Blogger Template by Blogcrowds

Se afișează postările cu eticheta A fi parinte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta A fi parinte. Afișați toate postările

Formă subtilă de abuz

0 comments Posted by Georgiana at duminică, ianuarie 25, 2009


A cincea categorie de abuzuri şi, poate, cea mai insidioasă, se referă la mesajele implicite sau explicite primite de copii de la părinţii lor, mesaje referitoare la ei înşişi şi la lumea înconjurătoare. Cine sînt? Pot să am încredere în cineva? Ce este viaţa? Cine e Dumnezeu? Ce valoare am eu? Viaţa copilului se modelează conform unor mesaje, rostite sau nu.

Mesajele negative pot fi verbale: în loc de a corecta pur şi simplu comportamentul copilului, mama izbucneşte cu mînie: „Mai bine nu te-ai fi născut! Nu eşti bun de nimic.“ Cu alte cuvinte, îi ucide personalitatea. Copilul nu are un sistem propriu de valori ca să judece aceste afirmaţii. Dacă aşa spune mama, aşa trebuie să fie. Copilul nu are nici un mecanism raţional de apărare, el nu poate spune: „Biata mamă! Poate are şi ea probleme personale, care n-au nici o legătură cu mine.“ Nu. În ochii copilului, totul are legătură cu el. Cea mai importantă fiinţă de pe lume tocmai i-a transmis un mesaj şi el îl ia ca atare. Un astfel de mesaj îl loveşte pe copil cu o forţă copleşitoare.

Percepţiile instinctive ale copilului, radarul lui înnăscut, pun în umbră cele mai sofisticate aparate din Războiul stelelor. Copilul percepe intuitiv semnificaţii şi nuanţe chiar în situaţiile în care părinţii înşişi nu realizează că mesajul a fost transmis. Poţi să-i spui cît vrei că îl iubeşti, dacă naşterea lui n-a fost aşteptată şi încă regreţi că l-ai avut, el va şti cu siguranţă aceste lucruri.

În aceeaşi măsură, o familie autoritară şi rigidă poate provoca această codependenţă. Problemele încep atunci cînd modul de a gîndi al părinţilor este unicul permis, cînd felul lor de a înţelege viaţa este unicul valabil, cînd copilului i se interzice să-şi exercite funcţia analitică, punînd sub semnul întrebării sistemul lor de valori, ca să nu mai vorbim de posibilitatea de a încerca şi altceva.

Copiii pleacă de acasă în etape. Mental, afectiv, fizic ei se aventurează în afara cuibului, adesea înainte de a le fi crescut toate penele. Aşa şi este firesc şi sănătos. Părintele rigid, care aşteaptă de la copilul lui să meargă ca şi legat în lesă, trebuie să fie gata în orice moment pentru o explozie. Chiar dacă este vorba de o izbucnire silenţioasă, pagubele nu pot fi evitate.

(Pentru Ann a fost foarte greu să admită că a avut parte de o copilărie nefericită. La urma urmei, părinţii ei îi voiau numai binele şi erau oameni atît de cumsecade. Abuzul comis de tatăl ei fusese involuntar. O iubea pe Ann atît de mult, încît era dispus să muncească pentru ea din greu. El n-a făcut decît să joace cu deosebit succes rolul pe care i-l atribuia societatea, acela de cap şi suport al familiei. În mod firesc, el n-a făcut altceva decît că a împlinit întru totul ceea ce-i impunea spiritul epocii. Mintea vioaie a mamei ei vedea tot felul de lucruri frumoase şi interesante în jur. Ele o împiedicau să se concentreze asupra familiei şi îi captau interesul fiindcă, la vremea respectivă, condiţia femeii, în general, nu-i oferea prea mult. Neglijarea familiei şi lipsa de comunicare nu erau intenţionate. Dar acestea existau. Ambii părinţi, şi Ann în aceeaşi măsură, erau convinşi că îşi cresc copiii aşa cum trebuie. Identificarea semnificaţiei reale a evenimentelor copilăriei ei a fost esenţială pentru vindecarea lui Ann, aşa cum trebuie să fie şi în cazul tău. În lipsa ei, nici Ann, nici tu nu poţi învăţa cum să alegi să iubeşti)

(Labirintul codependeţei)

 

Labels:

Pentru părinţi şi viitori părinţi

3 comments Posted by Georgiana at joi, ianuarie 15, 2009

(poza de Barry Green)

Cu permisiunea Nataliei, preiau aici articolul "Părinţi inteligenţi" apărut în nr. 24 al publicaţiei "Apostolat în Ţara Făgăraşului". L-am găsit a fi o adevărată comoară de învăţăminte pentru părinţi şi îl împărtăşesc aici cu voi, toţi cei care aţi fost binecuvântaţi sau veţi fi binecuvântaţi de Domnul cu naştere de prunci! Să vă ajute Domnul în creşterea lor spre mântuire!

Părinţi inteligenţi

Dr. Augusto Cury, psihiatru şi psihoterapeut, şi-a dedicat 17 ani din viaţă cercetării modului în care construieşte şi se dezvoltă inteligenţa. Analiza pe care o face societăţii contemporane ajunge la următoarea concluzie: singurătatea nu a fost niciodată atât de intensă: părinţii îşi ascund sentimentele de copii, copiii îşi ascund lacrimile de părinţi şi profesorii se refugiază în autoritarism. Cantitatea de informaţie şi cunoştinţe disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generaţii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informaţii. În cartea sa, „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi“, tradusă şi în română, Dr. Augusto Cury atrage atenţia asupra necesităţii schimbării felului în care se face educaţia contemporană. Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă. Câteva dintre consecinţele creării acestui univers artificial în care cresc copiii noştri sunt:
  • Blocarea inteligenţei
Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.
  • Utilizarea greşită a funcţiilor memoriei
Prin sistemul educaţional actual memoria copiilor este transformată într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată. Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă acestea nu produc persoane care gândesc, şi nu e de mirare că elevii au pierdut plăcerea de a învăţa. Pe de altă parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparaţi, care îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de război, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune şi internet acţionează asupra subconştientului, mărindu-le nevoia de plăceri în viaţa reală. Astfel în timp ei nu mai găsesc plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice şi vor căuta stimuli tot mai puternici, trebuind să facă foarte multe lucruri pentru a avea puţină plăcere. Toate acestea generează personalităţi fluctuante, instabile şi nemulţumite.
  • Informăm şi nu formăm
Noi nu îi formăm pe tineri, ci doar îi informăm. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se află, dar nu ştiu mai nimic despre lumea lor interioară. Educaţia este tot mai lipsită de ingredientul emoţional şi produce tineri care rareori ştiu să îşi ceară iertare, să îşi recunoască limitele sau să se pună în locul celorlalţi. Care este rezultatul? O generaţie de copii şi tineri mai bolnavă psihic decât oricare alta din istoria umanităţii: copii depresivi, preadolescenţi şi adolescenţi care dezvoltă obsesii, sindroame de panică, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai mulţi dintre ei caută plăcerea de moment în consumul de tutun, alcool şi droguri. CE ESTE DE FĂCUT?

Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale „părinţilor buni” şi cum trebuie transformate ele de către „părinţii inteligenţi”. Iată prima dintre ele:

Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria fiinţă

 În timp ce părinţii buni se străduiesc să satisfacă, în măsura posibilităţilor, dorinţele copiilor lor (haine, pantofi, aniversări, produse electronice, excursii), părinţii inteligenţi le oferă ceva ce nu se poate cumpăra: povestea vieţii lor, experienţele lor, bune sau rele, timpul lor. Povestiţi cu copiii voştri despre greutăţile prin care aţi trecut, despre aventurile şi visurile voastre, despre momentele cele mai fericite! Mulţi părinţi se spetesc să le ofere copiilor tot ce e mai bun, dar uită să le deschidă cartea vieţii lor, să le împărtăşească existenţa lor. Un lucru foarte important în viaţa voastră este să iertaţi. Dacă aveţi un duşman, este mai ieftin să îl iertaţi, pentru că altfel duşmanul va dormi cu voi şi vă va tulbura somnul. Înţelegeţi-i slăbiciunile şi iertaţi-l, doar aşa vă veţi elibera de el. Şi învăţaţi-i pe copiii voştri să facă la fel, să îi ierte pe cei care în dezamăgesc, explicându-le acest mecanism. Agresiunile, respingerile şi atitudinile noastre pot crea un nivel înalt de tensiune emoţională în copii, generând cicatrice pentru totdeauna. Dacă aţi greşit faţă de copil, nu este suficient ca în secunda următoare să fiţi drăguţ cu el sau, şi mai rău, să compensaţi agresivitatea cu cadouri. Astfel îl veţi face să vă manipuleze, nu să vă iubească. Puteţi repara răul pe care i l-aţi făcut doar pătrunzând în lumea lui, recunoscându-vă greşeala şi explicând-o. Spuneţi mereu copiilor voştri că ei nu sunt simple note de subsol, ci paginile centrale ale poveştii vieţii voastre. Foarte mulţi copii dezvoltă o personalitate individualistă. Una din cauzele acestui lucru este faptul că părinţii nu îşi încrucişează parcursul vieţii cu cel al copiilor lor. Chiar dacă munciţi mult, faceţi din puţinul timp disponibil mari momente de convieţuire cu copiii voştri; rostogoliţi-vă cu ei pe podea, jucaţi-vă, râdeţi, faceţi totul cu plăcere. Nu uitaţi, copiii voştri nu au nevoie de fiinţe extraordinare, ci de fiinţe umane, care îşi deschid inima. Deschideţi-vă, plângeţi şi râdeţi împreună cu ei, îmbrăţişaţi-i. Acest lucru e mai important decât să le daţi averi sau să îi criticaţi de nenumărate ori.

Va urma.
A consemnat Natalia Corlean

 

Labels:

Postări mai vechi Pagina de pornire

Abonați-vă la: Postări (Atom)