sâmbătă, noiembrie 30 2024

Timid, timid. Numărul concursurilor interne este încă redus.

ff

Un cros, un concurs de alergare montană și un triatlon cu tradiție, cam acestea au fost competițiile din acest week-end.

*** Crosul a avut loc la Tulcea, unde câteva zeci de oameni, dintre care mulți copii, au participat sâmbătă 28 februarie la Crosul Mărțișorului.

*** Alergarea montană a avut loc în masivul Piatra Mare. Aici, de ani buni, se desfășoară un concurs mic, dar bine organizat, pe un traseu solicitant. Ediția din acest an, intitulată ”Green Flow„, a avut startul din locul clasic, Dâmbu Morii, s-a urcat pe lângă Canionul Șapte Scări, până la Cabana Piatra Mare și s-a coborât din nou în Dâmbu Morii. Traseul a fost puțin mai lung ca de obicei, de circa 20 km, cu o diferență de nivel pozitivă de 1140m. Au fost 37 de participanți, cel mai rapid fiind Ion Neagoe – 1h:41min:20sec.

*** Tot din alergare. Marius Ionescu, cel mai bun maratonist român al momentului s-a clasat pe locul 1 într-o cursă de 20 km, ”van Alphen 20k”, desfășurată în Olanda. Concursul a fost unul de pregătire, însă timpul realizat de Marius este unul bun, 1h:01min:27sec. Anul trecut, în același concurs s-a clasat pe locul patru, cu timpul de 1h:03min:16sec.

*** A început și sezonul competițional de triatlon. După ce luna trecută a avut loc prima ediție a Campionatului național de winter triathlon, pe 28 februarie a avut loc cea de a patra ediție a celui mai important triatlon de iarnă: Triathtlon Winter Challenge Izvorani. Au fost peste 600 de participanți la cele două probe: triatlon (alergare – 5.5 km + bicicletă – 12 km + înot – 500 m) și duatlon (5.5km alergare + 12km bicicletă + 4,5km  alergare). Câștigători la triatlon au fost: Alex Ciocan – 56min:50.8sec și respectiv Andreea Bălan – 1h:07min:15sec. La duatlon cei mai rapizi au fost Alex Diaconu – 1h:04min:20sec și respectiv Adriana Ceaușescu. Rezultatele provizorii sunt disponibile aici.

Și două informații mai deosebite din competițiile externe:

*** Maratonul Tel Aviv a fost oprit după circa patru ore de la start din cauza căldurii ridicate, de aproape 30C, relatează Running Times. Startul s-a dat la ora 5:45 dimineața, tocmai pentru a se evita vipia, însă deși a fost oprit la ora 10 tot s-au înregistrat 75 de cazuri de alergători care au trebuit să primească îngrijiri medicale (15 dintre aceștia au ajuns la spital). Acum doi ani, în același concurs, un tânăr de 29 de ani a decedat. Anul acesta la start au fost 30.000 de persoane. Cursa de maraton a fost câștigată de kenyanul William Kiprono, cu un timp de 2h:10min:29sec. Efortul său a meritat, fiind răsplătit cu un premiu în valoare de 15 mii de dolari.

*** Americanca Maggie Yount a stabilit două performanțe care au toate șansele să intre in Guinness World Record. Pe 22 februarie, la San Jose, femeia în vârstă de 31 de ani a obținut un timp de 19min:08sec pe distanța de 5 km și de 37min:29sec pe 10 km, de fiecare dată alergând împingând un cărucior de copil. Interesant e faptul că între cele două curse a avut doar o oră de odihnă.  Ea a fost însoțită pe parcursul cursei de soțul său, care nu doar a încurajat-o ci a avut grijă și ca totul să fie în ordine cu copilul aflat în cărucior. Actualul record pe distanța de 10 km e de 43min:07sec.

Foto: Green Flow

Comments

comments

Previous

Alpinrunning. Nou record pe Aconcagua

Next

Asaltul Lupilor este cursa tuturor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also