Unul din genurile mele de intelectual preferate

Deoarece m-am speriat ca s-ar putea crede ca mie nu prea imi plac persoanele cu rezultate bune la scoala, din cauza ca m-as simti cumva resentimentar fata de mediocritatea mea scolara, m-am decis sa prezint un videoclip chiar destul de romatic re unul din tipurile de oameni intelectuali care-mi plac mie chiar destul de mult, desi nu se prea gasesc aici in Norvegia, sau daca se gasesc, e posibil sa nu prea indrazneasca sa iasa prea mult in evidenta, dat fiind predominanta culturala a legii Jante:

Raport despre cariera Directorului SAI-REN

SAI- REN= serviciul alternativ de informatii al reprezentantelor din Europa de Nord

Re cariera mea, anunt ca tot e bine ca inca am reusit sa mai aman cel putin vreo 6 luni ideea recenta de-a dreptul penibila, ca sa nu-i spun ridicola, si chiar posibil incompetenta si neetica provenita de la Apollo, (seful meu direct), de a ma pregati, prin studiu mai aprofundat individual in timpul liber, (din care beneficiez in continuare de cantitati impresionabile si nesanatos de mari pe care efectiv nu stiu cu ce le-as putea umple decat cu studii, dintre care eu personal le prefer pe cele de tip aplicat de caz si de fezabilitate, deoarece eu nu am creier pt teorie, plus nu am imaginatia si creativitatea de a-mi gasi altceva de facut), al disciplinelor filozofie si politica, (domenii despre care NU stiu nimic, si nici NU VREAU sa aflu nimic, insa care par a fi atat de dragi poporului norvegian post-crestinizare impusa in mod fortat extern), pt a deveni sef de birou, (plus cu marire 33 % de salariu, tot din bani bugetari... Doamne, intr-adevar, pazeste-i pe norvegieni, ca chiar ca am impresia ca cel putin unii din ei nu stiu ce fac)...cred ca daca peste 6 luni Apollo nu o sa uite de aceasta idee, cum sper sincer din toata inima sa uite, sau sa se decida sa se mute sef in alta parte, si daca va trebui eu personal sa ocup functia administrativ-ierarhica de sef de birou de phone sex si de cenzura de litaratura erotica, cred ca am sa ma imbolnavesc fizic de anxietate cronica, ba chiar cred ca am sa incep sa imi formulez fantezii de a da in judecata statul norvegian, sau macar regiunea administrativa de vest cultural-istoric din acest stat, (geografic de fapt situata in sud-vest, deoarece la istoria si cultura nordului indepartat inca se lucreaza), pt discriminare impotriva mea, pt ca am impresia ca efectiv doreste expres sa ma imbolnaveasca de ulcer de stress si de alte boli legate de stress, doar pt ca m-a vazut mai naiv si posibil si venit din Romania, sau, in general, din Europa de est, ca doreste sa ma aleaga pe mine, care de fapt sunt din Europa de sud-est, (desi acest lucru nu pare inca sa fie stiut decat de cativa reprezentanti ai intereselor Regatului Unit si SUA pe regiunea continental europeeana), sa devin sef de birou, care in viata mea nu am avut vreo inclinatie sau veleitate administrativ-manageriala, nu am studii de specialitate in asa ceva, si nici nu imi doresc sa invat de pe wikipedia despre istoria filozofiei organizationale a corporatiilor subventionate de stat care functioneaza pe modele in continua optimizare biro-adhocratice, (care inca sunt in faze timpurii de dezvoltare la nivel de cercetare ipotetica academica pana si in tari deja ff avansate in management organizational ca India, de exemplu), si in general NU ma pricep si nici nu-mi place sa cheltuiesc efort pt a vorbi cu alti oameni, daramite sa trebuiasca sa-i verific, sa-i controlez, sa-i motivez, sa-i sustin moral, sa le spun povesti, sa le fac masaj, etc., ca sa pot functiona cat de cat minim competent ca sef de birou, plus dupa aia sa mai si lucrez ore suplimentare pe furis, (fara sa zic la nimeni, ca ar fi chiar intr-adevar CULMEA sa cedez presiunile sindicatului sefilor de birou pt a cere sa mai primesc si bani inca in plus si pt aceste ore suplimentare absolut etic necesare), ca sa pot sa fac eu treaba pe care nu au facut-o colegii mei de birou cu functii executive carora le-am devenit eu sef total incompetent si nemotivat re a fi sef, astfel incat sa nu dea total faliment corporatia vitala pt economia ba poate chiar si securitatea statului norvegian pt care inca lucrez in acest moment...desi nu stiu cat am sa rezist, daca incepe sa se insiste atat de tare la nivel de leadership administrativ si pe importanta avansarii mele in cariera in paralel cu importanta relaxarii mele ca angajat bugetar, in acelasi timp oferindu-mi-se lectii fie total depasite istoric, fie total de nivel utopic neimplementabil referitoare la protectia muncii si a eticii profesionale...pai sa vezi atunci la ce nivel va deveni necesar sa exersez conversatii cu diversi oameni pe diverse bloguri...ce a fost pana acum e o nimica toata...inca sper sa fi fost doar o toana a lui Apollo, (care e cunoscut pt asemenea toane), si sa nu devina cumva realitate, ca zau ca NU e bine, nici pt mine, nici pt Romania, (sau cel putin o parte a locuitorilor ei care citesc pe bloguri si pot da din intamplare peste ce scriu eu in lb romana), nici probabil pt Norvegia, (decat poate la nivelul ca ma voi ingloda in datorii si fata de contribuabilii acestui stat, alaturi de toate celelalte datorii pe care le am fata de contribuabilii bugetelor tuturor celorlalt state pe care le-am pagubit eu personal in continuu de cand m-am nascut, si de a caror estimare planificata, cf rezolutiei Consiliului Director General al SAI Global pt Anul Nou 2012, inca nici nu m-am apucat.) 


Rudolph Aspirant,

28.ianuarie.2012, ziua estimata de nastere a sf Thomas Aquinas intr-un castel din oraselul Roccasecca, din fostul Regat al Siciliei in anul 1225 calculat dupa anul estimat al nasterii d-lui invatator ff important pt aproximativ 1/3 din cei 7 miliarde de oameni estimati a trai in prezent pe Terra, adica asa, mai lax, cam 1 om din 20 de oameni, inclusiv bebelusii considerati mai norocosi nascuti in Anul Dragonului, Iisus Christos, Ziua Armatei Republicii Armenia, ziua sf Julian de Cuenca, (episcop catolic spaniol, profesor, pustnic, preot, si predicator), si totodata ziua comemorativa a educatiei publicului larg despre importanta protectiei datelor personale in timpul interactiunilor sociale on-line




(...linkuri urmeaza...ca, IN SFARSIT, trebuie sa ma duc sa ma pregatesc sa ma intalnesc cu Mikey, sa fac baie intr-o cada adevarata, si sa manac o friptura adevarata de muschi de vaca, PLUS poate chiar si desert, ca de exemplu o tarta adevarata de tip frantuzesc cu blat nisipos si macar cu glazura de jeleu, daca nu chiar cu crema de vanilie, ca asa ceva stiu ca e prea mult de cerut aici, in Norvegia, chiar la un restaurant adevarat misto cu bucatar francez, desi nu stiu daca am sa reusesc sa il conving sa imi ofere sa beau si eu akvavit de data asta, ca sa vad macar cum e, in loc tot de bere, fie ea si ale, care, de fapt, a inceput sa-mi placa si aia...numai alcool sa fie, ca tot a fost anuntat recent in mass-media in lb engleza ca s-a reconfirmat printr-un studiu ca abstinenta totala de alcool scurteaza speranta de viata, si, dat fiind stressul anticipat al viitorilor mei 40 de ani de cariera profesionala obligatorie in Norvegia, eu doresc sa apuc totusi sa traiesc si macar 6 ani dupa pensie, preferabil 14, insa, deoarece doresc sa ii traiesc in stare functionala cognitiva cat de cat acceptabila, ca macar sa nu uit ca trebuie sa vorbesc cu Nelson despre a doua 1/2 a filmului War Horse, atunci, cand ne-om intalni dupa ce iesim la pensie, la Casablanca, trebuie acum sa ma chinui sa imi dozez cat mai atent cantitatea si frecventa optima de alcool necesar de a fi consumat pe saptamana sau pe luna, astfel incat sa pot evit cat mai corect posibil atat riscul dementei alcoolice, cat si riscul dementei vasculare care insoteste bolile cardio-vasculare atat de legate de stress, cat si de genetica familiala, care reprezinta factori de risc prezenti in cazul meu, alaturi de fumat, si acumulare de grasime abdominala, nemaivorbind de riscul celorlate feluri de demente teoretic posibile, toate, desigur in crestere constanta ca prevalenta previzibila pe prima jumatate a secolului XXI)

Transformari

Acum ca am ajuns inapoi acasa si am avut timp sa ma examinez mai indeaproape in oglinda, am remarcat ca o data cu probabilele modificari care s-or fi petrecut in creierul meu in aceste ultime 12 luni de adaptare la sud-vestul Norvegiei, (pe primele 3 ne mai punandu-le la socoteala deoarece in cadrul lor am functionat ca simplu turist), mi s-au transformat si anumite caracteristici fizice:

1. parul de pe cap mi-a devenit mai aspru si nu imi cade in cantitatile in care imi cadea in Romania; cred ca este de la duritatea si/sau ph-ul diferit al apei; desi la pipait nu e la fel de misto ca in Romania, de aratat arata o idee mai des, ceea ce pe mine nu poate decat sa ma bucure, deoarece sunt de-a dreptul ingrozit de vreo posibila calvitie, desi asa ceva nu exista absolut de loc in cadrul familiei mele;

2. parul de pe corp imi creste mai rar si mai incet; habar nu am de ce, o fi de la cine stie ce modificari hormonale cauzate de varsta sau de stress, o fi si de la faptul ca am inceput sa il rad mai des si mai complet decat o faceam in Romania, din cauza de cutume locale;

3. desi la kilograme initial in primele 4 luni am slabit, apoi in urmatoarele luni m-am ingrasat, apoi in ultimele 4 luni am slabit din nou cam unde eram inainte de a pleca din Romania, am capatat un strat de grasime abdominala precis legat de stress;

4. am tensiunea arteriala mai crescuta decat o aveam ultima oara cand mi-o masurasem acum vreun an jumate in Romania (130/80 mmHg fata de 110/70 mmHg), ceea ce, la varsta mea, este o diferenta semnificativa si este precis legata si ea de stress; pulsul de repaos insa imi este mai scazut decat de obicei in Romania...cred ca asta inseamna ca stressul este pe cale sa se cronicizeze;

5. am dureri de cap mai frecvente decat am avut eu vreodata in viata mea, mai ales din alea postcoitale, desi nu numai...nici asta nu poate fi legat decat de stress;

6. nu am racit niciodata, nu am fost real bolnav decat recent de conjunctivita gonococica, dar aia a fost pt ca nu m-am spalat pe maini atat de des sau de bine cat ar fi trebuit;

7. fumez mai mult;

8. ca stare de spirit generala si ca evolutie de functionalitate, cred ca am urmat etapele obisnuite de adaptare ale oricarui imigrant de generatia 1 in alta tara cu o cultura diferita de cea de origine, si observ ca am evoluat in continuu dupa perioada initiala de soc deosebit de acut dintre lunile 4-6, cand am avut zile cand efectiv m-am simtit la varsta de 4 ani cand m-a lasat mama prima oara singur la gradinita, spre o stare de resemnare cam prin lunile 9-12, cand m-am simtit ca un condamnat la inchisoare cu o sentinta de vreo 40 de ani, (cam cat mai am pana la pensie), nu pe nedrept deoarece chiar mi-am facut-o cu mana mea, insa am functionat destul de stabil cam la varsta functionala acceptabila de 12 ani la serviciu si 16 ani off-serviciu, dupa care in ultimele 3 luni am inceput chiar sa am speranta de mai bine, de revenire, sper, spre primavara, cand se vor fi implinit 18 luni, cam la varsta functionala de 22 de ani la care functionam majoritar chiar inainte de a pleca din Romania.

In orice caz stress-ul a fost MULT mai semnificativ decat crezusem eu ca va fi. Cred ca daca nu era Nelson as fi ajuns chiar sa ma imbolnavesc fizic. AR FI TREBUIT sa ii ascult mai atent pe parintii mei, mai ales pe tata, inainte de a pleca din Romania, si, totodata si pe medicul meu de familie de aici din Norvegia, care mi-a recomandat de prima oara cand a pus ochii pe mine plimbari active si miscare fizica cat mai multa in aer liber, dar NU i-am ascultat, si RAU am facut. Ar fi trebuit totodata sa imi ingadui sa ma duc de cateva ori la masaj profesionist deoarece am muschii cefei si spatelui aproape in permanenta incordati, dar efectiv nu stiu de ce am considerat dintotdeauna masajul o indulgenta ultra-hedonista, total nepotrivita si chiar nemeritata in cazul meu personal. Cel mai rau, in afara de chelit, mi-e frica sa nu ajung sa ma cocosez prematur. Totusi e bine ca, tocmai din cauza ca am evitat plimbarile in aer liber, in bataia vantului salbatec si uscator de coasta de aici, nu mi-a aparut inca nici un rid.

Raport Bergen

Arhitectura orasului este ceva mai eleganta decat cea a orasului Oslo, cu o mai corecta imbinare planificata mai atent intre cladirile vechi si noi, ceea ce nu e de mirare datorita nr mai crescut de arhitecti si diversi designeri profesionisti pe acolo. Conditia fizica a oamenilor este chiar si mai buna decat cea din regiunea de mai la sud unde locuiesc eu. Sportivii amatori sau profesionisti de toate felurile abunda. Mancarea e la fel de neremarcabila, desi, in ceea ce priveste deserturile, am observat ca in Bergen este cunoscuta si reteta prajiturii numita sarlota, despre care nu s-a prea auzit in alte parti din Norvegia in afara probabil de capitala. Barurile sunt ceva mai calitative. Politica pare in dezvoltare de la mai dreapta acum vreo 5 ani pe mai la stanga pe viitorii 5 previzibili, in paralel cu economia locala mai putin agrar-industriala, mai de mult orientata mai comercial pescaresc, mai recent in dezvoltare mai mult pe diverse servicii, inclusiv, dar nu numai, de informare mass-mediatica si de cercetare marin-ecologica, plus aici locuiesc destul de multi intelectuali cu studii umaniste. Exista mai multe biserici chiar frumoase, pe care mi-ar face placere sa ma mai duc o data ca sa le vizitez mai pe indelete.

Deoarece conferinta la care am asistat a fost despre diminuarea stress-ului la angajatii de stat, am avut surpriza ca la unul din cursurile de la care s-a intamplat sa nu chiulesc sa apara ca vorbitor si un angajat al Ministerului Apararii care fusese supus stress-ului unei rani severe de razboi in blestematul indepartat Afganistan, drept care mie personal mi-a cam pierit cheful de invatat despre absolut orice relaxare, mai ales in momentul in care, dupa ce credeam ca se terminase ce era mai interesant din povestea acelui angajat, ca de exemplu hartile de tip Google maps care aratau starea cladirilor si soselelor dintr-o provincie din acea tara, i-am auzit pe spectatorii norvegieni si danezi, care au un simt al umorului deosebit de sadic, razand cu veselie la relatarea optimista si sutinatoare de moral a fostului ranit, care supravietuise unui episod in care inima si plamanii ii fusesera expusi la aer liber, despre importanta evitarii stress-ului la locul de munca, in timp ce pe mine, care am un simt al umorului mai isteric-balcanic, m-a apucat subit, in mod simpatic, durerea de spate si de cap, ba chiar si febra musculara care aproape ca imi trecuse.

Din cauza asta, dupa ce a venit prima pauza, m-am dus direct in camera de la hotel si m-am culcat, trezindu-ma la timp ca sa pot prinde cuvantarea in fata natiunii americane a pres Barack Obama. Desi dl Obama nu a pomenit in mod specific despre planurile pe termen scurt legate de Afghanistan, impresia mea de mai devreme fusese deja formulata ca trebuie sa ne pregatim cu totii sa ne relaxam de la viitorul stress de a afla ca misiunea din Afghanistan s-a terminat, daca nu chiar cu un esec declarat, (desi acest cuvant fusese rostit cu destula emfaza de 2 ori de un locotenent major specialist in predictii NATO, care nu parea functional de tip defetist nici amator zvon-eur tip Assange, ci doar simplu sincer informator organizat motivat de motivatii obisnuite, prezent si el pe undeva pe acolo...la conferinta din real life, nu la cuvantarea de la TV), cel mult, oricum, in "coada de peste".

In orice caz, as dori sa ma intorc o data in acest oras ca simplu turist, NU vreodata in interes de serviciu, ca sa ii vizitez bisericile, si sa ma mai plimb cu taxiul, deoarece am avut parte de doi taximetristi deosebit de simpatici, dintre care unul chiar si-a meritat bacsisul pe deplin pt servicii deosebite, desi pana la urma celui de-al doilea i-am lasat mai mult pe degeaba o idee ceva mai mult pt ca parea cam la fel de obosit ca si mine si m-a cam induiosat.

Recunostinta

Draga D-zeu,

Mi-am adus aminte de Tine, deoarece ma simt recunoscator, si, in aceste ocazii imi este mai usor sa imi aduc aminte de Tine, ca efectiv nu stiu cui altcuiva ar trebui sa ii multumesc.

Iata de ce m-am simtit eu in ultima vreme mai recunoscator:

- sunt cat de cat sanatos, nu ma doare nimic, mi-a trecut si conjunctivita gonococica, si, desi am avut putina febra musculara de cand am carat niste lazi cu carti in apartamentul nou, aproape ca mi-a trecut, totodata dorm si mai bine, si am inceput sa vad si filme din nou cu placere;

- sunt inca in viata, desi iar m-am urcat mai devreme intr-un mijloc de transport in comun zburator ca sa ma deplasez la conferinta despre reducerea stress-ului la locul de munca;

- am un salariu pe care pot sa contez, desi continui sa tind sa il fac praf pe tigari si diverse obiecte de fetish, in loc sa imi deschid un cont de economii, asa cum efectiv a ajuns sa ma implore mama de ceva vreme;

- am vazut in aeroport niste cizme care mi-au placut, desi sunt de culoare oarecum tipatoare din punctul meu de vedere, bej deschis, plus sunt si marca australiana Ugg, tip Butte, nu Hartsville, cum mi-ar fi placut mai mult, si nu stiu daca e cazul sa mi le cumpar, deoarece chiar ca nu doresc sa ies in evidenta ca prea gay la serviciu, deoarece, totusi, ma aflu in Norvegia, nu in Finlanda, unde sper, chiar pt bunastarea cetatenilor acestei republici, si, totodata pt linistirea mea personala in ceea ce priveste echilibrul politic si economic al regiunii nordice a Europei, ca in curand va castiga alegerile prezidentiale dl Pekka Haavisto, candidatul ecologic gay, si nu oponentul sau conservator;

- desi recunosc ca m-am purtat ca un copil razgaiat in primele luni dupa ce m-am mutat din Romania in Norvegia, am remarcat ca a inceput sa imi vina mai usor sa nu ma mai razvratesc atata impotriva faptului ca simt aproape incontinuu ca nu fac absolut nimic util nici pt mine nici pt societate mai toata ziua la serviciu, si inca si pe banii contribuabililor norvegieni, care intr-adevar, in ciuda frumusetilor si bogatiilor naturale ale tarii lor, si a talentului lor caracteristic artistic si pescaresc, au fost destul de crunt exploatati de-a lungul istoriei de diverse popoare straine, printre care acum, prin mine cel putin, si cel roman;

- am avut ocazia sa ma intalnesc aici personal cu diverse reprezentari contemporane vii ff reusite ale unor personaje indragite din povesti cu adevarat minunate, cum ar fi Fat Frumos, piticul nisse de hambar Hector, zeul Freyr, si altii;

- mama si tata sunt si ei destul de bine in continuare, aud asta din tonul vocilor lor la telefon, desi stiu ca in sufletul lor sunt un pic dezamagiti din cauza ca m-am cam vaitat aiurea in primele luni dupa ce am plecat de langa ei, la nivel de cred ca i-am facut sa se simta putin vinovati ca m-au indemnat sa plec, desi stiu ff bine ca a fost numai si numai pt binele meu, plus ca din punct de vedere realist, de cand au iesit amandoi la pensie ar fi fost imposibil sa continue sa contribuie la intretinerea mea financiara, mai ales ca deja, intre anii 2006 si 2010, le facusem praf si ultimele economii pe care reusisera sa le acumuleze in perioada de dupa ce le facusem deja praf economiile anterioare cu alte ocazii de mai devreme;

- saptamana trecuta a nins frumos si linistit in judetul meu din Norvegia, nici prea mult, nici prea putin, doar asa ca in vederi ilustrate;

- am avut bucuria de a primi niste cadouri cu adevarat personalizate ff frumoase atat de la Nelson de ziua mea, (savoniera vernil), cat si recent de la Mikey, (cutia de ceai vintage Disney);

- Mikey m-a anuntat ca vine in curand pt cateva zile in Norvegia, si am sa am astfel ocazia din nou sa fac baie intr-o cada adevarata la hotel, si poate sa manac si o friptura adevarata de muschi de vita mare de tot medium-rare, asa cum imi place si mie din cand in cand;

- am apa calda la dus cat doresc eu de mult in noul meu apartament, si am descoperit si un magazin de mancare in apropiere cu mancaruri exotice mai variate, de exemplu, desi, din pacate, nu are iaurt turcesc si branza feta, (din care gaseam din belsug in zona fostului meu apartament), am gasit paine indiana nan, si cafea instant Friele, (care nu existau in partea cealalta a orasului), si sunt si teoretic geografic mai aproape de restaurantul care serveste fish & chips fierbinti din aia buni de tot inveliti in ziar, numai ca trebuie sa-l regasesc, ca am uitat pe ce strada era;

- am reusit chiar azi sa gasesc 13 pachete de tigari Marlboro Advance care nu se mai manufactureaza si aproape ca a disparut total de pe piata, si am dat cu bucurie 150 de Euro pe ele imediat, desi chiar erau aproape ultimii mei bani din buzunar pe viitoarele 2 saptamani, deoarece painea nan chiar costa destul de mult, peste 5 Euro pe 2 lipii cu diametru de vreo 15 cm si grosime cca 0,75 cm, dar efectiv ma saturasem de paine frantuzeasca care, desi e mai mare si mai grea la gramaj, e tot 5 Euro si aia, iar painea norvegiana de numai 3,75 Euro e mult prea miezoasa.


