VULCANII

Materiale necesare:

- bicarbonat de sodiu

- oțet

- colorant alimentar

- recipiente de diferite mărimi

Se pune bicarbonatul de sodiu in recipiente, se adaugă colorant alimentar, se toarnă deasupra oțet.

Distracția e garantată.

Sugestie: Încercați cu pahare înalte în care să puneți cantități mai mari de bicarbonat și oțet.

VOPSELE PUFOASE

Mi-ar fi plăcut mult ca David să fie atras de pictură. Nu că aș avea cine știe ce talent, dar ar fi fost un mod agreabil de a ne petrece timpul.
Lui David, însa, nu i-a plăcut niciodată să picteze. Trage câteva linii, se plictisește și îmi dictează ce să pictez eu. Culorile, totuși, îi plac. Îi mai pun din când în când apă colorată în sticluțe și se amuză combinând culorile.
 
Ideea vopselelor pufoase am împrumutat-o de aici: http://www.artfulparent.com/2008/03/playing-with-puffy-paint.html și a avut un succes remarcabil. Eu am modificat puțin cantitățile, ca să nu mă încurc cu jumătăți de măsură. Astfel, pentru o porție, folosim: 1 cană făină, 1 cană apă și 1 cană sare. Le amestecăm bine bine, împărțim crema rezultată în 3 castronașe în care adăugăm tempera, în cantitatea necesară pentru a obține culorile dorite. Vopseaua astfel realizată, o punem în sticlute cu dop special (ca cele de la sucul Figo).

Ei, să nu credeți că David s-a apucat de pictat, nici vorbă. Plăcerea lui deosebită e să toarne culorile una peste alta, să le amestece cu degetele, văzând cum se întrepătrund, cum se combină, cum, la final, devin maro. De aceea, prefer să fac vopseaua mai lichidă, ca să se joace cu o cantitate mai mare și sa nu-i mai dau foi, ci o tăviță din plastic. Îi place și să simtă pe palme granulele de sare.

Vă recomand cu căldură vopselele pufoase. În link-ul de mai sus găsiți detalii despre ce se poate realiza cu ele atunci când copiii chiar sunt interesați de pictură.

COMOARA

Meșteritul jucăriilor a început într-o doară, cu un „hai să vedem dacă putem”. Dacă am văzut că lui David îi place, am continuat. E la vârsta la care un tren e tren chit că-i din plastic, cu lumini și muzica, sau doar desenat pe carton. Descopăr că, la fel ca noi, când eram copii, se poate juca și cu jucării cărora nu li se învârt roțile sau care nu scot sunete, iar asta mi se pare minunat, pentru că începe să-și inventeze accesoriile care lipsesc, să-și imagineze lucruri pe care nu le are în realitate.
„Pitolu meu e un tunel” spune el îndoind genunchiul și făcând trenul să treacă pe dedesubt. Când ceva îi lipsește în joacă, scrutează rapid camera să vadă cu ce poate înlocui. Sigur, îmi spune că vrea anumite lucruri, mi le arată prin filme, visează la linii de tren care să treacă prin toată casa, așa cum vede prin filmulețele de pe Youtube (nu-mi cere să se uite la desene animate, ci la filmulețe cu trenuri reale sau de jucărie), dar se mulțumește cu un „o tă cumpeli ata teba când o tă piu mai male” și revine la jucăriile lui.

De când am început să confecționez jucării din carton, visam să găsesc șabloane care să-mi ușureze munca. Nu am o gândire de inginer, de asta mi-e greu să fac propriile tipare astfel încât modelele să fie chiar rezistente și arătoase. Am găsit și nu prea. Unele sunt relativ complicate, își așteaptă cuminți rândul.

Asta până acum 2 zile, când, datorită Paulei am descoperit o comoară. O comoară în toată puterea cuvântului. Pe situl de la Canon - Creative Park, m-am pierdut pur și simplu prin mulțimea de șabloane cu vehicule, clădiri, jucării. Sunt atât de frumoase, că m-aș fi apucat să le realizez pe toate deodată :).
Am început, însă, cu trenurile. Nu mă țin buzunarele să le printez pe hârtie fotografică și nici color, dar le printez alb negru și le colorez cu carioci (daca-s printate la quick print, porțiunile gri pot fi acoperite cu carioci), apoi le lipesc pe carton (de la mulțimea de cutii pe care le-am tot strâns) și le decupez.

Nu au baterii, nu scot sunete, nu li se aprind luminile, dar de când am făcut primul tren, David nu l-a mai lăsat din mână și nu contenește să-mi spună că îi place și că e bucuros că i l-am făcut.

Următorul pe listă e un tunel. Apoi linii și o gară și iar linii și poate și străzi, și mașini și clădiri.
După ce capăt ceva experiență, trec la secțiunea arhitectură. Mor de nerăbdare să-i fac o moară de vânt, un castel, tot ce-și va dori din listă.

Mulțumesc din suflet, Paula :)

FÂNTÂNA

În oraș este un magazin care are în vitrină fântâni din acelea care, dacă le pui în priză, se activează și fac să curgă apa dintr-un ulcior în altul sau pe o moara de apă. David e fascinat de ele și de fiecare dată când ne nimerim pe aproape, petrecem minute bune urmărindu-le.

Mi-a spus de câteva ori să-i fac, motiv pentru care rotițele au început să mi se învârtă și sa caut variante cât mai ușor de realizat.

Ideea mea era sa fac ceva cu niște tuburi de plastic pe care să le tai deasupra și să le prind de o bucată de lemn. Problema era ca n-aveam la îndemână tuburi și n-aș fi dat bani pe ele atâta timp cât nu știam dacă ideea mea avea să funcționeze sau nu.

Azi, însă, fiind cald afară, iar David cerând să se joace cu apa, am decis să înlocuiesc tuburile cu sticle de plastic. Din astea nu duceam lipsa :).

Am avut nevoie de 1 scândură, cuie și ciocan, 3 sticle de 2 l (merg și mai mici) și una de 5 l pentru bază, ca să se adune apa în ea și să poată fi refolosită, în felul ăsta nefăcând chiar așa mare risipă de apă.

Nu vă mai povestesc ce a urmat. Vă dați seama singuri din poze:)

Menționez că au mai venit doi prieteni micuți care s-au jucat cu fântâna noastră și le-a plăcut la nebunie.

Dacă vreți să încercați ceva acasă, încercați să puneți sub sticla mare o altă bucată de scândură care să o susțină. Din cauza greutății și fiind tăiată deasupra, se cam lasă.

NUMĂRĂTOARE, GEOMETRIE, NIȘTE JUCĂRII SI...CEVA PENTRU MAMI

Mi-aș fi dorit ca David sa aibă înclinații artistice de mic. Nu ca eu aș fi avut la vârsta lui, dar mi-ar fi fost mai ușor să-mi petrec timpul cu el dacă ar fi fost pasionat de desen sau pictura. Însă singura activitate care-l tentează din sfera asta e modelajul. Nu, nu se simte încă în stare să modeleze ceva concret, dar adoră să frământe, să taie forme din plastilină sau să strice ce modelez eu :).

N-o fi având el tragere de inimă spre pictură, dar e pasionat de cifre, forme, culori. Unul dintre jocurile preferate e să găsim prin casă sau afară obiecte de o anumită formă sau culoare. Alt joc preferat e să numere. Numără tot ce prinde: oameni, jucării, flori, gâze, pietre. După faza haioasă de „unu, două, șase, nouă” sau „unu, două....multe”, acum numără fără probleme până la unsprezece :)

Dată fiind pasiunea lui pentru numere și pentru că mai aveam un perete liber, am făcut împreună o numărătoare. El a ales desenele și ordinea în care să le așezăm. Pe ici, pe colo, a pictat și el, dar nu mult pentru că „nu poooot!”.

