50

Mama mea se afla astazi la intalnirea de 50 de ani de la sfarsitul liceului. Mi se pare ceva fantastic, 50 de ani. Tot atatia ani de cand ziarul local publica un articol despre ea, seful de promotie peste cele doua judete unite- Ialomita si Calarasi. Imi amintesc ca bunica pastrase articolul acela decupat din ziar. Ce o fi fost in sufletul ei? Copilul plecat fara nimic, din saracie, munca si chin. Copilul ei era primul prin puterea mintii lui si prin seriozitate. O familie de oameni destepti si muncitori care fusese spoliata de tot ce avea la venirea comunistilor. O familie care trecuse prin umilinta incalcarii tuturor drepturilor umane, ai caror copii facusera puscarie politica dintr-o eroare, ai caror copii fusesera exclusi de la facultate, al caror copii fusesera discriminati pentru simplul fapt ca regimul spunea ca sa fii muncitor si gospodar nu e de bine.

 

Mama mea a plecat dintr-un sat din Ialomita, fara nimic, doar cu mintea ei. Cu doua cozi lungi din par galben pe care bunica i le prindea coronita. A plecat la liceu, la facultate. A invatat numai asa cum poate invata un copil care a facut foamea. Care trebuie sa fure paine de la masa de pranz ca sa aiba ce manca si seara. A invatat pentru ca bursa era singura ei salvare sa aiba mancare. Nu plimbari, nu haine, nu distractii, mancare. Cand imi povesteste cum a facut naveta prin zapada 7 kilometri pentru a termina acel liceu. Cand imi spune ca nu putea sa invete seara de foame in timpul facultatii. Cand imi povestete cum a fost primul ei serviciu ca inginer- pe santier, evident. Cu baraci, prea frig, prea cald, cu sobolani si mizerie. Cand o vad cat a suferit cand a trebuit sa iasa la pensie dupa 45 de ani de munca pentru ca... pantru ca cineva a avut un capriciu, nu pentru ca nu ar mai fi fost la fel de utila sau nu ar mai fi putut munci. Cand vad cat a stirbit acest lucru din ea. Si mai ales cand vad ca nu am cum sa o ajut sa inteleaga ca a facut tot ce a trebuit, tot ce a putut, ca gata. Ca nu e nevoie sa muncesti pana intri in groapa. Dar s-a luptat prea mult, ca mai toti parintii din generatia ei, pentru a face ceva pentru copii. Sa aiba o "situatie", sa nu simta foamea cum au simtit-o ei. Si a trebuit sa creada pana in ultima celula ca doar munca te scoate din saracie, ca trebuie sa inveti carte si sa fii un om corect si muncitor, altfel nu ar fi putut reusi. Dar aceasta credinta i-a adus si o mare suferinta de cand nu mai munceste. De cand nu isi mai gaseste locul.

 

Omul ajuns la pensie ar trebui sa fie un om fericit si implinit. Ar trebui sa-si ia acesti ultimi ani ai vietii si sa isi ofere o "scutire", o iertare, o odihna. Insa parintii acestei generatii simt ca nu mai au sens pe lume atunci cand nu mai pot munci si nu mai pot face acel ceva material. Ce sa faca daca nu mai muncesc? Ei nu stiu sa faca altceva. Asta li s-a spus permanent din prima clipa. De cand se stiu pe lume s-au luptat sa-si depaseasca conditia si sa isi ajute copiii. Sunt in aceasta vrie din care nu stiu sau nu pot sa iasa. Si ma doare sufletul pentru ea. Ma doare sa vad ca-i piere sclipirea din ochi. A facut pentru noi mai mult decat trebuia si decat fac multi parinti. Dar n-a facut niciodata nimic pentru ea. Si acum se simte vinovata cand se duce la coafor sau isi face o manichiura. Si mama si tata sunt "copii ai razboiului", oameni care au ramas marcati pentru toata viata de "a nu avea". Nu stiu sa se opreasca, sa isi aprecieze realizarile, sa se odihneasca. Nu pot sa stea pentru ca viata lor nu mai are niciun sens daca stau. Au nevoie de munca si de recompensarea acelei munci.

 

Astazi mama m-a sunat de la intalnirea de 50 de ani de la terminarea liceului. Pentru prima data in ultimii 4 ani de cand s-a pensionat i-am auzit vocea, vocea ei. Era fericita. Se intalnise cu acei oameni care o vedeau tot ca atunci: stralucind! Oameni pe care i-a ajutat, oameni care au reusit sa faca ceva in viata pentru ca ea i-a sprijinit, oameni care i-au oferit acum (poate fara sa stie) acea apreciere de care avea nevoie. Mi-ar fi placut sa fiu acolo intr-un colt si sa o vad fericita. Copilul cu parul de aur s-a intors in locul de unde a plecat, cu fruntea sus. Cred ca astazi s-a inchis un cerc pentru ea. Sper sa-i dea linistea de care avea nevoie. Sper ca stie ca a facut un lucru bun cu viata ei si ca se poate odihni, ca nu trebuie sa mai faca nimic.

 

 

 

Multumesc, mama!

Unde mergem pe 1 Iunie + cadou

Nu stiu altii cum sunt.... dar noi chiar sarbatorim 1 Iunie. Cand se intampla in cursul saptamanii imi iau liber si petrec o zi cu Matilda cu tot ce-i da ei prin cap. Ar fi minunat sa putem petrece cat mai multe zile asa, alaturi de copiii nostri, dar... Eu zic macar sa le facem memorabile pe cele pe care ni le putem permite. Anul acesta 1 Iunie va fi duminica, deci ce scuza mai avem? Haideti la joc!

 

Avem si un cadou la sfarsitul articolului :).

Am trei mici sugestii pentru voi, daca mai apar va dau repede de stire.

1. Kids at work-

Pe 1 Iunie ne vedem la Promenada!

Cel mai aşteptat eveniment pentru copii din an, Academia De Joaca, împreună cu cel mai îndrăgit profesor din toate timpurile, Profesorul de joacă – Leon Magdan - Profesorul de Joaca şi Kids at work, îşi de...schid porţile şi inima, pentru a doua oară consecutiv, la cea mai lungă zi de învăţare prin superdistracţie.

Pentru copiii si parintii care vor sa vada practic ce inseamna sa inveti experiential si ce sistem educational sustine acest principiu, Kids at work - Montessori Kindergarten, impreuna cu partenerii lor de la Learn with music si Fundatia Montessori din Romania, vor avea o zona dedicata in care vor sustine ateliere gratuite Montessori si ateliere de dans si muzica in limba engleza.

Va asteptam!