Mvh, (abreviere comuna epistolara norvegiana de la expresia "med vennlig hilsen"= cu salutari prietenesti),


Eugen H. Craciun
data nasterii: 30 septembrie 1980
locul nasterii: sectorul 1 Bucuresti, (fostul raion IV Stalin)


P.S. Nu doresc cumva sa se interpreteze ca as sugera ca mi-as dori sau as cere vreo influenta sau interventie divina in legatura cu alegerile prezidentiale libere democratice din Republica Finlanda din anul 2012, deoarece asa ceva ar fi total neetic.


Eugen Craciun aka Rudolph Aspirant
24.ianuarie.2012
aprox. 22:50, Paris- Roma





-

-

-

-

-

Insomnii de vacanta

Imi pare asa de bine ca de cand m-am mutat in apartamentul nou am inceput sa am si chef din nou sa vad filme si mi s-a rezolvat si problema insomniei partiale cu care ma procopsisem de la un timp, in sensul ca, de pe la Craciun incoace, nu mai eram in stare sa dorm mai mult de 4 ore in sir fara sa ma trezesc, nemaiputand sa adorm la aloc imediat, si trebuind sa le recuperez pe celelalte 4 necesare la ore ciudate ale zilei, drept care de atunci incoace am functionat mai mult in stare mahmura. Ma gandesc ca este posibil ca si consumul recent de alcool in cantitati si frecvente cu adevarat neobisnuite pentru mine sa fi contribuit la aceasta tulburare de somn temporara, si nu prea cred ca despartirea lui Hector de mine a contribuit in mod deosebit la ea, desi, totusi, si asta m-a afectat destul de mult, un timp chiar mai indelungat decat vreo 3 saptamani. In sfarsit, bine ca a trecut.

Acum, cat inca am chef de vazut filme, si am si reusit sa vad, dupa ce mi-am pregatit initial terenul admirand talentul deosebit al pe d-nilor Robert Duvall si Viggo Mortensen in The Road, inca 3 filme frumoase la rand, War Horse, Artistul, si Midnight in Paris, am de gand chiar sa vad in continuare ambele filme de tip policier numite Insomnia, si cel norvegian din 1997, in regia d-lui Erik Skjoldbjærg, cu, printre altii, si dl Stellan Skarsgård si d-na Maria Bonnevie, si cel american din 2002, in regia d-lui Christopher Nolan, cu, printre altii, si dl Al Pacino, si d-na Hilary Swank...intr-adevar cast de exceptie, in ambele cazuri.

Cine stie ? Poate ca incet incet o sa-mi vina si cheful sa ma apuc de recitit romane politiste, poate chiar si carti scrise de dl Stephen King...asta intr-adevar, probabil reprezentand, desigur, atat o adevarata minune, si, totodata, si un posibil semnal ca sunt pregatit sa trec functional, off serviciu, aici in Norvegia, de la varsta adolescentei la cea de adult tanar de aprox 22 de ani la care functionam si inainte de a pleca din Romania ! Dar nu indraznesc inca sa sper asa ceva, si chiar atat de repede, dupa doar un 15 luni, nici macar 18, asa cum imi stabilisem initial, reajustat ulterior la 24, cand mi-am dat seama ce prost am fost ca nu l-am ascultat mai atent pe tata care incercase, inainte sa plec, sa ma pregateasca chiar destul de constiincios, si desigur inalt competent, de a trebuit sa pierd vreo 9 luni numai cu ajustatul la serviciu, daramite off serviciu, pana sa-mi dau seama cum stau lucrurile cu corporatiile subventionate de stat moderne organizate pe model biro-adhocratic, si, in general, cu capitalismul de stat nascut pe bazele ideologiei Maoiste si a Revolutiei Culturale din RP Chineza.

Acum, ca in sfarsit, mai de voie, mai de nevoie, am citit si eu despre aceste lucruri cate ceva de pe Wikipedia, si am putut sa trec si la abordul geografiei si istoriei Peninsulei Scandinave, cu ajutorul lui Loopoo si Mircea Vladut, DOI prieteni virtuali de nadejde, adevarati traineri personali pt mine, care nu m-au lasat sa ma complac indolent cum imi e firea, ci m-au indemnat in continuu sa citesc si sa studiez din ce in ce mai asiduu, si nu numai de pe Wikipedia, dar si de pe CNN si de pe YouTube, si in general, dupa articole reputabile de tip pdf de pe Google, pot sa zic ca parca parca am inceput sa ma mai relaxez un pic...ba chiar sa incep sa imi pun intrebari despre unde sa imi iau o posibila viitoare adevarata vacanta...ca sa ma relaxez de la atata invatat in particular, si, mai ales, de la atatea sedinte si cursuri obligatorii de invatat sa ma relaxez la serviciu, ca simplu turist obisnuit care isi poate permite sa fie cat mai fraier si cat de mai pe dinafara...oare sa ma duc in Franta sau in Japonia ?

Nu am fost niciodata in Franta metropolitana si nici nu am avut rude nici de gradul 1, nici de gradul 2 care sa fi calatorit vreodata in Franta, nici de placere, nici in interes de serviciu...de ce oare m-or fi pus pe mine parintii mei sa incep sa invat limba franceza ca prima limba straina ? Sa se fi gandit cumva ca poate ma va astepta vreo cariera in alte tari francofone ? Mai curand, probabil, cred ca a fost din cauza ca se ivise oportunitatea profesoarei particulare de franceza la momentul potrivit, iar rusa si engleza figurau deja in programa oficiala de pe atunci de la scoala mea generala, asa ca s-or fi gandit ca are cine sa ma invete si aceste alte doua limbi straine in viitor. Ma rog, pe urma a venit Revolutia, si nu am mai apucat sa invat lb rusa dincolo de alfabetul chirilic, (inventat prima oara de bulgari), care mie personal este un alfabet care chiar imi place, (la fel, probabil, ca toate lucrurile pe care le pot intelege cat de cat, si in legatura cu care ma simt mai competent), mai ales litera "J", care mi se pare un adevarat arabesc coregrafic, semnul sunetului "Ia", care reprezinta si cuvantul "Eu", si care seamana cu un "R" in oglinda, si semnul moale si semnul tare, parca ala moale o idee mai mult decat ala tare, ca e si mai des, parca, in randul cuvintelor mai comune in lb rusa, si e si ca un puisor de perna de puf la ureche, pe cand ala tare, care cred ca e mai des in cuvintele in lb bulgara, sau poate ca asa suna limba bulgara, mai dur, parca te mana din spate sa muncesti incontinuu.

In Japonia, insa, a calatorit si tata, si am mai avut si o ruda de gradul 2 care a lucrat o vreme destul de indelungata acolo. Dar eu nu am fost niciodata. De altfel, in general, cred ca eu am fost in mai putine locuri decat a fost tata, care a fost intr-o gramada de locuri exotice, de exemplu chiar si in Albania, nu numai in Japonia. Eu am inceput sa devin mai interesat de a vizita personal Japonia de cand am citit, cam in aceeasi perioada in care a calatorit tata acolo, cartea d-nei Amelie Nothomb, (fiica unor diplomati belgieni nascuta in Japonia, unde a trait si a mers si la gradinita pana la varsta de 5 ani), "Stupeur et tremblements", din 1999, (titlu tradus de-a dreptul inept, mai ales in legatura cu primul cuvant, in lb. romana, "Uimire si cutremur", dar oarecum usor nesatisfacator pana si in limba engleza, desi chiar nu cred ca ar fi existat o varianta mai buna, "Fear and trembling"), si, la scurta vreme dupa aceea, cartea jurnalistica "Underground", din 2000, de dl Haruki Murakami.

Tocmai mi-am dat seama ca anii 1998, si 2001 au fost ani destul de traumatizanti pt mine, si nu e de mirare ca efectiv simt nevoia, acum, ca in sfarsit parca incep sa rasuflu mai usurat si dupa anul destul de traumatizant si el, (mai ales venit pe teren pre-existent destul de vulnerabil), 2011, sa revad acele doua filme despre insomnie din 1997, si din 2002, inainte sa ma decid unde sa imi permit sa plec in vacanta. Cred ca ar trebui, teoretic, sa aleg mai degraba Parisul, deoarece probabil pentru Japonia nu sunt indeajuns de pregatit, sau e chiar posibil chiar sa ma decid sa nu mai plec nicaieri, deoarece mi-a cam pierit cheful de a trebui sa folosesc mijloace de transport in comun pentru a ma deplasa undeva in vreo vacanta.

Chiar cred, in clipa asta, deoarece am obosit si m-am cam intristat din cauza acestor amintiri, ca as prefera sa am un cufar sau poate chiar un covor zburator, desi parca esti mai expus unor posibile primejdii pe un covor decat intr-un cufar, ca sa ma duca ca vantul si ca gandul unde ma voi decide ca vreau eu in vacanta, atunci, cand va fi sa fie, in ultimul minut, ca de obicei.


(...am sa pun si linkuri...)

Stiri (rated R)

1.

2. Azi, 23 ianuarie, este Bounty Day in Insula Pitcairn. Deoarece Mikey mi-a trimis cadou, ca housewarming present pt apartamentul cel nou, o cutie vintage Disney plina cu pliculete de Earl Gray Tea, am speranta ca poate am sa reusesc sa il conving, cand o veni data viitoare pe coasta de vest, sa ne jucam de-a Captain Bligh si Fletcher Christian, (eu fiind, desigur, razvratitul), desi el chiar ca nu e genul imaginativ, si e de obicei prea beat ca sa mai poata retine storyline-ul diverselor povesti care imi fac mie placere sa-mi fie spuse, sau macar la care sa ma gandesc, ca sa ma relaxez mai bine in timp ce se face sex cu mine fara sa fiu privit frontal. Oricat de expert ar fi Mikey la astfel de sex, in cazul lui in mod particular, chiar simt nevoia de astfel de povesti, ca sa ma simt mai putin exploatat.

3. Am remarcat ca apa fjordului este chiar mai aproape de blocul meu decat credeam ca va fi, si inca fara vreun zid sau gard de protectie intre malul cheiului si ea, la nivel chiar oarecum nelinistitor, din punctul meu de vedere, daca o fi sa se repete cumva vreun tsunami in urma vreunui fenomen de tip Storegga Slide in decembrie 2012, sau chiar alta data pe durata timpului nedeterminat cat voi locui eu aici.