Pe lângă numere, lui David îi plac mult și formele. Le știe chiar și pe cele un pic mai complicate și numește mereu formele obiectelor din jur.
Nu mai știu de unde mi-a venit ideea de a combina personajele lui preferate cu formele geometrice. Cert e că el e încântat de rezultat. La fel ca la numărătoare, el a ales personajele și formele în care le-am inclus.

Îmi plac mult puzzle-urile. Poate nu m-aș încumeta la unul din acela de câteva mii de piese, dar cele mai mici le fac cu drag. Lui David nu i-au plăcut până de curând. Îmi zicea să le fac eu, dar n-avea niciodată răbdare să le termin. Nici măcar cele cu puține piese nu-l atrăgeau. Îi plăcea, în schimb, să le demonteze atunci când eu le terminam :).
Gândindu-mă că poate i se par prea complicate cele de 30-60 de piese, i-am făcut eu câteva cu mai puține piese, cu personaje alese de el:

Nu, nu l-au tentat nici astea. Au fost mai interesați de ele alți copilași. Abia acum câteva săptămâni, am descoperit într-un magazin niște puzzle super ieftine, care chiar îi plac și pe care le face cu drag.

Vă amintiți parcarea? Dacă atunci când am meșterit-o nu m-a dus capul cum să fac pista continuă, fără colțuri, între timp m-am mai deșteptat și am făcut altă pistă.

Nu se putea să mă las pe mine deoparte, nu? Acum mult timp, mi-am făcut un suport pentru cercei. E foarte simplu: o ramă de carton și o bucată de pânză de goblen.
Eram, însă, în pană de idei referitor la un suport pentru coliere și lănțișoare. Noroc de o prietenă care a postat pe Facebook un link către exact ceea ce-mi doream și ce puteam face singură, în doi timpi și trei mișcări. Am avut nevoie de o bucată de carton mai gros, pentru suport (mulțumesc, Diana :) ), de trei role din carton de la lavete de hârtie, de o rolă de carton de la hârtie igienică și de aracet.
Acum bijuurile îmi sunt la vedere și nu mă mai stresează că stau amestecate prin cutii și cutiuțe.

Și am cam terminat cu meșteritul. De când a venit căldura, petrecem timpul mai mult pe afară, printre flori și gâze. Vom mai meșteri la jucării în zilele mohorâte :)

JUCARIM

Dap, m-a prins microbul. De fiecare data cand vad o jucarie in magazin incep sa mi se invarta rotitele sa-mi dau seama cum pot confectiona ceva asemanator acasa.

Sigur, nu-mi ies toate asa cum as vrea, dar David e inca la varsta la care aspectul conteaza mai putin.

PARCARE SUSPENDATA.
Sunt o persoana dezordonata. Nu am ascuns niciodata lucrul asta. Am momentele mele bune cand, in timp record, aranjez totul in casa de nu-ti vine sa crezi ca e aceeasi casa, dar, in esenta, sunt o persoana dezordonata (exterior vreau sa zic - ordinea interioara e cu totul alt subiect :) )
De-a lungul timpului, insa, am invatat sa-mi limitez dezordinea. Exista un loc in casa (mai ascuns privirilor neinitiate :) )unde lucrurile stau de-a valma, un „depozit” de lucruri pe care n-am avut timp sa le aranjez si pe care le-am aruncat acolo, iar atunci cand am dispozitia necesara, le scot si le aranjez pe caprarii.

La fel si cu jucariile lui David. Cand n-am vreme sa le aranjez pe categorii, le arunc intr-un sertar mare sau intr-o cutie. Totusi, e greu sa ai nevoie de o jucarie si sa n-o gasesti pentru ca-i ascunsa intre alte jucarii, sa vrei sa te joci cu bilele sau cu masinutele sau cu fructele si legumele si sa nu le gasesti pe toate pentru ca-s aruncate care încotro. Asa ca, de ceva timp, am inceput sa le organizez. Am cumparat cutii si caldaruse transparente iar acum multe dintre jucarii sunt sortate si puse fiecare in recipientul ei. Se mai amesteca ele, dar sunt mai usor de aranjat astfel.
Pentru masinute am preferat sa imbin utilul cu placutul si, profitand de doua cutii mai mari, am facut o parcare supraetajata.




