ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Cuvinte de suflet pentru raspuns duhovnicesc celor care vor sa infaptuiasca MOARTEA LUI DUMNEZEU in lume si care LUPTA CU URA INVERSUNATA IMPOTRIVA INOCENTEI: “E vremea lecțiilor date de violenții eticieni ai izgonirii inocenței din viețile noastre” (VIDEO, TEXT)

“Cate pietre, si piedici si capcane, si neputinte, si lacrimi de durere si de intristare nu ia Maica Domnului din calea vietii noastre! Precum a plans pentru Fiul ei pe Cruce, plange pentru fiecare dintre noi care suntem pe crucea vietii si-I urmam lui Hristos. Dar plange si pentru cei care nu-I urmeaza lui Hristos!”

***

Va mai recomandam:

***

Cuvânt la Mănăstirea Nicula, de Adormirea Maicii Domnului – IPS LUCA, Mitropolit de Zaporozhye şi Melitopol – 15 august 2017:

“FRATILOR, SA VA IUBITI UNUL PE ALTUL!”

***

Cuvânt al IPS IOSIF, Mitropolitul Europei Occidentale, la Vecernia Adormirii Maicii Domnului – Mănăstirea Nicula – 14 august 2017:

„Să știi să te gândești la ceilalți înseamnă să știi să trăiești”

“Praznuim Adormirea Maicii Domnului astazi, in ziua de 15 august, in aceasta manastire [Nicula], intr-un loc binceuvantat de Dumnezeu, unde Maica Domnului, de-a lungul secolelor, a aratat deasupra poporului roman din Transilvania si din toata Romania marea ei milostivire si darurile pe care le revarsa ca o mama buna peste noi toti. Si venim la manastire la Nicula cu multa bucurie, cu multa incredere, cu multa dragoste fata de Maica Domnului, dar venim si cu multa intristare, cu sufletul greu, cu pietre grele pe care le purtam in sufletul nostru, fie pentru noi, fie pentru cei dragi noua, fie, de ce sa n-o spunem, si pentru tara aceasta in care traim si pe care iubim sa o numim Gradina Maicii Domnului. Venim cu inima grea pentru sufletele noastre incarcate cu multe pacate si ne dam seama ca si cei dintai cei de-ai doilea si cei din urma primim de la Maica Domnului mangaiere si ne intoarcem la casele noastre cu mai multa incredere.

As vrea sa incep cuvantul din aceasata seara, pe care IPS Andrei mi l-a cerut sa vi-l spun, cu o pilda. Un tanar se intoarce intr-o noapte acasa. Si, mergand pe drum, se impiedica de un bolovan mare, cade si se loveste rau. Se ridica anevoie de la pamant lovit, zdrobit, cu picioarele zdrobite, cu mainile si coatele de asemenea zdrobite, cu oasele lovite si incearca, incet-incet, sa se apropie de casa, ranit fiind. Dar, mergand incet-incet pe drum, ii vine in minte nu numai gandul <Oare cine a pus aceasta piatra in mijlocul drumului?>, nu gandind rau la cel care a pus-o, ci gandindu-se cum sa faca sa nu vina si altul in urma lui si sa se impiedice de acel bolovan, sa se raneasca si sa o pateasca cum a ptit-o si el. Si-si spune in gand: <Ma voi intoarce si voi rostogoli acel bolovan din cale, ca sa nu se loveasca si altul precum m-am lovit si eu.> Si se intoarce, impinge bolovanul la marginea drumului, si de abia atunci tanarul nostru a plecat linistit si multumit spre casa. Rana pe care i-o pricinuise cazatura il durea mai putin acum, cand stia ca i-a scapat poate si pe altii de la o suferinta ca a lui.