 4. Tot azi e ziua binecuvantatei maici franciscane Marianne din Moloka'i, care va fi canonizata la nivel de sfanta in octombrie 2012, si care a avut grija de leprosii din colonia acelei insule din arhipelagul Hawaii dupa moartea parintelui Damien ca martir infectat de acea boala, ea insasi nedevenind vreodata infectata. Deoarece am sa plec in curand la Bergen, (orasul norvegian cunoscut intre anii 1850 si 1900, posibil si dupa aceea inca o vreme, sub denumirea de capitala internationala a leprei), pentru a asista la o conferinta profesionala despre reducerea stress-ului la angajatii din sectorul de stat, eu personal fiind din ce in ce mai stressat de atatea cursuri si sedinte obligatorii despre cum trebuie sa ma relaxez mai bine la serviciu, este posibil sa chiulesc de la acea conferinta si sa vizitez mai bine Muzeul Leprei din cadrul fostului spital Sf. Jørgen, fondat in secolul XV si ulterior considerat unul din cele mai bine prezervate si moderne spitale pt tratat lepra din Europa, si unde a lucrat chiar dr Armauer Hansen in secolul XIX, descoperind bacilul leprei, care ii poarta si numele, la fel ca si aceasta boala.

De ce mi-a placut filmul Artistul

Mie mi-a placut ff mult filmul Artistul regizat si scris de dl Michel Hazanavicius, cu actorii Berenice Bejo si Jean Dujardin, in rolurile principale, dar si, (in ordine alfabetica), James Cromwell, John Goodman, Beth Grant, si Penelope Ann Miller in roluri secundare deoarece in primul rand vizionarea lui m-a bine dispus, la nivelul la care am zambit aproape tot timpul cat m-am uitat la acel film, si mi-a si amintit in mod placut de primul balet vazut de mine in real life, (dupa cum am povestit si in postul anterior).

M-au impresionat personal in mod special 2 scene. Prima din ele a fost cea in care am intrezarit un figurant stand in picioare langa un zid, pe o strada, citind ceva, (si nu stiu daca era un ziar, o carte, o revista, sau doar o brosura), cu fata partial obscurata de o palarie de tip Anthony Eden, dar cu o atitudine de corp care m-a facut, in mod total necaracteristic si cu adevarat unic, sa imi doresc sa intru acolo in film, langa el, ca sa pot sa il ating, si sa interactionez cu el, asa cum a facut-o, insa in sens invers, Jeff Daniels in filmul scris si regizat de dl Woody Allen, Trandafirul Mov din Cairo, pentru a interactiona cu Mia Farrow. Am impresia ca si obiectivul camerei de filmat l-a remarcat, in sensul in care, in acea scena, desi de loc in prim plan, si chiar de loc deosebit de important pentru film la un nivel superior unui simplu prop sau accesoriu scenografic de echilibrat vizual acea scena, efectiv mi s-a parut ca a ramas lipit de el o idee mai mult decat chiar ar fi fost neaparat dezirabil, sau decat si-ar fi planificat in mod special regizorul sau operatorul.

A doua scena a fost un prim plan pe o pereche de pantofi de tip oxfords simpli care au fost probabil la moda in anul 1931, cand se petrecea acea scena specifica din acest film, pantofi cu adevarat calitativi, (lucru pe care l-am putut aprecia pe indelete datorita prim planului), pantofi pe care mi-as dori din tot sufletul sa am posibilitatea sa mi-i cumpar pentru mine, stil care nu se mai gaseste in zilele noastre decat sub forma unor din ce in ce mai rare si palide imitatii, si efectiv nu stiu de ce, deoarece sunt si clasic estetici cat si functional ergonomici. (Se mai gasesc predominant din cei de tip "infrumusetat" cap toe, cu bombeul ransforsat si mai lunguiet, adesea, in mod de-a dreptul enervant, si cu mai putine gauri pt sireturi, dar pe astia, efectiv, ii urasc.)

Making Amends

Deoarece am mai consumat o sticluta de 50 ml de vodka Absolut Citron de ieri pana astazi, (si nici macar nu a fost asa de buna, pe locul 1 fiind cea de zmeura si pe locul 2 de para), m-am decis ca este nevoie sa incep mai serios sa citesc despre Programul Pasilor AA, despre care pana acum tot ce stiam era ca ramasesem nedumerit si blocat la punctul 1, gasindu-mi totodata, astfel, si o scuza sa tergiversez inceperea studiului lui.

Azi mi-a venit sa renunt la diverse dubii si intrebari si sa trec deja la actiune, si am sarit deja la Pasul 9, cel in care trebuie sa-ti ceri iertare, care mie imi place si mi se si potriveste destul de bine, fiind cam masochist, dupa cum am mai mentionat, din fire. Nu am mai pierdut timp cu Pasul 8, in care esti indemnat sa faci o lista cu persoanele carora le-ai gresit si trebuie sa le ceri iertare, deoarece in cazul meu, at fi fost, probabil, o lista destul de lunga.

Azi fijnd si sambata, zi de sabat, am sa incep, in mod prevazator si din timp chiar inainte de duminica, (mai ales ca maine am si o zi ceva mai ocupata, deci nu prea voi avea timp de gandit la diverse chestii), cu o mica rugaciune de tip comfesional, "Forgive me, Father, for I have sinned."

Adevarul e ca persoanele principale carora le-am gresit eu in mod cat se poate de concret si real, si inca in mod repetat, si chiar incompetent expres uneori, au fost si sunt mama si tata, ca, totusi, de ei imi pasa mai mult si fata de ei, in principal, consider ca e si etic sa am posibile remuscari in acest sens, ca doar nu o sa stau sa-mi fac remuscari si sa-mi mai cer si iertare nuantat, desigur, in mod cultural sensibil potrivit, contribuabililor bugetelor tuturor statelor pe care i-am pagubit financiar de cand am aparut eu pe lume si ii pagubesc si in continuare, ca ar fi chiar exagerat sa fac asa ceva...desi nu am uitat ca mi-am propus, la nivel de Rezolutie de An Nou pe 2012 sa alcatuiesc o data si o data lista acelor tari si sumele aproximative cu care i-am pagubit pe contribuabilii bugetelor lor de stat.

Ma mai simt un pic vinovat si cer iertare si bloggerilor la blogurile carora inca nu am dat link in ultimele posturi unde era cazul, plus fata de fanii arhetipului Fat Frumos, pt ca nu am terminat partea 4 despre acel subiect, insa efectiv ieri am preferat sa ma bucur sa vad filmul Artistul, care mi-a placut ff mult, si mi-a adus amintiri placute despre prima reprezentatie de balet la care m-au dus parintii mei cand aveam vreo 6 ani cand eram in vacanta la mare, pe litoralul romanesc, si am avut ocazia sa vad o reprezentare chiar ff reusita a baletului Lacul Lebedelor cf coregrafia clasica din 1895 a d-nilor Marius Petipa si Lev Ivanov pe o scena in aer liber de pe langa statiunea Mamaia.

Tin minte si acum ca in vara anului 1987, desi inca in plina perioada de masuri economice de austeritate, oamenii nu pareau asa de nelinistiti, la nivel social general, cum au inceput sa devina o idee mai tarziu prin ultimul trimestru al anului 1988, culminand, desigur, cu mai intreg anul 1989, cand inca din primavara lumea incepuse sa discute deschis pe strada despre diverselor lor nemultumiri la nivel chiar remarcabil de sincer si de serios, fara absolut nici o teama, si nici macar, din vara incolo, la nivel simplu de gluma/diverse bancuri.

Pe atunci, in vara 1987, atat in Bucuresti, cat si in trenurile care circulau catre statiunile Litoralului romanesc, cat si in orasul Constanta, si mijloacele de transport in comun din acel oras, atat intreurbane, cat si locale catre diversele statiuni, cat si cel putin in cadrul statiunilor Mamaia, Olimp, Neptun, Venus, Eforie Nord, Mangalia, pe care le-am inspectat eu personal in acea vara chiar obositoare pt mine, lumea de toate varstele parea obisnuit de relaxata, destul de bine hranita si imbracata, preocupata de problemele obisnuite casnic-familiale...nici macar nu se vaita nimeni in mod special la nivel de bancuri, iritabil nici atat, despre inceputul lipsei de carburanti, despre lipsa de produse alimentare sau bunuri de larg consum. Nu am avut ocazia sa vizitez in 1987 statiunile mai predominant de tineret Costinesti sau Eforie Sud, pe care le inspectasem deja in vara anterioara a anului 1986, (stiindu-se ca la populatia mai tanara trebuie sa te uiti mai intai mai atent cand e vorba de vreo posibila radicalizare social-politica), si poate ca astfel nu am avut ocazia sa prind la timp vreo urma timpurie de posibila viitoare destabilizare de regim generalizabila la nivel de populatie de tineret obisnuit...

...insa eu personal pot sa confirm ca am tras concluzia ca Revolutia din decembrie 1989 oricum NU a pornit de la nivel de ideologie tinereasc-progresista, asa cum ar fi fost poate mai bine sa fi fost, cel putin la nivel teoretic, ci a fost o revolutie a oamenilor de varsta relativ adulta si de clasa mijlocie sau esalon 2 managerial...drept care nu inteleg de ce se vaita acum cei care ar fi avut o sansa sa se dezvolte activist politic ideologic atunci in anii imediat pre 1989 si sa contribuie intr-adevar la nivel cat de cat matur post 1989 la dezvoltarea sistemului politic democratic din Romania, doar multumindu-se sa se vaite ca niste razgaiati ce in realitate au si fost, majoritatea, ca li s-a "confiscat" acea Revolutie de catre cine stie ce alti profesionisti rau intentionati. Desigur, daca tineretul de la acea vreme s-ar fi uitat mai atent, la nivel cat de cat critic, la filmele care erau totusi accesibile mai tuturor, fie rusesti, fie americane, ba chiar si indiene, si ar fi ascultat preferential Vocea Americii decat Europa Libera, care, indiferent de management si finantare principale, era deja super infiltrata si chiar mana in mana cu regimul Ceausescu, poate ca ar fi avut ceva mai util de invatat.

Imi permit sa fac aceste afirmatii deoarece, desi, chiar daca nu am devenit plin Director General de Serviciu (Alternativ Personal) de Informatii decat in 1988, eu fusesem angajat activ in activitati de culegere de informatii din diverse surse, inclusiv Hum Int, la nivel de training profesional destul de expert de la varste mai tinere chiar din anii anteriori, si eu mi-am luat intotdeauna in serios si in mod constiincios indatoririle de serviciu...desi, desigur, presimtind deja ca nu SAPI-ul meu va fi ales ca model de reorganizare al Securitatii romane dupa 1989, nu m-am obosit sa transmit aceste observatii la nivel de raport oficial nici verbal nici in scris nimanui...lucru care mie personal mi-a prins bine cat am mai continuat sa traiesc in Romania pana in 2010, deoarece in legatura cu mine nu va exista niciodata vreo posibila dovada ca am fost activ la nivel profesional in domeniul de activitate al Securitatii si pe vremea dictatorului Ceausescu, si, mai ales, dupa.