Tirurile si masinile mai mari stau la parter iar masinile mai mici sunt parcate la etaj. David rar se joaca cu toate masinutele in acelasi timp, asa ca, atunci cand 5-6 masinute sunt folosite in jocuri, celelalte isi asteapta linistite randul in parcare. Cand gasim prin casa o masinuta aruncata, n-o mai depozitam la repezeala in sertarul cu jucarii, ci o ducem frumusel in parcare.
In jurul parcarii am facut si o pista inclinata. Dorinta mea a fost sa fac una cu continuitate, astfel incat o masina pornita de sus sa ia curbele frumos si sa ajunga jos fara opriri la colturi. Din pacate s-a dovedit ca faptul ca sunt fiica de ingineri (ma rog, subingineri), nu-mi asigura si o gandire de inginer, asa ca pista mea a iesit cu colturi si intreruperi. Pe fiecare portiune, masinuta trebuie potrivita cu mana ca sa-si continue drumul. Pe David nu pare sa-l supere, insa, acest lucru.

CASA DE MARCAT
Acum doua saptamani, am luat de la un chiosc de ziare o carticica de colorat despre meserii. Fiecare meserie are si cateva versuri iar lui David ii place mult sa citim, mai ales ca pentru aproape fiecare meserie gasim exemple in familie sau printre prieteni si-i e mai usor sa faca asocieri: tamplar, croitor, profesor, medic, vanzator etc.
Dupa ce am citit de cateva ori caticica, am inceput sa ne jucam si noi de-a meseriile. Din cutii si capace de la oale, am improvizat masini cu volan si am fost soferi (soferi de tir, care transporta sucuri si fructe si hartie igienica la Lidl, Penny si Profi :) ). In bucatarie ne jucam mereu de-a bucatarii sau cofetarii.
La meseria de vanzator ne-am impotmolit. Aveam de toate in magazin: fructe si legume, oua (bilute puse in cofrase), rotite de cascaval (cercurile de la piramida culorilor) si altele asemenea, dar...n-aveam casa de marcat. Fara casa de marcat n-are nici un farmec jocul de-a vanzatorul si cumparatorul, nu?
Am facut repede un plan, am scotocit dupa o cutie potrivita, banda scotch, hartie alba (cutia arata cam mohorata asa ca am invelit-o in hartie), carioci si, ne-am pus pe treaba. E drept, a spus David ca trebuia sa fac una cu buton care sa faca "cliiing" asa cum a vazut el la un prieten. I-am explicat ca deocamdata n-am cum sa fac asa ceva si a fost multumit asa.
Casa noastra de marcat e simpla: are un sertar, butoane de toate felurile, loc pentru card (doar nu credeati ca nu avem card, nu? Cardurile expirate sunt o jucarie grozava pentru copii) si un ecran micut.
Acum ne putem juca linistiti de-a magazinul :)



UNDITA CU PESTI
Una dintre jucariile care mi-au ramas in minte de pe vremea cand eram copil, e undita cu pesti. Undita avea carlig iar pestii din plastic aveau cate un inel in dreptul gurii, ca sa poata fi agatati. Nu tin minte sa ma fi jucat foarte mult cu jucaria asta, dar, pentru nu stiu care motiv, mi-a ramas gandul la ea.
De cateva saptamani, David pescuieste. Isi ia o bucata de snur sau sfoara, se aseaza pe marginea patului sau langa o galeata sau lighean si pescuieste. Il mai pune uneori pe Bicu sa stea aplecat langa pat ca sa-l poata pescui :).
Nu mai stiu de unde mi-a venit ideea de a-i face o undita cu magnet. Am vazut-o in mai multe locuri pe net, iar zilele trecute am pus-o in aplicare.
Pentru ca sunt una dintre acele persoane care pastreaza aproape orice, mi-a fost usor sa improvizez un maner de undita dintr-o grebla de plastic stricata. La fel si suportul pentru magnetul unditei, l-am improvizat dintr-o bucata de jucarie stricata.
Cu pestii a fost usor. Am copiat cu indigo, pe carton, modelele alese de David din carticica cu vietuitoare marine, le-am decupat si am lipit pe fiecare cate o bucata de banda magnetica (luata tot de la o jucarie stricata).
La un moment dat, cand David se va imprieteni cu coloratul si pictatul, probabil va colora pestii (pardon, nu-s doar pesti, sunt si mamifere, si reptile, prilej sa discutam despre diferentele dintre animale :) ) asa cum va crede de cuviinta. Momentan i-am lasat in culoarea cartonului


