.

Daca ar fi sa dau o definitie compostului aceasta ar fi - descompunerea controlata a resturilor de materie organica de catre microorganisme, in prezenta oxigenului din care rezulta un sol de o calitate superioara.
Secretul compostului este reactia si raportul dintre doua elemente chimice: C (carbonul) si N (azotul). Carbonul este reprezentat de materialele uscate, lemnoase, de culoare maro (ca de exemplu: frunze, paie, in general tot ce contine celuloza).
Azotul este prezent in compost sub forma materialelor verzi: resturi proaspete de iarba, gunoiul animal si resturi de la bucatarie (in acest sens prezinta si un avantaj in vederea depozitarii resturilor biodegradabile).
Ceea ce ofera succesul compostului este raportul dintre cele doua elemente. Cele mai multe materiale pe care le-am citit in acest sens recomanda un raport cat de cat egal intre C si N. Alte materiale recomandau un raport de 3 parti N si o parte C.
Cum am procedat eu - am pus straturi cu continut de carbon (gros de aproximativ 10 cm.) dupa care am pus un strat cu continut de N (tot de 10 cm). Straturile le-am pus succesive C-N-C-N , ar fi recomandat cat mai gros, ideal ar fi un metru si jumatate.
Am inceput cu un strat de C deoarece am pus la baza crengi astfel incat sa fie cat mai mult oxigen iar "claia" de compost sa nu zaca direct pe pamant :-)
Oxigenul este al treilea secret al compostului - mai mult decat mancare, bacteriile au nevoie de aer (a se citi O). Tot in acest sens in compst se recomanda o concentratie de 50-60 % H2O (o alta sursa de O).
Oxigenul este elementul care mentine echilibrul in gramada de compost. Daca este prea putin oxigen atunci creste aciditatea (ideal pentru compost este un mediu acid neutru care sa aiba un Ph de 8,5). Daca in compost este o aciditate marita acest fapt va duce la moartea bacterilor, si deci la incetinirea procesului.
Cea mai simpla metoda de oxigenare o reprezinta rascolirea gramezii de compost cu furca.
Un alt secret o constitue temperatura - temperatura ideala pentru o gramada de compost este de 50-65 de grade. Cu cat temperatura este mai apropiata de aceste valori cu atat procesul de maturare a compostului va fi mai rapida. Totusi nu se recomanda sa se depaseasca temperatura de 70-80 de grade deoarece in acest caz bacteriile ajung la autodistrugere datorita temperaturii crescute.
Pentru mine aceasta activitate de pregatire a compostului a ajuns una placuta care este si foarte utila pentru gradinaina, in sensul ca am o gradina curata in care nimic nu se pierde ci totul se transforma in ceva util :-). De acuma nu mai este nevoie sa ard decat ce este bolnav sau contaminat, restul se transforma in compost.
In incheiere o observatie - cu cat bucatelele de materie incorporata in compost sunt mai mici, cu atat bacterile le vor descompune mai repede, iar procesul va fi mai scurt.
In munca de compostare m-a ajutat foarte mult ce veti vedea in urmatorul videoclip.

Apropos - daca vre-un cititor are vre-un tocator  manual (deci sa nu fie pe curent electric) de vanzare, sau stie de unde s-ar putea cumpara unul, m-as bucura mult sa-mi comunice si mie.

Multumesc.

Sustenabilitate in varianta romaneasca - continuare

Zilele trecute ne-am hotarat impreuna cu familiasa ne luam un mic concediu - lucrativ. Asa ca am revenit la statiune de refortificare - tradus, ferma lui Berni. Initial am vrut sa facem drumul pe biciclete. De data asta nu am reusit dar speram ca ocazia viitoare sa nu mai ratam experienta placuta a unei calatorii printre blandele dealuri ardelenesti si prin frumoasele sate sasesti.

L-am gasit pe Berni in plina activitate agricola.