Eu, fata de colegii mei profesionisti securisti din orice tara din lume, fie ei membri sau nu ai AIAISPAP, (Asociatia Internationala a Agentilor de Inteligenta si a Securistilor Profesionisti Activi si Pensionati), chiar ca nu ma simt vinovat, fie ca au fost sau sunt ei mai competenti sau nu, fie ca erau sau sunt mai batrani sau mai tineri, deoarece eu personal am fost intotdeauna constiincios, am incercat sa ma dezvolt profesional cat am putut de bine, asa ca eu nu am absolut nimic sa imi reprosez in legatura cu acest tip de activitate, si, fara nici o falsa modestie, desi nu ma pricep la politica sau la management de oameni, cred, totusi, ca m-am autonumit in mod principial etic si corect in functia de Director General al SAPI, si SAPI chiar ar reprezenta, IMHO, un model organizational modern eficace si posibil util de implementat in tarile care doresc in aceasta clipa sa isi reorganizeze sau sa isi imbunatateasca acest fel de servicii de informatii. (Nu este inca perfectionat structural-functional la nivelul in care ar fi gata de vanzare pe piata libera, insa sper ca pe viitorii 6 ani sa reusesc sa il optimizez cat pot, si pretul de pornire la o eventuala licitatie ar fi un pret destul de realist de aproximativ 1,2 milioane GBP, sperand ca totusi macar Lira Sterlina sa nu se devalueze chiar atat de mult pana in 2018.)

Fat Frumos- partea 4

Aici, in sfarsit, am de gand sa dau gata acest subiect prezentand cateva din caracteristicile functionale principale ale arhetipului primar, (cu structura genotipica de tip mozaic/himera, si fenotipica hermafrodita, si orientare sexuala de tip asexual, ca toate arhetipurile primare, de altfel), cunoscut in lb romana uneori, desi nu intotdeauna sau peste tot, si sub numele de Fat Frumos, si apoi incercand sa ierahizez, in functie de atat preferinte personale mai subiective cat si de utilitate generala la nivel incercat ceva mai atent si etic deliberativ impartial, arhetipurile primare mai cunoscute, intr-un fel de top, in care de pe acum anunt ca este destul de probabil ca Fat Frumos, sa NU ocupe locul 1, insa mai trebuie sa astept sa redevina Wikipedia, momentan inca in greva, functionala, plus sa imi vina chef sa citesc ce trebuie de acolo de pe ea, deci...

...va urma...(nu am uitat nici ca sunt dator cu linkuri, inclusiv la unii bloggeri posibil mentionati pe acolo, in cel putin vreo 2 posturi antecedente)...

Revin fugitiv cu ierarhia promisa, deoarece chiar ca nu mai am chef de acest subiect deja rasuflat:

1. self-ul;
2. anima-ele (la mine cea mai importanta in acest moment este anima Helen, imediat dupa ea venind anima Mary, care sper ca va deveni prioritara atunci cand m-oi insura, daca m-oi insura vreodata, apoi vine anima Sophia, la care probabil ca nu am sa ajung niciodata, desi o iubesc si o admir si pe ea si ii urez din tot sufletul sa fie fericita si sanatoasa timp cat mai indelungat, chiar daca nu o sa ajung eu personal niciodata la ea, sau doar poate ff rar intermitent si temporar, in vizite fugare, si pe care probabil ca am si jignit-o dand vina pe ea ca am decis eu ca ar fi mai bine ca David sa nu se nasca niciodata, si la urma de tot anima primitiva Eva, pe care abia o intuiesc, cu care nu ma joc niciodata, si care habar nu am ce naiba mai vrea si aia de la mine, desi ar fi fost OK ca persoana daca ar fi fost sa ma fi nascut transgender);
3. mama;
4. Apollo pe aceeasi pozitie cu Fat Frumos (eroul competent si ideal);
5. umbra;
6. tata pe aceeasi pozitie cu zeu/D-zeu.

Restul sunt toate pe pozitii mai jos. Nu imi pasa ca am amestecat arhetipuri primare cu arhetipuri mitice/mitologice, posibil culturale. Asta e ierarhia mea utilitara si totodata placuta si probabil potrivita mie personal. De altii chiar ca nu-mi pasa. Nu-mi pasa ce-o crede si ce-o vrea nimeni de la sufletul meu personal.

Am ezitat si inca mai ezit re pozitionarea tatei pe locul 6 in urma umbrei. Pana la urma am ales pozitia 6 sa fie a tatei deoarece mie personal imi place nr 6 mai mult decat nr 5, plus am mai rationalizat ca e poate mai etic sa iti cunosti umbra inainte sa faci cunostinta cu tata si sa-ti pui si increderea in el, si de aceasta rationalizare de vina e probabil chiar fie Apollo, zeul datoriei constiincioase, fie Fat Frumos, cel intotdeauna seducator chiar fara intentie premeditata deosebita de a fi asa, dar pana la urma constient de asta, deoarece nu ne lasam noi oamenii sa nu i-o amintim incontinuu, desi saracul n-are nici un chef si nici nu e competent pt vreo seductie deliberata a nimanui, daramite a vreunei din anime.

Am mai ezitat si in legatura cu pozitionarea mamei dupa anime, deoarece chiar cred ca merita locul 2, imediat dupa self, dar eu in clipa asta functionand ca adolescent doritor de independenta, plus pregatit si chiar doritor sa ma intalnesc cu Mikey, chiar vreau sa ma gandesc mai curand la anime decat la mama pe care am avut talentul de a o ingrijora incontinuu de cand m-am nascut.

Efectiv, inca o data, NU imi pasa ce o credea nimeni re ce dobitoc, nesimtit, si incult sunt. Asta sunt eu.



(addendum-ul cu ierarhia e scris azi, 25.ianuarie.2012, ziua de nastere a scriitorului de fictiune William Somerset Maugham, si ziua sarbatoririi crestine a convertirii lui Paul pe drumul Damascului)

Disclaimer

Deoarece in real life off-serviciu in clipa asta functionez global cam la varsta de 16 ani, (datorita faptului ca tocmai am emigrat din Romania acum un an si am regresat functional, (mai mult emotional personal, dar si ca inter-relationare cu semenii), inevitabil, de la 22 ani preexistenti functionali in Romania la 16 in Norvegia in ultimul trimestru si previzibil inca vreo cel putin 6 luni, ca vad ca imi cam place sa imi pot retrai adolescenta, eu avand cronologic 31 de ani, cu varsta corespunzatoare de artere cerebrale ne afectate, din cate stiu, de vreo afectiune speciala in acest moment in afara de posibila aterocleroza obisnuita care incepe deja in adolescenta, si cu varsta generala cognitiv-executiva corespunzatoare si ea, (in oarecare declin de pe la 27 de ani incolo, cf BBC), este posibil sa mai dau din cand in cand on-line si cate un link la ceva mai rated R sau NC-17, insa am sa incerc mereu sa semnalez asa ceva cat pot eu de clar dinainte.

Cat despre exprimat idei despre lumea inconjuratoare, deci la nivel strict cognitiv rational-intelectual, eu personal functionez cam de mult la varsta intre 8 si 10 ani, si nu prea cred ca acest lucru are vreo sansa sa se schimbe in mod semnificativ in viitor, chiar daca s-a demonstrat recent ca, in mod surprinzator, IQ-ul (la mine recent confirmat 104), care se credea destul de fix de pe la 6 ani incolo, e chiar realist posibil fie sa creasca, fie sa scada cu diferenta semnificativa de chiar pana la 20 de puncte in timpul maturarii structural-functionale a creierului in  perioada adolescentei, (la mine personal fiind cat se poate de realist posibil/probabil sa fi scazut, daca intr-adevar a avut loc o astfel de modificare), insa creierul meu personal, desi cronologic de 31 de ani ca varsta, mai are si niste deficite sau caracteristici structural-functionale congenitale destul de fixe, printre care cele mai importante ar fi ADHD si tulburare centrala de receptie-expresie lingvistica, mai predominant pe expresie, plus amuzie congenitala, plus sunt neurologic dreptaci si destul de proeminent semnificativ neimaginativ/necreativ din fire, (caracteristica considerata posibil/probabil genetica, deci chiar dincolo de influenta mediului scolar obisnuit din timpul scolarizarii mele obligatorii majoritar efectuata in sectorul 2, Bucuresti, Romania.)

Eu personal incerc sa ma maturizez cat pot sau cat este posibil pe nivel de inter-relationare cu alti semeni in REAL LIFE, (nu on-line), deoarece pe mine asta ma intereseaza si ma preocupa in principal, iar identitatea de mine mie personal mi-a fost deja cat se poate de clara si de conturata deja destul de devreme, de la implinirea a 16 ani cronologici. Este posibil sa ating astfel de teme despre relatii cu alti oameni la mine pe blog, poate si ocazional in eventuale comentarii pe blogurile altora, insa am sa evit cat pot sa inter-relationez la nivel de format relatii on-line cu alti oameni, oricare ar fi ei, in domeniul public on-line, nici la nivel personal, nici la nivel de business. Deci nu fac schimb de linkuri, nu pot participa la schimburi de cadouri care pot fi mentionate din cand in cand ca activitati placute si/sau utile de socializare, si desi va suna poate cam trist ca nu se poate in mod real conta pe vreo prietenie reala din partea mea, chiar daca este posibil sa dezvolt sentimente de prietenie si familiaritate fate de alti bloggeri pe unde am comentat mai recent, va suna poate mai bine ca in mod real eu personal nici nu am cum sa dezvolt sentimente de inimicitie, ("ne-prietenie"), sau suparare reala fata de nimeni.

NU ma intereseaza copy-right la ce scriu eu in domeniul public, (ba chiar dimpotriva, sunt destul de sigur ca m-as simti deosebit de flatat sa se dea copy-paste dupa ce scriu eu, sa fie multiplicat la xerox, si raspandit ulterior ca fluturasi pe la guri de metrou in Bucuresti sau din avioane asupra unor teritorii unde pot locui oameni ce pot intelege limba romana), decat daca mentionez asta expres in scris pe undeva, sau daca face parte din vreun regulament sau conditii legale ale platformei locurilor respective unde scriu, deoarece eu nu scriu public on-line la nivel real profesional, nici pe domeniul informativ-educativ, nici pe domeniul literar-artistic. Desi ma bucur sa primesc comentarii la ce scriu eu, si am sa incerc sa raspund la ele on-topic, desi realist va fi greu sa raspund satisfacator, (deoarece in general consider comunicarea reciproca autentica de tip dialog on-line, mai ales intre oameni care nu se cunosc chiar de loc, aproape realist imposibila, si eu nici macar nu ma straduiesc sa mi-o imbunatatesc deoarece nu am motivatie reala pt asa ceva), eu nu caut sau doresc in mod special sa primesc comentarii, deoarece acest blog, (de fapt nici unul dintre blogurile mele curente), chiar nu are legatura oficiala, la nivel de firma inregistrata sau acreditata, cu vreun posibil domeniu educativ sau mai restrans de PR, desi eu imi rezerv posibilitatea de a folosesi uneori tehnici PR daca doresc sau daca imi vine in comentarii facute pe blogurile altora, desi nu cu intentie voita de Spam, si nici la nivel real de Spam.