AL DOILEA TOBOGAN
Dupa ce i-am facut primul tobogan pentru mingiute, David mi-a cerut unul "mai male...ti mai male...ti mai maaaale". L-am amanat pana am gasit cutii mai mari, iar de indata ce le-am gasit, ne-am pus pe treaba. Au iesit doua tobogane, intercalate, iar cutia suport e un excelent loc de depozitare a tuturor bilutelor care pana acum stateau imprastiate pe sub paturi :).
Ne place sa facem concurs: impartim mingiutele in mod egal (una mie, una tie)apoi fiecare isi alege cate un tobogan. Castiga cel care termina cel mai repede mingiutele.

MAREA LUI PASIUNE: TRENURILE

Am pierdut șirul lunilor de când David e obsedat de trenuri. Într-o vreme aveam oră fixă de ieșit afară, ca să vedem trenul (stăm aproape de calea ferată). De când copacii sunt desfrunziți, a descoperit că se vede trenul și de la fereastra noastră, așa că la fiecare șuierat e lipit de geam.

Când îl întrebi ce jucărie vrea să-i cumperi, răspunsul vine automat: „Un ten cu muuuute bagoane ti tuneluri ti baliele ti lumini cale pac DONG ... DONG”.

A primit trenuri. Unele cu vagoane, altele fără, unele cu șine, altele fără. Cele mai rezistente s-au dovedit cele din seria Thomas&Friends, pe care le-am și prins la o reducere fantastică în urma căreia David s-a ales o colecție de vreo 10 trenulețe, autobuze și elicoptere.

Celelalte, așa cum se întâmplă cu jucăriile copiilor mai năstrușnici din fire, au rezistat un timp apoi și-au pierdut pe rând ba șine, ba roți, ba au fost demontate pentru a vedea mai bine unde stau bateriile, unde este motorașul etc etc..

Pe lângă trenuri, în ultimul timp își mai dorește accesorii: tuneluri, bariere, poduri etc. E o adevărată provocare să găsim așa ceva la un preț acceptabil așa că, de îndată ce am început să meșterim jucării, a apărut și ideea uneia care să includă tot ce își dorește David.

I-am spus ce vreau să facem și a fost foarte entuziasmat. A căutat cu mine materialele de care aveam nevoie, mi-a enumerat încă o dată detaliile pe care le dorește. Pe măsură ce lucram, i-au mai venit niște idei și am încercat să le pun în aplicare. A colorat și el împreună cu mine, a susținut elementele care trebuiau lipite.

Am utilizat materiale găsite prin casă: carton de la cutii, suluri din carton de la hârtia igienică, bandă scotch, carioci, tempera.

După primele două ore de lucru, proiectul nostru arăta așa:



În următoarele zile l-am definitivat. Pentru că David voia muuulte trenuri, am adăugat gara unde se întâlnesc mai multe trenuri. Un colț al lucrării era cam golaș așa că am făcut un aeroport. Știu că în poză apare un elicopter, dar la momentul respectiv n-am găsit avioanele. Ne-au mai fost de folos cateva personaje dintr-un joc lego și un puzzle 3D, iar varianta finală e aceasta:










Ce îmi e de mare folos când mă apuc de astfel de proiecte, e să elimin din start așteptările de a face ceva care să arate ca în reviste. De multe ori asta îi împiedică pe adulți să se apuce de astfel de activități, așa că am închis bine într-un sertărel fixurile referitoare la jucăriile arătoase văzute prin magazine.

