Preacuvioși și preacucernici părinţi,

Preacuvioase maici și iubiţi credincioși,

Unul dintre darurile pe care Domnul Hristos le-a împărtășit ucenicilor Săi, în ultimele zile ale viețuirii Sale pământești, a fost PACEA: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă; nu precum dă lumea vă dau Eu” (In 14, 27). Apoi, după Învierea Sa din morți, primul cuvânt adresat apostolilor a fost tot cel de PACE („Pace vouă” – In 20, 19). Un cuvânt de salut la evrei, dar prin care Domnul nu doar i-a salutat pe cei care Îi slujiseră trei ani și jumătate, ci le-a și împărtășit efectiv pacea Sa, aceeași pace vestită și în cântarea îngerilor la Nașterea sfântă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ PACE, între oameni bunăvoire!” (Lc. 2, 14).

Darul acesta, atât de des întâlnit în Sfintele Scripturi și atât de necesar vieții noastre, dar și războaiele tot mai prezente în lume în ultima vreme, între care unul chiar la granițele țării noastre, mi-au inspirat și mie prezentul mesaj, în calitate de slujitor al Bisericii și al „Dumnezeului păcii” (Rom. 15, 33 și 16, 20; II Cor. 13, 11; Filip. 4, 9; I Tes. 5, 23; Evr. 13, 20). Știu că unii ne-ar vrea și pe noi, prelații, mai degrabă de partea „Vestului”, sălbăticit de ideologii sinistre și de o imoralitate dusă dincolo de extreme, decât de partea Estului pretins-conservator, dar la fel de însetat de imperialism; pe deasupra și frustrat de faptul că nu prea a mai fost poftit la „împărțirea prăzii” în ultima vreme. Însă, totul nu este altceva decât luptă pentru putere, pentru teritorii, pentru influență, pentru resurse etc., deși dreptul la viață și la libera determinare ni l-am primit cu toții de la Dumnezeu, Creatorul nostru, iar nu de la efemeri lideri politici turbați de putere.

În această lume, transformată tot mai mult într-o „junglă” a lăcomiei și a morții, poziția noastră, a creștinilor, nu poate fi alta decât cea a Bisericii, care respinge orice formă de agresiune și se roagă neîncetat pentru PACE: Continuarea articolului