Eugen H. Craciun aka Rudolph Aspirant
19.ianuarie.2012
06:30, Oslo

Fat Frumos- partea 3

Acum ca mi-au mai trecut si simptomele mai proeminente ale conjunctivitei care la un moment dat mi-au oferit si mie aparenta unei icoane de tip facatoare de minuni cand plange cu diverse feluri de lacrimi, si mi-a adus aminte si Odorica, (care indiferent de cateva posibile preferinte politice oarecum diferite de ale mele, are totusi un bun rol de educator care sta cu batul pe mine), ca am cam neglijat studiul din wikipedia, m-am mai uitat inca o data sa vad ce inseamna arhetip cf dr CG Jung, (despre care am aflat cu bucurie ca nici lui nu i-a mai placut la scoala cand a trebuit sa treaca de la clasele primare la cele gimnaziale, insa, spre deosebire de mine, la el a fost numai o perioada temporara, pe care a reusit sa o depaseasca cu constiinciozitate si vointa personala cu succes), acolo, pe diverse limbi, ca sa pot sa-mi dau seama daca si reprezentantii cu veleitati de enciclopedisti ai popoarele ce vorbesc lb engleza, engleza simpla, franceza, spaniola, italiana, finlandeza, daneza, si norvegiana ca limbi materne sau predominante de comunicare sunt si ei de acord, fie partial, fie total, cu impresiile mele vagi, formulate in creierul meu personal, (care in mod real chiar cred ca seamana anatomic cu o varza plurilingva), despre ce poate insemna sau reprezenta acest cuvant in acceptiunea formulata si folosita de dr CG Jung de fapt initial in lb germana...dar, in fond, din fericire, mai nimanui nu-i pasa de lb germana in zilele de azi, (cat despre alfabetul chirilic folosit si de vecinii bulgari mi-am formulat deja opinia ca nu va deveni relevant decat peste 100 de ani, cand poporul bulgar isi va recapata dominanta aspra Europei de sud-est si est, asa ca chiar nu-mi pasa de limbile in care el este momentan folosit).
______________________________

(...va urma...ca mai trebuie sa dau Google translate la finlandezi, plus sunt dator cu niste linkuri la postul anterior, plus doresc sa ma bag din nou in pat sa mai zac un pic deoarece ma simt inca usor bolnav...fir-ar-al-naibii de germen Gonococ din tulpini poloneze !)
______________________________

Am avut o zi ingrozitoare azi, prima zi oficiala fara Nelson, si a nu stiu cata zi fara Hector, (desi asta nu ar mai trebui sa conteze atat de mult incepand cu saptamana asta), in ciuda faptului ca ma simt fizic mai bine, deci nu am mai avut chef sa dau Google-translate si la ce mai zic finlandezii despre arhetip. Sper sa zica la fel ca ceilalti, si, daca descopar mai tarziu ca zic altceva, o sa mentionez intr-un addendum.

Bottom line, in formularea opiniei sale, dr CG Jung a fost inevitabil influentat de vremea in care a trait, o vreme inca Imperialist Eurocentrica la nivelul intelectual al limbii germane si limbilor sud-americane de atunci, orice ai zice, in ciuda debutului Revolutiei Industriale si a industriei cinematografice, si nu cred ca a luat in seama posibilitatea faptului ca anumite arhetipuri sa nu faca parte din subconstientul colectiv chiar al tuturor. Dar nu e numai vina lui. Pana si Borges a dat-o in bara re precursorii radacinilor romanului realist, plasandu-i in Scandinavia, de la vremea Saga-elor, in loc de vreo cateva sute de ani mai devreme in perioada Heian a literaturii japoneze, chiar daca a facut-o doar ca sa ia si el Premiul Nobel ca sa-i arate tatlui lui ca e si el in stare de ceva interesant, iar Jung chiar cred ca depasise acest fel de rivalitate cand a scris despre arhetipuri, insa efectiv, oricat de talentat si de complex sintetic ganditor ar fi fost, pentru un analist, nu avea cum sa treaca mai departe decat insusi dl Jules Verne, seful ganditorilor complecsi sintetico-analitici plus bihemisferici ai secolului XIX.

Exista, dupa parerea mea, arhetipuri ale unor aborigeni din Australia, dar si chiar unele Scandinave, mai ales finlandeze, (desi nu stiu daca ei insisi au aceasta parere deoarece mi-a fost lene sa dau Google translate), care chiar nu au nici in clin nici in maneca cu alea mai generale ale nimanui. Este, desigur, posibil sa ma insel. Cu aborigeni din Australia nu am stat eu personal de vorba, insa cu finlandezi si alti scandinavi am stat, si daca toate arhetipurile lor ar fi fost aceleasi cu si ale mele, eu personal as fi reusit cumva sa ma pun de acord cu Hector, mai ales, ca am determinat ca exista ceva posibila amestecare genetica intre niste stramosi de-ai lui cu unii de-ai mei, ca prea seamana cu bunicul meu, plus ca provine din zona geografica potrivita. Dar imi e clar ca el efectiv are un arhetip pe undeva prin cultura lui care efectiv nu se afla printre cele descrise de CG Jung pe wikipedia.

Mi-e lene in clipa asta sa le iau pe toate la rand sa vad care e echivalentul cui din culturile noastre respectiv diferite, astfel incat sa le gasesc la urma pe alea care sunt specific scandinave fara absolut nici o legatura cu cele ale nici unei alte culturi din restul lumii. Daca o sa am chef si putere sa o fac o data, am sa revin cu vreun addendum clarificator.

Fat Frumos, insa, e arhetip comun tuturor culturilor posibil cunoscute, chiar si a celor de Amazoane, daca o fi existat vreuna, deoarece, desigur, este fie androgin, fie hermafrodit de-a dreptul, ca toate arhetipurile de altfel, (chiar daca unele arata fenotipic masculin si altele feminin). Pana si asta ar trebui sa fie un semnal de alerta re faptul ca functiile lui Fat Frumos nu o includ si pe cea de a forma cupluri sexual-romatice cu nimeni la nivel obisnuit sexual-reproductiv. Nu il recomand, insa, nici homosexualilor in asemenea scopuri sexual-romantice. Mi-e lene sa explic de ce, plus sunt sigur ca ar fi chiar politically ff incorect, deoarece ar include cuvantul "aberant" in legatura cu instinctul reproductiv, desi asta NU insemna neaparat patologie, ci doar o varianta genetica considerata utila bioevolutionar genetic, din habar nu am ce motive, probabil de supravietuire de specie la nivel de mentinere de empatie ca trasatura genetica favorabila, (care precis ca e linkata cu genele care vor determina dezvoltarea cuiva ca homosexual, daca alea exista, dar cred ca exista, cel putin macar la nivel de functie de trigger sintetic biochimic pt niste diferentieri de cai/circuite structural-functionale pe undeva pe acolo prin creier, astfel incat ele sa semene mai mult cu circuitul de viteza EuroSpeedway Lausitz, din Klettwitz, RFG, decat cu cel Bugatti, din Le Mans, Franta, ca la heterosexuali).

Cine nu intelege, treaba lui. Nu imi pasa. Intrebati-i pe altii care se pricep la chestiile astea la nivel expert, si mai se pricep si sa le explice pe intelesul tuturor, tot la nivel expert. Eu nu fac parte din nici una din aceste categorii de experti. Pe mine ma intereseaza Fat Frumos. Ma duc sa ma culc ca poate il visez, daca adorm cu el in gand decat cu CG Jung, cu Nelson, sau cu tampitul de alien Hector.

_______________________________

Nu l-am visat pe Fat Frumos. L-am visat tot pe Hector, cu care ma plimbam exact unde nu trebuie, pe o poteca intr-o padure.

(...va urma...plus stiu ca sunt dator cu linkuri)

Singuratate

OK, titlul e cam dramatic deprimant, mai corect ar fi fost "Despartire", dar e OK si asa, ca sunt cam obosit. Azi a fost ultima oara cand m-am intalnit cu Nelson, care maine chiar pleaca, desi nu chiar direct la razboi, dar, totusi, intr-o zona de conflict creat si mentinut oarecum strategic, la nivel de oportunitate care s-a ivit pe-acolo, pt un training potential util viitorilor participanti in viitoarea izbucnire mai brusca, sau, mai realist, gradata a fazei a 2-a a Razboiului Rece. Din fericire, Nelson nu e nici elev, nici trainer, ci doar cel mult observator semi-involuntar de tip functionar birocratic, ca atati de multi altii...oricum, una e sa fii martor la licitatii legate de contracte acordate pt diverse tevi de gaze si petrol, alta e sa fii martor intr-o zona de conflict violent, fie la serviciu, fie off serviciu, oricat de mult training sau experienta de martor ai avea dinainte, fie el si profesional, nu doar de nivel amator.

Deoarece suntem amandoi fani Steven Spielberg, desi lui i-a placut ET mai mult decat Jaws, si mie Duelul mai mult tot decat Jaws, si mie mi-a placut AI ceva mai mult decat lui, el nu stie lb franceza, asa ca nu i-am propus sa ne enervam impreuna pe Herge, distrandu-ne cu Tintin, si ne-am uitat la War Horse...insa efectiv, cand povestea a ajuns la Somme, am oprit filmul, deoarece devenise prea emotionant, si nu voiam sa ne despartim plangand, (mai ales ca eu, desi sub tratament, inca am lacrimi posibil contagioase, dupa cum i-am marturisit mai detaliat lui Blegoo, deoarece el, fiind catel, este din principiu un companion posibil loial si rabdator ascultator), sau anxiosi despre viitor, si i-am propus ca sa vedem fiecare separat, ulterior, restul filmului, astfel incat sa avem despre ce sa vorbim cand si daca ne vom mai revedea vreodata la Casablanca, cf plan utopic ideal.

Pe urma, am stat un pic chiar de vorba in cuvinte, dar eu nu ma pricep prea bine sa multumesc celor de la care chiar am avut ceva de invatat, asa ca i-am zis doar ca am sa ii raman intotdeauna recunoscator, asa in general, si am impresia ca i-a facut placere, deoarece chiar mi-a dat un fel de scatoalca prietenoasa in cap, exact asa cum mi-as fi dorit sa imi faca si mie vreun profesor vreodata, (mai ales ca eu sincer i-am respectat chiar aproape pe toti, in afara poate de cel de lb engleza din liceu, care mi-a furat o carte de gramatica editie originala britanica, si mi-a si luat mana dreapta prizoniera in mana lui intr-un mod oarecum anxiogen cam nepotrivit de lung in timp ce se pregatea sa imi ceara imprumut acea carte pe care nu avea de gand sa mi-o dea niciodata inapoi, insa l-am iertat, deoarece chestia asta s-a intamplat totusi pe cand Romania era inca destul de saraca, in ultima decada a secolului trecut, plus ca eu tot nu as fi deschis acea carte, desi tata daduse chiar bani proveniti din bugetul de stat al Romaniei pt acea carte cumparata special pt mine personal)...insa, desigur, realist nu ar fi fost nici bine, nici voie sa se intample vreo asemenea scatoalca reala, chiar si oferita la modul cel mai spontan inocent si sincer in scop de incurajare oarecum etic si competent induiosata, din cauza complicatului cod de eticheta care guverneaza sau ar trebui sa guverneze orice posibil contact fizic dintre un posibil pedagog si vreun posibil elev de-al sau.

