Imi amintesc ca atunci cand am ajuns cu mica fiinta somnoroasa acasa si ne-am mai linistit dupa aventura maternitatii, am inceput sa o investighez prin toate "ungherele". Da, si pe acolo :)). Dar si in gurita. Niste gingii stirbe zambeau la mine la fiecare alaptat iar eu profitam de hlizeala pentru a ma uita cu ochi iscoditor de mama. Avea doar cateva zile cand am observat un mic punct alb pe gingia de jos. Cum perceptiile proaspetei mame sunt hiperbolizate de hormonii zapaciti, am intrat in alerta. Ce are copilul pe gingie? Ce? Avea un punct de candida. Multi copilasi dezvolta candida in primele saptamani de viata. Am scapat repede de ea, acasa fiind alaptata, mentinand o igiena corecta a alaptarii si tratand local cu glicerina. De ce invocarea acestui moment? Pentru ca de atunci a inceput istoria noastra in igiena dentara.
Eu, ca mai toti copiii rontaitori de zahar si acadele, pe la 6 ani aveam deja carii. Si foarte "bine" plasate pe molar 6, adica primul molar din dentitia definitiva. Am avut doar doua carii timp de 30 de ani, dar doua carii care m-au chinuit teribil in copilarie si care au dus intr-un final la pierderea acelor molari. Si ca orice parinte patit mi-am jurat in sinea mea ca atunci cand o sa am un copil o sa ma preocup de preventia problemelor dentare, in asa fel incat sa-mi scutesc copilul de suferinta. Cativa factori sunt foarte importanti in obtinerea si mentinerea sanatatii dintilor. Sunt factori interiori ca: alimentatia mamei in timpul sarcinii si alaptarii, alimentatia copilului, corecta asimilare a nutrientilor, problemele metabolice. Si sunt factori exteriori: igiena dentara, produsele de curatarea a dintilor (pasta de dinti), traumatismele la nivelul smaltului, corecta masticatie, substantele agresive mecanic sau chimic (inclusiv alimente).
Ce este foarte important sa stim ca viitoare mamici este ca de calitatea materialului dentar este responsabila si alimentatia din prima jumatate a sarcinii. Dincolo de influenta genetica a amplasarii dintilor in alveole, de cat de sanatosi sunt dintii nostri sau, mai précis, de potentialul lor de sanatate este "vinovata" alimentatia mamei din primele lui de sarcina (lunile 3-6)- atunci cand dintisorii incep sa apara in maxilar. Alimentatia mamei in timpul sarcinii, chiar daca este o cauza secundara in afectarea dentitiei, este prima de care trebuie sa avem grija. Este foarte important sa avem o alimentatie echilibrata, un aport suficient de calciu si magneziu, unul echilibrat de fosfor. Cum dieta in priemele luni de sarcina este mult chinuita de celebrele greturi, luati in considerare administrarea unui supliment nutritiv special formulat pentru perioada sarcinii. Sunt de evitat toate alimentele care produc tulburari in metabolismul calciului in organism: carbohidratii rafinati, zaharul, painea alba, pastele, prajiturile, alimentele acide. Alimentatia sanatoasa, bogata in alimente naturale si cat mai putin prelucrate termic, fara aport glucidic exagerat, trebuie sa continue si pe parcursul alaptarii.
Atentie la petele galbene/albe cauzate de administrarea unor atibiotice (cum ar fi tetracilcina) sau a excesului de flour, intrebati medicul atunci cand va recomanda un medicament daca acesta poate influenta sanatatea si calitatea dintilor copilului in perioada sarcinii si alaptarii.
Principiile unei alimentatii sanatoase- fara alimente acide (citricele trebuie prelucrate termic in prima copilarie), zahar, dulciuri rafinate, produse din faina alba- ar trebui respectate inca din debutul diversificarii si pe tot parcursul copilariei pana la definitivarea dentitiei. Punand bazele unei educatii alimentare inca din copilarie putem fi optimisti in mentinerea acesteia si ca adulti. In cazul in care acest lucru nu se intampla, o sa aveti oricum satisfactia lucrului binefacut atunci cand lucrurile depindeau doar de voi, ca parinti. Un alt lucru pe care trebuie sa-l urmarim este folosirea dintilor pentru destinatia lor, adica o masticatie corecta. Este important sa-i dam copilului alimente solide progresiv si potrivit capacitatii de a mesteca. Nu trebuie prelungit mai mult decat este necesar episodul mancarurilor pasate. Si nici cel al administrarii laptelui cu biberonul. In cazul in care copilul prelungeste si dupa aparitia dintilor consumarea laptelui pe durata noptii incercati sa-l obisnuiti sa bea apa dupa acesta. Astfel gurita se va clati si se reduce riscul atacului bacteriilor asupra dintilor. Transferul de la biberon la canuta ar trebui fcut pana la sfarsitul primului an de viata, o recomandare care imi pare destul de greu de urmat :). In cazul copiilor alaptati parerile sunt impartite, sunt medici care sustin ca laptele matern chiar contine enizme care protejeaza dintii. Alti medici afirma ca alaptatul nocturn prelungit poate cauza la fel ca folosirea biberonului carii "de biberon".
