“In numele cui se fac toate astea?” PARINTELE HOLBEA ne ofera INDICIILE ESENTIALE de care aveam nevoie PENTRU A DEOSEBI si a DEMASCA DUHURILE in CRIZA CORONAVIRUSULUI. Cine ne aduce FRICA si ne infatiseaza, idealizant, IZOLAREA drept virtute? CINE E BINEFACATORUL CU SILA AL UMANITATII? (video)

“Primul lucru pe care trebuie sa il deslusim este in ce fel de lume traim. Este un RAZBOI NEVAZUT”

***

https://www.express.co.uk/news/weird/1250837/coronavirus-conspiracy-theories-third-temple-jerusalem-israel-coronavirus-latest

„Si Vladimir Soloviov in Povestiri depre Antihrist, la un momentat, spune ca a venit un binefacator al umanitatii si au hotarat sa-l inscauneze la Ierusalim. Binefacator pentru ca le dadea oamenilor ce voiau: paine, circ si toate celelalte. Spectacol. Era un tanar frumos si un calugar a zis: “In numele lui Iisus Hristos, te jur pe tine sa ne spui tu in numele cui ai facut toate astea?”. Si atunci l-a devoalat, adica in locul acelui tanar frumos a aparut un demon intunecat.

Aici este problema. Aceasta binefacere cu sila in care esti pus intr-o situatie anume, nu cred ca tine de discernamant. Deci revenind, primul lucru pe care trebuie sa-l constientizam in contextul in care traim, este in numele cui se fac toate acestea. Sau daca se fac intru-un duh sanatos pentru ca (…) la un moment dat se confunda lucrurile si se uita faptul ca nu Dumnezeu alege virusurile, El nu viruseaza. Dumnezeu nu viruseaza niciodata, ci nefartatul… ”

Scara Sfântului Ioan. A douăzeci și șasea treaptă: discernământul (30 03 2020) – Invitat: Conf. Univ. Dr. Gheorghe Holbea, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București:

[…]

Vorbim despre discernamant si in contextul Scarii Raiului a Sfantului Ioan Scararul si in contextul duhovnicesc in care ne aflam in care vedem o atmosfera de panica, de frica, deci lipsa totala a discernamantului. In ceea ce priveste acest dar, sa zicem virtute a discernamantului, in limba greaca “diakrisis” care s-ar traduce judecata intru sau dreapta judecata, noi am tradus cu dreapta socoteala, dreapta socotinta, dar ea este si o deosebire a duhurilor. Trebuie sa spunem ca ea este o virtute ca dar a lui Dumnezeu.

Si, pana la textul Scarii Sfantului Ioan Scararul, as porni de la parintele Moise din Filocalia romaneasca, volumul I, cel care povesteste despre Avva Antonie care a avut un dialog cu cei care se adunasera, o convorbire care a durat toata noaptea, pana dimineata, in care, Sfantul Antonie cel Mare i-a intrebat cum ar putea sa ajunga la desavarsire. Cum poate monahul, in contextul Sfantului Antonie cel Mare, sa ajunga la desavarsire, dar si crestinul, pentru ca, pana la urma, calea monahala foloseste aceleasi mijloace, adica tot postul, rugaciunea, nevointa. Si toti au spus ravna, postul, rugaciunea, pastrarea neprihanirii, toate aceste arme duhovnicesti. Au enumerat virtutea dragostei, smerenia, dar Sfantul Antonie cel Mare a spus ca toate sunt bune, insa daca le lipseste ceva esential, atunci toate sunt zadarnice. Si aceasta virtute esentiala este tocmai “diakrisis”, adica dreapta judecata sau dreapta socotinta.

Cred ca de-aici trebuie sa mergem, pentru ca, asa cum vedem la Sfantul Ioan Scararul, mai intai exista si o nerabdare in ceea ce priveste desavarsirea care ignora etapele asezarii in aceasta stare de discernamant duhovnicesc. Pe de alta parte, exista si aceasta tendinta a omului de reteta. Adica el trebuie sa primeasca o reteta care sa fie sigura, sa primeasca un medicament care sa fie sigur ori vom vedea ca Sfantul Ioan Scararul ne spune ca ceea ce pentru unul este medicament, pentru altul poate sa fie otrava. Ceea ce pentru unul este medicament la timpul prezent, daca nu este dat cand trebuie, atunci iarasi nu este de niciun folos.

De asemenea, aceasta virtute si stare a discernamantului este o stare in care noi trebuie sa ne eliberam profund de idealism. De obicei, noi traim foarte mult in aceasta imagerie pe care noi o cultivam si cel viclean lucreaza foarte mult prin imaginatie. De aceea si cuvantul, asa cum l-a tradus parintele Staniloae si anume, deosebirea gandurilor, si apoi a patimilor si a celorlalte. Deci e foarte important ca noi sa nu fim “junghiati”, cum spune Sfantul Ioan Scararul. Sa fim junghiati prin ce? Junghierea care se produce, si o vedem si acum, este la nivelul mintii rationale. Mintea rationala este cea care este atacata cel mai mult de cel viclean. Aici, de fapt, se duce lupta.

