Se afișează postările cu eticheta carusel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta carusel. Afișați toate postările

vineri, 27 aprilie 2012

Despre zestrea Printesei I - Camera bebelusului

Astazi vroiam sa va scriu despre cum este sa fii parinte singur, inca nu mi-am adunat toate gandurile pe tema asta asa ca le mai las la dospit.


 Apoi am zis ia hai astazi sa vorbim despre ceva vesel si util. Si asa mi-am amintit despre tonele de timp consumate cu ce patut sa-i iau, da ce fel de saltea, uff dar lenjeriile astea sunt tare scumpe, dar cadita, dar CARUCIORUL (mare jmecherie caruciorul asta), ce cosmeticale, ce detergenti, dar biberoanele si hainutele? Da halatu', cat e halatu'? :)) Rad io rad dar pana am gasit un HALAT dragut, tineresc si din bumbac pentru maternitate....


(pentru "necunoscatori" :)) PRINTESA e fi-mea. Nu stiu de ce copilul asta atrage apelativul "printesa" (si este atrasa de cuvantul printesa, cand era bebelus lesina de ras cand in ziceai asa) ... Unele asa se nasc ele printese cu titlul, altele se poarta asa, unele se autointituleaza, pe altele le proclama lumea din jur (mai mult sau mai putin peiorativ). Matilda ar fi si ea o printesa dupa cum spune poporul. Eu una ii spun si i-am spus in fel si chip... guvid, galusca, iepuras, gargarita, maimutica, ghighigonghina (ghighigonghina= copil extrem de simpatic si de ghidus), ghighinotz micutz micutz (ghighinotzu e un fel de ghighigonghina mai mica) bine si clasicele iubirea lu' mami, ingerasu' lu'mami, frumoasa, dragostea, etc. :)) dar pe Matilda o cunostem sub numele generic de Printesa. Eu sper sa aiba o viata frumoasa si cu putine dintre grijile noastre, ale muritorilor de rand.)

Deeeeeeci: despre zestrea bebelusului! (astazi despre camera lui)

Si ca orice taur care se respecta eu am facut o lista, la mine totul e pe baza de liste si cu liniuta de la capat, umbla vorba prin popor ca am fi usor maniaci... da de unde?! :))

The List

The very short List: nimic;
The short List: patut, masa de infasat, comoda;
Te long List: patut, masa de infasat/cadita, comoda, dulapior, scaun pentru alaptat/leganat;
The very long List: patut, masa de infasat, comoda, dulapior, scaun pentru alaptat, canapea/pat pentru "insotitor", multe alte marunte accesorii.


O sa credeti ca am glumit cand am spus "nimic". Exista si varianta asta, cauzele pot fi multiple de la bani la simplul fapt ca aceste obiecte nu sunt considerate drept necesare. In lunga economie a vietii nu stiu care dintre cei doi copii va fi un adult de succes (si nu ma refer doar la succesul social) cel care a avut lista numarul unu sau cel cu lista numarul patru.

Exista si SUPERSTITII legate de achizitionarea obiectelor inainte de nasterea copilului. Eu nu am avut, pierderea copilului nu ar fi fost cu nimic mai usoara sau mai grea daca aveam deja lucrurile ei cumparate. Sunt psihologi care spun ca din contra, prezenta obiectelor si chiar pastrarea lor ar ajuta procesul de vindecare. Eu am avut o paturica roz.. pastrata.

(em am optat pentru lista numarul 2: pat, comoda, masa de infasat/cadita)


Cred ca punctele 0 si 0' sunt legate de spatiu si de buget sau viceversa. Aici nu am ce sa va spun pentru ca voi siti cel mai bine cate camere aveti si de cati bani dispuneti sau cati credeti ca merita investiti in camera bebelusului.

Apoi punctul 1. ar fi sa luati o decizie legat de acomodarea copilului:
a) in camera cu parintii  (adica voi :) );
b) in camera cu unul dintre parinti ( de obicei mama dar s-au vazut si exceptii);
c) intr-o alta camera sigur.


Chestiunile acestea sunt extrem de intime, tin de educatie, cultura, nivel de informare, poate si de moda si de aceasta imagine idilica prezentata prin reviste cu o camera de bebelus de un alb imaculat si perdelute roz/bleu la geam. Fie vorba intre noi, copiii au nevoie de CULOARE. Eu pot sa va spun ce am facut eu si ce am observat la multi dintre parintii din jurul meu. Sunt anumite lucruri pe care acum, cu mintea parintelui "matur", le-as face altfel.
In primul rand eu am ales ca Matilda sa stea cu mine in camera, spatiul de locuit (doua camere decomandate) ar fi putut fi organizat si de alta natura daca asa as fi vrut. Eu am simtit, si cred ca imi puteti da dreptate ce e treaba de common sense ("bun simt" suna cam urat asa), ca un pui de om care timp de 9 luni a stat permanent cu mama lui, in ea, permanent insotit, "imbratisat", ocrotit - va avea nevoie de prezenta mamei langa el. Pe langa instinctul la prima mana am si documentat problema. Stiu ca sunt multe pareri, articole  si studii. Eu am tins sa le cred pe cele care au demonstrat ca un copil care in primul an de viata este cat mai mult in contact cu parintii sai va creste sa fie un copil mai independent si cu mai multa stima si incredere in sine. Apoi aceasta varianta de "co-sleeping" (despre co-sleeping pe larg intr-o alta discutie) va fi net mai practica decat cea a acomodarii bebelusului in alta camera. Apoi se pare ca incurajeaza alaptatul, reduce angoasele post partum, creste nivelul de protectie si ingrijire a bebelusului.
Multi parinti , mai ales daca sunt la primul copil, fac niste planuri bazandu-se pe ce au citit, auzit pe la altii, o idee pe care au avut-o, dar la fel de multi se surpind singuri cand, mai tarziu, fac fix pe dos decat predicau inainte de nasterea puiului. Am vazut parinti care au investit sume considerabile in utilitatile pentru camera bebelusului iar acesta din prima noapte acasa a fost parcat in patul lor si acolo se afla si in frumoasa zi de astazi (dupa aproape 2 ani).
Un sfat... daca permiteti, cumparati doar lucrurile de baza, asteptati sa vedeti ce simtiti si apoi purcedeti catre mai mult. S-ar putea sa fii una dintre acele mame care pe durata sarcinii nu a simtit foarte multa legatura cu puiul si sa crezi ca-ti va fi cel mai bine cu bebe in alta camera. Apoi, dupa nastere, sa fii coplesita de atat de multa iubire sau de atat de multa oboseala si epuizare incat iti vei lua copilul cu tine in pat... Nu mai spun de cazul copiilor cu colice grave cand nimeni nu mai doarme deloc :). Aici nu prea mai conteaza cine si in ce camera doarme, doar sa doarma cineva.


O sa-mi spuneti ca aveti un somn foarte sensibil si ca nu puteti dormi cu bebe in camera. Bebelusii sunt mari facatori de zgomot, chiar si cei sanatosi si fara probleme - chitaie, sforaie, molfaie, necheaza, gem, se screm, etc - e absolut normal si nu e semn ca ar avea ceva. Si eu sunt un astfel de om, ma trezesc si daca fasaie un gandacel pe afara, dar tot mi-a fost mai bine cu Matilda langa mine. Spun ca mi-a fost mai bine mie, ei se pare ca i-a fost excelent.


Acareturi:


1) Patutul.


Aici aveti de optat pentru extrem de multe modele, dimensiuni, culori... etc.
In principiu veti vedea ca sunt doua mari categorii: paturi din lemn si paturi din plasa/fas.


Patuturile din lemn au urmatoarele - avantaje: in marea lor majoritate costa mai putin decat cele de plasa, nu retin praful (si pe prietenii nostri acarienii), sunt usor de curatat, permit circulatia aerului, permit o vizibilitate mai buna (atat din patut cat si din afara lui), salteluta se poate regla pe 2 sau 3 nivele de inaltime, ajuta bebelusul cu functiile motorii, sunt mai frumoase :) si se incadreaza frumos in mobilierul vostru.
                                                      - dezavantaje: sunt mai greu de deplasat (exista si cu rotite dar nu o sa le prea mutati), sunt mai grele, unele sunt din conglomerat lemnos nu din lemn pur, unele sunt vopsite cu vopseluri toxice (alegeti unul vopsit cu vopsea ecologica), vor necesita saltea, vor necesita protectii pentru margini (bebelusii moderni se misca foarte mult si au tendita de a se lovi de patut fapt care va duce la trezirea lor repetata), nu se pliaza.


Paturile din lemn se gasesc sub forma lor clasica cu urmatoarele doua dimensiuni 120/60 cm si 140/70 cm. Sunt disponibile si cu functia de leganare. Una dintre laterale poate culisa sus/jos si va va permite accesul mai usor la bebelus. Exista si paturi din lemn transformabile, care permit adaptarea lor si pentru copilasi prescolari. Atunci cand il folositi in forma sa pentru bebelus va avea o dimensiune de 110/70 si pentru prescolar de 160/70 (exista si mai micute dar nu prea mai vad unde e ideea de folosire indelungata). Langa patut este incorporata o masa de infasat cu mai multe sertare, sub patut este un spatiu de depozitare (cu sau fara sertare). Pentru un astfel de patut care ajune la o lungime totala (patut+masa de infasat) de 170-180 cm trebuie sa va asigurati ca aveti spatiul necesar. Inca nu am vazut pe nimeni sa ajunga sa le foloseasca si sub forma lor de patut de prescolar/birou/noptiera, toti le-au strans si au luat un alt pat mai mare. Cum spuneam, copilasii "din ziua de azi" au nevoie de mai mult spatiu. :)
Costul unui patut din lemn este intre 150 lei si..... 5000 lei :) (cele din categoria lux - or fi si mai scumpe, nu am fost in publicul tinta). Dar pretul pentru oamenii "normali" este intre 150 - 1000 lei in functie de dimensiune, calitatea lemnului, daca sunt dotate cu sertar, functie leganare, provenienta.  Patuturile transformabile costa undeva intre 1100 si 1400 lei (de obicei au salteaua inclusa, mai ales ca este una speciala).


Patuturile din plasa au urmatoarele: - avantaje: sunt mai usoare, sunt mai moi, marea lor majoritate au o salteluta pentru infasat care se potriveste deasupra patutului, au o salteluta/etaj intermediar pe care doarme bebe in primele luni, se deplaseaza usor, se pliaza, le puteti lua cu voi in calatorie, le puteti folosi si cu functia de tarc, exista in foarte multe forme si culori.
                                                        - dezavantaje: mentin praful, blocheaza vizibilitatea copilului si se pare ca le-ar afecta vederea (incercati sa priviti printr-o plasa de patut, eventual si colorata, de la 15-20 cm distanta), nu ajuta copilul cu functiile motorii (ridicarea), fosnesc (o sa spuneti ca asta e un moft... copilasilor le place foarte mult sa racaie cu unghiutele pe oriceee si oricat, cand o sa fosgaie in miez de noapte nu o sa vi se mai para asa de amuzant), nu se vor asorta cu restul mobilierului.


Patuturile din plasa sunt de obicei in dimensiunea 120/60 (ele fiind in ideea lor de baza patuturi pentru calatorie), se gasesc si de 140/70 iar cele cu functie si de tarc au 90/90 sau 100/100. Aveti grija sa verificati dimensiunea interna reala!!! Pentru patuturile din lemn vi se va da mereu dimensiunea saltelutei, pentru cele din plasa se prezinta de obicei dimensiunea exterioara nu cea interioara.


Costul unui patut din plasa este de la 200 lei (cele mai simple) la 900 lei (cele cu mai multe functii). Eu vorbesc de costul pentru clasa medie, nu stiu daca exista si patuturi high tech la preturi mai mari :).


* O categorie aparte de "patuturi" sunt cele tip cos. Acestea au o dimensiune mai mica, suficienta pentru bebelus in primele luni de viata, sunt impletite din fibre naturale, sunt dotate cu salteluta si lenjerie. Sunt practice, usor de mutat (exista si suport special pentru ele), puteti lua bebelusul oriunde in el, ii ofera caldura si protectie. Costa in jur de 250 lei.


* O alta categorie de "patuturi" speciale sunt cele care se pot alatura patului parintelui (bed side crib). Ele sunt din lemn si se pot regla pe inaltime. Sunt ceva mai mici decat un patut clasic si prezinta doar trei laturi (pe cea de-a 4 a este patul parintelui). Probabil ca sunt extrem de practice pentru cine alapteaza, pentru spatiile foarte mici, pentru cineva vrea sa adopte co-sleepingul "aboslut" cum ii spun eu, etc.. Adica sa doarma la propriu cu bebelusul. Eu le-am vazut doar pe site-uri din afara tarii. Poate ca se gasesc si la noi. Presupun ca ati putea face acelasi lucru cu un patut obisnuit din lemn caruia ii scoateti o latura. Trebuie sa aveti grija la zona de alaturare sa nu permita caderea sau rostogolirea copilului. Cel de mai jos este doar un exemplu, exista multe variante.


http://totalyhomedecor.com/furniture-design/remodeling-baby-crib-in-parents-bedroom.html


Ce am ales eu? Am ales un patut de 120/60 din lemn de fag, productie romaneasca, comandat pe okazii.ro direct de la producator, alb, vopsit ecologic, cu tablii pline la capete si laterale cu bare, are functie de transformare in patut de copil mai mare (se scoate o laterala si se monteaza o alta bara jos), foarte simplu de montat si a costat 250 lei. Pretul extrem de decent, calitate buna, robust, clasic.


Ce as face acum altfel? Matilda mea este un copil foarte lung (s-a nascut cu 53 cm si la un an are 82 cm) pe  langa asta se si misca foarte mult in somn. Eu glumesc mereu ca Matilda doarme prin invartire, la 2 luni facea 360 de grade in patut. Avand in vedere ca la o luna deja era cat latimea patutului ramanea des intepenita intre cele doua laturi si se trezea speriata, la 3 luni a trebuit sa o iau cu mine in pat pentru ca ajunsesem sa nu mai dormim niciuna. Nu asa a fost "planul" dar asa a fost practica. Deci ce as face diferit? As cumpara un "patut" tip cos sau mi-as face elan si as comanda un "bed side crib" (pe http://www.amazon.de/ am gasit multe variante decenta ca pret) pe care sa-l asez langa patul meu. Apoi cand nu ar mai fi avut loc in el as fi reconsiderat situatia in functie de ceea ce se intampla in mod real.



Accesorii pentru patut:


- salteaua. In primul rand salteaua trebuie sa se potriveasca perfect dimensiunii patutului. Asta e partea simpla. Apoi incep discutiile.... din ce sa fie? Exista saltelute din latex, din spuma, saltelute cu arcuri sau saltelute din fibre naturale (cum sunt algele marine sau fibra din nuca de cocos).  Pretul lor variaza de la 100-400 lei (cele din categoria medie) dar se gasesc si saltelute din fibre naturale bio care ajung la 800-900 lei. In principiu salteluta trebuie sa fie FERMA  si sa permita circulatia AERULUI. De aici alegerea este in functie de buget.


Ce am ales eu? Eu am ales o salteluta mixta, pe o parte are spuma, la mijloc arcuri, iar ultimul strat (cel pe care doarme bebe) este din fibra de nuca de cocos. Dimensiune 120/60/25. A costat 275 lei ( a fost o oferta). S-a comportat exemplar avand in vedere cat topaie Matilda pe ea. Nu s-a deformat deloc. (ce am observat? cand am schimbat salteaua patului mare in care dormim amandoua, dintr-una clasica cu arcuri in una care are ultimul strat din spuma, Matilda a inceput sa transpire, eu nu simt diferenta de temperata dar ea da).
Nu as face nimic diferit, as cumpara aceeasi saltea.


- lenjeria. Veti avea nevoie de 2-3 lenjerii pentru patut si de 3-4 cearceafuri tip husa. Lenjeriile vin sub multe forme si culori.. si mai ales preturi. Sincer, mie mi s-au parut exagerat de scumpe (cele frumoase si complete). Daca aveti posibilitatea cumparati un material de calitate si faceti sau rugati pe cineva sa va faca lenjeriile. Materialul trebuie sa fie bumbac 100%, mai subtire pentru vara si unul mai plin pentru iarna. Lenjeriile din comert sunt de obicei set, cele de baza contin o husa pentru pilota si una pentru perna, cele complete au huse pentru pilota si perne, aparatori laterale, pilota si perna (perdeluta, baldachin, husa buzunar pentru laterala patutului). Le gasiti la preturi intre 100 si 700 lei. Ele pot fi si un rasfat asa ca daca va permite bugetul go for it.


Ce am ales eu? eu am comandat pe http://www.amazon.de/ 2 seturi de lenjerii complete, am ales din cele care se aflau la reducere. Am facut o afacere foarte buna. M-au costat mai putin, sunt foarte frumoase si de calitate, am optat pentru doua seturi care se asortau asa ca pot folosi aparatorile pentru oricare dintre ele. Am cumparat huse pentru saltea de la Ikea si de la alte magazine. Cumparati husele corespunzatoare dimensiunii saltelei (o husa mai mica poate "sari" de pe saltea, una mai mare se va cocolosi).
As face si acum aceeasi alegere (seturi complete foarte dragute si decente ca pret gasiti pe un site pe care vi-l spun in privat, nu cred in reclama gratuita :)) )


- protectiile pentru patut - se pot achizitona separat sau impreuna cu lenjeria. Sunt de diferite dimensiuni atat ca lungime cat si ca inaltime. Lungimea poate fi de 180/210 (jumatate de patut) sau de 360/400 pentru intreg patutul. INALTIMEA este foarte importanta, majoritatea au 25-30 cm inaltime, cautati protectii cu o inaltime de 40 cm, va veti multumi ulterior pentru efort. In cazul in care le cumparati separat incercati sa gasiti ceva uni. Sunt destul de costisitoare 150-300 lei (cele care inconjiara tot patutul). NU recomand protectiile albe de la Ikea, sunt prea subtiri, instabile, prea putine puncte de legatura si mult prea inguste pentru rolul lor (stiu, sunt mai ieftine)...


Ce am ales eu? Protectiile au fost set cu lenjeria. Am cumparat mai tarziu si una de la Ikea, de aici si recomandarea de mai sus, zace nefolosita pe undeva. Am primit si un set de "bumpersi" individuali, sunt ca niste pernite cu arici care se prind in jurul barelor, 2 cate 2, le-am folosit mai putin, ii scapau manutele si piciorusele prin ele (probabil se pot prinde si continuu dar vor fi doar obiect de distractie pt bebe, le va desface mereu).


- perne, pilote, saci de dormit, baldachin - accesorii "moft" foarte rar folosite, dau bine, sunt dragute, le puteti cumpara asa de dragul efectului vizual. Sacul de dormit il veti folosi mai tarziu, deci cumparati unul mai mare. Bebe cat e mic (daca este asa de frig ceea ce ma indoiesc) poate fi infasat lejer (in special peste manute - ii linisteste) sau invelit intr-o paturica subtire din bumbac. Niciodata nu inveliti copilul cu paturici din materiale sintetice! Riscul de supraincalzire este ridicat si nu veti sti de ce bebe plange cat il tin plamanii "fara motiv".


Ce am facut eu? Le-am cumparat pe toate :)), au costat cam 500 lei. Nu consider ca s-au amortizat cumva prin utilizare dar au fost foarte frumoase.

- caruselul - aici iarasi sunt atat de multe modele... care promit atat de multe minunatii... alegerea este libera, nu ma bag in preferinte :) (cel mai probabil veti primi unul.. doua..).


Ce am ales eu? Am luat un carusel de "talie" medie de la Jane, am dat 175 de lei, are functie de lampa de veghe, proiecteaza stelute, se invarte si canta 3 melodii. Sunt multumita de el si bebe la fel. (are un usor harait cand se invarte dar Matilda se pare ca il prefera).

Nu stiu ce as face acum, probabil ca au mai aparut inca 2000 de modele noi.

2) Mobilierul (comode, dulapioare, noptiere).

Cu siguranta veti avea nevoie de o comoda pentru lucrusoarele copilasului. Daca aveti deja spatiu liber in cele existente atunci il veti folosi. Mobilierul este in marea lui parte din lemn (combinat cu conglomerat lemnos) sau din plastic. In cazul in care trebuie sa achizitionati acum ceva o sa constatati ca numai simplul cuvant "copil" alaturat - comodei, dulapiorului, noptierei.... ii mai adauga si 2-300 lei. In functie de buget puteti alege un mobilier special pentru camera copilului sau mobilier obisnuit (eventual in ton cu ceea ce aveti deja in camera sau gandit a fi completat ulterior cu alte mobile cand bebe va avea propria camera). Preturi: de la 300  la .....3500 lei. In medie comodele sunt cam 400 lei, dulapiorul 700, noptiera 250.

Ce am ales eu? Dupa lungi cautari, dezbateri, jinduit la mobilier alb si frumos made in Italy :)), am ales o comoda alba de la Ikea, care are aspect de lemn vopsit (are acelasi design ca si patutul). Are 3 sertare mari. Pentru ca Matilda, ca orice Printesa care se respecta, are niste tone de haine... a trebuit sa apelam si la cutii de plastic cu capac (tot de la Ikea) pentru depozitarea lucrusoarelor prea mari sau scoase din uz. Pentru hainutele "de strada" am un "calaret" (stativ) pentru hainutele puse pe umerase.

Ce as face altfel? As cumpara aceeasi comoda si poate mai putine hainute (sau nu :)) ).


3) Masa de infasat.

Mesele de infasat pot fi: - simple blaturi captusite si cu suprafata impermeabila (pret 75 -250 lei) care se pot aseza pe patut, pe o comoda, pe pat;
                                      - pot fi blaturi cu suport pliabil,  cu sau fara spatiu de depozitare (pret 200-450 lei);
                                    - pot fi similare cu cele de mai sus dar sa prezinte sub blatul de infasat si spatiu pentru cadita (pret 250 - 650 lei);
                                   - pot fi din lemn (cele de mai sus sunt pe schelet metalic sau din material plastic) dar acestea vor necesita un material moale (eventual un blat captusit) pentru pus deasupra. Pot avea spatiu de depozitare deschis sau cu sertare, cele cu sertare sunt tip comoda doar ca au marginile inaltate pentru a proteja bebelusul impotriva caderilor de pe masa. Un model foarte practic si ieftin gasiti la Ikea ( pret 150 - 700 lei).

ATENTIE! Niciodata nu lasati bebelusul nesupravegheat pe masa de infasat! Oricat de linistit sau de micut ar fi!

Ce am ales eu? Nu stiu altii cum sunt dar eu am 1,70 inaltime si doua hernii de disc in zona lombara, deci aplecatul pentru mine este... legenda. Deci singurul obiect la care am tinut foarte mult a fost masa pentru infasat. Pentru ca baia mea este extrem de mica si nu are calorifer nu puteam sa-i fac baita acolo, asa ca imi trebuia o masa de infasat cu cadita, sa aiba 4 roti pentru a o deplasa usor, sa fie INALTA, robusta, sa aiba spatii de depozitare pentru cele trebuincioase la baita si pentru pampersi, prosoape si alte maruntisuri. Raspunsul a fost masa de infasat de la Cosatto: Easi Peasi!!! Costa aproximativ 600 lei, dar a facut absolut toti banii! O folosesc si acum (la varsta de un an). Cred ca este obiectul bebelusesc de care am fost indragostita. (in general produsele Cosatto sunt de calitate superioara - am cumparat si scaunul de masa de la ei, un alt produs de care sunt foarte multumita). Noi am primit-o cadou la petrecerea "baby shower", dar oricum as fi cumparat-o eu (prietenii au ales-o din lista mea de cumparaturi).

As cumpara aceeasi masa/cadita.

4) Scaunul pentru alaptat.

Probabil ca aceasta imagine va vine in minte, o mama cu puiul la san intr-un "rocking chair", de prin toate filmele. Din maternitatile romanesti probabil ca va ganditi la scaunul clasic, tapitat, cu margini inaltate si orificiu central (cel putin in Filantropia au - evident insuficiente). Scaunele pentru mobilierul de acasa au functia de balansoar, majoritatea au si un taburet pentru a va ridica picioarele. Sunt din lemn cu sau fara perne. Un astfel de scaun costa intre 350 si 2000 lei. 

Ce am facut eu? Eu doar mi-am dorit, nici bugetul si nici spatiul nu permiteau. Am fost si am probat cateva dar erau mult prea joase, dupa nastere si cu minunea de epiziotomie mi-ar fi fost imposibil sa ma asez si sa ma ridic cu Matilda in brate. Cred ca nici mai tarziu nu ar fi fost usor. Acum am vazut si alte modele mai decente la pret si mai inalte. Eu am folosit un scaun/fotoliu mai inalt pe care-l aveam deja. Imi permitea sustinerea cotului si ma puteam aseza fara sa simt ca mi se rupe ceva (contrar indicatiilor, eu ma simteam mai bine pe ceva mai tare - epiziotomia mea s-a vindecat in 2 luni...). Se spune ca in pozitia clasica de alaptat, cu bebe in brate, ar trebui sa va si rezemati. Mie nu mi-a iesit, sunt inalta, am sanii sus si nu puteam sa sustin si sanul si bebelusul fara sa ma aplec (poate de aia sanii ar trebui sa se lase in timpul alaptarii, ca sa ajunga la copil :)) ). Mi-a folosit extrem de mult perna pentru alaptat (din pacate am cumparat-o cam tarziu). 

5) Decoratiunile pentru pereti, ferestre, mobilier.

Puteti alege sa inveseliti coltul de camera sau camera copilului. Daca aveti talent sau cunoasteti pe cineva (la fel de bine puteti folosi sabloane) puteti picta camera copilului. Aveti grija sa alegeti vopseluri non toxice, atat petru sanatatea voastra cat si a lui bebe. Mare grija, daca sunteti insarcinate sau alaptati nu folositi vopseluri pe baza de solventi, alegeti varianta pe baza de apa. Terminati "capela sixtina" cu cel putin doua saptamani inainte de venirea micului print (daca este vara) si cu 3-4 saptamani inainte (daca este iarna), pentru a permite uscarea completa si eliminarea oricaror vapori din incapere. Mobilierul il vopsiti in afara camerei. Puteti alege si deocoratiuni sub forma de abtipild (simplu sau 3d). Oricum tot ce e facut din suflet e minunat!

* pardoseala din camera copilului ar trebui sa fie acoperita cu un covor/mocheta moale si bine fixata. Chiar daca va trebui sa aspirati mai des. Zgomotul de cap de copil care cade de parchet nu este tocmai placut.

Lista ramane deschisa, eu cam asa am gandit camera bebelusului.

Mai jos cateva sfaturi utile.

Atentie!!!
  • Aveti grija sa nu luati o saltea moale, nu va permite o pozitionare corecta a bebelusului (atat ortopedic cat si respirator) si acesta se poate sufoca (bebelusii in primele saptamani/luni de viata nu isi pot ridica capsorul atat de sus incat sa le permita eliberarea nasului dintr-o adancitura a saltelei). In aceeasi ordine de idei, bebelusul NU are nevoie de perna;
  • Daca aveti un bebelus care regurgiteaza des si mult este recomandat sa-i ridicati salteluta in zona capului la un unghi de 30 de grade, nu sa-l cocotati pe o perna.  (de obicei va sta la voi in brate, dar il mai puneti si jos :) );
  • Aveti grija ca protectiile pentru patut sa fie foarte bine intinse si legate la locul lor (tot risc de sufocare). Cand copilul se va ridica in picioare exista riscul sa foloseasca protectiile pentru a evada, asa ca ar trebui inlaturate. Acelasi lucru valabil si pentru carusel, oricat de mult s-ar distra bebe la auzul lui;
  • Nu lasati in patut jucarii voluminoase, exista pericolul ca bebe sa se sufoce in ele. Cand va creste le poate folosi si pe acestea pentru a sari din patut. (mai tin si praful in ele);
  • Nu lasati in patut sau atarnate de patut sfori, ate, panglici, etc. bebelusii au o reala fascinatie catre acestea si se pot strangula sau inneca;
  • Intai cumparati patutul si vedeti unde este semnul care indica inaltimea maxima a tabliei patului+salteluta pe inaltime, tineti cont de aceasta diferenta atuci cand alegeti inaltimea saltelei. O salteluta prea groasa poate aduce bebelusul prea sus si exista pericolul ca el sa cada din patut;
  • Respectati instructiunile de montare, chiar daca tata zmeu stie el si fara instructiuni. MOMENTUL montarii il puteti stabili impreuna in functie de evolutia sarcinii si de "superstitii". (eu l-am montat pe la 32 de saptamani cand am intrat in travaliu prematur... am zis sa fie toate la locul lor, bebe a venit 8 saptamani mai tarziu :)) );
  • Repozitionati tablia de sub saltea in conformitate cu stadiul de evolutie al bebelusului. Eu as spune chiar sa fiti inaintea lui. Copiii actuali evolueaza mult mai repede decat am facut-o noi la varsta lor si de obicei brusc. Astazi poate nu da niciun semn ca ar vrea sa se ridice in picioare si maine s-ar putea sa-l gasiti mergand pe langa canapele;
  • Nu lasati bebelusul nesupravegheat pentru perioade lungi de timp chiar daca el doarme linistit;
  • Daca mobilierul din camera copilului vine cu indicatia de a fi fixat de perete, este bine chiar sa o faceti. Poate ca vi se pare ca sunt destul de stabile si greu de miscat, prin deschiderea sertarelor/usilor acestea se pot prabusi peste cineva;
  • Nu plasati polite pe peretele de deasupra patutului, sau daca tineti neaparat nu asezati pe acestea obiecte care pot cadea si/sau obiecte grele;
  • Asigurati prizele din camera, sa fie bine fixate in perete. Este bine sa puneti protectiile pentru prizele la vedere dinainte ca bebe sa devina interesat de gaurici :);
  • Este bine sa montati protectiile pentru colturi si pentru sertare inainte ca bebe sa inceapa sa le "cunoasca". Asa va fi obisnuit cu aceste protectii ca fiind parte din mobilier si va reduce din tendita lui de a le scoate. Luati protectii cat mai aproape de culoarea mobilei. Oricum cu cat copilul va creste veti avea mai putin timp pentru astfel de lucruri. Ce e facut rmane bun facut;
  • Aveti grija la decoratiunile autoadezive de pus pe perete sau moblier, sa fie bine lipite si sa nu contina parti care se pot rupe si apoi inghiti ( se intampla in special cu decoratiunile 3D).


Sa aveti spor!