Cadourile. Imi place mult sa ofer cadouri. Imi place si sa le primesc, dar mai mult sa ofer. Cel mai mult imi place sa primesc flori. La treaba cu primitul intervine faptul ca sunt foarte cusurgie si uneori stric placerea omului :))). Incerc sa ma abtin si sa ma bucur de gestul frumos si de faptul ca s-a gandit la mine. Cica asta ar fi din gena, maica-mea imi zice mereu Maritzzzzzzo (Maritza fiind bunica mea, ei nu-i placea niciodata nimic :)) ). Ma irita cumva cadourile inutile, ma gandesc ca mai bine nu cheltuia banii sau ii dadea unui amarat pe strada. Primesc uneori lucruri atat de nepotrivite cu persoana mea incat ma gandesc serios ca poate am eu o problema de manifestare a personalitatii sau poate ca oamenii aia nu's deloc atenti. Mi se intampla si sa ma nimereasca cate un cadou de nici daca mi-l faceam singura nu era asa de potrivit. Un lucru foarte ciudat, mai des primesc cadouri foarte potrivite de la oameni care-mi sunt simple cunostinte decat de la prieteni. Mai nou se poarta cadourile in bani, mi se pare mai onest asa. Cred ca s-a ajuns aici tocmai din motive de cadouri inutile si complet pe langa dorintele celor sarbatoriti. Nu stiu domnule ce sa-ti iau, nu vreau sa-ti iau ceva aiurea, mai bine iti iei tu. Nu cred ca e din comoditate sau din lipsa de interes, m-as duce si as rascoli tot orasul daca as sti ca persoana isi doreste foarte mult un anumit ceva. Dar cand nici macar noi nu mai stim ce vrem? Cam avem de toate, am cam primit toate cadourile posibile si imposibile (cele in limita bunului simt banesc). Asa ca prietenii pun frumos bani si ne dau cadoul la plic. Hmm, e urat sa vorbesti de rau cadourile, nu? Bad, bad Miruna.
Eiii, de cand am copilul lucrurile au primit un refresh, nu mai primesc cadouri pentru mine, primesc pentru Matilda :). Astea ma bucura si mai mult, am inceput sa redescopar placerea si farmecul cadourilor. Cand o vad cum rupe ea la hartii si cutii sa gaseasca cevaul din interior... Bine, ei ii plac mai mult ambalajele ;)). Deja stie ce e ala un cadou si da din picioruse entuziasmata. Cand ma vede cu o cutie sau cu ceva ce pare a fi nou, e clar, cadouuu. Toate cadourile pe care le-a primit au fost minunate. La sarbatorirea unui anisor a primit cateva lucrusoare mici, nu e vina nimanui ca-i copilul meu cu vreo 8 luni peste medie ca inaltime. Le-am pus spre pastrare pentru urmatoarea fetita :P. Cadoul care m-a impresionat cel mai mult a fost un portret al ei desenat de o prietena. Nu ma asteptam, a fost ceva unic si personalizat, unul dintre lucrurile care vor ramane cu noi.
![]()
Dar... avem si un cadou. Nu stiu de ce spun avem, ea nu l-a vazut, l-am primit eu pentru ea inainte sa se nasca. Eu am spus foarte tarziu de sarcina, as fi putut spune si mai tarziu pentru ca burtica a incept sa se arate prin trimestrul III, as fi putut sa o camuflez pana pe la 32 de saptamani. A fost un moment greu asta cu iesitul cu sarcina in lume. Nu stiam deloc ce se va intampla, daca de data asta o sa fie bine. Au stiut cativa prieteni foarte apropiati si la munca nimeni. Apoi a trebuit sa-i spun colegului de birou. Eram intr-o stare psihica teribila si-mi venea sa plang continuu, ma trezeam cu lacrimile curgand. Saracu' om ma vedea dar nu-si permitea sa ma intrebe ce am. I-am zis ce se intampla si pentru ca el a trecut prin lucruri de genul asta. Sotia lui a avut 2 sarcini extrauterine, fiica a pierdut o sarcina la 38 de saptamani, chiar intelege suferintele. I-am spus si pentru ca aveam nevoie sa pot plange, nu puteam sa ma mai abtin, ma obosea foarte mult. Au mai stiut inca doua colege, foarte bune prietene intre ele, dar care nu si-au spus nimic. I-am rugat sa pastreze discretia si (culmea) chiar asa au facut. Pentru societatea romaneasca si pentru firmele de genul asta, mostenite din vremurile socialiste, ca cineva sa nu imprastie in 3 secunde o informatie e ceva exceptional. Am apreciat foarte mult ca mi-au fost alaturi si mi-au respectat dorinta. Abia dupa dublu test si dupa ce am decis ca nu fac nicio amniocenteza am iesit la iveala. Mai mult constransa, imi era teama sa nu se prinda cineva si sa ma trezesc ca seful meu (directorul general) afla din alta parte. Aici sunt orgolii mari, aia de sus trebuie sa stie primii, altfel se interpreteaza ca te ascunzi. Am o colega tare draga care a trebuit sa faca si amniocenteza, burtica se vedea foarte clar, dar ea nu simtea sa impartaseasca cu nimeni. A fost pusa in situatii penibile si urate. In fine, pe la 17-18 saptamani am spus si eu. Sarcina se fixase bine, nu mai luam tratament ajutator, bebe era bine, eu eram mai stabila. Era fetita. A fost in preajma zilei mele onomastice (Miruna nu are sfant, dar mai am un prenume). Atunci am primit primele cadouri pentru noi. Am primit amintiri frumoase. Eu nu am deloc superstitii de genul sa nu primesti sau sa nu iei inainte de nastere. Daca doamne fereste murea, mai rau decat raul asta nu putea sa fie, 3 hainute si o jucarie nu ar fi putut sa faca nimic.
Atunci am mai primit si acel cadou. Chiar e genul meu de cadou, e un cadou pe care l-am facut si eu altor copii. In alte imprejurari m-as fi bucurat enorm de el si chiar l-as fi folositi. Dar in situatia noastra mi s-a parut in cadou incredibil. Cu atat mai mult cu cat a venit de la o persoana care stia ca Matilda nu are tata. Cand l-am vazut mai ca m-a bufnit plansul. M-am abtinut, am multumit si l-am pus acolo undeva. Nu cred ca a fost cu intentie, pur si simplu nu si-a dat seama. Uneori ma mai impiedic de el si incerc sa-l deschid. Asa imi mai masor starea de spirit si taria nervoasa. Ma gandesc mereu ca daca reusesc sa ma uit la el si sa nu simt nimic, inseamna ca sunt complet "vindecata". Nu-mi iese. Cadoul asta ma doare.
De dimineata Matilda avea 38 temperatura, trebuia neaparat sa plec la munca asa ca am cautat sa-i las mamei mele manualul cu instructiunile in caz ca-i creste febra, numerele de telefon de la pediatru, supozitoarele, cardul de la Regina Maria, etc. Si peste ce dau? Peste cadou! In starea pe care o aveam m-au apucat nervii pe el. Apoi m-am linistit, ce vina avea bietul obiect, el e chiar frumos si util. Asa ca m-am gandit ca mai bine il ofer mai departe, de ce sa nu se bucure cineva de el. Est frumos si peste 30 de ani o sa se rada copios la citirea lui. Cadoul este:
este unisex, poate fi folosit atat pentru o fetita cat si pentru un baietel (parca din culori ar merge mai mult pentru o fetita);
spune povestea parintilor copilului, poti atasa fotografii amintire cu voi, puteti completa tot felul de lucruri amuzante despre cum v-ati intalnit, cum erati voi in copilarie, etc.;
puteti scrie si despre nunta voastra, cum a fost baieramul si cat a fost darul de nunta :));
are un loc special si pentru bunici, dragii de ei. Albumul insoteste copilul pana cand ajunge la scoala.
E genul de Album amintire pe care l-as fi tinut pentru Matilda. Eu sunt genu' ala de om care strange tot felul de amintiri si mici maruntisuri. Cica nu ar fi bine, japonezii cu fengshuiu lor spun ca ne agatam de trecut si nu ne permitem sa mergem mai departe. Asa o fi. Eu am inca (uscate undeva intr-o cutie) toate florile primite la majorat, primul buchet de flori primit de la EL, toate cocardele de la nuntile pe la care am baut, toate cruciulitele de la botezuri de fiinte mici si minunate, i-am pastrat Matildei tot - fisa din maternitate, eticheta pentru patut, buricelul, brataricile de identificare, parul de la botez, parul de la mot, tot felul de amintiri de la botez (sunt toate in cutia mare a trusoului), chiar si figurina din zahar de pe tort. Daca va semana in continuare cum mine, asa cum seamana acum, va aprecia micile prostioare pe care mami le-a pastrat. Mi-ar fi placut la nebunie sa-i pot completa si albumul, chiar am cautat in librarii daca exista un album al bebelusului pur si simplu, fara arbore genealogic si poze cu mami si tati la prima intalnire. Nu sunt. Probabil ca asta e doar un prim si marunt lucru care o scoate pe ea din randul celorlalti. Asta e un nimic, dar e un nimic care pe mine ma tulbura.
Asa ca il oferim catre bucuria altora. Cine isi doreste albumul sa dea un semn si-l trimitem catre el cu tot dragul (daca sunt mai multi doritori Mati o sa traga la sorti).
Sa aveti amintiri frumoase!
