Astazi e ziua mea !

Happy New Year !

Shana tova !

Infidelitati

Din cauza ca sunt indragostit...ma rog, nu numai de aia...acum ma gandesc la problema infidelitatii. Adevarul e ca nu ai cum sa nu te simti lezat cand te inseala cineva. Chiar daca nu esti indragostit de el, chiar daca relatia nici macar nu indeplineste criteriile de durata si de frecventa ale unei relatii autentice, tot iti este intepat balonul sufletesc umplut cu narcisism daca cineva alege sa isi plimbe buzele pe pielea altcuiva, si tot ajungi sa te intrebi retoric, ca prostul, "oare care trasatura anume l-a facut pe ala sa il gaseasca pe alalaltul mai breaz decat pe mine ?", sau, mai rau, incepi sa-ti faci probleme de imagine, de genul, "daca incep sa merg si eu la sala regulat...", "daca ma tund si eu ca Justin Bieber...", "ce ar fi sa-mi pun si eu cercel in ureche ?", etc.

Eu nu am suferit cu adevarat decat o data din cauza dragostei, cand chiar am plans cu lacrimi vreo 5 minute din cauza asta, si nici macar din cauza ca ma inselase tipul respectiv, ci din cauza ca mi s-a parut ca nu ma iubea indeajuns, insa de simtit ofensat, vreo 15 de minute, m-am simtit si eu cand am fost inselat. Am citit undeva ca sentimentul asta de jignire, de ofensa personala este unul din cele mai nasoale, in sens de periculoase, si puternice sentimente cu care poti sa te joci in cazul unor anumite populatii de barbati, de exemplu la arabi, dar nu cred ca numai la ei.

Nu il vad pe Nelson, de exemplu, avand capacitatea sa se simta ofensat. Poate ca este posibil, in cazuri extreme, sa treaca direct la manie, dar ofensat nu mi-l pot inchipui. Cred ca aceasta diferenta culturala se datoreaza poate in parte faptului ca sentimentul de ofensa mie mi se pare ca are mai mult de a face cu sentimentul de rusine, care apare cam pe la varsta de 2 ani, pe cand mania mi se pare cuplata mai mult cu sentimentul de culpabilitate, care apare pe la 4 ani. Totodata cred ca exista anumite religii care isi bazeaza pedagogia moralitatii mai mult pe sentimentul de rusine, ca de exemplu ortodoxia crestina, si altele mai mult pe cel de vina, ca de exemplu protestantismul. Catolicismul cred ca le foloseste pe amandoua. Insa, deoarece Nelson e catolic, cred ca exista si alte determinante culturale in afara de religie care influenteaza acest tip de raspuns oarecum diferentiat. Oricat de catolic ar fi Nelson, el este totusi american, si oricat de ambivalent religios as fi eu, eu sunt totusi din balcani.

Dar eu nu sunt indragostit de Nelson, in nici un caz fiziologic ca de Hector, (care zilele astea imi usuca gura si imi creeaza senzatie de constrictie toracala numai daca ma gandesc la ochii lui sau daca ma apropii la 50 de metri de zona unde lucreaza), si nici nu prea cred ca Nelson e sau a fost vreodata indragostit de mine chiar asa de tare, deoarece el nu s-a enervat nici macar atunci cand l-am inselat pe fata cu M., (cu care m-am intalnit de prea putine ori ca sa am vreun sentiment deosebit fata de el, in afara de faptul ca l-as lasa sa-mi faca ce stie el mai bine sa faca oricand doreste). Eu il apreciez pe Nelson, si am ajuns chiar sa il iubesc intr-un fel, sa tin, adica, la el, sa-mi pese de soarta lui. Pe de alta parte, recunosc ca ma enerveaza acum, de cand e OK sa fii gay in US military, sa fie oarecum brusc OK sa mergi la bar cu altcineva, si inca un bar plin de norvegieni, chiar la numai cateva zile dupa ce te-am lasat sa-mi spui Simone si sa ma legi de fotoliul IKEA. Drept care folosesc cele 15 minute alocabile sentimentului de ofensa scriind tampenii aici pe blog.

In orice caz, vineri seara, fiind ziua mea, o voi petrece cu Nelson, si nu am de gand sa imi stric eu singur ziua mea de nastere discutand cu el despre infidelitate, care este, dupa parerea mea, un subiect total depasit si plicticos in legatura cu niste relatii sexuale care se desfasoara in afara oricaror promisiuni, juraminte, etc. Expresia verbala "te iubesc" NU reprezinta o promisiune. Dar cum sa-ti arati atunci aprecierea si sentimentul de iubire daca nu spui asta si verbal ? Ca daca ii spun chiar asa, "I love you", risc sa par total ridicol daca nu adaug si alte cuvinte de genul "I really mean it", "I'm not kidding", "I don't say this very often so it's really true", etc. ? Cum sa-i arat altfel exact ce vreau sa ii comunic ? Rugandu-l sa imi spuna Ingrid, sau, poate, lasandu-l sa-mi puna si blindfold si invitandu-l totodata sa ma lege de ambele maini, (comunicandu-i in acelasi timp ca eu nu am lasat pe nimeni niciodata pana acum sa ma lege de ambele maini si inca legat la ochi) ?

Ce inseamna asta oare ? Ca pe Hector o sa-l rog sa ma spanzure ? LOL ! Hai, ca mi-a trecut orice urma de ofensa ! Tin sa precizez ca postul asta si, probabil in parte si ala de dinainte, e numai si numai din vina lui Alex (stie el de ce) ! (Alex, just in case ca o sa citesti asta vreodata, stai linistit ca nu o sa ti se intample nimic, nu am motive/motivatie ulterioara in legatura cu tine personal, cu blogul tau, etc.)

Anunt educativ

Eu anunt ca am ajuns la concluzia ca sunt inca mult prea imatur si, in plus, regresat de procesul adaptarii mele in Norvegia, ca sa imi pot sa permit sa ma comport prea nesabuit pe aici.

La serviciu este pe moment OK sa ma simt de 12 ani in vederea indeplinirii sarcinilor mele cotidiene uzuale, pentru care este de ajuns sa stii sa scrii cu litere latine, (plus alea 3 specifice Ø, Æ, Å), sa pui cruciulite in niste casute, si sa indeplinesti niste sarcini simple de curatenie si intretinere, pentru care poti gasi algoritme pe Google oricand in caz ca le uiti secventa sau esti in dubiu asupra uneltelor sau solutiilor pe care le poti folosi. Este de asemenea important din punctul meu de vedere, sa fii constiincios si sa te ghidezi dupa codul etic simplu "clientul nostru este stapanul nostru", si eu incerc sa aplic aceste principii mai intotdeauna, desi ele nu sunt obligatorii in corporatia mea, unde ucenicilor si angajatilor nu li se cere sa depuna juraminte de etica, insa totusi cuvantul "loialitate" este amintit destul de des, alaturi de mai recent introdusul cuvant "respect", la sedintele reale si virtuale de educatie politica.

Off serviciu m-am decis sa ma opresc la varsta de 16 ani in relatiile mele cu norvegienii. (Eu nu ei. Ei trebuie sa aiba minim 18, atat real cronologic, cat si ca maturitate in etapa lor proprie de dezvoltare.) Asta inseamna ca nu imi voi permite inca sa imi planific intercourse, deoarece, dupa parerea mea, varsta minim necesara pentru asa ceva este de 17 ani. Am voie sa ma indragostesc, sa ma pup cu unul sau mai multi, sa ne masturbam alaturi unul de altul sau reciproc, poate eventual sa facem si oral sex daca sunt rezonabil sigur ca nu sunt infectati cu boli BTS. Dar eu intercourse nu am de gand sa fac cu vreun norvegian inca deoarece nu sunt pregatit pentru asa ceva, mai ales daca as fi indragostit de el.

Eu, retraindu-mi copilaria si adolescenta in procesul meu de adaptare aici, m-am decis sa urmez exact aceleasi etape pe care le-am parcurs si in viata mea reala deoarece:

1) observ ca asta se intampla oricum;

2) etapele respective imi sunt mai familiare, si nu consider ca este prudent sa experimentezi cu planuri noi pe teren nou inca nefamiliar.

Daca gasesc cumva niste repere geografice pe care nu le aveam pe hartile mele de acasa, am sa le incorporez si pe ele in niste harti noi, si am sa tin seama de ele pentru variatii minore de rute, insa principiul meu de baza ramane securitatea si nu aventura. Mie asta imi vine mai usor deoarece nu sunt gambler/risk taker/thrill seeker din fire.

Cred ca orice explorator profesionist clasic ar fi de acord cu mine, si sper totodata si ca majoritatea celor noi ai secolului XXI sa se ghideze dupa aceleasi principii, chiar daca gamblerilor majoritari li s-ar parea un nivel de prudenta excesiva.

Eu mi-am planificat primul intercourse foarte atent cand m-am decis sa mi-l infaptuiesc. Am fost initial oarecum dezamagit cand mi-am dat seama ca nu se va putea intampla cu d.r. de care eram indragostit lulea si sincer, deoarece el nu era pregatit sufleteste nici pe departe sa mearga asa departe, inca ambivalent fata de orientarea lui sexuala, dar pana la urma a fost mai bine probabil ca nu a fost asa.

L-am ales pe ala cu care urma sa-mi pierd virginitatea. L-am sedus despartindu-l temporar de persoana cu care era "steady" in momentul ala, fara sa-mi fac prea multe probleme de constiinta. L-am anuntat clar despre ce urma sa se intample. Nu i-am spus absolut niciodata ca il iubesc si nici nu il iubeam de altfel, desi eram atras de el, mai bine zis de disponibilitatea lui propice la momentul respectiv. Intamplator, avea, (sper ca inca are ca doar nu cred ca a murit, desi nu l-am mai vazut de mai bine de 12 ani), trasaturi fizice oarecum nordice, adica era blond real cu ochii verzi. Era si mai inalt decat mine si asta ma facea sa ma simt in siguranta. Plus ca era calm, rabdator, si pasiv temperamental, adica eram sigur ca nu va fi brutal.

Bineinteles ca ma simt obligat sa scriu ca am respectat si regulile de safe sex. Nu am reusit intercourse total de la prima incercare deoarece trebuie sa recunosc ca primele incercari au fost destul de dureroase, dar nu m-am dat batut, si nici el nu s-a plictisit si a ramas disponibil pentru incercari ulterioare, asa ca pana la urma totul s-a desfasurat bine, dupa plan. Asta e. Sper ca toata lumea sa aiba parte de pierderi de virginitate asemanator de usoare si placute.

Top am avut ocazia sa fiu mai tarziu, si nu cu acelasi tip. Ala e un capitol separat. In plus, eu nu am avut niciodata intercourse cu virgini, deoarece mi se pare prea complicat, si se ridica probleme etice mult prea deosebite de care trebuie sa tii cont, esti pus uneori in rol de educator, adica per total mi se pare prea obositor din punctul meu de vedere si efortul nu merita, mai ales ca eu nu sunt preferential efebofil...inca...deoarece habar nu am cum o sa evoluez cand oi fi mai batran...mi-e cam teama de asta mai ales de cand am remarcat ca a fost imposibil sa nu fiu si eu atras de Justin Bieber si de inca alti cativa intre 16-18 ani...dar probabil ca sunt, in perioada asta mai ales, mai mult nostalgic dupa propria mea adolescenta si nu neaparat atras de a lor. De obicei ma simt autentic protectiv fata de minori.

Stiu si de ce scriu elucubratiile astea acum. Deoarece eu ma simt atras de Hector ca top nu ca bottom. Si nu prea vreau sa cred ca este total in legatura cu anxietatea pe care o resimt in legatura cu dorinta mea de dominanta-competenta (mastery) asupra societatii norvegiene. Prefer sa cred ca este din cauza ca asa e el, placid temperamental si totodata primitor-disponibil-interesat de asa ceva. De aia m-am si intrebat inca de la inceput oare ce culoare capata ochii lui cand este manios/suparat, ca imediat mi-am pus intrebarea oare unde isi ascunde el agresivitatea, si in ce fel de indeletniciri, mai ales acum ca nu mai are ferma la dispozitie si a trebuit sa vina la oras. Trebuie totodata sa fiu f. atent si sa nu devin eu prea agresiv cu el, ca stiu ca imediat o sa se retraga in carapace. De aia nici nu iau nici o initiativa.

LOL ! Ne jucam amadoi de-a pasivii...pacat ca in paralel si nu inca impreuna, ca sa vedem totusi cine "castiga" si care e premiul.

Despre convertire

Observ ca septembrie a fost, pt. mine, luna viselor usor interpretabile. Azi dupa amiaza, venind iar obosit de la serviciu, unde am avut 2 sedinte in loc de una, iar m-am culcat. Am visat ca eram un cavaler de religie protestanta calare pe un cal alb in fruntea unei oaste de alti cavaleri protestanti care tocmai se indreptau catre un razboi religios. In vis, in loc sa fim, cum ar fi fost normal, speriati si seriosi, eram chiar oarecum veseli si in general increzatori. Nu fac misto de loc. Visul s-a terminat cu prim plan pe mine. Exact ca la film ! Numai in vise pot sa fiu si eu stea de cinema. In real life ma multumesc, pe bune, cu rol de inlocuitor de figurant, care sta pe tusa sperand sa nu se imbolnaveasca nici unul din figurantii titulari ca sa ma cheme cumva regizorul tocmai pe mine sa-l inlocuiesc.

Eu chiar am fost odata la un casting in real life pt. un film de epoca care trebuia sa se petreaca in Romania rurala de inceput de secol XX. Luasem niste cursuri de actorie in decursul unicului meu an de facultate de la ASE, si, deoarece profesorul si vreo doi colegi m-au felicitat o data cand am recitat o poezie numita "Toamna", am concluzionat ca, chiar daca renunt la ASE, (ceea ce aveam de gand sa fac oricum), va fi chiar poate posibil sa imi castig existenta din roluri reale de figuratie.

La casting m-au intrebat ce fac in viata, daca lucrez pe undeva, si mie fiindu-mi rusine sa spun ca sunt student, si inca la ASE, am zis ca sunt muncitor necalificat. Casting director-ii au observat imediat ca nu aveam de loc talent la mintit, mai ales ca eram imbracat si in pantaloni de culoare deschisa si o camasa de tip popular hawaiian, si mi-au zis "multumesc, va chemam noi alta data". In anul ala ma duceam la cursurile de actorie cu bicicleta. Dupa acel casting nereusit, m-am lasat si de cursurile de actorie, si nu am mai mers niciodata cu bicicleta in viata mea. M-am apucat de cursuri de limba chineza, dar m-am lasat si de alea din cauza unui profesor neetic, si am renuntat astfel definitiv si la o viitoare cariera in diplomatie spre care ma incuraja toata familia.

Habar nu am daca acel proiect de film despre Romania rurala de epoca s-a dus la buna indeplinire, deoarece eu nu am vazut decat 2 filme romanesti dupa ce am implinit varsta de 18 ani, "Moartea D-lui Lazarescu", care mie nu mi s-a parut de loc film artistic, ci documentar plictisitor si prea usor previzibil, si "4 luni, 3 saptamani, 2 zile", care mi s-a parut cam la fel, plus usor propagandistic. Inainte de a implini 18 ani am vazut si eu videocasete cu cateva filme regizate de dl. Sergiu Nicolaescu si cateva filme cu dl. Florin Piersic si mi s-au parut OK, oricum filme artistice de actiune istorica placute si potrivite varstei.

Acum, daca tot e vorba despre convertiri, (profesionale, religioase), stau si ma intreb chiar destul de serios daca nu cumva dorinta mea de a ma converti la alta religie nu are cumva ca substrat nelinistea mea in permanenta imatura in legatura cu orientarea mea sexuala. Nici nu era nevoie sa ma intreb deoarece probabil ca este legata si de asta. Dar eu nu doresc sa ma convertesc religios doar pe baze emotionale, deoarece am mai dat-o in bara rau de tot, (atat fata de mine insumi, cat si fata de parintii mei), cand m-am convertit profesional lasandu-ma de ASE si de Relatii Internationale, si mai tarziu si de armata dupa aia...decizii luate la vremea aceea pe baze destul de emotionale mai mult decat rationale, mai ales ca eu eram probabil prea imatur pe atunci ca sa pot lua decizii cu adevarat competente.

Eu chiar mi-as dori sa imi construiesc o viata in mod rational, si nu stiu daca asa ceva este chiar posibil, sau este doar o incercare de a ma simti competent si de a simti ca am un oarecare control asupra destinului meu care se desfasoara oricum cumva, in ciuda mea, in mod fatalist inevitabil. Remarc ca si acum, la aproape 31 de ani, eu continui sa ma lupt cu probleme care ar fi trebuit rezolvate, intr-un fel sau altul, la 4 ani (luarea de initiative), la 8 ani, (competenta), si la 16 ani (simtul de identitate).

Mi se pare ca undeva dupa 2 ani incolo, dupa ce am rezolvat cu bine potentialele probleme de securitate si faza de autonomie, eu am inceput sa o dau in bara. Am fost un copil probabil neurologic deficient. Este probabil din cauza ca am fost prematur si am un grad de tulburare cognitiva de receptie de limbaj si ADHD, pe care efectiv, fiind in permanenta atat constiincios-compulsiv cat si recunoscator parintilor, efectiv nu mi le-am permis ca defecte vizibile si am incercat sa compensez pentru ele in diverse feluri...ca sa nu cumva sa imi supar parintii sau sa-i sperii prea tare, deoarece ei chiar nu merita sa sufere din cauza mea.

Mama chiar mi-a zis ca o enervam cand eram bebelus deoarece nu plangeam niciodata. Paream in permanenta calm si satisfacut. Si asta mamei mele i se parea total anormal la un bebelus. Eram probabil total nesimtit si superficial, asa cum mi s-a reprosat de multe ori si mai tarziu in viata ! De fapt, efectiv, imi intra ceva pe o ureche si imi iesea pe alta. De aia pe mine "mediul" nu are cum sa ma afecteze prea mult nici in sens negativ, nici in sens pozitiv. O tin una si buna cu ce am eu in cap, si sunt efectiv "surd" afon/afazic la diverse semnale modelatoare, educative, sau potential corectoare din jurul meu, daca nu sunt indeajuns de intense astfel incat sa imi penetreze sistemele de securitate rationala. Tot de aia nici nu pot gandi la nivel abstract prea mult ca incepe sa ma doara capul, si, in plus, efectiv, trag acum si concluzia ca acea faimoasa inteligenta emotionala nu este aplicabila/compatibila in cazul hardware-ului meu personal !

Pe de o parte e bine deoarece asta inseamna ca nu sunt usor de manipulat. Pe de alta, probabil ca nu e asa de bine deoarece nu sunt flexibil la diverse negocieri mai subtile, si sunt/raman incoruptibil prin default personal, nu din convingere morala autentica oarecum evaluata de mine ca fiind superioara. De aia si tot ma simt atras de principiile de etica ale iudaismului. Nu mai vorbesc de faptul ca conceptul trinitarian mi se pare de-a dreptul ininteligibil, si totodata mult prea complex pentru mine personal. Imi este mult mai usor sa imi inchipui un D-zeu unic si monolit.

Mai vedem. Va urma...desi eu sper de fapt sa urmeze alt fel de film, nu din astea istorice cu conflicte prea mari. Prefer filmele de dragoste cu happy end, sau usor moraliste a la Spielberg. Sau alea de actiune moderne cu Bruce Willis. Pentru ororile realismului, (care include si joaca de-a suprarealismul) il aleg pe Polanski. Eu personal raman candid clasic romantic, si optimist. Cand oi fi in stare sa ma despart si de Rohmer si de fetish-ismul catolic, atunci, da, probabil ca voi fi pregatit si de insuratoare.

Daydreaming si planificare

Eu, de cate ori sunt indragostit, imi cumpar sau ma uit la reviste despre nunti si luni de miere.

Acum stau sa ma gandesc unde sa-mi petrec luna de miere in anul teoretic 2015. Eu as prefera sa ma casatoresc in toamna acelui an, mai precis in octombrie. Este o luna turistica oricum mai putin aglomerata. Eu chiar as prefera un anotimp cu muson ploios, ca sa fiu sigur ca pana si un norvegian impatimit de plimbarile in natura va fi nevoit sa petreaca cat mai mult timp in casa/hotel decat pe coclauri.

M-am documentat de pe wikipedia ca octombrie este luna de muson ploios in insula Borneo, insula interesanta prin faptul ca este impartita intre 3 tari (Malaezia, Indonezia, si Brunei). Am inca multe lucruri de studiat pana cand sa imi stabilesc, la un nivel rezonabil de dubiu, care din aceste trei tari ar fi cea recomandabila pt. o eventuala luna de miere in octombrie 2015. Cred ca va trebui sa il intreb si pe M., expertul meu curent in Foreign Policy pe zona Asia-Pacific, care ar fi tendintele politice previzibil evolutive in acea zona in viitorul apropiat.

Totodata, am de gand ca luna mea de miere sa tina chiar o luna, ceea ce ar fi teoretic posibil, majoritatea functionarilor din Norvegia avand concediu de 5 saptamani/an. Desi mi-e un pic teama ca va trebui sa trec iar printr-o perioada de adaptare, si inca izolat pe o insula indepartata, totusi consider ca o luna de miere cat mai lunga imi va fi utila, deoarece ma va antrena/cali pentru ideea de a trebui sa imi petrec de atunci incolo o mare parte din viata chiar traind zi de zi alaturi de aceeasi singura persoana...lucru care mie personal mi se pare ceva la nivel de total science-fiction.

Am de gand sa planific sedinte saptamanale de feed-back reciproc cu viitorul meu partener pe parcursul acestei luni de miere, astfel incat sa ne putem adapta cat mai usor impreuna si sa ne putem reajusta, daca este cazul, anumite puncte prestabilite, de exemplu daca ramane valabil sa avem o relatie deschisa, si in acest caz, cat de deschisa, sau total monogama, (adica sa tinem ascunse unul fata de altul cazurile de infidelitate). Consider chiar ca acest fel de sedinte de discutii vor fi utile si dupa terminarea lunii de miere, insa, deoarece mie nu-mi prea plac sedintele, sper ca partenerul meu sa fie de acord sa reducem frecventa lor la una pe luna in primii 3-5 ani, iar mai apoi, una pe trimestru. (Daca vom avea la un moment dat un copil, va trebui sa planificam sedinte pe teme de parenting separate in ceea ce-l priveste pe el. Prevad ca nu am sa scap niciodata in viata de sedinte.)

Observ ca deja ma simt mai bine si mai putin anxios in legatura cu ideea de casatorie acum ca pot sa planific ceva cat de cat familiar rutinei mele zilnice. Deci e util si daydreaming-ul la ceva: mi-am gasit ceva mai interesant si mai potrivit inclinatiilor mele de studiat, (foreign policy !), decat mitologia scandinava, am si un motiv serios acum sa il contactez eu pe M., ma desenzitizez si de neplacerea pe care o simt in legatura cu sedintele, imi mai trece si impulsul de a-l lua de guler pe Hec-thor daca imi mai iese o data in cale, etc.

Imi ramane inca de stabilit ce ma fac in legatura cu convertirea religioasa, ca deja am taraganat problema asta destui ani de zile, si totusi este important de stabilit cine va oficia ceremonia de nunta, si cum se va desfasura ea. Exista sanse destul de mari ca viitorul meu partener norvegian sa fie confirmat in religia luterana, insa in practica liber cugetator. Deci decizia in ceea ce ma priveste pe mine va fi numai si numai a mea, si nu prea am cui sa ii pasez responsabilitatea pentru asta.

Mi se pare un lucru complicat si totodata important deoarece decizia mea va influenta nu numai ceremonia de nunta, (despre care probabil ca va fi usor sa ajung la o intelegere cu viitorul meu partener, mai ales daca fac o criza dramatica de nervi in cazul in care el ar avea vreo preferinta cu totul contradictorie cu a mea, ca atunci cand a trebuit sa ii anunt pe parintii mei ca eu nu am de gand sa ma fac economist), dar, intr-o oarecare masura, si eventualul copil, deoarece eu nu prea vreau sa am un copil care sa fie fortat cat este inca incompetent sa apartina unei anumite religii, deoarece asta implica anumite eforturi cognitive si posibil chiar emotionale ulterioare de reconfirmare sau razgandire, ci unul care sa aiba libertatea sa isi aleaga religia lui proprie cand se va simti pregatit pentru asta, dupa ce va atinge varsta minima necesara competentei pentru o astfel de decizie.

Ma rog...daca am tot amanat decizia finala din 1996 incoace, mai poate sa astepte vreo 2 ani.

Suturi

Ieri, neavand absolut nimic de facut la serviciu, am venit, in mod previzibil, acasa frant de oboseala, si am dormit vreo 4 ore dupa amiaza. (Pe mine munca ma energizeaza, si ieri, ca sa capat putina energie, in drumul spre casa chiar am stat sa contemplez niste constructori, dar se vede ca simpla contemplare a unor oameni care chiar munceau nu a fost de ajuns.)

M-am trezit cu cuvantul "suturi", (de mingi la poarta), in gand. Visasem ca ma plimbam cu Hector cu barca pe un lac de exact culoarea ochilor lui, si ca vorbeam cu el despre suturi incercate, ratate, nimerite, etc. Ba am visat chiar si o minge de fotbal, care habar nu am...(!)...ce cauta acolo in preajma lacului, decat poate ca ma astepta pe mine sa dau cu piciorul in ea, astfel incat sa aterizeze direct in centrul lacului, in vise fiind posibil pentru mine sa fiu in acelasi timp si in barca si pe mal.

In ciuda acestui vis extrem de sugestiv, eu NU voi lua aminte de la el, deoarece eu nu imi conduc viata reala dupa visuri, si NU voi face in continuare absolut nici o miscare in ceea ce priveste relatia mea cu Hector. Dupa cum am zis, ori vine el singur la mine, ori duca-se invartindu-se, ca eu nu am nevoie de complicatii, si oricum, daca eu sunt pitic/spiridus, nici el nu e altceva decat o naluca. 

Nu recomand nimanui sa ia cumva exemplu de la mine deoarece eu sunt campionul trenurilor pierdute. Pe de alta parte ma cunosc indeajuns de bine sa stiu cand nu sunt in apele mele obisnuite familiare si ma aflu total regresat orbecaind pe diverse intranduri fara iesire in timp ce explorez o coasta inca necunoscuta mie in cautarea eluzivului Pasaj de Nord-Vest.

Frisca si Mountain Dew

Asta am visat ! E posibil asa ceva ? Parca as avea 15 ani. Trebuie sa-mi revin ca asa nu se mai poate. Eu sunt om matur. Peste 5 zile implinesc 31 de ani. Am un serviciu de raspundere care implica multe semnaturi pe niste check-list-uri de sarcini importante de curatenie si intretinere, (activitate care mie imi place si cred ca este chiar potrivita inclinatiilor mele compulsive si birocratice, chiar daca unii o gasesc plictisitoare si chiar subapreciata ca importanta). In curand trebuie sa-mi caut un nou apartament, ba poate chiar sa imi deschid si un cont de economii in vederea cumpararii unei masini japoneze.

Un bloger pe undeva scria ca numai daca-ti pui in minte ceva si te inchipui realizand acel lucru, neaparat se si indeplineste. (In lumea blogosferei promovarea gandirii pozitive este destul de frecventa.) Drept care eu mi-am exprimat un dubiu ca asa ceva ar putea fi aplicabil in relatiile romantice. De exemplu as vrea si eu o reteta de a te vindeca de boala dragostei numai cu puterea mintii. Am gasit pe Internet scrierile unor vraci-filozofi medievali care propuneau si ei tot un fel de varianta de terapie cognitiva in care trebuie sa ti-l inchipui pe cel drag cu trasaturi caricaturizate, sau mai urate decat ti se pare ca le are in realitate. Pare o doctorie cam neplacut amara.

Incepusem eu de fapt sa fac misto un pic de obiectul afectiunii mele, (al carui nume acum nici nu mai indraznesc sa il scriu deoarece am citit, tot pe Internet, ca exista riscul sa il deochi daca tot il inalt asa in slavi incontinuu), insa m-am simtit atat de vinovat incat am sters postul respectiv.

Acum ca m-am documentat mai temeinic in ceea ce priveste legatura dintre maladia indragostirii si deochi, sunt aproape sigur ca si eu oi fi fost deocheat deoarece asa ceva nu era greu sa se intample intr-un loc in care sunt inconjurat de oameni cu ochi albastri perceputi in esenta de mine in acest moment ca ostili sau chiar posibil pizmuitori. Si prea imi era clara probabil bucuria pe fata.

Daca nu incep sa ma vindec in curand, am citit ca este posibil sa inceapa sa-mi sangereze ochii. Sunt aproape convins ca este Platon, care a scris ca maladia dragostei este in esenta o maladie oculara, cel care e de vina de toate aceste nenorociri. De aia eu tin mai mult cu Aristotel. Fiind duminica azi, am incercat sa citesc si ce a scris Sf. Thomas Aquinas despre dragoste, in intrebarile 26 si 28 din prima parte a celei de-a doua parti a Summa Theologica, dar e prea complicat pentru mine.

Aristotel si, prin extensie, Sf. Thomas Aquinas, mie personal mi se par in general mai optimisti, dadatori de speranta. Dar am impresia ca ei nu sunt asa de populari in Scandinavia. Ah, ce mi-as dori sa vorbesc o data despre ei cu Hector...macar despre primul, ca daca pomenesc despre al doilea exista riscul sa ma creada un fel de misionar prozelitist periculos, si, oricat de bland si calm ar fi el temperamental, sa-mi dea cu batul in cap sau, mai rau, sa-mi intezica sa ii mai vizitez ferma lui personala, unde in prezent am impresia ca inca ma priveste si ma tolereaza ca pe un fel de spiridus sau nisse inevitabil.

Simtul de proprietate

Observ ca am devenit posesiv in legatura cu sentimentele pe care le am fata de Hector. Nu mai doresc sa le impartasesc chiar asa oricui. In ultimele 48 de ore am scris vreo 3 posturi pe care le-am sters inainte sa le public. Pe de o parte efectiv nu mai doream sa mai spun nimanui ce gandeam si simteam in legatura cu el, pe de alta chiar mi se pareau prea idioate pentru ce simt ca ar merita el. Asta e grav. Am inceput sa-l idolizez. Dar nu e chiar asa de greu sa incepi sa-ti idolizezi idealul. E mai grav ca am impresia ca a inceput sa imi pese de el, si de ce ar putea crede altii despre el citind ce scriu eu aici oarecum mai mult decat imi pasa de mine: am inceput sa doresc sa il protejez mai mult decat doresc sa ma protejez pe mine. Deoarece despre mine pot in continuare sa scriu orice-mi trece prin minte, la orice nivel, de totala tampenie sau intelepciune, si putin imi pasa ce o crede restul lumii. Eu pot sa imi permit sa apar ridicol si plin de defecte. Dar parca nu as dori ca si Hector sa pateasca acelasi lucru datorita inabilitatii mele de exprimare in scris.

Aoleu, aoleu.

Incerc sa ma gandesc inapoi daca am mai patit asta in legatura cu altcineva. Cred ca a fost o vreme, in real life, cand am cam simtit asta in legatura cu Eric. Dar a fost o faza destul de scurta. O perioada in care nu am vrut sa vorbesc despre el nici macar cu mama. Mai e si Eduard, pe care l-am mentionat in treacat doar o data aici pe blog, si despre care, in real life, nu am pomenit decat o singura data, dupa ani de zile, fata de cel cu care am avut o legatura lunga si intermitenta in anii mei 20, deoarece in el dezvoltasem, oarecum nejustificat, un grad de incredere mai mare decat media, si indrazneam uneori, rar, din fericire, sa imi dezvalui anumite sentimente autentice.

Despre Eduard nu am povestit niciodata mamei. Ea, care imi stie toti amantii si idolii si idealurile, nu stie absolut nimic despre Eduard. Nu stie nici macar ca exista pe lumea asta un Eduard pentru care am simtit o clipa ca as putea sa o abandonez definitiv daca el mi-ar fi cerut asta. Pentru acel Eduard as fi comis atunci probabil chiar tradare din aia adevarata de tara daca m-ar fi rugat el sa o fac in contextul ala de atunci in care l-am intalnit. De loialitate si tradare de firma/corporatie nici nu mai vorbesc. As fi incalcat orice juraminte. (Alte chestii ilegale probabil ca nu as fi facut deoarece am si eu etica mea personala. Dar fata de tradatori gandesc oarecum mai nuantat, deoarece stiu cum e sa fii tentat sa o faci si am impresia ca pot sa le inteleg si contextul istoric, personal, si social.) Bine ca mi-am dat seama la timp si nu am fugit atunci in lume cu el. Dar uneori fantazez ce fel de viata as fi avut daca as fi facut-o.

Despre d.r. nu am indraznit sa-mi marturisesc nici mie o vreme destul de indelungata ce simteam despre el, daramite mamei. Eram mic, la liceu, pe vremea aia. Parca o data i-am pomenit numele intr-o conversatie cu mama doar asa pentru ca simteam nevoia sa il rostesc tare, ca si cum doream sa ii acord un fel de omagiu si recunostinta publica, si pentru ca voiam sa impartasesc si cu altii iubirea mea pentru el. Acum, scriind asta, imi dau seama ca fata de Hector am oarecum cam aceleasi sentimente adolescentine cu cele pe care le-am avut atunci fata de d.r. Era de altfel inevitabil sa nu ma resimt, o vreme, adolescent, aici, acum, in Norvegia, unde totul e inca nou pentru mine, si mai am inca multe chestii de descoperit.

Am observat ca si fata de Norvegia am inceput sa am un sentiment de proprietate ! Unul din posturile sterse continea, in afara de informatii despre Hector, si niste informatii de observator despre aceasta tara si locuitorii ei, si nu am vrut sa le ofer pe gratis sau, mai ales, in mod gratuit si/sau inabil, deoarece simteam ca as fi tradat oarecum increderea lor...concluzionez ca este mai greu sa tradezi daca te simti proprietarul tarii sau al firmei sau poate chiar, intr-un fel, al persoanei respective, despre care incepi sa ai sentimente de raspundere si dorinta de protectie si aparare. Uite ca habar nu aveam pana acum cum e cu loialitatile astea si functionasem pana acum mai mult instinctiv, dupa ureche, nu in mod rational-constient. (Cand vorbesc despre simt de proprietate asupra unor persoane nu ma refer la sclavagism, deoarece acolo cred ca robii nu sunt considerati ca persoane reale intregi sau mature cu drepturi egale cu ale celorlalti oameni, ci doar poate un fel de animale domesticite sau, mai modern, androizi. Desi am unele inclinatii politice conservatoare de drepta, eu sunt, bineinteles, totusi, anti sclavagism, dupa modelul d-lui Abraham Lincoln.)

Tradarea despre care scriu eu nu se refera la infidelitatea/disloialitatea sexuala, ci efectiv la oferirea de informatii evaluate ca pretioase.

Uff, e al naibii de complicat sa incepi chiar sa iubesti pe altcineva. Incepi sa simti ca ai obligatii, sa-ti pui probleme etice, mai rau, sa te simti raspunzator de soarta lui. Bleah. Asta imi trebuia mie acum ? Sa incep sa ma simt raspunzator si de soarta lui Hector si a Norvegiei ! (Desi il iubesc si pe Nelson...nu chiar asa de mult si in acelasi fel ca pe Hector totusi...soarta SUA nu m-a ingrijorat niciodata deoarece, desi am capatat anumite loialitati fata de ea, o consider cat de cat matura si capabila sa aiba grija de ea insasi. Si nu cred ca ma voi putea simti vreodata proprietar sau responsabil fata de o tara atat de incapatanat independenta ! In legatura cu Romania nu doresc sa comentez deoarece, daca imi va fi dat si permis, eu nu voi mai fi cetatean al acelei tari peste vreo 6 ani, asa ca trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul ca va trebui sa rup absolut orice farama de loialitate fata de ea la un moment dat, in mod cat se poate de real, sub semnatura proprie. Eu totusi tind sa iau in serios anumite semnaturi si juraminte oficiale de loialitate depuse.) 

The look

Culture Clash

Ieri dimineata, in timp ce ma indreptam fara nici un chef si cam morocanos spre serviciu, cred ca l-am vazut pe zeul scandinav Freyr. Sau o fi fost Dellingr...nu stiu, ca inca nu inteleg mai nimic din mitologia scandinava. Este mult prea complicata...dar presupun ca trebuie sa o invat si pe asta, ca altceva tot nu am de facut in iarna asta care vine. Oricum, parea binevoitor si mi-a zambit bine dispus. Deci m-am simtit si eu obligat sa ma consider norocos ieri.

Freyr sau Dellingr mi l-au scos in cale insa iar pe Hector...ceea ce m-a facut sa cred ca nici zeii astia scandinavi nu sunt mai breji decat aia greci cand e vorba sa se distreze pe seama muritorilor. Eu nu am fost niciodata la vanatoare, sport deosebit de popular in aceste locuri, cu radacini probabil chiar mai adanci decat mersul pe bicicleta, predatand probabil chiar mersul pe schiuri, dar cred ca am simtit cam aceleasi lucruri pe care le-as simti eu daca m-as intalni pe nepregatite cu un caribu, si as deveni in acelasi timp cu el si potential vanator si vanat, incercand sa-mi calculez sansele, si sa ma decid daca sa o iau la goana ca sa ma catar in primul copac, sau sa trag cu arma.

Am impresia distincta ca probabil ca si el a simtit probabil cam aceleasi lucruri, deoarece i-am vazut corpul tresarind si ochii uitandu-se repede in jur ca sa vada daca exista vreun copac sau bolovan salvator, eventual o unealta ca sa-mi dea in cap. Dar au invins civilizatia si ultimele cursuri obligatorii de respect reciproc intre angajatii corporatiei pentru care lucram, si ne-am salutat in semn de recunoastere, schitand rictusul politicos necesar, furand o privire pur umana, (despre care am sa scriu probabil un tratat mai tarziu), dar deja scanand orizontul libertatii de dincolo de persoanele noastre, ca sa ne prestabilim linia drepta cea mai scurta de iesire din situatia de coliziune frontala, si sa evitam din toate rasputerile si riscul posibilului dans ridicol de la stanga la drepta, cand trebuie sa treci cat mai repede de cineva cu care aproape ca te ciocnesti fata in fata, in situatiile cand este interzis sau nerecomandabil sa-i dai branci.

Am tras concluzia marinimoasa ca este om si el, chiar daca are ochii albastri-verzi ca Stima Lacurilor, si concluzia stiintifica ca este preferential stangaci. Dupa aia m-am ratacit prin coridoare si diverse birouri ca sa obtin diversele semnaturi si stampile necesare pe teancul de documente pe care le tinusem tot timpul strans inclestate in mana dreapta cu degetele in aceeasi pozitie cu care as fi tinut o arma de foc adevarata. Am remarcat ca aveam gura uscata, m-a luat ameteala, si dupa aia mi-a venit sa plang, deoarece stiu deja ca nu va fi posibil vreodata sa dau mana cu el asa cum dau mana cu altii care-mi ies in cale, deoarece una din impresiile mele a fost ca, desi ne-am intalnit pe teritoriu oficial prestabilit neutru, m-a clasificat ca intrus de interes insa posibil indezirabil ca potential introducator de boli periculoase...si probabil ca asta fac si eu chiar acum.

Insomnie

Nelson, fiind american care lucreaza pentru americani, munceste de vreo 50 de ori mai mult decat mine. Si inca pe un salariu de aprox. 2/3 din al meu. Vine uneori in vizita la mine atat de obosit incat efectiv incepe sa sforaie de cum pune capul pe perna. Uneori mi se face si mila de el. Azi ar fi trebuit sa celebram intr-un fel ziua de 20 septembrie, si cumparasem chiar si Inca Kola pentru asta. A venit acum vreo 2 ore, dar a adormit inainte sa apuce sa bea Inca Kola. Acum stau sa astept sa se trezeasca, si mi se face mila de mine.

Am incercat si eu sa dorm, dar nu am putut. Am incercat chiar sa aflu ce are de zis Soeren Kierkegaard despre dragoste, dar m-am plictisit inainte sa pot sa adorm. Mai bine ma apuc sa vad Final Destination 5 (sunt fan, si poate ca, daca dau sonorul un pic mai tare, se trezeste si Nelson, si o sa-i povestesc ce am citit despre ce a avut de zis Aristotel despre dragoste, deoarece mi se pare mai pertinent relatiei noastre.)


==============================

Nelson s-a trezit, si-a baut Inca Kola, mi-a acceptat felicitarile, si, pe urma a adormit la loc in timp ce-i povesteam despre prietenia noastra care a evoluat de la utilitara/de interes reciproc de serviciu la una virtuoasa, evolutie care ar fi fost cu siguranta admirata de Aristotel. Eu nu pot sa adorm. Abia acum imi dau seama de ce. Este pentru ca nu l-am vazut pe Hector de vineri. Vineri noapte, si apoi si in week-end, dupa ce il vazusem 4 zile la rand, am adormit ca secerat fiind epuizat din cauza supra-solicitarii nervoase cauzate de over-exposure la stimulii provocati de el. Acum insa ca nu l-am mai vazut o vreme, imi lipseste atat de tare incat nu mai am liniste. Sunt de-a dreptul bolnav, si asta nu imi place.

Mi-am dat seama si de ce ma afecteaza atat de tare, in afara de faptul ca am fost chiar socat sa imi vad idealul in carne si oase. (Cu Eric avusesem impresia, desi ma inselam, si era mai mult un fel de wishful thinking din partea mea, ca imi gasisem jumatatea, si aia e cu totul altceva.) Este din cauza ca Hector lucreaza pentru aceleasi servicii cu mine. Si asta mie in Romania nu mi s-a mai intamplat, sau chiar daca era pe cale sa se intample, am evitat asa ceva cat am putut de mult. Deoarece nu este bine/etic sa fraternizezi. Dar aici e oarecum altfel, deoarece serviciile pentru care lucram sunt atat de ubicuitare si interconectate, inca este aproape imposibil sa nu ajungi sa fraternizezi pana la urma.

Este, am impresia distincta, intr-un fel, cam cum ar fi fost in Romania, sau, in general, in tarile blocului de est, pe vremea comunismului, cand mai toti cei care nu erau direct angajati in productie lucrau, intr-un fel sau altul, pt. diversele servicii de securitate. Desigur ca nu era bine probabil sa fraternizezi nici atunci, dar sunt sigur ca se intampla. Uite ca despre asta nu m-am gandit sa intreb pe nici unul din tatii cunoscutilor mei inainte sa plec din Romania.

Eu sper totusi ca se va rezolva de la sine...adica sa se decida Hector sa nu se incurce cu mine. Eu nu am de gand sa fac nici o miscare, nici sa il caut, nici sa il evit. Totul va depinde de el. Gata, am scapat de responsabilitate ! Desi problemele etice teoretice raman, deoarece, la un moment dat, peste vreo 4 ani, va trebui sa incep sa il caut activ pe cel cu care am de gand sa ma casatoresc, si as dori sa stiu daca sa mentin conditia asta...adica cea ca viitorul meu partener sa nu lucreze pt. aceleasi servicii ca mine. Efectiv nu stiu ce sa zic. In Romania mi-ar fi fost foarte clara aceasta conditie. Aici nu. Deoarece aici, pe coasta de sud-vest, nu exista decat doua posibilitati: ori lucrezi in petrol, ori lucrezi in securitate.

(Cu artistii sau managerii de artisti nu ma incurc din principiu, deoarece pe primii ii consider persoane vulnerabile, iar pe ceilalti, in general, persoane adesea neetice. Cei care lucreaza direct pentru serviciile financiare centrale si planificare se afla in capitala, si acolo e prea frig si prea multa zapada iarna. Pescarii sunt mai departe la nord. Educatorii nu-i recomand nimanui pentru insuratoare, deoarece majoritatea, mai ales universitarii, sunt alcoolici, si, in plus, riscul de divort este mult prea ridicat. Pentru politicieni stiu deja ca nu reprezint un target de interes deosebit, fiind statistic total nesemnificativ si nedispunand de avere semnificativa. Juristii sunt mult prea workaholics si mi-ar pretinde sa fac eu toate treburile in casa. Cu un fermier contemporan nu am de gand sa ma insor, deoarece m-ar pune la munca campului in timpul meu liber. Prefer, bineinteles, copii de fermieri, si astia sunt, de altfel, majoritari in regiunea mea. Ideal in cazul meu ar fi poate un securist care lucreaza pentru o companie de petrol, dar astia sunt probabil cam deasupra nasului meu curent, si practic mai greu de cautat si de gasit. Constructorii si militarii activi de cariera sunt precis deasupra nasului meu.)

Alt vis

Azi noapte am visat pietre (de tip bolovani), paveze (scuturi), si protestanti, plus ca ziceam cuvantul "head" in timp ce ma pregateam de un fel de batalie (in engleza, deoarece in limba romana visez din ce in ce mai rar). E clar ca sunt deosebit de tulburat. Eu nu tin minte ce visez aproape niciodata, visez vise simbolice foarte rar, iar vise strict erotice nu visez decat cand sunt ff stresat, ca de exemplu inaintea vreunui examen important. In timp ce invatam limba norvegiana am visat o data ca-mi vorbea un turist cu valiza intr-un tramvai in limba bulgara si eu ma chinuiam sa-l inteleg !

Stiu si de ce sunt tulburat si de ce am visat visul asta. Ieri mi-am petrecut majoritatea timpului la serviciu studiind geografia si istoria regiunii de unde este originara familia lui Hector, cel nascut in 1978 pe o insula aflata sub protectia zeului Ares. Plus ca in drumul cautarilor mele spirituale, in timp ce imi iau ramas bun de la zona crestinismului ortodox, consolandu-ma preferential cu zona catolicismului educativ, nu aveam cum sa evit protestantismul. Era inevitabil sa visez arme si batalii de tip medieval.

Imi cumparasem eu o data mai demult o carte despre Reformatie, inca inainte sa ma decid ferm de a ma muta in Scandinavia, dar, ca de obicei, s-au ivit lucruri mai importante sau mai interesante de facut si de trait, asa ca nu am apucat sa citesc acea carte niciodata. Drept care sunt, tot ca de obicei, total nepregatit, cand trebuie sa ma decid daca sa pun piciorul pe tarmul uneia din insulele nordului Oceanului Atlantic de nord.

Eu nici nu aveam de gand sa-mi doresc sa ajung pe terra firma prea curand, deoarece este mult mai relaxant si totodata familiar pentru mine sa ma las purtat de vant si/sau de valuri...nu chiar in deriva, dar totusi asa cam la intamplare. Cand esti pe mare sau in aer nu dai de obicei peste bastinasi sau salbatici posibil periculosi, si trebuie sa tii seama doar de fortele meteorologice ale naturii. Stiu ca mai exista riscul, mai mult teoretic, unor posibile rascoale ale echipajului, cand esti nevoit uneori sa faci alegeri de natura etica, sau mai apare cateodata si vreun pasager clandestin surpriza, dar intamplarile de genul asta, in mod practic, sunt rare.

Desi in mod principial ar fi trebuit in general sa-mi propun sa preiau posturi de comandant de nava, eu, gasindu-mi scuza ca m-am lasat de armata inainte de a primi oficial gradul de ofiter, si neavand nici studii de specialitate de management, am preferat in general calatoriile in care mi-a fost permis sau am avut ocazia sa fiu doar un simplu membru de echipaj trimis cu pile de la organizatorul expeditiei pe rol de bagator de seama. Un fel de ajutor de securist de intreprindere (clasic) care sta si-i pazeste pe toti. Acest tip de pozitie se potriveste de minune inclinatiilor si preferintelor mele birocratice.

In aceasta calatorie, pe care o stiu de lunga durata si probabil fara intoarcere, am avut si sansa de a ma putea imprieteni cu Nelson, care ocupa postul temporar de ofiter secund, si, atribuindu-i rol de informator credibil, il las pe el sa-mi spuna mai tot ce trebuie sa stiu despre restul echipajului, deci nu mai e nevoie sa ma chinui eu prea tare cu adunatul de inteligenta. Am remarcat ca, desi comandanti competenti si experimentati se mai gasesc, e destul de greu pentru organizatorii de expeditii de a gasi oameni potriviti si loiali pe termen lung pentru postul de ofiter secund. (Azi e ziua sarbatoririi repeal-ului oficial al policy "Don't ask don't tell" ! I love you, Nelson, and I wish you all the very best ! I will miss you soooo much after you leave. If I ever get to see you again in Casablanca, I promise I will let you call me Ingrid then.)

Nervi

Iar e luni, si trebuie sa ma pregatesc sufleteste de mers la serviciu. De cand l-am intalnit pe Hector nu-mi mai prea place ideea de a merge la serviciu deoarece trebuie sa depun prea mult efort de concentrare. Deja l-am vazut 4 zile la rand, a trebuit sa ma chinuiesc sa ma gandesc la cauzele emotiilor respective, ma framant sa aflu daca este etic sa-mi fac vreun plan de actiune, nu mai vorbesc de efortul urias de a-mi mentine neutralitatea cand se iveste pe neasteptate...este mult prea obositor.

De mult, pe la inceputurile acestui blog, ma gandeam daca eu seman, sau as vrea sa seman mai mult cu Paris, sau cu Patrocle. Dorinta mea ar fi fost sa fiu ca Patrocle, insa sortile m-au facut sa fiu mai mult ca Paris. Eu, superstitios din fire, nu doresc sa fiu nerecunoscator sortilor, deoarece nu doresc sa le supar sau sau sa le starnesc prea mult, dar totusi mi se pare ca Paris are prea multe responsabilitati decizionale de tip managerial, si eu nu am avut inclinatie deosebita de a audia cursuri de management in timpul educatiei mele formale si informale. Pana si armata am parasit-o inainte sa devin ofiter. Nu doresc sa preiau prea multa raspundere nici in viata personala, nici in cea profesionala inainte de a capata cunostintele si experienta necesare.

De aia tind sa fiu catar si sa ma opresc incapatanat in mijlocul drumului de cate ori simt sfichiul sau batul sortii, rationalizand totodata ca acest tip de reactie nu se intampla din cauza ca sunt pasiv-agresiv, ci din cauza ca imi cunosc prea bine deficientele.

M-am trezit extraordinar de nelinistit in dimineata asta. Prevad deja ca, fie ca il vad sau nu pe Hector, voi avea o zi extrem de ocupata, plina de emotii contradictorii, deci in general va fi o zi epuizanta.

Am incercat sa scap de tot felul de balast de vineri incoace, de exemplu de sentimentele impovaratoare de vinovatie facand sex de tip S & M cu Nelson vineri noapte, mai apoi de anumite obligatii inca resimtite fata de Romania eliminand bloguri din blogroll in week-end, dar usurarea a fost, din pacate, si in mod previzibil, doar temporara. Nu pot sa recapat altitudinea superficialitatii necesare mie, si prevad ca va trebui sa aterizez fortat si prematur drept in mijlocul junglei, cu riscul de a fi luat prizonier de paganii salbatici localnici.

Nu ma simt pregatit sa interactionez social cu nimeni pe terra firma. Dar poate ca este necesar. Care o fi zeul raspunzator de aceasta soarta plina de pericole si aventuri ? S-or plictisi ei chiar asa de tare in Olimp acolo de m-au gasit tocmai pe mine sa se joace cu mine in halul asta ?

Am incercat sa fiu cat mai neobservat de ei, le-am facut politicos ofrandele necesare...ma rog, de cate ori mi-am adus aminte de ei...am incercat sa nu jignesc pe nici unul dintre ei, scriind doar o data parca ca il prefer pe Apollo lui Dionysos...precis de aici mi se trage !

...deoarece Apollo este mult prea inteligent ca sa cada in curse din astea ieftine de incercare a unui biet muritor de a-l flata, si este totodata crud si ranchiunos din fire atunci cand decide sa se razbune. Stie deja ca nu pot sa-l iert niciodata pentru ce i-a facut Niobei. M-o fi barfit si gambler-ului de Zeus, ca sa primeasca aprobare oficiala de a interveni in soarta mea. Il vad in stare !

Dar vad ca Atena e total nepasatoare, desi parca am zis ca eu ei i-as fi dat marul...poate ca este din cauza ca am scris ca i l-as da prin eliminare, nu ca prima alegere spontan hotarat decisiva. E vina mea, daca m-a luat, ca de obicei, gura pe dinainte, si am fost prea sincer...si inca in scris ! Exista paper trail !

Si nu pot sa zic ca zeii nu mi-au dat fair warning. Ieri m-am ars la cuptor in timp ce-mi incalzeam o pizza. "Te-a pedepsit D-zeu", ar fi zis o gramada de cunoscuti monoteisti de-ai mei. Mai e un pic si redevin agnostic.

Vis simbolic

Astea mai clar simbolic reprezentative sunt destul de rare la mine, deci merita mentionate, ca fiind probabil semnificative.

Eram in apartamentul parintilor mei din Bucuresti, in dormitorul parintilor mei, care este camera din mijloc, intre sufragerie, si camera mea. Aveam varsta in jur de 26 de ani. Ma uitam pe fereastra. In vis, aveam un copil cam de 5 ani, cu parul brunet si cret, pe care il chema Nicu, si fata de care aveam sentimente contradictorii. Acel copil incerca sa vina dinspre camera mea, din dreapta, catre camera din centru in care ma aflam eu, mergand de-a busilea, imprudent, pe pervazul exterior al ferestrelor. Desi stiam ca este periculos pentru el, si puteam sa intuiesc ca sunt sanse mari s-o pateasca, ma uitam interesat la progresul lui si chiar, in gand ii uram succes, desi nu prea aveam de gand sa ma joc cu el, odata ce va fi ajuns la mine. Insa, la un moment dat, desi stiam ca este un lucru imprudent si nerecomandabil, m-am decis totusi sa ma apropii de fereastra, care acum era deschisa, si i-am soptit, incet, ca sa nu-l sperii/surprind prea tare: "Nicu, ai grija, nu e bine ce faci." Evident surprins, in mod previzibil, s-a dezechilibrat si a cazut, de la etajul 5, catre caldaram, in mod inevitabil fatal. A scos un strigat de spaima in timp ce cadea, apoi a urmat linistea. Simtindu-ma oarecum vinovat, dar totusi linistit, calm, m-am dus sa o anunt pe mama ce se intamplase. Apoi am revenit catre fereastra ca sa vad ce se intamplase cu acel copil. Zacea, pe caldaram, aproape de o canapea-pat, (scoasa acolo, in fata blocului, de niste vecini de bloc care se mutau sau isi redecorau apartamentul), care ar fi putut teoretic sa-i salveze viata daca ar fi cazut pe ea. Zacea culcat pe spate, nemiscat, cu craniul mai mult ca sigur sfaramat in zona occipitala. Desi ma simteam usor vinovat, nu am fost trist, nici in mod deosebit autocritic, deoarece, repet, aveam inca de la inceput sentimente ambivalente despre acel copil, plus ca ii intuisem deja probabila soarta, si acceptam responsabilitatea contributiei mele la indeplinirea ei. Mi-era mai mult frica ca o sa se supere mama pe mine din cauza neglijentei mele parentale si/sau a aparentei mele nepasari, insa nici ea nu s-a suparat prea tare pe mine, si, desi a devenit usor temporar anxioasa, nu a dat vina pe mine.

Este un vis simbolic pentru mine personal deoarece:

1. Nicu este numele masculin romanesc fata de care eu am sentimente contradictorii profunde. In visul meu acel Nicu imi reprezenta mai mult ca sigur copilaria, cel care eram eu, pe vremea lui Nicolae Ceausescu, (in cazul meu personal, un copil privilegiat). Dar Nicu nu reprezinta pentru mine doar numele dictatorului Ceausescu. Este si numele psihopatului care m-a agresat cand aveam vreo 18 ani. Este totodata si numele tatalui unui fost partener sexual al meu din Romania, cu care am avut o relatie rar-intermitenta, (deoarece este casatorit si are copii), insa destul de lunga, aproape cam toti anii mei "20". Este singurul barbat care a plans in fata mea vreodata in legatura cu mine/relatia noastra, de aceea am avut sentimente destul de puternice in legatura cu el, si il consider o persoana destul de importanta in viata mea. Mi s-a intamplat uneori sa ma raportez la societatea din Romania din perspectiva relatiei noastre. Nicu, tatal lui, a lucrat ca ofiter in fosta Securitate pre-1989, ulterior in SRI, si este acum pensionat. De altfel acest Nicu este singurul om real cu acest nume cunoscut de mine personal fata de care eu in general am avut si inca am sentimente pozitive, si mie mi-a facut intotdeauna placere sa stau de vorba cu dansul.

In vis acel copil reprezinta, evident, nu o alta persoana, ci o parte din mine. Este totodata, la nivel mai superficial, si o parte a copilariei mele. Poate fi totodata interpretata si ca o parte a Romaniei copilariei mele, societate in care si eu am participat. Insa in principal reprezinta o anumita parte din mine pe care am incercat sa o suprim, deoarece am evaluat-o ca negativa. Faptul ca acel copil-parte a murit, si ca am participat chiar eu insumi, chiar daca si numai partial, dar, totusi responsabil, printr-un anumit proces de decizie de actiune, la precipitarea decesului lui, nu insemana, bineinteles, ca nu mai am parti de copilarie in mine, sau parti negative. Astea vor continua pentru totodeauna. Dar "mobilele" psihicului meu sunt in permanenta "mutare" deoarece eu stiu ca ma transform pe masura ce ma maturizez, atat din punct de vedere personal, cat si relational, in raport cu noul meu mediu inconjurator.

2. Ieri am mai eliminat cateva bloguri in limba romana din blogroll-ul acestui blog, si am considerat ca acum, la 11 luni si o saptamana dupa plecarea mea din Romania, am trecut oarecum de o inca alta etapa in procesul adaptarii mele la cultura si societatea norvegiana. Mi-a parut oarecum rau, si m-am simtit oarecum vinovat, cam la acelasi nivel de intensitate, in real-life, cu sentimentul din visul ulterior...deci nu prea mult, si totodata calm constient de participarea mea deliberativ-responsabila la actiunea de eliminare.

* Am desprins blogul avocatului Lascaris, care intr-un fel imi reprezenta copilaria personala, (privilegiata si fara prea mari griji), bucuresteana, dar si copilaria primelor mele zile norvegiene. Insa blogul lui Lascaris apare inca linkat in blogroll-ul curent al blogului meu in limba norvegiana, societate in care ma aflu in prezent la gradinita !

* Am desprins si blogul scriitorului Claudiu Constantin, care imi reprezenta anii de scoala din Romania.

* Am desprins blogul lui Raul Ghiran, blogul patriotismului fata de Romania.

* Am desprins Diacritica, constiinta limbii mele materne.

* Am desprins site-ul cu filme romanesti.

* Am desprins site-ul cu piese de teatru in limba romana.

* Am mai desprins si site-ul unui ziar cu stiri din si despre Romania scris in limba norvegiana. Daca am chef de stiri din Romania, pot oricand sa merg la ziare DOT com, si am determinat ca pe mine personal nu are de ce sa ma intereseze in acest moment in mod special perspectiva unui jurnalist profesionist norvegian care traieste in Romania, deoarece am concluzionat ca eu, in general, nu pot afla multe lucruri cu adevarat util-interesante pt. dezvoltarea mea personala din presa in limba norvegiana, desi ea poate reprezenta un posibil model de etica jurnalistica. Parererile/perspectiva norvegienilor despre Romania nu mai este de interes prioritar in cazul meu acum. Este posibil sa incep sa adaug, incet incet, si alte bloguri in limba norvegiana in blogroll-ul acestui blog.


Desi in real life eu folosesc din ce in ce mai rar limba romana, sonor verbal aproape de loc, gandindu-ma in ea doar cand vorbesc la telefon cu parintii mei, si cand scriu pe acest blog, si deoarece navigatia mea curenta in largul regiunii de nord-est a Oceanului Atlantic de Nord este oarecum, in mod destul de deliberat, semi-controlata, semi-purtata de vant, (in directia generala inevitabila north-by-nortwest), mi-am propus sa continui o vreme sa citesc si poate sa comentez in limba romana pe inca cateva bloguri, (eventual, din cand in cand, daca am chef si/sau motivatie, si pe unele bloguri afiliate lor sau comentatorilor lor.) Au rezistat 7 !

* Blegoo: deoarece scrie despre politici UE, si, desi eu nu ma mai aflu pe teritoriul UE, inca nu sunt chiar asa departe de marginea ei de nord-vest, in drumul meu curent catre insulele nordului Oceanului Atlantic de Nord;

* Adrian Ciubotaru ("Opozitia simpatica"), care intr-un fel imi reprezinta anii adolescentei mele din Romania, si totodata varsta curenta aproximativa "developmental-evolutiva" a maturitatii generale pe care am atribuit-o sistemului politic democratic din Romania;

* Mihai Hristea ("Sectia operativa"), care e despre filme si fotbal;

* de_ce, al carui blog reprezinta anii tineretii mele incipient adulte de dupa terminarea liceului, plus ca si autorul acelui blog locuieste in Timisoara, deci un fel de sud-vest geografic omolog sud-vestului meu curent norvegian !

* site-ul geografic meteorologic Roxy's World, deoarece orice navigator trebuie sa mai verifice si starea vremii din cand in cand !

* fotoblogul lui Costin Comba, despre care am impresia vaga ca se maturizeaza din punct de vedere profesional oarecum in paralel cu mine;

* fotoblogul lui romeo, sufletul meu, despre care pot sa zic ca nu cred ca ma voi detasa vreodata, deoarece nu numai ca are valoare artistica universala, dar intr-adevar reprezinta totodata si aspiratia, podul, drumul, calea mea decisa dinspre sud-est catre nord-vest.

Acum vreo 2 nopti am mai avut un fragment de vis care reprezenta un guvernator, deci era cam clar ca ma pregateam deja de niste decizii de tip executiv, si cautam totodata un ghid profesionist matur competent. Nu mai vorbesc ca tocmai il gasisem pe Hector, primul norvegian caruia i-am si atribuit un rol de potential ghid, deoarece chiar si seamana fizic cu niste fosti ghizi importanti din viata mea, si l-am evaluat deja ca fiind atat matur cat si competent !



P.S. personal off-topic: Sunt insa aproape 40 % sigur ca, desi i-am starnit probabil temporar vreo amintire sau curiozitate, chiar poate dorinta/impulsul de asistenta, in afara de faptul ca, in mod natural, ma examineaza foarte atent pentru a-mi determina probabil cat mai exact periculozitatea deoarece sunt asa de neobisnuit-alien, Hector se va decide pana la urma sa ma respinga din mintea si din mediul lui inconjurator, ca nepotrivit ca nivel de experienta, si el va calcula, in mod probabil corect, ca riscul de a se impovara cu mine in aceasta etapa a traseului propus este prea mare. Si ar avea perfecta dreptate sa decida asa...desi ma doare efectiv sufletul din cauza asta. Restul de probabilitate optimista de 60 % se bazeaza pe faptul ca norvegienii contemporani se refugiaza adesea in altruism...deci este totusi posibil sa se decida sa ma ajute, din datorie. Ar trebui probabil sa gasesc ceva moduri concrete de a-i cere in mod activ ajutorul, insa nu m-am decis inca daca ar fi etic din partea mea sa fac asa ceva...plus ca sunt si eu lenes balcanic din fire, si totodata am si suspiciuni, destul de realist fundamentate, atat teoretic educativ cat si practic empiric, fata de zeii care trimit muritorilor in cale ispite tocmai atunci cand trebuie, astfel incat sa-i faca sa sufere cat mai dramatic ulterior, numai pentru amuzamentul lor acolo, in Olimp !

Jocuri- (rated R)

Azi noapte, influentat de indemnul catre abnegatie total pro-narcisist al Sf. Francisc de Assisi, si, inca enervat de faptul ca am pierdut iar timp pretios incercand sa inteleg ce vor sa zica dobitocii de Sartre si Lacan, (doar doar oi putea deveni si eu mai blajin si mai tolerant, asa cum pare idealul meu, Hector), am luat initiativa de a comunica cu Nelson verbal in timp ce ne pregateam sa facem sex. Dupa ce am deschis conversatia spunandu-i ca sunt suparat ca nu mai pot folosi brelocul primit cadou de la el deoarece nu ma pricep sa il repar, l-am rugat sa se uite la mine si l-am intrebat cum ma vede el pe mine, iar apoi i-am atras atentia ca el nu se prea uita in ochii mei in timp ce facem sex, si i-am zis ca asta ma face sa imi ridic intrebari despre conditia mea umana. El mi-a zis ca el a observat ca si eu tind sa inchid ochii uneori, si ca i se pare ciudat sa incerce sa se uite direct la cineva care are ochii inchisi, deoarece i se pare o pozitie voyeurista, si lui nu-i prea plac perversiunile.

Dupa aia, i-am propus sa ne jucam de-a "statuile", (sau manechinele...tot aia e), si, daca tot a pomenit de perversiuni, i-am facut onoarea sa il rog sa imi spuna Simone, si l-am lasat sa ma lege. De manerul de la scaunul-fotoliu IKEA, ca, din pacate, nu am tablie la pat, si numai de o mana, ca totusi, oricata incredere as avea in daddy Nelson, mie mi-ar fi frica sa am ambele maini legate !

Eu trebuie sa am mare incredere in cineva ca sa ii permit sa dea in real life nume unora din anima-ele mele. Eu, fiind imatur, plus regresat de procesul adaptarii mele la societatea & cultura scandinava, nu le am asa de bine integrate, drept care reapar cand una, cand alta, daca sunt mai stresat si ma decid sa devin mai introspectiv, mai ales Rita, anima mea Helen, daca sunt atras sexual de cineva, sau anima mea Mary, daca chiar am inceput sa admir persoana respectiva.

Pe Ingrid, anima mea Mary, o pastrez pt. Hector, daca va fi sa fie vreodata, mai ales ca e, si ea, de origine scandinava. Daca nu, o sa-i propun lui M., cand o mai veni in Norvegia, ca mi-e dor de ea, si nu am mai rugat pe nimeni de mult sa-mi zica asa.

Anima Eva nu apare, ca totusi nu mai sunt bebelus, iar pe anima mea Sophia, Isabella, o pastrez pt. voiajul ipotetic de nunta.

Simone e, evident, umbra, de care de obicei ma feresc, dar e si cel mai usor de identificat, deoarece mai toti ne (re)cunoastem dusmanii.

A fost misto, plus ca m-a ajutat sa evit sa ma gandesc la reformatorul meu hughenot, Hector, in timp ce faceam dragoste cu Nelson, si astfel mi-a pierit si sentimentul plictisitor de vinovatie, care ma tot sacaia de 4 zile-ncoace, plus ca m-a adus cu picioarele mai pe pamant...ca prea o luasem razna zilele astea trecute.

Pana la urma urmei, ce daca au fost dobitoci si Sartre si Lacan ? Live and let live, iubeste-ti/imbratiseaza-ti dusmanul, etc. I love you all, except the psychopaths, and all types of terrorists.

Thank you, St. Francis of Assisi ! RIP. Toata familia de narcisisti catolici integrata la loc ! (Si Nelson e catolic.) Catolicii (inclusiv aia lapsed)- Protestantii (inclusiv aia liber cugetatori): 2-1, in aceasta etapa a mea. Ad maiorem Dei gloria !

And all is again right within my world, and I also wish for all, (except psychopaths & terrorists), the best in the best of possible worlds. Si, daca tot mi-am mai facut un pic de ordine in blogroll, poate ca o sa-mi fac ordine si in apartament...maine.

E prea complicat ca sa explic...

...ce s-a mai intamplat si azi fara ca sa incalc cateva reguli de etica pe care mi le-am prestabilit, si fara ca sa il pomenesc pe idiotul oportunist de Sartre, (care s-a luat si de adoratul meu Albert Camus, si de iubitul meu taran normand Gustave Flaubert), cu a lui parere personala despre privire...ma rog, de mortuis..., etc.

Pe scurt, mi s-a stricat brelocul primit cadou de la Nelson, pe urma am avut staring contest cu Hector, care a aparut exact ca musca-n lapte, in timp ce incercam sa mentin linistea si ordinea publica, aparand, cf. ultimelor indicatii de la HQ, femeile, copii, si alte persoane vulnerabile, in timpul unui micro conflict intertetnic multinational cu potentiale repercursiuni politice, si, sacrificandu-ma pe mine insumi pentru binele societatii generale, l-am lasat sa castige, fara ca sa aflu nimic important de la el, in afara de faptul ca e clar ca a facut armata, ca este un autentic patriot norvegian, si e liber cugetator tolerant, dupa care, in mod previzibil, dezorientat, si totodata nesigur si nemultumit de mine insumi, m-am ratacit printr-un labirint de coridoare, dupa care m-a luat gura pe dinainte, si m-am destainuit primului iesit in cale, ca prea ma simteam vinovat de atatea sentimente contradictorii.

In orice caz, vremea afara a fost astazi nemaipomenit de frumoasa, cerul era ca desenat de senin, si pot sa spun ca in sfarsit a venit vara si in sud-vestul Norvegiei.

Si am aflat si cum il cheama, drept care am inceput sa studiez posibila poveste a stramosilor lui, care nu au fost cu siguranta nobili tirani, ci agricultori blajini de meserie din tata in fiu, dintre care unii, mai pacifisti din fire, este chiar posibil sa fi calatorit o data catre misterioasele Insule Faroe, ca sa invete oieritul, si sa scape totodata si de inrolarea obligatorie in oastea lui Harald cel cu Parul Frumos, iar altii, mai razboinici, poate, ulterior, catre Flandra, ca sa devina tati de cowboy.

Abia acum imi dau seama de unde provin anumite sentimente de respingere norvegiene fata de visul UE. UE ca UE, dar, in ceea ce ma priveste pe mine personal, abia acum imi dau eu seama ce GREU va fi sa cuceresc vreodata inima, loialitatea, si ferma unui taran norvegian obisnuit sanatos contemporan. Cred ca numai studiul in profunzime al vietii si muncii Sf. Francisc de Assisi ma poate ajuta.

P.S. personal: Ai naibii catolici, cum imi franeaza ei, la fiecare pas, drumul inexorabil al convertirii mele personale religioase de la crestinismul ortodox la iudaismul progresist/reformat, care a inceput din toamna anului 1996, si observ ca inca nu se intrevede o rezolutie posibila, ca inca nici nu m-am apucat de citit despre Maimonides si trebuie, in permanenta, sa revin la Vatican ! Plus ca acum m-am indragostit, inainte sa fiu pe deplin pregatit de viata la tara, de un taran norvegian care tot imi atine calea !

Inocenta

Azi m-am decis sa ma imbrac in uniforma mea de gradinita, cu pantaloni de vascoza si poliester made in Romania si sweaterul de culoare baby-blue. Un pic mai devreme, in timp ce faceam dus si eram mai euforic, ma gandeam sa-mi pun pantalonii de lana made in America si sweaterul cu amestec de matase rosu-bordeaux, dar mi-am zis, dupa aia, revenit usor la realitate, ca este mai bine/prudent sa par si sa ma simt cat mai inocent posibil, daca o fi sa am ocazia sa vorbesc direct cu/catre Hector. Pe de o parte abia astept, pe de alta aproape sper ca nu o sa am ocazia, deoarece nu stiu ce as putea sa ii zic.

As putea sa-l intreb direct cum il cheama, deoarece habar nu am, iar pe altii nu pot sa-i intreb deoarece astfel as risca sa imi distrug reputatia/imaginea de om total pe dinafara pe care m-am straduit sa mi-o construiesc cu atata grija pana acum. La serviciul meu barfele se conduc mai mult one on one, in grup fiind de obicei descurajate, si eu am fost prea lenes ca sa depun efortul necesar de a evalua pe fiecare in parte astfel incat sa imi aleg partenerul de barfa de incredere util/necesar. Drept care uneori intreb intrebari care pot fi percepute ca intime in grup, toti se uita la mine dezaprobator, si apoi cel mai curajos, constiincios, sau plictisit dintre ei imi raspunde ceva de obicei vag care se poate gasi si pe Google.

Nu cred ca am intrebat eu vreodata direct pe cineva cum ii cheama cand eram la gradinita sau in clasele primare. Asteptam sa ma intrebe ei, si atunci, fericit/flatat de atentie, le raspundeam corect, insa pe urma nu indrazneam sa-i intreb si eu, iar dupa aia, totusi curios din fire, incercam si uneori reuseam, sa-mi dau seama prin eliminare, ascultand la conversatiile altora despre ei..."Andrei ? Care o fi ala ?...Aaa, ala ! Atunci cine o fi Dragos ?"

Cel mai simplu ar fi sa il intreb pe amicul comun, cel care intre timp mi-a devenit rival de moarte, de alaltaieri de la ora 12:00, insa mi-e teama ca ma ghiceste imediat. As putea recurge la vechea mea metoda diplomatic-culturala de a incepe prin a admira varietatea si muzicalitatea numelor necrestine scandinave, a continua prin a vorbi despre dificultatea mea de a retine diverse nume care nu par a avea nici o legatura cu lumea culturala  iudeo-crestina-musulmana familiara mie, apoi prin a-l intreba pe amicul rival care este originea numelui lui si daca insemna ceva, si, in sfarsit, prin a incerca sa-l pun pe el sa-mi dea si alte exemple de nume scandinave placute, sperand, si poate chiar incercand sa-l influentez direct, (doar daca imi ramane destula energie sa raman cat mai amabil-neutru in acel moment), sa ii vina in minte sa-mi prezinte si numele lui Hector. Poate am totusi norocul sa fie amicul rival temporar bolnav, deci absent de la munca, si sa nu trebuiasca sa depun atata efort personal.