 

2. Eveniment de lansare Funny Land- (cu ei o sa avem o relatie mai speciala si urmeaza o serie de articole despre programele lor, asta ca sa dau putin din casa, noi o sa fim aici de la ora 11)

 

 

 

 

Funny Land este gandit ca un loc complet pentru parinti si copii. Cu zona pentru adulti- recreere, zona pentru copii si adulti- ateliere, seminarii, consultanta, zona pentru copii- joaca (indoor/outdoor). Centrul isi propune sa ofere consiliere pentru parinti, consiliere in dezvoltare personala, cursuri pentru parinti, ateliere educative pentru copii., grupuri de suport. Eu zic sa stati pe aproape pentru ca se pregatesc lucruri foarte interesante.

 

De 1 iunie, incepand cu ora 11.00, va invitam sa ne vizitati in noua noastra locatie din str. Agricultori Nr. 54A, sector 2 si sa dam startul unui lung sir de evenimente frumoase si voie buna!

 

Va asteptam cu drag!

 

3. Aniversare Elefantelul Curios- locul de joaca unde ne simtim mereu excelent si unde am serbat si ziua de nastere a Matildei implineste pe 1 Iunie un an. Atentie!!! Inscrierile pentru ateliere se fac pana pe 30 mai, confirmati prin mail!

 

 

 

 

Dragilor si dragelor,

 

Va asteptam cu micutii vostri la Elefantelul curios, in data de 1 IUNIE, orele 14, pentru a sarbatori impreuna 1 an de Elefantel curios si ziua copilului.

 

Va asteptam pe toti in Bdul Constantin Brancoveanu Nr 7D (Harta atasata).

 

4. Iar de 1 Iunie avem un cadou pentru voi. Editura Creanga Fermecata ne ofera doua carti- Ucenicul Vrajitor- pentru a le oferi mai departe cititorilor blogului. O doamna foarte speciala- Ileana Vasilescu- cu mare experienta in cresterea copiilor cu blandete si respect, semneaza textul si ilustratiile. Este o carte pe care o pastrez cu drag in biblioteca Matildei, una dintre cartile pe care imi doresc sa i le pun in "cutia cu amintiri" atunci cand va fi si ea mama.

 

 

 

 

Pentru 1 iunie va propunem Ucenicul vrajitor. Cartea cuprinde o singură poveste cu 16 ilustratii minunate si vorbeşte despre întâmplarea care l-a convins pe Ucenic să fie ordonat, dar în acelaşi timp vorbeşte despre un mod de educaţie sănătos.

Cine este Maestrul? Tu, părintele…Tu îl înveţi pe copil, îi arăţi, îi spui, îi repeţi..iar şi iar cu infinită răbdare…şi adeseori ţi se pare că nimic nu se lipeşte de el…că vorbeşti singur…că totul e în zadar.

 

Daca va doriti aceasta carte tot ce trebuie sa faceti este sa lasati un mesaj, aici, pe blog, avem doua exemplare. Duminica, 1 iunie, o sa tragem la sorti prin random.org si cartea va ajunge cat mai repede la norocosi.

 La multi ani copiilor din voi si de pe langa voi!

 

Mami, s-a facut cald, mergem la mare?- AMR 1 luna

De cand s-a nascut mi-am propus sa fiu langa ea in zilele in care sarbatorim ceva, nu doar seara ci intreaga zi. Cum ar fi zilele noastre de nastere, de nume si, mai ales, saptamana noastra speciala din august. Saptamana aceea in care am aflat ca va veni, in care mi s-a spus ca nu trebuie sa o las sa vina, in care mi-a spus sa am incredere in ea ca va veni bine. Si nu tocmai intamplator in acea saptamana sarbatorim si ziua ei de nume, celalalt nume- Maria. Asa ca de la inceputul anului imi programez acele zile libere. Nu o sa dea faliment firma fara mine, nici in acele zile si nici in rest. Si, oricum, sa fiu langa ea este cel mai important.

 

Si cum am doar un numar limitat de zile de concediu, putineeee, trebuie sa fac in asa fel incat sa combin aniversarile noastre cu mersul la mare/munte. De zilele de nastere stam acasa pentru a fi langa familie si prieteni. Dar pentru onomastici plecam hai-hui. Cu trenul- pentru ca nu suport sa o vad vomitand tot drumul. Asa ca prefer sa ma chinui eu si sa-mi rup spatele cu bagajele decat sa-i fie ei rau. Deci unde se poate ajunge direct cu trenul in 3-4 ore, acolo mergem. Pentru ca in august am incercat la mare si nu ne-a iesit prea bine, din mai multe motive, am vrut sa ma desprind de amintirea urata si in august mergem la munte. Anul trecut am fost la Sinaia la o pensiune foarte draguta, cred ca si anul asta o sa mergem tot la ei. Iar in septembrie mergem la mare. Am facut anul trecut experimentul asta si a fost m-i-n-u-n-a-t. A fost un impuls, am zis ce o fi o fi, macar suntem impreuna si ne plimbam. Insa am avut noroc de vreme frumoasa si am petrecut cinci zile de poveste in Eforie Nord.

 

cu gatit:

 

 

 

plimbat:

mancat bio in "oras":

 

plaja privata:

 

noi doua:



 

 

Anul trecut am ales o pensiune de pe turistinfo.ro, este un site liber si daca ceva nu a fost ok oamenii scriu. Asa ca ma orientez si dupa comentarii. Nu am gasit mare lucru liber, dar intr-un final am dat de o doamna foarte draguta cu o vila bine pozitionata, aproape de plaja Belona, aproape de supermarket si de restaurante. Oricum EN este mica si am facut-o la picior in fiecare seara. Mi-a placut mult linistea de sfarsit de sezon. Seara ramaneam ultimele pe plaja pana dupa 8. Toata plaja si toata marea pentru noi. Matildei ii place racoarea, deci pentru ea a fost perfect. Eu mai pun o "suba". Deci ne-am indragostit de Eforia de septembrie, linistita si fara fitosi, multi copii, oameni tineri. Am decis ca anul asta ne intoarcem acolo. Insa in alta pensiune pentru ca cea de la tanti avea un mare defect: era pe principala alee catre plaja, ticsita pe ambele parti cu tarabe... nu ma mai tin nervii si anul asta ca la fiecare drum, dus-intors, sa ne uitam cumparam toate prostiile.

 

Eh, si cum ne-am intros noi de la mare Matilda a decis ca ea este foarte indragostita de apa. Ca vrea inapoi la apa. Isi facea bazine din paturi si perne in fiecare zi si se imagina la mare. Colacul pentru inot a stat umflat toata iarna. Iar de la ziua ei, de cand a primit costum de baie, nu e zi in care sa nu se imbrace in el. I-am spus ca atunci cand se va face cald o sa mergem la mare. A tras ea concluzia ca iarna "ie inchitz a maie" si a asteptat caldura. Iar caldura a venit! Norocul meu ca a venit destul de tarziu, insa tot mai avem o luna pana cand o sa mergem la mare!

