Anselmo a ieșit din careul ofițerilor prin dreptunghiul decupat în perete, pe unde intrase, cu gând să mai urce un etaj, până la cabina lui Globocnik și a lui Rubin. Pruss a încercat să-l convingă să n-o facă, i-a zis de riscuri, de oboseală, de vârstă, i-a spus că cineva o să vină cât de curând cu hamuri și carabiniere, din cele folosite de mecanici când se cățărau în măruntaiele lui Hindenburg, dar n-a fost chip să-l oprească. De fapt, insistențele lui mai mult l-au îndârjit pe Anselmo, care în tinerețe făcuse drumeții în Alpii Italieni, și nu numai, așa că l-au apucat dracii când Pruss a pus în discuție capacitatea lui de a urca pe o prăpădită de scară.

„Câți metri sunt până la puntea superioară?” l-a întrebat.
„Trei douăzeci,” a răspuns comandantul.
„Și pentru trei metri douăzeci faci atâta circ?” a pufnit Anselmo și a pus piciorul pe cea mai apropiată treaptă.