Nici că v-am uitat şi nici pe departe că ar trebui să vă "bag pe gât" nişte papuci hip, domnilor. Nu.
M-aţi supărat anul ăsta, e drept.
Pentru că aţi renunţat să luptaţi ca să împliniţi ce aveaţi în gând de mult, din "greutăţi" de criză. Sau pentru că, na, copleşiti, n-aţi mai avut vreme să ne puneţi întrebările corecte şi să ne "lucraţi" niţel la strălucire; pe noi, iubitele voastre. Sau pentru că aţi vrut un an "liber", dar, la naiba, nu-l trăiţi offline, acolo unde se trăieşte.
Totuşi, az, amintindu-mi de cât de "hip" puteţi fi din iubire, mi-am propus să uit de supărare şi să vă sugerez nişte papuci pentru "al nouălea cer", poate-poate vă resetează.
Gâdilaţi de multă iubire, voi ştiţi să fiţi incredibili, domnilor. Şi aici am două întâmplări care chiar vă ridică în slăvi. Şi care pe mine mă îmblânzesc întotdeauna şi, mai ales, acum, la nevoie. Fiţi pe fază, ladies!
Era în prejma aniversării ei, când el o dus-o la Sinaia şi a ţinut-o în casă. Dubios de plictisitor faţă de tot ce trăiseră până atunci. Până în dimineaţa de sărbătoare, când ea a primit vestea că va lua masa cu Neagu Djuvara, în adăpostul maestrului.
Cado mai cado decât să te umpli cu poveştile unui om aşa mare şi frumos, nici că se putea!
Era în preajma aniversării ei. Şi el, prins de tot cu ziarul, îşi scria primul editorial: mare semn al trecerii la seniori. N-avea nicicum vreme pentru pregătiri anume de ziua ei, aşa că iată cum şi-a gândit cadoul...
Fiecare paragraf al editorialului începea cu o literă din "TE IUBESC, (NUMELE EI)", dezvăluit întreg, la o citeală pe verticală - bucurie mare, în câteva zeci de mii de exemplare.
La bună resetare şi inspiraţie, domnilor, cu sau fără papuci!
PENTRU COMANDĂ: Istvan Cimpan
CITEŞTE ŞI Iubiri-minune, poveşti muritoare? PLUS Seria sfaturilor de stil pentru gentălmenii cititori
Se afișează postările cu eticheta pantofi de lux. Afișați toate postările

NIMIC nu se compara cu..
Povesteam putin mai 'nainte de "pasii" luxului din Romania, impleticiti de asa-zisii "consilieri" de magazine.
Ramasese sa marturisesc in ce magazin de pantofi de lux m-as intoarce mereu.. cu respect si de drag! Eh, iata:
La DISTINTO, in Dorobanti, am intalnit grija pentru prestanta marcilor reprezentate si pentru multumirea clientului de lux in cautare de ceva foarte specific; am intalnit o experienta de opt ani in retailul de moda, dupa cum mi-a marturisit ulterior consilierul de magazin, ce m-a intampinat cu un salut spontan, dedicat.
Au urmat acele intrebari pertinente: Pentru dumneavoastra sau cadou?, Care e bugetul?, Ce stil si ce nuante preferati?, Ce model de costum / rochie s-a ales?.
Si-am reusit sa intregim rapid look-ul Sherlock Holmes "cautat" cu o pereche de pantofi pruna Baldinini, dar si lookul Audrey Hepburn "cautat", cu o pereche de balerini de catifea Moschino, cu un detaliu metalic foarte cuminte (urmand sa se faca o comanda speciala pentru marimea 42), ambele din colectia noua, la preturi reale, intre 300 si 900 de euro.
Magazinul stradal alb, impartit in patru camere distincte pentru Moschino, Baldinini, Polinni si Casadei, tapetat discret cu motive florale, cu vitrine foarte curate, mi-a comunicat si la nivel de amenajare atenta a spatiului prestanta, excelenta.
Acea prestanta pe care si-o doreste fiecare dintre marcile de lux reprezentante in Romania, nu-i asa? Acea prestanta pe care ar trebui sa o identificam in fiecare magazin premium caruia ii daruim din atentia noastra o data cu decizia de a intra..

Abonați-vă la:
Postări (Atom)