 

De prin februarie am inceput sa caut. Am cochetat si cu ideea de Bulgaria, apoi mi-am amintit drumul de anul trecut si mi-am zis ca nu mertia nici mama Bulgariei sa o chinui iar. Apoi m-am uitat la romani si mi-a venit rau- ce pretuuuri. Apoi iar la Bulgari. Si iar la romani. Ca de mers singura cu ea cu avionul inca nu ma simt capabila, nici nu ma vad sigura cu ea in alta tara. Deci... iar la romani. Romani sa fie. Si incepe Miruna, fata meticuloasa si calculata, sa caute hotel. Sau o pensiune mai draguta. Si cauta... cauta. Nu in varf de sezon ca n-am nevoie de balamuc, plus ca este mult prea cald pentru Matilda. Am cautat la sfarsit de iunie-inceput de iulie. Si caut. Pentru una bucata mama si una bucata copil de 3 ani. Si... surpriza! Asa ceva nu exista! Adica mame si copii exista, dar nu exista cazare la hotel pentru ei. Nu conteaza ca esti doar unul si jumate, platesti pentru doi. Platesti pentru doi si copilul este gratis. Dar noi nu suntem doi. Suntem unul plus copilul de 3 ani. Dupa ce am periat tooooot litoralul o singura agentie a reusit sa ne faca o reducere de 30% pentru locul Matildei si doar pentru zilele din iunie, nu si pentru iulie. Deci, hotelul nu-i de noi in Romania, refuz sa platesc pentru ce nu mi se ofera.

 

In situatia absurda in care se pare ca nu ai voie sa mergi singur cu un copil la mare, doar daca vrei sa platesti cat pentru doi adulti, m-am indreptat catre pensiuni/vile. Am lasa Bookingul si Agentiile si m-am intors la prietenul turistinfo.ro. Si tot scormonind imi vine ideea. Ce ar fi sa inchiriez o vila. Sa fim singuri in ea, fara straini si fara "gazde". Sa fie aproape de plaja, dar nu in trafic, sa aiba nitica curticica, un loc de joaca cat de cat, bucatarie pentru mici preparate cand nu am chef sa ma duc sa dau 50 de lei pe o omleta si un iaurt. O vila asa. Si sa aiba 2-3 dormitoare ca sa poata veni si alti prieteni cu noi. Sa fie gasca de copilasi. Si am gasit-o! Vila Lotus din Eforie Nord.  Impartit la 3 ieseam cu aproximativ 100 lei/noapte. Sun, era libera. Am rezervat-o, platit avans. Cea mai buna varianta. Daca aveti niste prieteni buni si va puteti sincroniza programul, inchiriatul integral al unei locatii este cea mai buna varianta. Ne-a ramas doar sa asteptam vara...

 

Fix o luna! Atat mai avem de asteptat pana la cele 10 zile la mare. Luna in care maimutica balacita o sa ma intrebe de 10 ori pe zi cand mergem la mare, daca a deschis la mare, dar cand mergem, acum, acum, vineri? Stie ea ca de obicei vinerea plecam. Am emotiile si bucuria de atunci de cand eram mici si marea era cea mai mare distractie din tot anul. Ma bucur pentru ea, abia astept sa-i vad ochii stralucind la vederea apei. Sa facem castele de nisip, sa inaltam lampioane, sa ne plimbam si sa stam seara sa privim marea. Mai avem o luna si mergem la mareeee!

 

 

P.S.

 

momentul magic de anul trecut...

 

 copilul merge gratios pe potecuta de lemn...

 

 

eu o privesc cu drag din urma... copilul se intoarce catre mine....

 

copilul face pipi in pantaloni! :))

 

 

 

 

 

Plimbopetrecareata

"Azi ie hambaca?"

Io cu niste ochi mari catre ea ca si cum n-as sti neam ce zi este.

"Azi ieee hambacaaaa!"

 

Iar asta inseamna ca mami nu se duce la serviciu asa ca "gaca nani" de cum da prima raza de soare- si da a naibi raza de la 5,30- si hai ca avem treaba. Orice treaba care inseamna sa ne plimbam, vizitam, petrecem, sa mergem sa facem cevaaaa, cevaaa. Dupa ce weekendul trecut ne-am sarbatorit de 34 de "primaveri" - pentru prima data ca n-am apuca sa suflu in lumanari si sa facem poze pentru ca a vrut ea-ce-mica sa vada ce-i in tort (?!)- si de fapt nu am implinit 34 ci 3 si-o Minnie Mouse (ca de ce tortul meu nu are mutzunache pe el, deci s-a cumparat o lumanare figurina) si plimbat la Festivalul Turcesc din Herastrau cu mami Karioka si puiul din dotare, weekendul acesta alt party si alta plimbare.

 

 

Si daca apuci sa-i spui ca mergi undeva pai da nu se mai opreste din facut planuri si bagajul zilnic. Azi mergem? Azi mergem? Nu, mama, sambata mergem la cai. Si la picnic, tot sambata. Facem picnic sambata la cai. Da, sambata! Si cand vine sambata ar fugi din casa direct in fundul gol. Asa ca sambata s-a mers la cai. La Taramul Zmeilor mai précis. Mai fusesem intr-o vizita plimbata pe acolo dar copiii erau deja obositi asa ca am promis sa ne intoarcem. Si ne-am intors acum in gasca mare si organizata. Niste bloggeri simpatici si copiii lor si mai simpatici. Intamplator astia trei mai mici sunt nascuti toti cam intr-un interval de o luna. Foarte tare ca se si inteleg si sunt pasnici si veseli. Si domnisoarica mai mare si frumoasa a Laurei.

A fost frumos, ne-am aerisit plamanii, ne-am plimbat calare (aia de sunt mai supli asa) si am stat de ne-am minunat ce copii frumosi si destepti avem- ptiu, ptiu sa nu le fie de deochi. S-a si mancat, si ca de obicei doar jumatate din ce s-a adus. Trebuie sa-mi pun un poster maaare in bucatarie care sa-mi aminteasca sa nu mai caram atata mancare dupa noi. Daca va place natura si daca va plac povestile cu suflet va recomand cu drag acest loc!

 

 

 

 

 

 

 

Si sambata s-a incheiat cu mult somn si smiorcait ca "maaai viaaaau, de ce am pleecaaat, mai viaaaau". Deci, mai mergem.

