Toama fugitiva cu "flori de mac"

Octombrie! Nu îmi vine să cred că e deja octombrie! Unde a fugit toamna de anul ăsta? Parcă ieri erau încă temperaturi insuportabile de vara şi azi a venit iarna şi plouă aşa mărunt că am impresia că doar o adiere uşoară mai lipseşte să transforme stropii în fulgi. 

  

La ultima tură cu bicicletele prin pădure încă simţeam căldura cam apăsătoare şi am rămas uimită să găsesc o floarte de mac rătăcită prin pădure. Se pare că timpul a trecut totuşi mai repede pe lângă mine iar macul roşu aprins din depărtare era prevestitorul toamnei ce mi-a scăpat cumva printre degete. 

  

Privesc încă cu nedumerire pe geam şi sper totuşi la un octombrie auriu cu raze blânde de soare care să ne mai bucure cu un sfârşit de săptămâna pe la munte, prin păduri undeva la aer curat.

Visez la zile ce încep cu o ceaţă deasă, sufocantă şi totodată revigorantă şi care se transorma într-un zâmbet larg al cerului senin de toamna cu al sau soare jos ce învăluie pământul într-o lumina blândă.

Să se fi terminat totul aşa repede, pe nerăsuflate, pe nesavurate? Parcă nu vreau să accept încă. Mai trebuie să fie câteva raze de soare care mă aşteaptă să îmi fac timp. Timp de savurat cu toţi porii, timp de încărcat energia solară acolo unde e mai aproape de noi, în natură!

Aştept aşadar să fiu auzită de soarele blând de toamna şi o să revin apoi cu poze şi forţe proaspete, poveşti de vara şi treburi meşteşugite mai cu spor.

In sfârșit primăvară

Raze de soare, prima plimbare pe bicicletă prin pădure, miros ameţitor de toporaşi, roţile îngreunate de noroi, zâmbet larg pe buze, rucsacul greu cu echipamentul foto în spate, razele ard tot mai tare prin colanţii negrii, floricelele din pădure îşi diversifică culorile, soare galben, flori galbene, zâmbet cu parfum de toporaşi, oboseală plăcută pe când se ascunde soarele, un duş fierbinte şi o seară liniştită petrecută cu prietenii.

 La cât mai multe zile ca acestea!

Gradina de pervaz

Am început anul destul de prost, aşa că m-am mobilizat cu greu să încep iar cu postările. Dar verdeaţa asta de pe pervaz mă binedispune de fiecare dată când îi arunc câte o privire, aşa că am hotărât să o împărtăşesc cu voi poate reuşesc să înveselesc pe cineva în zilele astea mohorâte şi ploiase. 

In spring love is in the air

Aş vrea să vă povestesc de plimbările prin pădure, de mirosul îmbătător de toporaşi, de culorile minunate aşternute peste tot pe podeaua pădurii, de gâzele ce se iubeau frenetic în copaci şi de copacii înmuguriţi ce păreau împodobiţi cu mărgele. Dar parcă nu îmi găsesc nici timpul nici inspiraţia să o fac aşa că o să vă las cu câteva poze care să transmită impresiile unei excursii de weekend făcute într-o zi cu soare şi temperaturi numai bune de savurat natura.

Caut lumina printre buruieni

In urma cu toate

Pff , am şi uitat de ce am închis magazinul meu de pe Etsy cu ani în urmă. Acum că am reînceput îmi amintesc motivul ! Îmi consumă o groază de energie. Dar nu mă plâng, că pană la urmă e cu folos, şi toată energia consumată s-a şi materializat deja într-o tranzacţie aşa că balanţa e pe energii pozitive. Singurul dezavantaj e că iar îmi neglijez blogul, dar sper că nu vă supăraţi prea tare pe mine.

De anul viitor sper să îmi intru în ritm şi să reuşesc să fac echilibristica asta între job, etsy, blog şi viaţă personală în aşa fel încât nimic să nu rămână de căruţă.

Acum, pe viteză, o să fac o mică recapirtulare cu ce mi-am mai pierdut vremea în afară de muncă şi etsy, că parcă am încă multe întâmplări nepovestite.

Nici un weekend in oras !

Vara asta deviza mea e: nici un weekend petrecut acasă ! Şi mi-am propus să mă ţin cu sfinţenie de asta, chiar dacă iesim doar până la Mureş, sau mergem la parinţi, ideea e să părăsim orasul cât mai mult posibil.

Aşa că sâmbăta trecută am făcut o mica excursie de cercetare cu bicicletele in jurul localitaţii mele natale.