Dupa cum vedem intr-un context cum este cel in care traim astazi, in care vrajmasul seamana foarte mult frica. Iar frica este alimentata foarte mult, dupa cum vedem, de aceasta psihoza prin mass-media uneori, exagerata, incat omul devine pur si simplu captiv. El nici nu mai vede pe Dumnezeu si solutia pe care Dumnezeu o salasluieste in interiorul omului. Atunci el devine captiv si in momentul in care el nu are aceasta asezare a gandurilor, atunci cu siguranta intra in frica si in deznadejde.

[…]

Eu nu as defini discernamantul, pentru ca e foarte greu de definit – vom da citire textului Sfantului Ioan Scararul si atunci vom vedea cateva definitii pe care le da – dar cred eu ca este foarte important sa intelegem ca aceasta definitie a dreptei judecati sau a discernamantului, este data mai inai de Sfantul Apostol Pavel care vorbeste intr-una din epistolele sale despre darurile Duhului Sfant. Si spune: “Unuia I se da prin Duh cuvant de intelepciune, altuia i se da cuvantul cunostintei, unuia i se da, in acelasi Duh, credinta, altuia darul vindecarilor, altuia darul facerii de minuni, iar altuia proorocirea si altuia deosebirea duhurilor”. Deci cred eu ca e foarte important sa intelegem, si iata ca Sfantul Apostol Pavel ne da o cheie. Este foarte clar aici ca iata, lupta noastra nu este impotriva carnii, impotriva unor idei si asa mai departe. Sfantul Apostol Pavel spune foarte clar: “Lupta noastra este impotriva incepatoriilor, stapaniilor, puterilor acestui veac”, adica impotriva duhurilor celor necurate. Este foarte limpede acest lucru.

Este un razboi duhovnicesc, un razboi nevazut, pentru ca cel viclean intotdeauna se straduieste sa ne impiedice sa vedem comoara din noi. Noi avem o comoara pe care Dumnezeu a salasluit-o in noi – si atunci, pentru a se aseza in sinea sa care este locuita de Duhul Sfant, omul are nevoie de aceasta deosebire a duhurilor. (…) Vorbim despre un razboi nevazut aici. Vedem razboiul acesta nevazut pe care il duce si lumea. In zilele acestea este un razboi nevazut in care omul, prin imaginatie, ajunge la frica, la un fel de psihoza colectiva, care duce, fara indoiala, la deznadejde, uitand de fapt, ce este mai important, uitand de puterea si de purtarea de grija a lui Dumnezeu.

Pe toate [cele bune] le infaptuieste insa un singur Duh, “impartindu-le fiecaruia dupa cum voieste”, spune la 1 Corinteni, cap.12 si vedem asadar, ne spune Sfantul Ioan Scararul, ca “nu este pamantesc si nici mic, darul dreptei judecati (si Sfantul Ioan Casian mai intai), ci este o mare rasplata a Harului dumnezeiesc. Daca un monah nu urmareste cu toata inima sa aiba o judecata sigura asupra duhurilor care patrund in el, fara indoiala ca se gaseste in situatia celui care rataceste in noaptea adanca si in intuneric de nepatruns”. Si cand ratacesti, cazi in santuri si bineinteles, cazi in prapastie.

[…]

Credinta, fara indoiala, are si ea mai multe trepte. Si aici iarasi Sfantul Ioan Scararul ne arata ca lucrul acesta trebuie cultivat ritmic si cu multa rabdare, vom vedea ca undeva chiar spune “nu cauti in samanta deja snop”, mai intai, cultivi, priveghezi si apoi celelalte. Deci este un timp pentru toate.

Revenind la ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel, este foarte clar ca noi trebuie sa avem aceasta asteptare, aceasta asezare in smerenia lui Hristos, despre care vorbesc parintii, Sfantul Ioan Scararul, dar apoi si ceilalti Sfinti Parinti filocalici si parintele Staniloae care interpreteaza notele filocalice. Deci vorbim despre asezare in smerenia lui Hristos, despre care vorbeste profund Sfantul Siluan Athonitul. Asezarea in smerenia lui Hristos sau dupa chipul lui Hristos. Este foarte importanta aceasta asezare a noastra.

[…]

Primul lucru pe care trebuie sa il deslusim este in ce fel de lume traim. Si aceasta tine de dimensiunea profetica si discernamantul duhovnicesc. Deci sa vedem ce duhuri se lupta aici. Sfintii Parinti ne arata, Sfantul Antonie cel Mare, de exemplu… – chiar aveam pe cineva care m-a intrebat daca el chiar asa s-a luptat cu demonii. Desigur ca s-a luptat, pentru ca numai cine nu incepe razboiul nevazut nu-si da seama cat de salbatice sunt patimile de care este inconjurat. Cine este nesimtitor, sa folosesc un cuvant elegant, acela poate sa traiasca cum spune latinul “dolce far niente”, impacat cu veacul si celelalte. Atunci cand le tulbura acest somn al ratiunii – care spunea cineva ca “naste monstri” – atunci el intra in panica pentru ca il trezeste, il scoate cumva din confortul imageriei in care s-a complacut. Deci primul lucru pe care trebuie sa-l avem in vedere in ceea ce priveste discernamantul este in ce fel de lume traim, in ce duh se savarsesc toate cele care se savarsesc.