Nu demult treierase floarea soarelui, care acum era in remorci, nerabdatoare sa fie dusa pentru presat la rece ... dupa atata arsita indurata.

Micuta Maria, cu parul auriu parca priveste campurile care inconjoara ferma. Din peisaj lipseste ceva. Holdele care cu ceva timp in urma se leganau in bataia vantului au fost si ele deja recoltate si sunt depozitate in silozurile proaspat construite de tatal ei. In curand o parte din el va fi macinat si va putea ajunge in cuptoarele celor care doresc sa aiba o paine sanatoasa (fara E-uri si chimicale) pe masa.

Si anul acesta ca si in ceilalti nici o picatura de pesticid, ierbicid sau ingrasamant chimic nu au "spurcat" terenurile familiei.
La dificultatile existente deja, anul acesta s-a mai adugat si napasta asta cu seceta.
Totusi Berni este increzator si spera ca in final totul sa fie bine.
Probabil va trebui sa renunte la vaci (care intre timp s-au inmultit si ele) deoarece, din cauza secetei nu va avea suficient nutret sa le asigure hrana peste iarna.
Albinutele au incercat sa-si faca si ele treaba, au foast cam impiedicate de seceta dar pana la urma au reusit sa aduca ceva nectar de pe holdele lui Berni dar si miere de mana din padurile invecinate. M-am delectat din plin cu dulceata mierii recoltate anul acesta. E grozava.

Iata cate-va dintre plantele deasupra carora harnicele albinute isi faceau zborul zilnic, iar pe multe din ele le-au chiar polenizat. Sa incepem cu ce imi place mie mai mult.

Desi nu este o zona in care sa se cultive asa ceva in mod uzual anul acesta pepenilor le-a mers foarte bine.
Berni a adus si unele varietati de pepni despre care eu nu am mai auzit, cel putin la noi in tara: pepene galben cu gust de mango.
Desi sezonul a cam trecut m-am putut bucura de aroma naturala a pepenilor verzi - acum la inceput de toamna.
Sa continuam cu formele rotunde:

Probabil pe viitor un soi special de dovleac va constitui o noua sursa de ulei natural pentru cei interesati. Anul acesta acestui soi i-a mers bine. Am gustat si eu semintele si sunt bune.

In general toate produsele lui Berni au un gust deosebit, dar ce m-a impresionat si pot spune cu cea mai mare sinceritate ca nu am mai mancat asa grozavie pana acuma- sunt rosiile.

Niciodata nu am vazut atatea soiuri, atata varietate in ce priveste forma, dimensiunea si culoarea si nici nu am mancat asa rosii gustoase. Desi par umflate cu pompa, rosiile nu sunt modificate genetic ci sunt rodul unui pamant bine lucrat, hranit sanatos si a unor gene sanatoase. In general cam toate semintele de plante nemaiauzite si nemaintalnite din "gradina botanica a  lui Berni" :-) provin din Austria dintr-o sursa sigura care nu foloseste decat soiuri traditionale.
Alte minunatii pe care le-am vazut si pe care unele le-am si degustat de prin gradina lui Berni au mai foast:

ardei

Kalle 

alune de pamant

ghimbir

naut

si celebrii struguri Cabernet

Nu am pretentia sa fi amintit nici macar o traime din ce soiuri are Berni pe la ferma lui dar probabil in vizitele viitoare voi reusi sa le mentionez pe toate.
Pe langa latura ce tine de degustare :-) vizita a avut si o parte practica. La ferma e nevoie din plin de forta de munca. Cea mai curajoasa actiune a fost incercarea de a pregati o sera subterana, gen Walipini.