Sunshine

Summer time

In recuperare

Cu fundul ciuruit de injectii incerc sa uit de durerile de umar care ma chinuie de mai bine de o saptama si jumatate. Dupa o duminca furmoasa cu gratare si prieteni si putin de badmington pentru relaxare m-am trezit cu o durere de umar destul de nasoala. Problema a fost ca dupa ce am inceput sa iau medicamentele prescrise de doctor in loc sa ma insanatosez a inceput sa ma doara tot mai rau. Asa ca am incercat sa fac o vizita la urgente, ca daca tot stau aproape de spital macar profit sa scap mai repede de durere m-am gandit eu, dar nu la fel au gandit si cei de la spital, si deoarece durerea mea nu imi punea in pericol viata am asteptat peste patru ore fara nici un rezultat, asa ca m-am dus cuminte la farmacie sa imi cumpar ceva medicamente ca sa pot dormi cat de cat. Agonia s-a lungit, am ajuns pe la cativa doctori, am luat 5 zile de injectii, nu sunt 100% lamurita ce am avut sau care ar fi cauza, dar incep sa ma bucur ca pot dormi cat de cat si pot sa merg din nou cu bicicleta la lucru. Asa dar ma simt cam epuizata si parca m-am saturat sa zac si sa nu pot face mai nimic, nici macar sa stau la birou.

In weekend am fost nevoita sa renunt la ideea de a merge la targ la Timisoara si sa stau cuminte acasa. Asa ca am mers la tara si m-am pus pe indeletniciri babesti, ca de altceva nu mai eram buna. Dupa ce a tuns mami levantica, eu am avut onoarea sa o fac legaturi pentru pus la uscat. M-am simtit ca o baba veritabila, dar macar am facut ceva util. Acum astept cu nerabdare sa fiu ceva mai functionala ca sa o pot folosi la sapun, ca parca altfel e cand folosesti ca ingrediente lavanda din gradina proprie :).

Incetut se pare ca pot sa mai stau si la calculator, dar nu vreau sa exagerez, asa ca postarile vor fi mai rare pentru o vreme. Va recomand sa stati si voi mai mult la soare si sa savurati vremea frumoasa, caci nu stiti cat de repede va puteti trezi ca sunteti o babuta cu buca ciuruita si fara chef de nimic :P

Lacrimioare

Amintirea unei zile cu soare

Swap de toamna

Cred ca am uitat sa mentionez ca am participat si eu la swap-ul organizat de Domnisoara Babacilu pe blogul ei. Astazi a sosit ziua cea mare in care am primit in sfarsit coletul de la Zebru. M-am bucurat enorm si am savurat despachetatul, caci totul a fost ambalat cu grija si insotit de cate un mic mesaj.
M-am simtit foarte rasfatata, cred ca nici de craciun nu am mai avut asa cadouri frumoase si ambalate cu drag. Bineinteles ca cel mai special a fost sacosa handmade pictata cu versuri de Travis si insigna cu numele formatiei pe ea. Ma bucur mult ca am un cadou asa special, si ma simt onorata ca si mama zebrucai a participat pentru a-mi face mie o bucurie.

Ah, si cum se vede deja in poza, oul Kinder nu a supravietuit nici macar un minut dupa ce l-am despachetat. De fapt am ars de nerabdare sa il desfac, caci, desi era ambalat in saculet si semana a sare de baie, am auzit din primul moment ca zdrangane a ou Kinder :D, nu a avut nici o scapare. Tobleronele e norocos , mai are timp pana dupa masa, ca nu am mancat inca si nu vreau sa imi stric pofta de tot. Bolul vintage e foarte dragut si sunt sigura ca o sa il folosesc in curand, iar materialului mai trebuie sa ii gasesc inca utilitatea.


Ok, pe moment ajunge, ca vreau sa profit de faptul ca ne-a catolicit shefu si ne-a dat astazi liber. Mi-am propus sa mai fac niste sapun cu rodii, sper sa iasa cat mai rosu, si vreau sa refac si sapunul cu boia, care are un miros destul de meplacut, asa ca nu mai am timp de zabovit. o sa revin cu pozele sapunurilor, daca imi ies cum imi doresc.

Povesti din concediu - Salina Turda

Concediul l-am inceput cu o vizita la salina de la Turda.

Am ajuns duminca pe la ora 14.00 si ne-am chinuit sa gasim loc de parcare. Intrarea in mina avea o arhitectura interesanta, putin sf, dar cu bun gust. Am trecut printr-un coridor lung si innabusit. Am deschis usa catre "pestera" si ne-a izbit o racoare placuta cu un miros de vechi, inchis si putin ranced. Am inceput sa coboram, putin mai mult de 100 de scari. Inainte sa ajungem am admirat tavanul sculptat de vant parca vrand sa imite valuri si ochiuri de vartej.
Eu am mai fost la o salina in Germania cand am avut vreo 10-12 ani. Asa ca pentru inceput nu am fost prea impresionata de peretii de sare si tunelele cioplite adanc in munte. Dar mi-au placut mult structurile create de curentii de aer, lemnul invechit si acoperit parca de zapada, nu de sare si nu in ultimul rand racoarea de frigider care ne-a picat foarte bine intr-o zi torida de vara.


Natura nu s-a lasat subjugata de tot si a inceput sa modifice ceea ce a creat omul in interiorul muntelui. Tavanul avea mai degraba aspectul unei pesteri arctice decat al unei structuri create de om cu dalta si ciocanul. Sau cel putin in locurile in care infiltratiile de apa si curentii de aer au infrumusetat structurile rigide. Lemnul a fost invelit deasemenea in vesminte de iarna iar bucatile de fier care se gasesc in adancuri sunt presarate cu margele de rugina si sare pe care din pacate nu am reusit sa le fotografiez sub nici o forma. Si acum regret ca nu mi-am dus trepiedul cu mine. Grrr

Apoi am patruns mai adanc in subteran. Am coborat intr-o cavitate in care tavanul era doar putin deasupra capetelor noastre si senzatia de pestera straveche si inghetata parca se intarea. Am vazut o balustrada de lemn si lume privind in jos. Ne-am apropiat si noi incet. Se auzeau bubuituri grele care lasau in urma lor un ecou infundat. Manati de curiozitate ne-am aplecat peste balustrada masiva.M-am trezit privind catre o alta lume. Peretii unui con imens, care se largea in parte de jos, au fost primul lucru pe care l-am vazut. Apoi,la o adancime de aproape iti taia respiratia, se afla un lac cu apa de un verde inchis, pe care doar intunericul putea sa il creeze. In mijlocul lacului era o insula, iar pe insula un paienjeniş de lumini si structuri de lemn parca ireal de frumoase. Ecourile bubuiturilor continuau sa ne inconjoare si te faceau sa simti ca intradevar esti intr-o lume defirita de ce ai cunoscut pana acum.


Din pacate pozele sunt doar o umbra a ceea ce au vazut ochii mei si ce am simtit in momentele acelea cu mult mai intens, fiind nu doar imagine ci si auz, miros, senzatie.

Pe un fel de pod , infipt direct in peretii laterali am trecut pe langa lift si stalactite uriase de sare, si am mers in partea cealalta spre scarile de lemn, care coborau 14 etaje pana la primul nivel al minei.

Cand am inceput sa coboram spre primul nivel, cel cu "parcul de distractii" am avut in schimb o senzatie neplacuta de bazar. Lume multa, galagie, agitatie, inghesuiala. S-a pierdut din senzatia de ireal pe care am avut-o inainte. O roata uriasa ne-a intampinat cu beculete colorate pe fiecare brat. Copiii multi si galagiosi fugeau in jur si se jucau cu sarea ca intr-un parc cu nisipul. Un teren de minigolf ocupa un spatiu parca prea mare pentru cata lume ii dadea atentie. La lift era o coada interminabila de oameni care nu vroiau sau nu puteau urca pe scari. Nu am stat prea mult aici.

Am inceput sa coboram niste scari inguste, infundate in intregime in pereti de sare. Am tot coborat fara sa ne mai dam seama cate etaje se afla deasupra sau sub noi. Intr-un final am ajuns jos, la lac. Am trecut podul impunator si am inteles in final ce era bubuitul acela infundat si straniu. Erau barcute cu vâslaşi mai nepriceputi care se loveau de peretii de sare. Am stat aici in cuiburile de lumina pana s-a anuntat inchiderea minei si au inceput sa se stinga incet luminile.

Cam asta am facut vreo 5 zile la rand. Iar in unele zile am mai mers si la bazinele "pentru lenesi" cu o salinitate de 10%. Ah ce mi-a placut sa ma balacesc si sa inot asa fara efort Bazine cu apa sarata ar trebui introduse la orice strand ce se respecta. E cu atat mai bine sa te tolanesti numai prin apa in loc sa te chinui sa nu te scufunzi incat nu inteleg de ce nu se straduiesc pe la stranduri sa obtina efectul asta si artificial. :)

Despre restul concediului o sa va mai povestesc altadata, ca deja m-am lungit cam mult.