Am pornit la lucru cu ideea de a ne amuza și de a ne bucura de ce facem împreună, chiar dacă iese ceva cu multe imperfecțiuni. Dar așa imperfectă cum e, pe bune că mi-e dragă lucrarea asta. Iar David nu mai contenește să-mi spună, cu vocea lui senină:
„Îmi pate docul ăta, e pumot. Mă bucul că ai păcut ducălia ata”

P.S. Observați că de la un timp nu mai traduc replicile lui David. Mi se pare mai drăguț să le las așa cum le spune el. Dacă nu înțelegeți ceva, întrebați și vă lămuresc :)

PRIMA JUCĂRIE FĂCUTĂ DE DAVID

Acum 10 zile, răspunzând la un comentariu pe Facebook, am scris:

„asta îmi place și mie la jocurile astea: sunt atât de simple și, totuși, au așa un impact asupra lui David încât mi se confirmă încă o data faptul că ceea ce au cu adevărat nevoie copiii nu sunt jucăriile scumpe și arătoase. Plus că, implicându-se în realizarea lor, încet, încet, prinde curaj să-și creeze el singur jocuri din lucrurile simple pe care le are la îndemâna. Întocmai cum făceam noi, când eram copii.:)”

Sinceră să fiu, însă, nu mă așteptam să se întâmple asta prea curând.

Ei bine, azi, în timp ce meșteream la jocul cu trenuri, David mi-a cerut o bucată pătrată de bandă adezivă gri. Când i-am dat-o, a zis că vrea una mai mare. I-am zis că dacă îi dau o bucată mai mare, nu va mai fi pătrată, va fi un dreptunghi. A spus că e bine și așa.

Mulțumit de noile dimensiuni ale bucății de bandă adezivă, a luat câteva pătrățele dintr-un puzzle de plastic și le-a lipit pe ea. Apoi a luat și o bucată mai mică de bandă adezivă neagră și a lipit-o pe o margine.

S-a așezat apoi cu fața la un perete și a declarat că și-a făcut o telecomandă ca să se poată uita la Tom și Jerry. Mi-a arătat apoi unde sunt butoanele și unde sunt bateriile (sub bucata de bandă adezivă neagră) și cum butonează el ca să ajungă la programul de desene.

Își luase el porția de desene dimineață, la televizorul mare din camera bunicilor dar ce era să fac? L-am lăsat să se mai uite un timp și la televizorul imaginar :))

TOT DESPRE OREZ ... SI O CUTIE CU GAURI

1. A trecut mai bine de o săptămână de când David a luat cunoștință cu orezul colorat și încă nu s-a plictisit de el. Continuă să-l ceară în fiecare zi și nu doar ca să-l învârtă de două ori ci să se joace de la jumătate de oră în sus. Face torturi, dă de mâncare la animale, umple sticluțe și șosete, îl strânge în pumni și-l lasă să curgă printre degete, se descalță și-și bagă picioarele în tăvița cu orez (asta-mi amintește de cât de mult le place copiilor să se joace desculți în pământ și nisip). Orezul a devenit o alternativă de interior a nisipului.

Acum două zile i-am mai găsit o întrebuințare.

Îmi tot stătea în minte poza asta: http://www.facebook.com/photo.php?fbid=185469818175511&set=a.181211485268011.49222.174614952594331&type=3&theater

Nisip n-ar fi chip să aduc în casă. Mă gândeam că un bun înlocuitor ar fi macul dar, oricât de drag mi-e să-l văd pe David jucându-se, parcă n-aș fi dat iama în punga cu mac, mai ales că trebuie cantitate considerabilă.