Pe urma a plecat. Si chiar am avut nod in gat si o clipa de disperare, deoarece intr-adevar, desi nici fata de el nu cred ca as fi putut sa ajung vreodata sa vorbesc chiar 100 % sincer, (cred ca efectiv din cauza de defect personal plus ranforsat profesional), totusi el m-a ajutata sa nu ma simt atat de infiorator de singur in aceasta zona cu adevarat pustie de oameni reali obisnuiti, de nivel ca efectiv cand ies uneori pe strada, si merg pe vreun trotuar, chiar de-a lungul unui bulevard urban obisnuit, pana cand ajung la cate vreo cladire publica unde se mai pot gasi oameni, ca de exemplu vreun magazin de mancare sau vreun bar, am uneori senzatia ca s-a intamplat vreo catastrofa si am ramas singurul supravietuitor. Nici masini nu exista prea multe si trec destul de rar, pana si statiile de benzina sunt pustii...si nu numai in week end, (cand se stie ca oamenii fug cat mai departe de zonele urbane in toata Scandinavia), dar aici chiar si in timpul saptamanii, ziua in amiaza mare, chiar la ore neobisnuite pt siesta, (care e si ea recunoscuta international ca un timp mai pustiu de oameni vii pe strazi in anumite zone), nu mai vorbesc de timpul amurgului, cand devine chiar de nivel de spooky, de imi vine uneori sa incep sa cant un cantecel cu voce tare ca sa imi fac curaj.



Rudolph Aspirant/Eugen H. Craciun
14.ianuarie.2012
aprox. 13:45, Bogota-Havana time zone (ora de siesta pe acolo)

Fat Frumos- partea 2

Bottom line e ca ziceam ca Fat Frumos e de nivel de arhetip, si, daca pe anime ai voie si e chiar posibil misto sa le utilizezi in scopuri de jocuri sexuale, sau, daca esti actor de meserie, si doresti sa semeni cu Marilyn Monroe, ai voie si e chiar posibil util sa le folosesti in tehnica metodei, iar daca esti om obisnuit ai voie sa te indragostesti de ele, daca le intrezaresti in aerul sau maniera vreunei persoane indeajuns de sexy ca sa te atraga de la bun inceput, insa nu stiu cat de util sau de misto o sa fie in final in acest caz, cu Fat Frumos, care e, IMHO, (plus sorry pt posibila blasfemie), de nivel de icoana, desi o fi placut chiar a la longue, NU este nici util nici bine sa aspiri sa formezi un cuplu romantic-sexual adevarat.

Nu spun asta deoarece ma tem de posibile consecinte adverse simple, cum ar fi cele care apar in caz de dragoste de anime neimpartasite sau inselate cu alte anime, ci chiar spun ca nu este etic nici fata de tine, nici fata de o icoana sa te indragostesti de ea la nivel de dorinta de a forma un cuplu, deoarece ea nu este nascuta pentru asa ceva, nu are nici capacitatea pt asa ceva, si este risc sa o tulburi sau sa o faci trista, si tristetea icoanelor este avantajoasa omenirii numai in cazuri ff rare, cu totul exceptionale de tip de miracol in care vreun tablou reprezentand un personaj religios de importanta lui Iisus Christos sau a mamei lui, Maria, incepe sa planga lacrimi lichide si sa insanatoseasca oameni suferinzi pe undeva.

Stiu ca unor calugarite crestine li se spune ca trebuie sa se considere Miresele lui Christos, insa pana si majoritatea dintre ele inteleg ca acest titlu este total simbolic si ritalistic, si adoratia lor pentru Iisus Christos, in mod ideal nu ar trebui sa contina elemente de dorinta sa formeze un cuplu romantic-sexual obisnuit cu el, deoarece, desi el este probabil indeajuns de puternic ca sa tolereze asa ceva, totusi acest fel de indragostire nu este, IMHO, etica pt calugaritele respective si pentru evolutia lor profesionala la nivel optim dezirabil. (Dar sunt sigur ca exista pe Google tratate intregi de recomandari si regulamente legate de acest lucru catre calugaritele crestine scrise in mod mult mai competent si expert decat am reusit eu aici, plus ca Iisus Christos, ca icoana, nu este chiar de tip Fat Frumos, desi sunt destul de sigur ca era magnetic dincolo de carismatic, si unii catolici mai romantiosi au incercat sa il portretizeze si asa.)

Plangand din ochiul stang mai devreme, (din cauza unei simple conjunctivite acute cu probabil agent infectios cauzator de tip Gram negativ, desi nu se va sti niciodata, din cauza ca am inceput deja tratament intensiv, daca o fi Chlamydia, sau, mai rau, Gonococ, din cauza de activitate de nivel de bar recenta, plus frecventa crescanda a acestor germeni in randul populatiei norvegiene), ii povesteam blogger-ului loopoo, sub postul lui despre profetii, (unde m-am simtit obligat sa scriu ceva inainte sa plec pe posibilul ultimul drum la doctor, care, BTW, arata, saracul, mai mahmur decat mine, insa nu a uitat sa-mi ureze Un An Nou Fericit, dupa ce mi-a zambit indulgent in timp ce eu il intrebam incocent daca oi fi facut cumva conjunctivita din cauza ca nu m-am spalat pe maini asa de des cat ar fi trebuit), ca una din icoanele mele personale de tip Fat Frumos, in afara de cel deja intalnit de mine in carne si oase despre care i-am povestit fostului student de la Facultatea de Filozofie a Universitatii Alexandru Ioan Cuza din orasul Iasi, Adrian Ciubotaru, sub un link din partea 1, si in afara de Michael Tintiuc, catre care exista si mai multe linkuri in partea 1, deoarece el chiar vine de pe acolo de pe langa unde s-a nascut chiar primul Fat Frumos originar, este reprezentata de replicantul Rachael din filmul Blade Runner, si mai scriam ca spre icoane, fie ele culturale sau religioase, trebuie sa TINZI, ca ideal, nu sa doresti sa te indragostesti de ele.

Nu stiu daca am dreptate, deoarece nu am citit niciodata ce au scris oamenii interesati de icoane, nu am reusit sa vad niciodata filmul Andrei Rubliov, (ca de altfel nici unul din filmele regizate si/sau scrise de regizorul rus Andrei Tarkovsky, care pe mine, in mod invariabil, m-au adormit), nu am atarnat niciodata vreo icoana pe vreun perete personal, desi am avut o data, mai demult, una intr-un raft dintr-un dulap ascusa sub niste cearceafuri, si desi am avut cateodata postere de actori de tip anima pe perete, de exemplu am avut-o ani de-a randul pe perete, in timpul adolescentei, pe actrita franceza Isabelle Adjani, care pentru mine este o anima mai complexa, putand juca fie rol de anima Helen, fie de anima Mary, si pe care nu am impartasit-o cu nimeni altcineva pana acum in jocuri sexuale, si pe care chiar parca mi-as dori sa o pastrez pentru cel cu care ma voi casatori, daca imi va fi dat sa ma insor si eu vreodata cu cineva anume.

Nu stiu de ce ma sfiesc eu atat de mult fata de icoane. Am sarutat si eu cateva in biserici, insa niciodata pe cea a lui Iisus Christos, deoarece mi s-ar fi parut oarecum usor lipsit de respect, ci doar pe cea a Mariei, mama lui Iisus, deoarece ea este, totusi, pe functie de mama. Desi inteleg ca este posibil sa adori o icoana, chiar fara a te indragosti de ea, eu nu cred ca am adorat niciodata nimic si pe nimeni. Eu doar am fost indragostit, si cred ca pot sa spun si ca am iubit si poate inca mai iubesc si acum, insa probabil ca nu atat de mult cat ar trebui pentru indeplinirea optima a ecuatiei Sanatatii mele, Sanatatea fiind reprezentata, (cf zvon Sigmund Freud, de fapt, acum aflu, cf Erik Erikson interpretand ceva dintr-o scrisoare de dragoste a lui Sigmund Freud catre Martha Bernays, cu care era logodit...bine ca macar a fost Erikson interpretatorul si nu altcineva !), de echilibrul ecuatiei Sanatate= capacitatea de a Munci + capacitatea de a Iubi...nu stiu daca e neaparat obligatoriu sa fie in proportie de 50-50 %, si nu cred ca trebuie neaparat actualizate daca exista acolo, drept capacitate, chiar incontinuu amandoua mereu, dar nu stiu sigur...in orice caz pot sa anunt ca eu in ultimul an nu am facut indeajuns de din amandoua cat eram obisnuit sa fac mai inainte, si efectiv, desi mi-am mentinut capacitatea pentru amandoua, am impresia ca daca nu mi le actualizez la nivelul optim dezirabil pentru mine, cel putin la nivelel la care eram obisnuit de dinainte, chiar exista posibil risc sa ma imbolnavesc. Intr-adevar, este greu sa fii imigrant. Poate chiar trebuie sa iti recalibrezi actualizarea acestor 2 capacitati conform altor obiceiuri astfel incat sa te adaptezi cat mai bine unei noi culturi...nu stiu, si oricum, asta nu are de a face cu Fat Frumos, care, IMHO, isi actualizeaza in continuu capacitatea de a Munci, insa isi cauta inca, perpetuu, actualizarea capacitatii de a Iubi, deci este o icoana relativ seductiva care ii invita parca pe oameni sa il ajute in acest sens, insa, realist, IMHO, ei nu au cum, si nici nu e bine sa incerce sa o faca, deoarece daca chiar se angajeaza intr-un astfel de activitate, atunci chiar exista riscul ca ei sa participe in mod neetic pentru altii tocmai la omorarea lui Fat Frumos, intrerupandu-i cautarea, (doar temporar, desigur), la ei.


(...va urma...si mai trebuie sa pun si alte linkuri...)

Fat Frumos- partea 1

Am mari dileme etice in ultima vreme, (mai ales ca iar am consumat in mod nerecomandabil alcool ieri, chiar fara nici o ocazie deosebita, drept care ma simt vinovat, deci obligat sa ma gandesc la diverse dileme etice astfel incat sa uit mai bine de pacatele mele personale, cu bonus-ul ca in cazul meu specific personal pot sa uit si de faptul ca sambata e probabil chiar ultima oara cand am sa-l mai vad pe Nelson in viata tanar langa mine, si pot sa mai uit si de of-ul provocat de Hector), re daca este etic sa risc sa ma gandesc in public despre Fat Frumos, cu riscul, (chiar desi infim in cazul meu personal), de a-l putea posibil "omori" prin posibila demistificare. Despre unele mituri eu cred ca e chiar bine, IMHO, sa ramana sacre, cam in acelasi fel in care se spune ca "nu prea e de glumit cu lucrurile sfinte".

Desi gluma/umorul este poate un fel mai usor tolerabil de a incepe pregatirea unei posibile stari de spirit propice demistificarii unor diverse lucruri, eu, mai ales aflandu-ma in Norvegia unde nu imi este inca permis sa glumesc in public, nu am de gand sa glumesc despre Fat Frumos. Am invatat chiar de la Printul Vaillant, (care NU e Fat Frumos, e ALTUL, de nivel de simplu cavaler promo-protector al unei printese destul de viteze, Anna), ca insusi umorul arata deja o iritare destul de serioasa fata de subiectul abordat, si eu personal NU sunt de loc iritat de Fat Frumos. Il consider chiar f util la nivel de arhetip, posibil placut chiar administratiei curente a Vaticanului, care se lupta si ea cum poate cu problemele economice globale ale epocii Familiilor Destramate, (sau mai greu de alcatuit si mai usor de distrus, din cauza ca efectiv si destul de realist, din pacate, momentan nu mai merita efortul apararii si prezervarii lor pt din ce in ce mai multi oameni, cu, desigur, consecinte posibil ingrijoratoare re cine o sa ma intretina pe mine dupa ce ies la pensie, daca se intampla ceva cu totul neasteptat si delapideaza vreun viitor Ministru de Finante Norvegian cu stramosi de origine Islandeza fondul petrolului pe care contez eu asa de mult).

Din cauza ca mi s-a facut efectiv capul calendar in ultimele zile incercand sa studiez Istorie de pe wikipedia in cantitati pe care nu le-am facut eu niciodata in viata mea inainte, nici daca as pune cap la cap toata materia din care am fost eu personal silit sa o invat pt diferite lucrari de control de-a lungul celor 10 ani in care am fost eu obligat sa studiez oficial aceasta disciplina, (teste la care, BTW, prima mea nota real scolara a fost chiar 2 pe o scara simpla de la 0 la 10, iar ultima posibil, deoarece efectiv am vrut sa uit si aproape ca am reusit, 6, desi pe pile si efectiv pe ochi frumosi), din cauza unor posturi succesive ale prietenului meu virtual din Romania, Mircea Vladut, (cel care NU stie sa spuna povesti cum imi plac mie, nici macar cand e destul de clar ca mi le doresc in acel moment), iar Raul Ghiran, revenit in forta din concediul de odihna, (unde, zau, probabil ca era cazul sa mai stea o vreme), a inceput sa ma puna din nou la efort intelectual in ritm de galere, nu mai vorbesc de Amiuta, (Anamaria Jane Austen), pt care trebuie sa ma straduiesc sa scriu adevarate compuneri literare de nivel de examen de Bacalaureat in mod gramatical corect si despartite si in paragrafe cat de cat potrivite, eu, in final, am preferat, in mod cat se poate de previzibil, sa ma refugiez pt relaxare pe blogul de infotainment autentic calitativ al Roscatei, unde se discuta probleme mult mai practic pertinent ancorate in cotidian si, totodata, mai placut, usor, si util de comentat in public, ca de exemplu masini, barbati sexy, sfaturi medicale, recomandari de filme, etc., si unde, de fapt, am fost indemnat sa il redescopar si pe Fat Frumos.



(...va urma...)

Breaking News

http://religion.blogs.cnn.com/2012/01/07/is-god-going-to-hook-me-up-online-assessing-christian-mingle-and-soul-mates/

Amintiri din clasa a II-a (partea 3)

1987...anul politic al vizitei presedintelui Gorbaciov in Romania, pt a-l anunta, in mod cu totul si cu totul etic, IMHO, din timp pe Ceausescu ca el are sincer de gand sa capituleze in prima faza a Razboiului Rece de vreme ce a reusit pana si un copil de 19 ani sa aterizeze cu un avion particular drept in mijlocul Pietei Rosii, al semnarii acordului dintre compania Disney, reprezentat de dl Michael Eisner, CEO, si Republica Franceza, reprezentata de dl Jacques Chirac, primar si viitor presedinte, pt a porni construirea Eurodisney (Disneyland Paris), al speech-ului autocritic al presedintelui Reagan despre afacerea Iran-Contra, si, mai ales, al familiei Cher & Sonny Bono !

Pauza de recreatie la clasa a II-a

@Mikey:

@Hector:

 

Amintiri din clasa a II-a (partea 2)

Chiar am incercat sa caut ce nivel de materie trebuie stapanita la nivelul clasei a II-a elementare. Nu am gasit mare lucru in lb romana, in afara de o sceneta numita "In cautarea lui Mos Craciun", care se pare ca este recomandabila de prezentat la serbarea de dinaintea vacantei de iarna. Este o sceneta ff simpatica, cu multe personaje, printre care si Scufita Rosie, un vanator, un iepuras, insasi Iarna, ba chiar si un doctor, care se pare ca il cauta cu totii pe Mos Craciun. Nu am avut rabdare sa citesc intreaga sceneta ca sa vad daca l-au gasit, si pana la urma am trisat si m-am uita pe YouTube la una din interpretarile regizorale mai interesante ale acestui show.

Am gasit un site american pe limba engleza ca un elev de clasa a II-a trebuie sa inteleaga ce este un numeral ordinal, cifrele romane, zecimalele, ba chiar cateva fractii simple, ceea ce mie personal mi se pare oarecum exagerat, dar asa o fi acolo, in America. Tot in America, am remarcat ca la citire se pune accent ff mare pe intelegerea cuvintelor pe care le citesti astfel inca sa poti re-povesti ideea principala a unui text in propriile tale cuvinte. Ce bine ar fi daca ar fi introdus si acest nivel de intelegere si in scolile din Romania...dar poate ca e, cine stie ?

Pentru prima oara trebuie sa raportez un articol din wikipedia de limba engleza ca avand un grad mai mic de credibilitate din punctul meu de vedere. Este vorba de articolul dedicat "2nd grade", in care se spune ca in clasa a II-a in SUA mai trebuie sa stii si putina gramatica, la nivel de intelegerea sintactica a partilor de vorbire principale din propozitie, mai trebuie sa stii si despre planete si despre clima, cateva notiuni de istorie, ba chiar si stiinte politice la nivel de intelegere ce rol are presedintele si vice-presedintele, ba chiar si introducerea conceptului de lege. Pai eu nici cand am dat Bac-ul nu stiam chestiile astea, si, oricat de avansata ar fi predarea stiintelor naturii si a social studies in SUA fata de Romania, mie personal acest fel de curriculum tot mi se pare de nivel mult prea avansat pt nivelul de clasa a II-a elementara.

Eu efectiv nu tin minte ce naiba am invatat in clasa a II-a, in afara de faptul ca nu trebuie sa crezi pe cuvant oamenii care te lauda ca ai vreun talent la invatat limbi straine, lucru pe care mi l-a explicat mama pufnind in ras cand m-am laudat si eu o data ei ca am primit acest mesaj de la profesoara mea particulara de limba franceza, si explicandu-mi ulterior ca sunt un prostut daca cred ca e adevarat, si ca doamna de franceza a spus asta doar ca sa fie sigura ca i se va prelungi contractul platit de a ma invata pe mine aceasta limba cu adevarat complicata. Eu, avand dintotdeauna, pe buna dreptate si total justificat, incredere in mama mea mai mult decat in oricine altcineva de pe lume, (chiar daca nu i-am urmat intotdeauna sfatul, desi, in mod invariabil, mi-am dat intotdeauna seama dupa aceea ca am gresit), chiar am retinut aceasta lectie ca fiind ff importanta, mai ales ca era insotita de o veselie autentic sincera din partea mamei mele !

Era cam frig in clasa a II-a uneori la scoala, si uneori purtam manusi si haina in clasa. Alteori era mai cald, si imi agatam jacka sau haina de cuier. O data am si uitat o jacheta la scoala in cuier, deoarece venise primavara si mi s-a parut atat de cald intr-o zi incat am plecat de la scoala fara sa ma mai gandesc sa-mi mai pun jacheta. Nu am mai gasit-o a doua zi, si mama s-a cam suparat pe mine din cauza asta deoarece era o jacheta de blue jeans velur de culoare bleumarin si avea si nasturi frumosi. Nu mai tin minte daca am luat vreun premiu in clasa a II-a. Nu-mi mai tin minte nici colegul sau colega de banca din clasa a II-a. Nu cred ca era acelasi din clasa a I-a, si am impresia ca au fost mai multi, dar efectiv nu mai tin minte circumstantele schimbarii lor.

Il tin minte pe D care imi povestea despre fotbal si despre Bjorn Borg, si stiu ca s-a insurat ulterior cu o suedeza pe care o cunoscuse pe litoral, deoarece de mic voia sa plece in Suedia. Il tin minte pe E, cu care faceam uneori schimburi de mancare din pachetelele pregatite de mamele noastre. Il tin minte pe S, cel pe care m-am suparat ca a ales sa invete in particular limba germana, si avea un glas frumos si un tata chiar muzicant si cantaret de meserie, si care a emigrat ulterior in Germania cu intreaga familie. O tin minte si pe I, careia i-a murit tatal destul de devreme, care avea un frate vitreg mai mare deja emigrat in Elvetia, unde s-a mutat si ea ulterior impreuna cu mama ei. A fost o prietena buna, si incepuse sa invete si ea limba franceza in acelasi timp cu mine si cu aceeasi profesoara particulara, insa in cadrul unor lectii separate. Limba germana o stia deja de la gradinita. O data am facut impreuna o lectie de franceza cu aceeasi profesoara comuna, care ne-a pus tot felul de intrebari, si eu am stiut sa raspund de mai multe ori corect decat ea, dar ea nu s-a suparat pe mine.

O tin minte si pe A, mai inalta decat mine si mai atletica, o adevarat nordica, care a fost prima persoana care efectiv mi-a spus in mod destul de explicit ca se citeste pe fata mea ca sunt un fraier numai bun de abuzat. Nu mi-a prea convenit sa trebuiasca sa fiu chiar intru totul de acord cu ea, si m-am si speriat un pic ca mi-a cam facut placere sa aud acest fel de critica destul de dura drept in fata, insa m-am si reconciliat atunci cu ideea ca, desi uneori aparentele pot insela, de cele mai multe ori si prima impresie conteaza destul de mult. Si mai tin minte o colega supraponderala, si ea mai inalta decat mine, care, efectiv din greseala, intorcandu-se cam brusc prin preajma mea intr-o buna zi, mi-a dat cu cotul in nas de a inceput sa-mi curga siroaie de sange din el, care nu s-au oprit decat mai mult de vreo jumatate de ora mai tarziu !

Si tot in clasa a II-a am fost pocnit tot din greseala in ochi de un bulgare ghetos de zapada provenit de la un baiat mai mare, caruia i-a parut atat de rau dupa aia ca m-a dus acasa tinandu-ma de mana fara manusa, si, dupa aceea, vazandu-ma invalid, mama m-a lasat sa ma bag in patul cel mare din dormitor, pe partea unde dormea de obicei tata, si dupa aia, total fericit si rasfatat de asemenea privilegii, plus cu ochii ascunsi de o compresa uriasa, am adormit cu baiatul ala in gand fara sa mai fie nevoie sa-mi spuna mama nici o poveste, plus fara sa mai fie nevoie sa se uite ea chiar drept in ochii mei inainte sa adorm. A fost una din serile cele mai frumoase, si total lipsite de anxietate ale copilariei mele. Tin si acum minte caldura plapumei celei mari si lumina veiozei, si ce bine imi era acolo, simtindu-ma in siguranta si chiar potential ocrotibil si de semenii mei ceva mai in varsta si mai puternici din societatea mai larga, (chiar daca erau mai neindemanateci intial fata de mine uneori), nu numai de parintii mei.

(...va urma...)