Pe 6 aprilie am
participat la semi-maraton Intersport Brasov, prima mea cursa din 2013. A fost un concurs la care am
alergat mult timp aproape de limitele mele fizice. Am reusit sa-mi imbunatatesc
timpul de anul trecut cu 3min.
Pregatit de cursa
Impreuna cu Gavin
Trail-runneri CompresSport
A
fost un concurs foarte bine organizat care s-a bucurat de o participare
numeroasa: 770 de participanti, din care 530 la semi-maraton si 240 la crosul de 10km. Startul a
fost unul aglomerat, in care s-a plecat ca din pusca.
Start (foto Mihai Costache)
La km1 (foto Pegas Triatlon Club)
Pe urcarea spre Poiana Brasov, la km3.5
am fost ajuns din urma de triatlonistul Mihai Baractaru, care venea tare din
spate. Fara sa stau pe ganduri am
avut inspiratia sa evadez din grupul in care alergam si sa ma
« lipesc » de Mita. Am inceput sa alerg in plasa lui.
Dupa
felul si ritmul in care alerga mi-am dat seama
de la bun inceput ca stia exact ce face, nu era un ritm de moment dus
doar pentru cateva minute. Totoodata am realizat ca era un ritm foarte
sustinut pentru mine, curand pulsul meu a
saltat binisor peste pragul de acid lactic. Dar de fapt asta imi doream,
sa alerg cat mai bine in cursa.
Insa
din punct de vedere psihic aveam un sentiment incredibil: efectiv ma
simteam "tractat" de Mita, ma simteam legat de el cu un cablu invizibil,
el tragea la deal si eu il urmam indeaproape la 1m in spate. Depaseam
rand pe rand alti alergatori cu un ritm care ma umplea de optimism.
Plutonul la km4 - pe mine ma vedeti incepand cu minutul 3:25 (film Iulian Coserea)
Totusi dupa vreo 2km incepusem sa-mi pun
intrebari daca voi rezista pana la capatul urcarii si am avut un moment de
ezitare, am fost pe punctul sa incetinesc ritmul. Am ramas la 4-5m in urma lui. Probabil
Mita a sesizat momentul meu mai dificil si intocmai ca in plutonul de
ciclisti cand duci trena, mi-a facut un semn cu mana
sa tin aproape si sa nu renunt. Impulsionat de el, am strans din dinti,
mi-am
adunat fortele si am reusit sa-i tin ritmul pana la finalul urcarii la
km8.5.
Am reusit astfel sa urc mai bine cu aproape 2min fata de timpul meu de
anul trecut.
N-am avut ragaz sa-mi relaxez muschii picioarelor, caci a urmat o
coborare
nebuneasca pana la km15. Apoi inca 5km de plat foarte alergabili pana la
final
in care am incercat sa pastrez o viteza ridicata pentru a-mi imbunatati
timpul
final.
Impreuna cu baietii triatlonisti: Robert Gomoescu si Mihai Baractaru
(foto Lidia Furnica)
Alaturi de Mita (foto Lidia Furnica)
Din experienta
multor curse de alergare montana pot sa spun ca atunci cand tragi la maxim
exista riscul sa apara crampe si blocaje musculare, ca dupa cursa sa ai parte
de cateva zile de febra musculara intensa care sa-ti dea peste cap urmatoarea
saptamana de antrenamente.
Aceasta
a fost prima cursa la care am testat
setul complet de trail-running CompresSport (pantaloni, tricou, jambiere) si spun foarte
convins ca
echipamentul de compresie m-a ajutat foarte mult. Pana acum am folosit
setul de echipament complet doar la antrenamente. Insa antrenamentele nu
se pot compara niciodata cu un concurs.
Pe
durata urcarii am inceput
sa simt cum acumulez oboseala musculara in picioare datorita ritmului
sustinut, insa aceasta s-a pastrat
in limite rezonabile, asa incat n-am intampinat probleme musculare in a
duce acest ritm crescut. Pantalonii de compresie si jambierele si-au
facut din plin datoria
asa incat gambele, cvadricepsii si bicepsii femurali au fost feriti de crampe si au putut sa
lucreze in parametrii optimi. Imediat ce am inceput coborarea si picioarele s-au descarcat de efortul dat de urcarea in panta, am simtit o
lejeritate in picioare, nu aveam senzatia de picioare grele si am reusit sa ma
concentrez sa alerg coborarea in viteza.
Echipamentul de compresie purtat in
timpul cursei a ajutat sa nu acumulez foarte mult acid lactic in muschi, asa
incat in urmatoarele 2 zile am resimtit doar o usoara oboseala in picioare,
perfect justificata dupa o cursa solicitanta. Imediat dupa cursa in ziua de sambata, apoi duminica a 2-a zi in
masina pe drumul spre casa si apoi in ziua de luni la birou am purtat sosete de compresie 3/4 si underwear de compresie pe sub panataloni pentru accelerarea
recuperarii.
Odihna de dupa cursa
De
asemenea imi place mult senzatia care mi-o da purtarea tricoului de
compresie de trail-running. Faptul ca il simt foarte mulat pe corp, ma
face sa nici nu-l mai simt pe mine in timpul alergarii, nu flendura in
alergare, practic il simt ca al 2-lea rand de piele. Multi alergatori
de distanta stiu ce inseamna ca tricoul sa produca frecare si sa-ti
irite sfarcurile. Este o senzatie foarte neplacuta. Cu acest tricou este
imposibil sa ai frecare.
La
start iesise soarele si mi se parea deja putin prea cald, insa nu am
simtit deloc ca ma incing. Apoi cerul s-a acoperit si temperatura s-a
racorit, dar nu am simtit nici o clipa ca tricoul imi tine rece la
spate. Am transpirat pe urcare, insa tricoul retine extrem de putina
apa, abia era putin umezit. Stiu din experienta cata transpiratie adunam
cu un tricou sintetic obisnuit, care dupa o alergare lunga era ud fleasca pe
spate.
