Despre Ramona

Despre Ramona Rosu (caci acesta este numele ei intreg) as putea vorbi o saptamana si nu as obosi, ba chiar cred ca as descoperi lucruri noi de spus. O sa va intrebati probabil cine este ea. In primul rand ea este un OM. Un om cu litere mari, caci biologic suntem cu totii oameni, dar rar se gasesc cei care sunt intru totul... oameni cu sufletul, oameni cu mintea, oameni cu gandurile. Poate ca unii dintre voi o cunoasteti, poate daca suntei viitori sau proaspeti parinti deja ati inaltinit-o. Poate ca si pentru voi Ramona este OMUL.

Am vrut de foarte multe ori sa scriu despre sarcina mea, despre nastere, despre alaptat, despre cum a fost primul an de ingrijire a Matildei, dar mereu ma oprea ceva, simteam ca ceva lipseste. De fiecare data cand vroiam sa scriu ceva gandurile se duceau fara sa vreau catre acest OM. Am simtit mereu ca nu i-am multumit suficient pentru tot ajutorul dat, nici nu stiu cum as putea.... Nu cred ca are nevoie de ceva material si nici de multumirile in sine, ajutorul ei nu este din interes ci din dedicatie, ea ajuta viata. Dar, draga Ramona, daca astazi sunt o mama fericita cu o minune de copil vesel si frumos este si datorita tie.

Am auzit femei spunand ca ele s-au simtit singure toata sarcina, ca oricine ar fi fost in jurul lor ele tot singure se simteau. Nu am raspuns niciodata la astfel de aprecieri, fiecare simte cum simte, am avut mereu doar un zambet trist. Eu chiar am fost SINGURA. Am avut-o pe Matilda, evident, dar atunci noi eram UNA, deci cand spun despre mine spun despre amandoua.

Am "ales" sa pastez o sarcina care nu a fost programata, care nu a fost acceptata de catre cealalta jumatate. Ii spun ales cu ghilimele pentru ca eu nu cred ca am ales eu, copilul meu a ales si m-a ales sa-i fiu mama. Atunci a decis ea ca e momentul sa coboare in lumea asta, da stiu, situtia nu era cea ideala dar pentru mine era perfecta. Era copilul meu pe care l-am iubit de cand ma stiu, de care-mi era dor pana la lacrimi, era suflet din sufletul meu si nu as fi putut "alege" altceva. Nu mi-a fost usor, mi-a fost chiar foarte greu. Eu mereu am crezut ca un copil se face din dragoste, din armonie, din dorinta ambilor parinti. Mi-a fost greu sa trec peste ceva ce am crezut ca este "normal", dar mi-a fost foarte usor sa o iubesc cat 100 de parinti la un loc. Poate ca pare ciudat dar pe Matilda nu am simtit-o niciodata ca fiind copilul lui, Matilda a fost dintotdeauna copilul meu. Copilul este al celui care-l asteapta, il primeste si il ocroteste in sufletul sau.

Intr-o decizie atat de grea, si mai ales in situatia in care cei din jur stiau trecutul meu, stiau ca un alt sufletel s-a razgandit din drumul catre lume, stiau ca sunt foarte multe probleme... as fi crezut ca stiau ca am nevoie de sprijin. Nu puteam sa ma insel mai tare. Cei din jur s-au raspandit ca potarnichiile, sincer nu-i judec, nu-i condam, alegerea lor, trairile lor, cel mai probabil ca aveau probleme cu ei insisi decat cu alegerea mea. Ce m-a durut la modul real a fost faptul ca unii au crezut ca au dreptul sa ma judece, sa ma condamne, sa ma acuze de EGOISM. Stimati "prieteni" va urez sincer sa aveti copii si dupa o sa mai vorbim despre ce este egoist in a aduce o fiinta pe lume, in a da viata, in a renunta la tine si la orice altceva ce ai fi fost tu pentru a fi parintele acelui copil. Si nu numai ca renunti, dar o faci fericit iar aceasta renuntare te implineste ca om.