Am inceput cu unul dintre tractoarele lui Berni (fapt care a fost deliciul copiilor), in final am constatat ca muschii sunt mai rezistenti decat fiarele. Dupa ce un mecanism de la tractor a cedat sleit de incapatanarea lutului si a pamantului a trebuit sa spargem zidul de pamant cu sapele si tarnacoapele.
Efortul va merita deoarece va asigura familiei si abonatilor hrana proaspata si sanatoasa si pe timpul iernii cu un cost minim de intretinere.
Ma bucur mult pentru realizarile lui Berni. Si acuma imi aduc aminte de serile cand studenti fiind ne impartaseam vislele cu privire la viitor, in jurul unui ceai indulcit cu miere de la albinele lui. Visul lui a inceput sa dea roade ... si la propriu si la figurat :-)
Pentru cei care doresc sa guste din cate-va din roadele pamantului si a trudei lui Berni, acest lucru va fi posibil la a cincea editie a targului Raw Generation care va avea loc in Bucuresti, la inceputul lui octombrie.

Va asteptam :-)

P.S. Chiar daca acuma agricultori asemenea lui Berni sunt precum copacul din prima imagine, unul pe ici unul pe colo, sper ca intr-o zi acolo unde este doar unul singur sa fie o padure. Agricultori care sa aiba principii ,valori si calitate. De aceea initiative gen Ecoruralis merita sustinute. Felicitari domnule Willy Scuster si Atilla Szocs.

Criza alimentara

Initial m-am gandit sa pun titlul acestui articol "Circ ... fara paine" dupa celebrul dicton al lui Juvenal "Panem et circenses". Dar pentru astfel de vremuri este bine sa lasam voalarile, si sa spunem lucrurilor pe nume :-)
M-am gandit la aceasta sintagma pronind de la elementul cel mai comun de atunci si de acum: circul. Unora le place circul ... de fapt daca suntem realisti - multora le place circul.
Este suficient sa pornesti televizoru - ... dar sa lasam circul, circarilor, pentru ca eu as vrea sa discutam despre paine.
In acest circ sau balci generalizat, pe nesimtite se strecoara o noua criza: CRIZA ALIMENTARA.
Spre deosebire de celelalte crize care au fost sau mai sunt, pe aceasta s-ar putea sa o resimtim mai tare.
Istoria se repeta ... prima data ca farsa, a doua oara ca tragedie, as zice eu.

Exista toate premizele pentru aparitia acestei crize.
Pentru inceput as lasa istoria sa vorbeasca.
"Cei care cultivă terenul sunt cei mai valorosi cetateni. Ei sunt cei mai vigurosi, cei mai independenti, cei mai virtuosi si cei mai atasati de tara lor, veghind asupra libertaţii în cel mai profund şi durabil mod"
Acestea erau cuvintele pe care le rostea Thomas Jefferson pe la 1785.
Intr-o scrisoare catre prietenul sau James Madison, scrie unele cuvinte care explica multe ... din zilele noastre:
"Guvernul nostru va ramane virtuos pentru mult timp, atât timp cat va ramane unul agricol" (1787)

Cam in perioada in care Thomas Jefferson scria aceste lucruri 90% din forta de munca a Statelor Unite era implicata in agricultura.
Pentru o imagine mai clara, dau cateva detalii despre evolutia fortei de munca in ultimii doua sute si ceva de ani:
anul  - populatia tarii - procent din forta de munca a SUA implicata in agricultura
1790-  3 929 214    - 90%
1840- 17 069 453   - 69%
1880-  50 155 783  -  49%
1920- 105 710 620  - 27%
1960- 180 007 000  - 8,3%
2005- 293 000 000  - 0,94%

Numai lantul de magazine din SUA, Wal Mart are 1,15% din forta de munca in timp ce agricultura, care nu hraneste doar Statele Unite ci si multe alte tari ale globului, avea la dispozitie in 2005 sub un procent. SOCANT !!!

Acest lucru nu se rasfrange doar asupra calitatii hranei si a solului, ci creează fragilitate in intreg sistemul alimentar.
Cum influentează calitatea hranei si a solului:
simplu - prin a.monoculturile superintensive duc la epuizarea solului fapt care afecteaza implicit b.calitatea alimentelor(culturi intensive, folosirea de utilaje supradimensionate care tasează si distrug solul)
contaminara cu pesticide, reziduri si erbicide.
alimente modificate genetic
metode distructive de conservare a produselor agricole (iradierea alimentelor pentru distrugerea ciupercilor si a altor paraziti, dar care distrug si ce mai este bun in ele).

Pe pamant absolut nimic nu este gratis. Iar anii de asa zisa prosperitate si abundenta, in care sub 1% din populatie producea hrana pentru restul ... ii vom plati scump - cu sanatatea noastra, mai mult a copiilor nostrii si cu handicaparea unei mari parti a orasenilor care sunt total dependenta de supermarket.

Alte elemente care contrubuie la fragilitatea sistemului alimentar la scara globala:
1. formarea de regiuni, unitati de supraproductie care in caz ca sunt afectate (de calamitati, molimi sau alte dezastre) dau peste cap intreg sistemul, iar pe de alta parte acest element poate duce la aparitia monopolului. Vezi cazul SUA care produce 50% din cantitatea mondiala de porumb, recolta cre anul acesta este compromisa, fapt care ne va ustura tare la buzunare.

2. dar lucrul de care imi este mie cel mai teama este dependenta prea mare de petrol: momentan o buna parte a productiei agricole "calatoreste" peste 2680 de kilometri pentru a ajunge in frigiderele noastre.
La ora actuala, agricultura moderna consuma 12 calorii de combustibil fosil (din care 9 provenite din petrol) pentru o calorie de mancare. Să fiu mai explicit: este vorba de energia folosita pentru arat, semanat, de fapt toate lucrarile agricole plus irigat, eventual ingrasamintele care se imprastie din plin pe terenuri (ingrasaminte care in mare parte sunt tot pe baza de petrol). Apoi transportat, depozitarea in camere frigorifice sau magazine si nu in ultimul rand ambalajul (care si el este cam tot pe baza de petrol :-). In caz ca petrolul se duce - s-a dus agricultura moderna si nu numai ...


Este foarte clar pentru orice persoana cu riduri (circumvolutiuni) pe creier :-) ca un astfel de sistem care consuma (12 calorii) mai mult decat produce (o calorie), este un sistem care este sortit esecului.

In fata acestor probleme este posibil sa te simti un simplu spectator care nu poate face nimic.
Nu este asa. Desi la macro scara nu prea mai exista solutii, ar putea exista in schimb solutii locale, vorba unui prieten - solutii parohiale.
Ceea ce este incurajator este ca ai putea face parte si tu din ea :-)
Pentru inceput nu va fi nevoie sa pui mana pe sapa (desi ar fi bine sa o pui si pe ea la socoteala:-).
Este suficient sa te informezi, iar apoi sa-ti folosesti degetele (tastand) pentru a-i informa si pe altii.
Pentru aceasta a luat fiinta grupul de voluntari TEI (Traduceri Ecologice Independente)
Poti face si tu parte din el - sunt deja 28 de pupaze care te asteapta.
Adresa, e simpla - intri in gradina, iar TEI-ul este undeva pe dreapta :-)
Iar vorba lui Geoff Lawton, referitor la gradina : You can solve all the problems of the world in a garden
Mult succes 
si .... te asteptam

Sustenabilitate in varianta romaneasca

Zilele trecute am ajuns in vizita la un bun prieten din timpul facultatii.
Ce am descoperit, m-a entuziasmat atat de tare incat nu pot sa tin doar pentru mine si voi cauta sa "mediatizez" descoperirea cat mai mult posibil.
Am descoperit o familie fericita si libera, care traieste in armonie cu natura. Locul pare a fi desprins din unele descrieri ale lui Slavici, strajuit de arbori falnici, care au vazut multe la viata lor: doua razboaie, unul mai mare decat altul, apoi anii crunti ai colectivizarii, ani pe care multi din oamenii locului, gospodari sasi (oameni harnici si independenti) nu i-au putut indura, majoritatea plecand din tara, altii plecand si ei ... . Asa se face ca unii dintre acei sasi harnici si-au curmat viata intre ramurile copacilor (cel mai vestit arbore era un nuc falnic, care a facut peste 20 de victime, si care a trebuit sa fie taiat, in incercarea de a oprii numarul crescand al deceselor). Dar ma opresc cu depanarea acestor vremuri si povesti macabre, deoarece arborii pot vedea acum o fila noua.

Un sas si o romanca s-au intors hotarati sa scrie o poveste noua, de data aceasta una frumoasa si plina de aroma naturala a pamantului.

"Aventura" a inceput cu vreo trei ani in urma cand aceasta familie curajoasa s-a mutat intr-un loc destul de pustiu, intr-un tinut strajuit de biserici fortificate, undeva intre frumoasa tara a Hartibaciului si Podisul Tarnavelor.

Perseverentei si harniciei nemtesti (Berni) i s-a alaturat adaptabilitatea si ingeniozitatea romaneasca (Lavinia). La aceste calitati s-au adaugat cu timpul noi elemente: doi copilasi tare scumpi, 100 de familii ... de albine :-), trei vacute, cateva duzini de gaini si niste dulai caucazien, hotarati asemenea stapanilor lor.

Desi inceputurile nu au fost deloc usoare (probabil voi povesti intr-o ocazie viitoare despre ele), satisfactiile nu au intarziat nici ele sa apara.


La prima impresie e ceva obisnuit, ceva ce face multa lume in mediul rural.

Diferenta totusi este mare, deoarece reusesc sa produca aproape tot ce au nevoie si nu oricum, ci BIO. Pe de alta parte nu am intalnit inca, la un fermier autohton sa produca o varietate atat de mare de culturi: cereale, legume, fructe (unele dintre ele fiind singulare in tara). Nu folosesc nici un gram de pesticid, ierbicid sau ingrasaminte chimice. Totul este natural si a acest lucru l-am simtit din plin in savaoarea si aroma hranei preparata simplu de gospodina casei, in zilele petrecute impreuna cu ei.


Pentru fortificarea solului folosesc o foarte ingenioasa rotatie a culturilor, incepand cu lucerna, sparceta, facelia. Pe langa faptul ca fixeaza azotul in sol acestea ofera hrana animalelor si albinelor (facelia de exemplu este o sursa foarte buna de hrana pt albine), iar ce nu este recoltat este reincorporat in sol.
Principalele culturi sunt: graul, floarea soarelui care sunt in functie de nevoi prelucrate - din grau se face faina integrala iar floarea soarelui este presata obtinandu-se ulei de floarea soarelui presat la rece. De asemenea mai cultiva orz, soia (tin sa mentionez ca toate semintele sunt procurate din surse sigure, unde nu exista riscul de a fi MG - modificate genetic).

Pe timpul verii prietenii mei cultiva cam toata paleta de legume si nu numai, ... voi incerca sa redau o cat mai mare parte din ele, nu sunt sigur ca voi reusi sa le mentionez pe toate: rosii, ardei, vinete, mazare, fasole, sfecal rosie, telina, ceapa, usturoi.