 

Duminica a inceput la fel de matinal cu echipat rapid si mers dupa cadouri. Si ca trebuie sa-mi laud progenitura, foarte mandra am fost de ea cand a inteles intr-un magazin plin de jucarii pe care si le dorea ca suntem acolo sa cumparam cadouri pentru alti copilasi. A intele si chiar m-a ajutat sa aleg. La sfarsit i-am spus ca-si poate alege si ea un ceva mic, si un ceva mic a ales: o mingiuta. N-am rezistat si i-am luat o jucarie pe care stiam ca si-o doreste. Mna, deci astia mari stricam educatia copiilor. Deci ne-am miscat cat am putut noi de repede- adica incet- ca sa ajungem sa-l vedem pe Miti Mauc la petrecerea prietenilor nostri care locuiesc peste sapte mari si sapte tari- adica tocmai in Baneasa :)). Noroc de trafic decent, mai putin noroc cu cele trei opriri pentru a-si reveni Matilda din raul de masina, dar am ajuns la timp sa le uram La multi ani! celor mai simpatici gemeni din istorie. Tare rau chestia asta si sunt invidioasaaaaa, dar in sensul bun, pe o mamica atat de bogata in trei suflete de copii. Ii iubim si le uram succes in planurile pentru anul asta! Vor sa plece din Romania, deci sa fie cu noroc!

 

La party a fost cam asa:

 

 

 

 

 

 

Pentru weekendul viitor avem planuri mari, ca doar e 1 iunie. Revin cu unele dintre invitatiile pe care le-am primit, poate ne vedem acolo.

 

O saptamana frumoasa sa aveti!

 

Berbec de apa

Pe cat sunt eu de pamanteana- in sensul ca-mi place sa-mi simt pamantul sub picioare- pe atat e fi-mea de amatoare de cocotzari si scufundari. Tobogane caaaat mai inalte- spre oprirea inimii mele in loc- si balaceala. Din septembrie, cand am fost ca doua fifite la Eforie, viseaza numai apa. Isi face bazine din perne, paturi si tot ce mai gaseste si mimeaza inotul. De cand a primit si costum de baie de ziua ei, sta mai mult in el si zice ca ea e la bazin. Iar cadoul suprem, de s-a bucurat de el cat de toate celelalte la un loc, a fost achizitionare ochelarilor de inot de 11 lei din Decathlon. Asa ca i-am promis ca atunci cand se face cald o sa mergem la bazin. Ca mie nu-mi place apa si ca urasc piscinele sa va mai zic?

 

 

 

 

Insaaa ce nu face mama pentru puiul ei? Mi-am calcat pe fobia de ape "la comun" si peste faptul ca fizicul meu e in cea mai buna forma a existentei lui (not) si am sarit in intampinarea invitatiei de a merge la bazin. Asa ca ieri s-a lasat cu balaceala si cu plans sa nuuu plecam, mai vei, mai vei. Pe langa placerea balacelii si utilitate lectiilor de inot, a fost un exercitiu foarte bun pentru increderea in sine si desprinderea de mama. Am stat la margine si ea s-a lasat cu incredere pe mainile instructorului (Alin baiat fin). Mai verifica daca sunt acolo unde ma lasase, mai imi arunca un zambet. Multumim mami Karioka pentru invitatie si mami Cojocaru pentru organizare.

 

Hai ca mai avem o luna si mergem la mare :D

 

 

 

 

La dorinta berbecutului acvatic seara s-a terminat frumos la restaurant unde a mancat o portie intreaga de Tagliatelle con funghi porcini. Si a primit complimente din toate partile de fetita frumoasa ce e ea :).

 



 

 

Suflet cu parfum de smochine

Cel mai frumos cadou de ziua mea pe care l-am primit in tooooti acesti 34 de ani de viata a venit cu parfum de smochine. Nu stiu de unde, dar in toate cele doua ore si jumatate a mirosit a smochine proaspete si coapte.

 

Deci a fost asa: cu parfum de smochine, cu fiori, cu piele de gaina, cu lacrimi, emotii si zambet care nu se lasa sters. A fost concertul acestei femei incredibile pe care imi doream din suflet sa o vad "pe viu", dar pentru ca viata mi se intampla la o viteza mult prea mare nu am reusit sa mai iau bilet. Si eram necajita. Atat de necajita incat o prietena foarte draga mi-a oferit biletul ei. Si ea il capatase. Deci nu-l puteam primi. I-am spus ca ma bucur foarte mult ca macar se duce ea.

 

Asa ca mi-am luat gandul. Intre timp a picat si planul cu mersul la munte din motive de ploaie. Si am zis sa ma consolez cu un rasfat la Salon. Cand... suna telefonul. Mai sa nu raspund. Era Ramona, stia ca-mi doresc concertul, ma suna cu o surpriza. Un BILET! Era ora 19, concertul incepea la 20. Dar exista un bilet! Biletul meu! Multumesc, Ramona, m-ai facut cea mai fericita!

 

Si am petrecut doua ore cu parfum de smochine, cu fiori, cu piele de gaina, cu lacrimi, emotii si zambet care nu se lasa sters. A fost sublim! Sa ai in fata ta un om caruia sa i se puna un nod in gat atunci cand vorbeste despre motivul care a facut ca pe scena sa avem nu un artist, ci o persoana.... Iar acel motiv a fost nasterea fiului ei. A fost un om care a dat suflet si a primit suflet!

 

 

A fost cel mai frumos cadou de ziua mea!

 

 

 

Va doresc sa va gasiti cu totii acea persoana care sa dea sens vietii intr-un asa fel incat sa va intrebati cum de ati trait pana atunci!

 

 

Trei zile si trei ani

Prima carte despre cresterea copiilor am citit-o pe la 10 ani. Singura carte despre puericultura pe care o avea mama in casa. Nici nu stiu daca acum 35 de ani mai erau si altele sau asta era singura, dar era clar "biblia" mamelor de atunci: Mama si copilul. O tinea in comoda pe care era pus televizorul. Alaturi de cartile de Drept, Economie politica si Socialism stiintific ale tatalui meu. Marx si Capraru intr-o comoda :). Din Capitalul lui Marx nu intelegeam mai nimic, evident, dar Mama si copilul mi-o amintesc cu fosnetul paginilor si mirosul lor. Ii am paginile fotografiate in minte. O citeam pe furis cand parintii mei erau la serviciu. Nu era o carte pentru copii, de asta se si afla acolo, nu in biblioteca. Era ceva... pudic despre aparitia copiilor. Imi amintesc cand eram in clasa a 3 a si am spus despre tovarasa educatoare ca este gravida, ceea ce si era in mod evident, eu am spus-o cu bucurie, ei m-au cerat. Nu am inteles niciodata de ce.