Sa stii sa te gandesti si la ceilalti inseamna sa stii sa traiesti. Bucuriile celor de langa noi trebuie sa fie si bucuriile noastre, iar durerile si necazurile lor trebuie sa ne doara si pe noi. Decat sa ne purtam fiecare de grija, mult mai bine ar fi daca fiecare ar avea grija de ceilalti. Te-ai intrebat vreodata daca nu ai trecut chiar tu pe drumul acela pe care tanarul a dat la o parte bolovanul? Fara sa-l cunosti, fara sa te cunoasca, fara sa astepte vreo multumire, omul acela ti-a facut un bine. Asa se incheie aceasta pilda.

La un moment dat, un bolovan mare a fost pus in calea omului de catre omul insusi, de catre Adam; un bolovan mare pe care l-a pus in mijlocul drumului, adica in inima vietii noastre. Si a venit Fiul lui Dumnezeu si a spus: Voi ridica acest bolovan, il voi da deoparte, ca nimeni sa nu mai cada din pricina lui. Si a venit Fiul Omului si a dat la o parte acest bolovan, care era pacatul lui Adam. L-a luat, l-a ridicat, greu, pe cruce, si l-a dat la o parte, inviind din morti si dand fiecaruia dintre noi puterea sa ocolim acest bolovan greu de dus, care este pacatul nostru. Insa, ca acest bolovan sa poata fi luat din calea noastra, a trebuit ca o copila, o femeie, sa raspunda lui Dumnezeu: Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul Tau. Si L-a primit in pantece pe Emanuel, pe Fiul lui Dumnezeu, pe Dumnezeu este cu noi. Si, asa, iata ca am primit prin Fiul lui Dumnezeu o mama. Dar abia pe cruce Maica Domnului a vazut bolovanul pe care Mantuitorul l-a luat din calea noastra, de pe umerii nostri, din sufletul nostru, dintre noi. Abia acolo. Si cu durere L-a vazut Maica Domnului pe Fiul sau pe cruce. Dar acolo ne-a primit ca fii ai sai, la poalele crucii, din mana si din inima Fiului sau si Dumnezeului nostru. Si de atunci strigam catre ea pentru toate nevoile pe care le avem, pentru ca am primit-o mijlocitoare.

Si cate pietre si piedici si capcane si pacate si neputinte si lacrimi de durere si de intristare nu ia Maica Domnului din calea vietii noastre? Precum a plans pentru Fiul sau pe cruce, plange pentru fiecare dintre noi care suntem pe crucea vietii si-I urmam lui Hristos, dar plange si pentru cei care nu-I urmeaza lui Hristos.

Si venim cu mic, cu mare, cu miile, cu zecile de mii chiar, aici, la Nicula, si o rugam, asa cum am zis, pentru noi, pentru altii, pentru tara asta si pentru cei care ne conduc. Si ne intrebam: cum este oare sa fii Maica Domnului, sa porti durerile tuturor pentru ca ai purtat durerea Fiului tau? Cum este oare sa porti in tine pe Fiul lui Dumnezeu Insusi? Si ne intrebam: daca Maica Domnului L-a purtat pe Fiul lui Dumnezeu in sanul sau, noi oare cum L-am putea purta sau cum Il purtam? Il purtam atunci cand Il primim in Sfanta Impartasanie. Il purtam atunci cand ne lepadam de pacatele noastre prin spovedanie si renuntam la ele, punandu-ne nadejdea de mantuire numai in Iisus Hristos. Il purtam atunci cand acasa ne punem in genunchi si ne rugam seara si dimineata sau Il purtam atunci cand, ca o femeie care nu stia sa citeasca ajunge la unul din marii nostri parinti duhovnici, parintele Paisie de la manastirea Sihla si ii spune parintelui, intrebandu-l: “Parinte, oare o sa ma mantuiesc eu cu rugaciunea pe care o zic eu? Ca nu stiu multe, nu stiu citi.” “Dar cum te rogi tu?” “Asa, ma rog, trebaluind toata ziua. Cand matur casa zic: <Doamne, curata-ma si pe mine de pacate cum curat si eu praful si murdaria din casa mea.> Cand spal rufele zic: <spala-ma si pe mine de pacat precum spal si eu rufele acestea. Albeste-ma si pe mine precum albesc si eu rufele acestea.>“ Si-i spune parintele Paisie: “Cate zile ai, asa sa te rogi.” Adica sa facem din fiecare gest al nostru, in fiecare zi, o rugaciune.

Cel care ii vindeca pe altii sa spuna: <Doamne, cel care vine la mine sa il vindec, stii bine ca eu nu pot, daca Tu nu-l vindeci.> Cel care ii invata pe altii sa spuna: <Doamne, stii bine ca eu nu pot sa-i invat daca tu nu-i inveti, daca nu le deschizi inimile si mintea.> Daca cel care construieste casa nu zice: <Daca Tu nu zidesti, in zadar este osteneala mea>, daca parintele care da nastere pruncilor nu zice: <Doamne, tu mi l-ai dat, dar daca Tu nu-l vei creste, nu-l vei intari si lumina, eu nu pot nimic sa fac.> Iata cum Hristos locuieste in inima noastra, in sufletul nostru.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca si noi Il nastem pe Hristos in inima noastra precum Maica Domnului L-a nascut, insa duhovniceste. Atunci cand Il primim pe Hristos in Sfanta Impartasanie, Il avem intreg in noi, precum L-a avut Maica Domnului; dar pacatul si grijile lumii iar ne murdaresc sufletul si ne indeparteaza de El. Insa noi stim ca cea pururea curata si pururea Fecioara, Maica lui Dumnezeu, care prin Adormirea ei se inalta de-a dreapta lui Dumnezeu si mijloceste pururea pentru noi, stim ca ea ne da putere si ne curata si ne spala si ne intareste prin rugaciunile ei si ne da putere sa traim pentru Fiul ei si Dumnezeul nostru. Dar, la randul nostru, trebuie sa fim ca acest tanar din pilda pe care v-am spus-o in aceasta seara, precum Maica Domnului nu se gandeste la ea si mijloceste pururea pentru noi.

Ce-ar fi oare viata noastra daca ne-am gandi mereu la binele celuilalt? Cum ar arata viata noastra si lumea aceasta daca am lua, la randul nostru, zi de zi, bolovanul din calea celuilalt, ca sa nu se impiedice? O facem si noi, oarecum. Uneori parintii vin si spun copiilor: <Fiule sau fiica, nu apuca pe drumul acesta, caci este o groapa sau un bolovan si vei cadea si te vei lovi!>, dar nu asculta. Dar sunt si copii care spun parintilor: <Mama, tata, nu luati calea aceasta, caci sunt piedici pe ea si puteti cadea!>, mai ales copiii care le spun parintilor: <Nu divortati si nu ne lasati singuri, nu ne impartiti!> sau copiii care spun parintilor: <Nu ne lasati singuri, nu plecati in strainatate fara noi, lasandu-ne la rude si la cunoscuti, pentru ca nu putem trai fara voi, nu putem trai fara dragostea voastra, mama si tata!>. Si noi o facem. Sau spun medicii de multe ori: <Nu mancati si nu beti atat, infranati-va, caci vine boala si moartea mai repede!>. Sau profesorii elevilor, copiilor: <Invatati, ca sa va fie viata mai frumoasa si mai usoara!>. Sau cati si cati nu spun unora si altora: <Nu faceti cutare> sau <Nu apucati pe calea aceea, caci este paguboasa!> Ne spune Sf. Ioan Botezatorul, cand Il intalneste pe Mantuitorul – fiind el in pantecele Elisabetei, si Mantuitorul in pantecele Fecioarei Maria; Mantuitorul fiind de cateva zile zămislit, si Ioan Botezatorul de sase luni in pantecele Elisabetei -, el spune: <Nu omorati pruncii in pantece, pentru ca sunt deja fiinte umane intregi!> si noi nu ascultam.

Iata cate nu ne spune, si nu ne spunem unii altora, si nu ne spune Maica Domnului, si sfintii, si Mantuitorul, cate, si de cate ori nu ne spune, si nu ne spun toti: <Nu apucati caile acelea, caci va veti lovi si veti suferi si va veti rani!> si noi ne incapatanam sa continuam calea noastra in pacat. Insa intristarea pacatului ne ajunge din urma, si suferinta sufleteasca in urma pacatului ne ajunge din urma, si venim la Maica Domnului. Si asa a lasat Mantuitorul lacrimile de pocainta, strigand prin Sf. Ioan Botezatorul: “Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia Cerurilor!” Si ne da Mantuitorul lacrimi de pocainta, si ne pocaim, si ne iarta, si ne intoarcem, si devenim, din nou si din nou, templu si biserica a Dumnezeului Celui viu, precum Maica Domnului a devenit si a ramas pana la sfarsitul vietii ei, cand a trecut din aceasta lume – adormind, a trecut de-a dreapta Fiului sau. Si de blandetea ei, si de dragostea ei, si de lacrimile ei pentru noi, noi toti ne impartasim. Si Ii multumim lui Dumnezeu ca ne-a daruit o Maica buna si iubitoare, care ne primeste sub Acoperamantul sau si ne mangaie si ne vindeca si ne ajuta sa ne intoarcem la ea si, prin ea, la Fiul sau, catre Care mijloceste pururea.

Multumim Maicii Domnului si Domnului nostru Iisus Hristos si Preasfintei Treimi pentru viata pe care ne-a daruit-o, pentru libertatea pe care ne-o daruieste si sa fim si noi ca aceasta femeie nestiutoare de carte care si-a transformat viata intreaga in rugaciune. Noi stim ca suntem pacatosi si slabi, dar stim cat este de mare dragostea lui Hristos pentru noi, Care ne-a daruit-o pe Maica Sa ca Maica a noastra si Care ne-a iertat, ne-a daruit darul iertarii si prin lacrimile Maicii Sale.

Si, oriunde am fi si orice-am fi si orice-am munci, sa facem din viata noastra o rugaciune de zi cu zi. Amin”.

***

Cuvânt la Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului – Arhim. Dumitru Cobzaru – Mănăstirea Nicula – 14 august 2017:

“IN ZILELE NOASTRE SE FACE FOARTE MULT ZGOMOT, SE VORBESTE FOARTE MULT, DAR PREA PUTIN SE ASCULTA… SI CU URECHILE, SI CU FAPTA.

LASATI ZGOMOTUL IN AFARA VOASTRA, CA SA AIBA UNDE SA-SI FACA SALAS MAICA DOMNULUI!”

***

Pr. Ioan Istrati:

Adormirea Maicii Domnului – intrarea în iubirea cea infinită

“Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, ceea ce eşti Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre”.

Troparul Adormirii Maicii Domnului sintetizează teologic toată esenţa de valori sfinte ale Maicii Domnului. Fecioară fără de prihană şi născătoare de Prunc dumnezeiesc, Maria biruieşte prin curăţie hotarele firii, arătând minunea cea mai mare a istoriei, naşterea lui Dumnezeu ca Om din ea. Această minune a veacurilor nu este însă un accident ontologic, ci rodirea plină de lumină a umanităţii, care perseverând ân sfinţenie, a înaintat pe calea asemănării cu Dumnezeu. Prunca sfântă Maria a cultivat în inima ei atât de mult sfinţenia şi fecioria dumnezeiască, a ajuns să semene la suflet atât de mult cu Dumnezeu, încât Însuşi Hristos a primit să semene cu ea. În viaţa Născătoarei de Dumnezeu se vede în mod plenar puterea covârşitoare a duioşiei de mamă care naşte pe Hristos, forţa fragilităţii iubitoare, profunzimea de taină a fidelităţii umane, puritatea gândului rugător, lumina maternităţii umane, unirea de negrăit dintre smerenie şi slavă, dintre pământ şi cer, dintre om şi Dumnezeu.

Adormirea Maicii Domnului este actul teologic de supremă reciprocitate a iubirii, Fiul cel veşnic, fiind purtat în braţele sale de Maica Lui, acum, primind în braţele Lui sufletul feciorelnic al Mariei, sub chipul unui prunc. Răspunsul firesc al lui Dumnezeu, de îmbrăţişare a sufletului mamei, vine dintr-o viaţă de iubire nesfârşită, de suferinţă tăcută şi de smerenie adâncă a Maicii Lui. Adormirea ei înseamnă întoarcere la braţele părinteşti ale fiului ei, întâlnirea de taină dintre cei ce nu s-au despărţit niciodată, împlinirea vocaţiei de mamă şi finalitatea unirii omului cu Dumnezeu.

Maica Domnului L-a hrănit la sânul ei feciorelnic pe Hrănitorul tuturor, L- a spălat pe Cel ce curăţeşte toată făptura, L-a învăţat să meargă pe Călăuzitorul galaxiilor, L-a învăţat să vorbească pe Logos-ul întregului univers. Acum, primeşte darul intrării la Tronul slavei, şederea de-a dreapta lui Dumnezeu.

Cuvintele troparului: „întru adormire lumea nu o ai părăsit” arată taina veacului viitor, aceea a simultaneităţii ontologice în iubire, a comuniunii totale prin rugăciune, a prezenţei spirituale în comapsiune şi a trăirii în sânul lui Dumnezeu. Deşi cu trupul şi sufletul la ceruri, Maica Domnului rămâne mai aproape de orice om, mai aproape de mama fiecăruia dintre noi. Nimeni şi nimic nu o mai pot împiedica să asculte rugăciunile şi lacrimile întregii lumi. Iar dorul ei, suferinţa ei – de a-şi vedea Fiul murind pe Cruce – se transformă acum într-o putere minunată, care ascultă cu luare aminte durerile lumii, le trece prin inima mai largă decât cerurile a Maicii şi ajunge la inima Stăpânului. Aşa că Maica nici nu are trebuinţă să Îl mai roage ceva, căci ascultă ca un Dumnezeu toate şoaptele inimii ei, toate suspinele de durere pe care le primeşte şi o iubeşte atât de mult încât le împlineşte, aşa cum a făcut în Cana Galileii.

***

Pr. Constantin Necula/ “Tribuna”:

Descotorosirea de Inocență

Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare despre respectul lui Iisus Hristos pentru fecioria și curăția Maicii Sale. Da, da. Exact antidotul la descotorosirea de inocență la care asistăm de oarecare timp. Nu doar în cultura cotidiană a României, dar pe mine, ca român, mai ales hula împotriva fecioriei din Țara mea mă arde la suflet. Mesajul împotriva familiei, cu orice preț, inclusiv al penibilului logic, face parte din colajul de manipulare prin care familia trebuie înjosită, umilită, aruncată la coșul istoriei. Din dragul utopiilor morale lipsite de morală, construcții ambigue ale unor frustrări nedemne și alimentate de un marketing agresiv, de piață efectivă. Abuz de manipulare.

Dinaintea psihozelor gălăgioase se înalță suavitatea plină de transparență a firescului Adormirii Maicii Domnului. Logica luminoasă a iubirii Fiului pentru Mama sa, termeni care, nu-i așa, ne spun experții în nimicuri, nici măcar nu mai există.

Desigur că avem o sărbătoare întunecată de nerușinarea care rușinează clerul, fără îndoială că Ortodoxia românească are nevoie de un plus de Rusalii, pentru a scoate din marasm conștiințele lucrătorilor Viei lui Dumnezeu, pentru a restaura nădejdea că întunericul nu poate învinge Lumina. Asta nu schimbă cu nimic însă conținutul de Har al Praznicului. În ciuda aparentei crize din Biserică, ea continuă să existe, să asume, să convertească și să adune sufletele în jurul Crucii și Învierii. Să spună adevărul despre nevoia de mamă în viața copilului, fie El și Hristos, despre cordialitatea mamei pentru fiul ei, fie El și unic și ceresc. În fond Dumnezeu Însuși pentru a intra în lumea pe care continuăm să o ștrangulăm cu păcatele noastre, ține în carnea Sa hematiile Fecioarei Maria.

Pentru cei care nu cred, nu mărturisesc și nu admit aceasta, totul este posibil de jignit. De umilit, de descotorosit. Cea mai amplă luptă a deconstructiviștilor lumii de astăzi e atacul împotriva inocenței. Scriem vulgar, vorbim vulgar, construim personaje jenante și dezvoltăm caste ale culturii vulgare, putem spune orice despre oricine cu o ură incredibilă, de nebănuit pe când autorii efluviilor de dispreț de acum gângăveau prin colțuri ale cercurilor literare ori în debaraua unui liberalism incongruent moral. Seamănă leit cu fotbaliștii care intră la rupere la adversar, apoi ridică brațele a nevinovăție, privesc interogativ chipul celui care nu se poate ridica de jos. Pentru că e vremea lecțiilor date de violenții apărători ai agresivității morale, eticienii izgonirii inocenței din viețile noastre.

Nu simțiți că se construiește o lume nouă, a dreptății de partid și de falie socială, în care se reconstituie haitele măsurilor duble, angajate în discursuri duplicitare? Cum ar putea înghiți Biserica astfel de oameni, cum ar putea să privească drăgăstos la o mamă ce este protejată de Cerul Fiului său? Retrasă din privirile lumii în rugăciunea cerului, Maica Domnului rămâne alături de noi model de franchețe sufletească și de braț uman pus în ajutorul lui Dumnezeu. În ritmul inimii ei bate inima Pruncului Iisus până astăzi, în trupul închegat din ea Hristos șade de-a dreapta Tatălui. Obișnuit cu zeflemeaua superioară, cu inconștiența celor care se cred mai buni decât Însuși Dumnezeu, cu pelteaua de venin în care-și scufundă frustrările amarnicii luptători împotriva evidențelor morale, omul Bisericii are libertatea absolută de a se ruga, de a posti, de a căuta pacea cu Dumnezeu, împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Lui. Rămânând om al Bisericii, al prezenței smerite dinaintea lui Dumnezeu. Neurând, nejudecând, neuitând însă să cugete și să mărturisească.

Suntem în plină descotorosire de inocență. Vorbe grele despre păcate grele cad, plumb de inconștiență, în cultura copiilor și tinerilor noștri, rănesc viețile cuminți ale bătrânilor, smintind iubirea și asmuțind la ripostă. Singura ripostă fermă nu poate fi decât recuperarea inocenței, a curăției, a liniștii creatoare și trăitoare a vieții.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului dovedește, a câta oară, că oamenii trăiesc și după Evanghelie și nu doar după televizor ori opiniile analiștilor de pripas. Asta și pentru că Maica Domnului întru Naștere fecioria a păzit, întru Adormire lumea nu a părăsit… E ziua în care Maica Domnului umple cu inocență luminoasă lumea.

***

Priveghere la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul Mănăstirii Putna:

Slujba de Priveghere pentru Adormirea Maicii Domnului și Prohodul Maicii Domnului, la Catedrala Patriarhală – 14 august 2017:

Grupul Psaltic Tronos – Denia Prohodului Adormirii Maicii Domnului (audio, 2014):

***

Valoarea Faptei. Fecioara înlăcrimată a Transilvaniei. Icoana Maicii Domnului de la Nicula:

Invitati:
Ierom. Pantelimon Mocanu, Mănăstirea Nicula
Dr. Ana Dumitran, muzeograf, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia
Acad. Prof. Dr. Marius Porumb, istoric de artă
Ierom. Grigorie Benea, Mănăstirea Nicula
Realizator: Iuliana Lazăr

Legaturi: