Cand am fost eu angajator

Citind articolul scris de Ioana despre experienta cu bona trimisa prin agentie, mi-am amintit si eu de prima bona a lui Tudor.

Noua nu ne-a trimis-o agentia. Era prima data cand eu angajam un om, mi-a recomandat-o o prietena - T. (bona noastra) era prietena cu bona copiilor ei.
Am vorbit la telefon, ne-a invitat la ea, am discutat, a ramas ca va primi 950 de lei pe luna, 6 ore pe zi. A vrut banii saptamanal, ca doar e acelasi lucru, nu? Ca-s 238 pe saptamana, sau 470 pe juma' de luna, sau 950 cu totul, ce mai conta? Numai ca rareori erau 238, cel mai des erau 250. De regula erau 250.

Era ok cu copilul, el era si mititel si foarte cumintel, singura problema de o punea era faptul ca urla cand se despartea de mine.
In schimb, vorbea, mai, tata, de ma dureau pe mine falcile! Stiam nu numai cum o chema pe fosta angajatoare, dar si ce flori ii placeau - trandafirii corai -, ce faianta alesese pentru bucatarie, ce dressing avea, in care-si imbraca chilotii dantelati, cum lucra ea la X banca etc etc. Ba, stiam si despre angajatorii surorii ei, unde-si fac vacantele, ce profesie au socrii, despre vecina cutare ca are un sot care cutare, despre sotia mult prea tanara a unui fost premier ca e mitocanca si tot asa. Si, mai ales, stiam despre dumneaei ca e cinstita si umblata la multe case.

Cu copilul banui ca se purta bine, pentru ca era in vizor. Parcul aproape de casa, multi cunoscuti pe traseu, in parc si-n fata blocului. Mai ales "Doamna Profesoara", o pensionara foarte in varsta, amorezata de Tudor, care mergea dupa ea in parc, sa-l vada cum se joaca. Mai tarziu am priceput de ce prietenia lor initiala s-a transformat complet dupa 2 luni: lui T. i-ar fi placut sa nu-i sufle "Babone" in ceafa.
Apoi, eu plecam si veneam absolut aleator. Ma lasa acasa, ii spuneam ca plec si ma gasea neplecata, cand se intorcea din parc. Plecam, spuneam ca nu vin pana la 4 si ma intorceam intr-o ora. Apoi, mai erau si mama, si mama sotului, care apareau si ele, cand si cand.

Relatia noastra a fost caraghioasa. Acum imi dau seama ca sunt multe lucruri care azi imi par enormitati. Cand eram acasa amandoua, se tinea dupa mine si povestea (ei, nici nu era greu, aveam doua camere, practic) de zor, stiute si nestiute. Intr-o dimineata, m-a gasit gatind o omleta pentru tatal baiatului si frate-sau. A comandat una si pentru ea. Am ramas un pic in aer, insa musiu s-a uitat la mine cu o figura "Hai, nu fii, ii e si ei pofta" si m-am apucat de spart oua, cat ea se juca in sufragerie cu copilul. Mi-am gatit la un moment dat niste paste. Am invitat-o si pe ea, a mancat si mi-a cerut restul pentru acasa, ca-i placusera mult. I le-am dat si pe seara am repetat schema pentru sot. A doua zi mi-a spus ca i le-a dat fetei de la ziare, cu care se intelege bine, ii face diverse servicii.
Apoi, nu cred ca, in sase luni, sa fi fost 6 zile adunate in care sa fi plecat cu mana goala la final de program. Fie ca veneam acasa de la piata, fie ca scoteam din frigider, imi cerea fie o piersica, o caisa, o chifla ("Eei, Liana, sa nu crezi ca sunt lacoma, sau n-am bani sa-mi iau. Nuu, sunt pofticioasa. Am la fructeee, da' le arunc, ca nu le mananc!") Nu prea se face sa ai obraz gros sa il stropsesti sa te slabeasca.
Desi purta cu vreo... multe numere mai mult decat mine, insfaca hainele de nu-mi mai trebuiau, ca le ducea sora-sii, pentru nora. Mi-a cerut sa-i cumpar o camasa de la C&A, vazuse la nu-stiu-cine si cum eu ma duceam pe la mall... Am luat-o, a dus-o acasa si mi-a adus-o a doua zi, ca nu-si permite, de fapt, cheltuiala, ca are de platit sejurul la bai, ca nu stie ce-a fost in capul ei. Era frumoasa, foarte frumoasa si de cand nu-si mai cumparase ceva nou, ca ea tot de la SH si-a luat (da' alea bune, nu d-astea de cartier), insa nu si-o permite. I-am facut-o cadou, fara nici un motiv. Dupa care mi-a cerut si banii pe doua saptamani de concediu in avans, ca pleca si n-avea bani de buzunar. I-am dat 500 si mi-a promis ca-mi da restul din primul salariu dupa ce revine. Lasa, a uitat, 20 de lei, mare scofala!
Ne intelesesem sa calce pentru copil si camasile pentru sot, cand are timp. Uneori avea timp, alteori n-avea, ca dormea cand soseam eu acasa, doar nu era sa se-ncurce cu detalii.
La vremea aia, ne straduiam cat puteam sa gatam cu casa, sa ne mutam. Era incantata de ideea ca va lucra la curte. Mi-a facut planul de angajari - are o prietena care gateste senzational, o alta care e buna la curatenie si numa' bine, si o manichiurista-n Rosu, taman aproape de mine, sa vina o data pe saptamana sa ma aranjeze cum trebuie (ca prea umblam ingramadita). Si, pentru al doilea copil, eventual venea si sora-sa la mine, ca nu se poate sa ai grija de doi copii cu varste diferite in acelasi timp, e solicitant tare. Mie nu-mi ramanea decat sa ma angajez pe mine full-time ca manager de resurse umane, la intreprinderea Gospodina, ce avea sa devina casa mea.
Si, intr-o buna zi de noiembrie friguros, mi s-a luat. Am inceput sa caut pretexte. Mi l-a oferit pe primul. Era frig, inghetasera sinele lui 41 si s-a vazut nevoita sa ia un taxi. Tot timpul a glumit cu copilul ca trebuie sa-i deconteze taxiul. La finalul zilei, mi-a varat bonul sub nas si mi-a precizat ca a lasat si bacsis 3 lei. I-am amintit de restul pentru banii de concediu, care acopereau cu supra-masura taxiul ei. Ah, da, nu mai stie, dar daca eu zic, sigur e ca mine! Sigur-sigur, ea nu-si mai aduce aminte si, in general, nu uita, c-o suna si surorile sa le aminteasca diverse ce uitasera ele, dar eu sunt mai tanara si probabil ca ei i-a scapat, cand a numarat banii, desi rareori se inseala, pentru ca e atenta, tocmai pentru ca nu vrea sa insele pe nimeni...
In aceeasi perioada, prietena care mi-o recomandase mi-a sugerat sa calculez eu cati bani ii dadusem pana atunci, pe cele sase luni. Da, asa era, pentru ca lunile nu erau luni, ci o inlantuire de saptamani, la finalul celor sase luni, ii platisem in plus jumatate de salariu lunar. Nu ca ar fi fost un capat de tara, insa socoteala fusese 950 pe luna, 12 luni, fara al 13-lea salariu, ca-n companiile de stat!
M-am hotarat sa spun stop joc si am anuntat-o ca isi va primi banii lunar. Nu m-a bagat in seama. Insa, cand, pe 2 decembrie, si-a primit banii numai pe ultimele 3 zile din noiembrie, n-a inteles. I-am explicat si tot n-a inteles. Si, cand a inteles, s-a facut foc si para! Ea fusese in case mari si nu i s-a pretins sa se conformeze cu programul de plati al angajatorilor! Pe ea n-o interesau banii nostri si cum ii gospodaream, ea voia plata saptamanala, ca avea cheltuielile si socotelile ei! Ca, de stia asa de la inceput, nu mai venea! Mi-a replicat, la orice incercare a mea de a o face sa priceapa, ca pe ea nu o interesam noi si aranjamentele noastre, pe ea o intereseaza sa-si primeasca banii asa cum vrea si ii trebuie. A plecat ravasita de furie, multumindu-i ca i-am facut sarbatorile (urmau cele de iarna) frumoase. Si, probabil, m-a asteptat s-o chem spasita, sa-mi comande omlete, paste si fructe, la desert.