 

Atunci a inceput educatia mea de parinte. Cand am ajuns la liceu si am descoperit placerea psihologiei au ajuns la mine si primele carti despre cum functionaza psihicul unui copil. Am citit tot ce gaseam. Unele lucruri mi se pareau absurde, altele imi dadeau raspunsuri. Apoi facultatea. Apoi viata. Imi doream sa fiu mama. Si am vrut sa stiu despre ce inseamna sa fii parinte. Ghinionul a facut sa trebuiasca sa cercetez mult despre fiziologia faptului de a fi parinte, de ce nu mi se intampla? Ce as fi putut face? Asa am ajuns sa invat mai multa anatomie, genetica si medicina decat mi-ar fi trebuit in cinci vieti. Insa mi-a prins bine cand minunea chiar s-a intamplat. M-a ajutat sa inteleg fiecare clipa a sarcinii. M-a ajutat sa inteleg ca embrionul Matilda era prea mic atunci cand ni s-au intamplat nefericirile incat sa fi scapat si sa fie afectata grav. Daca traise trebuia sa fie bine. M-a ajutat sa inteleg si sa ma impac cu toate schimbarile din corpul si psihicul meu. M-a ajutat sa o nasc frumos. Sa o cresc si sa o fac cu intelegere si respect pentru viata ei. Tot informatia pe care am avut-o m-a ajutat sa trec prin tot greul care a insemnat inceputul alaptarii si sa ajungem trei ani mai tarziu inca la san.

 

Au fost si indoieli? Sigur ca au fost. Nu au cum sa nu fie cand esti crescut intr-o societate care submineaza beneficiile alaptarii. Cand auzi din toate partile oameni convinsi pana la lacrimi ca ei au dreptate si cum sa mai contina ceva laptele matern dupa 6 luni. Ca doar asta sustin generatii intregi de mame manipulate sa-si intarce copiii pentru ca dupa 3 luni erau mai utile in campul muncii. Si tot pe asta si-au bazat si ele decizia. Sau tot felul de mituri absurde despre cum o sa devina copilul un obsedat sexual pentru ca este alaptat dupa 7 luni, sau ca o sa aiba dintii strambi, sau ca de asta nu vorbeste, sau cum de fapt eu o sa mor pentru ca "ma consum". Si tot felul de absurditati. Nu mai ajung la influenta actului publicitar care pompeaza direct si indirect mesajul ca laptele praf este cel putin la fel de bun ca laptele matern, ca, admintand fortat ca pana la un an cel de mama e bun, dupa un an orice mama buna face ce e mai bine pentru copil si-i da lapte praf. Cand simbolul copilariei este biberonul si in orice carticica pentru copii vezi numai biberoane hranind copiii si niciodata o mama la sanul ei. Cand familia iti confrunta alegerea. Cand toti ochii mariti din jurul tau te fac sa te simti tu un anormal facand cel mai normal lucru pe care o mama il poate face. Cand toate astea se intampla nu ai cum sa nu te lupti cu indoiala. Este prea adanc in noi. Eu m-am "intarcat singura" la 6 luni. Niciun copil nu se intarca natural la varsta asta, altceva s-a intamplat. Iar eu m-am desteptat pe lume cu o sticla de lapte in mana. (Era o sticla de Pepsi cu tetina, stateam pe spate in pat si faceam concurs cu fratele meu cine termina primul.) Nu am avut niciun exemplu in jur. Nicio femeie din familie nu a alaptat mai mult de cateva luni. Si daca a facut-o a fost cu rusine si ascunsa.

 

De ce m-am dus la trei zile de conferinte pe o tema despre care stiam multe, pe o tema ca si "rezolvata" pentru mine in 3+ ani de alaptat? Am fost pentru ca si dupa 3 ani, si dupa toata lupta cu greul - pentru ca nu a fost usor deloc- si dupa tot ce stiu, si stiu ca stiu bine, am avut nevoie de mai mult. Aveam intrebari, si am pus intrebari, avem rani neinchise, si le-am inchis, aveam nevoie de confirmari, si le-am avut, aveam nevoie sa-mi "legitimez" o mostenire pe care vreau sa i-o las Matildei. Am cumparat cartea acestui Om si nu i-am cerut un autograf pentru mine, ci pentru Ea. Pentru ca vreau sa-i pun aceasta carte in biblioteca, sa o gaseasca acolo cand va avea nevoie. Nu pe ascuns, nu cu rusine, ci in liniste si cu incredere. Vareau sa stie ca poate avea incredere in ea si in copilul ei asa cum am avut si eu incredere in noi.

 

Draga mea, prima ta "caramida" pentru atunci cand vei fi parinte!

 

 

 

 

 

Despre ingrijirea dintilor copiilor (0-3 ani)

Imi amintesc ca atunci cand am ajuns cu mica fiinta somnoroasa acasa si ne-am mai linistit dupa aventura maternitatii, am inceput sa o investighez prin toate "ungherele". Da, si pe acolo :)). Dar si in gurita. Niste gingii stirbe zambeau la mine la fiecare alaptat iar eu profitam de hlizeala pentru a ma uita cu ochi iscoditor de mama. Avea doar cateva zile cand am observat un mic punct alb pe gingia de jos. Cum perceptiile proaspetei mame sunt hiperbolizate de hormonii zapaciti, am intrat in alerta. Ce are copilul pe gingie? Ce? Avea un punct de candida. Multi copilasi dezvolta candida in primele saptamani de viata. Am scapat repede de ea, acasa fiind alaptata, mentinand o igiena corecta a alaptarii si tratand local cu glicerina. De ce invocarea acestui moment? Pentru ca de atunci a inceput istoria noastra in igiena dentara.

 

Eu, ca mai toti copiii rontaitori de zahar si acadele, pe la 6 ani aveam deja carii. Si foarte "bine" plasate pe molar 6, adica primul molar din dentitia definitiva. Am avut doar doua carii timp de 30 de ani, dar doua carii care m-au chinuit teribil in copilarie si care au dus intr-un final la pierderea acelor molari. Si ca orice parinte patit mi-am jurat in sinea mea ca atunci cand o sa am un copil o sa ma preocup de preventia problemelor dentare, in asa fel incat sa-mi scutesc copilul de suferinta. Cativa factori sunt foarte importanti in obtinerea si mentinerea sanatatii dintilor. Sunt factori interiori ca: alimentatia mamei in timpul sarcinii si alaptarii, alimentatia copilului, corecta asimilare a nutrientilor, problemele metabolice. Si sunt factori exteriori: igiena dentara, produsele de curatarea a dintilor (pasta de dinti), traumatismele la nivelul smaltului, corecta masticatie, substantele agresive mecanic sau chimic (inclusiv alimente).