Dap, ați ghicit: am dat oglinda jos de pe perete și am răsturnat pe ea orezul colorat (care a ajuns la cam un kilogram, vopsit în două ture). Succes total.







2. Cutia cu găuri e o jucărie pe care eu mi-am dorit-o, nu David. Am văzut-o aici și am spus că-i musai să fac și eu așa ceva. De cutii nu ducem lipsă, de fiecare dată când mergem la Lidl ne lipim de una sau două.

A durat câteva zile să o definitivez. N-am numărat bine literele alfabetului și au ieșit mai multe găuri, apoi am uitat de diacritice și le-am pus la final, dar, în ansamblu, sunt mulțumită.

Aveam un set de jetoane de ruletă, cărora le pierdusem ruleta, așa că le-am folosit acum, desenând pe ele forme și litere și cifre.

Cum spuneam, nefiind o jucărie pe care să o fi cerut David, nu l-a încântat în mod deosebit, chiar dacă se joacă uneori cu ea. L-a captivat însă, pe prietenul nostru Luca, cu un an mai mare decât David. Nu mai prididea să caute cifre și litere și culori și era foarte entuziasmat când le găsea, astfel încât l-a prins și pe David curiozitatea și i s-a alăturat și el.





Nu ne oprim aici. Azi am mai început un proiect de care David e foarte încântat. Vă pot da doar un indiciu: e cu trenuri :))

OREZ CURCUBEU

Când am auzit de orezul curcubeu, am spus ca-i una dintre activitățile pe care trebuie neapărat să le încercăm. David e fan orice tip de boabe, semințe, făină. Adoră să-și treacă mâinile prin ele, să le strângă în pumni, să le pună în recipiente, să le verse, să le adune (sigur, le și împrăștie când s-a plictisit de ele).

Ne-am înarmat deci cu: un cearșaf de pus pe jos (am unul pe care-l folosesc de obicei la astfel de activități pentru a face curățenie mai ușor după ce terminăm joaca) orez, boluri mici în care să preparăm orezul colorat, un pic de apă, tempera. Se poate folosi colorant alimentar. Eu n-am găsit decât colorant roșu și galben, iar gama de culori ar fi fost cam limitată, așa că am improvizat cu tempera.

David a fost cel care a ales culorile. N-a fost complicat: într-un recipient cu capac am pus orezul, deasupra am turnat puțină apă colorată cu tempera, am pus capacul și am agitat până s-a colorat tot orezul (David a fost mai mult decat incantat sa ma ajute la etapa asta). Am răsturnat apoi în bolul de sticlă și am repetat operațiunea cu alte culori. Am lăsat apoi bolurile cu orez curcubeu pe sobă, să se usuce.

Succes total. David a fost captivat de noua jucărie aproape două ore. A combinat culorile, a făcut mâncare pentru animale, a umplut vreo 2 mașinuțe cu orez. A făcut apoi o pauză de pictat și a cerut din nou orezul.
Presimt că mâine o luăm de la capăt. Poate mai adăugăm și alte culori pe care azi le-am neglijat.


Gama de culori aleasă de David.


Una dintre combinații


Și animalele trebuie să mănânce.


După o masă, merge o baie in orez, nu?

Și dacă tot suntem la capitolul jucării „cu ce avem prin casă”, iată aragazul și mașina de spălat vase pe care le-am făcut acum câteva luni din simple cutii învelite în hârtie albă. Credeți că pe David îl interesează că nu-s din plastic și nu se învârt butoanele? Nici vorbă. Se pare că mâncarea iese destul de gustoasă și pe aragazul de carton, nu-i neapărată nevoie de cel din plastic :)

TOBOGANUL MINGIUTELOR

Sunt zile când jucăriile pe care le avem (nu puține, dar nici extrem de multe) par că nu mai ajung. David crește, se plictisește de unele jucării, așa că le rotesc, le pun la îndemâna lui pe cele cu care nu ne-am mai jucat de ceva timp, pe celelalte urcându-le pe dulap, sa se odihnească o vreme. Dar, din când în când, mai trebuie înnoit stocul de jucării, în funcție de noile interese ale lui David.