Am primit zilele acestea un mesaj care a fost pus pe seama unui ierarh si chiar am fost un pic tulburat. Ceva de genul, uite, vi s-a dat prilejul sa stati acasa, vi s-a dat prilejul sa socializati cu sotia… etc. Suna foarte idealist, asa… Si la un moment dat chiar se facea o afirmatie de genul: uite, Dumnezeu (sau divinitatea) mai alege un virus ca sa ne mai trezeasca… si asa mai departe.

Si-atunci vin si eu ca si calugarul lui Vladimir Soloviov din Trei povestiri despre Antihrist si spun: “In numele cui se fac toate astea?”. Si Vladimir Soloviov, in Povestiri depre Antihrist, la un momentat, spune ca a venit un binefacator al umanitatii si au hotarat sa-l inscauneze la Ierusalim. Binefacator pentru ca le dadea oamenilor ce voiau: paine, circ si toate celelalte. Spectacol. Era un tanar frumos si un calugar a zis: “In numele lui Iisus Hristos, te jur pe tine sa ne spui tu in numele cui ai facut toate astea?”. Si atunci l-a devoalat, adica in locul acelui tanar frumos a aparut un demon intunecat.

Aici este problema. Aceasta binefacere cu sila in care esti pus intr-o situatie anume, nu cred ca tine de discernamant. Deci revenind, primul lucru pe care trebuie sa-l constientizam in contextul in care traim, este in numele cui se fac toate acestea. Sau daca se fac intru-un duh sanatos pentru ca, acolo, in acel mesaj, la un moment dat se confunda lucrurile si se uita faptul ca nu Dumnezeu alege virusurile, El nu viruseaza. Dumnezeu nu viruseaza niciodata, ci nefartatul. Diavolul este cel care alege virusurile, nu Dumnezeu. Dar e adevarat ca Dumnezeu, in purtarea Lui de grija, transforma aceasta incercare, boala, suferinta, virus si asa mai departe, o transforma intr-o pedagogie dumnezeiasca, intr-o inteleptire. Dar nu inseamna ca noi dupa ce va trece, cand va trece aceasta criza, noi ne vom trezi intr-o lume noua, innoita [nu in sens bun, duhovnicesc, cum cred idealistii amagiti – n.n.]. Dimpotriva. Trebuie sa avem in vedere faptul ca cei care nu au acest duh al asezarii in ei insisi, aceasta comuniune cu Dumnezeu, aceasta armonie launtrica, aceia vor ajunge in mod sigur la depresie.

Tot in acel material se confunda anahoreza, despre care vorbeste Sfantul Ioan Scararul, cu izolarea. Or, una este anahoreza, care are un scop duhovnicesc si pe care ti-o asumi de bunavoie si alta este izolarea, cum a fost in inchisorile comuniste. Unii, intr-adevar L-au descoperit pe Hristos in inchisoare si atunci au scris Bucuriile suferintei sau Jurnalul fericirii, altii, dimpotriva, s-au sinucis. Ma gandesc la experimentul Pitesti si toate celelalte.

Revenind, trebuie sa fim foarte intelepti, cum spune Mantuitorul: “Fiti intelepti ca serpii”, in sensul in care trebuie sa deosebim planurile. Unul este planul acela al izolarii, in care repet, nu e nimic ideal. Acolo era un idealism. Or, Sfantul Ioan Scararul, prin aceasta treapta a XXVI-a, ne arata foarte clar despre discernamant ca nu trebuie sa fim idealisti. Nu [promovam] un idealism din acela [in care intoarcem in mod fortat, artificial, prin imaginatie, ceva provenit de la diavol intr-o aparenta virtute, de la Dumnezeu]. Noi il intoarcem [raul in bine] la modul duhovnicesc, in masura in care avem discernamant duhovnicesc.

In ceea ce priveste teama generala si psihoza, vedem ca nu aduc nimic bun. Si atunci trebuie sa intelegem in ce fel de lume traim, in ce duh se fac toate acestea (…). Aceasta tine de fapt de dimensiunea profetica. Discernamantul duhovnicesc ii cere crestinului sa-si redescopere dimensiunea profetica, in momente de criza. Sfantul Ioan Botezatorul ne arata foarte clar dimensiunea profetica si ii spune foarte clar lui Irod: “Nu iti este ingaduit sa tii pe femeia fratului tau”. Lucru care duce la martiriul sau, dupa cum bine stim din Sfanta Scriptura. Si atunci intelegem si noi ca trebuie sa ne detasam critic de anumite situatii si trebuie sa avem identitatea noastra crestina.

[…]

Cititi si:

***