Medlife si dezinteresul pentru clienti

Later edit:

Stmata doamna Serban,

Va multumim pentru cele semnalate, feedback-ul primit de la pacientii nostri este foarte important pentru noi si ne ajuta la imbunatatirea serviciilor oferite.

Ne cerem scuze pentru situatia descrisa si pentru atitudinea doamnei asistente. Am luat legatura cu persoanele implicate, inclusiv managementul Clinicii Grivita si toate aceste aspecte vor fi remediate.

Va asiguram ca Medlife face eforturi permanente pentru a asigura servicii de cea mai buna calitate si a veni in intampinarea nevoilor clientilor nostri.

Cu cea mai aleasa consideratie,

Din capul locului, recunosc, sunt o baba comunista. Ma plang. Cand ceva nu e cum mi-a promis fauritorul, sau furnizorul, ma plang. M-am plans la OPC ca n-a venit Urban sa-mi ia gunoiul (*). Ma plang frecvent la Politia Rutiera, prin telefon, ca e haos in intersectie, ca nu merg semafoarele etc. (trebuie sa recunosc, raspund frumos la telefon si-mi ureaza si o zi buna - chit ca incepe prost, in trafic!), la Primarie, de caini si tot asa.

Acestea fiind spuse, dac-am zis de bine de Medlife acum... 3-4 (?) luni, sa zic si de rau. Copilul al mare a dat in enteroviroza. Adica, o boala din aia de-l face sa se scoale urland, in creierii diminetii (cum se face ca e tot cuminte si bolnav fiind si nu urla noaptea, nu stiu), cu febra >40.6! Stam, ne sucim, il doare burta, e apatic, haida, la medic cu el! Toarna caruta de bani peste tejghea, insfaca prescriptiile, cumpara nebuniile si haida-napoi, acasa.

Cu ocol, sa lasam proba pentru analize. Bietul copil era intr-o stare jalnica. Febril din cale afara, tranzitul intestinal era atat de dinamic, ca nu-l mai putea controla. Consecinta a fost ca s-a scapat pe el urat, cand asteptam in fata camerei pentru recoltari de probe biologice, cum se zice la TV.

Doamna asistenta a iesit din cabinetul ala de recoltari, s-a uitat la noi cu o figura "Mda, ce nasol, bine ca nu mi se intampla mie!" si mi-a raspuns fix la cele doua intrebari pe care i le-am adresat:
1. Aveti pampers nr mai mare, 5, sau 6 (nici nu stiu daca exista 6)?
- Mmm, nu, n-am decat doi (se uitase in dulap).
2. Unde pot sa-l spal, care e toaleta cea mai apropiata?
- Acolo, dupa nu-stiu-ce, sau aici, in capat de tot, pe usa aia.

Zapacita si grabita, i-am pus portofelul si hartia cum ca platisem in mana si m-am repezit cu copilul in baie. Ma asteptam sa gasesc un oaresce confort contemporan intr-o toaleta a unei clinici medicale private. Inalte asteptari! Pe colacul WCului trena o formatiune dubioasa. In jur, nici un obiect de mobilier in afara de chiuveta, WC si dispensere de diverse, obiect pe care sa asez, eventual, haine, sau sa-l asez pe el. Nici macar un carlig amarat, sa-mi atarn haina si esarfa. Am stat sa ma adun, derutata, cu copilul urland "spala-ma, spala-ma, mama!" si incercand sa gasesc un mod decent prin care sa-l curat fara sa umplu toata baia de probe biologice cu potential contaminant foarte serios.
N-am gasit. Fie ce-o fi, o sa-l asez pe capacul colacului de WC! Ce sa asezi, cand l-am inchis, a luat-o la fuga inspre dreapta, ca se tinea numa-ntr-un surub! Am plasat copilul langa chiuveta, zic sa-l spal si sa-l sterg. Cu ce sa-l sterg, dispenserul de servetele pentru maini era gol. Zic sa-i dau jos nadragii, cumva. Ce sa-i dau, ca pe jos era ud, baltoaca de-a dreptul, pe langa virusul nostru gastric, mai luam te miri ce si de la ei!
Noroc ca mai aveam un 6% baterie, i-am chemat tatal de pazea fata in masina, sa ma ajute.
Intr-un final, am reusit sa il curat si m-am dus sa intreb pe asistenta cea saritoare unde plasez scutecul infam. Linistita, mi-a spus sa-l las in toaleta. Si acolo l-am lasat si numa' sper sa fi sterilizat cineva baia aia temeinic, sa nu se fi umplut si altii de gastroenterita, ca Tudor.

Acuma, stau si eu si ma intreb: e normal ca, intr-o clinica medicala privata de se umfla-n pene cu orice ocazie, baia din sectia de pediatrie sa nu cuprinda nici macar o masuta de infasat? Dispenserele de consumabile sa fie gata goale la ora 9 dimineata? La aceeasi ora 9 a.m. sa prezinte un colac de WC rupt si murdar si o podea uda-fleasca? Sa nu aiba scutece de orice dimensiune, pentru urgentele copiilor?

I-am intrebat si pe ei, printr-un mail transmis luni dupa-amiaza. Doua zile jumate si n-a raspuns nimeni, nici serverul yahoo ca serverul expeditorului a respins mailul pe motiv de casuta inexistenta, nici andrisantul, ca a primit mailul si-l va analiza. Probabil ca se va intampla ca acum doi ani, cand le-am facut o sesizare pe site. A ajuns in neant, la nimeni si n-am primit nici un raspuns.

Ce le reprosam atunci? Ca regimul a-glutenic nu e egal cu regimul anti-diareic, ca timp de 3 zile cat a stat internat, l-au umflat cu orez si carne fiarta si paine prajita chioara. Eu le spuneam ca poate manca orice nu contine gluten, ei ziceau "Dadada" si tot aia primeam. Da, o fi infinit mai bine decat la stat, dar si serios, foarte serios mai scump!

________________________
(*) Cine s-o mai plange la OPC, de plangere sa i se usuce mana! M-am plans eu in scris, pe mail, la dragutul de OPC. Peste fo' 3 luni, asa, imi soseste un aviz postal, cum sa ma prezint pentr-o recomandata. Cu placere in suflet, ma gandesc ca surprize d-astea epistolare imi face doar Fiscul, cand crede de cuviinta ca 80 de lei ai lor sunt mai importanti decat 800 ai mei. Dar, stim cu totii ca de moarte si Fisc nu-i scapare, asa ca ma reped, intr-o dupa-masa ploioasa, cu burta la gura, la OP, sa vaz ce e.
Era raspunsul OPCului la sesizarea referitoare la Urban!!! Adica eu le scriu pe mail in iulie si ei imi raspund cu postalionul in octombrie! Buna afacere. Eficient.

De cand n-am mai fost "pe litoral"?

Dorm copiii. Dupa fosgaieli sonore (Ioana) si santajuri pe baza de ciocolata, desene animate si Coca (Tudor). Eu citesc un blog proaspat descoperit, dar abandonat de autor (Bucharest diary news, sau cam asa ceva). Un blog al citadinului cotidian critic, o scriitura cu alura altor vremi, o autoare care are curajul sa se urce pe tocuri si, de pe ele, in trenul de Sinaia, in anul 2011, evocandu-si bunica traitoare a vremurilor de odinioara, care "nici moarta n-ar fi mancat in tren". Ei, asi! Da' de parizer pe Scanteia (Libertatea, pe stil nou) n-a auzit? In fine, autoarea e critica si acida si o banui de o nostalgie interbelica acuta.
O postare povesteste cum a dat fuga la Mega Image dupa un pain au chocolat, pe care si-l rezerva ca rasplata la o cafea tarzie, dupa smotrul domestic. Momentul cafelei sosit, patiseria se arata rece si veche. Se intoarce la magazin pentru compensatie, unde responsabila de raion o apostrofeaza ca l-a pastrat de doua zile, pentru a pretinde unul proaspat, gratis.
Ei, da, lume! In anul 2010, clientul este, inainte de toate, dusmanul comerciantului. Da banii pe un croissant proaspat, il tine sub papuc la fezandat 3 zile si apai i-l arunca vanzatorului, gretos, peste ochi :-))))). Headless chicken kind of explanation.
Ceea ce imi aduce aminte ca acum vreo 9-10 ani am mers la mare, la Neptun. Costinesti era pentru liceu, Mamaia era, totusi, prea inaccesibila, Neptunul parea curatel si acceptabil pentru niste oameni foarte non-Vama Veche. Am tras la un hotel, nici prea-prea, nici foarte-foarte, am tarat bagajele pana la etajul doi cum ne-am priceput - la fel ca in cartierele proletare, la hotelul de patru etaje lift nu se afla. Poate e, poate nu e si, daca e, sigur e stricat, sau circula o zi da, una nu, azi e zi de nu, poate e adeptul sloganului "save energy, lose calories", d-astea.
In camera, balcon este, mozaic si mobilier comunist sunt la locul lor.
Pare acceptabil, pana ma intind in pat. Unde... miroase a pipi! De mamifer, nu stiu daca biped, patruped, cu coada taiata, sau nu, dar e miros de pipi!! Adulmec patul, nu de acolo. Casc ochii mai atent, o pata intinsa si destul de stearsa pe covor, partial sub pat si sub noptiera. Ma isterizez (specialitatea mea la vremea aia). Atrag colegul de camera in demersul adulmecator, cadem de acord ca nu e ok, ca miroase, ca nu se poate dormi in putoare, se duce la receptie sa reclame.
"Mmm, avem o problema cu camera. Miroase a pipi."
Receptionera (acra precum vinul otetit si amabila ca un cui in talpa): "Ati facut pipi pe mocheta?!" Pe un ton placid-scandalizat, ceva de genul "am mai vazut io multe in hotelu' asta".
Sa crapi de ras, sau de nervi? Pai, daca ne usuram pe mocheta, mai veneam sa reclamam? Si de ce sa o facem, stiind ca vom locui cinci zile in acel spatiu? Paream oameni educati, care stiu la ce serveste obiectul de faianta cu gol acoperit de colac. (Si daca o faceam, o faceam la final, in semn de aleasa pretuire si fara lacramatie.) Nu, nu i-au trecut aceste intrebari prin cap. Se astepta sa-i cerem hartie, probabil, sa ne stergem :D.
Am sters-o de acolo, intr-adevar si nici c-am mai pus piciorul pe "litoralul romanesc" de atunci. Exceptie facand o delegatie de o noapte la Constanta. Ca un facut, intentia din toamna asta nu s-a realizat si cred ca a fost un semn :D.
Dar ma distreaza acum, de cate ori imi amintesc. Si, citind si patania cu pain ai chocolat de mai sus, ma intreb ce logica dubioasa ii face pe oamenii astia sa creada ca ceilalti fac tot felul de masinatiuni tampite pentru a obtine ceva. Ca invechesc un croissant, sau ca nu folosesc baia conform scopului prescris de producator.
Cum zicea un papagal, "it takes all sorts"...

Al doilea alaptat

Tudor a fost mai pisoi, Ioana e mai... catelus. Ea s-a nascut o idee mai mare si a luat mai bine in greutate in prima luna - 1 kilogram in 3 saptamani, deeci, vreo 330 de grame pe saptamana.
Miercuri ii inhat pe amandoi si ii duc la control - ea, la ala reglementar, el la ala pe care NU-l doream, de amigdalita pultacee (a doua in trei luni, mda), cu 39,... si toate deliciile situatiei. Ca de obicei, e in urma graficului, cu 2 kilograme si 4-5 cm, deci proportional, as comenta. Si as mai comenta ca si adultii - barbati, sau femei de aceeasi varsta pot fi mai inalti, sau mai grasi, sau mai indesati, whatever. Prietena mea cea mai buna din facultate e cu o luna mai mare decat mine, vreo 3-4-5 cm mai inalta si vreo 5 kg mai slaba! Si nu cred ca-i spune vreun medic ca e "in urma" graficului.
Apoi, trece s-o purice si pe ea. E sanatoasa, chit ca frate-sau i-a suflat in nas cu amigdalita, puroiul si febra lui cu tot! Si n-are inca doua luni. Iar inainte de asta, la 3 saptamani ale ei, frate-sau mai trecuse printr-un episod prelungit de tuse violenta si mucozitati persistente, fara febra, situatie care pe ea n-a impresionat-o. Si-a vazut de urletele ei reglementare, de seara.
Opaaa, la masuratoare nu mai e bine. E lunga cat trebuie (fix in schema), insa, ce ne facem? Intr-o luna fix n-a pus pe ea decat 600 g. Ntz, ntz, ntz, 600 de grame inseamna mai putin de 200 g pe saptamana, deci, hmmm, nu e in statistica oficiala pediatrica.
Ce e de facut?
Pai, cica sa ii dau eu un 30 ml de lapte-praf-de-nu-st'-care dupa masa. Daca il mananca, inseamna ca nu se satura la san si ii trebuie "completare". (Urasc aceasta formula, imi produce aceeasi urticarie cerebrala ca si "te pupic dulcic", sau "mi-a mancat 100 ml de pireut de brocolas") Fara sa ma interpeleze daca doarme bine, daca maraie, daca are scutece pline/ goale etc. Da, sa fim drepti, mi-a sugerat sa verific daca, dupa ce mananca, mai ramane lapte. Si, totusi, nu mi-a facut arborele "da/ nu" - da, ok, continuati; nu - ce facem, iata variantele.
Asta, dupa ce, in prima luna, a luat mai mult decat zic sfintele grafice si dupa ce a trecut cu bine de doua raceli adiacente, da? Nu mai bine facem o medie multi-lunara, de exemplu? Si ne da ca, in 7 saptamani a luat 1600 de grame, deci >200 g pe saptamana? Si socotim si imunitatea aia la doua raceli?
Nooo, harsti! cu completarea! Deci, cu biberonul. Deci, cu lenea. Deci, cu obisnuinta, a ei si a mea. Din biberon, se stie, trage mai usor. Si de ce i-ar placea greul, cand poate fi si usor? Apoi, eu mai plec de-acasa cand si cand, iar masa ei mai intarzie juma' de ora. Pai, cu ispita-n casa, nu i-ar da mama o mica-micuta picatura de lapte, sa n-o mai vada agitata, pana sosesc eu?
Si, uite-asa, fandaxia-i gata si gata si hranitul au naturel. Si pun-te, nenica, pe sterilizat (si cumparat sterilizator, ca nu-l mai am pe primul), pe cumparat biberoane (am numa' doua gioarse, cu care-si bea Tudor laptele de seara, cand il mai bea), tetine, cutii de lapte, termos (am auzit ca asta-i metoda de a nu incalzi/steriliza apa aia la fiecare hranit), cuptor cu microunde etc. Si adio lipsa de libertate cu copilul dupa tine pana-n 6 luni! Pai, trebuie sa plec cu tot arsenalul de biberon, lapte, termos, punguta adiabatica dupa mine.
Si stau si eu si-mi pun problema de ce nu trec medicii astia de comoditatile instalate in mintile lor. Prima, aceea de a ne baga copiii toti in aceleasi tipare obligatorii. Stai, frate, ca nu candideaza nici la Miss Univers, nici la pozitia de etalon uman pe generatia lui! A doua, aceea de a privi niste cifre in sine, disparate de istoria EXTREM DE RECENTA a copilului aluia, dar si a familiei lui. Doctorita lui Tudor constata mereu ca e sub grafic, eu ii spun ca e dezinteresat de mancare, dar nu m-a intrebat ea daca eu si taica-su am fost niste mancaciosi in copilarie, i-am spus eu. A treia, aceea de a trata, obsesiv, efectele in locul cauzelor. Decat sa presupuna ca nu se satura Ioana si, deci, sa recomande completare (!!!), nu mai simplu imi recomanda mie ceaiuri, granule, pliculete, capsule (ca-s atatea forme!) pentru stimularea lactatiei?!
Ma dezamageste modul asta in care, extrem de comod, de limitat si lipsit de consideratie si empatie pentru bebelus, dar si pentru mama, ia un medic o hotarare in locul meu! Daca eram eu la primul copil, nu faceam ce-mi spunea ea? Faceam, ca ma simteam vinovata ca nu intra copilul in grafic, aoleu, tragedie! Si nu-mi era sensibil mai greu apoi?
Cu Tudor, cand s-a pus problema sa-l izolez de mine pe la vreo doua luni, am dat in balbaiala si plans! Ma lua jalea, mi se parea ca-l abandonez, dar ma si vedeam lesinata de oboseala, batand drumul dormitor-bucatarie-dormitor de cateva ori bune pe noapte si adio somn.
Luna viitoare ne luam si ne ducem si, sigura pe mine, am sa-i spun ca am preferat un produs galactolog, in locul unui lapte praf si ca, da, ramane lapte dupa ce mananca ea. Problema o fi ca, poate, ar trebui s-o deranjez, cand adoarme mancand. Dar nu ca nu se satura si ca ii trebuie completare cu lapte praf!
Drept e ca nu e genul de doctor care sa descurajeze alaptarea, ne cunoastem de aproape 4 ani, stie ca l-am alaptat pe Tudor, iar in cazurile de enterocolita n-a venit cu ideea de a-l trece pe lapte praf delactozat, de exemplu, ci mi-a spus ca e important sa-l alaptez in continuare. Dar, parca tocmai prin prisma faptului ca ne stim si ca avem o experienta impreuna, ca imi stie istoria si alegerile ma dezamageste ma tare.

Botez de gura lumii

Acum ceva vreme, am dat nas in nas cu un tanar pe hol, la imprimanta, la noul meu job. Ne-am amorezat, ne-am plimbat la munte, la mare, ne-au vazut cunoscutii impreuna si au inceput intrebarile: Cand va luati? Cand faceti un copil? Cand mai faceti alt copil? Etc.
Inainte sa ne intrebe daca ne oprim la 2, ne intreaba cand il botezam pe-al doilea.
Din capul locului, eu o botez nu pentru ca simt eu, ci de gura lumii. A aripii dure religioase din familia noastra extinsa, recte mama si bunica-mea (pe care le iubesc nespus, de altfel) si a aripii conformiste si mai fatarnic-religioase, recte aia care nu e nici din cale afara de religioasa, nici nu intelege bine de ce si cum, dar "e mai bine".
Nu simt, pentru ca mi se pare ciudat sa fac o alegere spirituala in locul ei. E drept, am facut cateva si voi face o gramada de alegeri "administrative", insa sa aleg eu ca e crestin-ortodoxa mi se pare cam mult.
Si n-o botez pentru ca s-a nascut in octombrie. Dupa nastere, mama e "necurata/spurcata", you name it si n-are voie sa intre-n biserica 6 saptamani, adica pana spre 25 noiembrie. Ca s-o botez inainte, ar insemna sa stau pe la usa, precum catelul, timp in care pana si unui criminal cu sange rece i s-ar permite sa asiste la botezul copilului, mai putin mie, MAMEI! Iar dupa cele 6 saptamani, e post! Si-n post nu se fac petreceri.
Asa e, nu am afinitati religioase, insa, daca tot zic sa fac pe plac aripii dure, apai n-o s-o sochez luandu-i-o inainte lui Mos Craciun cu un ditai chiolhanul complet neortodox, ca doar n-o sa mancam pilaf cu prune si fasole batuta cu peste congelat!
Apoi, inainte si in timpul lunii decembrie, oamenii-s ocupati cu alte planuri - scriu Mosului, golesc cardurile, spala perdele si cauta retete de cozonac, n-o sa le zadarnicesc eu activitaturile casnice.
Si acuma stau eu si ma intreb cand sa fie? Aripa dura ar fi socata dac-as astepta pana-n aprilie, desi chiar asta-mi vine sa fac! Dar aprilie e tot plin de celalalt Post, al Pastilor. Si sa astept pana-n mai, mi-e ca-ncepe sa mearga-n picioare si rastoarna cristelnita, ne facem de minunea lumii (dupa ce am intarziat la propria nunta, sub obladuirea aceluiasi preot de-o va boteza si pe ea)! Sa ma reped imediat dupa Sarbatori, nu se face - oamenii-s satui de sarmale si carnati, nu mai spui ca damele s-au mai rotunjit si treba sa scoata bani de-o alta rochie, intr-un moment cand, se stie, Mosul a adus nu numai cadouri copiilor, dar si gauri in bugetele adultilor.
Apoi, cu groaza, GROAZA ma gandesc la impartirea anotimpurilor pe luni si a lunilor pe anotimpuri - decembrie, ca si ianuarie si februarie, sunt luni de IARNA! Botezul presupune o baita la pielea goala petrecut in ditamai incaperea, de vreo cateva zeci bune de metri patrati, inalta de cativa metri sanatosi, nu prea bine izolata termic, fiind o cladire eventual seculara (in cazul nostru, de la vremile lui Mihai Viteazul). Ei, numai cand imi imaginez botzul asta de 6-7 kg, la pielea goala, zburand urland din bratele calde ale unei nase senine via bratele joviale ale preotului, in hohotele condescendente ale adunarii sanatos infofolite in cojoace, pufoaice si stofe, simt cum se instaleaza o mica-micuta pornire criminala la adresa alora de au inventat atare ritualuri. Poate m-ar convinge careva sa practic botezul in conditiunile astea, cu o invitatie in prealabil, invitatie pe care sa stea precizat codul vestimentar: Va rugam alegeti haine dintre cele mai usoare, potrivite pentru o petrecere la malul Marii Egee, in luna iulie. Prezenta Dvs. nu va fi acceptata decat daca veti purta materiale usoare - matase (naturala, sau artificiala, nu importa curentul bio), in, batist. 
As vrea si eu sa stiu cati dintre ai prezenti s-ar dezbraca in luna ianuarie la pielea goala la o temperatura a ambientului de maxim 20 de grade, pe deasupra sa se mai si scalde, apoi sa iasa curajosi in ger! Mai cu seama cunoscand teroarea pe care frigul si curentul inca o produc in constiinta romanilor, de pe vremea cand baia de seara pe timp de iarna era o adevarata aventura plina de adrenalina!

Parintii nu-s adulti

Pentru ca azi-noapte n-am avut somn, m-am apucat sa visez la vacanta de anul viitor. Si, din hotel in hotel, si din amintire-n amintire, mi-am adus aminte de Praga si Bratislava, de Budapesta etc. si mi se facuse de o vacanta citadina.
Insa, alarma "copii" a sunat si mi s-a pleostit amintirea si pofta.
Mini-vacanta de Pasti, de la Roma, din primavara acestui an, a fost un mini-dezastru pentru Tudor. Noi ne-am inarmat fiecare cu ce atitudine a gasit prin suflet - eu mi-am impus sa ma impac cu situatia, taica-su a aplicat relaxarea si optimismul lui, care pentru unii pot fi molipsitoare, iar pentru mine, enervante :D.
De la bun-inceput pentru mine a fost un stres, pentru ca eu sunt orice, numai spontana si iubitoare de surprize nu-s! Imi facusem un plan de Pasti plictisitor, in sufrageria mea si a maica-mii, in curtea noastra, cu speranta de ceva soare. Pe alocuri, si enervant, cu vizite nedorite si prea lungi (cum sunt toate vizitele nedorite). Ei, marti toata ziua am cautat hoteluri si zboruri catre Lisabona, Mallorca, Costa del Sol (yap, nu stiam deloc unde plecam, ideea era sa plecam!), zapacindu-mi colega si agentia de turism cu vaicareli si intrebari (in aceasta ordine). M-am oprit la Roma, pentru ca era singura destinatie cu zboruri acceptabile ca durata si programare.
Incepand de la ideea de calatorie - cu avion, in cazul asta -, care, cu un copil alaturi, e o provocare - sculatul cu noaptea-n cap, trambalarea prin aeroport (iar Otopenii nu-s chiar cel mai primitor aeroport european), lipsa unei bai decente etc. Apoi, mancarea la fata locului, care e ALTFEL decat acasa. Pastele sunt altfel - desi baza lor tot pastele sunt -, branza e altfel, friptura e altfel, supa nu e cu galusti, pizza nu e ca la Trenta! Noroc ca cereale cu lapte si paine cu unt se mananca peste tot in lume si au acelasi gust. Astfel, copilul a mancat macar o masa cumsecade, dimineata. In rest, Dumnezeu cu mila. Chiar si croissantele, sau gogosile, pe care i le cumparam sa nu moara de inanitie p-acolo nu-l impresionau. Functiona pe principiul "poate ca da, poate ca nu".
In afara mancarii, alergatura lipsita de sens, pentru el. Sa bati strazi si incaperi aiurea-n tramvai, cand poti sta linistit in camera de hotel, sau pe o bancuta, sa te joci cu o masinuta. Sa te taraie doi adulti, care-ti mai sunt si parinti, prin ploaie deasa, ca sa ajunga sa se imbulzeasca alaturi de o multime inexplicabila si pestrita, intr-o casa maaaare, cu o gaura in mijloc, prin care... ploua!! Sau sa-ti dea o moneda-n mana, sa insiste s-o arunci intr-o apa inconjurata de niste oameni ciudati, cu ochi mici, care fac poze-ntr-una! Sa strige la tine sa stai locului pe niste trepte pe care tu ai chef s-o iei la santoasa. Sa te chinuie purtandu-te in spinare, sau in brate, printr-un culoar luuuung, plin de desene ciudate, foarte colorate, foarte multe, alaturi de valuri-valuri de necunoscuti, asta, dupa ce ati stat toti 3 la o coada ce parea fara sfarsit.
Sa nu te culce toata ziua, pentru ca, in final, sa adormi la 7 seara si sa-i auzi promitandu-si ca data viitoare vor vedea Colosseumul si noaptea, nu numai pe ploaie. Macar si-au facut un pustiu de bine si te-au dus la aceeasi terasa cu pizza buna si o fata romanca din Fagaras, draguta, slabuta si plina de un bun-simt surprinzator.
Vacantele citadine sunt pentru adulti, nu pentru parinti. Cand ai facut un copil, pui in cui umblarea fara sens pe strazi, cascatul gurii la muzee, tentativele curajoase de a incerca te miri ce feluri culinare locale. Mai ales daca ai parte de-un copil conservator la mancare. In cazul asta, la mare,-n Grecia va scrie pe valizele tale de parinte empatic, unde dorada seamana cu aia pe gratar, de acasa, supa, chiar fara galusti, e supa de pui si   unde pui capac cu o gogoasa cu mastic, dormi pe plaja si seara-n brate la mama-ta.

Maternitatea Medlife

Ma gandeam ca or fi si altii care-si cauta locul unde sa nasca si, in cautarile lor, exploreaza si varianta Medlife.
Am explorat-o si incercat-o si eu, acum o saptamana. Nu-mi plac darile in stamba de tipul "totul a fost perfect". N-a fost perfect, pentru ca nici eu nu sunt si nu stiu ce vreau si ce sa cer.
Totul a inceput - cred - prin primavara lui 2010, cand o prietena recenta la vremea aceea imi spunea numele unei doctorite ginecolog de la locul ei de munca, dr. Gavril-Parfene. Am bagat la cap si, un an mai tarziu, la ea m-am dus sa-mi confirme sarcina. Si m-am tot dus, luna de luna. M-am dus de vreo cateva ori si la dr. Steriu, pentru eco morfo-fetale.
Dr. Parfene e frumusica, tanara si calda. Zambeste mult, se misca si vorbeste cu calm, e incurajatoare si senina. Dr. Steriu nu stiu in ce context zambeste. E un fel de robotel serios-suparat, care-si face treaba cu zel, seriozitate si fara nici o deraiere de la fisa postului - ai sosit, te pune pe masa, te aseaza din doua vorbe, te chestioneaza despre aspectele clasice - varsta, medic etc. - si apoi se pune pe recitat poezia parametrilor.
E posibil sa fie usor misandra, sau sa nu-i placa, pur si simplu, mutra tatalui copiilor mei - si la sarcina cu Tudor si la cea cu fetita i-am facut cate o vizita in tandem si, cum el nu se poate abtine sa nu converseze pe orice tema, in orice context, si-a luat vreo doua cartonase galbene de la madam Steriu de mi-a venit sa cer reducere la receptie, cand plateam. In fine.
Trebuie sa spun ca eu n-am avut nici o problema, nici cea mai mica in sarcina. O oarescare tensiune arteriala marita, monitorizata si tinuta sub control si un noroc chior, chiar - dupa ce la toate ecografiile pe final fata avea circulara, la final s-a rasucit si n-a mai avut!
Bon, m-am dus la spital cu dilatatie 2 si a trecut cam o ora si jumatate si am si nascut! Asta s-a datorat genelor mostenite de la mama, nu celor de la spital.
Internarea n-a insemnat decat completarea unui formular pe care nu mai stiu ce am scris, altceva decat numele :D. Sala de travaliu, urata, impersonala si rece. Aseptica, dotata, fosgaiau vreo 3 asistente pe-acolo, dar foarte spitaliceasca. Monitorizarea stresului fetal se face cu martori din aia cu fir, o placere sa stai intinsa cu fata-n sus in travaliu. Alte mecanisme de usurare a travaliului nu exista. Pentru mine, astea nu-s importante, nu-mi doream decat sa se termine totul mai repede, evident, insa, pentru standardul pe care-l pretind, e putin. E chiar nimic, as spune.
N-am vrut sa fie si tatal langa mine, ma enervam si eu pe mine, daca era si el, cred ca il strangeam de gat, mai ales ca, asa cum spuneam mai sus, nu s-ar fi abtinut :D. De fapt, ce-mi amintesc cel mai bine din clipele alea e faptul ca ma enerva absolut orice - de la bumperele alea de pe strada,  care te fac sa reduci viteza la trecerile de pietoni, pana la fusta care facea o cuta in spatele genunchilor, cuta care ma deranja si mutra unei infirmiere de la neonato, fie foarte obosita, fie atunci trezita din somn - m-am gandit ca, de dragul clientului, iti poti trage o fata mai putin surmenata! Deci, era o placere sa discuti cu mine!
Doctorita a sosit repede, probabil, si-a facut meseria ei de doctorita, sa ma controleze, sa ma incurajeze, sa ma laude, sa ma mangaie si sa-mi zambeasca. Foarte draguta. De epidurala n-a prea fost timp, ei insistau, eu nu mai vroiam, cand au inceput sa insiste sa stau in anume pozitie, cu capul nu-stiu-cum, nemiscata, am zis ferm ca nu ma pot bizui pe mine. Foarte simpatica si doctorita anestezist, o figura de-mi amintea clar de cineva, o colega, o prietena din alta perioada a vietii mele, oricum, cineva familiar si foarte placut.
Asistenta de gineco foarte serioasa, foarte eficienta, dar cam... hai sa nu spun cum, dar sa spun ce: scoteam eu tot felul de sunete pe-acolo, ma smiorcaiam (chit ca stiu ca nu m-am smiorcait penibil, ci foarte demn :D), mai numaram oile, mai faceam planuri de vacanta (f serios vorbesc, ma gandeam cand sa mergem in vacanta la anul, in primavara, cand bebe e la inceput cu diversificarea, sau in toamna, cand are un an...) - pe scurt, ma prosteam si asta-mi zice la un moment dat: Doamna S, trebuie sa controlati durerea, incercati sa spuneti o poezie, o rugaciune (WTF??!), sa va ganditi la altceva!
..............???!!!! Si, cam cum sa te gandesti la altceva...? Stau si eu si ma intreb: pe banii aia de-i platesc acolo, n-ar trebui sa gandeasca, inainte sa vorbeasca? Cum sa ma gandesc la altceva - la ce??!! la o amandina, la prima betie din viata mea, la primul sarut (sa incerc sa-l identific, adica), cam la ce se gandea ea ca trebuie sa ma gandesc eu cand incerc sa scot un pepene prin varful unui pix...?
Passons.
Haida si pe masa, copilul tot presa si presa si a presat pana s-a si nascut, oracaind vesel si detasat. Am tinut-o locco in brate, nu-mi venea sa cred ca s-a terminat si ca o vad, in sfarsit, cum arata. Nu-mi aduc aminte cum arata, decat ca avea o gura larg deschisa si era inconjurata de multi decibeli.
N-am avut epiziotomie, copilul nici n-a fost mare, au fost doua fisuri, suturate rapid. Inapoi in sala in care s-a petrecut travaliul, pentru un auto-masaj. Apoi, carata pe scaunul cu rotile (gizas, ce urasc chestiile astea) pana in rezerva, unde ma astepta iara un alai sa ma ia in primire - mi s-au prezentat ca la vizita militara vreo doua asistente de la gineco, alte doua de la neonato si figura obosito-somnoroasa de-o vazusem la internare. Evident, n-am tinut minte nimic. O pretioasa asistenta de la gineco, cu ochii facuti a la Maria Callas, mi-a tinut o prelegere despre prezenta mea si a lor acolo, ca sunt la dispozitie, ca patul face si drege, ca baia, ca blablabla. Ajutorul e la 3 interioare telefonice si doua butoane de urgenta (unul deasupra patului, unui in baie) distanta. Pentru orice, sunati. Peste 20-30 de minute, a aparut si bebe, evident, insotita de o asistenta de la neonato, care si-a recitat si ea povestea.
Pe micuta nu mai stiu daca am pus-o atunci la san, sau mai tarziu.
Medicul neonatolog, precedat de o voce de comandant jovial de osti gastronomice, a aparut sa ma felicite, sa-mi spuna ca fata-mi seamana, sanatoasa-tun, sa ma intrebe de copiii de acasa si alte traznai.
Am refuzat sa mananc. Mi-au adus, totusi, ceai.
Dimineata, au aparut sa ia gunoiul. Apoi, sa-mi ia tensiunea, temperatura, sa nu mai stiu ce in branula. Sa ia copilul sa-l vada dl doctor, inainte de iesirea din garda. Sa-mi aduca de mancare. Sa ma intrebe daca ma pot descurca pe picioarele mele. Sa faca igienizare. Sa aduca pe bebe inapoi. Sa intrebe daca am nevoie de ceva. Sa ia tava cu resturile mesei. ETCETERA. Chiar simti ca dai banii :D
La o ora decenta dupa dimineata, vizite de la medicul cu care am nascut - iarasi conversatii joviale.
Cum n-am avut nici o problema in sarcina, tot asa n-am avut nici acolo. Trei zile de odihna si plictis, m-am zgait mult la TV Paprika si Travel Channel. Programele TV de le au sunt tare saracute - nu ca mi-ar fi lipsit Pro TV, sau Antena 1, sau TVR 1, insa m-a surprins sa vad ca nu sunt in lista. Si rutina de fiecare zi si, mai ales, fiecare dimineata, cand puhoiul navaleste peste tine cu serviciile. Am mai sunat si eu, dupa una, dupa alta, dar nu se simteau suficient de solicitate, ca-mi tot spuneau sa apelez cu incredere, sa le solicit - or fi platite la apel per pacient...? Da' eu chiar n-am avut probleme si nu-s genul fandosit, sa am nevoie de un brat sa ma sprijine cand ma ridic de pe scaunul de la masa.
Externarea fetei a durat ceva mai mult, a mea a fost rapida, dupa inca o conversatie cu medicul meu. La bebe s-a impotmolit laboratorul cu niste rezultate si a depasit pranzul. Scuze, ploconeli, zambete si oftaturi.
A trecut si asta.
Per total: pentru o persoana obsedata de igiena si intimitate precum autoarea acestei postari, nasterea la Medlife a fost grozava! Personalul este amabil, zambitor, glumet pe alocuri, cum trebuie sa fie pe banii clientului. Ce m-a deranjat a fost sala aia prea rece pt un spital privat - ce naiba! -, comentariul tampit expus mai sus si sugestia unei asistente de la neonato de a-i da "completare" lui bebe: Dupa urmatoarea masa, ar fi bine sa ne chemati sa ii dam completare. De ce? Pai, asa e bine, sa fim siguri ca se satura. Pai, daca doarme linistita si nu plange, se cheama ca e satula, nu? Da, cum vreti; stiti, in primele zile, sunt mai obositi etc. - faza cu energia care scade cu glicemia si nu pot suge etc etc. Mdap, dar stiu, la fel de bine, ca in primele zile, sug putin - 3-4 ori.
N-avea cu cine, am tinut-o pe-a mea si asa a ramas. N-a fost superioara, nici agresiva nici un moment, numai mi-a sugerat o optiune. Non-taken.

Nu stiu sa spun daca raportul "calitate-pret" e optim. N-am mai nascut decat la CF2, in aprilie 2009 si n-are rost sa compar mere cu pere. La Medlife probabil ca e scump, ca asa e la noi, orice iti da o oarescare siguranta ca e bine, trebuie sa fie scump. E frumos, e curat, e decent, e comod, e liniste (chiar si in balamucul diminetilor, si tot e liniste), e bine.
Oamenii pot pretinde ca traiesc intr-o tara normala, cand se duc sa primeasca servicii medicale acolo. Cat am fost insarcinata si am vizitat maternitatea, se facea, la un moment dat, ordine - infirmierele strangeau niste confetti de pe jos, iar insotitoarea mea mi-a spus, amuzata, ca tocmai se externasera o mama si un bebe, cu alai :-). Cum spuneam, o iluzie de normalitate, oamenii se poarta frumos (e drept ca pe bani) si te incurajeaza sa nu te sfiesti sa ceri sa ti se satisfaca dorintele.

Dar e scump, pentru ca platim la gramada asigurari de sanatate, iar banii se duc intr-un sistem prost administrat, care consuma mai mult decat poate primi si nu ne da de nici o culoare posibilitatea sa alegem in interiorul lui. Asa ca alegem in exterior si ramanem cu banii dati degeaba la asigurarile publice si cu banii dati pe actul medical in clinicile private.
Si cand discut aspectul "scump", nu ma raportez la cat as cheltui pentru copilul meu, pentru ca, evident, nu exista nici limita, nici termen de comparatie. Ma refer la faptul ca e trist sa primesti servicii decente numai pe bani multi - raportandu-ma la media puterii de cumparare. Ma refer la faptul ca nasterea e un moment al naibii de delicat, pe care ti-l strica sistemul inca de la prima spaga de-o dai unei asistente sa te vada pe holul cabinetului medicului la consultatii, pana la chestiile sinistre de tipul "De ce tipi? L-ai facut cu mine?!" E trist sa nu primesti un zambet, o incurajare in cel mai dureros moment din viata ta, e trist sa nu poti vorbi cu mama, sotul, sora, daca ai chef. Am auzit ca, in unele maternitati, e interzis si telefonul! Ti-l iau la internare si-l dau familiei...
N-as astepta de la un sistem public ce primesc pe banii aia multi. Dar nici grobianism, indiferenta si chiar ostilitate. N-am experimentat nimic ingrozitor nici la CF2, insa multimea de povesti urate colcaie. Si am ramas uimita, la CF2, ca, in 3 zile de spitalizare, o singura data s-a spalat pe jos - cu aceeasi apa cel putin in 3 saloane (cel in care ma aflam si cele doua vecine) si nu s-a curatat deloc baia... Si ne mai miram ca, un an mai tarziu, doua fete erau cat pe ce sa moara la acest spital...