Faptul de a avea o varietate asa de mare de culturi este o mare binecuvantare (daca ne gandim la conceptul de self-sufficiency), dar in acelasi timp constitue si o mare provocare si o munca titanica. In ciuda dificultatilor acestor culturi atat de numeroase si de variate prietenii mei nu vor sa se opreasca aici, ci vor sa adauge culturi noi la cele deja existente: rapita, migdale de pamant si un sortiment special de dovleac (din toate cele trei se va realiza si ulei presat la rece), pepene galben si un soriment de pepene verde mic

In continuare cred ca ar fi bine sa ofer cuvantul specialistului, Berndt (sau Berni cum ai zic prietenii)

Spre final o mica mostra din activitatea intreprinsa cat timp am fost la ferma ... semantul manual pentru lucerna si ovaz

grapatul nu l-am putut realiza manual, suprafata era cam de 1 hectar ... asa ca am apelat la unul din tractoarele lui Berni

Desi este inca la inceput de drum, lui Berni ii prevad un viitor plin de succes in acest domeniu al agriculturii bio de la noi din tara. Sunt mandru ca am un astfel de prieten si m-as bucura ca in Romania sa fie cat mai multi fermieri care gandesc si actioneaza ca el.

Fermieri care sa nu aiba 2 tipuri de solare/ternuri - unul pentru familie, iar altul in care baga toate chimicalele ca sa grabeasca recoltele pentru ... publicul larg :-(.
Ii doresc succes si in ce ma priveste voi cauta sa-l ajut cat pot. In curand sper sa reusesc sa realizez un blog pentru Berni in care sa prezint mai multe detalii despre ferma si ce se produce acolo si cum eventual cum se poate procura.

imagini de la ferma BIO WEISS


cate-va din produsele fermei: ulei de floarea soarelui presat la rece, grau, ovaz si usturoi ... toate BIO


VA URMA
P.S. imi cer scuze de calitatea imaginilor video, e posibil ca aparatul sa dea semne de oboseala dupa viata destul de tumultoasa din ultima perioada :-)

Agricultura si religie

Pentru a vedea intregul material, intrati pe adresa: http://backtoedenfilm.com/ , in partea de jos a paginii

Curatarea pomilor

Zilele acestea m-am indeletnicit cu o activitate care imi place foarte mult... curatatul pomilor. Pentru mine este o activitate recreativa si in acelasi timp un exercitiu de imaginatie si intuitie. Sa explic putin - cand curat pomii caut sa imi imaginez cum va creste fiecare crenguta, daca va umbrii sau va atinge pe cele din jur.



Curatarea pomilor este indicata inainte ca temperaturile din timpul zilei sa depaseasca 7 grade C.(deci inainde ca seva sa inceapa sa circule).
Primii cinci ani sunt cei mai importanti in formaera pomului.
Rolul taierilor este acela de a intari si a-i conferi stabilitate viitorului copac (in acest sens, este bine sa nu fie foarte inalt - deoarece cu cat este aproape de sol, trunchiul lui va fi mai gros si mai puternic, iar vanturile puternice nu il vor afecta). Acest fapt ofera si avantajul de a avea acces mai usor la rod.

De asemenea trebuie ca viitorul copac sa fie cat mai iluminat, aerisit, si crescut echilibrat (pe toate laturile). In mijlocul copacului nu este indicat sa creasca ramuri deoarece, din cauza ramurilor de pe exterior, centrul va fi slab luminat. Ar trebui sa aiba aspectul unei cupe asa cum veti vedea in imaginile urmatoare:



In taierea tinerelor crengute se va folosit urmatoarea metoda - cu 2-3 mm deasupara unui mugure, se va taia intr-un plan inclinat, asa cum se poate vedea in imaginile urmatoare:

inainte de taiere:


dupa taiere:




taierile trebuie facute cat mai netede (pentru aceasta sunt preferabile unelte de calitate care sa fie ascutite foarte bine)
In filmuletul urmator veti vedea o taietura efectuata cu o foarfeca ieftina (autohtona:-), urmata de o taiere cu o foarfeca nemteasca. Se vede diferenta :-)



Din resturile mai groase care au rezultat in urma curatarii copacilor vor iesi linguri si alte lucruri frumoase, astfel incat nimic nu se pierde ci totul se transforma.
Asa ca spor la treaba, iar daca mai aveti pomi de curatat , grabiti-va:-)

Ceva experimente din vara aceasta I