 

Ce este foarte important sa stim ca viitoare mamici este ca de calitatea materialului dentar este responsabila si alimentatia din prima jumatate a sarcinii. Dincolo de influenta genetica a amplasarii dintilor in alveole, de cat de sanatosi sunt dintii nostri sau, mai précis, de potentialul lor de sanatate este "vinovata" alimentatia mamei din primele lui de sarcina (lunile 3-6)- atunci cand dintisorii incep sa apara in maxilar. Alimentatia mamei in timpul sarcinii, chiar daca este o cauza secundara in afectarea dentitiei, este prima de care trebuie sa avem grija. Este foarte important sa avem o alimentatie echilibrata, un aport suficient de calciu si magneziu, unul echilibrat de fosfor. Cum dieta in priemele luni de sarcina este mult chinuita de celebrele greturi, luati in considerare administrarea unui supliment nutritiv special formulat pentru perioada sarcinii. Sunt de evitat toate alimentele care produc tulburari in metabolismul calciului in organism: carbohidratii rafinati, zaharul, painea alba, pastele, prajiturile, alimentele acide. Alimentatia sanatoasa, bogata in alimente naturale si cat mai putin prelucrate termic, fara aport glucidic exagerat, trebuie sa continue si pe parcursul alaptarii.

 

Atentie la petele galbene/albe cauzate de administrarea unor atibiotice (cum ar fi tetracilcina) sau a excesului de flour, intrebati medicul atunci cand va recomanda un medicament daca acesta poate influenta sanatatea si calitatea dintilor copilului in perioada sarcinii si alaptarii.

 

Principiile unei alimentatii sanatoase- fara alimente acide (citricele trebuie prelucrate termic in prima copilarie), zahar, dulciuri rafinate, produse din faina alba- ar trebui respectate inca din debutul diversificarii si pe tot parcursul copilariei pana la definitivarea dentitiei. Punand bazele unei educatii alimentare inca din copilarie putem fi optimisti in mentinerea acesteia si ca adulti. In cazul in care acest lucru nu se intampla, o sa aveti oricum satisfactia lucrului binefacut atunci cand lucrurile depindeau doar de voi, ca parinti. Un alt lucru pe care trebuie sa-l urmarim este folosirea dintilor pentru destinatia lor, adica o masticatie corecta. Este important sa-i dam copilului alimente solide progresiv si potrivit capacitatii de a mesteca. Nu trebuie prelungit mai mult decat este necesar episodul mancarurilor pasate. Si nici cel al administrarii laptelui cu biberonul. In cazul in care copilul prelungeste si dupa aparitia dintilor consumarea laptelui pe durata noptii incercati sa-l obisnuiti sa bea apa dupa acesta. Astfel gurita se va clati si se reduce riscul atacului bacteriilor asupra dintilor. Transferul de la biberon la canuta ar trebui fcut pana la sfarsitul primului an de viata, o recomandare care imi pare destul de greu de urmat :). In cazul copiilor alaptati parerile sunt impartite, sunt medici care sustin ca laptele matern chiar contine enizme care protejeaza dintii. Alti medici afirma ca alaptatul nocturn prelungit poate cauza la fel ca folosirea biberonului carii "de biberon".

 

Igiena dentara incepe inca din primele zile de viata ale copilului, deci inainte de aparitia dintisorilor. Este un lucru pozitiv sa introduceti in rutina zilnica si stergerea gingiilor cu o bucata de tifon sau o compresa sterila rulata pe deget. Procedeul trebuie sa fie unul bland, de usor masaj. Astfel o sa reduceti din numarul bacteriilor din gura dar o sa-l si obisnuiti pe copilas cu spalarea dintilor de mai tarziu. Fetitei mele chiar ii placea procedeul de "scarpinare" a gingiei mai ales in apropierea eruptiilor dentare. In perioada de inceput a eruptiei dentare puteti sa-i lasati la indemana o periuta speciala pentru dinti. Sunt periutele fara peri, cele din caucic dotate si cu dispozitivul de siguranta astfel incat copilul nu o poate introduce mai adanc in gurita. In aceasta perioada nu este necesara folosirea unei paste de dinti.

 

Dupa aparitia primilor dintisori putem incepe sa folosim o pasta de dinti potrivita varstei. Noi am ales o Pasta de dinti blanda, usor aromata, fara flour si din ingrediente naturale.  Am alternat-o pentru a nu se obisnui cu o singura aroma si cu pasta de dinti cu fenicul organic si propolis- tot de la GreenPeople. Matilda le accepta/prefera in mod egal. Mi-am dorit ca pasta de dinti sa nu contina detergenti si factori de spumare, sa nu contina compusi chimici, sa fie cat mai aproape de un "aliment"- mai ales ca un copil mic inca nu isi poate clati in mod eficient gura si nu stie sa scuipe. . Faptul ca nu au o aroma foarte puternica si nu sunt dulci nu ii dau copilului tentinda de a le manca.

 

Cantitatea necesara pentru spalare este una foarte mica- cat marimea unui bob de mazare. La inceput periajul va fi unul de antrenament, sa-i spunem. Apoi, pe parcurs ce dantura se completeaza periajul corect trebuie sa dureze aproximativ 3 minute. Este important sa il obisnuiti inca de la inceput cu periajul corect, anume cel pe verticala orientat dinspre gingii spre dinte. Astfel se realizeaza si masajul gingiilor si curatarea corecta de la baza dintelui. La aproape 3 ani Matilda reuseste sa se spele singura pe dinti in mod corect. Manifesta un real interes pentru sanatatea dintisorilor ei si stie ce alimente ii pot strica dintii si ca trebuie sa-i spele dupa fiecare masa principala. A fost un proces care a inceput inca de cand era bebelus, dar metoda a dat rezultate bune. Acum imi atrage ea antentia daca uit :)

 

Nu folositi pentru copii o pasta de dinti cu flour! Cei foarte multi ani de marketing care au pompat insistent ideea ca flourul protejeaza dintii or sa aiba nevoie, probabil, de la fel de multi ani pentru a corecta aceasta eroare. Nu numai ca nu ajuta cu sanatatea dintilor dar este si o substanta toxica pentru organism. Sunt inca medici care recomanda apele (contaminate) cu flour, este de dorit sa va faceti propria documentare pe aceasta tema si sa alegeti in cunostinta de cauza. Oricum in cazul copilului mic pastele de dinti cu flour sunt contraindicate.

 

 

Noi tocmai am facut prima programare la stomatolog pentru Matilda. Am avut noroc ca pozitionarea in alveole sa fie una corecta si ca dintii sa creasca in mod armonios. Pentru ca ma lasa sa-i verific dintisorii m-am asigurat ca pana acum nu au aparut cariute sau (de)pigmentari. Dar pentru ca prima etapa de crestere a dintilor s-a incheiat- detine fantasticul numar de 20 de dinti si masele-  imi doresc sa vedem si cu ochi profesionist cum se prezinta din punct de vedere orthodontic. Al doi-lea aspect tine de acomodarea copilului cu aceasta rutina sanatoasa. In cazul in care or sa apara probleme, ea va fi deja obisnuita cu mersul intr-un cabinet stomatologic si cu folosirea ustensilelor. Medicii recomanda ca inca de la aparitia primilor dintisori sa incepem sa ducem copilul la un prim control. Chiar este necesar daca observati orice lucru care va ingrijoreaza legat de cresterea dintilor. Dar orice moment poate fi  unul bun pentru preventie. In cazul in care va este frica de mersul la dentist faceti efortul de a nu transmite frica si celor mici.

 

Revenim cu impresii dupa prima vizita la stomatolog :).

 

 

"Te pai a gini, nu faci bubucu ca Shek!"- Matilda, 2 ani si 5 luni

 

 

Acest articol face parte din parteneriatul publicitar cu  Organic Baby - Bio Concept Store.

 

Toate pastele de dinti Green People sunt formulate cu ingrediente organice, vitamina C si smirna care asigura si protejeaza impotriva dezvoltarii bacteriilor, cauza principala a producerii cariilor si infectiilor gingiilor.

 Toate pastele de dinti Green people NU CONTIN - sulfat lauryl de sodiu (SLS), indulcitori artificiali, fluor, alcool etilic, coloranti, parfumuri sintetice sau conservanti.

 

Cu pasiune- un exercitiu de imaginatie

Intr-o zi am picat in mijlocul unei discutii pe FB. Intrebarea era de ce se pune atata pasiune atunci cand se vorbeste despre un anumit subiect. Am ales sa nu spun nimic, chiar daca subiectul respectiv este unul despre care as putea scrie un roman. De ce sa nu spun, daca eu chiar cred in el? Pai... tocmai de aceea. Dar le-as fi propus un exercitiu de imaginatie. Sa se gandeasca la un lucru foarte drag lor. La un proiect, sa spunem. Un proiect in care si-au pus tot sufletul si mintea, un proiect pentru care au renuntat la tot ce era viata lor pana atunci, pentru care nu au dormit un somn intreg un an-doi, poate chiar trei. Un proiect pentru care au sangerat si suportat dureri cu strans din dinti. Si toate astea au fost facute cu cea mai mare dragoste si dedicare. Iti poti imagina, te poti vedea "lucrand" la acest mare proiect al tau?

 

Sa zicem ca iti doresti ceva foarte mult. Mult de tot. Incerci cam tot ce se poate incerca si nu se intampla nimic pozitiv in sensul dorintei tale. Apoi, intr-o zi cand deja ai renuntat sa mai speri, se intampla minunea: dorinta se indeplineste. Te-ai pregatit pentru ea in ultimii ani, esti doxa de informatie, ai cele mai bune sentimente si ganduri. Astepti doar sa vina ziua cea mare. Si ziua vine. Atunci abia incepe adevarata munca la cel mai mare si important proiect din viata ta. Pui tot sufletul, toata energia, toata dragostea. Te dedici complet, renunti la ce insemna viata ta inainte si imbratisezi aceasta noua viata. Iar proiectul tau are nevoie de "hrana" pentru a creste. Iar cea mai buna sursa esti chiar tu, numai tu poti sa-i oferi asta si stii ca trebuie sa o faci. Ca face parte din acea dedicare completa, absoluta. Ti-e greu, trebuie sa o faci zi si noapte. Nici nu-ti mai amintesti cand ai dormit un somn intreg ultima data. Te doare tot corpul, curge si sange. Si esti plina de indoieli. Nu stii daca faci bine, daca ai putea face altceva mai bine. Ti-e teama pentru proiectul tau, ti-e teama ca nu este destul ceea ce faci si ceea ce ii dai. Esti descurajat din toate partile, orice lucru care nu merge bine este din vina acestui lucru pe care tu il faci cu atata drag. Esti chiar acuzat ca-i faci rau proiectului tau, ca asta il va distruge mai tarziu.

 

Apoi rasare soarele, totusi, felul in care proiectul tau creste si iti lumineaza viata... trebuie ca e bine ceea ce faci. Este minunat! Ai prins curaj. Stii ca esti pe drumul cel bun. Proiectul tau este tot mai mare si mai frumos de la o zi la asta. Incepi sa crezi ca totul va fi usor de acum, ca a trecut greul de inceput. Ai reusit! Peste toate parerile negative, sfaturile sa renunti la munca ta, totusi ai reusit. Apoi, apoi cazi iar. Ceva s-a intamplat si lucrurile iar nu merg bine. Te chinui, lupti, strangi din dinti, inghiti durerea. Treci prin alte saptamani, luni de nesomn. Sacrifici din iubire pentru el fiecare clipa a ta. Ii dedici totul. Si trec ani, nu doar zile sau luni. Trec ani in care lupti pentru acest drept al tau si al lui. Au trecut ani in care zi de zi ai pus suflet si viata in munca ta. Acum stii ca tot ce ai facut a fost bine, a fost pentru el, iar el este bine datorita tie si efortului tau, rabdarii, calmului, stransului din dinti. Stii ca ai facut bine avand incredere in nevoile lui. A fost foarte greu, dar a fost si frumos. Esti fericita ca i-ai oferit "proiectului" tau cea mai buna hrana.

 

Au trecut ani si tu iti poti privi copilul stiind ca ai facut totul pentru el. Caci "proiectul" maret al vietii tale este copilul. Iar subiectul despre care nu poti vorbi fara pasiune este alaptarea lui. Trebuie sa crezi in asta cu fiecare particica de suflet. Trebuie sa poti renunta la tine si la confortul tau, trebuie sa-ti poti sacrifica somnul sau timpul pentru tine. Nu este usor, e nevoie de multa munca, dar recompensa este mult peste tot ce te-ai putea astepta. Iar nimic din toate astea nu s-ar intampla daca nu ai face totul cu cea mai pura pasiune.