Igiena dentara incepe inca din primele zile de viata ale copilului, deci inainte de aparitia dintisorilor. Este un lucru pozitiv sa introduceti in rutina zilnica si stergerea gingiilor cu o bucata de tifon sau o compresa sterila rulata pe deget. Procedeul trebuie sa fie unul bland, de usor masaj. Astfel o sa reduceti din numarul bacteriilor din gura dar o sa-l si obisnuiti pe copilas cu spalarea dintilor de mai tarziu. Fetitei mele chiar ii placea procedeul de "scarpinare" a gingiei mai ales in apropierea eruptiilor dentare. In perioada de inceput a eruptiei dentare puteti sa-i lasati la indemana o periuta speciala pentru dinti. Sunt periutele fara peri, cele din caucic dotate si cu dispozitivul de siguranta astfel incat copilul nu o poate introduce mai adanc in gurita. In aceasta perioada nu este necesara folosirea unei paste de dinti.
Dupa aparitia primilor dintisori putem incepe sa folosim o pasta de dinti potrivita varstei. Noi am ales
o Pasta de dinti blanda, usor aromata, fara flour si
din ingrediente naturale. Am alternat-o pentru a nu se obisnui cu o singura aroma si cu pasta de dinti cu fenicul organic si propolis- tot de la
GreenPeople. Matilda le accepta/prefera in mod egal. Mi-am dorit ca pasta de dinti sa nu contina detergenti si factori de spumare, sa nu contina compusi chimici, sa fie cat mai aproape de un "aliment"- mai ales ca
un copil mic inca nu isi poate clati in mod eficient gura si
nu stie sa scuipe. . Faptul ca nu au o aroma foarte puternica si nu sunt dulci nu ii dau copilului tentinda de a le manca.
Cantitatea necesara pentru spalare este una foarte mica- cat marimea unui bob de mazare. La inceput periajul va fi unul de antrenament, sa-i spunem. Apoi, pe parcurs ce dantura se completeaza periajul corect trebuie sa dureze aproximativ 3 minute. Este important sa il obisnuiti inca de la inceput cu periajul corect, anume cel pe verticala orientat dinspre gingii spre dinte. Astfel se realizeaza si masajul gingiilor si curatarea corecta de la baza dintelui. La aproape 3 ani Matilda reuseste sa se spele singura pe dinti in mod corect. Manifesta un real interes pentru sanatatea dintisorilor ei si stie ce alimente ii pot strica dintii si ca trebuie sa-i spele dupa fiecare masa principala. A fost un proces care a inceput inca de cand era bebelus, dar metoda a dat rezultate bune. Acum imi atrage ea antentia daca uit :)
Nu folositi pentru copii o pasta de dinti cu flour! Cei foarte multi ani de marketing care au pompat insistent ideea ca flourul protejeaza dintii or sa aiba nevoie, probabil, de la fel de multi ani pentru a corecta aceasta eroare. Nu numai ca nu ajuta cu sanatatea dintilor dar este si o substanta toxica pentru organism. Sunt inca medici care recomanda apele (contaminate) cu flour, este de dorit sa va faceti propria documentare pe aceasta tema si sa alegeti in cunostinta de cauza. Oricum in cazul copilului mic pastele de dinti cu flour sunt contraindicate.
Noi tocmai am facut prima programare la stomatolog pentru Matilda. Am avut noroc ca pozitionarea in alveole sa fie una corecta si ca dintii sa creasca in mod armonios. Pentru ca ma lasa sa-i verific dintisorii m-am asigurat ca pana acum nu au aparut cariute sau (de)pigmentari. Dar pentru ca prima etapa de crestere a dintilor s-a incheiat- detine fantasticul numar de 20 de dinti si masele- imi doresc sa vedem si cu ochi profesionist cum se prezinta din punct de vedere orthodontic. Al doi-lea aspect tine de acomodarea copilului cu aceasta rutina sanatoasa. In cazul in care or sa apara probleme, ea va fi deja obisnuita cu mersul intr-un cabinet stomatologic si cu folosirea ustensilelor. Medicii recomanda ca inca de la aparitia primilor dintisori sa incepem sa ducem copilul la un prim control. Chiar este necesar daca observati orice lucru care va ingrijoreaza legat de cresterea dintilor. Dar orice moment poate fi unul bun pentru preventie. In cazul in care va este frica de mersul la dentist faceti efortul de a nu transmite frica si celor mici.
Revenim cu impresii dupa prima vizita la stomatolog :).
"Te pai a gini, nu faci bubucu ca Shek!"- Matilda, 2 ani si 5 luni
Toate pastele de dinti Green People sunt formulate cu ingrediente organice, vitamina C si smirna care asigura si protejeaza impotriva dezvoltarii bacteriilor, cauza principala a producerii cariilor si infectiilor gingiilor.
Toate pastele de dinti Green people NU CONTIN - sulfat lauryl de sodiu (SLS), indulcitori artificiali, fluor, alcool etilic, coloranti, parfumuri sintetice sau conservanti.