Așa că ma apuc de cercetat magazinele și netul. Caut, compar, vad ce mi-ar plăcea mie, elimin din ce mi-ar plăcea mie ce nu i-ar plăcea lui, îl mai întreb și pe el ce și-ar dori.
„Un ten cu mute bagoane ti lumini ti tunel” e răspunsul invariabil :)).

Uneori găsesc jucării foarte frumoase și utile, care știu că i-ar plăcea, însă se găsesc doar în străinătate sau la prețuri pe care nu mi le permit.

Zilele trecute mi-a rămas în minte poza asta

este preluată de pe un blog de care pur și simplu m-am îndrăgostit : http://playathomemom3.blogspot.com/

Bun, de unde scot astfel de piese de construcții? Și oare cât or costa? Ce i-ar mai plăcea lui David să facă mingiuțele să se rostogolească!

Am stat și am cugetat, am trecut în revistă toate obiectele pe care le aveam prin casă și s-a aprins beculețul: ce-ar fi să încerc să fac eu ceva asemănător? Sigur, n-are cum să iasă la fel, dar măcar principiul să fie același.

Într-o clipă am făcut lista de materiale necesare: carton (de la cutii nefolosite), foarfecă, bandă scotch, sul de carton de la șervețele de bucătărie, o cutie pe care s-o folosesc drept suport (până la urmă am folosit o tavă din plastic cu pereții mai înalți) și mingiuțe de 50 de bani, de la automat (din astea avem duium, împrăștiate pe sub toate mobilele).

De față cu David, care abia aștepta să se joace cu produsul final (după ce-i explicasem cam ce vreau să fac) și de aceea a fost foarte dornic să mă ajute și-mi înmâna materialele când aveam nevoie de ele sau sprijinea lucrarea când o lipeam, am pornit la lucru.

Nu-i ca-n poză, dar David e îndrăgostit de noua jucărie. După un timp, pentru că mingiuțele au devenit plictisitoare, am adăugat boabe de soia.



Și, pentru că a cerut tuneluri prin care să treacă mingiuțele, m-am conformat și am adăugat și tuneluri.



Toate astea doar cu ce aveam prin casă. Mint, tava de plastic am cumpărat-o special pentru jucărie. M-a costat 6 lei. :)

MICII ARTISTI

Sunt una dintre acele persoane care nu suporta pereții goi. Oricât de curați și proaspăt văruiți ar fi, mi se par arizi fără ceva care să-i însuflețească. Când am început să desenez, mi-am agățat pe perete toate desenele (în general personaje din desene animate). Când au început să-mi placă diverși actori sau cântăreți, am cumpărat postere și le-am agățat și pe acelea pe perete.
În timpul facultății, recunoșteai în două secunde locul meu din camera de cămin. Era patul deasupra căruia se aflau cele mai multe poze și afișe. Poze cu familia, poze cu prietenii, citate preferate, cate un poster drăguț cu personajele lui Disney.

Când David a început să scrie pe pereți, dincolo de ideea de „mâzgăleală”, m-am străduit să-mi amintesc că eu și acum simt nevoia să umplu pereții și cu altceva decât câte un tablou sau câte o icoană.
Așa că într-o zi mi-a venit ideea să decorăm pereții astfel încât să fie și el mulțumit că se poate desfășura și să iasă și ceva plăcut ochiului.

Am început cu o schiță pentru care David a fost șablon





La etapa de pictură, David a decis să facă o balenă. Să nu-mi spuneți că nu seamănă a balenă.





După câteva zile, am decis că putem mai mult. David nu ține încă la creațiile lui, așa că a transformat rapid Balena și m-a lăsat și pe mine să retușez.





Și rezultatul final:





Pe ceilalți pereți pusesem deja fotografii și am încercat să le includ în desene. Iată ce a ieșit







Acum mă simt într-adevăr ACASĂ :)