 

 

***

 

Sincer va spun: nu este usor! Poate ca atunci cand ma auzi ca am alaptat timp de trei ani si vreau sa merg mai departe atat timp cat ea, fetita mea,  va avea nevoie de asta, o sa crezi ca am ajuns in punctul asta pentru ca mi-a fost usor. Dar nu-i deloc asa, ba chiar opusul. Am ajuns sa alaptez prelungit pentru ca mi-a fost extrem de greu. Poate daca nu as fi luptat atat pentru a mentine alaptarea as fi renuntat intr-un moment sau altul. Dar tot acest greu m-a motivat. Intai fizic, apoi psihic. Greul fizic s-a diminuat undeva pe la 18 luni. Iar greul psihic si-a atins apogeul intre 15 si 18 luni. Cam de atat de mult timp am avut nevoie pentru a atinge un echilibru. Un an si jumatate a fost cu suisuri si coborasuri. Uneori coboras dupa coboras de am crezut ca am ajuns in cel mai negru hau. Lunile acelea de rau psihic maxim au fost cele 3 luni de vara infernala din 2012. Trei luni in care nu am dormit, literalmente. Matilda se trezea si sugea de cel putin zece ori pe noapte. A fost o perioada cu foarte multe schimbari si suptul ii compensa ei afectiv stresul. De asta am si ales sa mergem mai departe, era clar ca de asta avea nevoie.

 

Cum am reusit sa trec peste ce a fost greu? Nu am retete. Sunt sigura ca in fiecare echipa mama-copil ritmul este altul. Singurul lucru pe care vi-l pot spune este sa aveti incredere. In voi si in nevoile copilului. Sa petreci timp cu el, eventul doar voi doi, tineti-l mult in brate. Anulati orice gand din mintea voastra si oferiti. Uneori poate dura luni intregi pana o sa gasiti un punct de echilibru, pot trece ani pana o sa gasiti armonia. Dar aveti incredere, asa cum am spus-o mereu, de la nastere pana cand o sa plece cu iubirea vietii de mana: aveti incredere in copilul vostru!

 

La fix 37 de luni de alaptat si la mai putin de o saptamana pana la ziua mea mi-am oferit un cadou. Chiar daca am citit, discutat, ascultat, dezbatut cam tot ce as fi putut legat de alaptare, eu mi-am facut acest cadou. O sa merg la Conferintele "Alaptarea pe intelesul tuturor" intre 8 si 10 mai. Nu cred ca le stiu pe toate, poate ca stiu foarte multe despre relatia dintre mine si copilul meu, acest copil al meu. Insa sunt sigura ca o sa descopar multe altele despre situatiile de care eu nu m-am lovit, unele chiar foarte dificile. Imi doresc foarte mult ca intr-o zi sa imi obtin acreditarea pentru a oferi sprijin profesionist mamelor care isi doresc sa-si alapteze copiii. Pentru mine aceste conferinte reprezinta un pas inainte in realizarea unui vis. Pentru tine pot fi raspunsul si linistea de care ai nevoie pentru a avea incredere in tine si in puiul tau.

 

 

P.S. Organizatorii au reusit sa reduca pretul la 300 de lei pentru toate cele 5 conferinte!

 

P.P.S. daca infrastructura imi va permite o sa fac liveblogging de acolo :).

 

 

De ce-i cerul mai albastru si rapita mai galbena?

Ma simt de parca n-as mai fi privit cerul niciodata. Oare chiar nu mai aveam timp sa ma uit la cer? Sau ca plecam cu noaptea in cap la munca si ma intorceam cand era deja seara? Sau ca ultimul an atat m-a apasat pe umeri incat ma doare cand ridic privirea? Ori chiar a devenit cerul mai albastru?

 

In primavara asta mi s-a tot intamplat sa ma mir de cat de frumos este cerul. Cat de albastru. Si norii. Sa-i arat Matildei ce frumos plutesc norii, sa-i povestesc despre ei, despre soare, despre luna si stele. Ii mai povestisem pentru ca ea a fost fascinata de luna de cand era bebelus. Acum stie fazele lunii, o urmareste, o cauta. Cand era mica ii spunea "unga". O astepta in fiecare seara sa apara si apoi ne culcam. Din apartamentul cel nou nu mai vedem luna. Cand am realizat mi-a venit sa nu-l mai cumpar. Luna este prietena ei, o face fericita. Asa ca acum iesim seara la plimbare sa vedem luna si stelele. Cand ne imbracam sa iesim se intreaba daca este cerul innorat si nu gasim luna dupa nori. Stie cuvantul asta... nu stiam ca-l stie: innorat. Parca si stele sunt mai multe. Din oras nu se vedeau atatea.

 

 

De Paste am fost la tara si am fost sa ne plimbam pe camp. Galben. Am mai vazut rapita, la noi la tara se cultiva curent. Dar parca niciodata n-a fost atat de multa si atat de galbena. Iar ei ii place cum suna cuvantul si ma intreaba mereu cum se numesc floricelele astea galbene. Apoi repeta dupa mine: iapica. Peste doua minute ma intreaba iar. Si cum se numeste campul, si graul, si porumbul abia rasarit, si orzul care are spic. Si-I spun iar. Si ea repta iar. Apoi ii spune varului ei ca si cum el nu ar sti si nu ar ma fi auzit:

 

- Cugor, aca ie iapica!

 

Si peste doua minute iar. Si privesc cerul impreuna si se rafuiesc cine a vazut o nava intr-un nor si cine nu. Sau ca Matildei i se par norii simpatici iar lui nu. Iar ei ii place cuvantul asta mult si-l repeta, si-l repeta. Simpatic si haios, sunt descoperiri noi si este atat de incantata de ele incat totul este simpatic sau haios. Apoi iar ma intreaba cum se numesc "foicelele acea gabene". Si-i spun iar ca-i rapita. Si ea e fericita si repeta si-i spune iar si lui Tudor ca asta e rapita. Iar mie nu mi s-a mai parut niciodata rapita atat de galbena.

 

 

 

O vad galbena cu vocea ei. Vocea ei care acum cateva saptamani spunea "pem" in loc de galben. Si "bacan" in loc de albastru. Vocea ei care inca este nehotarata intre trei forme ale lui "r". Si care inca spune "c" in locul lui "t" si "g" in loc de "d". Iar fiecare "da" al ei pare un fel de "nga" de nu stii niciodata daca vrea sau nu ceva. Vad totul prin ochii ei care ma intreaba de 100 de ori intr-o plimbare cum se numesc floricelele alea galbene. Si cerul cu nori in forma de "simpatici", si luna care sta dupa nori, si stelele care nu-s mereu stele. Si stalpii de inalta tensiune de la iesirea spre Glina. Ii stiti? Ea acum i-a descoperit si ma intreaba ce sunt si ce fac pentru ca-i place sa-i explic despre cum vine electricitatea la priza si face sa functioneze aspiratorul, si televizorul, si fierul de calcat. Pentru ca ea acum le vede pentru prima data si ma face sa le vad si eu impreuna cu ea. Iar asta imi da impresia ca cerul este mai albastru si rapita mai galbena. Traiesc o viata noua prin ochii de copil.

 

 

Si totul e culoare!

Cum cresc...

Fara cuvinte, doar cei patru 1 Mai din viata ei: