Siempre llega mi mano
más tarde que otra mano que se mezcla a la mía
y forman una mano.

Cuando voy a sentarme
advierto que mi cuerpo
se sienta en otro cuerpo que acaba de sentarse
adonde yo me siento.

Y en el preciso instante
de entrar en una casa,
descubro que ya estaba
antes de haber llegado.

Por eso es muy posible que no asista a mi entierro,
y que mientras me rieguen de lugares comunes,
ya me encuentre en la tumba,
vestido de esqueleto,
bostezando los tópicos y los llantos fingidos.

(Oliverio Girondo, Dicotomía incruenta)


Mâna mea ajunge mereu
mai târziu ca cealaltă mână care se amestecă cu a mea
și formează o mână.

Când vreau să mă așez
observ că trupul meu
se așează în alt trup ce tocmai se așezase
acolo unde m-am așezat eu.

Și exact în clipa
în care intru într-o casă,
îmi dau seama că eram deja acolo
înainte de a ajunge.

De aceea e foarte posibil să nu iau parte la înmormântarea mea,
și în timp ce ei mă stropesc cu platitudini,
eu deja să fiu în mormânt,
îmbrăcat în schelet,
căscând la subiectele lor și la plânsetele prefăcute.