In toata aceasta "parasire" eu am gasit un om. Un strain, un profesionist. Eram in cea mai grea parioada a sarcinii, pe langa "deliciile" obisnuite ale sarcinii (la care te astepti si cu care te impaci), in saptamana 16 de sarcina am intrat intr-o criza cumplita de sciatic. Probabil ca hormonii de relaxare a ligamentelor mi-au facut "gluma" asta. Stiam ca am probleme cu coloana, mai avusesem crize, eram obisnuita cu durerile, deci am zis ca e ceva trecator. Tratament  nu puteam sa iau si in acelasi timp sa fie si copilul in siguranta, asa ca am asteptat. Dar a trecut o zi, doua, noua, doua saptamani si starea in loc sa se amelioreze devenea din ce in ce mai rea. Aveam dureri pe care acum nu cred ca le-as mai indura fara sa ma tavalesc pe jos. Ma durea din coloana pana in varful degetelor ca si cum cineva incerca sa-mi smulga piciorul de acolo, doar ca nu se hoatara odata sa-l ia, doar tragea de el. Nu am cum sa va descriu o asemenea durere, cei care au trecut prin asa ceva stiu la ce ma refer, puteti sa va imaginati ca aveti o masea mare cat un picior si ca va doare in continuu. In mod normal cand mai aveam crize de lombosciatica durerea ma lasa daca stateam intinsa sau pe o parte, ma lasa sa sed si ma lasa sa DORM. Acum se prinsese amaratul ala de nerv intr-un unghi care nu-mi permitea sa stau in fund mai mult de cateva secunde fara sa-mi vina sa lesin de durere, daca insistam si incercam sa ignor durerea incepeam sa am contractii dureroase. Dar ce era cel mai rau era faptul ca nu puteam sta in pat, poate daca as fi putut sta pe burta, dar acolo era Matilda. Cand reuseam sa gasesc o pozitie in care sa atipesc 10-15 minute era minune. Dupa fiecare repriza de "somn" trebuia sa merg vreo 2 ore ca sa mai incerc iar sa ma culc. Cred ca am mers sute de kilometri ( tot chinul asta a durat 8 saptamani). La serviciu lucram din picioare, acasa imi pusesem laptopul pe un raft sus, pana la serviciu opream taxiul de 3 ori ca sa ma dau jos pentru ca-mi venea sa lesin de duere. Deja aveam semne de pareza si nu-mi mai puteam controla laba piciorului (nu si-a mai revenit nici acum complet). Am fost la neurolog, la neurochirurg.... ambii au sugerat RMN si operatie de urgenta. Le-am spus ca poate nu au inteles dar eu sunt INSARCINATA! Doamna neurolog mi-a zambit si mi-a sugerat sa iau in calcul o intrerupere, ca si cum intrerupi acum si o reiei mai in colo cand e mai frumos afara. Asta nu era o varianta de luat calcul asa ca am tot cautat solutii, acupunctura (nu se putea), balarii si homeopatii pt asa durere nici atat, bioenergie, inghitit o broasca raioasa - sincer as fi inghitit vre-o 5 mii de broaste. Au urmat chemari de salvare in miez de noapte, camera de garda, toti dadeau din umeri. Orice mi-ar fi facut mie bine i-ar fi facut rau Matildei, si nici asta nu era o alegere. Mi s-a recomandat Paracetamol "la liber" :)) ca si cum s-ar fi inventat atata paracetamol, nu l-am luat nici pe ala.

Ajunsesem un fel de zombi, cu palpitatii, cearcane cat casa, slabisem 3 kg la vedere cine stie cate erau real pt ca sarcina crestea. Si atunci.... Cineva si-a facut mila de mine si mi-a scos in cale un OM. Medicul care-mi urmarea sarcina mi-a dat numarule ei de telefon, am sunat-o si mi-am facut o programare. Avea un Studio pentru mamici si viitoare mamici pe bulevardul Dacia. M-am dus cu mama pe care o chemasem la mine pentru ca nu ma mai puteam misca, nu ma mai puteam spala... sa-mi pun si lenjeria pe mine era ceva de domeniul SF. Am luat-o cu mine sa ma ajute cu vorbitul, nici asta nu mai aveam energie sa fac, sa-i explic taximetristului de ce am eu nevoie sa ma dau jos la 5 minute si sa ma misc. Si cine ma cunoaste stie ca as vorbi si moarta :)). Am ajuns la locatie, studioul era la etajul 1, am urcat pe scari ca sa ma mai dezmortesc. La intrare ne-a primit o domnisoara cam "trista". Nu stiu ce problema avea, prima data am zis ca nu i-a placut de mine, dar asa era ea. (ulterior a plecat si a venit o alta domnisoara foarte simpatica). Ne-a invitat sa intram si sa asteptam putin. In micul hol de la intrare erau incaltari... deci lumea se descalta cand intra ca intr-o casa. Mi-am zis ca daca ma descalt nu stiu cine ma mai incalta... aveau si sosonei de unica folosinta, i-am folosit pe aia. Am intrat si am asteptat putin. M-am plimbat prin incapere, domnisoara de la receptie tot insista sa ma asez, poate ma plimbam pe nervii ei dar nu era cu intentie. Era un stand al celor de la HipHip cu tot felul de lucrusoare si produse bio, erau multe carti si fructe intr-un bol. Ma gandeam cum o fi "doamna" asta, cand cunosti multi medici incepi sa vezi ca toti au un tipar asa. Si atunci a aparut ea... i-am zis "dumneavoastra" a zambit larg, ca ea e Ramona. Nu era deloc cum ma asteptam, era calda, joviala, slabuta, chiar fragila asa, raspandea numai bine si energie pozitiva in jurul ei. Deja ma simteam mai bine. I-am spus despre ce e vorba, dar zand. Nu stiu daca ma credea cat imi e de rau sau daca macar si-a pus problema, stia ca am nevoie de ajutor si ca ea poate sa ma ajute. Mi-a spus doar sa am rabdare dar ca o sa fie bine. Urma sa facem sesiuni de masaj si de gimnastica individuala - fizio-kineto terapie, caci ea este fizio-kineto terapeut (s-a specializat in lucratul cu viitoare mamici).

Asa a inceput viata mea sa fie mai frumoasa. Problema cu spatele s-a rezolvat, sincer nici nu prea mai conta (asta spun acum dar atunci maiculitzaaaa :))). Ajutorul cu partea fizica a fost important cu siguranta, dar cel sufletesc... stiti cum zice reclama INESTIMABIL. Poate ca o sa sune ciudat dar acest OM strain mi-a fost singurul pe care l-am simtit alaturi. Nici macar nu stiu daca ma placea ca om, nici nu cred ca eram prietene in adevaratul sens, dar mi-a fost sprijin. Cred ca atunci am realizat ca de fapt aveam nevoie de un sprijin, asta imi lipsise, de asta imi era asa de greu. Ramona m-a ascultat, si credeti-ma eram "nevorbita" rau, alesesem sa nu mai povestesc nimanui nimic din ceea ce mi se intampla si din ceea ce simteam. Nu gaseam intelegere, nu gaseam empatie, gaseam complezenta sau mila. Eram satula de ambele. Ramona mi-a ascultat temerile si grijile, bucuriile si induiosarile, mi-a masat spatele care in perioada aceea se umpluse de atatea bubite ca nici mie nu-mi venea sa-l ating. M-a ascultat si cand faceam gimnastica, m-a lasat in ritmul meu, m-a ajutat, m-a sustinut. Eu am gasit in OMUL asta ceea ce nu am gasit la nimeni in jurul meu. Poate vi se pare trist. Mie nu. Nu are nicio legatura cu familia sau cu prietenii mei, deci sa nu se simta nimeni "ofensat". Dar ea imi corespundea, ma intelegea si imi impartasea trairile si credintele.

Apoi a urmat "Cursul pentru viitori parinti" tinut tot de ea. O prietena mi-a zis ca e un curs pentru posti... sincer daca vreti sa dati dovada ca sunteti din categoria mai sus mentionata ratati o astfel de experienta (mai ales daca doriti sa nasteti natural). Nu stiu celelalte cursuri cum sunt, dar tind sa cred ca oamenii care isi aleg meseria asta sunt in marea lor majoritate oameni dedicati, dar cursul tinut de Ramona a fost iluminator. Chiar daca pentru mine partea de anatomie si procese fiziologice nu era ceva nou... mesajul transmis a facut toata diferenta. Sa avem incredere in noi si in copiii nostri!

Daca eu am nascut razand a fost pentru ca am avut-o pe ea drept mentor in ale "nasterii". Daca eu am fost la coafor sa ma fac frumoasa cand aveam contractii la 5 minute a fost pentru ca ea m-a ajutat sa inteleg atat de bine dinamica travaliului incat am stat complet linistita. Daca eu eram la biserica sa aprind o lumanare pentru calea celei ce urma sa vina si aveam contractii la 3 minute a fost tot pentru ca stiam ce inseamna sa te duci si sa zaci o zi pe la maternitate fara niciun folos. Daca eu m-am plimbat, am ras si am facut glume cu moasele tot travaliul a fost pentru ca (ajutata de acest OM) ajunsesem sa ma cunosc atat de bine si sa cooperez cu corpul meu incat nu aveam nicio grija. Daca momentul expulziei a fost unul de maxima placere (prietenii stiu de ce) a fost tot pentru ca ea mi-a deschis mintea catre aceste trairi. Daca nu m-am speriat si nu m-am precipitat a fost pentru ca-i auzeam sfaturile in minte. Daca eu alaptez si astazi (la un an si doua saptamani de la nastere) este pentru ca ea mi-a explicat cu blandete si mi-a spus doua sfaturi cheie 1. daca te doare inseamna ca nu e pozitionat bebe bine, repozitioneaza si 2. alaptarea e daruire. Daca eu am fost o gravida fericita si in completa armonie cu fiinta din mine este pentru ca ea mi-a incurajat gandurile si sentimentele mele materne. Daca eu astazi sunt o mama implinita si fericita este si datorita Ramonei.

Ramona este Paramana Doula, ce face o astfel de persoana? Face exact ceea ce a facut ea pentru mine, stiu ca nu a putut fi fizic acolo (asta e sistemul medical romanesc) asa cum e ideea, dar a fost cu mine cu fiecare sfat, cu fiecare discutie, cu tehnicile invatate, cu incurajerile, cu gandurile bune.  Ce cred eu ca o face cu adevarat speciala? Blandetea sau mai bine zis lipsa de agresivitate. Chiar daca am stiut mereu care sunt convingerile ei ele nu au strabatut niciodata in mesajul catre mine sau catre ceilalti parinti. Ne-a prezentat totul impartial, fara patima dar cu pasiune. Am apreciat mereu oamenii plini de patos dar care nu te agreseaza cu asta. Ramona ne-a ajutat sa iubim sarcina si nasterea, sa le imbratisam ca pe ceva absolut firesc si normal.


Draga Ramona, tu ai fost omul meu si iti multumim pentru tot ceea ce ai facut pentru noi!

http://www.pronatalita.ro/

Despre cum este sa nu te nasti de ziua ta

Unii oameni nu se nasc de ziua lor! Din pacate din ce in ce mai multi oameni nu se nasc de ziua lor!

Ati spune ca e absurd, adica cum? daca m-am nascut intr-o anumita zi atunci ZIUA aia a devenit a MEA! Putem gandi si asa, pare sa aiba logica. Dar daca de fapt tu nu te-ai nascut in ziua pe care tu, acolo la mama ta in burtica, ai fi ales-o sa fie ziua venirii tale pe lume? Daca te fapt tu te-ai nascut in ziua in care domnu' doctor era de garda si na fiind un domn/doamna nu dorea sa fie deranjat intr-o alta zi? Daca de fapt tu te-ai nascut azi si nu maine pentru ca tot acelasi domn doctor pleca in concediu doua saptamani si nu-si putea permite sa rateze nasterea ta pentru ca tu i-ai platit biletul de avion? Daca de fapt tu te-ai nascut intr-o zi cand mama ta s-a saturat sa mai fie gravida sau poate ca se apropiau sarbatorile si nu vroia sa i le "strici" cu venirea ta pe lume? Sau ca poate maine e 19 si ea e nascuta tot pe un 19, nu conteaza ca la jumatate de calendar mai in colo, si asa isi doreste ea sa fiti doi sarbatoriti chiar pe 19? Sau poate ca te-ai nascut acus repejor inainte ca niste politicieni tampiti sa schimbe o lege, chiar daca tu mai aveai o luna de stat la "copt"? Pare absurd sau revoltator? Din pacate este crud de real.

O sarcina normala dureaza intre 38 si 42 de saptamani, oriunde in termenul asta cand un copil decide sa vina pe lume inseamna ca s-a nascut la termen. Saptamani reale de sarcina sunt cele 38 sau 42 minus cele 2 saptamani pana la ovulatie (sarcina din pdv medical se calculeaza de la prima zi a ultimei menstruatii). Deci atunci cand pleci la drumul sarcinii, daca totul decurge bine, trebuie sa te astepti si la faptul ca e posibil sa fii gravida vreo 42 de saptamani. Nu e ceva de speriat, oricum foarte putini copii ajung la termenul asta prelungit in conditii normale. Evident nu vorbim despre cazurile mai putin fericite in care exista probleme, sarcini foarte greu tinute si pana la un minim de 36 de saptamani sau sarcini unde trebuie intervenit de urgenta pentru salvarea mamei sau a copilului. Acestea sunt cazuri medicale si trebuie sa fim recunoscatori evolutiei medicinei care ne permite in ziua de astazi sa avem un final fericit.

Traim in niste timpuri in care naturaletea si naturalul au devenit ceva asa de "gherila". A devenit ceva sofisticat sau snob sa traiesit natural, sa mananci natural, sa aduci un copil pe lume in mod natural. Nimic din ce e dat de mama natura sau de Dumnezeu (cum crede fiecare) nu mai este de dorit. Traim in niste timpuri tehnologizate, rapide, instant, daca merge cu cafeaua de ce nu ar merge si cu orice altceva?! Traim in niste timpuri in care nimeni nu mai are rabdare. Nu mai avem rabdare sa stam la un semafor, nu mai avem rabdare sa gatim o mancare, nu mai avem rabdare cu noi si cu cei din jur, nu mai avem rabdare sa lasam un fruct sa se coaca in pom. Nu mai avem rabdare sa lasam un copil sa se nasca de ziua lui.

Lumea cica ar fi evoluat... eu as zice ca a involuat (nu tehnica, nu stiinta, ci noi ca oameni). Natura asta ne-a facut perfecti! Creatorul, cine o fi el/ea, a pus fiecare lucrusor la locul lui in asa fel incat toate lucrusoarele astea din care suntem facuti sa functioneze in armonie. Natura asta ne-a facut femei si ne-a facut PERFECTE! Pentru mine, si sa-mi fie cu iertare daca se ofenseaza careva, natura asta ne-a facut sa fim in primul rand MAME. Eu asta am simtit de cand ma stiu, ca toata existenta mea are un mare scop si anume acele ca intr-o zi sa port in mine o fiinta pe care apoi sa o aduc pe lume, sa o ingrijiesc si sa o ocrotesc pana in ziua in care isi va urma si ea scopul ei.

Departe de mine gandul ca femeia e doar o unealta, un "pocal" al fertilitatii, cine ma cunoaste stie foarte bine cu ce tarie cred in ideea de FEMEIE. Pentru mine e trist cum din ce in ce mai multe femei isi neaga natura... si sa fim iar bine intelesi pentru mine natura femeii nu are legatura cu statul la cratita si negarea naturii nu are legatura cu dorinta de a evolua profesional sau social (chestiuni care erau apanajul masculinitatii). Pentru mine negarea femeii este negarea mamei, negarea destinului creator, negarea binecuvantarii de a purta si a aduce pe lume un om.

Ok, cred in evolutie, cred in gasirea de solutii alternative, cred in a face lucrurile mai repede si poate chiar mai bine, dar nu cred ca ar trebui sa aplicam rapiditatea si celor 40 de saptamani de sarcina. Nu cred ca ceea ce la inceput s-a dorit a fi o interventie de urgenta acum ar trebui sa ajunga o operatie electiva (ma refer la cezariana). Nu cred ca aceste fabuloase descoperiri ale medicinei, cum ar fi faptul ca administrarea de calciu sau de ocitocina pot induce o nastere inainte de termenul ei natural, ar trebui folosite in mod abuziv si gratuit. Nu cred ca e locul nostru sa alteram natura, sa alteram ceva perfect si minunat cum este aducerea pe lume a unui copil. Dar se intampla si se intampla la modul brutal, am atatea prietene mame care au fost abuzate, fizic si psihic, au fost tarate la propriu sa nasca in ziua in care era medicul de garda. Am atat de multe prietene carora li s-a administrat fara acceptul lor calciu/hormoni, "ceva ca sa le ajute", ajutor care in unele cazuri a dus la tragedii. Mame traumatizate pentru tot restul vietii, mame care nu au mai facut un alt copil pentru ca la prima nastere au trait un adevarat cosmar. Mame si copii carora li s-a rapit nasterea, linistea, fericirea. Nasterea este prima "batalie" pe care un copil, ajutat de mama lui, o castiga. De ce l-ai priva de asa ceva?

De cealalta parte a povestii sunt femeile "instant", femei care doresc o sarcina scurta, o nastere fara dureri, o hranire fara trezit noaptea si, eventual, un copil papusa. Si spun din nou, nu ma refer la cazurile medicale pentru care lipsa unei intervenitii ar insemna un dezastru. Ok, o sa spuneti ca este o alegere, ca fiecare face ce vrea si ca nu e dreptul meu sa judec. Nu judec, spun doar ca este extrem de trist.

Ma tot intreaba lumea cum de e Matilda asa cum este, cum adica numai rade, cum de nu plange, cum de nu a avut colici, cum de te intelegi cu ea, cum de nu face istericale... poate ca asa a venit ea de sus sau poate ca nu. Eu cred cu tarie ca daca iti respecti copilul, chiar dinainte sa fie conceput, si el te va respecta pe tine. Cum sa-l respecti? Il poti respecta prin a te informa, prin a te cunoaste, prin a simti cu adevarat ca a sosit momentul sa fii mama, prin a imbratisa experienta sarcinii (stiu, stiu este foarte greu), prin a nu te lupta cu toate starile de rau si prin a le accepta ca pe ceva normal, prin a te hrani sanatos, prin a face miscare, prin a te menaja psihic si emotional, prin a-l hrani atunci cand are el nevoie si nu atunci cand arata ceasul ora fixa si, mai ales, prin a-l lasa sa se nasca de ziua lui!

Sa fiti FEMEI!